PILDA LUCRATORILOR CELOR RAI. Talcuirea Sfantului Ioan Gura de Aur

Ev.Matei 21, 33-44:

33. Ascultaţi altă pildă: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe.

34. Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele.

35. Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre.

36. Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa.

37. La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu.

38. Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui.

39. Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis.

40. Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători?

41. I-au răspuns: Pe aceşti răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor.

42. Zis-a lor Iisus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: „Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri”?

43. De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei.

44. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi.

Talcuirea Sfantului Ioan Gura de Aur:

“Multe lucruri arată Hristos în această pildă! Că Dumnezeu a purtat de grijă iudeilor de la început; că ei dintru început au fost nişte ucigaşi; că Dumnezeu n-a lăsat nimic din cele ce trebuiau pentru purtarea lor de grijă; că nu S-a întors dinspre ei nici după ce au ucis pe profeţi, ci a trimis chiar pe Fiul Lui; că unul şi acelaşi este Dumnezeul Noului şi Vechiului Testament; că moartea Lui are să săvîrşească mari lucruri; că iudeii au să sufere cea mai cumplită pedeapsă pentru răstignirea Lui şi pentru îndrăzneala lor, că au să fie chemate neamurile şi că iudeii au să cadă.

Domnul a spus această pildă îndată după pilda cu cei doi feciori, ca şi prin această pildă să arate cît de mare e crima iudeilor, ca să arate că e cu totul de neiertat.

– Pentru ce?

– Pentru că au fost întrecuţi de desfrânate şi de vameşi – şi cu mult -, deşi au avut parte de o atît de mare purtare de grijă.

Uită-te cît de mare e purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi cît de negrăită lenea lor! Dumnezeu a făcut ce trebuiau să facă lucrătorii: a împrejmuit via cu gard, a sădit-o şi toate celelalte. Puţin lucru a lăsat în seama lor: să aibă grijă de cele din vie, să păzească ce le-a dat. N-a fost uitat nimic, ci toate erau într-o desăvîrşită ordine. Deşi iudeii s-au bucurat de atîtea daruri din partea lui Dumnezeu, n-au cîştigat nimic de pe urma lor: i-a scos din Egipt, le-a dat legea, le-a ridicat Ierusalimul, le-a zidit templul, le-a făcut jertfelnicul.

„Şi a plecat departe”, adică a fost îndelung răbdător; nu i-a pedepsit totdeauna îndată pentru păcatele lor. Numeşte „plecare departe” îndelunga Sa răbdare. „A trimis slugile Sale”, adică pe profeţi, „să ia rodul”, adică ascultarea arătată prin fapte. Dar iudeii şi acum şi-au arătat răutatea lor; nu numai că n-au dat rod după ce s-au bucurat de o atît de mare purtare de grijă – şi acesta-i semn de lenevie -, dar s-au purtat şi rău cu cei care au venit să ia rodul. Oamenii care nu pot să dea şi sînt datori nu trebuie să se mînie, nici să se supere, ci să se roage. Iudeii nu numai că s-au mîniat, dar şi-au mînjit şi mîinile cu sînge. Au dat altora pedepsele pe care trebuia să le primească ei. Dumnezeu a trimis apoi al doilea rînd de slugi şi al treilea rînd ca să arate şi răutatea lor şi bunătatea Lui. [More…]

– Dar pentru ce n-a trimis îndată pe Fiul Lui?

– Pentru ca ei să-şi recunoască păcatul săvîrşit faţă de cei trimişi mai înainte, să-şi potolească mînia şi să se ruşineze de venirea Lui. Mai sînt şi alte pricini. Dar deocamdată să mergem mai departe.

– Ce înseamnă cuvintele „Poate se vor ruşina?“

– Nu înseamnă că Dumnezeu nu ştia ce au să-I facă Fiului Său -Doamne fereşte! – Nu! Prin aceste cuvinte a vrut să arate cît de mare e păcatul lor, că n-au nici o iertare. Deşi ştia că au să-L omoare, totuşi a trimis pe Fiul Său. Prin cuvintele: „Se vor ruşina”arată ce-ar fi trebuit să facă, că ar fi trebuit să se ruşineze de El. Şi în alt loc din Scriptură Dumnezeu spune: „Dacă, oare, vor auzi”; nu grăieşte aşa pentru că nu ştia ce are să se întîmple, ci ca să nu spună unii din cei păcătoşi că spusele de mai înainte ale lui Dumnezeu i-au mânat cu sila la neascultare. În acest scop Se foloseşte Dumnezeu de cuvintele: „dacă oare” şi „poate”. S-au purtat ca nişte nerecunoscători faţă de slujitori, dar ar fi trebuit să respecte vrednicia Fiului.

