Trinitas: Valeriu Gafencu, pomenit la Târgu Ocna

TV News Buzau:

Cititi va rog si:

Daniel Vla: Pomenirea Sfântului Valeriu Gafencu – Sfântul închisorilor – 18 februarie

Ortodox Info: Mărturisitorul Valeriu Gafencu, pomenit la Târgu Ocna, la 72 de ani de la trecerea la Domnul (FOTO/ VIDEO)

Active News: Familia Ortodoxă: Valeriu Gafencu – ”Va veni o clipă când inima îți va cânta singură Rugăciunea!” († 18 februarie 1952)

Ziarul Lumina: Valeriu Gafencu, viu în faţa ochilor noştri

Tg. Ocna: Foto: Comemorare Valeriu Gafencu 17 febr 2024

Fundatia George Manu: Comemorarea anuală Valeriu Gafencu 2024

Napoca News: Parastas Valeriu Gafencu la Cluj-Napoca. Sfântul Închisorilor celebrat de clujeni

 

Fara compromis

Comentariul fratelui mircea.v la articolul 17 ani de la mutarea la Domnul a parintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa:

Fara Compromis – Parintele Gheorghe Calciu

– Parinte, povestiti-ne despre felul de presiune la care ati fost supus in cea de-a doua detentie!
– Din cand in cand anumitit senatori sau reprezentanti din America, din Departamentul de Stat, veneau in Romania si intrebau despre mine. De cate ori un senator sau altcineva, la nivel oficial, venea din America, eram adus de Securitate la Bucuresti si hranit bine. Sotia era invitata la mine si fiului meu ii era permis sa ma viziteze. Imi spuneau: „Vedeti, Parinte, ce bine santeti tratat aici. Acum si sotia poate sa vina saptamanal sa va viziteze!”. Asta dura numai vreo 2 sau 4 zile, caci dupa ce oficialii Americani paraseau Romania, eram trimis din nou la inchisoare. Cunosteam deja sistemul lor, nu era nimic nou pentru mine.
Insa o data unul dintre senatorii americani mi-a scris o scrisoare. Securitatea i-a dat scrisoarea sotiei, si sotia mi-a adus-o. Acest senator imi spunea ca daca semnez o scrisoare cerandu-i „Altetei Sale” Ceausescu sa ma ierte, voi fi eliberat. Vorbise cu oamenii apropiati lui Ceausescu, care il asigurasera ca daca semnez asa ceva, voi fi eliberat in trei zile. Sotia mi-a adus scrisoarea. Ea nu a spus nimic. Fiul meu, in schimb, a fost foarte impresionat de Securitate. Lui ii spusesera: „Tatal tau este foarte mandru. Nu este un preot adevarat! Din cauza mandriei lui, a refuzat sa semneze aceasta cerere si sa fie cu tine. Te-a abandonat chiar acum, cand ai nevoie de un tata sa te ghideze, sa te protejeze si sa te invete ce este bine si ce este rau”. Sotia mea nu a spus nimic, pentru ca si ea era impotriva Securitatii, insa fiul meu a fost influentat de ei. Mi-a spus: „Tata, esti atat de mandru! Nu ma iubesti. M-ai lasat singur. M-ai abandonat si preferi sa stai in inchisoare, sa mori acolo si sa te faci singur erou al Bisericii din Romania, in loc sa fii cu mine!”. Aceasta m-a ranit foarte, foarte adanc. Am fost foarte necajit. Nu am putut decat sa spun: „Andrei, daca semnez aceasta scrisoare si sunt eliberat, in doi ani iti vei pierde orice respect fata de mine. Lasa-ma sa stau aici!”. Si fiul meu a acceptat raspunsul. [nota: baiatul era de 15 -16 ani]

28 octombrie: Mircea Vulcănescu

La 9 octombrie 1946 a fost condamnat la opt ani temniță grea. Judecarea recursului s-a prelungit pînă în ianuarie 1948, cînd instanța a menținut pedeapsa din ’46.

Cititi va rog mai multe la Calendarul zilei 28 octombrie: 71 de ani de la moartea lui Mircea Vulcănescu, „erudit savant creștin, care a murit ca un adevărat martir” de pe R3media.

Cititi va rog si:

Eugen Mihaescu: Bolşevicul şi martirul

Fişa personală a lui Mircea Vulcănescu întocmită de Legaţia U.R.S.S. din Bucureşti

Mircea Vulcanescu s-a intins pe podeaua rece a temnitei pentru ca un detinut epuizat sa se aseze peste el pentru a se incalzi. Din aceasta cauza s-a imbolnavit grav la plamani iar la 28 octombrie 1952 s-a mutat la Domnul

MIRCEA VULCANESCU – ucis de puscaria bolsevica la 28 octombrie 1952

Ce scria MIRCEA VULCANESCU despre TINERII LEGIONARI impiedicati de slugile MASONERIEI sa pune o CRUCE la Mormantul Eroului Necunoscut …

VIDEO: Cetateni de onoare Aiud – JUSTIN PARVU, ILARION FELEA, MIRCEA VULCANESCU

 

SFINȚII ÎNCHISORILOR: Părintele Constantin Sârbu (1905-1975) de la biserica Sapienței a fost deshumat. Conform martorilor trupul său este plin de bună-mireasmă

Atitudini: Părintele Constantin Sârbu de la biserica Sapienței a fost deshumat. Imagini

La aproape 50 de ani de la adormirea sa, Părintele Constantin Sârbu, mărturisitor și trăitor al lui Hristos în gulagul comunist, a fost deshumat astăzi, 18 octombrie. Mormântul Părintelui se află în curtea bisericii Sapienței din București.

