Despre negarea existenței diavolului
A doua parte a comentariului fratelui Felix postat la Preotul Ciprian Mega (autorul „Pântecul desfrânatei”) pe covorul roșu la Moscova, la ”BRICS FILM FESTIVAL 2024” (sub patronajul lui Nikita Mihalkov) cu filmul ”21 de rubini”:
Sfantul Nicolae Velimirovici:
[…]
– Vreți să mă întrebați despre ceva, frații mei cinstiți, insa aș vrea eu să vă întreb.
Oamenii au întotdeauna mai multe întrebări decât răspunsuri.
Întrebați-mă mai întâi și apoi vă întreb si eu.
Întâlnim mulți oameni care cred în Dumnezeu, dar neagă existența diavolului.
Credem că aceasta este o iluzie și chiar o abatere de la credința ortodoxă.
– Aveti dreptate, frați cinstiți, eroarea și neînțelegerea aceasta mentionata de voi, este o cădere de la Evanghelie și de la credința ortodoxă.
Cine nu crede în existența diavolului nu se luptă cu el.
Iar pentru diavol acestia sunt mai prețioși decât toți, pentru că dacă nu cred în diavol și în acțiunile lui, diavolul poate să-și îndeplinească în mod liber lucrarea sa ucigașă.
Al doilea text primit de la un preot, despre PAMANTUL PLAT: Realitatea revelata a pământului plat după Psaltire
Fresca Manastirea Voronet. Ingerii infasoara cerul precum un sul. Cerul e reprezentat prin semnele zodiacale. Foto: https://www.flickr.com/photos/rietje/14696911379/
Am primit pe e-mail, de la un parinte, textul de mai jos:
Sfatul dracilor
Pentru cititorii mai noi, repostez un text din 2011:
În cele ce urmează, vom vorbi despre sfatul dracilor; cum îi învată dracii pe oameni sa amâne pocainta.
Era un calugar pustnic, ascet mare în pustie în partile Alexandriei, cu numele Ilarion, mare sihastru. Avea aproape o suta de ani.
S-a rugat lui Dumnezeu câtiva ani de zile: „Doamne, sa-mi arati mie care este sfatul dracilor cu care ei câstiga cele mai multe suflete pentru împaratia iadului! Care-i mestesugul lor si metoda de a-i întoarce pe oameni de la calea cea buna, pentru a-i face robi pacatului, si a-i duce în iad. Cum câstiga ei mai multe suflete pentru iad, decât îngerii pazitori pentru împaratia cerului?” S-a rugat parintele un an, doi, trei si nu i-a raspuns Dumnezeu.
Într-o noapte, stând el la rugaciune, în puterea noptii fiind, afara era luna ca ziua, aude un glas: „Avva Ilarioane!” „Ce este, Doamne?” „Ia Sfânta Cruce în mâna, ia toiagul tau, fa semnul Sfintei Cruci, iesi din chilie si mergi pâna în poiana din apropiere si, când vei ajunge în poiana, stai lânga un copac, acolo. Dar sa nu te temi de ce vei vedea! Stai acolo si uita-te în mijlocul poienii pâna voi veni”.
El, când a auzit ca l-a învatat sa se înarmeze cu semnul Sfintei Cruci, a cunoscut ca este de la Dumnezeu chemarea. S-a dus batrânul, zicând în minte rugaciuni, si a ajuns în poiana. Era liniste mare; nu batea vântul în noaptea aceea. Numai luna si stelele se vedeau. S-a dus batrânul calugar lânga un copac si statea luând aminte.
Deodata, vede ca în mijlocul poienii apare un jilt, un tron împaratesc. Parca era de fulgere, ca para focului. Întâi scaunul a aparut si s-a minunat. Dupa aceea vede ca vine satana si se asaza pe scaun. Avea umerii ca nicovala. Pielea lui era ca cerneala, cu peri ca de urs, cu gheare puternice. Avea o coroana facuta numai din serpi, si tinea în mâna un toiag în chip de balaur.
Când l-a vazut, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci. Satana s-a asezat pe scaunul acela si a batut de trei ori din palme. Când a batut, s-a umplut vazduhul de cete dracesti. Polcuri de draci, mii si milioane. Unii, care pareau sa fie cei mai mari, boieri de-ai iadului, stateau aproape de el. Altii, deasupra padurii si altii, prin vazduh; cât vedeai, numai cete dracesti.
