Saccsiv – Weblog

ONU a stabilit: 21 iunie – ZIUA YOGA

Posted in ONU by saccsiv on Decembrie 12, 2014

   Iata ce putem citi la Yoga a primit o dată oficială pentru a fi sărbătorită:

Organizația Națiunilor Unite a stabilit ieri o zi în care yoga să fie sărbătorită, astfel că pe 21 iunie, iubitorii acestei practici vechi vor putea să o celebreze cu evenimente dedicate.

Începând de anul viitor data de 21 iunie devine Ziua Internațională pentru Yoga și este o măsură propusă de către premierul indian Narendra Modi, care a declarat că yoga permite oamenilor „să descopere sensul de unitate cu sinele, lumea şi natura”.

Adunarea Generală a ONU a recunoscut că yoga oferă o abordare holistică a sănătății și a bunăstarii și că practicarea ei este foarte benefică pentru sănătatea lumii întregi, indiferent de vârstă, informează timesofindia.com.

Yoga poate aduce laolaltă comunitățile

Este pentru prima oară când o rezoluție a fost acceptată de către ONU în mai puțin de 90 de zile, iar 175 de membri au luat parte la această decizie, cel mai mare număr de membri care au decis până acum o singură rezoluție.

„Yoga poate ajuta la rezistenţa în faţa maladiilor care nu pot fi comunicate. Yoga poate aduce laolaltă comunităţile, într-o manieră incluzivă care generează respect. Yoga este un sport care poate contribui la dezvoltare şi la linişte. Yoga poate chiar să ajute oamenii în situaţii de urgenţă, pentru a găsi un mod de a scăpa de stres”, a spus Ban Ki-moon, Secretarul General al ONU.

Ziua de 21 iunie nu este întâmplătoare, deoarece are o mare semnificație în multe părți ale lumii, iar în emisfera nordică Soarele ajunge în zenit și nu mai apune la Cercul Polar. Această zi marchează solstițiul de vară în emisfera nordică și solstițiul de iarnă în emisfera sudică. Este ziua anului cu lumina zilei cea mai lungă în emisfera nordică, și cea mai scurtă în emisfera sudică.

De-a lungul timpului, ONU a mai listat alte 118 zile internaționale și aniversări pentru a fi respectate, iar principala preocupare a organizației este să încurajeze activitățile între statele membre pentru a celebra anumite zile cu semnificații speciale.

   Comentariu saccsiv:

   Nu-i de mirare.

24 octombrie: ZIUA NATIUNILOR UNITE. Cateva chestii mai putin stiute

 

Tagged with: ,

ONU SUPARATA ca din ce in ce mai multi MEDICI ROMANI REFUZA AVORTUL

Posted in avort, ONU by saccsiv on Decembrie 11, 2014

   Iata ce putem citi la România, cele mai multe naşteri din UE la adolescente sub 15 ani. Comitetul ONU cere o strategie privind sănătatea şi drepturile sexuale şi ale reproducerii:

Comitetul ONU pentru drepturile economice, sociale şi culturale a cerut României revizuirea legilor pentru asigurarea accesului la îngrijiri de sănătate sexuală, dar şi adoptarea unei strategii naţionale în domeniu, arătând că este ţara cu cel mai mare număr de naşteri la adolescente sub 15 ani.

Comitetul ONU pentru drepturile economice, sociale şi culturale (Comitetul ONU) a cerut Guvernului României să-şi revizuiască legile şi politicile pentru a asigura accesul la îngrijiri de sănătate sexuală şi a reproducerii pentru femeile şi adolescentele din ţară.

În recomandările emise în 28 noiembrie, Comitetul a arătat că România ar trebui să adopte o strategie naţională privind sănătatea şi drepturile sexuale şi ale reproducerii şi să introducă în mod obligatoriu în şcoli un program cuprinzător de educaţie sexuală, pentru a reduce numărul de sarcini la adolescente.

Comitetul ONU a subliniat că România a rămas în urma celorlalte state membre în ceea ce priveşte promovarea sănătaţii şi drepturilor sexuale şi reproductive ale adolescenţilor şi femeilor, statisticile oficiale arătând că rata mortalităţii materne este de două ori mai mare decât media UE, iar România înregistrează cel mai mare număr de naşteri la adolescentele sub 15 ani dintre statele membre.

