SACCSIV – blog ortodox

Despre IAD si SANUL LUI AVRAAM. Vedenia lui Cosma Monahul, înfricosatoare si folositoare

Posted in iad, RAI by saccsiv on octombrie 5, 2022

În al treisprezecelea an al împaratiei lui Romano, care ocârmuia cu cucernicie împaratia romanilor, se afla un oarecare om la Constantinopol, fiind din cei ce slujeau la camera de culcare a lui Alexandru (ce fusese cu putin mai înainte împarat, care era fiu al lui Vasile Macedon si frate al lui Leon împaratul), si din cele mai de casa slugi. Acesta alergând la viata calugareasca, a ajuns egumen calugarilor, ce se aflau la mânastirea ce este la apa Sangarului.

Trecând câtiva ani i s-a întâmplat de a cazut într-o boala foarte grea si a zacut multa vreme. Dupa cinci luni, într-o zi la trei ceasuri s-a trezit putintel si venindu-si în fire s-a sculat încetisor din pat, si a sezut sprijinit si de o parte si de alta de catre cei de casa. Si asa sezând îsi iesi din fire si era mintea lui dusa cu ochii atintiti în sus la podul casei de la trei ceasuri pâna la al noualea si soptea cu gura cuvinte neîncheiate si neîntelese, si întru aceste ceasuri, ce s-au zis mai sus, mai venindu-si în fire oarecum, ceru de la cei ce erau cu dânsul doua bucati de pâine uscata, zicând: „Dati-mi cele doua bucati de pâine ce am luat de la batrânul”, si zicând aceasta îsi baga mâinile în sân pipaind si cercând cele ce cauta. Iar un oarecare din cei ce stateau acolo se ruga sa le spuna aceasta mare taina, zicându-i: „Spune-ne, parinte, si nu te îndura a nu ne fi de folos, unde ai fost atâtea ceasuri? Si la ce vedenie îti suise-si gândul? Si cu cine vorbeai miscând din buze?” Iar el vazându-i pe ei foarte întristati si plânsi a zis: „Încetati fiilor, ca de va da Domnul sa îmi viu în fire, voi plini cererea voastra”.

Deci când fu dimineata, se strânse la dânsul toata obstea frateasca si începu el povestea asa: „De voi vrea sa le spun întocmai toate câte una cu gândul meu, parintilor si fratilor, si sa le povestesc cu amanuntul, trece peste mintea si limba omeneasca, dar câte voi tine minte si voi putea sa povestesc, acestea va voi povesti. Acolo unde sedeam pe patul meu sprijinit de doi frati, mi se paru ca vedeam în partea de-a stânga multime, de niste omuleti neînchipuiti, cu obraji negri si negreata nu era la toti într-un fel, ci la unii mai multa si la altii mai putina, si unii erau cu obrajii schimonositi, altii cu vânatai la ochi, altii cruntati de sânge, având cautatura groaznica si salbateca si unii cu buzele umflate, altii cu buzele vinete, la unii cele de sus, la altii cele de jos, acestia dar veneau de se apropiau de patul meu si se nevoiau sa ma ia de la voi si întâi vazându-va ca stati împrejurul meu, mi se parea ca nu îmi era prea frica, nici nu ma temeam de pornirea lor. Apoi nu stiu cum am ramas singur de voi si am fost cuprins de dânsii, si au cutezat si m-au luat; deci unii ma trageau înainte legat, altii ma împingeau dinapoi, si unul de o parte, altul de alta parte ma strângeau tare si asa m-au dus la o râpa foarte mare; latimea ei nu era mai mult decât o aruncatura de piatra, iar adâncimea pâna la tartar si ma trageau cu sila la acea râpa. Si era dinspre acea râpa o cararuie foarte strâmta, atât cât nici o urma de picior nu încapea, deci pe acea cararuie strâmta ma trageau si eu ma lasam tot spre partea dreapta, de ma cumpaneam, ca nu cumva sa scapat, ca sa cad în acea prapastie adânca peste seama; si întru acea prapastie se vedea un râu unde curgea cu mari siroaie, zgomotoase. Deci trecând cu multa groaza acea cararuie strâmta, se facea ca mergeam spre partea rasaritului si aflaram o poarta mare deschisa la capul acelei prapastii. Acolo sedea un om mare ca un urias, negru si groaznic la chip, ai carui ochi erau strâmbati si foarte mari si sângerati si lasa din ei para de foc multa si fum din nari, iar limba lui spânzura afara din gura de un cot si mâna lui dreapta era de tot seaca, iar cealalta era umflata, ca un stâlp gol si foarte întinsa, care apuca pe cei osânditi de-i arunca în acea prapastie si toti câti se osândeau întru acea prapastie, strigau: „Vai, vai!”.

