S-o credem pe Christine Lagarde când spune că: “Banii lichizi vor rămâne. Bani lichizi sau digitali, alegerea va aparține fiecăruia dintre noi”?
Global Research: “Digital Euro Is Now in Preparation Phase”. Can We Trust The Head of the ECB Christine Lagarde?
‘Euro digital este acum în faza de pregătire’. Putem avea încredere în Christine Lagarde șefa Băncii Centrale Europene?
Publicat pe 14 Decembrie 2023, de Global Research
Christine Lagarde, șefa Băncii Centrale Europene, a anunțat punerea în aplicare a monedei euro digitale, care va avea consecințe economice și sociale devastatoare.
După cum a declarat Peter Koenig:
„Impulsul universal către monedele digitale ale băncilor centrale emană, cel mai probabil, de la Banca Reglementelor Internaționale (BRI), banca centrală a tuturor băncilor centrale, care controlează cel puțin 90% din băncile centrale din întreaga lume, iar BRI însăși este controlată de familia Rothschild.
După cum vedem, totul se află în mâinile unor persoane private bine intenționate, perfect aliniate cu Legea privind Rezerva Federală din 1913, instituită în mod fraudulos – care a permis Rezervei Federale a SUA – care este controlată de o mână de bănci de pe Wall Street – să creeze în întreaga lume hegemonia dolarului american.”
***
Razboiul total impotriva populatiei Sudului Global
Global Research: America’s Acts of Economic and Social Warfare Have Killed Millions of People
Actele de război economic și social ale Americii au ucis milioane de oameni
De Centre for Research on Globalization (Centrul de Cercetări privind Globalizarea), 13 Noiembrie 2023, Global Research
Introducere
Articolul din Global Research intitulat ‘Genocid mondial? Istoria uciderii în masă a civililor de către SUA: Planul monstruos de ucidere a palestinienilor este pe deplin aprobat de Washington’, s-a axat pe victimele numeroaselor războaie americane din timpul unei perioade (1945-2023), numită eufemistic ‘epoca postbelică’:
„În timpul și de la cel de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite au ucis peste 40 de milioane de oameni într-o serie de țări, majoritatea civili, fie direct, fie prin împuternicire de către regimurile sale marionetă.”
Victimele rezultate în urma operațiunilor militare întreprinse de SUA și de regimurile sale proxy nu iau însă în considerare actele de război economic și social ale Americii îndreptate nu numai împotriva Sudului Global, ci și, în ultimii ani, împotriva ‘țărilor dezvoltate’ din Uniunea Europeană, unde sărăcia este galopantă și Statul Bunăstării este făcut praf.
Războiul economic și social
Scopul războiului economic (care merge mână în mână cu războiul militar) este de a închide și de a jefui resursele economiilor vizate și de a supune aceste țări unor niveluri din ce în ce mai ridicate de sărăcie și depopulare, în beneficiul elitelor financiare occidentale care, în ultimii ani, au devenit extrem de bogate.
Sunt mai multe instrumente folosite de această elită pentru a atinge aceste obiective, în special:
- Programele de ajustare structurală (PAS) ale Băncii Mondiale și ale Fondului Monetar Internațional (FMI),
- Cedarea unor întregi economii și sectoare din Sudul Global către companii americane de investiții, precum BlackRock și către corporații occidentale din domeniul minier și al cerealelor, cum ar fi Newmont, Cargill și Monsanto.
- Generarea de foamete pe scară largă, în special în Africa.
- Dezindustrializarea în Occident ca urmare a acordurilor de liber schimb și a externalizării producției, care a crescut semnificativ șomajul și sărăcia, în special în SUA și Canada. Clasa de mijloc a fost redusă drastic în ambele țări.
- Creșterea în spirală a prețurilor la energie, apă, alimente și locuințe la nivel global, care au făcut ca necesitățile de bază să nu fie la îndemâna a milioane de oameni.
- Închiderile induse de COVID în 190 de țări începând cu anul 2020, care au provocat colapsul economic al multor țări.
Și, bineînțeles, toate acestea se fac în conjuncție cu răspândirea războaielor la nivel mondial, așa cum am văzut în articolul nostru anterior.
Michel Chossudovsky: Chile, 11 septembrie 1973 – Ingredientele unei lovituri de stat militare
Michel Chossudovsky: Fifty Years Ago: Chile, September 11, 1973: The Ingredients of a Military Coup
Acum cincizeci de ani: Chile, 11 septembrie 1973: Ingredientele unei lovituri de stat militare
De Michel Chossudovsky, 01 Septembrie 2023, Michel Chossudovsky
În urmă cu o jumătate de secol, la 11 septembrie 1973, armata chiliană condusă de generalul Augusto Pinochet a zdrobit guvernul Unidad Popular, ales în mod democratic și condus de Salvador Allende.
Obiectivul a fost înlocuirea unui guvern progresist, ales în mod democratic, cu o dictatură militară brutală.
Lovitura de stat militară a fost susținută de CIA. Secretarul de stat Henry Kissinger a jucat un rol direct în complotul militar. [1]
În săptămânile care au precedat lovitura de stat, ambasadorul american Nathaniel Davis și membri ai CIA au avut întâlniri cu conducerea militară chiliană de vârf, împreună cu liderii Partidului Național și ai frontului naționalist de ultra-dreapta Patria y Libertad. În timp ce rolul sub acoperire al administrației Nixon este amplu documentat, ceea ce este rareori menționat în rapoartele mass-media este faptul că lovitura de stat militară a fost susținută și de către un sector al Partidului Creștin Democrat.
