Saccsiv – Weblog

SA URMAM INDEMNUL preotului. dr. Ciprian-Ioan Staicu: “Să nu ne mai limităm la cinstirea Sfinților închisorilor, ci SA IESIM LA LUPTA prin mărturisire. Loc pentru fricoși în Rai nu există”

Posted in MARTURISIRE, MISCAREA LEGIONARA, Sfinţii inchisorilor by saccsiv on Iulie 25, 2015

pr.-dr.-Ciprian-Staicu_

   Iata ce putem citi la Doamne, ajută-ne să trăim după modelul Sfinților din închisorile comuniste!:

Scrisoare deschisă către toți românii

(more…)

Anunțuri

Sfintii Mucenici Pasicrat si Valentin AU MARTURISIT deoarece ii vedeau pe CREDINCIOSI ASCUNZANDU-SE. Ce facea maica lui Pasicrat cand acesta era dus la taiere

Posted in Calendar Ortodox, MARTURISIRE, mucenici, MUCENICIE, SINAXAR, VIETILE SFINTILOR by saccsiv on Aprilie 24, 2014

În luna aprilie, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea sfinţilor mucenici Pasicrat si Valentin.

Pasicrat şi Valentin, mucenicii lui Hristos, erau din Durostor cetatea Moesiei, ostaşi creştini pe lângă prefectul locului aceluia Avsolan. Şi văzând pe oameni cuprinşi de înşelăciunea idolească şi închinându-se demonilor după porunca stăpânitorilor, iar pe mulţi din credincioşi că, temându-se de chinuri, fugeau şi se ascundeau, atunci ei cu îndrăznire au mărturisit că sunt creştini, şi pe unul adevăratul Dumnezeu preaslăvindu-L, au blestemat pe idolii cei fără de suflet. Atunci i-au prins pe ei închinătorii la idoli şi, la judecată dându-i, i-au silit ca să tămâieze idolilor. Şi era acolo idolul lui Apolon, la care sfântul Pasicrat alergând, l-a scuipat în faţă şi i-a zis: „Astfel de cinste se cuvine zeului acestuia. Pentru aceasta cu grele lanţuri de fier l-au legat şi l-au aruncat în temniţă. Cu acele lanţuri ostaşul lui Hristos ca şi cu nişte podoabe de aur împărăteşti se împodobea, bucurându-se că s-a învrednicit a le purta pentru Hristos. Şi a fost pus cu dânsul şi Valentin. Şi iarăşi la judecată înaintea guvernatorului pe amândoi i-au pus. Şi a mers acolo fratele lui Pasicrat, cu numele Papian, care era creştin, dar temându-se de chinuri, a jertfit idolilor, rugând cu lacrimi pe Pasicrat fratele său, ca să aducă tămâie idolului cioplit, precum făcuse el şi să se facă o vreme ca şi cum ar fi închinător de idoli, ca aşa să poată scăpa de chinurile cele cumplite. Însă sfântul mucenic Pasicrat l-a îndepărtat şi i-a zis că este nevrednic de neamul său, de vreme ce s-a depărtat de la credinţa lui Hristos. Şi el singur alergând la capişte, şi-a băgat mâna sa în foc şi către guvernator a zis: „Acest trup muritor, precum vezi, cu foc se arde, dar sufletul, fără moarte fiind, nu are grijă de aceste chinuri văzute. Şi întrebat fiind de guvernator şi sfântul Valentin, iarăşi unele ca acestea a zis, că este gata, pentru Hristos, la toate chinurile. Atunci amândoi la tăiere au fost condamnaţi. Şi când slujitorii prigonitorului duceau pe sfinţi afară din cetate la moarte, maica lui Pasicrat mergea după dânşii şi sfătuia ca o maică pe fiul său ca fără de frică să se apropie de moarte; că se temea pentru el, ca să nu se înfricoşeze, fiindcă era încă tânăr. Şi aşa le-au tăiat capetele sfinţilor. Şi era sfântul Pasicrat de douăzeci şi doi de ani, iar Valentin de treizeci. Iar maica cu bucurie şi cu veselie luând trupurile amândurora, le-a îngropat cu cinste, slăvind pe Hristos Dumnezeu.

http://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/sinaxar.php?date=1398312000

 

Ce facem daca un satanist inarmat intra in biserica? Ne lepadam pana scapam?

Posted in MARTURISIRE, MUCENICIE by saccsiv on Februarie 12, 2014

   Din articolul Se intampla ACUM in Rusia: DOI MUCENICI de ziua Noilor Martiri și Mărturisitori … “El a strigat că urăşte biserica, urăşte creştinii şi îl urăşte pe Dumnezeu, împuşcănd icoane şi rupănd crucea”. Despre CRIMA DIN CATEDRALA DIN YUZHNO-SAKHALINSK aflam despre un om înarmat ce a năvălit în catedrala principală a Diocezei din Yuzhno-Sakhalinsk și Kuril (Catedrala Învierii lui Hristos), și a tras mai multe focuri cu o puşcă luată de la locul de muncă, căci lucra la un serviciu de pază.