Apropiindu-ma eu de acel om înfricosator si groaznic, el striga tare catre cei ce ma duceau, zicând: „Acesta este prietenul meu”, tinzând si mâna cu pofta sa ma apuce. Iar eu spaimântându-ma de frica m-am cutremurat si m-am tras spre sine-mi si îndata se aratara doi barbati ca si cum i-ar fi trimis cineva, oameni batrâni si cuviosi, care socoteam sa fie Andrei si Ioan, Sfintii Apostoli, semuindu-i dupa chipurile din sfintele icoane. Pe acestia vazându-i acel scârnav si groaznic, îndata s-a tras si s-a ascuns. Deci luându-ma acesti doi batrâni si trecând prin portile de care am spus mai înainte, si prin orasul care era între porti, am iesit la un loc ses, unde erau niste sate frumoase si trecând pâna unde se sfârsea acea câmpie, am iesit la o vale ierboasa cu pajiste foarte frumoasa, care frumusete si darul ce-l avea, este peste putinta a o povesti si a o arata cu cuvintele. Iar în mijlocul el sedea un batrân, om foarte vesel si de cinste, având împrejurul lui multime de copii ca nisipul marii. Atunci parasindu-ma frica, am întrebat cu smerenie pe cei ce ma purtau, cine era batrânul acela? Si ce era acea multime nenumarata dimprejurul lui? Si ei zisera: „Acesta este Avraam si sânul lui Avraam, de care ai auzit”, si îndata fiind purtat de ei ma închinai cu plecaciune si sarutai pe acel ce ziceau ei, ca este Avraam si iarasi mergând înainte noi pe cale si sfârsindu-se valea, am aflat un pomet foarte mare de maslini, care precum mi se pare, erau mai multi pomi decât stelele cerului, si la fiecare pom era ca nu cort si cu pat sub cort si pe fiecare pat era un om, între care am cunoscut pe multi din cei ce se aflau la curtea împarateasca si pe multi din oras si pe unii din tarani, înca si pe unii dintre ai mânastirii noastre, si acestia câti am cunoscut sunt toti morti mai demult.

Cugetând eu sa întreb, ce era pometul acela de maslini asa de mare si minunat, batrânii apucara a vorbi înainte de întrebarea mea, zicând: „Ce cugeti despre acest mare si prea înfrumusetat pomet de maslini? Si care sunt toate câte sunt în el? Acestea sunt acele: „Multe locasuri la Tine, Doamne, sunt, dupa vrednicia tuturor împartite dupa masura virtutii”; si dupa maslinisul acela era o cetate, a carei frumusete si împestritura si încheietura si tocmirea zidurilor cu neputinta este a povesti cineva. Erau douasprezece rânduri împrejurul a tot zidul, ca douasprezece brâie din cele douasprezece pietre scumpe, si fiecare brâu dintre acestea era întreg facut dintr-o piatra si fiecare îsi facea înconjurarea lui, si ce pot sa zic de netezitura zidului si de buna alcatuire si tocmire ce era la toate; si în zidul acela erau porti pestrite, cu aur si cu argint amestecatura, si din porti înauntru era pardoseala de aur, si case de aur cu scaune de aur, si cu mese de aur, si toata cetatea era plina de lumina nepovestita, plina de miros, plina de bucurie, prin care trecând n-am vazut nici om, nici vita, nici pasare zburatoare, nici altceva nimic din câte se misca pe pamânt si în vazduh; iar despre marginea cetatii aceleia erau zidite curti minunate împaratesti, si la intrarea curtilor era o bolta de lunga cât ai azvârli cu o piatra, si din marginea boltei pâna în cea margine era întinsa o masa de marmora ce se numeste Romancon, de înalta cât se rezema omul si era plina de oaspeti, ce sedeau, si toata casa era plina de lumina foarte vie si de un bun miros si de daruri, iar în fundul boltei era o scarisoara învârtita de iesea într-un foisor fermecator care se vedea de la masa, din care plecându-se si ivindu-se din afara doi tineri luminati la fata ca fulgerul si plini de toata stralucirea, zisera batrânilor care ma tineau: „Sa sada si acesta la masa”, si îndata cum zisera au aratat si locul, la care aducându-ma batrânii m-au pus, iar el a sezut de o parte. Iar tinerii, au intrat pâna în casa cea dinauntru de la fereastra soarelui, si zabovindu-se ei, eu ma uitam si foarte luam aminte la masa aceea si cunosteam multi prieteni din cei ce sedeau si din mireni si din monahii cei din mânastirea noastra, iar unii erau si din cei ce se aflau la împaratie.

Dupa aceea târziu iarasi venind acei tineri strigara pe cei doi batrâni, zicându-le: „Ridicati-l pe acesta, ca mult îl plâng fiii lui cei duhovnicesti si împaratului i s-a facut mila si vrea sa-l lase sa petreaca cu monahii în viata si ducându-l pe alta cale, luati în locul lui pe monahul Atanasie de la Traian”. Si îndata luându-ma batrânii, cu degrab am iesit din bolta si din cetate si am mers pe alta cale, aflând sapte iezere pline de munci si de chinuri, unul era plin de întuneric, altul plin de foc, altul de negura împutita, altul cu viermi, altele cu alte feluri de munci si toate erau pline de nenumarata multime, care plângea si se tânguia cu jale. Deci trecând aceste iezere si putin loc mai înainte, iarasi am aflat pe batrânul acela ce zicea ca este Avraam, si închinându-ma la dânsul iarasi l-am sarutat, iar el mi-a dat un pahar de aur, plin de vin mai dulce decât mierea, si trei bucati de pâine uscata, din care una o am muiat în vin, precum mi se pare ca o am mâncat si am baut si vinul tot, iar celelalte doua ce le ceream ieri, le-am bagat în sân; dupa aceea peste putin iarasi am mers la locul acela unde sedea uriasul acela, ce era peste seama de grozav, si obrazul lui asemenea cu noaptea, care vazându-ma scrâsnea din dinti greu împotriva mea, si-mi zicea cu mânie si cu amar: „De aicea mi-ai scapat, dar de acum înainte nu voi înceta a face tot felul de uneltiri asupra ta si asupra mânastirii tale”.