Patricio Aylwin, care a fost ales președinte al Chile în anul 1989, a devenit șeful partidului DC (democrat creștin) în lunile premergătoare loviturii de stat militare din septembrie 1973 (din martie până în septembrie 1973). Aylwin a contribuit în mare măsură la ruperea ‘Dialogului’ dintre guvernul Unidad Popular și creștin-democrați. Predecesorul său, Renan Fuentealba, care reprezenta aripa moderată a Partidului Creștin-Democrat (PDC), era ferm împotriva intervenției militare. Fuentealba era în favoarea unui dialog cu Allende (la salida democratica). El a fost înlăturat de la conducerea partidului în mai 1973, în favoarea lui Patricio Aylwin.
Partidul DC a fost divizat la mijloc, între cei care erau în favoarea ‘salida democratica’ și facțiunea dominantă Aylwin-Frei, care era în favoarea ‘soluției militare’. [2]
La 23 august, Camera de Diputados din Chile a redactat o moțiune în care se afirma că guvernul Allende ‘a încercat să impună un regim totalitar’. Patricio Aylwin a fost membru al echipei de redactare a acestei moțiuni. Patricio Aylwin credea că o dictatură militară temporară era ‘răul cel mai mic dintre cele două rele’. [3]
Această moțiune a fost adoptată aproape în unanimitate de partidele de opoziție, inclusiv de DC, Partido Nacional și PIR (‘Stânga Radicală’).
Conducerea Partidului Creștin-Democrat, inclusiv fostul președinte chilian Eduardo Frei, dăduse undă verde armatei. Indiscutabil, serviciile secrete americane trebuie să fi jucat un rol sub acoperire în schimbarea conducerii PDC.
Iar continuitatea ‘modelului chilian’, prezentat ca o ‘poveste de succes economic’, a fost asigurată atunci când, 16 ani mai târziu, Patricio Aylwin a fost ales președinte al statului Chile în așa-numita tranziție la democrație din anul 1989.
La momentul loviturii de stat din 11 septembrie, eram profesor invitat de economie la Universitatea Catolică din Chile (Instituto de Economia, Universidad Catolica de Chile. În orele care au urmat bombardamentului asupra Palatului prezidențial din La Moneda, noii conducători militari au impus o stare de asediu de 72 de ore.
Când universitatea s-a redeschis câteva zile mai târziu, am început să pun cap la cap istoria loviturii de stat, din notițe scrise. Trăisem evenimentele tragice de la 11 septembrie 1973, precum și lovitura de stat eșuată din 29 iunie 1973. Mai mulți dintre studenții mei de la Universitatea Catolică fuseseră arestați de către junta militară.
În zilele care au urmat preluării puterii de către armată, am început să răscolesc grămezi de documente și de tăieturi de ziar, pe care le adunasem zilnic de la sosirea mea în Chile, la începutul anului 1973. Cu toate acestea, o mare parte din acest material a fost pierdut și distrus de către asistentul meu de cercetare, temându-se de represalii politice în zilele care au urmat loviturii de stat.
Acest articol inedit a fost scris acum 50 de ani (a se vedea mai jos). A fost redactat pe o mașină de scris veche, în săptămânile care au urmat după 11 septembrie 1973.
Acest proiect de articol original plus două copii indigo au fost distribuite printre câțiva prieteni apropiați și colegi de la Universitatea Catolică. Nu a fost publicat niciodată. Timp de 30 de ani a zăcut într-o cutie de documente în fundul unui dulap de arhivă.
Am transcris textul din proiectul îngălbenit de copie indigo [în 2003]. În afară de o editare minoră, nu am făcut nicio modificare la articolul original.
De atunci, istoria acestei perioade a fost amplu documentată, inclusiv rolul administrației Nixon și al secretarului de stat Henry Kissinger în complotul de asasinare a lui Allende și de instaurare a unui regim militar.
Chicago Economics: Repetiție neoliberală de ținută a Programului de Ajustare Structurală (PAS)
Principalul obiectiv al loviturii de stat militare susținute de SUA în Chile a fost, în cele din urmă, impunerea agendei economice neoliberale. Aceasta din urmă, în cazul Chile, nu a fost impusă de creditorii externi sub îndrumarea FMI. ‘Schimbarea de regim’ a fost impusă printr-o operațiune secretă a serviciilor secrete militare, care a pus bazele loviturii de stat militare. Reformele macroeconomice radicale (inclusiv privatizarea, liberalizarea prețurilor și înghețarea salariilor) au fost puse în aplicare la începutul lunii octombrie 1973.
La doar câteva săptămâni de la preluarea puterii de către armată, Junta militară condusă de generalul Augusto Pinochet a ordonat o creștere a prețului la pâine de la 11 la 40 de escudos, peste noapte, o creștere uriașă, de 264%. Acest ‘tratament de șoc economic’ fusese conceput de către un grup de economiști, numit ‘Chicago Boys’.
În timp ce prețurile la alimente au crescut vertiginos, salariile au fost înghețate, pentru a se asigura ‘stabilitatea economică și a se evita presiunile inflaționiste’.
De la o zi la alta, o țară întreagă a fost precipitată într-o sărăcie abisală; în mai puțin de un an, prețul pâinii în Chile a crescut de 36 de ori (3700%). Optzeci și cinci la sută din populația chiliană a fost împinsă sub pragul sărăciei.
Etapă decisivă spre semnul fiarei: FMI lucrează la o platformă globală CBDC. O platformă de tranzacționare între țări a monedelor digitale care vor fi emise de băncile centrale, ca răspuns la declinul folosirii numerarului
Sursa: https://blacknews.ro/fmi-lucreaza-la-o-platforma-dedicata-monedelor-digitale-bancare-centrale/
Fondul Monetar Internaţional (FMI) lucrează la o platformă dedicată monedelor digitale bancare centrale (CBDC), pentru a permite tranzacţii între ţări, a anunţat luni directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, transmite Reuters, potrivit agerpres.
