SACCSIV – blog ortodox

Proiect de lege: Autorizația de pășunat / Conditii draconice

Posted in ANIMALE, Romania by saccsiv on septembrie 30, 2022

Sursa: https://jurnalul.ro/special-jurnalul/animalul-prins-ca-pasuneaza-ilegal-ridicat-precum-masinile-parcate-neregulamentar-910657.html

Trei deputați UDMR vor ca animalele care pășunează ilegal să fie preluate, prin ordin al unui polițist, în adăposturile consiliilor județene sau chiar al Consiliului General al Municipiului București.

Ele vor fi ținute „la păstrare” timp de trei zile, după care, dacă nu sunt revendicate, să fie „valorificate”. Proprietarul care își revendică animalul va trebui să plătească o taxă specială. Toate aceste „minunății” se regăsesc într-un proiect de lege adoptat de Senat, prin care se introduce și un document, denumit „autorizație de pășunat”. Iar, în lege, sunt inserate o serie de contravenții, care pot fi pedepsite cu amenzi de până la 20.000 de lei.

Cei trei deputați UDMR care au gândit un asemenea mecanism inedit sunt Gal Karoly, Koczei Csaba și Magyar Lorand-Balint și și-au motivat demersul astfel: „Din pricina pășunatului neautorizat, agricultorii ajung în situația în care nu mai pot să folosească terenul lor, animalele pășunând ilegal, distrug culturile, compromit recolta de pe fânețe și constituie o sursă potențială de conflicte”.

Plecând de la această situație, parlamentarii în cauză au redactat un proiect de lege pentru „prevenirea și combaterea distrugerilor agricole și a pășunatului neautorizat”, conform căruia, „în vederea reglementării perioadelor de pășunat și a condițiilor de pășunat, consiliile locale vor aproba regulamentul de pășunat valabil pe întreg teritoriul admnistrativ al UAT-ului”. Acest regulament de pășunat ar urma să stabilească reguli de utilizare a pajiștilor, după „condiții de pășunat”, „perioadele în care este permis pășunatul” „condițiile și procedura de emitere a autorizațiilor de pășunat” și „numărul de animale care pot fi hrănite pe suprafețele de pajiște pe întreaga perioadă de pășunat, exprimat în «unități vită mare»”.

Autorizația de pășunat

Apare, așadar, instrumentul denumit „autorizație de pășunat”, document care va deveni obligatoriu, conform acestui proiect de lege, și care va conține datele de identificare ale deținătorului animalului sau animalelor, datele de identificare ale terenului și perioada de valabilitate a autorizației.

Mai departe, proiectul propune ca deținătorul de animale să fie obligat să efectueze pășunatul în conformitate cu această autorizație și să supravegheze animalele pe întreaga perioadă a pășunatului. Iar deținătorul unui teren poate sesiza autoritățile locale „dacă există o suspiciune de pășunat neautorizat”. Autoritățile se pot, de asemenea, sesiza din oficiu, iar, în urma acestor sesizări, un reprezentant al primăriei și poliția au obligația să verifice la fața locului cele sesizate.

Reglementarea propusă precizează că, dacă animalele sunt supravegheate, se controlează autorizația de pășunat. Dacă nu sunt supravegheate, „se constată abandonul acestora, iar polițistul emite, de îndată, ordinul de plasare în adăpost, pentru o perioadă de 3 zile”. Ordinul trebuie să cuprindă consemnarea constatărilor într-un înscris, prin înregistrări audio-video ori fotografii sau înscrisuri electronice.

Ordinul de preluare în adăpost

Lucrurile nu se opresc aici. Ordinul de preluare a animalului în adăpost se pune în executare de îndată de către personalul care asigură prestarea serviciilor de adăpostire, în prezența polițistului. Dacă punerea în executare nu este posibilă de îndată, aceasta poate fi amânată, până la sosirea personalului care asigură adăpostirea, dar nu mai mult de 6 ore, timp în care adăpostirea animalelor se asigură de către administrația publică locală.

O altă prevedere a proiectului de lege este aceea conform căreia consiliile județene și… Consiliul General al Municipiului București (!) „au obligația de a asigura cu caracter continuu și permanent servicii de adăpostire a animalelor care fac obiectul ordinului de preluare în adăpost. Serviciile de adăpostire presupun capturarea, preluarea, ridicarea, transportul, cazarea, hrănirea, constatarea stării de sănătate la momentul ajungerii animalului în adăpost. Serviciile se asigură prin organizarea de adăposturi proprii sau prin încheierea unor contracte cu proprietarii unor adăposturi”.