Pâna aicea, fratilor au fost câte am cunoscut si am tinut minte de v-am spus, iar cum mi-am venit în fire nimic nu stiu. Deci, trecând vedenia aceasta în acest chip, îndata am trimis la Mânastirea lui Traian si au aflat pe monahul Atanasie mort si-l scoteau din chilie pe patul cel ce poarta mortii. Si întrebând când a murit, au aflat ca a murit ieri pe la al noualea ceas, în ziua în care a vazut parintele acesta vedenia si si-a venit în fire. Si peste scurta vreme s-au facut aceste doua mânastiri tot una, fiind aproape una de alta, si pâna în ziua de astazi se chivernisesc de un egumen. Si cârmuindu-se amândoua mânastirile cu viata placuta lui Dumnezeu, treizeci de ani, de catre acest parinte ce a vazut aceasta vedenie, traind el atâta vreme, mult au sporit aceste mânastiri, atât cu petrecerea cea placuta lui Dumnezeu a monahilor cât si cu veniturile din toate partile spre chivernisirea si hrana lor, întru slava iubitorului de oameni, Dumnezeului nostru. Amin.

Sursa:

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie05.htm

 

Tagged with: ,

Nedeea Burcă: ROMÂNII SE REÎNTORC ÎN INFERN. AL NOUĂLEA CERC

Posted in iad, revolutie, Romania by saccsiv on septembrie 20, 2021

VOCEA ROMANULUI: ROMÂNII SE REÎNTORC ÎN INFERN. AL NOUĂLEA CERC

”La miezul nopții, un popor se clatină și piere. Nu este nici întuneric, nici umbră a morții, unde să se poată ascunde cei care fac fărădelegea.” (Biblia, Iov, 34:20,22)

Conform celui mai recent sondaj realizat de INSCOP, mai bine de 60% dintre români au ajuns la concluzia că în România anului 2021 se trăiește mai prost decât înainte de așa zisa ”revoluție”. Asta în condițiile în care regimul comunist de la noi a fost mai dur decât în restul țărilor din Europa estică și centrală.

Desigur, au apărut de îndată tot felul de explicații: unii spun că oamenii au memorie selectivă și refuză să-și reamintească ceea ce a fost rău, alții că majoritatea celor care îndrăznesc să facă asemenea comparații își jelesc tinerețea pierdută, sau că regretă ”siguranța zilei de mâine”, pe care regimul o oferea celor docili… Și câte și mai câte, repezindu-se să înșiruie papagalicește motivele pentru care regimul anterior ”a fost de la un capăt la altul, un regim criminal”.

În realitate românii, în imensa lor majoritate, își amintesc foarte bine tot răul pe care au fost nevoiți  să-l îndure și nu regretă comunismul decât în măsura în care astăzi sunt nevoiți să admită că, deși atunci era rău, acum este și mai rău, un rău tot mai adânc cu fiecare zi care trece.

(more…)

Oare cum spera sa scape de IAD crestinii ce se lasa injectati cu vaccinuri cladite pe trupusoare de prunci omorati?

Posted in avort, avortoni, Coronavirus, FETUSI, iad, vaccin by saccsiv on iulie 23, 2021

Dincolo de orice discutie despre ce substante ar baga Big Pharma in vaccinuri, orice crestin trebuie sa stie ca se afla in cel mai mare pericol posibil: pierderea MANTUIRII prin injectarea cu vaccinuri cladite pe trupusoare de prunci omorati:

Vaccinurile împotriva Coronavirusului și utilizarea celulelor de la fetușii avortați: situația actuală

Pentru ca folosirea a orice, inclusiv medicamente si vaccinuri, cladite pe astfel de crime oribile, reprezinta uraciune inaintea lui Dumnezeu.

Ce vor putea spune la Judecata Particulara si cea de Obste?

Ca au facut-o ca sa nu moara de coronavirus?

Ca au ascultat de Ierarhi?

Biserica Greciei: Vaccinarea este singura soluție pentru a opri virusul

„Vaccinaţi-vă sau căiţi-vă!” Biserica Ortodoxă Rusă îi numește „păcătoși” pe cei care refuză să se vaccineze împotriva COVID-19

Ca au facut-o ca sa poata calatori sau ca sa nu-si piarda serviciul?

Astea sunt scuze? Cu ele spera sa scape de iad? Sunt siguri ca tin?

