Saccsiv – Weblog

Cica DEZBATERE „FOREIGN POLICY”: Daca am fi protestanti, Romania ar fi mai dezvoltata. ORTODOXIA ne trage in jos …

Posted in Foreign Policy, ORTODOXIE by saccsiv on Septembrie 3, 2010

   Citez din articolul Sunt bisericile o povară pentru stat? (Să trecem la protestantism?):

   Reducerile bugetare afectează şi finanţarea cultelor – după ce în 2008 Patriarhia Română cerea Ministerului de Finanţe să mărescă salariile preoţilor măcar până la nivelul profesorilor. Un argument era că preoţii încasează circa o jumătate din venituri de la buget, restul fiind contribuţiile enoriaşilor, dar în multe comunităţi rurale, mici şi sărace, aceste contribuţii sunt insignifiante.

  • Argumentul atrage prime întrebări, cu parfum istoric: mai sunt preoţii şi învăţătorii educatorii satelor? mai pot fi?

   Invers, există voci care cer tocmai retragerea statului din biserică. Unii critici arată că banii alocaţi de la bugetele publice pentru ridicarea de noi biserici ar putea fi cheltuiţi mai înţelept pentru şcoli ori spitale. Alţii invocă teoria că Biserica trebuie separată de stat. Concret, unii arată cu degetul spre susţinerea pe care simpli preoţi ori capi ai cultelor o manifestă pentru “baronii” politicii ori administraţiei.

  • Cât de mare este nevoia de noi lăcaşe de cult?
  • Ar putea funcţiona cultele doar pe baza contribuţiilor credincioşilor? Sunt românii atât de evlavioşi încât să contribuie voluntar la susţinerea completă a bisericilor?
  • Au cultele afaceri adiacente suficiente? Ar putea face reforme financiare interne care să le permită funcţionarea independentă de bugetul de stat?
  • Dependenţa de bugetul de stat îi obligă pe preoţi să fie “agenţi electorali” ai liderilor din politică şi administraţie? Critică vreodată Biserica Ortodoxă eşecurile ţării pe care o păstoreşte spiritual? – s-a comis pe vreundeva vreo afurisire a păcatelor publice atât de evidente ale feluriţilor sponsori?

   O analiză FP România pune relaţia Bisericii Ortodoxe cu statele într-un adânc context istoric:

   Din contră, răsăritul ortodox a rămas tributar gândirii politice romane. Biserica a fost, acolo unde a existat articulat un stat, un instrument al acestuia. Dacă în Occident biserica s-a “privatizat”, în est ea a “lucrat la stat”. Dispariţia centrului de prestigiu după 1453 a scăzut şi mai mult rolul de centralizator al Patriarhatului ecumenic, el ajungând, aşa cum este în prezent, să aibă o autoritate nominală, fără a avea o putere reală. Autocefalia, care merge mână în mână cu ideea preeminenţei autorităţii laice, s-a înscris în tendinţa generală de slăbire a centrului (un centru respectat şi puternic în timpul unor patriarhi ca Mihail Kerularios). Un bun studiu de caz pentru rolul politic al ortodoxismului este, cu siguranţă, cazul Rusiei.

   Şi adugă la dezbatere chestiunea rolului social al Bisericii Ortodoxe, în cheie de psihologie istorică:

   Aşadar, poate BOR, tributară propriilor tradiţii şi mentalităţi şi chiar experienţelor ei formative, să aibă un rol social similar activismului pe care catolicismul îl exercită în Occident. Separarea completă de stat, aşa cum este cazul astăzi, nu este cumva un fenomen şocant/paralizant pentru biserica răsăriteană? Putem blama biserica ortodoxă că nu practică un misionariat social, ca sora ei occidentală, deşi nu a fost niciodată învăţată să aibă aceste reflexe?

   În registrul sociologiei, articolul Poţi avea succes ca stat? Poţi!, al doamnei Alina Mungiu-Pippidi, din ediţia curentă a revistei FP România, pune o mare parte din actualul succes al Estoniei sau al Coreei de Sud pe seama protestantismului – pe care estonienii l-or avea din strămoşi, dar sud-coreenii l-au dobândit recent.

   Aşa cum arată regresiile multor economişti ai dezvoltării, totul e să fii protestant, restul vine de la sine şi se menţine chiar după secularizarea acestor societăţi. Poţi deveni protestant, chiar dacă nu eşti? Poţi: avem sondaje ale lui Richard Rose în Coreea de Sud care arată convergenţa valorilor acestei ţări asiatice cu Occidentul capitalist începând de prin anii şaizeci.