Contravenții usturătoare

Asemenea reglementărilor care vizează ridicarea mașinilor parcate ilegal, inițiatorii acestui proiect de lege introduc condițiile pentru restituirea animalelor către deținătorii de drept. Astfel, consiliile județene și CGMB publică pe site-ul propriu informațiile privind animalele care fac obiectul ordinului de plasare în adăpost, în termen de maximum 24 de ore. „Solicitarea de restituire a animalelor se face de către deținător în termen de trei zile. Restituirea animalului este condiționată de achitarea în prealabil a tarifelor presupuse de serviciile de adăpostire”, se mai arată în acest proiect. Mai mult, „în cazul în care nu se solicită restituirea animalelor în termenul de trei zile, acestea vor fi valorificate”.

Proiectul introduce și contravenții serioase. Spre exemplu, pășunatul în afara perioadei stabilite în autorizația de pășunat se pedepsește cu amendă cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei. Exploatarea pajiștilor proprietate a altor persoane se soldează cu amenzi de la 2.000 la 3.000 de lei. Se aplică amenzi de 2.500 – 3.000 de lei pentru pășunatul efectuat pe fânețe sau pe terenuri arabile. Tot fapte contravenționale ar urma să fie lăsarea animalelor nesupravegheate și pășunatul în lipsa autorizației de pășunat. Dacă aceste contravenții se repetă în termen de 6 luni, amenzile pot ajunge până la 12.500 de lei. Iar pentru persoanele juridice, chiar până la 20.000 de lei.

Guvernul arată că legea va inhiba creșterea animalelor. Senatorii au votat la foc automat proiectul

Proiectul de lege a fost „îmbrățișat” de 22 de senatori și deputați, dinte care 19 de la UDMR, printre care și actualul ministru al Mediului, Tanczos Barna, un parlamentar PSD, un parlamentar PNL și un parlamentar USR. Consiliul Economic și Social și Consiliul Legislativ au avizat favorabil propunerea.

Guvernul, însă, nu. În punctul de vedere prin care Executivul a anunțat Parlamentul că nu susține adoptarea acestei legi, se arată că „proiectul va avea, printre altele, ca efect abandonul creșterii animalelor erbivore la nivel național”. Cu toate acestea, legea a trecut, la data de 19 septembrie 2022, de Senatul României. Din cei 113 parlamentari prezenți în sală, 111 au votat pentru. Doar doi parlamentari s-au abținut de la vot. Legea a ajuns, în 26 septembrie, la Camera Deputaților – for decizional -, iar comisiile raportoare au termen să prezinte raportul până în data de 18 octombrie.

Video: Vladimir Putin in Piata Rosie in deschiderea unui concert

Posted in Moscova, RUSIA, Vladimir Putin by saccsiv on septembrie 30, 2022

Rareș Bogdan acuză că gazul din Marea Neagră a fost deja vândut străinilor. ”România este dusă spre dependență”

Posted in GAZ NATURAL by saccsiv on septembrie 30, 2022

Sursa: https://www.dcnews.ro/primul-gaz-din-platforma-continentala-vandut-strainilor-rares-bogdan-semnal-de-alarma-cine-face-acest-joc-ne-impinge-spre-dependenta-de-gazul-rusesc_889287.html

Primul gaz din platforma continentală, vândut străinilor? Rareș Bogdan, semnal de alarmă: Cine face acest joc ne împinge spre dependența de gazul rusesc / Foto: Pixabay, de catmoz

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan susține că gazul care se extrage de la Black Sea Oil & Gas, primul gaz din platforma continentală, deja este vândut străinilor, fiind contractat de grupul Engie, iar acest lucru ar putea genera României probleme, mai ales la iarnă, când vom avea nevoie de mai multe resurse.