Cel mai încredinţat semn al dragostei celei adevărate, mai mult decît toate alte faceri de bine ce se fac trupului: pe cel prost a-l învăţa, pe cel ce greşeşte a-l îndrepta şi pe sufletul cel ce piere a-l căuta şi a-l dobîndi spre mîntuire
Am primit de la fratele mircea.v:
Din Hronograf:
întrebare: Pentru ce se cuvine cuiva a citi şi a şti Dumnezeiasca Scriptură şi istoria cea dintr-însa şi celelalte cărţi, unele învăţătoare, iar altele istorice?
Răspuns: Pentru trei pricini: 1) Pentru cunoştinţa lui Dumnezeu; 2) Pentru a sa singură îndreptare; 3) Pentru povăţuirea aproapelui.
1) Intîi, pentru cunoştinţa lui Dumnezeu:
Domnul nostru lisus Hristos în Sfînta Evanghelie grăieşte: „Cercaţi Scripturile, că voi socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică, şi acestea sînt care mărturisesc despre Mine” (loan 5, 39). Prin ştiinţa dumnezeieştilor cărţi se află viaţa veşnică. Şi ce este viaţa veşnică? Fără decît cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu celui veşnic, precum singură Dumnezeiasca întrupată înţelepciune Hristos către Tatăl Său grăieşte: „Şi aceasta este viaţa veşnică, ca să Te cunoască pe Tine Unul Adevăratul Dumnezeu, şi pe lisus Hristos pe Care L-ai trimis” (loan 13, 3).
Iar această cunoştinţă a adevăratului Dumnezeu, de unde-i vine omului dacă nu din Sfînta Scriptură? Pentru aceea vrînd Hristos Ucenicilor Săi cunoscut să le fie şi prin propovăduirea lor întru cunoştinţa a toată lumea să vie, mai întîi le-a deschis lor mintea ca să înţeleagă Scripturile, şi simpli necărturari i-a ales la Apostolie, iar cărturari şi înţelepţi i-a trimis pe ei la propovăduire.
2) Pentru a sa singură îndreptare:
Sfîntul Apostol Pavel scrie către sfîntul Timotei aşa: „Din tinereţe sfinţitele Scripturi le ştii, care pot să te înţelepţească întru mîntuire” (2 Tim. 3, 15). Iar arătat este ce îndreptează pe om, îl povăţuieşte şi spre mîntuire de mînă îl duce: aceasta adică a şti Dumnezeiasca Scriptură. Pentru aceasta Sfîntul loan Gură de Aur ne îndeamnă zicînd: „Cărţile cele sfinte în mîini să le luaţi, şi folosul ce este într-însele cu mare sîrguinţă îl veţi primi. Pentru că de acolo se naşte dobîndă multă. Mai întîi limba prin citire (în frumoasă limbă) se îndreptează, apoi sufletul primeşte duhovniceşti aripi şi se înalţă sus şi cu strălucirea Soarelui Dreptăţii se luminează. Iar către aceasta: precum simţitoarea pîine înmulţeşte puterile trupului, aşa citirea dă sufletului putere. Că hrană duhovnicească este şi tare-l face pe suflet, şi mai statornic şi mai înţelept, nelăsîndu-l pe el să se prindă de patimile păcatelor, ci uşor şi întraripat făcîndu-l pe el la Cer îl mută” (Sf. loan Gură de Aur, Cuvîntul 29 la Facere). Pînă aici cel cu Gura de Aur. Iar alt învăţător -sfîntul loan Damaschin, de acelaşi folos care se face din citirea cărţilor grăieşte aşa: „Precum pomul cel răsădit lîngă izvoarele apelor, aşa sufletul cel adăpat din Dumnezeiasca Scriptură. Se îngraşă şi rodul copt îşi dă: Credinţa Ortodoxă, şi cu frunze dea pururea verzi – zic adică cu fapte plăcute lui Dumnezeu – se înfrumuseţează şi spre dumnezeiasca lucrare cea plăcută lui
Dumnezeu şi spre vedenia cea netulburată, şi către cea netulburată dumnezeiască gîndire prin gînduri din Sfintele Scripturi ne alcătuim. Pentru că chemare a toată fapta bună şi întoarcere dinspre toată răutatea întru acestea aflăm. Şi iarăşi acelaşi, spre îndeletnicirea cărţii, îndemnîndu-ne zice: Să batem prea frumosul rai al Scripturii celei cu bun miros, prea dulce, prea frumos, care prin cîntările celor gînditoare de tot felul, de purtătoare de Dumnezeu păsări răsună urechile noastre şi atingîndu-se de inima noastră şi scîrba o mîngîie, iuţimea o alinează şi de bucurie pururea fiitoare o umple” (Sf. loan Damaschin, Cartea 4; pentru Credinţă, cap. 18). Pînă aici Damaschin.