De asemenea, Comitetul ONU şi-a exprimat îngrijorarea şi faţă de creşterea numărului de cadre medicale care refuză efectuarea serviciului medical de întrerupere legală de sarcină, ceea ce, în opinia specialiştilor, duce la limitarea accesului la avort în condiţii de siguranţă.

(more…)

Articolul zilei (07.11.2011): A APARUT MOTIVUL ATACARII IRANULUI? ONU vor oferi probe si fotografii ce demonstreaza faptul ca Iranul dezvolta pe ascuns arme nucleare

Posted in BOMBA ATOMICA, IRAN, ONU, razboi by saccsiv on Noiembrie 7, 2011

Iata ce aflam din articolul Aceste FOTOGRAFII justifică UN NOU RĂZBOI? Lumea, sub o NOUĂ ALERTĂ NUCLEARĂ – bomba dintr-un raport oficial care va fi anunţat miercuri! UPDATE:

Experţii în activităţi nucleare ai ONU vor lansa miercuri un raport în care vor arăta cum Iranul a dezvoltat pe ascuns arme nucleare, ignorând interdicţiile internaţionale.

Conform unor noi dovezi puse la dispoziţie de serviciile secrete, oficialii ONU arată că Iranul a depăşit obstacolele tehnologice şi a dezvoltat şi cea mai sofisticată parte a unei arme nucleare – detonatorul reacţiei atomice în lanţ.

Experţii în activităţi nucleare ai ONU vor lansa miercuri un raport în care vor arăta cum Iranul a dezvoltat pe ascuns arme nucleare, ignorând interdicţiile internaţionale.

Conform unor noi dovezi puse la dispoziţie de serviciile secrete, oficialii ONU arată că Iranul a depăşit obstacolele tehnologice şi a dezvoltat şi cea mai sofisticată parte a unei arme nucleare – detonatorul reacţiei atomice în lanţ.

Vezi aici pozele din satelit cu baza nucleară din Iran, unde se presupune că se fabrică bomba atomică

Iranienii ar fi primit ajutor din Coreea de Nord şi din Pakistan, dar şi de la un fost savant sovietic. Rusia neagă orice implicare în activităţile nucleare de la Teheran, iar SUA şi Israel ameninţă cu sancţiuni economice şi cu eventuale represalii militare.

24 octombrie: ZIUA NATIUNILOR UNITE. Cateva chestii mai putin stiute

Posted in ONU by saccsiv on Octombrie 24, 2011

Iata ce aflam din articolul Ziua Naţiunilor Unite:

În 1947, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a declarat 24 octombrie, ziua aniversară a Cartei Națiunilor Unite, care „va fi dedicată informării popoarele din lume despre scopurile și realizările Organizației Națiunilor Unite și a câștigat sprijinul lor pentru activitatea sa”.

În 1971 Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat o rezoluție prin care declară că „Ziua internațională a Națiunilor Unite” trebuie să fie o zi de sărbătoare și a recomandat că ar trebui să fie considerată ca o sărbătoare a Națiunilor Unite de către toate statele membre.

Ziua Națiunilor Unite este dedicată informării popoarele din lume cu privire la obiectivele și realizările Organizației Națiunilor Unite. Ziua Națiunilor Unite este parte a Săptămânii Organizației Națiunilor Unite, care se va desfășura de la 20 la 26 octombrie.

Comentariu saccsiv:
(more…)

De la ONU si pana la Mircea Badea: Omenirea va intra in colaps deoarece suntem sapte miliarde in 2011. Ghici cand a izbucnit isteria

Posted in CONTROLUL POPULATIEI, MIRCEA BADEA, ONU, ROCKEFELLER by saccsiv on Iulie 14, 2011

Citez din articolul Omenirea, în pragul colapsului demografic: şapte miliarde în 2011:

De Ziua mondială a populaţiei, care a fost celebrată în 11 iulie, ONU a încercat să atragă atenţia opiniei publice mondiale asupra suprapopulării planetei, ceea ce o ameninţă cu un dezastru planetar: peste câteva decenii, oamenii se vor confrunta cu o lipsă acută de alimente, apă şi chiar aer, transmite Reuters.

Într-un raport publicat pe site-ul său, ONU semnalează că până la sfârşitul acestui an, populaţia lumii va atinge 7 miliarde de oameni, iar către 2023 – 8 miliarde. O astfel de situaţie va afecta negativ nivelul de trai al oamenilor. Deja 925 de milioane de persoane suferă de foame pe mapamond.
Conform previziunilor oamenilor de ştiinţă americani, până în 2050, populaţia pământului ar putea ajunge la 9 miliarde de persoane, iar atunci oamenii vor începe să se lupte la propriu între ei pentru hrană.
Într-un discurs rostit cu această ocazie, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, subliniază: ‘Avem destulă mâncare pentru a hrăni toată lumea şi, totuşi, un miliard de oameni suferă de foame.Bolile şi epidemiile continuă să se răspândească în pofida progreselor ştiinţei şi medicinei.Conflictele, războaiele şi cursa înarmărilor seamănă moarte şi suferinţă’.

Ban Ki -moon şi-a exprimat speranţa că mişcările de masă populare, cum ar fi ‘primăvara arabă’ vor pune capăt tuturor acestor inegalităţi. ‘În acest an am văzut cum o putere populară gigantică poate învinge tirania şi disperarea, cerând să se facă dreptate’, subliniază el în discurs.
Lideri mondiali în creşterea populaţiei sunt ţările în curs de dezvoltare, cărora le revin 95% din creşterea populaţiei pe glob.În viitorul apropiat, cel mai populat stat va fi India, în timp ce în ţările dezvoltate şi în Europa numărul populaţiei va continua să scadă.

Comentariu saccsiv:
(more…)

ONU sustine homosexualii

Posted in HOMOSEXUALITATE, ONU by saccsiv on Iunie 19, 2011

Citez din articolul Premieră: ONU susţine drepturile persoanelor gay:

Pentru prima dată, Naţiunile Unite susţin drepturile comuniţăţii LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transexuali). Organizaţia a aprobat, vineri, o moţiune controversată, criticată aspru în unele ţări musulmane sau africane.
Potrivit salon.com citat de romanialibera.ro proclamaţia este scrisă în cuvinte alese cu grijă, care exprimă îngrijorarea cu privire la abuzurile cauzate de orientarea sexuală şi se bazează pe un raport privind discriminarea persoanelor homosexuale. Activiştii consideră acest document o schimbare importantă în ceea ce priveşte o problemă globală.

„Acesta este un moment istoric, care scoate în evidenţă abuzurile asupra drepturilor omului de care au parte persoanele lesbiene, gay sau transexuale peste tot în lume, doar pentru cine sunt şi pe cine iubesc,” a afirmat Hillary Clinton, secretarul de stat american.

După negocieri dure, membrii Consiliului Drepturilor Omului din cadrul Naţiunilor Unite au votat în favoarea moţiunii propuse de Africa de Sud cu 23 de voturi pentru şi 19 voturi împotrivă. Printre susţinători s-au numărat Statele Unite, Uniunea Europeană, Brazilia şi alte state din America Latină, în timp ce Rusia, Arabia Saudită, Nigeria şi Pakistan au votat împotrivă. China s-a abţinut de la vot.

Documentul exprimă „îngrijorare la actele de violenţă şi discriminare, în toate ţările din lume, comise împotriva indivizilor din cauza orientării lor sexuale şi a identităţii lor sexuale.” Potrivit Amnesty International, o organizaţie nonguvernamentală care promovează drepturile omului, relaţiile consensuale între persoanele de acelaşi sex sunt interzise în 76 de ţări din lume, iar hărţuirea şi discriminarea sunt ceva obişnuit în multe altele.
Întrebat ce ar putea face moţiunea pentru comunitatea LGBT din ţările care au votat împotriva ei, asistentul adjunct al secretarului de stat american, Daniel Baer, a declarat că „este un semn că sunt mulţi oameni din comunitatea internaţională care le sunt alături şi îi susţin şi este un semn că schimbarea va avea loc.

„Este o metodă istorică a tiraniei să te facă să te simţi singur în lume,” a mai adăugat acesta. „Unul dintre lucrurile pe care această moţiune le face pentru oamenii de pretutindeni, în special pentru comunitatea LGBT din lume, este să le amintească faptul că nu sunt singuri.”

Text doar pentru cei cu stomacul tare: HOMOSEXUALITATEA si SCATOFILIA …

Controlare prin SODOMIZARE si umilire sexuala

CORECTITUDINEA POLITICA = DICTATURA URACIUNII. “Crăciun Fericit!” a fost inlocuit cu “Urari de Sezon!”. Iisus nu trebuie mentionat in scoli ca sa nu ofenseze. Daca spui ca sodomia e un pacat, poti ajunge la puscarie …

ONU: MOARTEA ALBINELOR inca neexplicata. Situatia este dramatica

Posted in ALBINE, ONU by saccsiv on Iunie 14, 2011

Citez din articolul La mortalité élevée des abeilles due à des facteurs multiples:

În cadrul unei reuniuni organizate de Reteaua biodiversitate pentru albine si ONU, a fost din nou înlaturata ideea ca un singur factor ar fi cauza mortalitatii marite a coloniilor de albine. Mortalitatea albinelor ramâne inexplicata, au reamintit expertii si ar fi mai buna considerarea mai multor cauze pentru întelegerea acestui fenomen. « Problema este complexa : exista o interactiune între diferitii factori care exacerbeaza ansamblul fenomenului. », a spus Dennis Van Engelsdorp, cercetator la o universitate din Pensilvania si coordonatoor al grupurilor de lucru care studiaza fenomenul în SUA.

   « Au fost identificate 64 de variabile diferite, de la pesticide la modificatiile genetice si agentii chimici, dar n’am putut sa gasim SOLUTIA. », a recunoscut domnul Van Engelsdorp. « În Franta, s’a crezut ca s’a descoperit un sindrom, prin aparitia pe piata a pesticidului Gaucho si a altora de acelasi fel dar, zece ani mai târziu, ne gasim în fata aceleiasi probleme. », a constatat Philippe Lecompte, presedintele Retelei biodiversitate pentru albine.

   „DRAMATIC”

Un raport al Programului ONU pentru mediul înconjurator (PNUE) a recenzat, în mai trecut a.c., doisprezece factori care ar putea sa explice mortalitatea albinelor, mai ales în tarile industrializate din Nord. În SUA, mai ales, situatia este « dramatica pentru apicultorii comerciali, care acuza o pierdere de aproape 33% a coloniilor de albine », asigura Dennis Van Engelsdorp. Studiile specialistilor din Pensilvania au notat « un nivel ridicat de fongicide î polen, cu efect nefast si determinant pentru productia de miere. »

Înca din 2009, un congres care reunea cinci sute de oameni de stiinta specialisti ai albinei si zece mii de participanti, au ajuns la concluzia ca « ucigasul » sigur al albinelor – virus, parazit sau pesticid – nu exista, aparând astfel teoria factorilor multipli care ar actiona fiecare separat dar si cu forte asociate.

Cititi va rog si:

De ce DISPAR ALBINELE? Care sunt consecintele?

British Ecological Society: FOAMETE din cauza disparitiei ALBINELOR

Din nou despre MOARTEA ALBINELOR = MOARTEA OMENIRII

 

ONU vrea o POLITIE GLOBALA A INTENETULUI, in scopul reglementarii web-ului

Posted in internet, ONU, World Wide Web by saccsiv on Decembrie 21, 2010

Citez din articolul UN considers establishing global internet police force to regulate the web:

(Natural News) Internet-ul este cu adevărat ultimul bastion al discuţiilor libere care a mai rămas să fie preluat de o corporaţie sau de forţe politice şi să fie cenzurat, cel puţin în SUA. Dar ONU opinează pentru efectuarea demersurilor în vederea înfiinţării unui organism internaţional de guvernare pentru reglementarea conţinutului Internet-ului, ceea ce ar putea elimina libertatea de exprimare online.

Reprezentanţii Braziliei au cerut recent oficialilor ONU crearea „standardelor globale” pentru conţinutul Internet-ului, citând conţinutul controversatului website WikiLeaks pe care unii îl consideră o ameninţare la adresa securităţii naţionale şi mondiale. Susţinută de multe alte naţiuni printre care China şi Arabia Saudită, propunerea nu ar constitui o preluare a Internet-ului, sunt de părere autorii (iniţiatorii). Însă acest lucru nu este adevărat, de vreme ce în mod evident s-ar putea încredinţa organismelor conducătoare internaţionale supra-puteri pentru reglementarea arbitrară (=după bunul plac) a conţinutului Internet-ului.

Reprezentanţi din SUA, Australia, Belgia, Canada şi Marea Britanie şi-au exprimat cu toţii îngrijorările cu privire la această propunere, dar nu neapărat din just temei. În loc să se fixeze pe ideea unei ameninţări tiranice la adresa libertăţii de exprimare, aceştia şi-au exprimat îngrijorarea politică privind măsura în care astfel de propuneri încurajează separarea crescândă dintre guverne şi oamenii guvernaţi de acestea.

Preluarea guvernamentală a Internet-ului a început deja în SUA, unde Departamentul Securităţii Naţionale (DHS) a demarat recent „îngheţarea” ilegală a diverselor website-uri considerate că au încălcat legile copyright-ului (http://www.naturalnews.com/030542_c…). La fel şi Comisia Federală de Comunicaţii din SUA (FCC) caută în prezent să-şi afirme controlul asupra Internet-ului, şi asta cu toate că din punct de vedere legal, agenţia nu are puterea să realizeze acest lucru (http://www.naturalnews.com/030647_W…).

Libertatea de exprimare este tocmai ceea ce face din Internet o valoroasă sursă de informaţii care în mod contrar n-ar mai vedea niciodată lumina zilei, în multe cazuri. Fără Internet, liberul flux de informaţii ar fi în mare parte limitat şi tot ceea ce ar rămâne ar fi principalele pieţe de desfacere ale mass-media, aprobate de guvern.

Sursele acestui articol includ http://www.itnews.com.au/News/24205…

Cititi va rog si:

World Wide Web e al LOR. Tot ACEIASI pregatesc si NOUL INTERNET. Actiunea Wikileaks (si razbunarea hackerilor) va fi folosita ca motivatie pentru trecerea de la vechi la nou?

RAPORT ONU: Nasterea de copii duce la schimbarea climei. INIDICATIE: Emanciparea femeilor si planificarea familiala

VIDEO: ONU propune o VALUTA SUPRANATIONALA. Dupa care FMI va fi institutia care va furniza lichiditatea unde si cand este necesar

IN ASTEPTAREA DRACILOR: ONU va desemna un responsabil pentru primirea EXTRATERESTRILOR

In timp ce in Africa GRIPA PORCINA este ca si inexistenta, ONU sustine ca vor muri milioane si ca va fi anarhie. DE CE?

 

VIDEO: ONU propune o VALUTA SUPRANATIONALA. Dupa care FMI va fi institutia care va furniza lichiditatea unde si cand este necesar

Posted in FMI, FONDUL MONETAR INTERNATIONAL, GUVERN MONDIAL, MONEDA UNICA, NOUA ORDINE MONDIALA, ONU by saccsiv on Octombrie 1, 2010

   Citez din articolul ONU propune inlocuirea dolarului cu o valuta supranationala (video):

   Un nou raport venit din partea ONU recomanda ca rolul dolarului ca rezerva valutara sa fie redus. In schimb, propune o noua valuta supranationala.
(more…)

IN ASTEPTAREA DRACILOR: ONU va desemna un responsabil pentru primirea EXTRATERESTRILOR

Posted in EXTRATERESTRI, ONU, OZN, UFO by saccsiv on Septembrie 28, 2010

   Citez din articolul ONU va desemna un responsabil pentru primirea extratereştrilor:

   Naţiunile Unite ar avea în vedere instituirea postului de ambasador spaţial – un oficial responsabil cu procedurile de primire a reprezentanţilor civilizaţiilor extraterestre în cazul stabilirii unui contact cu acestea, potrivit The Daily Mail, citat de Mediafax.

   Astfel, primul ambasador de acest gen ar urma să devină Mazlan Othman (56 de ani), o astrofiziciană din Malayezia, care conduce în prezent Agenţia ONU pentru problemele spaţiului cosmic (UN Office for Outer Space Affairs, UNOOSA). Ea a făcut deja o declaraţie în care a arătat cât de importantă este elaborarea unui protocol detaliat pentru un eventual contact cu extratereştrii.
   „Mai multe organizaţii lucrează intens pentru a stabili contacte cu reprezentanţi ai vieţii extraterestre inteligente şi există speranţa că acest lucru se va întâmpla într-o zi” – s-a declarat convinsă dna Othman, în opinia căreia ONU este platforma cea mai indicată să ofere un răspuns coordonat în cazul unui contact cu extratereştrii.
(more…)