Conform mărturiilor mai multor participanți la deshumare, se pare că trupul Părintelui este plin de bună-mireasmă și transmite o stare de bucurie și har. Pentru moment trupul Părintelui a fost depus în capela din spatele bisericii Sapienței.

„Părintele Constantin Sârbu (1905-1975) a fost unul dintre preoții mărturisitori din vremea prigoanei comuniste. Viaţa lui, urzită din lacrimi şi har, a fost o jertfă neîncetată pentru Dumnezeu şi semeni. Condamnat în 1954 la 8 ani de închisoare, a trecut prin penitenciarele de la Jilava (1954-1955), Gherla(1956-1962) și Dej (1955) și lagărele de muncă de la Poarta Albă (1955-1956) și Salcia (1959), primind şi 2 ani de domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Eliberat în 1964, a fost numit paroh la Biserica Sapienţei din Bucureşti, pe care a transformat-o în scurt timp într-o adevărată oază de credinţă şi mărturisire în mijlocul deşertului comunist”, relatează site-ul doxologia.

Pr. Constantin Sârbu a fost hirotonit preot în anul 1934 de către PS Nifon Criveanu pe seama Catedralei Episcopale din Huși și a rămas un slujitor devotat altarului până la sfârșitul vieții sale, spovedind și alinând durerile a multor oameni ce alergau cu nădejde la ajutorul și epitrahilul său.

Despre hirotonia sa, Părintele avea să consemneze: „Stând în faţa icoanei Sfintei Fecioare şi rugându-mă cu lacrimi, cerându-i sprijin şi ocrotire, de unde până atunci eram timid şi temător, lipsit de curaj, m-am ridicat plin de putere, numai lumină, numai dorinţă de a sluji supremul Adevăr, aducând la picioarele lui Iisus propria făptură, fără a avea a mă mai teme de nimeni”.

Alături de soția sa, va oblădui suferințele multor oropsiți, fondând în Huși un cămin social pentru bătrâni și copii orfani.

În 1941 soția îi moare și rămâne singurul sprijin pentru cele două fetițe ale sale.

La 9 octombrie 1954, părintele Constantin Sârbu era condamnat prin Sentinţa nr. 2168 a Tribunalului Militar Bucureşti, la 8 ani închisoare şi 3 ani interdicţie corecţională, pentru „uneltire contra ordinii sociale”.

Perioada detenției și-o va petrece în penitenciarele de la Jilava (1954-1955), Gherla (1956-1962), Dej (1955) şi lagărele de muncă de la Poarta Albă (1955-1956) şi Salcia (1959). Torturat și înfometat se îmbolnăvește de ulcer duodenal, însă va rămâne neclintit în mărturisirea de credință până la eliberare: „M-au ars cu fierul roşu la tălpi, mi-au smuls barba, m-au bătut, dar le-am spus: «Puteţi să mă chinuiţi cât vreţi, dar nu mă lepăd de Hristos»”.

După eliberare, în 1964, va primi cheile bisericii Sapienței care 40 de ani fusese închisă și era într-o stare avansată de degradare, o va restaura și va liturghisi în altarul ei până la sfârșitul vieții.

Mai multe mărturii despre Părintele Constantin Sârbu puteți afla din cartea: Sfinții închisorilor, editată la mănăstirea Paltin Petru-Vodă).

Să ne reamintim faptul că Biserica Ortodoxă Română a demarat procesul de canonizare a unor martiri și mărturisitori din temnițelor comuniste pentru anul 2025.

Mai multe fotografii la:

https://www.atitudini.com/2023/10/parintele-constantin-sarbu-de-la-biserica-sapientei-a-fost-deshumat/

 

Minunile Sfantului Ilie Lacatusu

Sursa: http://vladherman.blogspot.com/2013/10/minunile-sfantului-ilie-lacatusu.html

„Am avut incredere ca pa­rin­tele ne ajuta”

Ma numesc Tatiana Tatarcan, sunt domiciliata in lo­ca­­li­ta­tea Botosani, actual locuiesc in Italia. Incerc cat mai pe scurt sa va scriu despre minunea pe care parintele Ilie Lacatusu a facut-o cu familia mea. Era in anul 2003, cand, dis­perata de situatia financiara in care ne gaseam – ra­ma­se­sem fara serviciu eu si sotul, aveam o fata studenta, ca­sa­torita, care astepta un copil, ginerele si el era student dintr-o fa­milie modesta, alta fata, eleva in ultimul an de liceu -, cu mul­te datorii in spate, am inceput a bate drumurile ma­nas­tirilor pentru rugaciune. Toata viata noastra am cautat me­reu ajutorul Domnului, prin intermediul rugaciunilor si pla­ta slujbelor la biserici si manastiri, si totdeauna Domnul ne-a miluit. Asa ca si in acel moment greu am fost la ma­nas­tirea Petru Voda, la parintele Justin, el ne-a incurajat si a­cum, dupa ani de zile, ne-am dat seama ca datorita ru­ga­ciu­nilor lui catre parintele Ilie Lacatusu s-a intamplat mi­nu­nea.