Iar ce fel de pagubă se izvodeşte din necitirea şi neştiinţa cărţilor, o arată sfîntul Atanasie al Niceii (iarăşi aceea şi sfîntul loan Gură de Aur), zicînd: „Precum cu neputinţă îi este pămîntului celui cu ploaia neadăpat ca să crească spice, măcar deşi de o mie de ori de s-ar semăna, tot astfel mintea neadăpîndu-se cu Dumnezeiasca Scriptură, nu-i este cu lesnire a face vreun rod (duhovnicesc) măcar şi o mie de cuvinte de ar turna cineva într-însa. Deci mare răutate este, a nu şti Scripturile şi ca un dobitoc nepriceput a fi, căci nenumărate răutăţi se nasc din neştiinţa Scripturilor. De acolo au răsărit vătămările cele mari eretice, de acolo viaţa negrijulie, ostenelile nefolositoare, orbiciunea sufletească, înşelăciunea diavolească. Căci precum cei orbi la ochii trupeşti nu pot să umble pe calea cea dreaptă, tot astfel şi cei ce nu ştiu Dumnezeiasca Scriptură, nici nu privesc la razele ei, adeseori se poticnesc şi a greşi pururea sînt siliţi” (Sf. Atanasie, Cuvînt la Sfînta Scriptură; aceasta şi la Gură de Aur la trimiterea lui Pavel). Pînă aici Atanasie şi Gură de Aur.
Iar se învaţă omul bine şi cu Dumnezeiască plăcere a vieţui, din chipul celor ce mai înainte au vieţuit cu bunătăţi, pe care nu în alt fel poate cineva să le afle fără numai în istoriile Dumnezeieştii Scripturi, cele bisericeşti şi politice. Pentru aceea şi binecredinciosul împărat Alexandru Macedon, fiului său Leon înţeleptul îi rînduia, zicîndu-i în cartea „Vasile Macedon, 1″, – se aduce spre întărire de la Baronie -„Scripturile faptelor celor vechi totdeauna a le citi să nu te leneveşti, că întru acelea vei afla fără de osteneală pe cele ce alţii cu multă osteneală le-au aflat şi de acolo pe ale celor buni cele bune, iar pe ale celor răi pe cele rele lucruri le vei pricepe. La fel şi schimbările cele în multe feluri ale vieţii omeneşti şi răsturnările lucrurilor şi nestatornicia lumii acesteia, şi cea a împăraţilor lesnicioasă cădere o vei cunoaşte şi ca în scurt să zic: pe ale celor rele lucruri pedeapsa ce le urmează, iar pe ale celor bune răsplătirea o vei şti. Deci de cele rele vei fugi ca să nu te ajungă cumplita răzbunare (de la Dumnezeu), iar pe cele
bune le vei iubi, şi cu singur lucrul le vei isprăvi pe ele întru sineţi, ca să te învredniceşti a cîştiga pentru dînsele răsplătirea cea bună”. Acesta este aşezămîntul fiului lui
Macedon.
3) Pentru povăţuirea aproapelui:
Iarăşi Sfîntul „Apostol Pavel scrie către sfîntul Timotei, zicînd: „Toată Scriptura este de Dumnezeu insuflată şi folositoare spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre dojenire” (2 Tim. 3, 17). Creştinescul om dator este după Dumnezeiasca poruncă să iubească pe aproapele ca pe sineşi. Iar de trebuie să-i iubească ca pe sineşi, deci şi pe mîntuirea lui, ca şi pe a sa să o dorească şi s-o caute dator este. Pentru că acesta este cel mai încredinţat semn al dragostei celei adevărate, mai mult decît toate alte faceri de bine ce se fac trupului, adică: pe cel prost a-l învăţa, pe cel ce greşeşte a-l îndrepta şi pe sufletul cel ce piere a-l căuta şi a-l dobîndi spre mîntuire. Iar cel ce nu se grijeşte de mîntuirea aproapelui, nu-l iubeşte pe dînsul ca pe sineşi, nici nu are dragoste adevărată către Dumnezeu. Ci va zice cineva: îmi ajunge mie ca de sinemi să caut, iar nu şi de altul ! Destul îmi este mie ca de mîntuirea mea să-mi iau aminte, iar nu şi de mîntuirea altora să mă grijesc. Unuia ca acestuia îi răspunde Sfîntul loan Gură de Aur, zicînd,: (La năravnice învăţături