SACCSIV – blog ortodox

CINA CEA DE TAINA. Spalarea picioarelor Apostolilor

Posted in CINA CEA DE TAINA, IISUS HRISTOS, spalarea picioarelor by saccsiv on Aprilie 1, 2010

Sfânta Evanghelie după Ioan, Capitolul 13:

1. Iar înainte de sărbătoarea Paştilor, ştiind Iisus că a sosit ceasul Lui, ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubind pe ai Săi cei din lume, până la sfârşit i-a iubit.  

2. Şi făcându-se Cină, şi diavolul punând în inima lui Iuda fiul lui Simon Iscarioteanul, ca să-l vândă,  

3. Iisus, ştiind că Tatăl I-a dat Lui toate în mâini şi că de la Dumnezeu a ieşit şi la Dumnezeu merge,  

4. S-a sculat de la Cină, S-a dezbrăcat de haine şi, luând un ştergar, S-a încins cu el.  

5. După aceea a turnat apă în vasul de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.  

6. A venit deci la Simon Petru. Acesta I-a zis: Doamne, oare Tu să-mi speli mie picioarele?  

7. A răspuns Iisus şi i-a zis: Ceea ce fac Eu, tu nu ştii acum, dar vei înţelege după aceasta.  

8. Petru I-a zis: Nu-mi vei spăla picioarele în veac. Iisus i-a răspuns: Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine.  

9. Zis-a Simon Petru Lui: Doamne, spală-mi nu numai picioarele mele, ci şi mâinile şi capul.  

10. Iisus i-a zis: Cel ce a făcut baie n-are nevoie să-i fie spălate decât picioarele, căci este curat tot. Şi voi sunteţi curaţi, însă nu toţi.  

11. Că ştia pe cel ce avea să-L vândă; de aceea a zis: Nu toţi sunteţi curaţi.  

12. După ce le-a spălat picioarele şi Şi-a luat hainele, S-a aşezat iar la masă şi le-a zis: Înţelegeţi ce v-am făcut Eu?  

13. Voi Mă numiţi pe Mine: Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt.  

14. Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori să ca să spălaţi picioarele unii altora;  

15. Că v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi.  

16. Adevărat, zic vouă: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său, nici solul mai mare decât cel ce l-a trimis pe el.  

17. Când ştiţi acestea, fericiţi sunteţi dacă le veţi face.  

18. Nu zic despre voi toţi; căci Eu ştiu pe cei pe care i-am ales. Ci ca să se împlinească Scriptura: „Cel ce mănâncă pâinea cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea”.  

19. De acum vă spun vouă, înainte de a fi aceasta, ca să credeţi, când se va îndeplini, că Eu sunt.  

20. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel care primeşte pe cel pe care-l voi trimite Eu, pe Mine Mă primeşte; iar cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.  

21. Iisus, zicând acestea, S-a tulburat cu duhul şi a mărturisit şi a zis: Adevărat, adevărat zic vouă că unul dintre voi Mă va vinde.  

22. Deci ucenicii se uitau unii la alţii, nedumerindu-se despre cine vorbeşte.  

23. Iar la masă era rezemat la pieptul lui Iisus unul dintre ucenicii Lui, pe care-l iubea Iisus.  

24. Deci Simon Petru i-a făcut semn acestuia şi i-a zis: Întreabă cine este despre care vorbeşte.  

25. Şi căzând acela astfel la pieptul lui Iisus, I-a zis: Doamne, cine este?  

26. Iisus i-a răspuns: Acela este, căruia Eu, întingând bucăţica de pâine, i-o voi da. Şi întingând bucăţica, a luat-o şi a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul.  

27. Şi după îmbucătură a intrat satana în el. Iar Iisus i-a zis: Ceea ce faci, fă mai curând.  

28. Dar nimeni din cei care şedeau la masă n-a înţeles pentru ce i-a zis aceasta.  

29. Căci unii socoteau, deoarece Iuda avea punga, că lui îi zice Iisus: Cumpără cele de care avem de trebuinţă la sărbătoare, sau să dea ceva săracilor.  

30. Deci după ce a luat acela bucăţica de pâine, a ieşit numaidecât. Şi era noapte.  

31. Şi când a ieşit el, Iisus a zis: Acum a fost preaslăvit Fiul Omului şi Dumnezeu a fost preaslăvit întru El.  