La inceput a tras in icoane urland ca urăşte biserica, urăşte creştinii şi îl urăşte pe Dumnezeu.

Maica Liudmilla i-a atras atenția asupra sa, timp în care oamenii au putut să părăsească biserica. Erau şi copii printre ei. A stat acolo până la sfârşit şi şi-a acceptat moartea …

Din cauza sistematicei indoctrinari anti ortodoxe ne putem astepta la actiuni similare. Poate chiar dese. Nu le vom mai citi doar in Vietile Sfintilor, ci chiar le vom trai.

Concret, noi cum am fi procedat intr-o asemenea situatie? Ne-am fi bulucit spre iesire sau am fi urmat exemplul maicii Liudmilla?

Dar daca un astfel de satanist intra inarmat in biserica si ne intreaba direct: “Ce alegi, crucea si glontul sau viata?”

Ne vom lepada?

Sa nu ne lepadam fratilor, nici chiar pentru scurta vreme, caci aia nu e viata, ceea ce ni s-ar parea ca am castigat.

Sa ne rugam sa nu cadem si sa ne intareasca bunul Dumnezeu sa marturisim.

 

Tagged with: ,

Comentariile zilei (29.11.2013): BEZNA VINE DIN APUS. Americanul care marturiseste isi asuma represalii. Englezul care raspunde in chestionar ca e religios nu mai poate spera sa fie angajat …

Posted in MARTURISIRE, prigoana by saccsiv on Noiembrie 29, 2013

Iata comentariile fratilor Romeo si Cosmin postate la articolul Comentariul zilei (28.11.2013): SA-L SUSTINEM PE CHELOO in lupta sa cu activistii homosexuali:

Romeo:

Ieri seara la emisiunea “Lumina celui nevazut” – TV Trinitas, a venit un doctor convertit la ortodoxie din SUA.
S-a ajuns spre sfasitul emisiunii la Sf Maxim Marturisitorul, la faptul ca i s-a taiat limba si mana dreapta pt ca a marturisit dreapta credinta.

Pe ocolite, americanul a aratat ca in spatiul public american, asumarea martuirisirii credintei ortodoxe (“a fi crestin practicant”) inseamna sa iti asumi represalii.
Cu parere de rau a remarcat faptul ca situatia evolueaza spre o persecutie care va da martiri; si asta in tara care de peste doua secole lupta pentru “libertate” pretutindeni in lume.

Americanul vorbea de martiriu ca de ceva contemporan. Ar trebui sa existe inregistrarea online pe Tv Trinitas.

E o chestiune de timp pana va fi simtita in toata grozavia ei si la noi….
Cosmin:

@ Romeo

Foarte adevarat. Fratele meu e in Anglia si i sa cerut la angajare sa raspunda la un chestionar. Pe acel chestionar una din intrebari era daca esti religios. Fratele meu mi-a marturisit ca daca raspunzi afirmativ, ai sanse aproape 100% sa nu prinzi acel loc de munca.

Cititi va rog si:

PROFETII DESPRE AMERICA. Staretul Ignatie: „Ceea ce a inceput in Rusia se va incheia in America”. Parintele Serafim Rose: „Noi traim vremurile din urma, Antihrist este aproape”. Staretul Antonie: „Va fi stearsa de pe fata pamantului Sodoma – New York. Nu va ramane fara rasplata nici Gomora – Los Angeles

 

(STRIGAT IN PUSTIU?) Radu Iacoboaie: TIMPUL MARTURISIRII ADEVARULUI!

Posted in MARTURISIRE by saccsiv on August 20, 2013

   Tocmai cand incepeam sa ma simt din ce in ce mai singur, mi-a trimis pe e-mail fratele Radu Iacoboaie cateva articole. Ii zic frate, dar nu-l cunosc si nu-mi amintesc sa fi dialogat cat de scurt la rubrica de comentarii a blogului sau prin e-mail. Dar m-au bucurat materialele sale. In unele chestiuni poate nu sunt de acord cu el, insa in cele esentiale pastreaza linia parintelui Justin Parvu si a marilor duhovnici.

   Ca de aia ma simteam din ce in ce mai singur, caci cei ce pastreaza linia s-au tot rarit. Si nu ma refer la cititorii blogului, care dupa revenirea mea au reinceput si ei sa apara. Ci la fratii ce nu cu multi ani in urma erau activi cu bloguri, carti, reviste, conferinte, etc. S-au tot dus si am mai ramasi cativa pe metereze.

   Unii au intors armele, altii s-au dovedit a fi intrusi. Iar majoritatea celorlalti s-au lasat singuri la vatra. Si mai sunt cativa carora li se baga pumnul in gura si nu stiu cat vor mai rezista saracii.

   Dar am scris destul deocamdata pe chestia asta, voi reveni insa.     