către Corinteni, 25, 5; la Efes. 4; la Coloseni, 5; Filipeni, 2, 4): „De te vei lenevi de a purta grijă de fratele, nu vei putea într-acest fel să te mîntuieşti”. Şi iarăşi: „Măcar pe toate de le-am isprăvi, iar pe aproapele nu I-am folosi, nu vom intra întru împărăţie”. Şi iarăşi: „Nici o ispravă mare nu poate să fie, cînd dobîndă întru alţii nu şi-ar da. Nu este destul bărbatului îmbunătăţit îndreptarea sa spre mîntuire, dacă şi pe ceilalţi nu-i foloseşte şi nu-i îndreptează. „Pentru aceea iarăşi zice: „Fiecare să caute mîntuirea celor de aproape! Iar a căuta mîntuirea celor de aproape este a folosi unul pe altul, precum învaţă Sfîntul Apostol Pavel: „Să zidiţi fiecare pe aproapele” adică să-l folosiţi. Iar folosul se face uneori din viaţă îmbunătăţită, alteori din cuvînt, cînd omul nu numai singur cu Dumnezeiască plăcere vieţuieşte, ci şi pe alţii spre cea plăcută lui Dumnezeu viaţă îi povăţuieşte, cu cuvinte folositoare învăţîndu-i, îndemnîndu-i, dojenindu-i şi sfătuindu-i ca să se abată de la rău şi să facă bine”.
Iarăşi va zice cineva: Nu sînt Dascăl, nici Preot, nici Duhovnic, nici păstor de suflete, nu mi se cade mie a învăţa pe cineva!
Unuia ca acestuia îi răspunde Sfîntul Teofilact: „Să nu zici
nu sînt Dascăl şi povăţuitor, pe alţii a-i învăţa şi a-i folosi nu sînt dator! Minţi, pentru că Dascălii nu ajung pentru povăţuirea tuturor cîte unul, ci, voieşte Dumnezeu ca fiecare să povăţuiască şi să zidească pe aproapele”- (La întîia trimitere către Solun ce-o aduce spre întărire de la Cornelie). Pînă aici Teofilact.
Ci şi în Legea Veche, Sfîntul David, împărat fiind, oare n-a avut grijă de folosul celor de aproape? Oare nu i-a învăţat şi nu i-a povăţuit pe cei păcătoşi la lucruri bune? „învăţa-voi pe cei fărădelege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce” (Psalm 50, 15). Cu cît mai vîrtos noi fiii Noului Dar, a o face aceasta datori sîntem! Deci dacă datoria creştinească este aceasta: ca să înveţe unul pe altul şi să-i povăţuiască spre mîntuire, apoi cum se poate cineva să înveţe pe altul, dacă singur nu va fi iscusit întru Sfînta Scriptură, nici ştiind faptele cele vechi, cum va povăţui pe altul la calea cea dreaptă, singur el neştiindu-şi calea sa unde merge? La unul ca acesta se împlineşte pilda evanghelică: „Orb pe orb de va călăuzi, amîndoi vor cădea în groapă” (Matei 15, 14). Deci dar pentru acelea ce s-au zis mai înainte trei motive, de trebuinţă îi este fiecăruia citirea şi înţelegerea Dumnezeieştilor Scripturi şi ale celorlalte cărţi folositoare.
Comentariu saccsiv:
Cititi va rog si:
Cartea a treia a Regilor, Capitolul 18
https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=68&cap=18#19
1. După trecere de mai multe zile, a fost cuvântul Domnului către Ilie în anul al treilea, zicând: „Du-te şi te arată lui Ahab şi Eu voi da ploaie pe pământ!”
2. Şi a plecat Ilie să se arate lui Ahab, în Samaria fiind foamete mare.
3. Atunci a chemat Ahab pe Obadia, mai-marele curţii şi Obadia era un om foarte temător de Dumnezeu;
4. Căci când Izabela a ucis pe proorocii Domnului, Obadia a luat o sută de prooroci şi i-a ascuns: cincizeci într-o peşteră şi cincizeci în alta şi i-a hrănit cu pâine şi cu apă.
5. Şi a zis Ahab către Obadia: „Du-te prin ţară la toate izvoarele de apă şi pe la toate pâraiele, poate să găsim undeva iarbă, ca să ne hrănim caii, catârii şi să nu prăpădim vitele”.
6. Atunci şi-au împărţit între ei ţara ca s-o cutreiere: Ahab a apucat singur pe un drum, iar Obadia a apucat singur pe altul.
