Saccsiv – Weblog

DE CE ESTE AMANATA Canonizarea Cuviosului Paisie Aghioritul?

Posted in PAISIE AGHIORITUL by saccsiv on Iulie 28, 2014

   Dupa cum stiti, era vorba ca:

Parintele PAISIE AGHIORITUL VA FI CANONIZAT in urmatoarele luni de Patriarhia Constantinopolului?

Ziceam atunci ca m-as mira. Iata si cateva motive:
Parintele PAISIE AGHIORITUL (interviu) despre ANTIHRIST, SIONISTI si 666

   Ei bine, iata ce putem citi la Canonizarea Cuviosului Paisie Aghioritul este amânată:
Biserica Ortodoxă a Constantinopolului a amânat canonizarea Cuviosului Paisie Aghioritul, relatează site-ul  “Sfântul Munte”, cu referire la cel mai mare ziar ortodox grec “Orthodoxos Typos” (Ορθοδόξος Τύπος).

Potrivit datelor ziarului, proslăvirea lui Paisie Aghioritul în rândul sfinţilor, a fost programată pentru 12 iulie – ziua în care se împlineau douăzeci de ani de la fericita sa adormire. Cu toate acestea, “Orthodoxos Typos”, se îndoiește de sinceritatea intențiilor Bisericii din Constantinopol cu privire la canonizarea Cuviosului Paisie.

Autorii publicaţiei consideră că anunţarea canonizării stareţului Paisie şi a altor părinţi de la Athos a fost folosită pentru minimilizarea protestelor comunităţii ortodoxe în legătură cu întâlnirea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu și Papa Francisc: “Nu întâmplător ştirea despre proslăvirea în rândul sfinţilor a unui şir de nevoitori contemporani a apărut cu câteva zile înainte de întâlnirea Patriarhului și Papei la Ierusalim.

Potrivit publicației, este amânată pe un termen nedefinit, și canonizarea Părinților Iacov Tsalikis, Amfilohie (Makris) din Patmos, Efrem Katunakiotul.

traducere pentru ortodox.md

sursa pravoslavie.ru

Anunțuri

Parintele PAISIE AGHIORITUL VA FI CANONIZAT in urmatoarele luni de Patriarhia Constantinopolului?

Posted in PAISIE AGHIORITUL by saccsiv on Mai 8, 2014

   Iata ce aflam din articolul Părintele Paisie Aghioritul va fi canonizat în lunile apropiate:
Părinţii Paisie Aghioritul, Iacov Tsalikis, Amfilohie (Makris) din Patmos, Sofronie (Saharov) de la Essex, și Efrem Katunakiotul neapărat vor fi canonizați, relatează AgionOros cu referire la surse greceşti.  Conform declaraţiei unui ierarh a Patriarhiei de Constantinopol, care a oferit un interviu portalului agioritikovima.gr, sprijinitor al canonizării este şi Patriarhul Ecumenic Bartolomeu. De asemenea, arhiereul a negat speculațiile care circulă în mass-media din Grecia, în conformitate cu care canonizarea stareţului Paisie este amânată din cauza poziției sale dure “în privinţa problemei turceşti”: “Miturile răspândite nu au nici o legătură cu adevărul, caruia îi slujeşte Biserica noastră Ortodoxă”. Potrivit presei greceşti, Părintele Paisie va fi canonizat de Patriarhia Constantinopolui în următoarele luni.

Comentariu saccsiv:

   M-as mira. Cititi va rog si:
12 iulie 1994 – 17 ani de la mutarea la Domnul a Parintelui PAISIE AGHIORITUL

VIDEO: Parintele Paisie Aghioritul – inregistrare audio foarte rara cu vocea sa

Parintele PAISIE AGHIORITUL (interviu) despre ANTIHRIST, SIONISTI si 666

DESPRE GRIJILE VIETII (Matei VI, 22-33). Parintele Paisie Aghioritul: SIMPLIFICATI-VA VIATA

Tagged with:

ASA O LEGE E NECESARA IN ROMANIA: In Grecia blasfemia se pedepseste cu inchisoare pana la 2 ani