Intre timp, sotul meu plecase in Spania in cautare de lucru, dar, la plecare, a mers sa ia binecuvantare de la du­hovnicul nostru, parintele Ioan de la Manastirea Popauti din Bo­tosani, care i-a dat un pliant cu sfaturi duhovnicesti, cu icoana Sfantului Marturisitor Ilie Lacatusu, cu recoman­da­rea de a o lua cu el in Spania. Noi am privit-o, dar nu mai au­zisem de el si practic, spre rusinea noastra, nu am dat ma­re importanta atunci, ba, pe deasupra, a si uitat-o acasa. Bi­neinteles ca, ajuns acolo, nu gasea nimic de lucru si a­tunci mi-a spus sa-i trimit prin posta pliantul cu parintele. In ziua in care am pus la posta pliantul, si-a gasit de lucru, dar nu prea castiga bine. Eu, ramasa in tara, am continuat ru­gaciunile si pelerinajele la manastiri, am fost iar la pa­rin­tele Justin si, nu mult dupa aceea, am avut un vis in care mi se spunea ca, daca vreau sa scap de necazuri, sa merg la Bu­curesti, sa-l caut pe parintele Ilie Lacatusu si mi-a fost re­pe­tat de trei ori numele sau. Vreau sa precizez ca nu am fa­cut atunci nicio legatura cu pliantul si nu am retinut ca era vorba despre sfantul din pliant. Complet ig­no­ranti!!! (Iarta-ma, parinte!)

Ducandu-ma la parintele Ioan, duhovnicul nostru, cu sfiala i-am spus de vis, pentru ca el nu ne permitea sa cre­dem in visuri, dar a fost un vis deosebit si ceva ma in­dem­na sa-i spun. El m-a binecuvantat imediat de drum si mi-a spus ca moastele sunt la cimitirul Giulesti, sa merg i­me­diat. A fost totul o minune apoi, pentru ca nu aveam nici bani de drum, dar s-au oranduit toate de la Dumnezeu, cu rugaciunile parintelui Ilie, am gasit bani, am fost la moas­tele sale, intr-o luna de zile eram si plecata in Italia. Aco­lo mi-am gasit de lucru imediat, mi-au facut toate actele, nu am stat nicio zi ilegal in Italia; stiti ca atunci era greu cu vizele de lucru, dar la mine s-au facut toate ca pe roate, mi-am platit in cateva luni toate datoriile, care erau de or­di­nul multor milioane, ca, la un moment dat, cineva din fa­mi­lie mi-a spus ca e mare minune sa-mi imprumute per­soa­ne straine atatia bani cu increderea ca eu ii voi inapoia vreo­data. Apoi, dupa numai zece luni, familia la care am lu­­crat atunci mi-a chemat si sotul, i-a facut si lui actele le­gale, am si locuit la ei doi ani si jumatate fara sa platim chi­rie.

In fiecare an de atunci, cand mergem in concediu in ta­ra, mergem sa ne inchinam la moastele parintelui Ilie, ca sa-i mul­tumim pentru ajutor. Asa am cunoscut-o si pe fata dum­­­nealui (Dumnezeu sa o ierte), venea special pentru noi si ne deschidea chilia pentru inchinare, desi noi nu o con­tac­tam inainte. Ea ne-a spus ca este inexplicabil cum re­u­ses­te sa fie in contact permanent cu parintele si acesta ii spune cand sa mearga la cimitir, ca o asteapta cineva. Oda­ta era in cripta si ne-a chemat din multime si ne-a spus ca ea stie cine vine cu ganduri curate si pentru ce vine, aude tot ce vorbim noi afara si atunci ne-a dat o cartulie cu icoa­na Maicii Domnului si a parintelui pe coperte, care contine do­ua paraclise si este editata de manastirea Petru Voda si ne-a spus asa: „Tatal meu a spus sa cititi in avion ru­ga­ciu­ni­le” – dar ea nu avea de unde sti ca noi avem bilet la avion si ca in acea zi ne duceam in Italia. Ajunsi la bordul avi­o­nu­lui am scos amandoi carticelele si ne-am pus pe citit. Pe dea­supra Croatiei am avut parte de o furtuna groaznica si ca­re a scuturat avionul din toate incheieturile, de au in­cre­me­nit toti, personalul avionului era speriat de groaza, nu se auzea un sunet si noi am putut citi in liniste paraclisele Mai­cii Domnului. Ne-am speriat si noi, dar am avut in­cre­de­re ca parintele ne ajuta si vom scapa cu bine. De atunci nu ne mai despartim de acele carticele, care sunt bi­ne­cu­van­tate de parintele Ilie.

Am enumerat numai cateva dintre minunile parintelui Ilie Lacatusu, dar noi simtim mereu ajutorul lui si speram ca ne va ajuta sa ne intoarcem la timp acasa. Deci, in final Ii mu­ltumim lui Dumnezeu si Maicii Domnului pentru aju­to­rul dat pentru rugaciunile Sfantului Marturisitor Ilie La­ca­tu­su. Sper ca marturisirea noastra sa va fie de folos, sa fie spre slava lui Dumnezeu si spre ajutorul oamenilor.

Cu stima, Tatiana Tatarcan, cu asentimentul sotului meu, Miluca.

(Tatiana Tatarcan)

Sfantul Ilie Lacatusu – grabnic-ajutatorul oamenilor saraci

Ma numesc Beuca Tudora-Marinela, am treizeci si noua de ani, sunt casatorita si am doi baieti, unul de saisprezece, celalalt de doisprezece ani.