7. Când Obadia mergea pe drum, iată i-a ieşit înainte Ilie. Obadia l-a cunoscut şi a căzut cu faţa la pământ, zicând: „Oare tu eşti domnul meu, Ilie?”
8. Iar acela i-a zis: „Eu sunt; du-te şi spune domnului tău: Ilie este aici!”
9. Obadia însă a zis: „Cu ce am greşit eu de dai pe robul tău pe mâna lui Ahab, ca să mă omoare?
10. Viu este Domnul Dumnezeul tău! Nu este popor şi împărăţie la care să nu fi trimis domnul meu ca să te caute. Şi când i s-a spus că nu eşti acolo, a pus pe acea împărăţie şi pe acel popor să jure că nu te-a găsit pe tine.
11. Iar acum zici: Du-te şi spune domnului tău: Ilie este aici!
12. Gând voi pleca de la tine, Duhul Domnului are să te ducă cine ştie unde şi dacă mă voi duce şi voi spune lui Ahab de tine şi apoi el nu te va găsi, mă va ucide pe mine; iar robul tău este temător de Dumnezeu din tinereţile mele.
13. Oare nu ţi s-a spus, domnul meu, ce am făcut eu când Izabela a ucis pe proorocii Domnului, în ce chip am ascuns o sută de oameni, prooroci ai Domnului: cincizeci de inşi într-o peşteră şi cincizeci de inşi în alta şi acolo i-am hrănit cu pâine şi cu apă?
14. Tu zici: „Du-te, spune domnului tău: „Ilie este aici”. „Vrei să mă ucidă?”
15. Şi a zis Ilie: „Viu este Domnul Savaot Căruia Îi slujesc. Astăzi mă voi arăta lui Ahab!”
16. Şi a plecat Obadia în întâmpinarea lui Ahab şi i-a spus de aceasta. Şi a venit Ahab în întâmpinarea lui Ilie.
17. Când a văzut Ahab pe Ilie, i-a zis: „Tu eşti oare cel ce aduci nenorociri peste Israel?”
18. Iar Ilie a zis: „Nu eu sunt cel ce aduce nenorocire peste Israel; ci tu şi casa tatălui tău, pentru că aţi părăsit poruncile Domnului şi mergeţi după baali.
19. Trimite dar acum şi adună la mine în muntele Carmel tot Israelul, dimpreună cu cei patru sute cincizeci de prooroci ai lui Baal şi cu cei patru sute de prooroci ai Aşerei, care mănâncă la masa Izabelei”.
20. Şi a trimis Ahab pe toţi fiii lui Israel şi a luat pe toţi proorocii în muntele Carmel.
21. Atunci s-a apropiat Ilie de tot poporul şi a zis: „Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmaţi Lui! Şi dacă este Baal, urmaţi aceluia”. Poporul însă n-a răspuns nimic.
22. Şi a zis Ilie către popor: „Prooroc al Domnului am rămas numai eu singur, iar prooroci ai lui Baal sunt patru sute cincizeci de oameni şi prooroci ai Aşerei patru sute.
23. Daţi-ne doi viţei; el să-şi aleagă unul, să-l taie bucăţi şi să-l pună pe lemne, dar foc să nu facă, iar eu voi tăia bucăţi pe celălalt viţel şi-l voi pune pe lemne şi foc nu voi face.
24. Apoi voi să chemaţi numele dumnezeului vostru, iar eu voi chema numele Domnului Dumnezeului meu. Şi Dumnezeul Care va răspunde cu foc, Acela este Dumnezeu”. Şi a răspuns tot poporul: „Bine ai grăit!”
25. Şi a zis Ilie proorocilor lui Baal: „Să vă alegeţi un viţel şi să-l pregătiţi voi înainte, căci sunteţi mai mulţi şi să chemaţi numele dumnezeului vostru, dar foc să nu faceţi”.
26. Şi au luat ei viţelul care li s-a dat şi l-au pregătit şi au chemat numele lui Baal de dimineaţă până la amiază, zicând: „Baale, auzi-ne!” Dar n-a fost nici glas, nici răspuns. Şi săreau împrejurul jertfelnicului pe care-l făcuseră.
27. Iar pe la amiază, Ilie a început să râdă de ei şi zicea: „Strigaţi mai tare, căci doar este dumnezeu! Poate stă de vorbă cu cineva, sau se îndeletniceşte cu ceva, sau este în călătorie, sau poate doarme; strigaţi tare să se trezească!”
28. Şi ei strigau cu glas mai tare şi se înţepau după obiceiul lor cu săbii şi cu lănci, până ce curgea sânge.
