Saccsiv – Weblog

Mitropolitul Ieremia de Gortina IL VA ANATEMATIZA SI EL LA ANUL PE PAPA. A fost inspirat de gestul Mitropolitului Serafim de Pireu

Posted in ANATEMA, Mitropolitul Ieremia de Gortina, Mitropolitul Serafim de Pireu by saccsiv on Martie 14, 2012

   Iata ce aflam din articolul MITROPOLITUL IEREMIA DE GORTINA, inspirat de gestul Mitropolitului Serafim de Pireu, ÎL VA ANATEMATIZA ŞI EL LA ANUL PE PAPA!:

MITROPOLITUL IEREMIA DE GORTINA

– profesor universitar la Atena

 şi fiu duhovnicesc al Mitropolitului Augustin de Florina –

ÎL VA ANATEMATIZA ŞI EL LA ANUL PE PAPA 

     fragment dintr-un curs de “Vechiul Testament – cuprinsul şi teologia lui”,

susţinut ieri, 12 martie 2012 şi transmis astăzi

de către postul de radio al Sfintei Mitropolii Pireu –

Mitropolitul Ieremia: […] Şi deşi v-am zis că voi vorbi despre Sfântul Grigorie Palama, voi vorbi despre Varlaam astăzi, despre ereticul Varlaam şi vom vedea poziţia Bisericii noastre Ortodoxe prin Sfântul Grigorie Palama în cazul nostrum. Aşadar, poftim? Ce-ai spus?

Un student: Anatema!

Mitropolitul Ieremia: Sigur. Anatema! Unii însă nu citesc anatematismele…

Acelaşi student: Le-a citit însă Mitropolitul Serafim de Pireu.

Mitropolitul Ieremia:  Da?

Acelaşi student: Şi eu l-am auzit pentru prima dată şi mai ales la sfârşit a luat poziţie…

Mitropolitul Ieremia:  A spus despre Varlaam?

Acelaşi student: A spus despre Papa, despre ultimul, actualul papă [Benedict al XVI-lea]. L-a anatematizat şi pe el.

Mitropolitul Ieremia: Bravo! Să am parte de rugăciunea lui [echivalent cu: Sărut dreapta sa]! De ce nu mi-ai spus asta?

Acelaşi student: N-am mai apucat. V-aş fi spus.

Mitropolitul Ieremia:  Asta o voi face şi eu la anul.

Acelaşi student: Şi, sigur, unii au reacţionat pe internet că ce timpuri sunt acestea să dăm anateme în loc să ne unim?

Mitropolitul Ieremia: Auzi, auzi! Asta face Teologia post-patristică. Adică Părinţii au fost proşti, au fost nebuni. Asta este blasfemie împotriva Duhului Sfânt. Aceste anateme sunt expresii ale Sfinţilor Părinţi, care au fost luminaţi de Duhul Sfânt, ale Sinoadelor. Adică acum nu este blasfemie împotriva Duhului Sfânt să spunem astfel de lucruri? Exact lucrul acesta este Teologia post-patristică, despre care am vorbit în cursul nostru anterior. Auzi, auzi! Aşa au spus, nu?

Acelaşi student: Episcopul de Syros, care este catolic, a redactat un răspuns în mai multe pagini împotriva Mitropolitului Serafim de Pireu despre anateme.

Mitropolitul Ieremia: A, ce să-ţi spun… Acum, prin modul în care mă exprim mă port ca şi cum le-aş fi spus şi eu [aceste anatematisme].

O studentă: Şi noi!

Mitropolitul Ieremia: Amintiţi-mi, vă rog, mâine, să-i trimit un fax Mitropolitului Serafim de Pireu să-l felicit pentru această faptă a sa, dar şi pentru bunul exemplu pe care ni-l dă, ca să-l urmăm. Fruntaş însă este el […].

Traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfântul Marcu al Efesului”

Cititi va rog si:

Video: IPS SERAFIM DE PIREU ROSTIND ANATEMA catre papa Benedict al XVI-lea, monofiziti, musulmani, rabini, iehovisti si ecumenisti

Scrisoarea Mitropolitului Serafim de Pireu către Mitropolitul Ieremia de Gortina

Incident serios la Dimitsana cu Mitropolitul Ieremia de Gortina

 

Anunțuri

Incident serios la Dimitsana cu Mitropolitul Ieremia de Gortina

Posted in Mitropolitul Ieremia de Gortina, ORTODOXIE by saccsiv on Decembrie 27, 2010

Scrisoarea Mitropolitului Serafim de Pireu către Mitropolitul Ieremia de Gortina

peiraios

   Mitropolitul Serafim de Pireu a trimis o scrisoare Mitropolitului Ieremia de Gortina ca răspuns la Enciclica lui Kir Ieremia referitoare la retragerea semnăturii sale de pe textul „Mărturisirii de Credinţă împotriva Ecumenismului”. Merită de menţionat că Agenţia de Ştiri Bisericeşti Romfea.gr a publicat textul despre retragerea semnăturii Mitropolitului Ieremia de Gortina.

   Scrisoarea Mitropolitului Serafim de Pireu are următorul conţinut:

   „Înaltpreasfinţite Stăpâne,

   Am primit Scrisoarea Voastră Enciclică comunicată şi nouă, datată în 28.09.2009 şi trimisă către preoţii şi Sfintele Mănăstiri din de-Dumnezeu-păzita Voastră Mitropolie, (scrisoare) referitoare la retragerea semnăturii Voastre de pe textul pus în circulaţie şi cu iubire frăţească purced în a-mi exprima către Înalpreasfinţia Voastră smeritele mele gânduri despre acesta.

   În Preasfânta noastră Biserică Nedespărţită, Apostolică şi Universală, Cap şi Adevăr şi Viaţă şi Cale şi Canon al dreptei judecăţi nu este niciun om, ci Însuşi Hristos Cel viu Care trăieşte în veci.

   Iar noi toţi fraţi suntem, după cuvântul scripturistic şi, conform aceluiaşi, nimeni nu este exclus de la ospăţul credinţei şi de la cina Mielului, atâta vreme cât este mădular preacinstit al Trupului Lui.

   Din acest motiv în Teologia şi în Viaţa Bisericii, niciodată nu nu s-a putut însinua „statulul sacru” al Romei celei căzute, ci dimpotrivă, buna rânduială a sistemului ierarhic şi a coabitării tuturor persoanelor.

   Prin urmare, expunerea de către nişte fraţi trezvitori a unui text cu adevărat ortodox şi cu perspectivă ortodoxă, după cum este aşa numita „Mărturisire de Credinţă împotriva ecumenismului” (sincretist), nu împiedică întru nimic desfăşurarea normală a vieţii bisericeşti, ci dimpotrivă, o întăreşte şi o dinamizează şi, prin urmare, reclamaţiile unor fraţi care s-au arătat deranjaţi – membri ai Trupului Bisericii – din păcate, se dovedesc neîntemeiate şi aparente, fiind alimentate de oportunism şi interese meschine.

   Şi aceasta  o susţinem întru cunoştinţă, după ce am cercetat cuvânt cu cuvânt textul menţionat.

   Din păcate, cei deranjaţi denaturează cele cuprinse în el (în textul Mărturisirii de Credinţă), prezentându-l ca şi cum s-ar opune celor conglăsuite şi hotărâte în mod panortodox referitor la desfăşurarea dialogurilor cu eterodoxia.

   Cu siguranţă în text este stigmatizată nu hotărârea panortodoxă despre desfăşurarea dialogurilor cu semenii noştri ţinuţi de fiara cea din adânc, ci diminuarea conştiinţei de sine ortodoxe din timpul întreţinerii acestora prin diferite acţiuni sau omisiuni.

   Încheind frăţeşte, mă rog ca să dobândiţi pacea întru toate.

   + SERAFIM, Mitropolit de Pireu”

   (traducere din greacă: ierom. Fotie; sursa: romfea.gr)

   „Mărturisirea de Credinţă împotriva Ecumenismului” o puteti cititi la:

IMPORTANT DOCUMENT IMPOTRIVA ECUMENISMULUI