   Iata asadar mai jos un alt text al fratelui Radu Iacoboaie:

(more…)

Parintele Daniel de la Rarau: PEDEPSELE NEMARTURISIRII CREDINTEI

Posted in MARTURISIRE by saccsiv on Mai 6, 2012

   Preiau integral materialul Pedepsele nemărturisirii credinţei de pe blogul fratelui Apologeticum:

Sunt creştini ortodocşi care nu mărturisesc şi nu apără Ortodoxia, temându-se că vor avea necazuri, că vor fi daţi afară de la serviciu,  că işi vor pierde averea şi libertatea. Dar Domnul Hristos ne spune că pentru Adevăr trebuie să te jertfeşti şi la nevoie să şi mori.

Dacă nu mărturisim, ne aşteaptă o veşnicie îngrozitoare, chinuitoare în focul cel veşnic. Pentru că de moartea trupească, de Judecată şi veşnicie nu putem scăpa. Teama de această moarte trupească este o mare greşeală. Murim în câteva clipe, dar ce urmează este mai important. Cum ne ia moartea? Unde ne duce?
(more…)

Preotii marturisitori vor sa stie ca nu sunt singuri

Posted in MARTURISIRE, ORTODOXIE by saccsiv on Martie 19, 2012

Pregatind terenul pentru interviurile ce le voi lua parintilor si teologilor marturisitori, mi s-a readus aminte despre o chestiune foarte importanta, dar pe care inca n-am abordat-o pe acest blog: unii dintre acesti preoti vor sa stie ca nu sunt singuri. Ba chiar un ierarh a transmis aceasta idée. Evident ca nu-l voi numi, ca sa nu puna astia tunurile pe el.

Majoritatea am dori ca ei sa vorbeasca. Si e corect s-o faca. Caci avem nevoie la randul nostru de marturisirea lor. Caci si noi mirenii vrem sa stim ca nu suntem singuri.

Unii parinti vorbesc, fara a avea nevoie de o asemenea asigurare. Vrednici sunt. Altii insa au nevoie. Sa le-o dam. Primii stiu ca e de datoria lor s-o faca si isi pun nadejdea in Domnul nostru Iisus Hristos ca El va lucra. Ca semintele ce le arunca vor prinde radacini. Ca poporul se va trezi.

Cei ce vor sa stie ca nu sunt singuri, vorbesc si ei, dar mai pe ascuns. Unii dintre ei vorbeau in public, dar au cam renuntat. De frica. Caci presiunile ce vin pe linie ierarhica sunt enorme si isi pot pierde parohia. Unii au ajuns chiar sa le fie frica ca vor fi caterisiti. Iar ei au sotie, copii …

Pe acestia din urma nu trebuie sa-i judecam, ci sa-i ajutam. Cu toate ca e limpede ca ar trebuie sa fie invers, trebuie sa intelegem ca vremurile din urma bat la usi si ca atare nu trebuie sa ne miram. Apoi, sa nu uitam ca au fost vremuri cand poporul binecredincos a jucat un rol determinant in pastrarea dreptei credinte:

Pomenirea mucenicilor din Athos, carora li s-a dat foc caci s-au opus ticalosiei imparatului bizantin ce la conciliul de la Lyon din 1274 a semnat unirea cu catolicii …

Asadar, noi sa-i asiguram ca nu sunt singuri, iar ei la randul lor, prin marturisirea lor, ii vor trezi pe altii si ne vor intari si pe noi.

A-i asigura nu inseamna insa a ne limita doar la vorbe. E necesar sa le demonstram ca o inregstrare cu cuvantul lor este vizionat sau ca un articol este citit, insa nu este suficient. Trebuie ca noi oricand sa fim dispusi sa facem scut in jurul lor, iar ei trebuie sa se bazeze pe asta. Iar daca totusi indracirea mai marilor lor va fi atat de mare incat sa nu tina cont de sustinerea poporului si sa-i scoata din parohia lor, atunci noi sa fim dispusi sa-i ajutam financiar. Daca nu suntem gata sa luptam pentru preotii marturisitori, ne dovedim a fi niste fricosi. Iar fricosii nu vor ajunge in Imparatia Cerurilor:

http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=4&cap=21#8

 

A MARTURISI NU INSEAMNA A BRAVA

Posted in Calendar Ortodox, MARTURISIRE, ORTODOXIE by saccsiv on Noiembrie 3, 2011

Dar vazând pe pagâni având atâta pornire asupra crestinilor si neputând a vedea acestea, a hotarât întâi a împarti la saraci averile pe care le purta cu sine, apoi sa se vesteasca pe sinesi înaintea lui Diocletian si la tot sfatul si divanul ca este crestin; care lucru l-a si facut degrab. Deci împartind averile ce avea cu sine la saraci si dând libertate sclavilor sai si facând asezamânt si orânduiala pentru averile ramase în Palestina, a treia zi a sfatului (ca facea sfat cu toti dregatorii de prin toata stapânirea romanilor, ca sa scoata din mijloc pe crestini) a venit singur în mijlocul divanului si al sfatului, fiindca se afla atunci acolo si Diocletian. Si propovaduind deschis pe Hristos Fiul lui Dumnezeu, a scos la iveala dreapta sa credinta. Pentru aceasta a fost prins si dat la toate felurile de nemasurate chinuri. Dar fiind pazit nevatamat de toate prin harul lui Hristos, a tras catre credinta cea în Hristos pe împarateasa Alexandra femeia lui Diocletian si afara de dânsa si pe un oarecare Glicherie si pe altul cu numele Atanasie. Si facând multe minuni numai cu chemarea lui Hristos, multime de oameni a adus la credinta lui Hristos Dumnezeu.