In urma cu patru ani, baietelul meu de doisprezece ani, cel mic, a fost diagnosticat cu prolaps anal si urma sa‑l operez, dar, o, minune! Venind la parintele Ilie Laca­tusu, nu a mai fost necesar sa-l operez, desi fusese diag­nos­ti­cat de patru chirurgi si internat pentru investigatii. S-a fa­cut bine. Atunci era in viata doamna Sabina, fiica parin­te­lui, care mi-a zis ca n-o sa-l operez.

In urma cu noua ani, in 2002, am fost in somaj si nu mai aveam spor la nimic. Nu mai aveam bani de chirie, nici de paine sau mancare si, ducandu-ma la parintele Ilie La­catusu, am gasit serviciu, a venit sotul cu bani. Tot cu ani in urma plangeam la parintele Ilie, ma rugam si ii spu­neam ca nu am bani nici de bilete de tramvai ca sa vin la el si, intorcandu-ma de la el, pe drum, in interiorul ci­mi­ti­ru­lui, la o cismea, am gasit trei bilete de tramvai, intacte.

Acum am fost in somaj si, negasind de lucru, am ve­nit la parintele Ilie Lacatusu, m-am rugat si am gasit ser­vi­ciu.

(Beuca Tudora – Marinela)

Parintele Ilie i-a gasit Ramonei un loc de munca

Ma numesc Ramona si locuiesc in provincie. L-am des­coperit pe Sfantul Ilie Lacatusu cautand pe internet cu dis­perare o iesire grabnica din problemele grave cu care ma confruntam (diabet, obezitate, pancreatita), epuizare psi­hica, lipsa banilor si a unui loc de munca. Sfantul Ilie a vrut ca eu sa-l cunosc pe C., un om inteligent si minunat, ca­re m-a ajutat sa duc rugaciunea la parintele printr-o scri­soa­re. Mentionez ca nu am avut bani sa ajung la Bucuresti.

Acum ma aflu in Anglia la munca. E un job pe placul meu si cu reusita, datorita ajutorului primit de la Parintele Ilie. Va indemn pe toti sa cereti ajutor acestui mare sfant, a carui rugaciune este neincetata, asa cum a fost si cand se afla in inchisorile comuniste: era un om care vorbea foarte pu­tin si facea foarte mult. Dumnezeu si Sfantul Ilie La­ca­tu­su sa va ajute pe toti.

(Ramona)

Cautand Izvorul Vietii

M-am nascut intr-o familie crestina, ortodoxa, cu vechi traditii mostenite. Bunicii mei, Draghia si Stana, mi‑au insuflat dragostea de Dumnezeu si de aproapele. Tra­i­rea lor mi-a marcat viata, desi nu frecventau biserica, din ca­uza conditiilor impuse de regimul comunist.

In anul cand venisem din armata, inainte de lovitura de stat (revolutia din 1989), am aflat de niste miracole la o fan­tana din satul Zmeeni de langa Buzau. Am mers acolo deoarece venea multa lume si am venit cu apa de la acea fantana, cu obiecte de cult, cruce, icoane, dar acestea nu mi-au saturat sufletul. Dupa putin timp, au venit cei dintr-o secta religioasa ne­oprotestanta cu carti si brosuri, iar eu, necunoscandu-mi cre­dinta si acceptand sa stau cu ei la discutii, am cazut in capcana lor.

Din aceasta mandrie – ma mandream ca acum stiam ce­va din Biblie, litera ei, mai exact -, am stat sapte ani in a­ceasta inchisoare a ereziilor. In toti acesti ani, familia mea a avut foarte mare rabdare cu mine. Cam prin anul 2000, ta­­ta a aflat ca unchiul sau, Parintele Ilie Lacatusu, care a fost deshumat, are sfinte moaste.

Matusa noastra, Sabina, m-a ajutat sa vin la tatal sau sa ma inchin. Eu nu credeam in sfinti, deoarece eram in­­­doctrinat cu erezii si nu mai credeam nici in puterea da­ta­toare de viata a sfintei cruci. Nu stiu cum s-a intamplat, dar deodata mi s-a luat un val de pe minte si inima si am in­ceput sa vad ca nu sunt pe drumul cel drept al lui Dum­ne­zeu. Atunci m-am retras din secta si am mers cu ai mei la pa­rintele Ilie Lacatusu, sa ne inchinam si sa Ii multumim lui Dumnezeu pentru toate darurile Sale. Asa am revenit a­casa, ca fiul cel risipitor, in Biserica Ortodoxa si Il laud ne­in­cetat pe Dumnezeul nostru Iisus Hristos, pe Maica Sa, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si pe toti sfintii Sai.

Fata parintelui Ilie, tanti Sabina, ne spunea despre pa­rin­tele ca, atunci cand era la canal, au vrut sa ii omoare comunistii si toti veneau la el sa ii ceara sfat, iar el le-a spus sa se roage toata noaptea ca Dumnezeu sa ii iz­ba­veas­ca. Si, intr-adevar, a doua zi s-a intamplat minunea, Dum­ne­zeu a facut astfel incat comunistii nu i-au mai omorat.

Varul meu Stefan mi-a povestit despre parintele Ilie ca, a­tunci cand mergea la el, il gasea citind si rugandu-se. Era foar­te retras, bland, iertator.