„Ca să fie clar tuturor, o parte din gaz a fost vândut pentru că, conform estimărilor, avem rezerve de 150 de miliarde de metri cubi, iar ceea ce se exploatează astăzi este undeva la 3 milioane de metri cubi pe zi, extras din platforma continentală. Este primul gaz extras, asta este partea bună a lucrurilor, grav este că din cauza faptului că ANRE și ANRM nu își fac treaba în România, acest gaz extras, depozitat în depozitele subterane din România, este contractat deja, împotriva legii, împotriva OUG 27 care prevede că drepturile de gestiune pentru tot ceea ce înseamnă extras din subsolul național îl are statul român prin reprezentanții săi, respectiv Romgaz, Transgaz, și abia în cazul în care statul român spune că nu are nevoie de această cantitate de gaz, abia atunci compania respectivă poate face contracte bilaterale pentru a-l întoarce pe piața externă.

Rareș Bogdan: Cineva nu a respectat legea

Din păcate, deja este un contract semnat cu Grupul Engie, care acționează, mă rog, din punct de vedere economic nu ai ce să le reproșezi. Problema este că cineva nu a respectat legea, fie cei care îl extrag, fie cei care l-au achiziționat, sau pur și simplu statul român nu și-a făcut treaba prin reprezentanți cu privire la această chestiune.

Ca să înțelegeți contextul, România extrage cu ajutorul Romgaz din subsolul național 26 de milioane de metri cub de gaz pe zi. România folosește astăzi în lună de toamnă undeva până la 18 milioane de metri cubi pe zi. În perioada de iarnă, în perioada rece, se poate ajunge la un consum care să se ducă spre 60 de milioane de metri cub pe zi sau chiar să urce la 70 de milioane e metri cubi pe zi.

Gazul de care are nevoie România

Asta înseamnă că în afară de gazul extras din subsolul național, de cei 26 milioane de metri cubi, mai există gazul înmagazinat de către Romgaz în depozite și de acolo putem să extragem pe zi 24 de milioane de metri cubi, dar tot rămâne o diferență care trebuie obținută sau din contracte externe, sau din gaz lichefiat.(…) Deci aceste 3 milioane de metri cubi de gaze pe care le extragem prin platforma continentală în mod normal ar trebui să completeze cazul pe care România îl folosește în perioada rece, astfel încât să nu fie nevoită să importe (…) Eu vreau să atrag atenția că România este dusă spre o dependență, e drept, redusă, dar tot dependență se numește, de gazul rusesc, de Gazprom și de companiile afiliate care operează pe piața din Bulgaria sau pe piața austriacă (…) De obicei, vina nu este a celui care ia, ci a celui care îi permite să ia.Vina nu este a companiei Engie care exploatează, este a instituțiilor statului român care nu cheamă la discuții respectivele companii.

„Cine face acest joc ne împinge spre dependența de gazul rusesc”

E bine că extrag gazul, dar important este ca gazul să rămână în România (…) Eu am atras atenția și sper ca statul român să aibă puterea să reacționeze, și ANRE, ANRM, Ministerul Energiei să cheme compania Black Sea Oil & Gas, să cheme compania Engie și să verifice pentru că are acest drept. Nu poți să extragi acest gaz, dar să se bucure de el în perioada rece o altă țară. Nu este deloc în regulă și cred că asta trebuie reglementat foarte repede pentru că cine face acest joc ne împinge într-o dependență, chiar și redusă, de gazul rusesc”, a spus Rareș Bogdan, într-o intervenție telefonică la Realitatea Plus.

Tagged with: , ,

Video: Nou protest urias la Praga

Posted in Cehia, proteste by saccsiv on septembrie 30, 2022
Tagged with: , ,

Video (in direct): Vladimir Putin la ceremonia de anexare a teritoriilor

Posted in REFERENDUM, RUSIA, Ucraina, Vladimir Putin by saccsiv on septembrie 30, 2022

„Îngerii morții”: presiunile la care sunt supuse persoanele în vârstă din provincia canadiană Columbia Britanică pentru ca acestea să solicite eutanasierea

Posted in Canada, EUTANASIE by saccsiv on septembrie 30, 2022

LIFE SITE: ‘Angels of death’: Whistleblower exposes horrors of British Columbia’s healthcare system

‘Îngerii morții’: O îngrijitoare a denunțat ororile sistemului de sănătate din Columbia Britanică

„Când vezi pe cineva la care ții că este eutanasiat, ești foarte afectat emoțional”, a spus Tsega B.