Tagged with: , ,

Probabil exista in iad un loc special pentru lucratorii din televiziuni, radio si marile ziare

Posted in Coronavirus, DICTATURA, iad, MASS-MEDIA, NOUA ORDINE MONDIALA, televiziune by saccsiv on mai 3, 2021

Dupa masa am butonat oleaca, sa vad ce mai e prin canale. Ajung si la Romania tv, in momentul in care realizatorul (sau ce-o fi el) impreuna cu invitatii dezbateau despre ceea ce orice om deja observa: se repeta cele de anul trecut. Masuri draconice, apoi oleaca de relaxare, dupa care iar masuri draconice si din nou relaxare cu pipeta.

Dupa ce si-a dat fiecare cu presupusul, i-a venit randul si lui Dumitru Coarna, care insa n-a apucat sa-si duca ideea pana la capat, caci il tot intrerupea respectivul lucrator din televiziune.

Fraza de inceput, pe care invitatul a apucat s-o zica, era interesanta: suntem supusi unui gigantic experiment social. Continuarea ideii poate ca ar fi fost si mai interesanta, insa realizatorul Romania tv a fost vigilent…

Alta. Zilele trecute, un nene si o tanti de la radio Romania Actualitati laudau de zor nu stiu ce cantareata, deoarece in clipul piesei, respectiva impreuna cu mai multe fete dansau cu … mastile pe fata. Si concluzionau ceva de genul: asa da exemplu, asa ar trebui sa faca toti artistii.

Astfel de manifestari ati vazut sau ascultat cu miile in mass-media, de peste un an, de cand a fost decretata pandemia.

Sa ne amintim si de inceputuri, de exemplu de indemnul lui Radu Tudor din 11 martie 2020. Iata cum pregatea el si Antena 3 terenul, pentru ca mai apoi populatia sa accepte mental mai lesne lockdownul draconic care a urmat:

Mai sus am dat cateva exemple din Romania. Dar la fel a fost cam peste tot.

Un lucru este indubitabil. Fara sprijinul mass-media, nu se putea infaptui tot raul ce s-a produs in lume in numele “luptei impotriva coronavirusului”.

Dar presa scrisa si audiovizuala nu s-a limitat doar la chestiunea Covid-19, ci a fost portavocea propagandei intregului spectru de actiuni ce duc la instaurarea Noii Ordini Mondiale. De aceea probabil ca exista in iad un loc special pentru lucratorii din televiziuni, radio si marile ziare…

Patriarhul Daniel spune ca IADUL nu inseamna chinuri si „cazane cu smoală”, ci doar mustrare a conștiinței

Posted in BOGATUL NEMILOSTIV, iad, JUDECATA DE APOI, PATRIARHUL DANIEL, RAI by saccsiv on noiembrie 4, 2019

Patriarhul Daniel se adresează credincioșilor prezenți la sfințirea Bisericii bucureștene „Sfinții Arhangheli” – Huedin. ©Basilica.ro / Mircea Florescu. Foto: https://basilica.ro/patriarhul-romaniei-dumnezeu-nu-uraste-iadul-este-starea-sufletului-care-nu-a-raspuns-la-iubire-cu-iubire/

Basilica:

Patriarhul României le-a vorbit bucureștenilor prezenți duminică la sfințirea Bisericii „Sfinții Arhangheli” – Huedin despre textul evanghelic duminical, Pilda Bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr.

[…]

În acest context, Patriarhul a precizat faptul că iadul nu înseamnă nici „cazane cu smoală”, nici „foc material, văpaie”, ci un chin de mustrare a conștiinței pentru binele pe care ar fi putut să-l facă omul pe pământ și nu l-a făcut, pentru faptele rele de care nu s-a pocăit.

„Este o suferință chinuitoare a omului egoist care n-a răspuns la iubirea milostivă a lui Dumnezeu”.

Amintind spusele Sfântului Isaac Sirul, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a atras atenția că „este nedrept să spunem că Dumnezeu urăște pe cei din iad și iubește pe cei din rai, pentru că El este iubire milostivă față de toți”.

„Însă iubirea Lui milostivă pe cei din rai, care au răspuns iubirii Lui, îi bucură, iar față de cei care n-au răspuns iubirii Lui produce în ei mustrarea conștiinței, regretul, părerea de rău”.

„Acesta este chinul din iad. Nu e vorba de cazane cu smoală care ard ceva material, ci e vorba de o realitate spirituală, o stare a sufletului care nu a răspuns la iubire cu iubire, care a trăit egoist și a fost insensibil, nepăsător față de sărăcia, boala și suferința celor din jur”.

În continuare, Părintele Patriarh a detaliat starea în care se află sufletele în rai.

„Ce este raiul? Raiul este comuniunea plină de bucurie a celor care au fost milostivi și acum stau în legătură directă cu Dumnezeu cel smerit și milostiv. Deci totul depinde de sufletul omului. Din viața aceasta ne pregătim pentru iad sau pentru rai”.