Posted in blasfemie, Grecia, PAISIE AGHIORITUL by saccsiv on Noiembrie 5, 2013

   Citez dintr-un articol de acum un an, Grecia: Un tanar care a caricaturiza un calugar pe Facebook a fost arestat pentru blasfemie si risca doi ani de inchisoare:

Un barbat de 27 de ani a fost arestat luni in Grecia pentru faptul ca a postat pe Facebook o pagina care lua in deradere un calugar ortodox care a trait in secolul trecut si care este venerat pe scara larga in aceasta tara ortodoxa, relateaza AFP.
Pagina Facebook care il ridiculiza pe calugarul Paisios era consacrata „staretului Pastitsios”, o aluzie la pastitsio, o mancare greceasca pe baza de paste si vita. Pagina Facebook, care nu mai era accesibila luni, arata un calugar cu fata acoperita de acest fel de mancare.
Politia a precizat ca pagina Facebook avea un continut blasfemator si insultator la adresa Paisios si a crestinismului ortodox in general.
Partidul neonazist Zori Auri prezentase saptamana trecuta o plangere in parlament pe marginea acestui subiect.
Calugarul Paisios, care a trait pe Muntele Athos, a murit in 1994 la varsta de 70 de ani si este obiectul unui cult popular in aceasta tara datorita profetiilor care ii sunt atribuite.
Potrivit acestor credinciosi, el a prezis prabusirea Uniunii Sovietice, invazia Ciprului de catre Turcia si actuala criza economica greceasca.
Blasfemia este un delict pasibil de o pedeapsa de pana la doi ani inchisoare in Grecia.

A PROFETIT PARINTELE PAISIE AGHIORITUL CA: „Din Siria va incepe al treilea razboi mondial! Rugati-va neincetat!”?

Posted in al treilea razboi mondial, PAISIE AGHIORITUL, PROFETII, Siria by saccsiv on Septembrie 4, 2013

 Aflam din articolul „Din Siria va începe al treilea război mondial! Rugați-vă neîncetat!” de pe portalul Doxologia, ce citeaza http://www.eleysis-ellinwn.gr/el/articles/xristianismos/h_profiteia_tou_gerontos_paisiou_gia_ti_suria.html, cum ca Parintele Paisie Aghioritul ar fi profetit:

„Din Siria va începe al treilea război mondial! Rugați-vă neîncetat!”

   Stie cineva mai multe?

   Cititi va rog si:

DIN SIRIA VA INCEPE AL TREILEA RAZBOI MONDIAL? Sau Papa Francisc I va aduce pacea in nefericita tara?

   Ca o paranteza, interesant ca acest portal vorbeste de al treilea razboi mondial, dar nu intelege care-i legatura cu cei ce-l declanseaza, aceiasi care impun si documentele cu cip despre care vorbea tot Parintele Paisie Aghioritul:

Parintele PAISIE AGHIORITUL despre 666, cartele electronice, buletine electronice

   Aceiasi care impun si eGuvernarea, internetul obiectelor, disparitia banilor cash,

aceiasi ce vor veni si cu „solutia” pacii de dupa razboi: NOUA ORDINE MONDIALA, terenul pregatit antihristului.

Doxologia: Parintele ARSENIE PAPACIOC A FOST PRO CIP. Doxologia este un portal al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei …

 

Parintele PAISIE AGHIORITUL (interviu) despre ANTIHRIST, SIONISTI si 666

Posted in 666, antihrist, EVREI, PAISIE AGHIORITUL by saccsiv on Iulie 14, 2013

Cuv.-Paisie-Aghioritul

   Iata ce putem citi in articolul fratelui Apologeticum Interviu cu Părintele Paisie Aghioritul – Despre antihrist şi pecetluire: Pe cât s-a vătămat Ortodoxia prin comunism, pe atât se va vătăma şi acum:

Părinte, spuneţi-ne ceva despre Antihrist.