„Monedele digitale bancare centrale nu ar trebui fragmentate în propuneri naţionale. Pentru a avea tranzacţii mai eficiente şi corecte avem nevoie de sisteme care conectează ţările: avem nevoie de interoperabilitate”, a declarat şeful FMI la o conferinţă desfăşurată la Rabat, Maroc, la care au participat oficiali ai băncilor centrale din Africa.
„Din acest motiv, la FMI lucrăm la conceptul unei platforme globale CBDC”, a explicat Georgieva.
FMI vrea ca băncile centrale să fie de acord cu un cadru comun de reglementare pentru monedele digitale care să permită interoperabilitatea globală. În cazul lipsei unui acord privind o platformă comună s-ar crea un vid care va fi probabil umplut de criptomonede, susţine şeful FMI.
Monedele digitale bancare centrale (CBDC) vor permite celor care le deţin să facă plăţi prin internet, posibil chiar offline, concurând cu actualele metode de plată electronice, cum ar fi portofelele digitale, băncile online sau criptomonedele.
CBDC este o monedă digitală controlată de banca centrală, în timp ce criptomonedele sunt aproape întotdeauna descentralizate.
Deja 114 bănci centrale explorează CBDC, „aproximativ 10 au trecut deja linia de sosire. Dacă ţările dezvoltă CDBC doar pentru utilizare pe plan intern, capacitatea monedelor este sub-utilizată”, a apreciat Georgieva.
Oficialul a adăugat că CDBC ajută la promovarea incluziunii financiare şi face mai ieftine remitenţele, în contextul costurilor ridicate ale transferurilor de bani.
Băncile centrale din întreaga lume analizează lansarea monedelor digitale bancare centrale (CBDC), ca răspuns la declinul folosirii numerarului şi ca un mod de a accelera plăţile interne şi externe.
Comentariu saccsiv:
Cititi va rog si:
Locuri sinistre: Felicity, un oraș înfiorător aflat în deșertul din ‘Centrul Lumii’
Vigilant Citizen: Sinister Sites: Felicity, the Creepy Desertic Town at the “Center of the World”
Locații sinistre: Felicity, un oraș sinistru aflat în deșertul din ‘Centrul Lumii’
Orașul Felicity, aflat în California, este ciudat din mai multe motive: are o populație de 2 locuitori, este plin de simbolistică ocultă și a fost numit ‘centrul lumii’ de către o organizație importantă. De asemenea: este ceva teribil de ciudat în legătură cu capela sa. Iată o privire asupra acestui loc sinistru atestat.
Publicat pe 06 Iunie 2023, de Vigilant Citizen
ENCICLOPEDIE. Cartelul Federal Reserve: Cele opt familii
Global Research: The Federal Reserve Cartel: The Eight Families
Cartelul Rezervelor Federale: Cele opt familii
Partea I dintr-o serie de cinci părți
De Dean Henderson, 06 Mai 2023, Global Research
Relevant pentru criza actuală, acest articol atent documentat a fost publicat pentru prima dată de Global Research acum mai bine de zece ani, la 1 iunie 2011.
Cei patru călăreți ai băncilor (Bank of America, JP Morgan Chase, Citigroup și Wells Fargo) dețin cei patru călăreți ai petrolului (Exxon Mobil, Royal Dutch/Shell, BP și Chevron Texaco); în tandem cu Deutsche Bank, BNP, Barclays și alți bătrâni mastodonți europeni ai banilor. Dar monopolul lor asupra economiei globale nu se termină la marginea câmpului petrolier.
Conform declarațiilor a 10 mii de companii depuse la SEC, cei patru călăreți ai băncilor se numără printre primii zece deținători de acțiuni în aproape toate corporațiile din Fortune 500.[1]
Așadar, cine sunt acționarii băncilor care dețin centrele monetare?
Aceste informații sunt păstrate mult mai atent. Întrebările mele adresate agențiilor de reglementare bancară cu privire la acționariatul în primele 25 de holdinguri bancare din SUA în baza Freedom of Information Act, au fost din start respinse pe motive de ‘securitate națională’. Acest lucru este destul de ironic, deoarece mulți dintre acționarii băncii locuiesc în Europa.
Un depozit important pentru bogăția oligarhiei globale care deține aceste holdinguri bancare este US Trust Corporation – fondată în 1853 și deținută în prezent de Bank of America. Un director și administrator onorific recent al US Trust Corporate a fost Walter Rothschild. Printre ceilalți directori se numără Daniel Davison de la JP Morgan Chase, Richard Tucker de la Exxon Mobil, Daniel Roberts de la Citigroup și Marshall Schwartz de la Morgan Stanley. [2]
W. McCallister, un specialist din industria petrolieră cu legături cu Casa de Saud, a scris în The Grim Reaper că informațiile pe care le-a obținut de la bancherii saudiți citează faptul că 80% din Banca Rezervei Federale din New York – de departe cea mai puternică filială a Fed – este deținută de doar opt familii, dintre care patru locuiesc în SUA. Acestea sunt Goldman Sachs, Rockefeller, Lehmans și Kuhn Loebs din New York; familiile Rothschild din Paris și Londra; Warburgs din Hamburg; Lazards din Paris; și Israel Moses Seifs din Roma.