„Ne pregătim pentru rai dacă adunăm în suflet, prin rugăciune și fapte bune, iubire milostivă. Începe raiul din sufletul omului. Iar dacă în sufletul omului se adună răutate, invidie, ură, egoism, delăsare duhovnicească și închidere în sine însuși, în autosuficiență, atunci iadul este deja început în sufletul nostru”, a atras atenția Patriarhul Daniel.

Până la urmă totul depinde de răutatea sau bunătatea din noi.

„Dacă avem bunătate în suflet ne îndreptăm spre rai, iar dacă avem răutate în suflet ne îndreptăm spre iad”.

„De aceea, să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ierte păcatele, să ne curățească de toată fapta cea rea, lipsită de iubire milostivă și să ne învrednicească să simțim iubirea milostivă a lui Dumnezeu în suflete, care se dobândește prin rugăciune, și s-o arătăm apoi prin cuvinte și fapte bune”.

[…]

Intr-adevar, bogatul a avut mustrari de constiinta, caci de aceea l-a si rugat pe Avraam sa-l trimita pe Lazar sa le spuna fratilor sai sa se pocaiasca. Dar iadul nu inseamna doar mustrare a conștiinței, ci si efectiv un loc de chin, si se specifica foarte clar chiar la Ev.Luca 16:

  1. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui.  
  2. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie.  

Adica iadul e locul de osândă în care petrec păcătoşii după moarte şi judecată, dupa cum explica si Părintele Ilarion V. Felea.

Teologia ortodoxa, si teologii ei vorbesc de doua raiuri si de doua iaduri: unul, provizoriu, dupa judecata particu­lara si altul definitiv, raiul sau iadul – propriu-zise – dupa judecata universala, in realitate fiind un singur rai si un singur iad, numai ca starea din asa-zisul prim rai si prim iad, dintre cele doua judecati este o stare provizorie, de unde unii mai pot fi usurati si iertati prin rugaciunile Bisericii si milosteniile celor vii; si numai la judecata finala se ajunge la raiul si iadul propriu-zis, sau la starea definitiva, cand starea sufletelor nu se mai poate schimba, pentru ca rasplata sau osanda morti­lor ramane definitiva. Iar acel, sa-i zicem, ultim iad, adica iazul de foc de dupa Judecata de Obste si invierea mortilor, este clar un loc de chin, nu doar o mustrare de constiinta.

Patriarhul Daniel nu vorbeste nici despre draci in aceasta ecuatie, de parca acestia nici n-ar exista, cu toate ca nu este deloc asa:

Despre IAD si SANUL LUI AVRAAM. Vedenia lui Cosma Monahul, înfricosatoare si folositoare

Referitor la chinuri si iubirea lui Dumnezeu, iata si ce spunea Sfantul Teofan Zavoratul:

Dar să revenim la îndoiala dumneavoastră și să auzim care vă sună argumentele:
Cum se împacă veșnicia chinurilor cu bunătatea lui Dumnezeu și cu necuprinsa Lui milă? Chinurile pe care le pomenește Evanghelia sunt înfricoșătoare: focul veșnic, viermele neadormit, întunericul, scrâșnirea dinților. Cum va putea preabunul Dumnezeu să vadă toate aceste chinuri. Domnul ne-a spus să iertăm. Oare El însuși nu va ierta? Când era pe Cruce, Se ruga pentru cei care Îl răstigneau, adică pentru cei mai mari ucigași. În viața viitoare, nu-i va putea ierta pe cei care au păcătuit mai puțin?
Ce aș putea spune la toate acestea? Că ar avea un suport rațional dacă nu am fi cunoscut bunătatea și mila lui Dumnezeu sau dacă veșnicia iadului ar fi fost făcută de oamenii răi și neînduplecați, însă atunci când suntem siguri că această veșnicie a fost lăsată de preabunul Dumnezeu, putem oare noi, făpturile Sale, să spunem că aici a greșit și a făcut ceva contrar bunătății Sale? Sau poate a încetat vreodată să fie bun? Cu siguranță, nu! De vreme ce nu a încetat niciodată să fie bun, atunci nici când a lăsat ca iadul să fie veșnic nu a fost în contradicție cu bunătatea Sa, pentru că Dumnezeu nu face și nu spune niciodată nimic care să fie contrar vreuneia dintre trăsăturile Sale. Pentru credința simplă a copiilor, această explicație este suficientă, iar pe mine mă odihnește cel mai mult, drept care v-o recomand și dumneavoastră.
Când era pe Cruce, Domnul S-a rugat pentru cei care Îl răstigneau, iar rugăciunea Sa a adus roade imediat: tâlharul s-a pocăit, a crezut în Dumnezeu și a intrat primul în rai, iar sutașul a mărturisit că Domnul este Fiul lui Dumnezeu și a fost socotit împreună cu mucenicii. Astfel, toți cei care au păcătuit dinaintea lui Dumnezeu și care s-au pocăit din adâncul inimii lor au primit iertarea și nu au găsit porțile raiului închise. Dacă se pocăiau toți păcătoșii, nimeni nu ar fi fost izgonit la iad, unde ar mai fi rămas numai duhurile viclene, care nu se mai pot pocăi în veci.
Dumneavoastră vă bazați pe mila și pe puterea de iertare a lui Dumnezeu însă iertarea nu se dă decât în anumite condiții. Cum să fiți iertată dacă nu vă pocăiți?