Să spunem mai bine despre Hristos… Cât putem, să fim lângă Hristos. Dacă suntem cu Hristos, ne vom teme de Antihrist? Oare nu există duh antihristic acum? Răul face duhul antihristic. Şi dacă se va naşte şi un monstru antihrist şi va face unele neghiobii, va fi luat în râs la sfârşit. Se vor petrece multe evenimente. Poate veţi apuca să trăiţi şi voi multe din semnele scrise în Apocalipsă. Încet-încet destule încep să iasă la iveală. Strig şi eu netrebnicul de atâţia ani! Situaţia este înfricoşătoare, ciudată. Nerozia a întrecut limitele. A venit lepădarea şi rămâne ca acum să vină „fiul pierzării” (2 Tes. 2:3). Totul va deveni un spital de nebuni. În harababura ce va stăpâni, fiecare stat se va ridica să facă orice-i spune cugetul. Dumnezeu să ajute, ca interesele celor mari să fie astfel încât să ne ajute. Din ce în ce vom auzi de ceva mai nou. Vom vedea făcându-se lucrurile cele mai neaşteptate, mai neraţionale. Numai că evenimentele se vor derula cu repeziciune. Ecumenism, piaţă comună, un stat mare, o religie după măsurile lor. Acesta este planul diavolilor. Sioniştii pregătesc pe cineva de Mesia. Pentru ei Mesia este împărat, adică va stăpâni aici pe pământ. Martorii lui Iehova şi ei visează la un împărat pământesc. Sioniştii vor prezenta unul şi martorii lui Iehova îl vor primi. Vor spune „Acesta este”. Se va face mare zăpăceală. În mijlocul acestei zăpăceli toţi vor cere un Mesia, ca să-i mântuiască. Şi atunci vor prezenta pe unul care va spune: „Eu sunt Imam, eu sunt al cincilea Buda, eu sunt Hristos pe care-l aşteaptă creştinii, eu sunt acela pe care-l aşteaptă Martorii lui Iehova, eu sunt Mesia evreilor”. Va avea cinci „eu”-uri ! … Evanghelistul Ioan atunci când în prima sa epistola spune: „Copiii mei… că vine antihristul, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat…” (1 In. 2, 18), nu înţelege că aşteptatul Antihrist va fi ca prigonitorii Maximian şi Diocletian, ci că Antihristul cel aşteptat va fi într-un fel ca un diavol întrupat, care se va prezenta poporului israelian ca Mesia şi va înşela lumea. Vin ani grei, vom avea încercări mari. Creştinii vor avea mare prigoană. Şi uită-te: oamenii nici nu înţeleg că trăim în semnele vremurilor, că pecetluirea înaintează. Trăiesc ca şi cum nu s-ar întâmpla nimic. De aceea spune Scriptura că va căuta să înşele, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi (Mt. 24:24; Mc. 13:22). Cei care nu vor avea intenţie bună, care nu vor fi luminaţi, se vor înşela în anii apostaziei. Pentru că cel ce nu are harul dumnezeiesc, nu are claritate duhovnicească, asemeni diavolului.

Părinte, sioniştii cred cele despre Antihrist?

(more…)

DESPRE GRIJILE VIETII (Matei VI, 22-33). Parintele Paisie Aghioritul: SIMPLIFICATI-VA VIATA

Posted in Calendar Ortodox, PAISIE AGHIORITUL by saccsiv on Iulie 14, 2013

Ev. Matei VI, 22-33:

Zis-a Domnul către dânşii: luminătorul trupului este ochiul; dacă va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat; iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina, care este în tine, este întuneric, cu cât mai mult va fi întunericul! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul va urâ şi pe altul va iubi, sau după unul se va ţine şi de celălalt nu va avea grijă; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona. Drept aceea vă spun vouă: să nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră gândind ce veţi mânca, ori ce veţi bea; nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca. Oare, nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul, decât îmbrăcămintea? Uitaţi-vă la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare, şi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Au nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, oricât şi-ar pune el mintea, poate să-şi adauge la statura sa un cot? Iar de îmbrăcăminte ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, şi totuşi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea sa, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre ei. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu în acest fel o îmbracă, oare, nu cu mult mai mult pe voi, o puţin credincioşilor? Deci, să nu duceţi grijă zicând: ce vom mânca, sau ce vom bea, sau cu ce ne vom îmbrăca! Că toate acestea le caută păgânii; doar ştie Tatăl vostru cel ceresc că aveţi nevoie de toate acestea. Ci căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă.

