Saccsiv – Weblog

Sa mergem cat mai multi la Poarta Alba, duminica 7 iulie

Posted in Iustin Parvu, POARTA ALBA, Sfinţii inchisorilor by saccsiv on Iulie 4, 2013

Anul trecut, prin mari sacrificii, Părintele Justin a ctitorit mănăstirea Tuturor Sfinților Români ce se va ridica întru pomenirea martirilor de la Poarta Albă – Galeșul, care s-au săvârșit în cumplitele munci de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, în perioada 1949 – 1953. Anul acesta suntem chemați cu toții să participăm la Hramul acestei Mănăstiri, Duminică 7 iulie, alături de călugări și maici de la Mănăstirile Petru Vodă și Paltin, ambele ctitorii ale Părintelui Justin Pârvu. Tot cu acest prilej se va face și Parastas întru pomenirea Preacuviosului Părinte Justin, la 3 săptămâni de la trecerea sa la Domnul. Sâmbătă, 6 iulie se va face priveghere, începând cu orele 20.00, iar Sfânta Liturghie de Duminică va începe la orele 8.00. Slujbele se vor oficia afară, în altarul de vară, fiind locuri pentru toți cei care vor să participe. La articolul Slujbă de pomenire a Părintelui Justin. De praznicul Sfinților Români vă așteptăm la Poarta Albă aveți imagini de la începuturile acestei mănăstiri, de anul trecut.

   Timpul e scurt pentru a ne organiza, insa sa facem cu totii ce putem pentru a ne mobiliza si a participa in numar cat mai mare la acest Hram.

   Intrebam zilele trecute de ce la mitingul anti cip au fost doar circa 1000 de persoane? Ei bine, am aflat ca unul din motive a fost acela ca multi n-au putut veni din tara in capitala din lipsa de bani. Si s-ar putea ca multi sa se confrunte cu aceeasi problema si acum. Asa ca, toti cei ce au evlavie la Sfintii Inchisorilor si la parintele Justin Parvu, sa-si rupa o ora pe zi si sa se straduie sa anunte pe cat mai multi, iar cei cu bani sa inchirieze cate o masina, microbuz sau autocar pentru cei mai saraci.

Tagged with:

Noile conturi de donaţii pentru Mănăstirea de la Poarta Albă, „Duminica tuturor Sfinţilor Români”

Posted in POARTA ALBA by saccsiv on Iulie 13, 2012

Preiau integral apelul fratelui Apologeticum: Noile conturi de donaţii pentru Mănăstirea de la Poarta Albă, “Duminica tuturor Sfinţilor Români”

Va anunţăm ca s-au schimbat conturile în care puteţi face donaţii pentru construcţia noii mănăstiri de la Poarta Albă, ce se va ridica pentru pomenirea victimelor de la Canal.
Conturile sunt următoarele:

RO78 UGBI 0000 4020 06073 RON
RO71 UGBI 0000 4020 06074 EUR
RO68 UGBI 0000 4020 06075 USD

deschise la Garanti Bank S.A., Agentia Tomis, Constanţa
de Mănăstirea „Duminica tuturor Sfinţilor Români”, Poarta Albă

Rugăm pe cine are posibilitatea să afiseze banerul de mai sus pe propriul site.
Mulţumim şi Dumnezeu să vă răsplătească.

VIDEO: IPS Teodosie si Parintele Justin, la primul hram al manastirii Poarta Alba. Sa spijinim financiar construirea acestei manastiri

Posted in IPS TEODOSIE, Iustin Parvu, MANASTIRE, POARTA ALBA by saccsiv on Iunie 18, 2012