Statul Idaho permite vânătorilor să omoare 90% din lupi
Guvernatorul statului american Idaho, Brad Little, a semnat o lege care va permite vânătorilor să folosească elicoptere, snowmobile, ATV-uri, echipamente de vedere pe timp de noapte, capcane şi alte mijloace pentru a ucide aproximativ 90% din lupii statului, potrivit The Guardian.
Lupii nu au avut nicio şansă. Această vânătoare fără precedent a avut loc în timpul sezonului de reproducere, ucigând femelele însărcinate şi perturbând haitele într-un moment critic pentru supravieţuirea puilor”, susţin aceştia, conform Digi24.
Ce hal de oameni sunt cei ce „vaneaza” la Balc?
Citez din articolul Vanatoarea de la Balc, o orgie:
Vanatoarea de la Balc dauneaza imaginii Romaniei. Orgie vanatoreasca. Bordel cinegetic al Europei. Asta spune Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor despre macelul mistretilor.
„Considerăm că la Balc nu se desfăşoară o simplă partidă de vânătoare, ci o adevărată “orgie vânătorească”, fapt extrem de nociv pentru că asociază imaginea României cu aceea a unui “bordel cinegetic al Europei” (dupa expresia unui cunoscut activist ecologist)”, transmite Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor (FNPA) citata de RealitateaTv.
„Credem că excesul care guvernează vânătoarea de la Balc, sub toate aspectele sale (numărul mare de animale omorâte într-un timp scurt, fără efort, modul cum sunt “pregătite” aceste animale pentru a fi măcelărite) constituie simptomul unui profund dezechilibru moral. Considerăm că hrănirea animalelor şi închiderea în ţarcuri cu scopul proliferării accelerate şi facilitării vânării lor (ca şi împuşcarea din foişoare) contravin atât legislaţiei cât şi principiilor deontologice elementare ale vânătorii”, mai spun reprezentanţii fundaţiei.
FNPA cere tuturor celor care sunt implicaţi în organizare, precum şi iubitorilor de animale, să boicoteze acest eveniment şi îl roagă pe Gheorghe Zamfir, un cunoscut iubitor de animale, să renunţe la a mai cânta în faţa participanţilor la vânătoare.
Vizionati va rog si:
http://webtv.realitatea.net/actual/la-balc-mistretii-au-intrat-in-bataia-pustilor-milionarilor
Comentariu saccsiv:
Ce diferenta este intre acei „vanatori” si stricatele acestea?
http://videonews.antena3.ro/action/viewvideo/37623/Omoara-un-caine-cu-tocurile-Imagini-socante/
Nu mare …
Eu oricum nu sunt de acord cu vanatoarea de placere. Cica ca sport. Ca vanezi pentru hrana si imbracaminte, daca vietuiesti in pustietati, e alta treaba.
Ce se intampla insa la Balc este macel. Si demonstreaza cam ce au in capatani acei „vanatori”. Niste marionete ale ELITELOR, ocupante a tot soiul de fotolii de directori la mega firme …
Modul cum vaneaza, dovedeste iubirea lor de sange: sa traga ei cu arma ca sa curme viata unui animal, stand comod, ca la counter-strike. Consider ca cei ce chinuie sau ucid in halul asta dobitoace, nu dau prea multi bani nici pe un om. Probabil de aceea au si fost desemnati sa ocupe acele functii.
Cititi va rog si:
VIDEO: Politisti americani ucigand un caine
Sfintii cand stateau in pustiu, nu ucideau fiarele. Din contra:
Si ca sa ne mai veselim oleaca:
VIDEO (sa mai si radem): Lemurianul rasfatat
VIDEO (sa mai si radem): Pisoiul care ataca ursul
2 comments