   Iata si ce putem citi in articolul Simplificaţi-vă viaţa!, Cuviosul Paisie Aghioritul:

(more…)

Video – GRESEALA PARINTELUI TEODOROS ZISIS: Parintele Paisie Aghioritul ar fi fost influentat de neoprotestanti in privinta semnelor vremurilor …

Posted in PAISIE AGHIORITUL, TEODOROS ZISIS by saccsiv on Iunie 13, 2013

   Iata comentariul cititorului daniel postat la articolul Apel al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei pentru consolidarea statutului traditional al familiei si al casatoriei:

Ce parere aveti? Parintele Teodoros Zisis spune ca cipul din acte nu contine nr 666 si ca parintele Paisie Aghioritul, in profetiile sale despre semnele vremurilor a fost influentat de neoprotestanti, prin ucenicii sai din America.
http://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2013/06/06/conferinta-de-la-adamclisi-cu-parintele-teodor-zisis-partea-ii-a/
Ascultati de la minutul 59.

   Comentariu saccsiv:

(more…)

12 iulie: 18 ani de la trecerea la Domnul a Parintelui Paisie Aghioritul. Sfaturi de viata

Posted in PAISIE AGHIORITUL by saccsiv on Iulie 12, 2012

Citez integral articolul: Sfaturi de viaţă ale Părintelui Paisie Aghioritul

– Parinte, sunt unii oameni, care deşi au auzit multe despre Hristos, nu au de gand sa se schimbe. Nu se întorc. Ce se intampla cu unii aceştia?

– Aceştia sunt intorşi mult în cealaltă parte (în rău) şi de aceea este nevoie de multă rugãciune, pentru a întoarce în partea cea bunã. Daca un om este bun şi îl doare inima pentru alţii, sã nu te temi pentru el. Dacã de exemplu cineva bea, joacă cărţi are şi alte patimi şi nu crede, dar cand vede un sarac, se intristeaza, se tulburã şi vrea sa ajute, sã nu te temi nici pentru acesta, pentru ca îl va ajuta Hristos. Dar daca cineva este nemilostiv şi cu toate ca are multe bunuri, persista în nemilostivire şi se impietreşte şi mai mult, pentru unul ca acesta sã te temi.

Iata, era o femeie in Austria, foarte bogata, care şi-a cheltuit toata averea ei la saraci. Dãdea aici dadea acolo, iar la sfârşit a rămas fara nimic. Nişte cunoscuţi de-ai ei au avut grija şi au dus-o la un azil de batrani elegant. Mergea acolo un cunoscut de-al meu şi-i vorbea despre Hristos, dar aceea nu credea. „Hai sa schimbăm discuţia”, îi spunea. În cele din urmă i-a apărut Însuşi Hristos, nu în vedenie, ci la aratare.

Apoi sa fi vazut la ea plans şi pocainţă.

– Cum de n-am crezut atunci când imi vorbeai despre Hristos? spunea ea cunoscutului meu.

Cand venea acel cunoscut al meu şi-mi spunea sã fac rugãciune pentru ea, eu îi rãspundeam: „Nu, nu fac rugaciune pentru ea deoarece ea este îndreptăţită să primeasca ajutorul dumnezeiesc”.

Pana acolo a facut pogoramant Hristos incat a binevoit sa vina El Insuşi. (more…)

Lansarea volumului ‘Din Tibet în Sfântul Munte, la Bătranul Paisie’ – joi, 14 iunie, ora 18

Posted in PAISIE AGHIORITUL by saccsiv on Iunie 14, 2012

 

MARII INITIATI AI INDIEI SI PARINTELE PAISIE

Posted in PAISIE AGHIORITUL by saccsiv on Decembrie 5, 2011

Reiau interal MARII INITIATI AI INDIEI SI PARINTELE PAISIE de Dyonysios Farasiotis