– Ce-ar fi trebuit să facă ei? Ar fi trebuit să alerge, ar fi trebuit să-şi ceară iertare pentru crimele săvîrşite! Dar nu, ei fac o crimă mai mare decît cea dinainte, alătură crimă de crimă; şi totdeauna crimele din urmă întunecă pe cele dinainte. Aceasta o arată şi Hristos, spunînd: „Umpleţi măsura părinţilor voştri (Matei 23, 22)”. De demult profeţii le-au adus aceeaşi învinuire, zicînd: „Mîinile voastre sînt pline de sînge (Isaia 1, 15)” ; şi: „Sîngiuiri cu sîngiuiri se amestecă (Osea 4, 2)”; şi: „Cei ce zidiţi Sionul cu sîngiuiri (Mih. 5, 10)”. Dar nu s-au înţelepţit, deşi au primit această mare poruncă: „Să nu ucizi”, deşi li s-a poruncit de nenumărate ori să se depărteze de acest păcat, deşi au fost îndrumaţi prin multe şi felurite mijloace la păzirea acestei porunci, ei nu şi-au lăsat obiceiul lor cel rău!

– Ce au spus slujitorii cînd L-au văzut pe Fiul?

– „Haide să-L ucidem!”

Pentru ce? Ce vină mare sau mică l-aţi găsit? Pentru că v-a cinstit? Pentru că, Dumnezeu fiind, S-a făcut om pentru voi? Pentru că a făcut acele nenumărate minuni? Pentru că v-a iertat păcatele? Pentru că v-a chemat la împărăţia cerurilor?

Uită-te cît de mare este prostia lor pe lîngă necredinţa lor! Uită-te la pricina uciderii! E plină de nebunie, că spun: „Să-L ucidem şi va fi a noastră moştenirea”!

– Şi unde se sfătuiesc să-L omoare?

– Afară din vie!

Ai văzut cum profeţeşte şi locul unde au să-L ucidă? „Şi scoţîndu-L afară L-au omorît”.

Evanghelistul Luca spune că atunci cînd Hristos a rostit pedeapsa lucrătorilor acelora, iudeii au spus: „Să nu fie (Luca 20, 16)” şi că Hristos a adăugat mărturia din Scriptură: „Privind la ei a zis: „Ce însemnează, dar, ceea ce s-a scris: „Piatra pe care n-au luat-o în seamă ziditorii, aceea s-a pus în capul unghiului (Luca 20, 17)?”.

Matei, dimpotrivă spune că iudeii au pronunţat pedeapsa lucrătorilor acelora. Nu-i o contrazicere între Luca şi Matei, că s-a întîmplat şi una şi alta. Iudeii au rostit şi sentinţa împotriva lor, dar dîndu-şi seama îndată de ce-au spus, au zis: „Să nu fie!”. Hristos a pus înaintea lor cuvintele profetului David (Ps. 117, 21-22) ca să-i convingă că vor fi negreşit pedepsiţi.

Totuşi, nici aşa Domnul nu le-a descoperit lămurit iudeilor că via va fi dată neamurilor, ca să nu le dea prilej de atac, ci lasă numai să se înţeleagă, cînd zice: „Via o va da altora“. De aceea şi Domnul le-a spus asta prin pildă, ca înşişi iudeii să pronunţe sentinţa împotriva lor. Tot aşa s-a întîmplat şi cu David, cînd şi-a dat sieşi pedeapsa, în urma pildei spuse de Natan (II Regi 12, 1-7).

Uită-mi-te şi acum cît de dreaptă este sentinţa. O pronunţă chiar cei care au să fie pedepsiţi. Apoi, pentru ca iudeii să afle că pedeapsa aceasta nu e cerută numai de simţul de dreptate, ci că a prezis-o de mult şi că harul Sfîntului Duh şi Dumnezeu au hotărît-o, Hristos a adăugat profeţia lui David şi-i mustră spunîndu-le:

„Niciodată n-aţi citit că piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului? De la Dumnezeu s-a făcut aceasta şi este minunat în ochii noştri”.