29. Trecuse acum de amiază şi ei s-au zbuciumat mereu până la timpul jertfei. Dar n-a fost nici glas, nici răspuns, nici auzire. Atunci a zis Ilie Tesviteanul către proorocii lui Baal: „Daţi-vă acum la o parte, ca să-mi săvârşesc şi eu jertfa mea!” şi s-au dat la o parte.
30. Atunci a zis Ilie către popor: „Apropiaţi-vă de mine!” Şi s-a apropiat tot poporul de el. Şi a făcut jertfelnicul Domnului ce fusese dărâmat;
31. A luat Ilie douăsprezece pietre, după numărul seminţiilor fiilor lui Iacov, către care a zis Domnul: „Israel va fi numele tău!”
32. Şi a zidit din pietrele acelea jertfelnicul în numele Domnului, făcând împrejurul jertfelnicului şanţ în care încăpeau două măsuri de sămânţă,
33. A aşezat lemnele pe jertfelnic, a tăiat viţelul bucăţi şi le-a pus pe el.
34. Şi a zis: „Umpleţi patru cofe cu apă şi le turnaţi peste jertfa arderii de tot şi peste lemne!” Şi au făcut aşa. Apoi a zis: „Faceţi aceasta a doua oară!” Şi au făcut la fel a doua oară. Şi a zis: „Faceţi aşa şi a treia oară!”
35. Şi umbla apa împrejurul jertfelnicului şi şanţul se umpluse de apă.
36. Iar la vremea jertfei de seară, s-a apropiat Ilie proorocul şi a strigat la cer şi a zis: „Doamne Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Israel! Auzi-mă Doamne, auzi-mă acum cu foc, ca să cunoască astăzi poporul acesta că Tu singur eşti Dumnezeu în Israel şi că eu sunt slujitorul Tău.
37. Auzi-mă, Doamne, auzi-mă, ca să cunoască poporul acesta că Tu Doamne eşti Dumnezeu şi că Tu le întorci inima la Tine!”
38. şi s-a pogorât foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot şi lemnele şi pietrele şi ţărâna şi a mistuit şi toată apa care era în şanţ.
39. Şi tot poporul, când a văzut aceasta, a căzut cu faţa la pământ şi a zis „Domnul este Dumnezeu, Domnul este Dumnezeu!”
40. Iar Ilie le-a zis: „Prindeţi pe proorocii lui Baal, ca să nu scape nici unul din ei!” Şi i-au prins, şi s-a dus Ilie la pârâul Chişonului şi i-a junghiat acolo.
41. Apoi a zis Ilie către Ahab: „Du-te de mănâncă şi bea, căci se aude vuiet de ploaie!”
42. Şi a plecat Ahab să mănânce şi să bea; iar Ilie s-a suit în vârful Carmelului şi s-a aplecat ta pământ până a atins genunchii au faţa sa.
43. Şi a zis ucenicului său: „Du-te şi te uită spre mare!” Şi s-a dus el şi s-a uitat şi a zis: „Nu văd nimic!” El i-a zis: „Du-te şi fă aceasta de şapte ori”.
44. Iar a şaptea oară a zis: „Iată se ridică din mare un nor cât o palmă”. Iar Ilie a zis: „Du-te şi spune lui Ahab: Înhamă şi fugi, ca să nu te apuce ploaia!”
45. Şi pe când grăbea el, cerul s-a întunecat de nori şi s-a pornit vijelie şi ploaie mare. Iar Ahab, suindu-se în căruţă, s-a dus la Izreel.
46. Iar mâna Domnului a fost peste Ilie, care, încingându-şi mijlocul, a alergat înaintea lui Ahab, până la Izreel.
Cititi va rog si:
20 iulie: Sfantul ILIE Tesviteanul. Proorocul ce va reveni pe pamant in vremea lui antihrist
Ne-am dezumanizat in asemenea hal, incat ne trimitem parintii in azile
Invitat la Victor Ciutacu (realizatorul emisiunii „Punctul culminant” de la Romania tv), generalul Eugen Bădălan a spus aseara o vorba mare, pe care n-am mai auzit-o si la altii in mass-media: ne-am dezumanizat in asemenea hal, incat ne trimitem parintii in azile.
Dan Andronic (proprietarul publicatiei Evenimentul Zilei, si el invitat in emisiune) a avut insa de obiectat: ca daca muncesti mult, n-ai timp de batranii tai, asa ca trebuie sa-i trimiti in institutii specializate si bla, bla bla.
