Vladimir Putin vrea ca noua Constituție să îl menționeze pe Dumnezeu și să prevadă interzicerea căsătoriilor homosexuale
Preşedintele rus Vladimir Putin a înaintat Parlamentului noi amendamente constituţionale, care prevăd menţionarea lui Dumnezeu în Constituţie şi fixarea principiului că o căsătorie nu poate fi posibilă decât între un bărbat şi o femeie, au relatat media de stat şi oficiali din Rusia, scrie Agerpres.
Vladimir Putin a anunţat în ianuarie ca Rusia va schimba Constituţia din 1993, iniţiativa fiind în mare măsură văzută ca o pregătire a terenului pentru după 2024, anul în care se termina al patrulea şi ultimul său mandat prezidenţial.
Aceste amendamente constituţionale au fost adoptate în unanimitate de deputaţi în prima lectură, dar Vladimir Putin a înaintat alte 24 de pagini de amendamente înainte de a două lectură, cea mai importantă, prevăzută la 10 martie, a anunţat luni preşedintele Dumei, Viaceslav Volodin. „Amendamentele preşedintelui sunt rezultatul dialogului său cu reprezentanţi ai tuturor facţiunilor şi ai societăţii civile”, a precizat el într-un comunicat publicat de Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus.
Amendamentele prevăd ca menţionarea „credinţei în Dumnezeu” a ruşilor să fie introdusă în Constituţie şi stipulează că o căsătorie este uniunea dintre un bărbat şi o femeie, a precizat pentru AFP un vicepreşedinte al Parlamentului, Piotr Tolstoi. „Sunt bucuros că acest amendament a fost iniţiat de şeful statului”, a mai spus el, potrivit agenţiei oficiale de presă TASS.
Promovarea publică a homosexualităţii este interzisă în Rusia, printr-o lege promulgată de Putin în 2013.
Noile amendamente interzic de asemenea ca porţiuni ale teritoriului rus să fie date altor state şi declară ilegală orice solicitare sau acţiune în acest sens.
Vladimir Putin a menționat ideea de a introduce principiul interzicerii căsătoriei între persoane de acelaşi sex la mijlocul lunii februarie, în cadrul unei întâlniri cu un grup de lucru format de Kremlin pentru a pregăti reforma. „Cât sunt eu preşedinte, nu se va întâmpla”, a spus el atunci.
Majoritatea amendamentelor votate de Dumă în primă lectură vizau în special întărirea puterilor prezidenţiale.
Un „vot popular” – încă neclar – ar urma să fie organizat la 22 aprilie pentru adoptarea acestor schimbări.
În vârstă de 67 de ani, Putin este la putere ca preşedinte sau prim-ministru de două decenii, iar actualul său mandat de şef al statului ar urma să se încheie în 2024. El este liderul rus care a stat cel mai mult la putere după liderul sovietic Iosif Stalin.
După 65 de ani, o agenție catolică de adopții din Pennsylvania este închisă pentru că refuză să promoveze adopții gay
Information Liberation: 65-Year-Old Catholic Adoption Agency Closes in PA After Being Ordered to Perform Gay Adoptions
După 65 de ani, o agenție catolică de adopții din Pennsylvania este închisă pentru că refuză să promoveze adopții gay
„Conservatorii” tac.
Parlamentul britanic a decis: Irlanda de Nord legalizează avortul şi căsătoriile între persoane de acelaşi sex
BLACK NEWS: Irlanda de Nord legalizează avortul şi căsătoriile între persoane de acelaşi sex
La miezul nopţii, avortul şi căsătoriile între persoane de acelaşi sex devin legale şi în Irlanda de Nord, ca şi în restul Regatului Unit, informează AFP, potrivit agerpres.
Articolul zilei (17.06.2014): INAPOI IN CATACOMBE – LEGEA OBLIGA BISERICA sa oficieze CASATORII INTRE HOMOSEXUALI. Deocamdata doar in Danemarca, insa …
Iata ce putem citi in articolul Nici Stalin nu a fost atât de diabolic: statul îi aruncă pe creștini înapoi în catacombe!:
Danemarca a adoptat o lege care obligă bisericile (nu doar pe cea luterană, majoritară) să oficieze căsătoriile între cuplurile homosexuale. Potrivit legii, preoții au dreptul de a refuza să oficieze ceremonia, însă episcopii sunt obligați să găsească înlocuitori.
Promotorul actului normativ, Ministrul Cultelor, Manu Sareen, este un agnostic declarat (sic!). „E foarte important să le oferim tuturor membrilor bisericii posibilitatea de a se căsători”, a declarat Saaren.
Ne aflăm în plin teatru absurd: un ministru al Cultelor ateu moare de grija „membrilor bisericii”, ca nu cumva să fie discriminați. Preoții au, chipurile, libertatea de conștiință de a refuza oficierea, dar episcopul locului nu are dreptul la aceeași libertate și trebuie să scoată, de unde știe, alți preoți de schimb, cu mai puține remușcări.
Dincolo de hazul aparențelor, situația este de o gravitate colosală. Ne aflăm în prezența celui mai tăios și frontal atac de la răstignirea lui Hristos încoace: statul constrânge Biserica să calce în picioare Creștinismul!
Directorul Mozilla si-a dat demisia din cauza casatoriilor gay
Iata ce aflam din articolul Directorul Mozilla şi-a dat demisia din cauza căsătoriilor gay:
Directorul executiv al Mozilla Corp., Brendan Eich, şi-a dat demisia în urma unui scandal legat de faptul că nu este de acord cu căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, se menţionează în comunicatul de presă al companiei.