Prin toate acestea Hristos le-a arătat iudeilor că ei, pentru necredinţa lor, au să fie scoşi şi au să fie chemate neamurile. Aceasta le-a spus-o învăluit prin vindecarea fiicei cananeencei, prin mînzul asinei, prin vindecarea slugii sutaşului şi prin alte multe pilde. Aceasta o arată şi acum. De aceea a şi adăugat: „De la Domnul s-a făcut aceasta şi este minunată în ochii noştri”. Le-a spus mai dinainte că vor forma un singur popor neamurile care vor crede şi iudeii cîţi vor crede, cu toată deosebirea mare de pînă atunci dintre neamuri şi iudei. Apoi, ca să afle iudeii că cele ce se vor face nu sînt împotriva lui Dumnezeu, ci cu totul pe placul Lui, că vor fi minunate şi pline de uimire pentru cei ce le vor vedea, a adăugat: „De la Domnul s-a făcut aceasta”.

Hristos Se numeşte pe El „piatră”, iar pe învăţătorii iudeilor, ziditori”; aşa a spus şi Iezechiel: „Cei ce zidesc zidul şi-l spoiesc fără să fie bine făcut (Iz. 13, 10)”.

– Dar cum nu L-au băgat în seamă?

– Nu L-au băgat în seamă pentru că au spus despre Hristos: „Acesta nu este de la Dumnezeu (Ioan 7, 12); şi: „Acesta amăgeşte poporul” ; şi: „Tu eşti samarinean şi ai demon (Ioan 8, 18)”.

Apoi, ca să ştie iudeii că paguba nu se mărgineşte numai la scoaterea din vie, a adăugat şi pedepsele, zicînd: „Cel ce va cădea peste piatra aceasta se va sfărîma, şi peste cine va cădea ea îl va zdrobi (Matei 21, 44)”.

E vorba aici de două pieiri: una, aceea că iudeii s-au poticnit şi s-au smintit; acest înţeles îl au cuvintele: „Cel ce va cădea pe piatra aceasta”; alta, aceea a căderii lor în robie, a prăpădului de obşte şi a nenorocirilor ce au să vină peste ei, pe care le-a arătat Hristos mai dinainte desluşit, zicînd: „îl va zdrobi”. Prin aceste cuvinte a făcut aluzie şi la învierea Lui.

Profetul Isaia spune că Domnul învinuieşte via; în parabola aceasta, Domnul învinuieşte şi pe conducătorii poporului. În Isaia Domnul spune: „Ce trebuia să fac viei Mele şi nu i-am făcut (Isaia 5, 4)?”. în altă parte spune iarăşi: „Ce greşeală au găsit părinţii voştri întru Mine (Mih.6, 3)?”; şi iarăşi: „Poporul Meu, ce ţi-am făcut? Sau cu ce te-am supărat (Mih. 6, 3) ? Prin aceste cuvinte Domnul arată nerecunoştinţa iudeilor; le arată că au răsplătit lui Dumnezeu cu rău, deşi s-au bucurat de toate binefacerile; în pilda lucrătorilor viei arată tot acelaşi lucru, dar cu mai multă tărie. Acum Domnul nu mai spune: „Ce trebuia să fac viei Mele şi nu i-am făcut?”, ci îi pune pe iudei să declare ei că nu le-a lipsit nimic, îi pune pe ei să se osîndească singuri. Cînd iudeii i-au răspuns lui Hristos: „Pe cei răi cu rău îi va pierde şi via o va da altor lucrători“, nu spun altceva decît aceasta, rostind împotriva lor o sentinţă definitivă.

Ştefan le-a adus aceeaşi învinuire, care mai cu seamă i-a durut, că s-au bucurat pururea de multa purtare de grijă a lui Dumnezeu, dar ei au răsplătit cu rău pe Binefăcătorul lor (Fapte 7, 50-53). Foarte puternică dovadă că nu e vinovat de osînda venită peste ei Cel ce i-a pedepsit, ci sînt de vină cei care au fost pedepsiţi. Acelaşi lucru îl arată şi Hristos acum şi prin pildă şi prin profeţie. Nu S-a mărginit să le spună numai pilda, ci a adăugat şi două profeţii, pe a lui David şi pe a Sa.