CUVÂNT CĂTRE CITITOR

Mă socotesc pe mine însumi fericit pentru faptul de a fi cunoscut de-a lungul vietii oameni de seamă, precum bătrânul Paisie. Ei m-au ajutat foarte mult în drumul meu. Mi-au dăruit experiente minunate si au răspuns în acest fel dificilelor întrebări cu care m-am luptat vreme de multi ani: De ce există lumea? Există Dumnezeu? Cum trebuie să trăiesc? Cine sunt? In ce constă firea mea? Voi înceta să exist după moarte?…

Trăiam si mă miscăm cufundat într-o taină. Lumea, viata, mi se revelau ca o uriasă taină… Dar cea mai intimă taină a mea eram eu însumi. Sinele meu… acest necunoscut. îmi era pur si simplu cu neputintă să trăiesc fără a dobândi răspunsuri la asemenea întrebări. în jurul meu, în societate, oamenii manifestau un acut dezinteres pentru acest tip de probleme. Viata societătii se conformează unui program având la bază o serie de valori „economice“. Viata indivizilor se subordonează aceluiasi program. Viata mea era asadar inevitabil programată. Altii se gândiseră pentru mine, înaintea mea. Voi obtine diploma de licentă, îmi voi satisface stagiul militar, îmi voi procura un serviciu bun, mă voi căsători, voi avea copii, voi pleca în câteva excursii si vacante, voi iesi la pensie, voi muri… Proiectul era astfel finalizat… Dar care să fie rostul adevărat al tuturor acestor etape? în fond, care este sensul, scopul vietii?

Stereotipiile fiecărei zile sunt consternante: dis-de-dimineată pornim grăbit spre locul de muncă, unde petrecem opt ore de lucru – care de obicei nu ne furnizează nici o satisfactie si ne absorb toată energia -apoi casă, mâncare, putin somn de după-amiază, lâncezeala televizorului, fotbal, scenete umoristice, nelipsitele stiri menite să ne spună ce ar trebui să ne intereseze si ce părere ar trebui să avem despre diverse chestiuni absolut secundare, apoi somnul… si iarăsi de la capăt. Din când în când mai întâlnim si câte un prieten, mergem împreună la o tavernă, spunem un banc… Cine are mintea sau cutezanta de a pune măcar în discutie si probleme serioase?… Trece si această zi „fără nici o durere“ si „în mod plăcut“, si astfel se scurge întreaga noastră viată. Acesta este tabloul activitătilor omului occidental contemporan.

Asa ceva n-am putut tolera. Mă exaspera gândul că într-un chip asemănător se va consuma si viata mea, fără să înteleg ce mi ce întâmplă. Sufeream cumplit… întregul cancer al societătii, uriasa multime inertă si obedientă, mă obligau să mă conformez si să-mi ignor întrebările, să renunt la strădania de a afla răspunsuri. Mă simteam precum Sisif, prizonier al unui efort zadarnic… încercam din răsputeri să rezist, dar fără succes. Mă apropiam de prăbusire. Exact atunci l-am cunoscut pe bătrânul Paisie. Atunci au venit minunatele experiente, darurile duhovnicesti. Se spulbera astfel nestiinta, si aflam răspunsurile îndelung căutate.

Am petrecut ani de zile bucuros si fericit în „singurătatea“ mea. Purtam în suflet aceste daruri duhovnicesti. Din când în când le scoteam din „vistieria“ inimii, mă minunam si mă bucuram de ele… Ce-mi dăruise Dumnezeu! încet-încet am început să mă gândesc si la ceilalti oameni…

Mă frământam încercând să-mi dau seama dacă ar trebui scoase sau nu la iveală toate acestea. Nu dati cele sfinte câinilor, nici nu aruncati mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare si, întorcându-se, să vă sfâsie pe voi, a spus Hristos (Matei 7, 6). Cunosc sensul acestor cuvinte din experienta personală. Cunosc, de asemenea, si împotrivirea oamenilor, căci le-am vorbit unora dintre ei despre toate lucrurile acestea. E primejdios, dobândesti dusmani atunci când vorbesti despre Adevăr. Epoca noastră iubeste mai curând minciuna…

Trebuia să scriu, să vorbesc. Tăcerea ar fi fost vinovată, egoistă. De altfel, nu se cuvenea ca toate aceste întâmplări minunate să se piardă în adâncul întunecat al uitării. Ele sunt deosebit de pretioase.