  • Aşadar, ajută spiritul protestant mai mult dezvoltarea unui stat decât cel ortodox? Este spiritul protestant în sine o garanţie nu doar pentru creşterea economiei, ci şi pentru cheltuirea profitabilă a bugetului public?
  • Este, invers, ortodoxia – din Rusia, Ucraina, Armenia, Moldova, România, Bulgaria, Serbia, Macedonia ori Grecia – o şansă în minus?
  • Ca o paranteză, succesul economic în curs al Turciei are loc pe un fond politic de “islamic-democraţie” – vezi şi articolul “Facebook ca moschee, Twitter ca fatwa” din ediţia curentă a FP România.

   La urma urmei, cât de important este stilul spiritual pentru capacitatea de reformare umană şi socială? Ne fac simplele manifestări ale credinţei mai buni?

   Disclaimer – Acesta nu este vreun atac, doar un subiect de dezbatere.

   Comentariu saccsiv:

   Foreign Policy este un magazin bilunar fondat in 1970 de Samuel P. Huntington si Warren Demian Manshel.

   Warren Demian Manshel (1924–1990), bancher, membru Council on Foreign Relations, a fondat de asemenea The Public Interest impreuna cu evreul Irving Kristol. Cititi va rog si:

A murit evreul IRVING KRISTOL, fondatorul neoconservatorismului american

   Samuel Phillips Huntington (1927 – 2008) este cel ce a scris intre 1993-1996 lucrarea „Ciocnirea civilizatiilor si refacerea ordinii mondiale „.

   Membru Council on Foreign Relations, a lucrat la raportul „The Crisis of Democracy: On the Governability of Democracies”, COMISIA TRILATERALA, 1976.

    Cititi va rog si:

„FOREIGN POLICY”: „Pe un om care a trăit întreaga viață în interiorul unei peșteri nu-l poți trage brutal la lumină, pentru că va orbi. În special dacă este preot ortodox” …

Anunțuri

„FOREIGN POLICY”: „Pe un om care a trăit întreaga viață în interiorul unei peșteri nu-l poți trage brutal la lumină, pentru că va orbi. În special dacă este preot ortodox” …

Posted in Foreign Policy, ORTODOXIE by saccsiv on August 21, 2010

   Citez din articolul Ce rol are Biserica Ortodoxă în statul român?:
  
Numărul actual al Foreign Policy dezbate rolul statului român și felul în care acesta trebuie să se reformeze pentru a deveni mai util cetățenilor săi. În continuare, încercăm să provocăm o dezbatere asupra rolului Bisericii Ortodoxe în societatea românească și în viețile cetățenilor români și raportul acesteia cu autoritățile laice.  Unul din frecventele reproșuri pe care BOR le primește vizează implicarea sa socială, dar poate Biserica Ortodoxă, privită prin lentila experiențelor sale formative, să facă mai mult?

   Statul de drept, încă din faza sa de proiect, a fost imaginat cat fiind eliberat de doctrine religioase oficiale. Libertatea individului de a-și urmări fericirea a primat în fața ideii medievale de centralizare confesională. Evident, Occidentul a recunoscut identitatea sa creștină dar a exclus canonul din gândirea sa juridică. Edictul nu a mai fost fatwa în orânduiala modernă a Luminilor. De aici, odată cu escalada mondială a succesului occidental, statul de drept a devenit idealul revoluțiilor romantice de la mijlocul secolului XIX. Totuși, în ce măsură rolul dedicat bisericii în noua așezare instituțională a Occidentului poate fi transplantată ad literam într-o societate răsăriteană, cu premise constitutive și tradiții diferite în ceea ce înseamnă raportul autorității laice cu autoritatea ecleziastică.

   Pe scurt, biserica apuseană are tendințe universale. Și-a căpătat și conturat autoritatea în lipsa statului centralizat, după ce exarhatul Ravennei iese de facto de sub autoritatea basileilor. Practic, Suveranul Pontif a putut, în virtutea faimoasei doctrine a Sfântului Petru, să recunoască numai pe Dumnezeu ca autoritate superioară sieși. Ruperea de mentalul și doctrina imperială romană și varianta sa răsăriteană, creionată de Constantin, a făcut din Papă, fapt certificat de fenomenologia papo-cezarismului, un lider spiritual și secular. Mai mult, papii au reușit, în Evul Mediu timpuriu, să subordoneze tinerele regate succesoare prin instituirea ungerii, ca simbol al preeminentei ecleziastice. Introducerea acestei practici a însemnat că Dumnezeu numai prin mijlocirea adoratorilor săi oficiali, a Bisericii Universale,  poate numi un suveran pământesc, lucru care ar fi sunat foarte bizar la Constantinopol. Abia în primele secole ale celui de-al doilea mileniu creștin, după multe conflicte între regi/împărați și papi, primii au reușit să se “emancipeze”. Dar biserica a rămas un participant cu destulă autoritate pe scena politică occidentală, cu un cuvânt esențial în materie de politici confesionale.