Ce-ar fi trebuit să facă iudeii cînd au auzit aceasta? N-ar fi trebuit, oare, să I se închine? N-ar fi trebuit, oare, să se minuneze de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, atît cea din vechime cît şi cea de mai tîrziu? Dacă n-au ajuns cu nimic mai buni din acestea, n-ar fi trebuit, oare, să fie mai înţelepţi cel puţin de frica pedepsei? Dar iudeii n-au ajuns mai buni. Ce s-a întîmplat mai departe? „Auzindu-L, au înţeles că despre ei grăieşte. Şi căutînd să-L prindă s-au temut de popor, că îl aveau ca profet”.

Şi-au dat seama arhiereii şi fariseii că de ei vorbeşte.

Uneori cînd voiau să-L prindă, Hristos pleca din mijlocul lor, fără să fie văzut; alteori, cînd Se arăta între ei, ţinea piept dorinţei lor arzătoare de a-L prinde. De aceea mulţimile minunîndu-se, ziceau: „Nu este, oare, Acesta Iisus? Iată vorbeşte pe faţă şi nimic nu-i spun (Ioan 7, 25-26)”.

Acum, pentru că arhiereilor şi fariseilor le era frică de popor, Domnul Se mulţumeşte cu atîta, nu mai face o minune, ca mai înainte, ca să plece din mijlocul lor fără să fie văzut. Nu voia să facă pe toate mai presus de fire, ca să-i încredinţeze pe oameni de întruparea Sa. Arhiereii şi fariseii însă nu s-au înţelepţit nici de la mulţime, nici de la cele spuse. Nu s-au temut nici de mariuria profeţilor, nici de sentinţa ce şi-au dat-o, nici de părerea mulţimii. Atît de mult i-a orbit dragostea de putere, dragostea de slava deşartă şi căutarea celor vremelnice“.

Din Omilii la Matei, fragmente din Omilia LXVIII,
tâlcuirea pildei lucrătorilor celor rai ai viei

Pilda lucrătorilor răi talcuita de Sfantul Ioan Gura de Aur: este vorba despre iudei

Ev. Matei XXI, 33-44:

Ascultaţi altă pildă: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe.  

Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele.  

Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre.  

Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa.  

La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu.  

Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui.  

Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis.  

Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători?  

I-au răspuns: Pe aceşti răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor.  

Zis-a lor Iisus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: „Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri”?  

De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei.  

Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi. 

Iata cum talcuieste Sfantul Ioan Gura de Aur cele de mai sus:

PILDA LUCRATORILOR CEI RAI, talcuita de Sfantul Ioan Gura de Aur

   Duminica a 13-a dupa Rusalii

   Ascultaţi altă pildă: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe.  

   Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele.  

   Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre.  

   Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa.  

   La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu.  

   Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui.  

   Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis.  

   Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători?  

   I-au răspuns: Pe aceşti răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor.  

   Zis-a lor Iisus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: „Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri”?  

   De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei.  

   Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi. 

   Matei 21,33-44

   Si continua capitolul:

   Iar arhiereii şi fariseii, ascultând pildele Lui, au înţeles că despre ei vorbeşte. 

   Şi căutând să-L prindă, s-au temut de popor pentru că Îl socotea prooroc.  

   Iata cum talcuieste Sfantul Ioan Gura de Aur cele de mai sus:

   Multe lucruri arata Hristos in aceasta pilda! Ca Dumnezeu a purtat de grija iudeilor de la inceput; ca ei dintru inceput au fost niste ucigasi; ca Dumnezeu n-a lasat nimic din cele ce trebuiau pentru purtarea lor de grija; ca nu S-a intors dinspre ei nici dupa ce au ucis pe profeti, ci a trimis chiar pe Fiul Lui; ca unul si acelasi este Dumnezeul Noului si Vechiului Testament; ca moartea Lui are sa savarseasca mari lucruri; ca iudeii au sa sufere cea mai cumplita pedeapsa pentru rastignirea Lui si pentru indrazneala lor, ca au sa fie chemate neamurile si ca iudeii au sa cada.