32. Iar dacă Dumnezeu a fost preaslăvit întru El, şi Dumnezeu Îl va preaslăvi întru El şi îndată Îl va preaslăvi.  

33. Fiilor, încă puţin timp sunt cu voi. Voi Mă veţi căuta, dar, după cum am spus iudeilor – că unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni – vă spun vouă acum.  

34. Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.  

35. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.  

36. Doamne, L-a întrebat Simon-Petru, unde Te duci? Răspuns-a Iisus: Unde Mă duc Eu, tu nu poţi să urmezi Mie acum, dar mai târziu Îmi vei urma.  

37. Zis-a Petru Lui: Doamne, de ce nu pot să urmez Ţie acum? Sufletul meu îl voi da pentru Tine.  

38. Iisus i-a răspuns: Vei pune sufletul tău pentru Mine? Adevărat, adevărat zic ţie că nu va cânta cocoşul, până ce nu te vei lepăda de Mine de trei ori!  

 

   Citez din articolul Spalarea picioarelor in Joia Mare:

   In Sfanta si Marea Joi din Saptamana Patimilor, exista obiceiul ca in unele manastiri, staretul sa spele picioarele a doisprezece din vietuitorii manastirii pe care o conduce. Acest ritual se face in amintirea spalarii picioarelor Apostolilor de catre Hristos, inainte de Cina cea de Taina. Randuiala cere ca cel mai mare sa spele picioarele celor mai mici, asa cum a facut Mantuitorul. Aceasta randuiala desi este prezenta in cartile de slujba, nu este obligatorie.
   Potrivit randuielii, dupa spalarea picioarelor, staretul rosteste aceasta rugaciune: „Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce, dupa multa mila Ta, Te-ai smerit pe Tine insuti luand chip de rob; Care in vremea patimilor Tale celor mantuitoare si facatoare de viata, de bunavoie ai voit a cina cu Sfintii Tai Ucenici si Apostoli, si dupa aceea Te-ai incins cu fota si ai spalat picioarele lor, dandu-le lor chip de smerenie si de dragoste unul catre altul, si ai zis: Precum am facut Eu voua, asa si voi sa faceti unul altuia, insuti si acum Stapane, vino in mijlocul nevrednicilor robi lor Tai, care urmam pildei Tale si spala toata intinaciunea si necuratia sufletelor noastre; ca spaland praful ce s-a lipit de noi prin pacate si stergandu-ne unul pe altul cu stergarul dragostei, sa putem placea Tie in toate zilele vietii noastre si sa aflam mila inaintea Ta”.
   Ritualul spalarii picioarelor este o invitatie la smerenie si un indemn de a lua aminte ca nu suntem unii mai mari decat altii.

   In Israel, ceremonia spalarii picioarelor, se oficiaza pe un podium ridicat in curtea Sfantului Mormant. Acolo, dupa savarsirea Sfintei Liturghii, patriarhul spala picioarele a doisprezece episcopi. Interesant este ca in jurnalul lui Necolae Ses, un pelerin in Tara Sfanta in anul 1870, se mentioneaza ca la Ierusalim, tuturor pelerinilor le erau spalate picioarele de catre monahi. Cei care participau la acest ritual, primeau un fel de „certificat de inchinator la Locurile Sfinte”.

   Spalarea picioarelor in Sfanta Scriptura

   Sfantul Ioan Evanghelistul ne marturiseste ca Hristos, ridicandu-se de la masa, S-a incins cu un stergar (In 13, 4) si a spalat picioarele ucenicilor. Cand ajunge la Simon Petru, acesta se impotriveste: „Nu-mi vei spala picioarele in veac”. Hristos ii raspunde: „Daca nu te voi spala, nu ai parte de Mine” (13,8). In urma acestor cuvinte Petru exclama: „Doamne, spala-mi nu numai picioarele, ci si mainile si capul”, la care Mantuitorul spune: „Cel ce a facut baie n-are nevoie sa-i fie spalate decat picioarele, caci este curat tot. Si voi sunteti curati, insa nu toti” In (13,10)

   Sfantul Chiril al Alexandriei sustine ca spalarea a avut si un caracter purificator. Era necesar ca Apostolii sa fie curati spre a primi Trupul si Sangele Sau, la Cina cea de Taina. Aceasta spalare ar confirma ipoteza unui botez anticipat, prin care Hristos i-a curatat pe ucenici de pacate.