(Valentin Cucu, 42 ani, profesor, ruda cu Parintele Ilie Lacatusu)

Interventii minunate

Inca din anul 2004-2005, fratele meu, Clantau Petrica, din Slobozia, imi spunea sa merg la sfintele moaste ale Parintelui Ilie. Vazand ca eu nu m-am dus sa ma rog la sfantul, a venit el cu mine, si, impreuna ne-am rugat la sfintele moaste, in prezenta doamnei Sabina, fiica parintelui.

Eu am continuat sa merg mai des, auzind multe lucruri frumoase. Parintele Ilie i-a spus intr-o buna zi doamnei Sa­bi­na sa aiba grija ca in ziua ur­ma­toa­re o sa vina niste tiganci care urmaresc sa-i ia din ose­min­te ca sa faca farmece si sa nu deschida racla. In acea zi era multa lume, femei mai multe. Una din ele, pe care am cunoscut-o cu alta ocazie, mi-a aratat la gat si la fata o urma, un semn ca o cicatrice rosiatica. Doamna fusese in zi­ua cand tigancile au facut scandal ca nu erau lasate sa in­tre la parintele. Aceasta doamna a sarit in ajutorul doamnei Sa­bina si le-a imbrancit pe tiganci, fapt pentru care ti­gan­ci­le au amenintat-o ca o omoara. Ajunsa acasa, s-a trezit pe fa­ta cu pete negre tuciurii, pe obraz si pe gat. I-a telefonat doam­nei Sabina si i-a spus ce a patit. Doamna Sabina a che­mat-o sa se roage la sfintele moaste. In scurt timp a dis­parut negreala, dar au ramas semnele, pielea era slab ro­si­atica. In luna aprilie 2010, fratele meu Petrica a fost di­ag­nos­ticat cu tumora la plamanul drept, de circa 12 cm, la Spitalul Nasta. Doctorii nu au riscat o operatie. Am ajuns la Spitalul Oncologic Fundeni unde, in urma tratamentelor citostatice facute, tumora a scazut la cinci-sase centimetri.

In aceasta situatie, doctorul Horvath a zis: „Ce facem?” La care fratele a zis: „Merg pe mana dumneavoastra, cu incredere in Bunul Dumnezeu”. Operatia a durat vreo sase ore, si i s‑a extirpat tumora si lobul superior al plamanului drept. Au urmat trei luni de zile de citostatice si tomografii, din care s-a constatat o reusita…

(Vasile Clantau)
extras din cartea VIATA, MINUNILE SI ACATISTUL PARINTELUI ILIE LACATUSU,aparuta la editura Areopag

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

VIDEO (si transcriptul): Cuvantul Parintelui Iustin Parvu la Aiud (03.10.2009). NE MAI BATEM MULT JOC DE MARTURISITORI?

 

PĂRINTELE NICOLAE STEINHARDT, EVREUL GENIAL CONVERTIT LA ORTODOXIE. PORTRET

Sursa: https://atitudini.com/2019/03/parintele-nicolae-steinhardt-evreul-genial-convertit-la-ortodoxie-portret/

„DEVOȚIUNEA MEA PARTICULARĂ ESTE CRUCEA”.

 Motto: „Degeaba suferi, dacă eşti în afara Bisericii nu ţi-e de niciun folos. Câţi eretici n-au riscat moartea? Câţi nu au dorit-o şi care acum ard în foc? Diavolul are şi el martirii lui”.

ITINERARII BIOGRAFICE

Monahul Nicolae (Nicu-Aurelian) Steinhardt, scriitor, publicist, critic literar, eseist,  filosof și adânc trăitor creștin, de origine evreu, se naște la 12 iulie 1912, în comuna Pantelimon, lângă București. Tatăl său, inginerul și arhitectul Oscar Steinhardt, rănit la Mărăști și decorat cu „Virtutea militară”, pentru că a luptat în primul război mondial, conducea o fabrică de mobile și cherestea la marginea Bucureștiului. Mama excela în blândețe și bunătate, calități descrise de N. Steinhardt într-o cromatică tentă de nostalgie: „Maică-mea era poreclită «Bunătate». Mi-o amintesc dând bucăţele de zahăr cailor înhămaţi la trăsurile care, pe vremuri, îşi aşteptau muşteriii de-a lungul trotuarelor. Model i-am avut pe amândoi părinţii”. Urmează exclamația cu nuanțe de amărăciune a celui care, neînduplecat cu propria fire, își va face mereu o intransigentă autoanaliză: „Dar, vai, n-am nici curajul tatei, nici bunătatea mamei! Cum de pot fi atât de altul decât ei? Ce minunat lucru ar fi fost să pot împreuna calităţile amândurora! N-a fost să fie!”. Din scurta autobiografie pe care Nicolae Steinhardt și-a alcătuit-o la îndemnul IPS Teofil Herineanu și al părintelui duhovnic, Arhim. Serafim Man, spre a fi păstrată în arhiva Mănăstirii Rohia, spicuim următoarea mărturisire, semnificativă pentru lucrarea pe care pronia lui Dumnezeu a avut-o cu sufletul lui Steinhardt, adus la creștinism asemenea convertirii minunate a lui Saul: „Din copilărie m-au atras clopotele și obiceiurile creștinești. Părinții mei erau în bune relații cu preotul Mărculescu de la Biserica locală, Capra, unde am mers și eu”[1].