   Domnul a spus aceasta pilda indata dupa pilda cu cei doi feciori (NOTA 1), ca si prin aceasta pilda sa arate cat de mare e crima iudeilor, ca sa arate ca e cu totul de neiertat.

   – Pentru ce?
   – Pentru ca au fost intrecuti de desfranate si de vamesi – si cu mult – desi au avut parte de o atat de mare purtare de grija.

   Uita-te cat de mare e purtarea de grija a lui Dumnezeu si cat de negraita lenea lor! Dumnezeu a facut ce trebuiau sa faca lucratorii: a imprejmuit via cu gard, a sadit-o si toate celelalte. Putin lucru a lasat in seama lor: sa aiba grija de cele din vie, sa pazeasca ce le-a dat. N-a fost uitat nimic, ci toate erau intr-o desavarsita ordine. Desi iudeii s-au bucurat de atatea daruri din partea lui Dumnezeu, n-au castigat nimic de pe urma lor: ia scos din Egipt, le-a dat legea, le-a ridicat Ierusalimul, le-a zidit templul, le-a facut jertfelnicul. „Si a plecat departe”, adica a fost indelung rabdator; nu i-a pedepsit totdeauna indata pentru pacatele lor. Numeste „plecare departe” indelunga Sa rabdare. „A trimis slugile Sale”, adica pe profeti, „sa ia rodul”, adica ascultarea aratata prin fapte. Dar iudeii si acum si-au aratat rautatea lor; nu numai ca n-au dat rod dupa ce s-au bucurat de o atat de mare purtare de grija – si acesta-i semn de lenevie – dar s-au purtat si rau cu cei, care au venit sa ia rodul. Oamenii care nu pot sa dea si sunt datori nu trebuie sa se manie, nici sa se supere, ci sa se roage. Iudeii nu numai ca s-au maniat, dar si-au manjit si mainile cu sange. Au dat altora pedepsele pe care trebuia sa le primeasca ei. Dumnezeu a trimis apoi al doilea rand de slugi si al treilea rand ca sa arate si rautatea lor si bunatatea Lui.

   – Dar pentru ce n-a trimis indata pe Fiul Lui?
   – Pentru ca ei sa-si recunoasca pacatul savarsit fata de cei trimisi mai inainte, sa-si potoleasca mania si sa se rusineze de venirea Lui. Mai sunt si alte pricini. Dar deocamdata sa mergem mai departe.

   – Ce inseamna cuvintele „Poate se vor rusina?”
   – Nu inseamna ca Dumnezeu nu stia ce au sa-I faca Fiului Sau – Doamne fereste! – Nu! Prin aceste cuvinte a vrut sa arate cat de mare e pacatul lor, ca n-au nici o iertare. Desi stia ca au sa-L omoare, totusi a trimis pe Fiul Sau. Prin cuvintele: „Se vor rusina” arata ce-ar fi trebuit sa faca, ca ar fi trebuit sa se rusineze de El. Si in alt loc din Scriptura Dumnezeu spune: „Daca, oare, vor auzi”; nu graieste asa pentru ca nu stia ce are sa se intample, ci ca sa nu spuna unii din cei pacatosi ca spusele de mai inainte ale lui Dumnezeu iau manat cu sila la neascultare. In acest scop se foloseste Dumnezeu de cuvintele: „Daca oare” si „poate”. S-au purtat ca niste nerecunoscatori fata de slujitori, dar ar fi trebuit sa respecte vrednicia Fiului.

   – Ce-ar fi trebuit sa faca ei?
   – Ar fi trebuit sa alerge, ar fi trebuit sa-si ceara iertare pentru crimele savarsite! Dar nu, ei fac o crima mai mare decat cea dinainte, alatura crima de crima; si totdeauna crimele din urma intuneca pe cele dinainte. Aceasta o arata si Hristos, spunand: „Umpleti masura parintilor vostri”. De demult profetii le-au adus aceeasi invinuire, zicand: „Inimile voastre sunt pline de sange” si „sangiuiri cu sangiuiri se amesteca” si „Cei ce ziditi Sionul cu saingiuiri”. Dar nu s-au inteleptit, desi au primit aceasta mare porunca: „Sa nu ucizi”, desi li s-a poruncit de nenumarate ori sa se departeze de acest pacat, desi au fost indrumati prin multe si felurite mijloace la pazirea acestei porunci, ei nu si-au lasat obiceiul lor cel rau!