   Prin gestul spalarii picioarelor, Mantuitorul le descopera Apostolilor smerenia, dar prin acest act Hristos a urmarit sa trezeasca in Iuda intoarcerea la El si sa renunte la hotararea de a-si vinde Invatatorul.

   Spalarea picioarelor – indemn la slujire

   Omul in Hristos nu poate fi decat slujitor. Mantuitorul spaland picioarele ucenicilor Sai, a zis: „Pilda am dat voua; precum v-am facut eu voua, sa faceti si voi” (Ioan 13, 15). Omul prin pacat a cazut din slujire in contraslujire. Spalarea picioarelor este o interventie tamaduitoare. Ea ii descopera omului slujirea prin care poate scapa de mandrie si astfel, poate incepe sa slujeasca corect.

   Slujirea, dupa modelul secular al timpului, implica un model de relatie umana bazata pe conditia de superior-inferior. Mantuitorul schimba radical aceasta relatie. Slujirea devine acum privilegiu, nu povara sau corvoada, privilegiul de a te darui altora pana la jertfa.

   Citez din articolul Cina cea de Taina;

   Din tâlcuirea Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile la Matei:

   OMILIA LXXXII

   „Şi pe cînd mîncau ei, Iisus, luînd pîinea şi mulţumind, a frînt şi a dat ucenicilor Săi, zicînd: „Luaţi, mîncaţi; acesta este trupul Meu”. Şi luînd paharul şi mulţumind, l-a dat lor zicînd: „Beţi dintru acesta toţi; acesta este sîngele Meu, al legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”

   “Vai, cît de mare e orbirea vînzătorului! S-a împărtăşit cu tainele şi a rămas acelaşi; s-a desfătat de masa cea prea înfricoşătoare şi nu s-a schimbat. Evanghelistul Luca a arătat aceasta spunînd: „După pîine, a intrat în el satana (Luca 22, 3)”. N-a spus-o ca să dispreţuiască trupul Stăpînului, ci ca să vădească neruşinarea vînzătorului. Păcatul lui Iuda a ajuns mai mare din două pricini: şi pentru că s-a apropiat de taine cu astfel de gînd, şi pentru că apropiindu-se n-a ajuns mai bun, nici datorită fricii, nici datorită binefacerii primite, nici datorită cinstei ce i s-a făcut. Hristos nu l-a oprit, deşi ştia totul, ca să cunoşti că Dumnezeu nu lasă nimic la o parte din cele ce pot îndrepta pe cineva. De aceea, şi mai înainte şi mai tîrziu, i-a amintit necontenit şi l-a povăţuit, şi cu fapta şi cu cuvîntul şi cu frica şi cu blîndeţea şi cu ameninţarea şi cu cinstea. Dar nimic nu l-a făcut să se îndepărteze de boala aceasta cumplită a iubirii de arginţi. De aceea Hristos, lăsîndu-l pe Iuda, aminteşte iarăşi, prin sfintele taine, de junghierea Sa; iar în timpul mesei vorbeşte de cruce, pentru ca, prin prezicerea repetată a morţii Sale, să-i facă pe ucenici să primească cu uşurinţă patimile Sale. Ce n-ar fi păţit ucenicii dacă n-ar fi auzit nimic de patimi, cînd s-au tulburat atîta, deşi le vorbise mai dinainte atîtea de patimile Sale, deşi făcuse atîtea minuni înaintea lor? „Şi pe cînd mîncau ei, a luat pîinea şi a frînt“. – Dar pentru care pricină a săvîrşit taina aceasta în timpul Pastelor? Ca să afli cu orice prilej că El este legiuitorul Vechiului Testament şi că pentru cele din Noul Testament au fost preînchipuite cele din Vechiul Testament. De aceea acum a pus adevărul în locul preînchipuirii. Seara era dovada împlinirii vremurilor, dovadă că faptele pentru mîntuirea oamenilor au ajuns la sfîrşit. „Şi a mulţumit“.

   Ne învaţă că aşa trebuie să săvîrşim taina aceasta şi ne arată că merge de bună voie la patimă; ne mai învaţă că trebuie să suferim cu mulţumire orice necaz şi supărare, dîndu-ne şi prin aceasta bune nădejdi. Dacă preînchipuirea a slobozit poporul iudeu din o robie atîta de grea, apoi cu mult mai mult adevărul va slobozi lumea şi va fi o binefacere pentru oameni. De aceea n-a dat sfintele taine mai dinainte, ci cînd trebuia să înceteze legea Vechiului Testament. Hristos a pus capăt celei mai mari sărbători a legii vechi şi i-a mutat pe ucenici la o altă masă, la o masă prea înfricoşătoare, spunînd: „Luaţi, mîncaţi; acesta este trupul Meu, care se frînge pentru mulţi”.