   Iata mai pe larg ce aflam din Vietile Sfintilor:

(more…)

ATENTIE MARE la ce vorbim cu evreii, ereticii sau paganii, ca nu cumva sa ne lepadam din prostie. O istorie despre Cuviosul Paisie cel Mare. Si o completare a Sfantului Ioan Iacob: Sa nu incetam a marturisi, indiferent de vremuri si prigoane. Sa nu stricam invatatura de dragul stapanirilor

Posted in MARTURISIRE, ORTODOXIE by saccsiv on Septembrie 26, 2011

   Iata ce aflam din articolul CE ÎNSEAMNĂ O CLĂTINARE DIN RĂDĂCINA CREDINŢEI:

Acum vreo şaisprezece veacuri în urmă strălucea în părţile Egiptului ca o stea luminoasă Cuviosul Paisie cel Mare.

Din numărul cel mare al ucenicilor săi, Cuviosul Paisie avea pe unul mai de-aproape pe care îl iubea mult pentru nerăutatea şi pentru simplitatea lui. A mers odinioară acest ucenic în cetate spre a vinde rucodelia (lucrul mâinilor). Întorcându-se în schit după câteva zile, vede cu mirare ucenicul că duhovnicescul lui Părinte (adică Paisie), care îl avea la atâta dragoste, acuma nu-i mai dă nici o atenţie.

Nici măcar blagoslovenia obişnuită nu i-o mai dă bătrânul, ba încă se fereşte de el ca de un străin. Se uită lung la el ca şi cum nu l-ar cunoaşte. Mirat de această străină schimbare, ucenicul îl întreabă:

“Părinte, de ce te fereşti aşa de mine ?”

“Dar cine eşti tu, că eu nu te cunosc?”, îi răspunde bătrânul.

“Cum nu mă cunoşti, nu sunt eu cutare ucenic, pe care îl iubeai asă de mult?”

“Ucenicul acela era creştin (răspunde el) nu aşa cum eşti tu. Chipul tău din afară seamănă cu dânsul, dar sufletul tău a murit duhovniceşte. Semnele credinţei celei vii s-au pierdut de la tine şi eşti ca un mort între noi. Spune-mi, ce ai păţit pogorându-te în cetate?”

“N-am păţit nimic şi n-am săvârşit nici un rău” (răspunse ucenicul).

“Ticălosule (îi zice bătrânul), ai suferit cea mai mare pagubă şi mai zici că n-ai păţit nimic! Atâta de nesimţitor eşti! Fugi acum de la mine căci nu mai pot sta de vorbă cu cel care s-a lepădat de Hristos!”

“Cum părinte, eu m-am lepădat de Hristos!” (a strigat cu spaimă ucenicul şi a început a plânge cu suspinuri).

Apăsat de mustratea cea aspră, bietul ucenic şi-a adus aminte despre o îmtâmplare pe care a avut-o când mergea spre cetate. Şi anume s-a întâlnit în cale cu un evreu foarte meşter la cuvânt şi viclean. Acesta se arăta a fi un om învăţat şi iscusit în cuvintele Scripturii. Văzând el pe ucenic că este simpluţ şi cam sfios a început să discute despre Domnul nostru Iisus Hristos.

Între altele, jidovul cel viclean şi-a vărsat veninul lui de şarpe, zicând că nu este Hristos adevărat acela pe care îl cinstesc creştinii, ci altul este Hristos, adică acela pe care îl aşteaptă jidovii.

La aceste vorbe hulitoare, ucenicul din cauza prostimii lui, n-a îndrăznit să mustre pe spurcatul nepot al lui Iuda, nici nu şi-a astupat urechile şi nici nu s-a tulburat ca să se depărteze de el, ci a mers cu el înainte pe cale.

S-a sfiit de vicleanul jidov şi în loc să-l mustre, a căutat să-i ţină hangul la vorbă şi anume a rostit că poate să fie aşa cum zice el.

Prin cuvântul “poate” ucenicul a dat să înţeleagă că nu este nici el sigur de venirea Domnului, ca şi cum ar zice că nici el nu este departe de părerea jidovului necredincios.

Îndoiala cea de o clipă, care s-a strecurat în mintea lui cea proastă, a fost socotită ca o lepădare de Hristos şi Cuviosul Paisie a cunoscut cu duhul căderea ucenicului şi s-a tulburat.