El a fost nevoit să părăsească şi Consiliul de Directori Mozilla Foundation, o organizaţie noncomercială, deţinută de Mozilla Corp.
Eich, în vârstă de 52 de ani, este unul dintre fondatorii companiei şi dezvoltatorul programului JavaScript. În anul 2008 el a donat o mie de dolari în sprijinul amendamentului la legislaţia californiană care definea căsătoria ca o uniune între un bărbat şi o femeie. Acest fapt a fost perceput de comunitatea LGBT drept un obstacol în calea legalizării căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex.
DALAI LAMA sustine casatoriile gay
Iata ce aflam din articolul Dalai Lama sustine casatoriile gay:
Dalai Lama a sustinut joi ca nu vede nicio problema in casatoria intre persoane de acelasi sex si a condamnat homofobia.
„Daca doua persoane aflate intr-un cuplu considera ca le ajuta mai mult, ca le multumeste mai mult si sunt de acord, atunci nu am nimic impotriva”, a spus liderul spiritual intr-un interviu acordat celebrului jurnalist Larry King.
„Persecutarile si violentele nu sunt bune. Sunt incalcari ale drepturilor omului”, a adaugat liderul tibetan in exil, aflat in prezent intr-o vizita in Statele Unite.
Casatoria intre persoane de acelasi sex este din ce in ce mai mult acceptata in lumea occidentala si inAmerica Latina. Cu toate acestea, nicio tara cu majoritate budista nu o accepta si este o tema dezbatuta in mai multe tari asiatice, intre care Nepal, Taiwan sau Vietnam.
Dalai Lama s-a intalnit joi, la Washington, cu alesi din Congres, dupa ce, pe 21 februarie, a fost primit de presedintele american, Barack Obama, laCasa Alba.
Intalnirea dintre Dalai Lama si Barack Obama a fost denuntata de China, care l-a convocat ulterior pe insarcinatul american cu Afaceri in semn de protest.
TUPEU SODOMIT INDRACIT: Cupluri de homosexuali perturba Slujba de Boboteaza protestand impotriva Mitropolitului Serafim de Pireu
Foto: http://www.frontpress.ro/2014/01/homosexualii-greci-au-perturbat-slujba-de-sfintire-a-apelor.html
Dupa cum stiti:
Conform articolului Gay couples protest against Bishop Seraphim at Epiphany ceremony in Piraeus cupluri de homosexuali au reactionat cu tupeu caracteristic protestand sarutandu-se ostentativ la Pireu, in apropierea locului unde Mitropolitul a auncat o cruce in mare la Slujba de Sfintire a apelor.
NELSON MANDELA – pro casatorie intre homosexuali si pro avort
Dupa cum probabil deja stiti:
NELSON MANDELA a murit. Povestea lui Nelson Mandela, unul dintre eroii omenirii UPDATE
Foto: http://www.blackpast.org/gah/mandela-nelson-rolihlahla-1918
A fost insa pro avort. Cam un milion de copii au fost astfel ucisi din timpul mandatului sau de presedinte al Africii de Sud si pana acum:
Unfortunately, Nelson Mandela Signed Law Legalizing Unlimited Abortions
A fost de asemenea un sustinator al casatoriei intre homosexuali, legalizata in 2006:
Mandela was pro-abortion, pro-gay marriage, and a high-ranking communist
Mitropolitul Serafim de Pireu: Orice parlamentar care va vota pentru parteneriate homosexuale VA FI EXCOMUNICAT
Iata ce aflam din articolul Any MPs who vote for same-sex unions will be excommunicated, senior cleric says:
Orice membru al Parlamentului care va vota pentru parteneriatele între persoanele de acelaşi sex va fi excomunicat, spune un ierarh
Un ierarh ortodox a atacat planurile de extindere a legislației care ar fi permis cuplurilor necăsătorite să aibă parteneriatul lor legal recunoscut pentru persoane de același sex și a avertizat că orice parlamentar care decide să susțină măsura va fi excomunicat.
Într-o declarație de nouă pagini emisă miercuri, Mitropolitul Serafim de Pireu a condamnat presupusele eforturi de a face “acest păcat teribil al homosexualităţii, sodomiei, actului sexual nenatural, pederastia și pedofilia, să apară ca fiind un comportament normal, sau doar o diversitate.”
El a spus că orice altă relație, cu excepția celei între un bărbat și o femeie, “este o aberație nenaturală ce nu a fost observată nici măcar la animale.”
Serafim a atras controverse şi în trecut, cu comentariile sale homofobe și anti-semite.
O hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului, la inceputul acestei luni, a condamnat Grecia pentru excluderea homosexualilor de la parteneriatele civile. Curtea a decis că Grecia nu a oferit “motive convingătoare și determinante”, pentru a justifica excluderea homosexualilor.
Hotărârea a fost luată în urma unui apel făcut de patru cupluri de greci de acelaşi sex care au reclamat faptul că o lege din 2008 le-a încălcat drepturile ceea ce constituie o nejustificată discriminare.
Cititi va rog si:
Mitropolitul Serafim de Pireu: MESIA ASTEPTAT DE RABINI ESTE ANTIHRIST
Mitropolitul Serafim de Pireu: “EVREII sunt de vina pentru situatia actuala din Grecia si din lume”
Mitropolitul Serafim de Pireu: “PAPEI BENEDICT AL XVI-LEA, ANATEMA!”
Mitropolitul Serafim de Pireu: Faimosii guru orientali, papa si cardinalii NU POT FI SFINTI
27 comments