Contabilul Thomas D. Schauf corobora afirmațiile lui McCallister, adăugând că zece bănci controlează toate cele douăsprezece sucursale ale Federal Reserve Bank.
El numește N.M. Rothschild din Londra, Rothschild Bank din Berlin, Warburg Bank din Hamburg, Warburg Bank din Amsterdam, Lehman Brothers din New York, Lazard Brothers din Paris, Kuhn Loeb Bank din New York, Israel Moses Seif Bank din Italia, Goldman Sachs din New York și JP Morgan Chase Bank din New York.
Schauf îi enumeră pe William Rockefeller, Paul Warburg, Jacob Schiff și James Stillman ca fiind persoane care dețin acțiuni importante ale Fed. [3]
Schiff sunt persoane din interior la Kuhn Loeb. Stillman sunt persoane din interiorul Citigroup, care s-au căsătorit în clanul Rockefeller la începutul secolului.
Eustace Mullins a ajuns la aceleași concluzii în cartea sa ‘Secretele Rezervei Federale’, în care prezintă grafice care leagă Fed și băncile membre ale acesteia de familiile Rothschild, Warburg, Rockefeller și celelalte. [4]
Controlul pe care aceste familii de bancheri îl exercită asupra economiei mondiale nu poate fi supraestimat și este în mod intenționat învăluit în secret. Brațul lor media corporatist se grăbește să discrediteze orice informație care expune acest cartel bancar central privat ca fiind ‘teoria conspirației’. Cu toate acestea, faptele rămân.
Casa Morgan
Banca Rezervelor Federale s-a înființat în 1913, în același an în care a murit J. Pierpont Morgan, un mare bancher american, după care s-a înființat Fundația Rockefeller. Casa Morgan a prezidat finanțele americane de la colțul dintre Wall Street și Broad, acționând ca o bancă centrală cvasi-americană încă din 1838, când George Peabody a fondat-o la Londra.
Peabody a fost un asociat de afaceri al familiei Rothschild. În 1952, Eustace Mullins, cercetător al Fed, a avansat ipoteza că Morgan nu erau altceva decât agenți ai familiei Rothschild. Mullins a scris că familia Rothschild: „…a preferat să opereze în mod anonim în SUA în spatele fațadei J.P. Morgan & Company”. [5]
Autorul Gabriel Kolko a declarat: „activitățile lui Morgan din 1895-1896 de vânzare a obligațiunilor americane în aur în Europa s-au bazat pe o alianță cu Casa Rothschild”. [6]
Caracatița financiară Morgan și-a înfășurat rapid tentaculele în jurul lumii. Morgan Grenfell își desfășura activitatea la Londra. Morgan et Ce a condus Parisul. Verii Lambert ai familiei Rothschild au înființat Drexel & Company în Philadelphia.
Casa Morgan s-a ocupat de Astors, DuPonts, Guggenheims, Vanderbilt și Rockefeller. Aceasta a finanțat lansarea AT&T, General Motors, General Electric și DuPont. La fel ca băncile Rothschild și Barings, cu sediul la Londra, Morgan a devenit parte din structura de putere în numeroase țări.
Până în 1890, Casa Morgan acorda împrumuturi băncii centrale a Egiptului, finanța căile ferate rusești, emitea obligațiuni guvernamentale provinciale braziliene și finanța proiecte de lucrări publice din Argentina. O recesiune în 1893 a sporit puterea lui Morgan. În acel an, Morgan a salvat guvernul american de la o panică bancară, formând un sindicat pentru a susține rezervele guvernamentale cu un transport de aur de la Rothschild în valoare de 62 de milioane de dolari. [7]
Morgan a fost forța motrice din spatele expansiunii Vestului în SUA, finanțând și controlând căile ferate care se îndreptau spre Vest prin intermediul unor trusturi cu drept de vot. În 1879, New York Central Railroad, finanțată de Cornelius Vanderbilt și deținută de Morgan, a acordat tarife de transport preferențiale pentru monopolul în devenire al lui John D. Rockefeller, Standard Oil, consolidând astfel relația Rockefeller/Morgan.
Casa Morgan se afla acum sub controlul familiilor Rothschild și Rockefeller. Un articol din New York Herald titra: ‘Regii căilor ferate formează un trust gigantic’. J. Pierpont Morgan, care a declarat cândva: „concurența este un păcat”, apoi a comentat cu bucurie:
„Gândiți-vă la asta. Întregul trafic feroviar concurent la vest de St. Louis plasat sub controlul a aproximativ treizeci de oameni.”[8].
Morgan și bancherul lui Edward Harriman, Kuhn Loeb, dețineau monopolul asupra căilor ferate, în timp ce dinastiile bancare Lehman, Goldman Sachs și Lazard s-au alăturat familiei Rockefeller în controlul bazei industriale a SUA. [9]
În 1903, Banker’s Trust a fost înființat de cele opt familii. Benjamin Strong, de la Banker’s Trust, a fost primul guvernator al Băncii Federale de Rezervă din New York. Crearea Fed în 1913 a unit puterea celor Opt Familii cu puterea militară și diplomatică a guvernului SUA. În cazul în care împrumuturile lor de peste mări nu erau plătite, oligarhii puteau acum să trimită pușcașii marini americani pentru a colecta datoriile. Morgan, Chase și Citibank au format un sindicat internațional de creditare.