Nepăsarea şi sfiala pe care a arătat-o ucenicul faţă de jidovul hulitor a fost ca o trădare a sfintei credinţe; pentru asta se ferea cuviosul de ucenic. Abia după o pocăinţă cu multe lacrămi fierbinţi (ca şi oarecând Sf. Apostol Petru) a fost primit ucenicul iarăşi în slujbă de către Sf. Paisie.
(more…)

La pomenirea Sfantului Maxim Mărturisitorul, sa ne amintim de MARTURISIREA DREPTEI CREDINTE

Posted in Danion Vasile, MARTURISIRE, Maxim Mărturisitorul, MUCENICIE, ORTODOXIE by saccsiv on Ianuarie 21, 2010

La între­ba­rea lui Pyrhus, (fost patriarh al Constantinopolului, ere­tic monotelit): „Ce rău ţi-am făcut, avva Maxim, eu şi cel dinainte de mine, că ne bârfeşti peste tot, învinuindu-ne către toţi de erezie? Cine te-a cinstit şi te-a respectat aşa de mult ca noi, deşi nu te-am cunoscut faţă către faţă, din vedere?”, Sfântul Maxim Mărturisitorul a răs­puns: „Fiind­că, precum spui, şi Dumnezeu aude, ca să folosesc cu­vin­tele tale, nimeni nu m-a cinstit şi respectat ca voi, dis­pre­ţuind voi acum dogma creştină, am socotit că e un lucru îngro­zitor să prefer cinstirea mea cinstirii adevăru­lui…”

Danion Vasile:

Despre mărturisirea dreptei credinţe

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce ai zis că unde vor fi adunaţi doi sau trei în Numele Tău, vei fi şi Tu cu ei, şi acum Te afli în mijlocul nostru, luminează-ne minţile şi inimile ca să Te urmăm pe calea crucii, pentru ca mai apoi să ne bucurăm împreună cu Tine şi de lumina Învierii. Amin.

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos, ne pregătim cu toţii de praznicul Învierii lui Hristos, Care a Înviat pentru ca noi să dobândim viaţă veşnică. Se apropie Floriile, şi vrem să Îl întâmpinăm pe Domnul cu mulţimile din Ierusalim strigându-I: „Osana Fiului lui David. Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Apoi aşteptăm praznicul Învierii, în care toţi vom tresălta cu inimile, spunând „Hristos a Înviat!”.

Dar, înainte de Înviere, El a fost prigonit, umilit, părăsit de ai Săi şi răstignit. Cei care vrem să fim alături de Hristos la Intrarea în Ierusalim şi la Înviere trebuie să ne pregătim serios să fim alături de El şi la răstignire, ca să nu Îl lăsăm singur, cum au făcut-o ucenicii Săi acum două mii de ani.

În cuvântul de astăzi mă voi opri asupra întrebării puse de către Hristos ucenicilor în prima Evanghelie pe care aţi auzit-o citită astăzi: Iisus, răspunzând, a zis: Puteţi, oare, să beţi paharul pe care-l voi bea Eu şi cu botezul cu care Eu Mă botez să vă botezaţi? Ei I-au zis: Putem. Şi El a zis lor: Paharul Meu veţi bea şi cu botezul cu care Eu Mă botez vă veţi boteza (Matei 10, 22-23).

Acest cuvânt se leagă de Evanghelia care s-a citit nu cu multe zile în urmă, la Liturghia darurilor mai înainte sfinţite, şi care ne lămureşte cum putem fi alături de Hristos pe calea jertfei:

Mai înainte de toate acestea, îşi vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi şi în temniţe, ducându-vă la împăraţi şi la dregători, pentru numele Meu. Şi va fi vouă spre mărturie. Puneţi deci în inimile voastre să nu gândiţi de mai înainte ce veţi răspunde; căci Eu vă voi da gură şi înţelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toţi potrivnicii voştri. Şi veţi fi daţi şi de părinţi şi de fraţi şi de neamuri şi de prieteni, şi vor ucide dintre voi. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu (Luca 21, 12-17).

Vreau să pun în discuţie două teme: prima este aducerea-aminte a martirilor creştini, de la începutul Bisericii şi până în zilele din urmă, încercând o apropiere sufletească cât mai profundă de cei care prin sângele lor au ajuns în Biserica triumfătoare din ceruri. A doua temă este a descoperi în ce măsură ne putem folosi de exemplele lor astăzi, când avem libertate religioasă. Pentru a putea să îi înţelegem mai bine pe sfinţii mucenici, să începem prin a rosti o scurtă rugăciune către ei: „Sfinţilor mucenici de pretutindeni, ierarhi, preoţi, diaconi, monahi şi mireni, care L-aţi mărturisit pe Hristos cu preţul vieţii, ajutaţi-ne să avem curajul de a ne lua crucea şi a-I urma Domnului, trăind până la sfârşitul vieţii sub ocrotirea voastră. Amin!”

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos, ne aflăm într-o biserică frumos zugrăvită. Vedem multe icoane frumoase ale sfinţilor mucenici. Ne putem întreba: de ce sinaxarul este plin de mucenici şi muceniţe? De ce atâţia martiri? Pentru că pe ei s-a rezemat de-a lungul veacurilor întreaga Biserică dreptmăritoare. Hristos nu a fost mărturisit de către oameni care s-au mulţumit cu jumătăţi de măsură, ci de cei care au înţeles că urmarea lui Hristos înseamnă asumarea crucii, care au înţeles cuvântul Fericiţi veţi fi când vă vor prigoni şi vă vor ocărî pe voi din pricina numelui Meu. Unii dintre aceşti mucenici au fost chiar răstigniţi pentru crezul lor.