De Mary Zwicker, 16 Septembrie 2022, LifeSiteNews

Shutterstock.com

Un îngrijitor comunitar din provincia canadiană Columbia Britanică, a dezvăluit presiunile la care sunt supuse persoanele în vârstă pentru ca acestea să solicite eutanasierea.

Tsega B., care a cerut ca LifeSiteNews să nu-i publice numele de familie, lucrează ca îngrijitor medical comunitar timp de peste un deceniu.

Cu lacrimi în glas, ea a descris trista realitate a ceea ce se întâmplă în căminele de bătrâni și spitale din cauza eforturilor guvernului de a impune eutanasia asupra celor bolnavi. 

„Când vezi pe cineva la care ții că este eutanasiat, ești foarte afectat emoțional”, a spus ea.

Tsega B. a povestit pentru LifeSiteNews întâmplări cu bătrâni pe care îi vede manipulați pentru a recurge la eutanasie, după ce aceștia au fost manipulați să creadă că au ajuns o povară, sau că aceasta este cea mai bună opțiune pentru ei.

‘Nu sunt pregătită’

„Eu nu cred că majoritatea oamenilor știu ce se întâmplă”, a spus ea. „Am îngrijit o doamnă foarte drăguță, care se recupera după un cancer în stadiul patru. Cancerul ei se răspândea, dar ea avea o voință puternică și nu avea nimic în neregulă cu mintea ei. Dar manipularea la care am asistat pentru a o face să semneze [formularele de consimțământ MAiD] a fost sfâșietoare, iar ea devenise convinsă că ajunsese o povară pentru copiii ei, în special pentru fiica ei.”

Tsega B. a povestit, printre lacrimi, că într-o zi această doamnă a izbucnit în plâns și i-a spus: ‘Nu sunt pregătită’. Asistenta nu a putut decât să o îmbrățișeze și să încerce să o consoleze. Bătrâna este acum moartă, ca urmare a eutanasierii ei, iar Tsega nu a fost lăsată să fie alături de ea în ultimele ei zile de viață.

Altă dată, Tsega a dus un bărbat în vârstă la o programare despre care ea credea că nu-i altceva decât un consult general; s-a dovedit a fi o programare pentru ultima sa semnătură de consimțământ pentru eutanasierea lui. Când ea a protestat, medicul i-a reamintit faptul că nu-i decât un simplu îngrijitor medical. După acea zi, ea nu a mai fost repartizată la acel cămin, așa că nu a mai aflat niciodată ce s-a întâmplat cu bărbatul.

„Toate acestea te afectează emoțional”, a spus ea.

Tsega a declarat pentru LifeSitenews că obișnuia să îndrăgească asistentele medicale, dar acum pentru ea acestea „sunt ca niște îngeri ai morții, în special asistentele medicale de la azil”.

„Ele propun eutanasia ca pe calea cea mai ușoară de scăpare, asta ca din partea unei persoane iubitoare”, a continuat ea.

„Dacă ai cancer în stadiul 3 sau PTSD? Atunci trebuie să te duci. Eu am crescut în Etiopia. Toată lumea are traume. Știu cum este: ești trist, dar asta nu înseamnă că trebuie să mori.”

Când a fost întrebată dacă ea crede că eutanasia poate fi definită ca ‘moarte cu demnitate’, Tsega B. a răspuns: „Bineînțeles că nu”.

„Suferința este ceva natural”, a spus ea. „Nu putem trăi fără provocări; asta este viața. Le putem depăși. Asta e firea umană”.

Cum eutanasia este ca și avortul

Îngrijitoarea consideră că eutanasia este foarte asemănătoare cu avortul prin modul în care este prezentată persoanelor vulnerabile.

„Ei o propun într-un mod drăguț, dulce, ca pe o modalitate plină de compasiune de a ieși din [dificultate]”, a spus ea. „O propun, însă o îndulcesc spunând că: știți, există o cale mai ușoară de ieșire din asta.”

Tsega B. și-a împărtășit propria sa experiență cu această cultură a morții în sistemul de sănătate. Când a descoperit, în tinerețe, că era însărcinată cu fiul ei, acum în vârstă de 26 de ani, medicul i-a sugerat să facă avort. Tsega a spus că a plâns când a aflat că este însărcinată, pentru că nu știa ce să facă.