După clasele primare pe care le face în parte acasă, parte la Școala Clementa din București, urmează cursurile Liceului Spiru Haret, unde „am fost singurul dintre cei patru elevi israeliți care nu am venit cu certificat de la rabin, ci am învățat religia creștină, avându-l drept dascăl pe preotul Gheorghe Georgescu, de la biserica Sfântul Silvestru, om de ispravă, care mă simpatiza și-mi da note mari”[2].

 „Afecțiunea mea pentru Neamul românesc s-a întărit”

Valeriu Gafencu – Sfantul Inchisorilor

Sursa: https://www.crestinortodox.ro/sfinti/valeriu-gafencu-sfantul-inchisorilor-123622.html

Pe 18 februarie 2022 se implinesc 70 de ani de la adormirea in Domnul a tanarului Valeriu Gafencu, unul dintre studentii care au luminat si sfintit inchisorile comuniste, cu viata lor.

Valeriu Gafencu s-a nascut in localitatea Sangerei, judetul Balti, in Basarabia, in ziua de 24 ianuarie 1921, si a murit in temnita de la Targu Ocna, in ziua de 18 februarie 1952, la varsta de 31 de ani. Valeriu Gafencu este unul dintre tinerii care au murit pentru Hristos, luptand pentru apararea credintei ortodoxe si a neamului romanesc, de atacurile satanei. Multi il numesc „Sfantul inchisorilor„, asteptand cu nerabdare clipa canonizarii lui.

La varsta de 20 de ani, in toamna anului 1941, pe cand era student la Facultatea de Drept si Filosofie din Iasi, conducand un grup al Fratiilor de Cruce, a fost arestat si condamnat la 25 de ani de munca silnica. Activismul nationalist-crestin al tanarului Gafencu, care voia ca tot mai multi elevi si studenti sa se inscrie in Fratiile de Cruce, vazute drept bariere de rezistenta ridicate impotriva comunismului bolsevic, a fost singurul motiv pentru care el a fost numit „dusman al ordiniii publice”.

In inchisoarea de la Aiud a fost inchis intre anii 1941-1944, iar in inchisoarea de la Pitesti a stat, mai apoi, intre anii 1944-1949. Vremea petrecuta pana acum, in lipsuri trupesti de tot felul, el si-a imbogatit-o cu mari daruri sufletesti, citind Sfanta Scriptura, Filocalia si Patericul. A treia detentie, si ultima, a fost cea de la inchisoarea-sanatoriu Targu Ocna, unde a fost inchis din decembrie 1949 si pana in 18 februarie 1952.

Bolile contactate in regimul dur de detentie al inchisorilor – TBC pulmonar, osos si ganglionar, reumatism -, cat si curatenia lui sufleteasca, l-au intarit si desavarsit duhovniceste. Avand intregul trup acoperit cu rani tuberculoase, Valeriu Gafencu si-a asteptat moartea cu o seninatate care i-a inmuiat pana si pe gardienii atat de inumani ai temnitei.

Valeriu si-a cunoscut din-nainte ziua plecarii la Domnul, precum odinioara erau haraziti parintii cei mari ai pustiei si sfintii cei tainuiti in lume. In ziua de 2 februarie 1952, cu 16 zile mai inainte de adormirea lui in Domnul, Valeriu i-a rugat pe colegii sai de suferinta sa-i faca rost de o lumanare si de o camasa alba, pana pe data de 18 februarie.

Astfel, dupa zece ani de inchisoare, Valeriu Gafencu a adormit in Domnul, vazandu-si din-nainte plecarea. In asteptata zi de 18 februarie, la ora 14:00, dupa o indelungata rugaciune, cu ultimele puteri, Valeriu a spus: „Doamne, da-mi robia care elibereaza sufletul si ia-mi libertatea care-mi robeste sufletul.”

„Fiecare dintre noi avem o menire, dar trebuie sa stam sub povata duhovnicului, care inlatura voia nepriceputa, facand loc voii lasata de Dumnezeu in fiecare dintre noi. Duhovnicul dezvaluie intentiile lui Dumnezeu in noi. Daca nu stam sub povata duhovnicului putem sa intram in rataciri mai mari ca patimile.”

„Cautati fericirea in sufletele voastre. Nu o cautati in afara voastra. Sa nu asteptati fericirea sa vina din alta parte, decat dinlauntrul vostru, din sufletul vostru, unde salasluieste Domnul Iubirii, Hristos. Daca veti astepta fericirea din afara voastra, veti trai deceptii peste deceptii si niciodata nu o veti atinge.”

Teodor Danalache

 

Comentariu saccsiv:

Acum fiind 2023, se implinesc 71 de ani de la mutarea la Domnul.

ititi va rog si:

Parintele Nicolae Steinhardt l-a numit Sfantul Inchisorilor: VALERIU GAFENCU

Ioan Ianolide despre Valeriu Gafencu. Lectura Manuela Hărăbor. Video

VIDEO: IPS VLADIMIR, Mitropolitul Moldovei, vrea CANONIZAREA lui VALERIU GAFENCU

 

Ioan Ianolide despre torturile din Inchisoarea Pitesti

Vlad Herman: Ioan Ianolide despre torturile din Inchisoarea Pitesti

S-au practicat toate sistemele de tortură. În prima perioadă, un grup de tineri deznădăjduiţi s-au aruncat cu mâinile şi capetele în ferestre, cu intenţia de a se sinucide, dar n-au reuşit să moară. După ce au fost vindecaţi de rănile căpătate au intrat în „tură”. Majoritatea au intrat de mai multe ori în tură, căci se dovediseră încă „nesinceri”. În „tură” fiecare rezista după capacitatea sa, dar la o tortură nelimitată şi necontenită nimeni nu poate rezista la infinit.