   Din contră, răsăritul ortodox a rămas tributar gândirii politice romane. Biserica a fost, acolo unde a existat articulat un stat, un instrument al acestuia. Dacă în Occident biserica s-a “privatizat”, în est ea a “lucrat la stat”. Dispariția centrului de prestigiu după 1453 a scăzut și mai mult rolul de centralizator al Patriarhatului ecumenic, el ajungând, așa cum este în prezent, să aibă o autoritate nominală, fără a avea o putere reală. Autocefalia, care merge mână în mână cu ideea preeminenței autorității laice, s-a înscris în tendința generală de slăbire a centrului (un centru respectat și puternic în timpul unor patriarhi ca Mihail Kerularios). Un bun key study pentru rolul politic al ortodoxismului este, cu siguranță, cazul Rusiei.

   De ce această introducere disproporționată? Pentru că în interiorul creștinismului, ortodoxismul și catolicismul (și ulterior protestantismul în toate formele sale), s-au dezvoltat și maturizat diferit, având în mod tradițional un rol politic diferit. Presat de autoritatea laică, ortodoxismul a devenit introvertit, spiritualizant, ascetic. În sens opus, gloria catolicismului l-a făcut pe acesta expansiv, universalist, civilizator.

   Așadar, poate BOR, tributară propriilor tradiții și mentalități și chiar experiențelor ei formative, să aibă un rol social similar activismului pe care catolicismul îl exercită în Occident. Separarea completă de stat, așa cum este cazul astăzi, nu este cumva un fenomen șocant/paralizant pentru biserica răsăriteană? Putem blama biserica ortodoxă că nu practică un misionariat social, ca sora ei occidentală, deși nu a fost niciodată învățată să aibă aceste reflexe?

   Rolul bisericii ortodoxe în statul român poate fi îndelung analizat, dar nicio astfel de analiză nu poate face abstracție de experiențele constitutive ale acestei instituții și de rolul său, conturat în aproape două milenii. Pe un om care a trăit întreaga viață în interiorul unei peșteri nu-l poți trage brutal la lumină, pentru că va orbi. În special dacă este preot ortodox.

   Comentariu saccsiv:

   Foreign Policy este un magazin bilunar fondat in 1970 de Samuel P. Huntington ai Warren Demian Manshel.

   Warren Demian Manshel (1924–1990), bancher, membru Council on Foreign Relations, a fondat de asemenea The Public Interest impreuna cu evreul Irving Kristol. Cititi va rog si:

A murit evreul IRVING KRISTOL, fondatorul neoconservatorismului american

   Samuel Phillips Huntington (1927 – 2008) este cel ce a scris intre 1993-1996 lucrarea „Ciocnirea civilizatiilor si refacerea ordinii mondiale „.

   Membru Council on Foreign Relations, a lucrat la raportul „The Crisis of Democracy: On the Governability of Democracies”, COMISIA TRILATERALA, 1976.

   Asadar, ortodocsii sunt niste primitivi din pesteri si este musai sa fim scosi la lumina …

Personalitati si organizatii : RICHARD HOLBROOKE

Foto: http://www.setimes.com/cocoon/setimes/images/2005/12/15/3recollection.jpg

   Richard Charles Albert Holbrooke (1941-), din 22 ianuarie 2009 este consilier special pentru Pakistan si Afghanistan in administratia Obama, participant intruniri Bilderberg Group , fost U.S. Ambassador to the United Nations, director Council on Foreign Relations, membru Comisia Trilaterala, presedintele comitetului executiv Asia Society, fondata de John D. Rockefeller 3rd. Vice presedinte Credit Suisse First Boston, director Lehman Brothers, cititi va rog si articolul:

 

FEDERAL RESERVE = Rothschild, Rockefeller, Lazard, Warburg, Lehman, Kuhn Loeb, Goldman Sachs?

 

    Editor Foreign Policy (vezi Council on Foreign Relations).