„Doctorul m-a ținut de mână cu drag și mi-a propus să fac avort”, a spus ea. „A fost singura opțiune pe care mi-a oferit-o”.

Condiții de muncă precare, însă ‘cineva trebuie să o facă’

Tsega și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că ‘asistența medicală’ modernă nu se mai concentrează pe sănătate, ci pe curmarea vieții. De asemenea, nu se plătește îngrijitorilor din asistența medicală comunitară un salariu decent. Ea are trei locuri de muncă diferite pentru a se întreține și recurge adesea la băncile de alimente pentru a pune mâncare pe masă.

„Este umilitor”, a spus ea.

Tsega B. a mai declarat pentru LifeSiteNews că firmelor care angajează îngrijitori nu le pasă de bunăstarea lor. Acestea sunt deseori abuzive, nu-și recompensează angajații pe deplin și nu sunt conciliante în ceea ce privește timpul de concediu, cu atât mai puțin când vine vorba de plata concediilor.

„Nu suntem prețuiți”, a spus ea. „Dacă ceri o mărire de salariu, ți se spune că afacerea [ar da] faliment dacă ar acorda tuturor o mărire de salariu, iar atunci nu ar mai exista nicio companie și nu ar mai exista niciun loc de muncă.”

„Uneori suntem trimiși în locuri îndepărtate, la care ar trebui să refuzam să mergem, din cauza costurilor mari cu carburantul”, a continuat ea. „Trebuie să plătim carburant din propriul buzunar; pentru că cel pe care ni-l aloca firma nu este suficient. Suntem literalmente tratați ca pe niște sclavi. Dacă refuzăm deplasarea, atunci superiorii noștri devin furioși, țipă la noi și ne bruschează. Unii devin chiar foarte abuzivi. Ne presează să lucrăm, pentru că nu mai au pe altcineva. Singurul lucru care te motivează să rămâi la lucru este pasiunea ta pentru munca ta și pentru că îți pasă de oameni.”

Când a fost întrebată de ce rămâne într-un astfel de loc de muncă, Tsega B. a răspuns: „Cineva trebuie să o facă, iar acel cineva sunt eu.” Ea a spus că îi pasă cu adevărat de toți cei cu care lucrează, bătrâni, bătrâne, bolnavi și persoane cu dizabilități, și recunoaște că, oricât de teribile ar fi condițiile de muncă, totuși este o muncă pe care cineva trebuie s-o facă.

„Aceasta este plata noastră la sfârșitul zilei: să-i vedem mai veseli pe oamenii pe care îi îngrijim”, a spus ea.

„Ne confruntăm cu o criză economică, ca orice canadian. Membrii familiilor noastre nu prea au unde munci. Nu am fi ajuns în această situație de suferință dacă am fi fost plătiți suficient, pentru că astfel am fi putut să ne susținem familiile să treacă peste situația asta. Nu ar trebui să ajungem să apelăm uneori la băncile de alimente.”

Această muncă nu este doar solicitantă din punct de vedere fizic, are și un mare impact emoțional. Pe măsură ce pacienții se atașează de îngrijitori mai mult decât de propriile lor familii, îngrijitorii devin sprijinul lor emoțional.

„Când ei mor, noi le suntem alături […]. Când plâng, noi le oferim consolare”, a spus ea. „De multe ori, aceștia nu sunt consolați de familia lor, deoarece ei se obișnuiesc cu tine și tu ești cel care îi consolează mai mult. Cei mai mulți dintre noi punem suflet în ceea ce facem.”

Tsega crede că eforturile guvernului de a promova eutanasia sunt legate de tratamentul deficitar pe care îl aplică lucrătorilor din domeniul îngrijirii.

„Am ajuns foarte jos ca societate”, a spus ea. „Am ajuns atât de jos acum încât nu știu cum am putea să mai schimbăm sistemul sau modul de gândire. Asistența medicală nu mai este despre îngrijirea oamenilor, ci despre afaceri.”

Grupurile LGBT ‘pot munci ca noi toți’

Într-o perioadă de creștere a inflației, când ea și alți canadieni se luptă să cumpere alimente și să-și plătească facturile, Tsega B. și-a exprimat dezaprobarea față de cheltuielile recente ale guvernului, în special față de promisiunea recentă a lui Justin Trudeau de a oferi 100 de milioane de dolari grupurilor LGBT.