Si ca Dan Andronic, din pacate, gandesc mult prea multi romani…
Zilele acestea ni se dezvaluie in presa Secretul lui Polichinelle: ce rau e in azilele de batrani. Dar asta se stie de zeci si zeci de ani. Nu s-a schimbat radical nimic, exista doar exceptii ce confirma regula. Omul dezumanizat se minte insa ca batranului sau ii va fi bine ducandu-l acolo.
Chiar de ar fi sa nu li se fure din mancare, sa li se dea medicamentele, sa li se schimbe pampersii, sa nu fie batuti, sa fie curatenie, bine tot nu le este. Ca omul nu este animal. Dar chiar nici animalului nu ii este bine daca doar il tii intr-o cusca, indiferent cat de bine l-ai hrani.
Va dati seama? Zeci de ani ti-ai crescut copii, le-ai dat sa manance, i-ai imbracat, i-ai educat, te-ai jucat cu ei, ai muncit pentru ei, te-ai sacrificat pentru ei, ai suferit cand sufereau, ai ras cand radeau, intr-un cuvant, i-ai iubit. Dar, cand ai devenit neputincios, ti s-a spus: Du-te, ca n-am timp de tine…
Iata si ce spunea parintele Ioanichie Balan, conform articolului Fericiţi sunt cei ce poartă grijă de bătrânii lor! de pe Doxologia:
Foto: Oana Nechifor
Bătrânii sunt părinţii noştri trupeşti, care ne-au născut şi ne-au crescut, cu credinţă, cu milă şi cu mare jertfă. De aceea, rudele lor, mai ales fiii, fraţii şi nepoţii, sunt obligaţi creştineşte şi omeneşte să le dea cinstea, ascultarea şi respectul cuvenit. Apoi să-i îngrijească, să le asigure cele necesare vieţii, să-i ducă la preoţi şi la biserică şi să le asculte sfatul şi cuvântul, după porunca a patra din Decalog, care zice: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ți fie ție bine și să trăieşti ani mulți pe pământ (Ieşirea 20,12).
Fericiţi sunt tinerii, fii şi nepoţi, care poartă mare grijă de bătrânii lor, de cei bolnavi şi văduvi şi de cei părăsiţi, care se află în spitale şi azile de bătrâni! Iar cei ce persecută, ocărăsc şi chiar lovesc pe părinţii lor bătrâni şi bolnavi, vor lua grea osândă de la Dumnezeu.
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în familie și societate II, Ediția a III-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători Neamț, 2010, pp. 169-170)
Intr-adevar, cei din azile se simt parasiti…
In incheiere, iata ce scrie in Sfanta Scriptura, la Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul), capitolul 3:
- Fiilor, ascultaţi-mă pe mine, tatăl, şi vă purtaţi aşa ca să vă mântuiţi,
- Că Domnul a înălţat pe tată peste fii şi a întărit judecata mamei peste copii.
- Cel care cinsteşte pe tată se va curăţi de păcat.
- Şi ca acel care strânge comori, aşa este cel care cinsteşte pe mama sa.
- Cel care cinsteşte pe tată se va veseli de fii şi în ziua rugăciunii sale va fi auzit.
- Cel care măreşte pe tată va avea viaţă lungă, şi cel care se teme de Domnul cinsteşte pe mama sa.
- Cel care se teme de Domnul va cinsti pe tatăl său şi ca stăpânitor va sluji celor care l-au născut.
- Cu fapta şi cu cuvântul cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi vină binecuvântare de la ei.
- Că binecuvântarea tatălui întăreşte casele fiilor, iar blestemul mamei le dărâmă până în temelie.
- Nu căuta mărire întru necinstea tatălui tău, că necinstea tatălui tău nu-ţi este mărire.
- Că mărirea omului este din cinstea tatălui său şi ocară este fiilor mama necinstită.
- Fiule, sprijină pe tatăl tău la bătrâneţe şi nu-l mâhni în viaţa lui.
- Şi chiar de i se va împuţina mintea lui, ai îndurare şi nu-l dispreţui când tu eşti în putere,
- Pentru că milostenia arătată tatălui nu va fi uitată şi, în pofida păcatelor, se va zidi casa ta.
- În ziua necazului tău Îşi va aduce aminte Domnul de tine şi, ca gheaţa când este senin, aşa se vor topi păcatele tale.
- Ca un hulitor este cel care părăseşte pe tată şi blestemat de Domnul este cel care mânie pe mama sa.