Sfântul Apostol Andrei, atât de drag nouă, românilor, pentru că a propovăduit credinţa creştină pe meleagurile noastre, a fost pironit pe o cruce în formă de X, după cum ştie toată lumea. Dar puţini ştiu tulburătoarele sale cuvinte pe care le-a spus prigonitorilor care îi propuneau să renunţe la Hristos pentru a scăpa de răstignire: „Dacă mi-ar fi fost frică de cruce, nu aş fi propovăduit-o!”. Cei care sunt de faţă şi vor să devină preoţi, precum şi fetele care se gândesc să devină preotese, să înţeleagă că se află tot în faţa unei cruci care, deşi e mult mai puţin dureroasă, trebuie totuşi asumată în deplină responsabilitate. Orice creştin ar trebui să înţeleagă că nu are niciun rost să vorbească altora despre crucea lui Hristos dacă el însuşi nu îşi poartă propria cruce.

Ne aflăm într-o biserică care poartă hramul Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina. Vă este cunoscut troparul sfintei muceniţe. El arată legătura strânsă dintre sacrificiul pentru Hristos şi răsplata acestui sacrificiu: „Pe Tine, Mirele meu, Te doresc, şi pe Tine căutându-te mă chinuiesc, şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu botezul Tău, şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine, şi mor pentru Tine, ca să şi viez întru Tine”. Vedeţi câtă profunzime? Avem aici exprimată clar ideea că pentru a împărăţi în Hristos e nevoie să pătimim pentru El. Peste două săptămâni ne vom bucura de praznicul Învierii. Dar ne pregătim oare cum trebuie pentru a ne bucura de acest mare praznic? Înţelegem oare că pentru asta trebuie să ne şi jertfim, de fapt să ne jertfim cât ne este cu putinţă?

Ne putem întreba cum să ne jertfim când nu ne mai prigoneşte nimeni. De, spun unii, mare lucru au făcut marii mucenici – Sfântul Gheorghe, Sfântul Dimitrie, Sfântul Mucenic Pantelimon, Sfântul Elefterie. S-au luptat cu închinătorii la idoli din vremea lor. În ziua de azi nu se mai închină lumea la idoli.

Ba lumea se închină la idoli, chiar dacă la altfel de idoli. Care sunt valorile zilei de azi, aşa cum le arată filmele şi ziarele? Viaţă destrăbălată, goană după îmbogăţire, căutarea puterii sociale. Vrem să găsim şi alţi idoli? Uitaţi-vă ce propun reclamele. „Beţi vodka cutare, folosiţi crema cutare. Se exacerbează cultul trupului. Trupul, din templu al Duhului Sfânt, e făcut templu al poftelor. Închinarea la chipuri cioplite mai este înlocuită şi cu închinarea la cine ştie ce cântăreţi sau formaţii de muzică. A venit în România Michael Jackson – pe care până şi martorii lui Iehova l-au dat afară pentru luciferismul din Thriller – şi toţi tinerii noştri au exultat de fericire. Îşi pun afişe cu el, poartă tricouri cu el, ţipă la concert de câteva ori şi, gata, au devenit fani Michael. Nu e, atunci, Michael Jackson un idol? Sau sportul… Unii aşteaptă încă din ianuarie un meci din august şi, dacă echipa favorită pierde, oamenii se înfurie şi se enervează. Nu au făcut din sport un idol?

Muzica şi sportul nu sunt rele în sine. Dar nu trebuie să devină idoli. Să ne luptăm cu patimile care sunt pentru suflet idoli. Un alt idol cu care trebuie să ne luptăm este comoditatea în viaţa duhovnicească. De ce să ne rugăm mai mult? Ce, suntem călugări? De ce să facem efortul de a trăi cât mai mult sfinţenia? Ne mulţumim să constatăm lipsurile altora. Să sfărâmăm şi acest idol. Şi să avem curajul să trăim creştinismul aşa cum trebuie, să ardem pentru Hristos cu toată fiinţa noastră şi să ne apropiem cu evlavie de cei care în lupta cu închinătorii la idoli şi-au dat viaţa. Să ne rugăm lor. Să sărutăm icoanele lor, să sărutăm sfintele lor moaşte. Să alergăm la moaşte, pentru a prinde putere în viaţa duhovnicească. Aproape de locul în care ne aflăm se află moaşte din Sfântul Mare Mucenic Mina, din Sfântul Ciprian, cel care înainte de convertire a fost vrăjitor. Sfântul Mina – lângă Piaţa Unirii, iar Sfântul
Ciprian – lângă sediul central al CEC-ului. E bine să mergem la moaştele Sfântului Dimitrie Basarabov. E foarte bine să ne apropiem şi de Sfântul Mina, şi de Sfântul Ciprian. Şi ajutorul lor nu va întârzia. Atâţia tineri sunt supăraţi din diferite motive. Unul din ele este că nu găsesc fete vrednice cu care să se căsătorească. Atâtea tinere sunt frământate că nu îşi găsesc perechea potrivită pentru a întemeia o familie. Mergeţi la sfintele moaşte şi vă veţi convinge că sfinţii ne dau exact ajutorul care ne trebuie. Unii vor darul înţelepciunii. Să alerge la ajutorul sfinţilor, să ceară sprijinul sfinţilor mucenici.