(more…)

Riscam sa ajungem in iad de atata dans …

Posted in CRESTINISM, DANS, iad by saccsiv on octombrie 22, 2014

   Iata ce putem citi la Cum sfarsesc cei care joaca si danseaza pe la petreceri:

O doamnă îmbrăcată în doliu, slăbită şi suferindă, povestea unui preot durerea ei de mamă. Avusese o singură fată care-i murise în urma unei răceli de la un bal. După ce a îngropat-o, timp de două săptămâni mama moartei era îngrozită de un vis înspăimântător, căci se scula totdeauna tremurând din somn şi nu mai putea dormi cu nici un chip. După ce se duse la doctor, acesta îi dădu nişte pastile de dormit, însă fără nici un folos, căci visul acela îngrozitor pe care îl avea în fiecare noapte o chinuia mai rău, fiindcă nu putea nici să se mai trezească din somn din cauza pastilelor.
Ea venise la preot, să-i citească rugăciuni, să nu mai viseze aşa, că nu mai putea de frică. Ea îi povesti preotului visul care o chinuia zicând:
– O visez, părinte, aşa cum era în viaţă, dar mai ales jucând, muzica cântă şi lume multă dansează. Nu după mult timp vin nişte tineri negri înalţi drept la fiica mea, o iau şi începe fiecare să danseze cu ea. După un timp o pun să joace singură, un joc ţigănesc, un fel de căzăcească rusească şi nu o lasă deloc să se odihnească. Când oboseşte o lovesc cu bicele până când îi rup hainele de pe ea; cade jos, o ridică în bătaie şi din nou o pun să danseze toate dansurile moderne în strigătele lor de bucurie. Aşa o chinuiesc mereu, iar eu când o văd astfel bătută şi chinuită, mi se rupe inima, părinte. Ţip şi strig, sar, tremur din somn şi nu mai pot dormi nicidecum, nu mai sunt bună de nimic.
Preotul o întrebă atunci:
– A dansat fiica dumitale în viaţă? Femeia îi răspunde:
– Da, îi plăcea mult să se ducă la baluri, serate şi la toate jocurile. De multe ori mergeam şi eu cu ea, numai de dragul ei, era frumoasă, învăţase carte multă şi dansa aşa de elegant, că toţi o curtau. Îi făcea mare plăcere să joace, îi plăcea viaţa, părinte.
– Din ce cauză a murit? – întreabă preotul.
– A răcit la un bal – zise femeia – eu n-am fost atunci, a dansat mult, a transpirat şi a răcit, era prea pasionată, era tânără, părinte, când a murit împlinea 21 de ani. Preotul o întrebă:
– La înmormântare au venit şi prietenii ei de dans?
– N-a venit nici unul, deşi am luat muzica şi a cântat până la mormânt, şi a cântat tot ce-i plăcea ei.
– Dar de ce n-aţi luat un cor de la biserică, să cânte rugăciuni şi cântece sfinte de iertare a păcatelor?
– A fost şi ideea aceasta părinte, dar n-au vrut rudele, motivând că nu este şi tobă la cor ca s-o audă lumea. Omul la întristare nu ştie ce face. Nu ştiu de-o va ierta Dumnezeu, că mai mult eu sunt de vină, părinte.
Iată chinurile iadului în care se zbate o tânără căzută în cursa păcatelor de pe faţa pământului. Demonii o chinuiesc atât pe ea pentru păcatele săvârşite, cât şi pe mama cea ticăloasă care n-a învăţat-o calea cea dreaptă de urmat.

Comentariu saccsiv:

Cei ce joacă în horă, cad sub afurisenie (Afurisenie înseamnă despărtire si lepădare de la Biserica Ortodoxă).

Cititi va rog si:

CRESTINUL SI DANSUL

Tagged with: , ,

IADUL

Posted in iad, JUDECATA DE APOI, ORTODOXIE, RAI, SFANTA SCRIPTURA by saccsiv on martie 16, 2014

deytera_paroysia1

 

Viaţa nu încetează prin moarte. Rânduit este oamenilor să moară, însă după moarte urmează judecata (Evr. 9:27) şi viaţa veşnică: raiul sau iadul, cerul sau tartarul. Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă că raiul este patria cerească(Filip. 3:20; Evr. 11:14-16), cetatea cu porţile deschise (Apoc. 21), împărăţia din care au fugit durerea, întristarea şi suspinarea (Is. 35:10); e locul şi starea în care petrec sufletele drepţilor după moarte şi după judecată. În rai drepţii vor vedea pe Dumnezeu «faţă către faţă» (1 Cor. 13:12), «aşa cum este» (1 In. 3:2); vor avea parte de bunuri veşnice şi de bucurii sfinte, «pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit» (1 Cor. 2:9). Acolo «drepţii vor străluci ca soarele»: nu vor mai flămânzi, nici nu vor mai înseta; nu va mai cădea peste ei soarele şi zăduful (Apoc. 7:16). Va şterge Dumnezeu de pe faţa lor toată lacrima şi din inima lor toată durerea. Pentru ei se va arăta un cer nou şi un pământ nou în care stăpâneşte dreptatea, lumina, bucuria, pacea, dragostea fără de margini şi fericirea fără de sfârşit. Acolo în cer, îngerii, sfinţii, martirii şi toţi drepţii trăiesc în comuniunea iubirii şi a slavei veşnice (2 Tim. 2:10); şi… vom fi «pururea cu Domnul» (1 Tes. 4:17; 1 Petr. 5:10; Apoc. 7:16-17).