Cititi va rog si:
Sfantul Silvestru – MINUNEA CU BOUL. Cum s-au botezat EVREII vrajitorului Zamvri pe vremea Sfintilor CONSTANTIN si ELENA
Sursa: https://www.resurse-ortodoxe.ro/text/viata-sfantului-ierarh-silvestru-episcopul-romei
[…]
Vrăjmaşul, nevoind a suferi pacea aceasta a Bisericii şi să vadă lumina dreptei credinţe întinzîndu-se, a îndemnat pe evrei ca să se apropie de Elena cea vrednică de laudă, mama împăratului, care se afla atunci în Bitinia, patria sa; şi au trimis la dînsa aceste cuvinte: „Bine a făcut împăratul, fiul tău că a lăsat păgînătatea şi a răsturnat templele idoleşti; însă rău a făcut de a crezut în Iisus şi-L cinsteşte ca pe Fiul lui Dumnezeu şi adevăratul Dumnezeu, căci Acela a fost un iudeu şi vrăjitor, înşelînd pe popor cu năluciri vrăjitoreşti, iar Pilat, muncindu-L ca pe un făcător de rele, L-a spînzurat pe lemn.
Dacă împăratul a căpătat sănătate, aceasta nu s-a făcut prin puterea Lui, ci cu darul lui Dumnezeu, Care a zidit cerul şi pămîntul. Deci se cuvine ţie, Împărăteasă, ca să abaţi pe fiul tău de la o rătăcire ca aceasta, ca nu cumva, supărîndu-Se Dumnezeu Cel Preaînalt, să se întîmple ceva rău împăratului”. Auzind acestea Elena, a înştiinţat pe fiul său Constantin. El, citind scrisoarea, a răspuns fericitei sale mame: acei evrei care i-au spus unele ca acestea, să vie cu dînsa la Roma şi cu episcopii creştini, să fie întrebaţi de credinţă, înaintea tuturor; şi care parte va birui, acea credinţă să fie mai bună. Această poruncă a împăratului fiind adusă de către împărăteasă la cunoştinţa evreilor, îndată s-a adunat o mulţime de evrei înţelepţi şi iscusiţi în legea lor, care ştiau cuvintele prooroceşti şi străbătuseră elineasca învăţătură; deci fiind gata spre întrebare, au mers cu împărăteasa Elena la Roma. Între dînşii era un rabin mai înţelept, anume Zamvri, iscusit nu numai în înţelepciunea elinească, ci şi în scriptura cea evreiască, fiind şi un mare vrăjitor, în care evreii îşi puneau toată nădejdea lor, că, de nu va dovedi pe creştini cu cuvintele, apoi cu semnele sale vrăjitoreşti să-i biruiască.
Sosind ziua întrebării evreilor cu creştinii, împăratul a şezut în scaunul său cu toată suita; apoi a intrat înaintea împăratului Sfîntul Silvestru cu cîţiva tovarăşi şi episcopi, care se întîmplaseră atunci. Au intrat şi evreii care erau în număr de 120. După aceea s-a început discuţia, pe care şi împărăteasa Elena dorise s-o asculte, fiind ascunsă după perdea, iar împăratul cu suita sa asculta ce se vorbea de amîndouă părţile.
Si site-ul „NATURAL NEWS” este PION ALB, asa ca ne „dezvaluie” despre … stravechea si avansata civilizatie ce a existat inaintea lui Adam si care a fost distrusa de o cometa cu 12 800 de ani in urma
Impactul unor comete, civilizația de dinainte de Adam, lumile pierdute și RĂZBOIUL lui Lucifer împotriva umanității – O conversație cu Timothy Alberino
De Mike Adams, 28 Decembrie 2022, Natural News
O civilizație străveche și avansată care a existat înainte de relatarea biblică a lui Adam a fost distrusă de impactul unei comete în urmă cu aproximativ 12.800 de ani. Această lovitură din era Younger Dryas a avut un impact asupra stratului de gheață din actuala Americă de Nord, provocând Marele Potop, un potop global de inundații și creșterea nivelului oceanelor care a îngropat mase de pământ, insule și orașe de coastă, sub sute de metri de apă.
Pildele lui Solomon: Şase sunt lucrurile pe care le urăşte Domnul, ba chiar şapte de care se scârbeşte cugetul Său
- Şase sunt lucrurile pe care le urăşte Domnul, ba chiar şapte de care se scârbeşte cugetul Său:
- Ochii mândri, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat,
- Inima care plănuieşte gânduri viclene, picioare grabnice să alerge spre rău,
- Martorul mincinos care spune minciuni şi cel care seamănă vrajbă între fraţi.
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
9 comments