Dreapta credinţă nu este o filosofie interesantă care se poate adapta anumitor împrejurări. E un adevăr de neclintit care trebuie apărat cu orice preţ. Şi toţi trebuie să fim pregătiţi să ne apărăm la nevoie credinţa.

Sfântul Maxim Mărturisitorul nu a scris numai capete despre dragoste sau tâlcuiri la locurile mai dificile din Scriptură. A scris foarte mult împotriva ereticilor şi de asta i s-au tăiat limba şi mâna dreaptă. Ca să nu mai poată mărturisi dreapta credinţă. Sfântul Teodor Studitul a însoţit scrierile sale despre apărarea icoanelor cu o viaţă de mare sacrificiu. O dată a fost bătut atât de tare încât i se vedeau oasele goale, şi a rămas scăldat în sângele său câteva zile, fără să doarmă sau să mănânce ceva. Şi zece dintre ucenicii săi au fost muceniciţi pentru că apărau icoanele.

Studenţilor teologi le place să citească şi din Sfântul Maxim Mărturisitorul, şi din Sfântul Teodor Studitul. Unora le place chiar să aprofundeze învăţăturile lor. Dar teologia ortodoxă, cum arată arhimandritul athonit Vasilios în cartea sa Intrarea în Împărăţie, este viaţă şi nu filozofie. Cartea aceasta o recomand tuturor, fiind o carte care cu adevărat ne învaţă să pătrundem în Împărăţia Cerurilor. Repet titlul: Intrarea în Împărăţie, scrisă de arhimandritul Vasilios de la Sfântul Munte.

Teologia Sfinţilor nu e filozofie, nu se înţelege doar cu mintea, ci se asimilează în propria fiinţă, spune părintele. Teologia e viaţă. Teologia trebuie trăită personal, trebuie să ne sfinţim, şi nu să facem din teologie un simplu sistem filosofic. Şi, ca să ne sfinţim, e nevoie de jertfă. Creştinismul trebuie trăit cât mai deplin, în pofida greutăţilor de tot felul. În ziua de azi, mulţi tineri care s-au apropiat mai serios de Biserică au neînţelegeri cu părinţii, care, după patruzeci şi cinci de ani de comunism ateu, nu şi-au revenit deplin. Ce e de făcut când Dumnezeu ne-a poruncit să ascultăm de părinţi, iar părinţii se opun unei vieţi creştine mai serioase? Ce e de făcut? Renunţăm la Dumnezeu, sau la capriciile părinţilor? Răspunsul îl dă Sfânta Muceniţă Filofteia de la Argeş, atât de dragă fetelor creştine. Faptul că ea mergea la biserică i se părea mamei ei vitrege pierdere de timp, iar postirile şi rugăciunile erau motiv de mânie. Şi fata era deseori bătută pentru aceasta. La numai 12 ani. Asta înseamnă dreaptă-credinţă – să nu cedezi, să nu renunţi la Hristos de frica pătimirilor. Ca să pricepem că tensiunile cu părinţii depărtaţi de Biserică au fost întotdeauna aceleaşi, să ne amintim de faptul că Sfânta Filofteia a primit mucenicia chiar de la tatăl ei.

Vorbind despre mucenici, să nu ne gândim însă numai la ceva foarte departe în timp. A avut Biserica noastră, în secolul al IV-lea, 20.000 de mucenici care au fost arşi de vii în Nicomidia, în timpul prigoanei lui Maximian. Dar tot Biserica noastră a avut şi la începutul secolului nostru o mulţime mare de mucenici în Rusia comunistă, în lagărul de la Oranki, unde erau monahi adunaţi din diferite mănăstiri din Rusia. Delegaţia militară le-a acordat 24 de ore ca să se gândească dacă se leapădă de Hristos sau aleg moartea. Un episcop din lagăr a zis: „ E prea mult până mâine. Vă dăm răspunsul în zece minute”.

Iubiţi creştini, puneţi-vă timp de câteva clipe alături de acei monahi. Vă daţi seama ce clipe crâncene? De-o parte crucea, de cealaltă lepădarea. Episcopul le-a spus: „Fraţilor, acum aveţi ocazia să vă faceţi mucenici”.