Casa Morgan era apropiată de Casa britanică de Windsor și de Casa italiană de Savoia. Kuhn Loebs, Warburgs, Lehmans, Lazards, Israel Moses Seifs și Goldman Sachs aveau, de asemenea, legături strânse cu regalitatea europeană. Până în 1895, Morgan controla fluxul de aur care intra și ieșea din SUA. Primul val american de fuziuni se afla la început și era promovat de bancheri. În 1897 au avut loc șaizeci și nouă de fuziuni industriale. Până în 1899 erau 1.200. În 1904, John Moody – fondatorul Moody’s Investor Services – a declarat că este imposibil să vorbim despre interesele Rockefeller și Morgan ca fiind separate. [10]
Neîncrederea publicului față de această combinație s-a răspândit. Mulți îi considerau trădători care lucrau pentru vechii bani europeni. Standard Oil a lui Rockefeller, US Steel a lui Andrew Carnegie și căile ferate ale lui Edward Harriman au fost toate finanțate de bancherul Jacob Schiff de la Kuhn Loeb, care a lucrat îndeaproape cu familiile Rothschild europene.
Mai multe state occidentale au interzis bancherii. Predicatorul populist William Jennings Bryan a fost de trei ori candidatul democrat la președinție între 1896 și 1908. Tema centrală a campaniei sale anti-imperialiste a fost că America cădea în capcana ‘servituții financiare față de capitalul britanic’. Teddy Roosevelt l-a învins pe Bryan în 1908, dar a fost forțat de acest val populist care se răspândea, să promulge Legea Sherman Anti-Trust. Apoi a atacat Standard Oil Trust.
În 1912 au avut loc audierile de la Pujo, care au vizat concentrarea puterii pe Wall Street. În același an, doamna Edward Harriman și-a vândut acțiunile substanțiale pe care le deținea la Guaranty Trust Bank din New York către J.P. Morgan, creând Morgan Guaranty Trust. Judecătorul Louis Brandeis l-a convins pe președintele Woodrow Wilson să ceară să se pună capăt blocării consiliilor de administrație. În 1914 a fost adoptată Legea Clayton Anti-Trust.
Jack Morgan – fiul și succesorul lui J. Pierpont – a reacționat solicitând clienților Morgan, Remington și Winchester, să crească producția de arme. El a argumentat că SUA trebuiau să intre în Primul Război Mondial. Îndemnat de Fundația Carnegie și de alte fronturi oligarhice, Wilson s-a conformat. După cum a scris Charles Tansill în America Goes to War:
„Chiar înainte de ciocnirea armelor, firma franceză Rothschild Freres a trimis o telegramă către Morgan & Company din New York, sugerând lansarea unui împrumut de 100 de milioane de dolari, din care o parte substanțială urma să fie lăsată în SUA pentru a plăti achizițiile franceze de bunuri americane.”
Casa Morgan a finanțat jumătate din efortul de război al SUA, în timp ce primea comisioane pentru alinierea unor contractori precum GE, Du Pont, US Steel, Kennecott și ASARCO. Toți au fost clienți ai Morgan. Morgan a finanțat, de asemenea, războiul britanic al boierilor din Africa de Sud și războiul franco-prusac. Conferința de pace de la Paris din 1919 a fost prezidată de Morgan, care a condus atât eforturile de reconstrucție ale Germaniei, cât și ale aliaților. [11]
În anii 1930, populismul a reapărut în America după ce Goldman Sachs, Lehman Bank și alții, au profitat de pe urma prăbușirii din 1929. [12] Președintele Comisiei bancare din Camera Reprezentanților, Louis McFadden (D-NY), a declarat despre Marea Criză:
„Nu a fost un accident. A fost un eveniment atent pus la cale… Bancherii internaționali au căutat să aducă aici o stare de disperare, pentru a putea ieși la conducerea noastră, a tuturor.”
Senatorul Gerald Nye (Dem.-ND) a prezidat o anchetă privind munițiile în 1936. Nye a ajuns la concluzia că Casa Morgan a băgat SUA în Primul Război Mondial pentru a proteja împrumuturile și a crea o industrie de armament în plină expansiune. Ulterior, Nye a elaborat un document intitulat The Next War (Următorul război), care se referea cu cinism la ‘vechiul truc al zeiței democrației’, prin care Japonia putea fi folosită pentru a atrage SUA în cel de-al Doilea Război Mondial.
În 1937, secretarul de interne Harold Ickes a avertizat cu privire la influența ‘celor 60 de familii din America’. Istoricul Ferdinand Lundberg a scris mai târziu o carte cu exact același titlu. Judecătorul Curții Supreme de Justiție William O. Douglas a denunțat „influența Morgan… ca fiind cea mai periculoasă din industria și finanțele actuale”.
Jack Morgan a răspuns prin faptul că a împins SUA spre cel de-al Doilea Război Mondial. Morgan a avut relații strânse cu familiile Iwasaki și Dan – cele mai bogate două clanuri din Japonia – care au deținut Mitsubishi și, respectiv, Mitsui, încă de când companiile au apărut din shogunatele secolului al XVII-lea. Când Japonia a invadat Manciuria, masacrând țăranii chinezi la Nanking, Morgan a minimalizat incidentul. Morgan a avut, de asemenea, relații strânse cu fascistul italian Benito Mussolini, în timp ce nazistul german Hjalmer Schacht a fost omul de legătură al Băncii Morgan în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După război, reprezentanții Morgan s-au întâlnit cu Schacht la Banca Reglementelor Internaționale (BRI) din Basel, Elveția. [13]
Casa Rockefeller
BRI este cea mai puternică bancă din lume, o bancă centrală globală pentru cele Opt Familii care controlează băncile centrale private din aproape toate țările occidentale și în curs de dezvoltare. Primul președinte al BRI a fost bancherul Rockefeller Gates McGarrah – oficial la Chase Manhattan și la Federal Reserve. McGarrah a fost bunicul fostului director al CIA, Richard Helms. Familia Rockefeller – ca și familia Morgan – avea legături strânse cu Londra. David Icke scrie în Children of the Matrix (Copiii Matrixului), că Rockefeller și Morgan erau doar niște ‘ajutoare’ pentru familiile Rothschild europene. [14]
BRI este deținută de Federal Reserve, Banca Angliei, Banca Italiei, Banca Canadei, Banca Națională a Elveției, Nederlandsche Bank, Bundesbank și Banca Franței.