   – Dar cum se face că ucenicii nu s-au tulburat la auzul acestor cuvinte? Pentru că Hristos le spusese şi mai înainte multe şi mari lucruri despre taina aceasta. De aceea acum nu mai stăruie – că şi auziseră din destul -, ci spune numai pricina patimilor Sale, adică iertarea păcatelor. Numeşte sîngele Său sînge al Noului Testament, adică al făgăduinţei, al legii noi. Făgăduise de multă vreme sîngele Său; sîngele Său este temelia Testamentului celui Nou. Şi după cum Vechiul Testament avea oi şi viţei, tot aşa şi Noul Testament are sîngele Stăpînului. Prin aceste cuvinte Hristos arată că are să moară; de aceea vorbeşte de Testament; şi aminteşte de Testamentul de mai înainte, că şi el fusese sfinţit prin sînge. Şi iarăşi vorbeşte de pricina morţii: „Care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”; şi adaugă: „Aceasta s-o faceţi spre pomenirea Mea (Luca 22, 19)”. Ai văzut cum îi scoate şi îi îndepărtează pe ucenici de obiceiurile iudaice? „După cum săvîrşeaţi Pastele iudaic, le spune Hristos, spre pomenirea minunilor din Egipt, tot aşa săvîrşiţi-l şi pe acesta spre pomenirea Mea. Sîngele acela s-a vărsat spre mîntuirea celor întîi-născuţi din Egipt; acesta însă, spre iertarea păcatelor întregii lumi, că „acesta e sîngele Meu, care se varsă spre iertarea păcatelor“. A spus aceste cuvinte şi spre a arăta prin ele că patima şi crucea sînt o taină, dar şi spre a mîngîia pe ucenici. Şi după cum Moise a spus: „Aceasta este vouă pomenire veşnică (Ieş 3, 15)”, tot aşa şi Domnul a spus: „Spre pomenirea Mea pînă ce voi veni“. De aceea a şi spus: Mult am dorit să mănînc Paştele acesta (Luca 22, 15)“, cu alte cuvinte: „Mult am dorit să vă dau vouă lucrurile acestea noi, să vă dau un Paşte prin care vreau să vă fac oameni duhovniceşti”. A băut şi Domnul din sînge, ca nu cumva ucenicii, la auzul cuvintelor Sale, să spună: „Ce? Bem sînge şi mîncăm carne?” şi să se tulbure – că mulţi s-au smintit de aceste cuvinte, cînd a vorbit de lucrul acesta mai înainte (Ioan 6, 53-61).

   – Deci, ca să nu se tulbure şi acum, a băut El mai întîi, ca să-i aducă netulburaţi la împărtăşirea cu tainele. De aceea El însuşi a băut sîngele Lui.

   Dar poate că voi fi întrebat: Ce, dar? Trebuie să mai prăznuim şi Pastele vechi? Nicidecum! De aceea Hristos a spus: „Aceasta s-o faceţi“, ca să-i îndepărteze de Paştele Vechiului Testament. Dacă Paştele acesta nou dă iertare păcatelor – precum şi dă-, Pastele cel vechi e de prisos. Şi după cum Paştele iudeilor e legat de amintirea binefacerilor făcute lor în Egipt, tot aşa Domnul a legat strîns de tainele acestea amintirea binefacerilor Sale, închizînd şi prin asta gurile ereticilor. Cînd ei ne întreabă: „De unde se vede că Hristos S-a jertfit?”, noi le închidem gura, în afară de alte argumente, şi cu cele scoase din tainele acestea. într-adevăr, ce rost mai au tainele pe care le săvîrşim dacă Iisus n-a murit? Vezi cît de mare sîrguinţă îşi dă Domnul ca să ne amintească necontenit că a murit pentru noi? Domnul ştia că se vor ivi eretici: marcioniţii, valentinienii şi maniheii, care aveau să tăgăduiască iconomia aceasta dumnezeiască; de aceea aminteşte necontenit de patimile Sale. Aminteşte de ele şi la darea Sfintelor Taine, pentru ca nimeni să nu se lase rătăcit. Prin masa aceasta sfîntă ne şi mîntuie, ne şi învaţă că ea este capul bunătăţilor. De aceea şi Pavel neîncetat vorbeşte de ea.