„Pentru ce?” a întrebat Tsega B. „Ei au drepturi egale și pot munci ca noi toți. Fiecare grup poate acum să-și câștige existența, trebuie doar să fim plătiți corect”.

Ea crede că guvernul ar trebui să dea banii destinați grupurilor LGBT, celor care nu își pot permite să cumpere nici măcar lucruri esențiale pentru trai. 

„Sunt unii bătrâni care nu au nici lenjerie intimă, iar asistenții sociali trebuie să le cumpere pentru ei, că iată, nici după o viață de muncă unii nu își pot permite să-și cumpere medicamente și lenjerie intimă”, a dezvăluit ea.

„Există mame singure care nu au ce să le pună pe masă copiilor lor. Banii ar putea fi cheltuiți în multe alte feluri, ajutând mulți diverși oameni nevoiași.”

Tagged with: ,

Video: Uraganul Ian

Posted in FURTUNA, SUA by saccsiv on septembrie 30, 2022
Tagged with: ,

Vladimir Putin a semnat decretele de recunoaștere a independenței regiunilor Herson și Zaporojie

Posted in REFERENDUM, RUSIA, SUVERANITATE, Ucraina, Vladimir Putin by saccsiv on septembrie 30, 2022

Sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25818936-putin-semnat-decretele-recunoastere-independentei-regiunilor-herson-zaporojie.htm

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat, joi seară, decrete de recunoaştere a independenţei regiunilor Herson şi Zaporijie, care este un pas intermediar către anexarea oficială a acestor teritorii, informează Reuters.

„Ordon recunoaşterea suveranităţii şi independenţa de stat” în regiunile Zaporojie şi Herson, se arată în aceste decrete semnate de Putin, scrie news.ro.

Kremlinul va găzdui vineri, la ora 15:00, o ceremonie în care va fi oficializată anexarea regiunilor ucrainene Doneţk şi Lugansk (est) şi Herson şi Zaporojie (sud).

Rusia recunoscuse deja independenţa Republicii Populare Doneţk şi a Republicii Populare Lugansk, la cererea liderilor lor separatişti pro-ruşi, la sfârşitul lunii februarie, cu puţin timp înainte de începerea ofensivei sale în Ucraina.

Vladimir Putin va susţine vineri cu această ocazie „un discurs important”, potrivit purtătorului său de cuvânt, Dmitri Peskov.

Video: Protest la Paris impotriva cresterii preturilor

Posted in Franta, PARIS, proteste by saccsiv on septembrie 29, 2022

„Declarație a Parlamentului României privind Referendumul din Ucraina, din 1 Decembrie 1991” publicată în Monitorul Oficial nr. 243 din 29 noiembrie 1991

Posted in REFERENDUM, Romania, Ucraina by saccsiv on septembrie 29, 2022

Cotidianul: DOCUMENT / De citit și recitit de către toți patrioții ucraineni din România

De Ion Spânu

Primele alegeri de după Revoluția din Decembrie 1989, cele din 20 mai, Duminica Orbului, au adus la putere un parlament extrem de hulit, a cărui activitate a început cu Mineriada din iunie 1990 și, implicit, cu înăbușirea fenomenului Piața Universității.

Cu toate acestea, în ședința din 28 noiembrie 1991, acest Parlament a adoptat cu unanimitate de voturi o „Declarație a Parlamentului României privind Referendumul din Ucraina, din 1 Decembrie 1991”, declarație publicată în Monitorul Oficial nr. 243 din 29 noiembrie 1991.

Acest document de o importanța crucială a fost, practic, uitat de toată lumea, fiind ignorat complet atunci cînd președintele Emil Constantinescu a semnat Tratatul de vecinătate cu Ucraina. În actuala situație din vecinătatea țării, cînd este în plină derulare războiul dintre Federația Rusă și Ucraina, cu implicarea directă sau indirectă a NATO și UE, „Declarația Parlamentului” din 28 noiembrie 1991 revine puternic în actualitate!

Vă prezentăm mai jos facsimilul din Monitorul Oficial unde a fost publicată „Declarația…”, invitîndu-vă pe toți, mai ales pe susținătorii necondiționați din România ai lui Volodimir Zelenski, s-o citească cu mare atenție:

(more…)

Tagged with: , , ,