Istoricul Carroll Quigley a scris în cartea sa epică ‘Tragedie și speranță’ că BRI făcea parte dintr-un plan:
„de a crea un sistem mondial de control financiar în mâini private, capabil să domine sistemul politic al fiecărei țări și economia lumii în ansamblul ei… care să fie controlat într-o manieră feudală de către băncile centrale ale lumii care acționează în mod concertat prin acorduri secrete.”
Guvernul SUA a avut o neîncredere istorică față de BRI, făcând lobby fără succes pentru desființarea acesteia la Conferința de la Bretton Woods din 1944, după cel de-al Doilea Război Mondial. În schimb, puterea celor Opt Familii a fost amplificată, odată cu crearea la Bretton Woods a FMI și a Băncii Mondiale. Rezerva Federală a SUA a preluat acțiuni la BRI abia în septembrie 1994. [15]
BRI deține cel puțin 10% din rezervele monetare pentru cel puțin 80 dintre băncile centrale din lume, FMI și alte instituții multilaterale. Ea servește ca agent financiar pentru acordurile internaționale, colectează informații despre economia mondială și servește ca împrumutător de ultimă instanță pentru a preveni colapsul financiar global.
BRI promovează o agendă a fascismului capitalist monopolist. A acordat un împrumut punte Ungariei în anii 1990 pentru a asigura privatizarea economiei acestei țări. A servit drept intermediar pentru finanțarea lui Adolf Hitler de către cele Opt Familii – condusă de J. Henry Schroeder de la Warburg și de Mendelsohn Bank din Amsterdam. Mulți cercetători afirmă că BRI se află la punctul culminant al spălării banilor din droguri la nivel mondial. [16]
Nu este o coincidență faptul că BRI are sediul în Elveția, locul preferat de ascundere a averii aristocrației mondiale și sediul central al Lojii Alpina a francmasonilor italieni P-2 și al Internaționalei Naziste. Alte instituții pe care cele opt familii le controlează includ Forumul Economic Mondial, Conferința Monetară Internațională și Organizația Mondială a Comerțului.
Bretton Woods a fost o binecuvântare pentru cele Opt Familii. FMI și Banca Mondială au fost esențiale pentru această ‘nouă ordine mondială’. În 1944, primele obligațiuni ale Băncii Mondiale au fost lansate de Morgan Stanley și First Boston. Familia franceză Lazard s-a implicat mai mult în interesele Casei Morgan. Lazard Freres – cea mai mare bancă de investiții din Franța – este deținută de familiile Lazard și David-Weill – vechile familii de bancheri genovezi reprezentate de Michelle Davive. Un recent președinte și director general al Citigroup a fost Sanford Weill.
În 1968, Morgan Guaranty a lansat Euro-Clear, un sistem de compensare bancară cu sediul la Bruxelles pentru titlurile de valoare în eurodolari. Acesta a fost primul efort automatizat de acest tip. Unii au început să numească Euro-Clear: ‘Bestia’. Bruxelles servește drept sediu pentru noua Bancă Centrală Europeană și pentru NATO. În 1973, oficialii Morgan s-au întâlnit în secret în Bermuda pentru a reînvia în mod ilegal vechea Casă Morgan, cu douăzeci de ani înainte ca Glass Steagal Act să fie abrogat. Morgan și Rockefeller au oferit sprijin financiar pentru Merrill Lynch, propulsând-o în grupul Big 5 al băncilor de investiții din SUA. Merrill face acum parte din Bank of America.
John D. Rockefeller și-a folosit averea din petrol pentru a achiziționa Equitable Trust, care înghițise mai multe bănci și corporații mari până în anii 1920. Marea Criză a contribuit la consolidarea puterii lui Rockefeller. Banca Chase a acestuia a fuzionat cu Banca Manhattan a lui Kuhn Loeb pentru a forma Chase Manhattan, consolidând astfel o relație de familie de lungă durată. Familia Kuhn-Loeb a finanțat – împreună cu Rothschild – încercarea lui Rockefeller de a deveni regele petrolului. National City Bank din Cleveland i-a furnizat lui John D. banii necesari pentru a se lansa în monopolizarea industriei petroliere americane. Banca a fost identificată în cadrul audierilor din Congres ca fiind una dintre cele trei bănci deținute de Rothschild în SUA în anii 1870, când Rockefeller s-a constituit pentru prima dată ca Standard Oil of Ohio. [17]
Unul dintre partenerii Rockefeller Standard Oil a fost Edward Harkness, a cărui familie a ajuns să controleze Chemical Bank. Un altul a fost James Stillman, a cărui familie controla Manufacturers Hanover Trust. Ambele bănci au fuzionat sub umbrela JP Morgan Chase. Două dintre fiicele lui James Stillman s-au căsătorit cu doi dintre fiii lui William Rockefeller. Cele două familii controlează o mare parte din Citigroup, de asemenea. [18]
În domeniul asigurărilor, familia Rockefeller controlează Metropolitan Life, Equitable Life, Prudential și New York Life. Băncile Rockefeller controlează 25% din toate activele celor mai mari 50 de bănci comerciale din SUA și 30% din toate activele celor mai mari 50 de companii de asigurări. [19] Companiile de asigurări – prima din SUA a fost lansată de francmasoni prin intermediul companiei lor Woodman’s of America – joacă un rol-cheie în amestecul banilor proveniți din traficul de droguri din Bermude.