Bătaia cea mai obişnuită era cu pumnii şi ciomagul. Bătăuşii ajunseseră mari maeştri în lovituri date la cele mai vulnerabile părţi ale organismului. Sângele care curgea îi întărâta şi mai mult. Au fost rupte coaste, oase, coloana vertebrală. Au fost capete sparte, timpane distruse, ochi scoşi. Pe un tânăr l-au răstignit cu sfori de două cuie din perete şi a fost bătut în ficat până ce a murit. Cu scârbă Ţurcanu l-a coborât de pe perete şi l-a târât afară, unde autorităţile şi doctorul i-au încheiat proces verbal de deces pentru atac de cord. Altuia i s-a dat să bea apă sărată şi a murit în chinuri groaznice. Multora li s-au scos unghiile. De mai multe ori s-a folosit picătura chinezească, stropul care cădea în capul victimelor zi şi noapte până înnebuneau.

Bătaia se aplica cu rupta sau sistematic. Mulţi au fost puşi pe ciomag şi bătuţi ori învârtiţi până îşi pierdeau cunoştinţa. Cu cât victima era o figură mai reprezentativă, cu atât intensitatea torturii era mai cumplită.

Alt procedeu era “stiva”. Se făcea stivă de oameni, cum se fac stivele de lemne în păduri, apoi ciomăgaşii se urcau sus şi dansau şi loveau, încât victimele urlau de durere. Dar nu era voie să strigi. Cei ce strigau erau pedepsiţi în plus şi li se astupau gurile cu zdrenţele murdare cu care se spălau WC-urile.

Ţurcanu avea „figura leului”: culca pe prici o victimă, se aşeza lângă ea şi începea treptat să o sugrume. Ajunsese să cunoască atât de bine reacţiile oamenilor, încât îşi doza asfixierea de mai multe ori, în doze pe care el le simţea potrivite, până ce omul îşi pierdea cunoştinţa. Printre primele victime a fost Bogdanovici, care era un fel de adversar personal al lui Ţurcanu.

Cineva a observat că în zilele de sărbătoare ori în zilele de post (vineri mai ales) reeducaţii erau şi mai îndrăciţi. De fapt, nu exista nici un moment de destindere. Dacă nu erai sub tortură, atunci erai spectator la tortura altora.

Mulţi au fost bătuţi cu beţe fine peste testicule şi unii au murit. Altora li s-a smuls părul fir cu fir. Dinţii săreau din gură ca fasolea bătută. Alţii au fost spânzuraţi cu picioarele în sus şi torturaţi. Nici limba nu a fost uitată în torturi.

Fragment din cartea Intoarcerea la Hristos – Ioan Ianolide
Foto: Din albumul Icoana noilor martiri ai pamantului romanesc

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

CITITI CUM II TORTURAU: Mucenicul Costantin Oprişan – cel mai schingiuit tanar de la Pitesti

Desene: Reeducarea prin TORTURA a DETINUTILOR din temnitele comuniste – EXPERIMENTUL PITESTI

 

Viata parintelui Dimitrie Bejan (1909-1995)

Sursa: http://vladherman.blogspot.com/2017/09/viata-parintelui-dimitrie-bejan-1909.html#.YyyPsR9BwWo

Dimitrie Bejan s-a nascut in anul 1909, fiind singurul baiat al unei familii cuvioase cu sase copii. Tatal sau era mult milostiv, iar mama lui se ruga cu o rugaciune foarte asezata. Culegand toate cele bune din familia lui, tanarul Dimitrie va merge in Iasi, unde va urma cursurile Seminarului Teologic, iar mai apoi in Bucuresti, unde va studia la Facultatea de Teologie.

Dupa ce termina teologia, Dimitrie va urma cursurile Facultatii de Istorie, tot din Bucuresti. La cea din urma, tanarul teolog l-a avut profesor chiar pe Nicolae Iorga. Dimitrie a adus la Academia Romana pergamentul pe care Sfantul stefan cel Mare semnase libertatea inaintasilor sai, a razesilor.

Parintele Dimitrie Bejan a fost hirotonit preot in anul 1940, cand a si fost trimis pe front, ca preot militar. Impreuna cu regimentul de armata, parintele a ajuns pana la Stalingrad, unde va fi si luat prizonier, in anul 1942, impreuna cu alti 17.000 de romani. Intre anii 1942-1948, parintele va sluji in lagare si in inchisori, mai pe vazute, mai pe ascuns.

Cartile ramase de la acesta, „Bucuriile suferintei”, „Oranki”, „Satul blestemat”, „Vifornita cea mare”, sunt o marturie cutremuratoare a celor petrecute in lagarele prin care a trecut. Parintele povesteste cum, de foame, condamnatii si-au pus pe foc bocancii, spre a-i manca.