   – Ce au spus slujitorii cand L-au vazut pe Fiul?
   – „Haide sa-L ucidem!”
   Pentru ce? Ce vina mare sau mica I-ati gasit? Pentru ca v-a cinstit? Pentru ca, Dumnezeu fiind, S-a facut om pentru voi? Pentru ca a facut acele nenumarate minuni? Pentru ca v-a iertat pacatele? Pentru ca v-a chemat la imparatia cerurilor?
Uita-te cat de mare este prostia lor pe langa necredinta lor! Uita-te la pricina uciderii! E plina de nebunie, ca spun: „Sa-L ucidem si va fi a noastra mostenirea”!

   – Si unde se sfatuiesc sa-L omoare?
   – Afara din vie!
   Ai vazut cum profeteste si locul unde au sa-L ucida? „Si scotandu-L afara L-au omorat”.

   Evanghelistul Luca spune ca atunci cand Hristos a rostit pedeapsa lucratorilor acelora, iudeii au spus: „Sa nu fie.” si ca Hristos a adaugat marturia din Scriptura: „Privind la ei a zis: „Ce insemneaza, dar, ceea ce s-a scris: „Piatra pe care n-au luat-o in seama ziditorii, aceea s-a pus in capul unghiului?”.

   Matei, dimpotriva spune ca iudeii au pronuntat pedeapsa lucratorilor acelora. Nu-i o contrazicere intre Luca si Matei, ca s-a intamplat si una si alta. Iudeii au rostit si sentinta impotriva lor, dar dandu-si seama indata de ce-au spus, au zis: „Sa nu fie!”. Hristos a pus inaintea lor cuvintele profetului David, ca sa-i convinga ca vor fi negresit pedepsiti. Totusi, nici asa Domnul nu le-a descoperit lamurit iudeilor ca via va fi data neamurilor, ca sa nu le dea prilej de atac, ci lasa numai sa se inteleaga, cand zice: „Via o va da altora”. De aceea si Domnul le-a spus asta prin pilda, ca insisi iudeii sa pronunte sentinta impotriva lor. Tot asa s-a intamplat si cu David, cand si-a dat siesi pedeapsa, in urma pildei spuse de Natan.

   Uita-mi-te si acum cat de dreapta este sentinta. O pronunta chiar cei care au sa fie pedepsiti.

   Apoi, pentru ca iudeii sa afle ca pedeapsa aceasta nu e ceruta numai de simtul de dreptate, ci ca a prezis-o de mult si ca harul Sfantului Duh si Dumnezeu au hotarat-o, Hristos a adaugat profetia lui David si-i mustra spunandu-le:

  „Niciodata n-ati citit ca piatra pe care n-au bagat-o in seama ziditorii, aceasta a ajuns in capul unghiului? De la Dumnezeu s-a facut aceasta si este minunat in ochii nostri”.

   Prin toate acestea Hristos le-a aratat iudeilor ca ei, pentru necredinta lor, au sa fie scosi si au sa fie chemate neamurile. Aceasta le-a spus-o invaluit prin vindecarea fiicei cananeencei, prin manzul asinei, prin vindecarea slugii sutasului si prin alte multe pilde. Aceasta o arata si acum. De aceea a si adaugat: „De la Domnul s-a facut aceasta si este minunata in ochii nostri”. Le-a spus mai dinainte ca vor forma un singur popor neamurile care vor crede si iudeii cati vor crede, cu toata deosebirea mare de pana atunci dintre neamuri si iudei. Apoi, ca sa afle iudeii ca cele ce se vor face nu sunt impotriva lui Dumnezeu, ci cu totul pe placul Lui, ca vor fi minunate si pline de uimire pentru cei ce le vor vedea, a adaugat: „De la Domnul s-a facut aceasta”.

   Hristos Se numeste pe El „piatra”, iar pe invatatorii iudeilor, „ziditori”, asa a spus si Iezechiel: „Cei ce zidesc zidul si-l spoiesc fara sa fie bine facut”.