Printre companiile aflate sub controlul lui Rockefeller se numără Exxon Mobil, Chevron Texaco, BP Amoco, Marathon Oil, Freeport McMoran, Quaker Oats, ASARCO, United, Delta, Northwest, ITT, International Harvester, Xerox, Boeing, Westinghouse, Hewlett-Packard, Honeywell, International Paper, Pfizer, Motorola, Monsanto, Union Carbide și General Foods.
Fundația Rockefeller are legături financiare strânse atât cu Fundația Ford, cât și cu Fundația Carnegie. Alte eforturi filantropice ale familiei includ Rockefeller Brothers Fund, Rockefeller Institute for Medical Research, General Education Board, Rockefeller University și University of Chicago – care produce un flux constant de economiști de extremă dreapta ca apologeți ai capitalului internațional, inclusiv Milton Friedman.
Familia deține 30 Rockefeller Plaza, unde se aprinde în fiecare an bradul național de Crăciun, și Rockefeller Center. David Rockefeller a avut un rol esențial în construirea turnurilor World Trade Center. Principala casă a familiei Rockefeller este un complex impunător din nordul statului New York, cunoscut sub numele de Pocantico Hills. De asemenea, familia deține un duplex de 32 de camere pe 5th Avenue în Manhattan, un conac în Washington DC, Monte Sacro Ranch în Venezuela, plantații de cafea în Ecuador, mai multe ferme în Brazilia, o proprietate în Seal Harbor, Maine și stațiuni în Caraibe, Hawaii și Puerto Rico. [20]
Familiile Dulles și Rockefeller sunt verișoare. Allen Dulles a creat CIA, i-a ajutat pe naziști, a mușamalizat atentatul asupra lui Kennedy de pe scaunul Comisiei Warren și a încheiat o înțelegere cu Frăția Musulmană pentru a crea asasini controlați mental. [21]
Fratele John Foster Dulles a prezidat falșii trusturi Goldman Sachs înainte de prăbușirea bursei din 1929 și l-a ajutat pe fratele său să răstoarne guvernele din Iran și Guatemala. Amândoi au fost Skull & Bones, membri ai Consiliului pentru Relații Externe (CFR) și masoni de gradul 33. [22]
Familia Rockefeller a avut un rol esențial în formarea Clubului de la Roma, orientat spre depopulare, la proprietatea familiei lor din Bellagio, Italia. Proprietatea lor din Pocantico Hills a dat naștere Comisiei Trilaterale. Familia este unul dintre principalii finanțatori ai mișcării eugenice care a dat naștere lui Hitler, clonării umane și obsesiei actuale pentru ADN în cercurile științifice din SUA.
John Rockefeller Jr. a condus Consiliul pentru Populație până la moartea sa. [23] Fiul său omonim este senator de Virginia de Vest. Fratele Winthrop Rockefeller a fost locotenent guvernator al statului Arkansas și rămâne cel mai puternic om din acest stat. Într-un interviu acordat în octombrie 1975 revistei Playboy, vicepreședintele Nelson Rockefeller – care a fost și guvernator al New York-ului – a articulat viziunea condescendentă a familiei sale asupra lumii:
„Sunt un mare adept al planificării – economică, socială, politică, militară, o planificare mondială totală.”
Dar dintre toți frații Rockefeller, fondatorul Comisiei Trilaterale (CT) și președintele Chase Manhattan, David, este cel care a fost vârful de lance al agendei fasciste a familiei, la scară globală. El l-a apărat pe șahul Iranului, regimul de apartheid din Africa de Sud și junta chiliană Pinochet. El a fost cel mai mare finanțator al CFR, al TC și (în timpul războiului din Vietnam) al Comitetului pentru o pace eficientă și durabilă în Asia – o bonitate contractuală pentru cei care au trăit din acest conflict.
Nixon i-a cerut să fie secretar al Trezoreriei, dar Rockefeller a refuzat postul, știind că puterea sa era mult mai mare la cârma Chase. Autorul Gary Allen scrie în The Rockefeller File că, în 1973: „David Rockefeller s-a întâlnit cu douăzeci și șapte de șefi de stat, inclusiv cu conducătorii Rusiei și ai Chinei Roșii”.
În urma loviturii de stat din 1975 a Băncii Nugan Hand/CIA împotriva premierului australian Gough Whitlam, succesorul acestuia, Malcolm Fraser, numit de Coroana britanică, a plecat în grabă în SUA, unde s-a întâlnit cu președintele Gerald Ford, după ce s-a consultat cu David Rockefeller. [24]
Note:
[1] 10K Filings of Fortune 500 Corporations to SEC. 3-91
[2] 10K Filing of US Trust Corporation to SEC. 6-28-95
[3] “The Federal Reserve ‘Fed Up’. Thomas Schauf. http://www.davidicke.com 1-02
[4] The Secrets of the Federal Reserve. Eustace Mullins. Bankers Research Institute. Staunton, VA. 1983. p.179
[5] Ibid. p.53
[6] The Triumph of Conservatism. Gabriel Kolko. MacMillan and Company New York. 1963. p.142
[7] Rule by Secrecy: The Hidden History that Connects the Trilateral Commission, the Freemasons and the Great Pyramids. Jim Marrs. HarperCollins Publishers. New York. 2000. p.57
[8] The House of Morgan. Ron Chernow. Atlantic Monthly Press NewYork 1990
[9] Marrs. p.57
[10] Democracy for the Few. Michael Parenti. St. Martin’s Press. New York. 1977. p.178
[11] Chernow
[12] The Great Crash of 1929. John Kenneth Galbraith. Houghton, Mifflin Company. Boston. 1979. p.148
[13] Chernow
[14] Children of the Matrix. David Icke. Bridge of Love. Scottsdale, AZ. 2000
[15] The Confidence Game: How Un-Elected Central Bankers are Governing the Changed World Economy. Steven Solomon. Simon & Schuster. New York. 1995. p.112
[16] Marrs. p.180
[17] Ibid. p.45
[18] The Money Lenders: The People and Politics of the World Banking Crisis. Anthony Sampson. Penguin Books. New York. 1981
[19] The Rockefeller File. Gary Allen. ’76 Press. Seal Beach, CA. 1977
[20] Ibid
[21] Dope Inc.: The Book That Drove Kissinger Crazy. Editors of Executive Intelligence Review. Washington, DC. 1992
[22] Marrs.