Oare noi cum am fi reacţionat? Să fim sinceri cu noi când ne dăm un asemenea răspuns. Cum am fi reacţionat, şi cum reacţionăm când trebuie să Îl mărturisim pe Hristos în viaţa de zi cu zi? Să ne gândim că am fi obligaţi să fim de acord cu drepturile omului care îşi doreşte să trăiască mai rău decât animalele, şi să aprobăm propaganda homosexuală. Sau căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Şi, dacă nu am fi de acord, ne-am pierde serviciul, fiind consideraţi extremişti. Sau gândiţi-vă că ar trebui să semnaţi pentru scoaterea religiei din şcoli, pentru ca elevii să nu mai fie îndoctrinaţi cu idei creştine. În multe ţări este interzisă predarea religiei în şcoli. Sau gândiţi-vă că aţi ajunge într-o ţară islamică în care mărturisirea lui Hristos poate aduce pedeapsa cu moartea. L-am mărturisi sau nu pe Hristos? Oare călugării de la Oranki cum au reacţionat atunci la cele spuse de episcopul lor? Au strigat toţi într-un glas: „Vrem să murim pentru Hristos”. Şi în scurt timp fost împuşcaţi toţi. Poate că vă gândiţi că mărturisitorii nu mai fac minuni aşa cum făceau mucenicii din vechime înaintea morţii. Dar viu este Domnul. După zeci de ani de la uciderea monahilor de la Oranki, Dumnezeu a rânduit să se deschidă groapa cu osemintele mucenicilor, şi trupul sfântului ierarh, care fusese împuşcat în cap, a fost găsit neputrezit. Moaşte întregi. Să se mire necredincioşii şi să se bucure creştinii! Asta este Ortodoxia: jertfă şi sfinţenie.

Şi noi, românii, avem de ce să ne mândrim. În temniţele comuniste am avut foarte mulţi mucenici, şi sângele lor nu poate să nu rodească. Un exemplu ar fi schimonahul Daniil Sandu Tudor, autorul sensibilului „Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului”. Preoţii noştri mai importanţi L-au mărturisit, aproape toţi, pe Hristos şi în închisoare: marele teolog Dumitru Stăniloae, părintele Benedict Ghiuş, cel care a diortosit Proloagele, părintele Toma Chiricuţă, unul dintre cei mai mari predicatori români, părintele Nicodim Măndiţă, a cărui viaţă de sfinţenie este impresionantă.

Avem şi în viaţă atâtea biserici vii, care au crescut duhovniceşte în temniţă, părinţi de care noi nu ne folosim cum trebuie: părinţii Sofian Boghiu şi Adrian Făgeţeanu de la Mănăstirea Antim, părintele Constantin Voicescu de la Biserica Sapienţei, părintele profesor Constantin Galeriu, părintele Arsenie Papacioc de la Tekirghiol.

Demnă a fost mărturisirea părintelui Gheorghe Calciu, pentru care seminariştii au făcut tot ce le-a stat în putinţă ca să îl apere înainte ca securitatea să îl închidă. E nevoie şi acum de tineri curajoşi care să rişte orice pentru a fi gata să apere adevărul. Tinerii care au strigat în ’89 „Vom muri şi vom fi liberi!” ne-au dat şansa de care trebuie să profităm pentru a trăi în libertatea religioasă. Pe care trebuie să o apărăm la nevoie.

Gândiţi-vă că sunt destule voci ortodoxe, chiar ierarhi, care ne previn că se pregăteşte o nouă formă de prigoană creştină. Nu vor fi omorâţi creştini. Nu. Ci va fi impusă o nouă mentalitate, mentalitatea păgână, încetul cu încetul. Şi în perioada interbelică au fost mulţi teologi care au avertizat asupra pericolului comunismului şi nu au fost luaţi în seamă. Să nu se întâmple aşa şi cu invazia păgânismului contemporan. Teologii să înţeleagă că idolatria de astăzi trebuie să primească un răspuns pe măsură.

Să nu lăsăm să ne fie răpiţi credincioşii de mentalitatea păgână. Să Îl apărăm pe Hristos! Să îi urmăm pe sfinţi, care au scris teologie prin nevoinţele lor! Aşa ne pregătim cu adevărat şi de Praznicul Învierii, şi de Învierea de obşte.

Doamne, Tu, Cel ce ai zis că orice vom cere cu credinţă ni se va da, dăruieşte-ne să Te urmăm cu toată fiinţa noastră şi să Te mărturisim aşa cum trebuie, nu după cum vrem noi, ci după cum vrei Tu, şi să ne bucurăm cu toţi mucenicii de lumina Învierii Tale.

(Această predică a fost rostită la Biserica Sfânta Ecaterina, paraclisul Facultăţii de Teologie din Bucureşti, în Duminica Sfintei Maria Egipteanca, în anul 1997.)

   Comentariu saccsiv:

   Cititi va rog si:

Pomenirea cuviosului nostru părinte Maxim Mărturisitorul

   A trecut ceva timp din 1997. Consider ca deja ne putem gandi la forme de mucenicie aidoma si mai grele decat cele din vechime:

Bat vremurile apocaliptice la usi? Se pot ele asemui istoriei cetatii Ninive?

Articolul anului: „DESPRE EPOCA LUI ANTIHRIST SI REVENIREA PROROCULUI ILIE, CA „AL DOILEA INAINTEMERGATOR AL VENIRII LUI HRISTOS””