De vreme ce omenirea cheltuieste atâta hârtie si cerneală pentru a tipări mormane de maculatură (ziare de scandal, reviste pornografice, periodice de modă, jurnale sportive etc.) care distrug mintile omenesti, apreciez că tipărirea acestor rânduri si oferirea lor oamenilor nu este lipsită de valoare.

I-am spus-o bătrânului Paisie, întrucât intentiile mele îl priveau si pe el în mod direct, si mi-a dat binecuvântare să scriu o carte. Am discutat de câteva ori despre aceasta. O dată m-a rugat chiar să mă opresc din scris, iar după câteva luni mi-a îngăduit să continui.

Scriu de asemenea si pentru mine însumi; spre aducere aminte, spre a nu uita mai târziu, spre a întelege mai bine. Precum se pare, aceste întâmplări îmi sunt izvor nesecat de cunoastere. Pe de altă parte, există oameni cărora le pasă de mine, si as fi vrut să le ofer prieteneste ceea ce am, căci comunicarea este si o necesitate a mea; apoi, îmi doresc ajutorul lor spre a fi evaluate aceste lucruri. Voiesc, în acelasi timp, să am pe drumul vietii însotitori care să mă cunoască si pe care să-i cunosc fiintial, în profunzime.

Oare nu există suflete surori, de care să fiu atasat, desi nu le cunosc personal? Cine stie dacă nu se vor naste oameni care să aibă aceleasi întrebări si aceleasi nelinisti? Poate că nu-i un ajutor substantial, dar este un indiciu, o mărturie… „Priviti, este cineva care spune că există aceste minuni uriase, că nu sunt mituri, basme, închipuiri“… Le-am trăit, le-am auzit, le-am văzut cu ochii mei, le-am simtit pe pielea mea. Nu este oare un semn de curaj a continua drumul? Căutati si veti afla (Luca 11, 9). Eu am căutat si am aflat cu adevărat.

Nu am avut si nu am nici un fel de calităti deosebite. Am vrut numai să aflu, să stiu: Cine sunt? Unde mă găsesc? Ce se întâmplă cu această lume? Unde voi merge? Ce se întâmplă după moarte? Cum trebuie să trăiesc? Ce este esential si ce nu este esential?

Am dobândit, sau mai precis mi-au fost dăruite toate aceste răspunsuri ca un dar nepretuit, si astfel pot trăi astăzi mai departe, plin de recunostintă pentru cei care mi-au împărtăsit viată, cunoastere, iubire.

Este adevărat că m-am gândit si la copiii mei. Socotesc că această carte va fi un însemnat dar adus lor.

în sfârsit, mi-as dori ca acest infim obol al meu să fie o pietricică adusă la temelia uriasei mele familii, Adamul lui Dumnezeu, omenirea întreagă. Să prelucreze această pietricică în mintea si sufletul ei, apoi să o iubească sau să o uite.

Ceea ce urmează să fac este o dezgolire, o dezvelire de sine; sunt bucăti foarte scumpe din sufletul meu. Mă tem să nu fiu rănit din neatentie sau nestiintă. îmi voi lua măsurile mele de precautie, voi păstra o anumită distantă, dar voi duce lupta comunicării până la sfârsit. Voi face tot ceea ce depinde de mine. Pentru rezultat nu sunt răspunzător numai eu, ci si felul în care se proiectează intentia cititorului.

Aceste întâmplări, aceste experiente au adus în mine multe transformări. „Tu te-ai schimbat cel mai mult dintre noi toti“, mi-a spus o prietenă după ce lipsisem doi ani. într-adevăr, fusesem cu totul altfel în trecut. Mai tânăr, cu un alt mod de viată, cu o altă minte, foarte diferit, de nerecunoscut în comportament, în înfătisare, în asumarea unor valori. Si totusi – ce taină! – rămân aceeasi persoană, păstrez acelasi caracter.