[23] The Rockefeller Syndrome. Ferdinand Lundberg. Lyle Stuart Inc. Secaucus, NJ. 1975. p.296
[24] Marrs. p.53
Comentariu saccsiv:
Numele Rothschild este strans legat de crearea Ordinului Illuminati:
Alte detalii despre celebra familie puteti citi la:
Cum este ținut sub control Washingtonul de către dinastiile bancare
Cine va deține totul până la urmă, inclusiv pe tine? BlackRock și Vanguard Group
Creații sinistre: Familia ROTHSCHILD și TEMPLUL MASONERIEI – Curtea Supremă din Israel
Foto: MEDALIOANELE baronesei ROTHSCHILD. Adica DRACI, desigur…
ARHIEPISCOPUL DE CANTERBURY Justin Welby (Biserica Anglicana) – sluga familiei ROTHSCHILD
Datoria Ucrainei este detinuta de Rothschild. Ce se va intampla cu Romania?
Împrumuturile familiei evreiesti Rothschild către „Sfântul Scaun”
Predictiile baronului Benjamin de Rothschild
FOTO: Baroneasa Marie-Hélène de Rothschild la o petrecere din 1972
Evenimentul zilei: Legendele familiei ROTHSCHILD . Părinţii globalizării
Numele familiei Rockefeller este strans legat de luciferianism:
Alte detalii despre familia Rockefeller:
Familia ROCKEFELLER, NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL (partea 1)
Familia ROCKEFELLER, NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL (partea 2)
ENCICLOPEDIE: Gheorghe Piperea despre David Rockefeller. Si completarile mele
PAPUSARII RAZBOAIELOR: Adolf Hitler a fost finanțat de către Rockefeller si Federal Reserve
STITI CE-A FOST American Committee on United Europe? E ESENTIAL SA STIM, ca sa intelegem mai bine…
ROCKEFELLER si “BANCA DE SEMINTE pentru ziua APOCALIPSEI” situata in … Norvegia
ROCKEFELLER finanteaza VACCINUL ANTI-FERTILITATE
Alte detalii despre celelalte puternice familii:
Cum este ținut sub control Washingtonul de către dinastiile bancare
Personalitati si organizatii: JACOB SCHIFF (JACOB SCHIFF HENRY)
Personalitati si organizatii: familia WARBURG
Banca de investitii LAZARD: castiguri peste estimari. DAR CINE II SUNT STAPANII?
Personalitati si organizatii: ANDREW CARNEGIE
Personalitati si organizatii: JOHN FOSTER DULLES
Personalitati si organizatii: ALLEN DULLES (ALLEN WELSH DULLES)
Alte detalii despre crearea Federal Reserve:
Stapanii banilor: Creatura din Jekyll Island
Detalii despre Burse (avand aceiasi stapani):
Nu vine “mama tuturor crizelor”, ci vine ceva atat de mare, incat ar trebui inventat un nou cuvant
Detalii despre eugenie:
Intr-o conferinta in New Jersey din 1911, evreul greu Stephen Samuel Wise spunea:
„Marti presedintele Princeton University va fi ales guvernatorul statului vostru. Nu-si va termina mandatul si va fi ales presedintele SUA. In martie 1917 va fi pentru a doua oara presedinte. Va fi unul din cei mai mari presedinti din istoria Americii”
Vorbea despre Woodrow Wilson…
Thomas Woodrow Wilson (1856 – 1924) a fost presedinte al SUA intre 1913 si 1921.
Sfatuitorul sau era evreul Bernard Mannes Baruch.
Legea Rezervei Federale a fost adoptată de cel de-al 63-lea Congres al Statelor Unite și semnată de președintele Woodrow Wilson la 23 decembrie 1913.
Intr-un final, Woodrow Wilson a recunoscut:
“Unii dintre cei mai mari oameni din Statele Unite, din domeniul comertului si productiei, se tem de ceva. Ei stiu ca undeva exista o putere atât de organizata, atât de subtila, atât de atenta, atât de completa, de perseverenta încât nu au curajul sa o vorbeasca de rau sau sa o condamne, decât în soapta.“
In articolul de pe Global Research este citat Louis McFadden, declarand despre Marea Criză:
„Nu a fost un accident. A fost un eveniment atent pus la cale… Bancherii internaționali au căutat să aducă aici o stare de disperare, pentru a putea ieși la conducerea noastră, a tuturor.”
A mai zis si altele si a platit cu viata:
Louis Thomas McFadden a platit cu viata pentru lupta sa impotriva FEDERAL RESERVE
Alte personalitati care i-au criticat si au sfarsit rau:
15 comments