   Apoi după ce a dat sfintele taine, spune: “Nu voi mai bea din rodul viţei acesteia pînă în ziua aceea cînd îl voi bea cu voi nou întru împărăţia Tatălui Meu”. Le vorbise pînă acum de patimile Sale şi de răstignire; acum le vorbeşte iarăşi de înviere, amintindu-le de „împărăţie“, numind învierea Sa „împărăţie“.

   – Dar pentru ce a mai băut după ce a înviat? Pentru ca oamenii, care nu dau crezare decît numai simţurilor lor, să nu creadă că învierea a fost o nălucire; că majoritatea oamenilor socot băutul o dovadă a învierii. De aceea şi apostolii, pentru a-i încredinţa pe oameni de învierea Lui, grăiau: „Noi care am mîncat şi am băut împreună cu El (Fapte 10, 41)”. Aşadar, pentru a arăta că apostolii îl vor vedea înviat cu strălucire, că va fi iarăşi cu ei şi că ei vor fi martori ai celor făcute de El pe temeiul celor văzute şi săvîrşite, Hristos a spus: „Pînă în ziua aceea cînd îl voi bea nou cu voi; voi fiind martorii acestora, că voi Mă veţi vedea înviat“.

   – Ce înseamnă cuvîntul: „Nou”? Înseamnă: într-un chip nou, într-un chip străin. Că după înviere Hristos nu va mai avea trup pătimitor, ci nemuritor, deci şi nestricăcios, care nu va avea nevoie de hrană. Deci Hristos după înviere nici n-a mîncat, nici n-a băut, pentru că n-a avut nevoie – că trupul Lui nu avea nevoie de mîncare şi de băutură -, ci a băut şi a mîncat pentru a-i încredinţa pe ucenici de învierea Sa.

   – Dar pentru ce după înviere n-a băut apă, ci vin? Pentru ca să smulgă din rădăcini o altă învăţătură greşită, o altă erezie. Pentru că unii aveau să întrebuinţeze numai apă la sfintele taine, Domnul a întrebuinţat vin şi cînd a predat sfintele taine şi a întrebuinţat tot vin cînd a stat la o masă obişnuită, nu la săvîrşirea sfintelor taine; că a spus: „Din rodul viţei“, iar viţa dă naştere la vin, nu la apă.

   “Iar după ce au cîntat laude, au ieşit la Muntele Măslinilor”. Să audă aceste cuvinte toţi cei care mănîncă aşa cum mănîncă porcii, care izbesc cu picioarele cînd stau la masă şi se scoală de la masă beţi. Să audă aceştia că trebuie să se scoale de la masă mulţumind şi cîntînd lui Dumnezeu laude. Ascultaţi aceste cuvinte toţi cîţi nu aşteptaţi să se citească cea din urmă rugăciune a sfintelor taine. Rugăciunea aceasta preînchipuie rugăciunea făcută de Domnul după terminarea Cinei celei de Taină. Domnul a mulţumit înainte de a da ucenicilor Săi Sfintele Taine, ca şi noi să mulţumim; a mulţumit şi a cîntat laude şi după ce le-a dat, ca şi noi să facem la fel.

   – Dar pentru ce S-a dus la Muntele Măslinilor? Ca să Se facă văzut spre a fi prins, ca să nu pară că Se ascunde; Se grăbea să Se ducă într-un loc cunoscut şi de Iuda. Atunci le-a zis lor: „Voi toţi vă veţi sminti întru Mine“. Apoi a adăugat şi profeţia: „Că este scris: Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile“. Prin aceste cuvinte Hristos îi şi înduplecă pe ucenici să ia aminte pururea la cele scrise de profeţi, dar le şi arată că este răstignit după voia lui Dumnezeu. Nu scapă nici un prilej de a le spune că El nu-i străin Vechiului Testament, nici Dumnezeului vestit în el; nu scapă nici un prilej de a le spune că patimile Sale înseamnă mîntuirea lumii şi că tot ce se întîmplă acum a fost propovăduit de profeţi cu mult înainte. Le spune ucenicilor toate aceste lucruri, ca să-i facă să aibă încredere puternică şi în împlinirea spuselor pline de bucurie”.

Anunțuri