„Pe unde ajungeau, rusii ii primeau bine, desi erau foarte saraci. Erau dornici sa vada un preot, il rugau pe parinte sa ii boteze. Mergeau la rau si se botezau in grupuri mari. „in spatele frontului in fiecare duminica se facea slujba, Sfanta Liturghie ori Sfanta Agheasma. Eram dotati cu altar portabil, o masuta cu vasele de slujba, antimis, o paine soldateasca si carti de strana. Odata, la un Pasti, intr-o zi am impartasit un regiment intreg in Basarabia, intr-un sat razesesc. Erau 3.600 de oameni. Toti, cu colonelul in frunte, pana la ultimul soldat.” (Parintele Dimitrie Bejan)

Intre anii 1942-1948, parintele a trecut prin mai multe lagare comuniste sovietice. „Mie niciodata nu mi-a fost foame la puscarie. Nu mi-a fost foame nici in lagar. Am plutit pe deasupra acestor greutati din lagar sau puscarie cu ajutorul lui Dumnezeu! Am avut un invatator care nu se satura niciodata. ii dadeam o jumatate din portia mea si eu ma simteam satul. Ce te miri? De ce te miri? Nu-i nimic de mirare. Era cine sa suplineasca lipsurile astea! si am iesit din puscarie perfect sanatos. si din lagar din Rusia am venit tot perfect sanatos. N-am avut nici o boala. Ne bateau cu ciomege pe toti la rand, ca barbarii. Batai, paduchi, raie, munci supraomenesti, dar eu eram fericit.” (Parintele Dimitrie Bejan)

Intors in tara, in anul 1948, parintele Dimitrie Bejan va fi inchis din nou, de asta data insa „de ai sai”. In tara, parintele Dimitrie Bejan a fost inchis mai intai la Jilava, iar mai apoi la Vacaresti, la Aiud, la Canal, din nou la Jilava, la Cavnic, iar in cele din urma, la Aiud.

In inchisoarea de la Aiud, parintele a fost coleg de celula cu Parintele Benedict Ghius. Legat de acea perioada, parintele isi va aminti astfel: „Faceam toti rugaciuni comune, agheasma mica, spovedanie. De altfel, cu o spovedanie completa, cu formula ei spusa corect, cu punerea mainilor pe capul penitentului, credeam ca raiul ne este deschis. Eu cred si acum acelasi lucru. Iata, eu aveam impartasanie. O tineam ascunsa in gulerul camasii si, cand ma pregateam, ma impartaseam. Iar daca vreunul dintre detinuti era bolnav sau era pe moarte, il spovedeam si-l impartaseam pe ascuns si asa pleca la Hristos.”

Dupa marea eliberarea din anul 1964, parintele Dimitrie Bejan va fi urmarit in continuare de comunisti, spre a-l impiedica sa faca lucrare sfanta, pana in anul 1990. Chiar eliberat din inchisoare, in anul 1964, parintele a avut domiciliu fortat pana la caderea regimului comunist.

Parintele Dimitrie Bejan va sluji ca preot la biserica din Ghindaoani. Biserica si curtea acesteia se dovedeau neincapatoare. Datorita faptului ca, in acea vreme, nu era voie a se face propaganda religioasa, iar el predica liber in biserica, un consiliu bisericesc a luat hotararea de a-i ridica dreptul de a sluji. Intre anii 1990-1995, parintele va locui in Harlau, unde i se hotarase domiciliul fortat. Aici, el a spovedit si a intarit pe cei ce i-au trecut pragul casei.

Parintele Dimitrie Bejan adoarme in Domnul in ziua de 21 septembrie 1995, lasand prin testament ca la inmormantarea lui sa nu se predice si nici flori sa nu se arunce, in semn de smerenie.

Teodor Danalache, crestinortodox.ro

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Despre cei 11 000 de MUCENICI preoti si calugari UCISI DE BOLSEVICI la manastirea ORANKI…

 

Dumitru Bordeianu despre „citirea gandurilor” detinutilor

Dumitru Bordeianu – „Marturisiri din mlastina disperarii”:

Rezultatul acestei experiente a fost ca s-a ajuns la „citirea gândurilor”. […] Atât eu, cât si camarazii mei, am vazut cu ochii nostri ca nu ne mai puteam controla expresia fetei, care ne trada întotdeauna gândurile pe care nu mai reusea sa le mascheze. În momentul când posedatul te tortura si se uita în ochii tai, întrebându-te unde te gândeai sau ce gânduri aveai, daca nu raspundeai sincer, el îti si observa pe fata gîndul pe care voiai sa-l ascunzi. Nu mai aveai nici vointa si nici puterea sa-ti opresti aceasta exteriorizare, si atunci se stia precis daca spuneai sau nu adevarul.
Aceasta a fost ultima faza a nebuniei colective pe care am trait-o toti cei care am trecut prin demascari. Iar rezultatul acestei „citiri” a gândurilor, prevazute de Nicolski si profetite noua de Turcanu, a fost neîncrederea totala în cel de lânga tine.

La începutul lui august 1951, când declaratiile publice si scrise erau pe terminate, iar tortura de „citire” a gândurilor atinsese nivelul prevazut în planurile ocultei, Turcanu a trecut din camera în camera, cu expresia unui demon satisfacut si l-am auzit repetând ca, ispitind si înselând pe cei tari si credinciosi, i-a putut tavali în mocirla.
„Ma, banditilor, va amintiti foarte bine ce am spus în camera aceasta cât si în celelalte camere, ca eu nu glumesc, ca ma voi tine de cuvânt si voi folosi toate metodele pentru a-mi atinge scopul urmarit. Or, iata ca am ajuns, prin metodele pe care le-am folosit, sa va citim si gândurile, fapt la care voi nu v-ati asteptat niciodata.”

Despre Dumitru Bordeianu, iata ce putem citi la https://www.crestinortodox.ro/parinti/dumitru-bordeianu-126450.html