   – Dar cum nu L-au bagat in seama?
   – Nu L-au bagat in seama pentru ca au spus despre Hristos: „Acesta nu este de la Dumnezeu”; si: „Acesta amageste poporul”; si: „Tu esti samarinean si ai demon”.

   Apoi, ca sa stie iudeii ca paguba nu se margineste numai la scoaterea din vie, a adaugat si pedepsele, zicand: „Cel ce va cadea peste piatra aceasta se va sfarama, si peste cine va cadea ea il va zdrobi”.

   E vorba aici de doua pieiri: una, aceea ca iudeii s-au poticnit si s-au smintit; acest inteles il au cuvintele: „Cel ce va cadea pe piatra aceasta”; alta, aceea a caderii lor in robie, a prapadului de obste si a nenorocirilor ce au sa vina peste ei, pe care le-a aratat Hristos mai dinainte deslusit, zicand: „Ii va zdrobi”. Prin aceste cuvinte a facut aluzie si la Invierea Lui.

   Profetul Isaia spune ca Domnul invinuieste via; in parabola aceasta, Domnul invinuieste si pe conducatorii poporului. In Isaia Domnul spune: „Ce trebuia sa fac viei Mele si nu i-am facut?”. In alta parte spune iarasi: „Ce greseala au gasit parintii vostri intru Mine?”; si iarasi: „Poporul Meu, ce ti-am facut? Sau cu ce te-am suparat?”. Prin aceste cuvinte Domnul arata nerecunostinta iudeilor; le arata ca au rasplatit lui Dumnezeu cu rau, desi s-au bucurat de toate binefacerile; in pilda lucratorilor viei arata tot acelasi lucru, dar cu mai multa tarie.

   Acum Domnul nu mai spune: „Ce trebuia sa fac viei Mele si nu i-am facut?”, ci ii pune pe iudei sa declare ei ca nu le-a lipsit nimic, ii pune pe ei sa se osandeasca singuri. Cand iudeii iau raspuns lui Hristos: „Pe cei rai cu rau ii va pierde si via o va da altor lucratori”, nu spun altceva decat aceasta, rostind impotriva lor o sentinta definitiva. Stefan le-a adus aceeasi invinuire, care mai cu seama i-a durut, ca s-au bucurat pururea de multa purtare de grija a lui Dumnezeu, dar ei au rasplatit cu rau pe Binefacatorul lor. Foarte puternica dovada ca nu e vinovat de osanda venita peste ei Cel ce i-a pedepsit, ci sunt de vina cei care au fost pedepsiti. Acelasi lucru il arata si Hristos acum si prin pilda si prin profetie. Nu S-a marginit sa le spuna numai pilda, ci a adaugat si doua profetii, pe a lui David si pe a Sa.

   Ce-ar fi trebuit sa faca iudeii cind au auzit aceasta? N-ar fi trebuit, oare, sa I se inchine? N-ar fi trebuit, oare, sa se minuneze de purtarea de grija a lui Dumnezeu, atat cea din vechime cat si cea de mai tarziu? Daca n-au ajuns cu nimic mai buni din acestea, n-ar fi trebuit, oare, sa fie mai intelepti cel putin de frica pedepsei? Dar iudeii n-au ajuns mai buni.

   Materialul a fost preluat de la:

http://www.crestinortodox.ro/cuvinte-duhovnicesti/68481-talcuirea-evangheliei-din-lunea-mare

   (NOTA 1)

   Dar ce vi se pare? Un om avea doi fii. Şi, ducându-se la cel dintâi, i-a zis: Fiule, du-te astăzi şi lucrează în via mea.  

   Iar el, răspunzând, a zis: Mă duc, Doamne, şi nu s-a dus.  

   Mergând la al doilea, i-a zis tot aşa; acesta, răspunzând, a zis: Nu vreau, apoi căindu-se, s-a dus.  

   Care dintr-aceştia doi a făcut voia Tatălui? Zis-au Lui: Cel de-al doilea. Zis-a lor Iisus: Adevărat grăiesc vouă că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu.  

   Căci a venit Ioan la voi în calea dreptăţii şi n-aţi crezut în el, ci vameşii şi desfrânatele au crezut, iar voi aţi văzut şi nu v-aţi căit nici după aceea, ca să credeţi în el.  

   Matei 21, 28-32