Iadul e locul de osândă şi starea de chin în care petrec păcătoşii după moarte şi judecată. În Sf. Scriptură e numit foc nestins (Mt. 3:12), cuptor de foc în care va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor (Mt. 13:50), văpaie de foc pregătită diavolilor şi slujitorilor lor (Mt. 25:41). Acolo intră toţi nelegiuiţii, toţi prorocii mincinoşi, toţi cei ce nu sunt scrişi în „cartea vieţii” (Apoc. 13:8; 17:8; 19:20). Chinurile păcătoşilor în iad, descrise în parabola bogatului nemilostiv, se aseamănă cu chinurile omului în vis şi constau în depărtarea de Dumnezeu (Mt. 25:41; Lc. 13:27), în lipsirea de bunurile pe care ochiul nu le-a văzut, în mustrarea conştiinţei – înfăţişată sub chipul viermelui care nu moare şi a focului ce nu se stinge (Mt. 9:43-44), în mijlocul demonilor (Mt. 25:41), în chinuri care vor ţine ziua şi noaptea în vecii vecilor (Apoc. 20:10).

Lazăr cel sărac şi drept ajunge în rai; bogatul cel nesăţios şi nemilostiv ajunge în iad.

Se putea mântui şi bogatul? Desigur că da, dacă asculta de Moise şi de proroci, adică de cuvântul Sfintei Scripturi. Orice bogat se poate mântui, dacă ascultă poruncile lui Dumnezeu şi trăieşte după Evanghelie; aşa după cum şi orice sărac se poate osândi, dacă nu ascultă de poruncile lui Dumnezeu şi nu trăieşte după cum ne învaţă Evanghelia. Noi toţi ne putem mântui, dacă ascultăm glasul de mamă al Bisericii şi cuvântul Bibliei.

(more…)

Tagged with: , , ,

Papa Francisc I: “NU EXISTA IADUL”. Cu adevarat este PROFETUL MINCINOS

Posted in iad, papa Francisc I by saccsiv on martie 6, 2014

   Iata ce aflam din articolul Papa Francisc: „Nu există Iadul, Eva şi Adam”:

În cadrul unei cuvântări publice, Papa Francisc a dezvăluit câteva dintre misterele lumii reuşind să-i uimească pe toţi ascultătorii. Ba chiar a şi înjurat!

Se pare că Papa Francisc nu crede în scrierile biblice conform cărora, pe lumea cealaltă, pe unii îi aşteaptă Iadul, dar şi faptul că ne tragem din părinţii Adam şi Eva.

Omul Anului 2013, cum a fost Papa numit de către revista Time, este un catolic credincios dar spune că biserica nu mai crede în Iad ca fiind acel loc în care oamenii suferă.

„Biserica nu mai crede în Iadul literal ca fiind locul în care oamenii suferă şi sunt chinuiţi de către Satana. Această doctrină este incompatibilă cu dragostea nemărginită pentru Dumnezeu. El nu este un judecător dur, ci un prieten şi un iubitor al umanităţii. Dumnezeu caută să nu condamne ci doar să îmbrăţişeze. Precum povestea despre Adam şi Eva, unde vedem Iadul ca un instrument literal. Iadul este mai degrabă o metaforă pentru un suflet singur, izolat, dar toate aceste suflete vor fi unite prin dragoste cu Dumnezeu” spune Papa Francisc.

El a mai adăugat: „Toate religiile sunt adevărate, pentru că există în inimile tuturor care cred în ele. Ce fel de adevăr este acolo? În trecut, biserica era aspră cu cei care păcătuiau şi aveau o viaţă imorală. Astăzi nu mai facem asta. Precum un tată iubitor care nu-şi condamnă copiii. Biserica are loc şi pentru heterosexuali şi homosexuali, suntem pro-viaţa, pro-alegere, pentru conservatori şi liberali, ba chiar şi comunişti. pentru toţi suntem aici. Îl iubim şi slăvim pe Dumnezeu”.

O altă exprimare a Papei Francisc a uimit, atunci când a citit greşit un cuvânt în limba italiană. Pe când toţi credincioşii erau adunaţi în Piaţa Sf. petru, Papa a scăpat o înjurătură. El a citit cuvântul caso şi a rostit cazzo, termen care se referă la organul genital masculin. În acest discurs al său, Papa Francisc vorbea despre situaţia prezentă din Ucraina.

În ultimile şase luni, cardinali catolici, episcopi şi teologi au discutat despre viitorul bisericii şi redefinirea doctrinelor şi dogmelor catolice. Poate de aici şi schimbarea în discursurile Papei Francisc.