Nu sunt scriitor profesionist, nici nu am veleităti si pretentii literare. Relatez pur si simplu istoria mea. Nu expun teorii, nu produc idei noi, nici nu sondez cuceritoare probabilităti. Nu emit reflectii, nu sustin anumite puncte de vedere. Mă limitez la a expune întâmplările pe care le-am trăit. Niste întâmplări care sunt de necrezut pentru omul contemporan obisnuit.

îmi propun să realizez o simplă descriere; valorizarea ei vă revine dumneavoastră. Există anumite părti scrise chiar atunci când s-au petrecut faptele. M-am străduit să le articulez într-un întreg inteligibil, întâmplările sunt uluitoare, de vreme ce eu însumi nu le pot pătrunde cu mintea. Mai presus de fire, uimitoare, stranii, izbitoare, aducătoare de cunoastere, ele produceau adevărate furtuni în fiinta mea. De aceea voi releva si sentimente personale, de vreme ce si ele sunt rezultatul acestor întâmplări.

Desigur, evenimentele experientei sunt cărămizile cu care individul îsi clădeste edificiul întelegerii, conform schitei preexistente – constând în caracterul omului si viziunea sa asupra lumii – ce functionează în acest caz asemenea patului lui Procust.

Omul obisnuit… Acest Procust care urmăreste să aducă totul la măsurile lui, pentru a nu fi incomodat în „fericita“ sa letargie. Va ironiza, va calomnia, va denatura, va urî, va combate, va înlătura tot ceea ce îl depăseste. Nu acceptă să gândească, televizorul 1-a făcut să urască ratiunea. Nu admite să se problematizeze, e prea epuizant. Civilizatia contemporană 1-a fragilizat considerabil, le vrea pe toate usor. în felul acesta rămâne la suprafata vietii, încătusat numai în lucrurile materiale.

Este mort duhovniceste. „Trăieste“ într-un sens strict biologic, numai cu trupul. Tot interesul lui este centrat doar în aria functiilor fiziologice. Astfel dobândeste o tot mai pronuntată alipire de materie, de lucrurile materiale. El a dispretuit realitatea cea mai înaltă a fiintei sale, sufletul său vesnic, si s-a atasat exclusiv de trupul său. Astfel a ajuns numai trup si s-a condamnat pe sine la o viată lipsită de demnitate. Omul fiind în cinste n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte si s-a asemănat lor, spune Scriptura (Ps. 48, 12).

Există însă cu adevărat oameni care îsi pot elibera mintea si sufletul din atractia hipnotică a modului contemporan – materialist – de viată, care pot comunica si primi mesaje duhovnicesti, care au puterea si tăria de a schimba tot ceea ce trebuie schimbat spre mai bine, care au îndrăzneala de a face marele salt, care au smerita năzuintă de a ajunge la izvorul duhovnicesc al lumii, la izvorul vietii, la Duhul Cel Sfânt, la Dumnezeu.

Acestia salvează măretia omului în epoca noastră -a trivialitătii si ignorantei. Mă plec în fata lor ca un umil slujitor, si le cer dintru început iertare pentru lipsurile si neajunsurile mele.

Cartea este autobiografică. întâmplările care sunt descrise s-au petrecut pe durata a aproximativ zece ani si sunt expuse condensat. Este ca si când as fotografia evenimentele mai importante, le-as dispune într-o oarecare ordine cronologică si le-as prezenta apoi într-o relatie de interconexiune. Se creează astfel posibilitatea formării unei viziuni de ansamblu si a aprofundării unora dintre întâmplări.

Este de domeniul evidentei faptul că trăim în epoca reclamei, si nu a calitătii produselor. Eu încerc să mă comport ca o fiintă cugetătoare în fata „produselor“ religioase; cuget însă în lumina experientelor pe care le-am trăit.

Aduc calde multumiri tuturor celor care au ajutat la realizarea acestei cărti, fie cu propuneri, fie cu recomandări si sfaturi, fie îndreptând greselile si neajunsurile mele, punându-si la dispozitie talentul si cunostintele lor. In spiritul celei mai nobile modestii, au preferat anonimatul… Să-i răsplătească Dumnezeu.

Autorul
(more…)