(more…)

Coborarea la iad a lui Iisus Hristos. IMPORTANT DE STIUT: Ce este IADUL? Dar RAIUL? De ce a coborat in iad?

Posted in diavoli, draci, iad, IISUS HRISTOS, rubrica incepatorului by saccsiv on aprilie 14, 2012

MINUNATA VEDENIE DESPRE PARTASENIA CU ERETICII

Posted in ECUMENISM, EREZIE, iad, ORTODOXIE by saccsiv on octombrie 10, 2011

Iata ce aflam din articolul VIATA FRATELUI TEOFAN, MINUNATA LUI VEDENIE SI DESPRE PARTAŞENIA CU ERETICII

Un  batran  cu  numele  Chiriac  traia  in  lavra  Calamon  din  apropierea  sfantului  rau  Iordan.  Si  era  batranul  imbunatatit in  fapte  dumnezeiesti.  La  el  a  venit  un frate  strain  din  tinutul  Dara,  cu  numele  Teofan,   ca  sa-l  intrebe  pe  batran  despre  gandul  curviei.  Batranul  a inceput  sa-l  sfatuiasca  cu  felurite  cuvinte de  intelepciune  si  viata  curata.  Folosindu-se  mult  fratele  din  cuvintele  batranului,  i-a  spus:

–  Eu, avva,  am  partasanie  in  tara mea  cu  nestorienii.  Din  aceasta  pricina  nu mai pot  ramane  cu  ei  si vreu sa locuiesc  impreuna  cu  tine.

Cand  a  auzit  batranul  de numele lui  Nestorie  s-a  intristat  de pierderea  fratelui  si  l-a  sfatuit  si  l-a  indemnat  sa  se  desparta  de  aceasta  erezie  vatamatoare  si  sa vina  la  sfanta  sobornica  si  apostolica  Biserica.  Si  i-a spus:

– Nu  este  alta  mantuire  decat  numai in a cugeta  drept  si  a crede ca  Sfanta  Fecioara  Maria  este  cu  adevarat  Nascatoare  de  Dumnezeu.

– Intr-adevar,  avvo,  a  raspuns  fratele, toti  ereticii  asa spun:  daca  nu  esti  cu noi,  nu  te  mantui.  Sarmanul  de mine nu  stiu  ce  sa fac. Roaga-te  deci  Domnului  ca  Domnul  sa  ma  incredinteze, prin  fapta,  care  este  credinta  cea  adevarata.

Batranul  a  primit  cu  bucurie  cuvantul  fratelui  si  i-a  spus:

– Sezi  in chilia  mea  si  am  nadejde  in  Dumnezeu  ca  bunatatea  lui iti  va  descoperi  adevarul!

Lasadu-l  pe  fratele  in  pestera  s-a  dus  la  tarmul  Marii  Moarte  si  s-a  rugat pentru  el.  Si  iata  cam  pe  la  ceasul  trei  dupa amiaza  in  ziua  urmatoare,  vede  fratele  pe  cineva  infricosator  la vedere,  stand  in fata  lui  si-i  spune:

–  Vino  si vezi  adevarul!

Si  luandu-l,  la  dus  intr-un  loc  intunecos,  cu  miros  urat  si  cu  foc si-i  arata  in  mijlocul  focului  pe  Nestorie  si  Teodor,  pe  Eutihie  si Apolinarie,  pe  Evagrie  si pe  Didim pe  Dioscor  si  pe  Sever,  pe  Arie  si pe  Origen  si  pe alti  cativa.

–  Iata, ii  spune  acela  ce  i  s-a aratat,  acesta-i locul  pregatit  ereticilor  si  celor  ce  urasc  pe  Sfanta  Nascatoare  de Dumnezeu  si  celor  ce  urmeaza  invataturile  lor.  Daca iti  place  locul,  ramai  in  credinta  ta!  Dar  daca  nu  vrei  sa  incerci  chinul acesta,  vino  la  Biserica  cea  sfanta  si  sobornica,  asa  cum  ti-a  spus  batranul.  Caci  iti  spun:  chiar  daca ai  savarsi  toate  virtutile,  ajungi  in  locul acesta daca  n-ai  dreapta  credinta.

La  cuvantul  acesta  fratele  si-a  venit  in  sine.  Cand  a  venit  batranul,  i-a  povestit  toate cele  intamplate  asa  cum  le-a  vazut  si  a  trecut  la  sfanta  sobornica si  apostolica  Biserica.  Si  a  ramas  impreuna  cu  batranul  in Calamon. Dupa  ce  a  stat  multi ani  cu  el,  a adormit  in  pace.

Cititi va rog si:

Pomenirea Sfinţilor Părinţilor celor ce s-au adunat în EFES la SFANTUL si a toata lumea AL TREILEA SINOD şi au caterisit pe necredinciosul NESTORIE

PRIMUL SINOD ECUMENIC (Duminica a 7-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic)

Marcu Ascetul: Despre cei ce-şi închipuie că se îndreptează din fapte

%d blogeri au apreciat: