Saccsiv – Weblog

„Si de nu s-ar fi scurtat acele zile …”

Sfânta Evanghelie după Matei, 24, 22:

Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile.

Sunt multi care adera la tot soiul de teorii fundamental gresite, ori deoarece nu inteleg ca finalul nu este antihristul, ci Parusia, ori deoarece sunt atat de cimentati in material incat spera ca Pamantul, asa cum il stim, sa tina o vesnicie sau macar cat mai mult timp.

Asa se face ca admit ei ca mai devreme sau mai tarziu vor incepe semnele clare ale inceputurilor vremurilor apocaliptice, ca de exemplu: ultimul razboi sau instaurarea NOII ORDINI MONDIALE sau cipuirea, eGuvernarea, internetul obiectelor si disparitia banilor. Dar tot ei vin imediat cu completari de genul:
(more…)

EXTREM DE IMPORTANT: RUGACIUNEA COMUNA cu CATOLICII (sau alti eretici) este ASPRU PEDEPSITA de canoane. Dar pare ca la putini le pasa … Propunere de dezbatere: CE-I DE FACUT?

Posted in APOSTAZIE, EREZIE by saccsiv on Septembrie 25, 2010

   „Dacă va intra cineva ca să se roage cu ereticii: catolicii, protestantii, adventistii, pocăitii, tudoristii, baptistii si altii de acest fel, sau dacă va mânca la praznicele lor, unul ca acela să se afurisească si dacă nu se va căi să se taie cu totul de la Biserica lui Hristos, ca unul ce a căzut din har.”

   Iata ce scrie teologul constantin la articolul Ce inseamna EREZIE si APOSTAZIE. „Daca se va ruga cineva cu ereticii, acela să se afurisească si dacă nu se va căi, să se taie cu totul de la Biserica lui Hristos, ca unul ce a căzut din har”:

o mica precizare. am vazut articolul mai tarziu. cand cititi ‘sa se afuriseasca’ prin aceasta se intelege oprirea de la impartasanie. deci, doar unde scrie ‘sa fie anatema’ sau ‘sa se arunce afara/sa se dezlipeasca’ etc. de Biserica numai acolo canonul prevede cea mai grea pedeapsa, adica scoaterea din Biserica. si aceasta se face doar cu cei care nu se pocaiesc dupa ce li se cere expres de catre Biserica sa faca asta, de cateva ori. de exemplu, kazantsakis in grecia. Aceasta este cea mai mare pedeapsa si se aplica doar in cazuri extreme. Si da, Canonul Apostolic (daca nu imi joaca feste memoria 45 si urm.) interzice clerului cu desavarsire sa se roage cu ereticii, iar slujirea impreuna inseamna depunerea din treapta.

   Iata si ce scrie parintele Sorin la articolul FOTO: Rugaciune comuna la Viena?:

Esti naiv? Astia se roaga impreuna de cel putin 30 de ani si tu acum ii vezi?
tu stii ca in urma circului ridicarii anatemelor s-a dat liber la intercommunio? adica si ortodocsii si ei se pot impartasi la ceilalti. numai ca la noi nu s-a facut publica treaba. Se preactica insa in taina de catre clerici si laici ortodocsi.

Sau poate ca nu se roaga ci … tin un mom de reculegere.

   Parintele Sorin vorbeste despre napasta ce a reprezentat-o PATRIARHUL ECUMENIC ATHENAGORAS pentru ORTODOXIE. Sa ne amintim:

   1948 Athenagora, fost arhiepiscop al Americii de Nord şi de Sud, ajunge Patriarh al Constantinopolului după ce Patriarhul Maxim este declarat „necorespunzător psihic” şi silit să se retragă. Athenagoras declara: „Greşim şi păcătuim dacă gândim că credinţa ortodoxă a venit din ceruri şi că celelalte dogme (religii) sunt nevrednice. Trei milioane de oameni au ales mahomedanismul drept cale către Dumnezeu, şi încă câteva sute de milioane sunt protestanţi, catolici şi budişti. Ţelul fiecărei religii este să îl facă pe om mai bun”.

   6 ian. 1964 Patriarhul Ecumenic Athenagora şi Papa Paul al VI-lea se întalnesc la Ierusalim şi se roagă împreună în Sfântul Mormânt. La intrare, izbucneşte un incendiu, provocând o pană de curent în întreaga biserică.

   7 dec. 1965 Patriarhul Ecumenic Athenagora şi Papa Paul al VI-lea, în mod simultan, „ridică Anatema de la 1054″. Anatema a fost dată asupra ereziilor papale pentru a-i ocroti pe ortodocşi de învăţăturile ce nu duc la mântuire, ci la pieire. Prin „ridicarea” anatemei, Athenagora proclamă că Papa şi cei ce îl urmează au fost aforisiţi (excomunicaţi) pe nedrept, că Biserica a greşit atunci când a susţinut că învăţăturile papale sunt mincinoase şi că, cu adevărat, Papalitatea Latina este parte a Ortodoxiei. „Îndepărtarea excomunicărilor reciproce restabileşte relaţiile canonice dintre Roma şi Noua Romă. Aceasta restabilire este o necesitate canonică…”, se spune într-o declaraţie a Patriarhiei. Din acest moment, mai multe mănăstiri şi schituri din Muntele Athos încetează să-l mai pomenească pe patriarhul Athenagora.

   26 oct. 1967 Patriarhul Ecumenic Athenagora merge la Roma şi se aşază pe un scaun arhieresc la aceeaşi înălţime cu Papa, şi se roagă împreună.

   Pastorala de Crăciun 1968 Patriarhul Ecumenic Athenagora afirmă că „poporul lui Hristos” – romano-catolicii şi ortodocşii – se vor uni fără ajutorul ierarhilor sau teologilor. Mai declară că a introdus numele Papei Paul al VI-lea în dipticele Patriarhiei Ecumenice. (Dipticele sunt lista de episcopi ortodocşi pomeniţi în timpul Dumnezeieştii Liturghii).

   Feb. 1971 Papa şi Patriarhul Ecumenic Athenagora schimbă scrisori de recunoaştere reciprocă a Bisericilor lor. Patriarhul Athenagora anunţă public că dă Sfânta Împărtăşanie romano-catolicilor şi protestanţilor.

   Iulie 1972 Patriarhul Ecumenic Athenagora moare şi este îngropat; o înmormântare cu sicriul închis (fapt neobişnuit pentru un episcop ortodox). Este urmat de Dimitrie, care promite să continue „politica ecumenică” a predecesorului său.

   Cititi va rog si:

La „Nasul” (B1TV), MASONII se lauda ca PATRIARHUL ECUMENIC ATHENAGORAS (cel ce a ridicat anatema de la 1054) a avut GRADUL 33 … (adica se inchina lui LUCIFER)

   Asadar, desi este interzisa si pedepsita, de la masonul Athenagoras incoace practica rugaciunii comune este din ce in ce mai raspandita si din pacate ramasa nepedepsita.

   Va mai amintiti de fapta IPS Nicolae Corneanu?

   Citez din articolul Sinodul BOR i-a iertat pe episcopii Corneanu si Sofronie:

   Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat, miercuri, sa ii ierte pe Mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, si pe Episcopul Oradiei, Preasfintitul Parinte Sofronie.
   Sinodul a luat aceasta decizie pentru ca „Biserica Ortodoxa condamna pacatul si nu pacatosul”, iar cei invinuiti si-au recunoscut greseala si s-au cait.
   Membrii Sinodului au analizat gestul IPS Nicolae Corneanu care s-a impartasit duminica, 25 mai, in biserica greco-catolica din Timisoara, in prezenta Excelentei Sale Mons. Francisco Javier Lozano, Nuntiu Apostolic in Romania, a PS Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj, a zeci de preoti romani si straini si a mii de credinciosi veniti din toata tara.
   Evenimentul, care a avut loc cu prilejul sfintirii bisericii greco-catolice cu hramul „Sf. Maria – Regina Pacii si a Unitatii”, a starnit diverse reactii. Martorii povestesc ca la momentul impartasaniei, IPS Nicolae Corneanu a plecat din mijlocul credinciosilor si a urcat la altar, unde a cerut permisiunea de a se impartasi. I-a fost inmanat potirul cu Sangele Domnului din care Inalt Preasfintia Sa Nicolae Corneanu s-a impartasit singur.

   Gestul a fost interpretat de unii preoti ortodocsi, potrivit declaratiilor din presa, ca fiind un act de lepadare de ortodoxie, in conditiile in care Biserica Ortodoxa Romana nu este in comuniune cu greoco-catolicii sau cu romano-catolicii. In schimb, acelasi gest a fost considerat de greco-catolicii ca „o minune”.
   Imediat dupa eveniment, Sinodul Permanent a hotarat ca problema va fi inscrisa pe ordinea de zi a proximei sedinte a Sfantului Sinod, spre dezbatere si decizie.
   Cel de-al doilea caz discutat la Sinod l-a privit pe Episcopul Oradei, Preasfintitul Parinte Sofronie. La Oradea, Boboteaza a fost marcata, in acest an, printr-o slujba religioasa de sfintire a apei Crisului Repede oficiata impreuna de episcopii ortodox si greco-catolic, PS Sofronie si PS Virgil Bercea, care au sfintit impreuna crucea ce a  fost aruncata in apa.

   Comentariu saccsiv:

   S-a cait oare acest ierarh? Bunul Dumnezeu stie, dar un lucru e sigur: n-a patiti nimic, n-are nici o treaba si-si vede mai departe de ale sale. Daca atat de usor se trece peste o fapta atat de grava, ce sa ne mai miram ca rugaciunile in comun trec nebagate in seama?  

   E limpede ca ne indreptam rapid spre vremurile de care aminteau profetiile:

PROFETIA Sfantului ANATOLIE al OPTINEI despre vremea cand ERETICII VOR  PUNE MANA PE BISERICA …

   Dar asta nu inseamna sa ne facem ca ploua, ca si cum nimic nu s-ar petrece. Poporul credincios trebuie sa stie clar ce este bine si ce este rau.

   Pe acest blog comenteaza multi parinti si cititori cu o temeinica pregatire teologica. Ii rog sa-si expuna o parere. Sa completeze sau sa critice cele scrise mai sus si sa ne straduim sa raspundem la o intrebare extrem de importanta: CE-I DE FACUT? Cum sa procedam pentru ca din ce in ce mai multi sa inteleaga ca rugaciunea comuna este o greseala extrem de grava?

   Sa ne amintim ca in trecut, la un moment dat, conducatorii Bizantului dusesera ratacirea cu mult mai departe:

Pomenirea mucenicilor din Athos, carora li s-a dat foc caci s-au opus ticalosiei imparatului bizantin ce la conciliul de la Lyon din 1274 a semnat unirea cu catolicii …

   Dar nu s-a ajuns nicaieri, caci a avut loc o rezistenta de jos in sus: a poporului impotriva conducatorilor si ierarhilor rataciti. Nu stiu daca acum se vor putea schimba ratacitii de sus, insa macar sa-i trezim pe cat mai multi de jos.

Ce inseamna EREZIE si APOSTAZIE. „Daca se va ruga cineva cu ereticii, acela să se afurisească si dacă nu se va căi, să se taie cu totul de la Biserica lui Hristos, ca unul ce a căzut din har”

Posted in APOSTAZIE, EREZIE by saccsiv on Septembrie 24, 2010

   „Dacă va intra cineva ca să se roage cu ereticii: catolicii, protestantii, adventistii, pocăitii, tudoristii, baptistii si altii de acest fel, sau dacă va mânca la praznicele lor, unul ca acela să se afurisească si dacă nu se va căi să se taie cu totul de la Biserica lui Hristos, ca unul ce a căzut din har.”

   Cititi va rog si:

CAT DE PACATOSI SUNTEM … Păcatele care opresc de la Sfânta Împărtăsanie si canonisirea lor după Sfîntele Canoane

   Iata si detaliile:

EREZIA

715. – Crestinii care calca numai legile bisericesti administrative, si ajung in neintelegere cu ierarhia, organizandu-se si rugandu-se osebit, se numesc schismatici. Crestinii care s-au ratacit de la unele adevaruri dogmatice de credinta ortodoxa, de morala si de cult, se numesc eretici. Crestinii care si-au formulat o doctrina eretica si schismatica rupandu-se definitiv de biserica, se numesc sectanti. Doctrinele ratacite de toate nuantele, sunt creatiunea fiintelor rationale razvratite, care, in conformitate cu legea liberei lor vointe, ele pot sa asculte de adevarul vointei lui Dumnezeu sau nu, afirmandu-se in viata ca niste membre deformate (Deut. 6, 1-25; 30, 1-20), si contrare realitatii adevarului revelat, doctrine care s-au desfasurat pe linia timpului, sub formele idolatriei, ale falsilor profeti si erezii (Fac. 41,8; Ex. 7,10-13; Num. 22 si – 23; Deut. 13,1-8; Matei 22,31-32; 24,4-25; F. Ap. 8,9-24; 20,29-30; I Cor. 1,10-13; 3,2-9; II Petru 2,1-2; I Tini. 4,1-5; Tit. 3,3-5)-V. Dogmele.

716. – Fiintele rationale, oamenii, cad in erezie, din cauza: a) nestiintei (Osea, 4, 6-7; Deut. I; 39; Ioan 4, 11); b) a inselaciunii diavolesti tainuite (Fac. 3,1-6; Matei 4,1-10; Ioan 8,44; II Cor. 11,3-15); c) poftelor omenesti de a se folosi rau de libertatea care duce la razvratire, neascultare si necredinta (in Regi 22, 1-28; Ier. 20, 1-18; Tit . 3, 2-5); d) a invechirii intru pacate, atat prin educatia primita cat si prin indeletnicirea voita a mintii si a vietii obisnuite (V. Neascultarea, Pacatul). Indreptarea ereticilor se poate face numai cu darul lui Dumnezeu, care se poate altoi numai pe o inima sincera, pe care Dumnezeu nu o va urgisi (Ps. 50, 17; V. Spovedania, Providenta).

717. -„Pe ereticii cei nelegiuiti, care nu se pocaiesc, afurisiti-i si-i lepadati de ceilalti credinciosi, aducand la cunostinta publica indepartarea lor din biserica lui Dumnezeu si porunciti credinciosilor sa se fereasca cu desavarsire de ei, si sa nu se intovaraseasca cu ei nici la vorba si nici la rugaciune, caci ei sunt potrivnici si dusmani ai bisericii, strica turma lui Hristos si batjocoresc mostenirea credintei. (Prov. 13,20). Acestia sunt despre care Domnul a spus cu amaraciune si cu asprime, zicand ca sunt hristosi mincinosi si invatatori vicleni, care hulesc duhul harului si dispretuiesc darul lui cel oferit gratis, carora nu li se iarta nici in veacul de acum, nici in cel ce va sa vie (Matei 5,32). – Const. Ap. VI, 18.

718. -„Episcopul, presbiterul sau diaconul numai de se va ruga impreuna cu ereticii, sa se afuriseasca (suspende), iar de le va da voie a lucra ca unor clerici, sa se cateriseasca„. -Apost. 45.

719. -„Daca vreun cleric sau laic va intra in sinagoga iudeilor sau a ereticilor sa se roage, sa se cateriseasca si afuriseasca„.-Apos. 64.

720. -„Cu privire la clericii cei ce se numesc pe sine catari si vor sa se intoarca la biserica soborniceasca si apostoleasca, sfantul si marele sinod a hotarat ca punandu-se mainile spre pocainta peste ei, sa ramana mai departe in cler. Dar inainte de toate se cuvine ca ei sa marturiseasca in scris, ca vor consimti si vor urma dogmele bisericii sobornicesti si apostolesti, adica vor intra in comuniune si cu mirenii cei casatoriti a doua oara, si cu cei cazuti pe vremea persecutiilor, pentru care s-a hotarat si timpul de pocainta si s-a stabilit si termenul (de iertare) ca acestia sa urmeze intru toate dogmele bisericii sobornicesti. Deci, toti acesti clerici, de se vor afla numai singuri hirotonisiti, ori prin sate, ori prin orase, cei aflati in cler sa ramana mai departe clerici. Iar daca ar veni oarecari, unde este episcop sau prezbiter al bisericii sobornicesti, evident ca acel episcop al bisericii va avea mai departe demnitatea de episcop, pe cand cel ce se numeste episcop venit de la Catari (curati) va avea dreptul numai de presbiler, afara de nu cumva episcopul ar voi sa-l impartaseasca alaturi de sine cu cinstea numelui de episcop; Iar daca n-ar voi, atunci sa-i caute un loc de horepisebp sau de presbiter, pentru ca in genere sa se mentina in cler, ca sa nu fie doi episcopi intr-o cetate”. -I ec. 8.

721. -„Deoarece unii evrei s-au ratacit in credinta, socotind ca pot sa amageasca pe Hristos Dumnezeul nostru, se prefac a fi crestini, dar in ascuns il tagaduiesc, in taina serbeaza sambata si fac si alte lucruri evreiesti. Hotaram ca acestia sa nu se primeasca nici la impartasanie, nici la rugaciune, nici la biserica, ci sa fie demascati ca sunt evrei dupa religia lor, sa nu li se boteze copiii si nici sa poata sa cumpere sau sa castige robi.

Iar daca vreunul dintre dansii se va intoarce cu credinta curata si va marturisi din toata inima, defaimand obiceiurile si faptele evreiesti, incat si altii sa ia invatatura si indreptare, acesta sa se primeasca si sa se boteze, el si copiii lui, luandu-se asigurari ca se va indrepta de obiceiurile evreiesti. Daca nu vor face asa, cu niciun chip sa nu se primeasca”, VII ec.8

722. -„Nu este ingaduit ereticilor sa intre in casa lui Dumnezeu, daca staruie in eres” (Matei 12,30; Luca 11, 23). -Laod. 6.

723. -„Cei ce se convertesc de la erezie, adica dintre novatieni, fotiniani, quadrodecimani, fie ei catehumeni sau adepti ai lor, sa nu fie primiti in biserica pana ce nu anatematisesc toate ereziile si mai ales, pe cel de care ei apartin. Dintre acestia care se numesc credinciosi ai acestor secte, vor putea fi primiti la sfintele taine, numai dupa ce vor invata si marturisi simbolul credintei si vor fi unsi cu sfantul mir”. -Laod. 7.

724. -„Cei ce se convertesc de la erezia frigienilor (montanistilor), daca sunt clerici mai ales dintre sefii lor, sa fie catehizati cu toata grija, si apoi sa se boteze de episcopii si prezbiterii bisericii ortodoxe”. -Laod.

725. -„Nu se cade a lua binccuvantari (paine, aghiasma) de la eretici, fiindca acestea sunt mai mult niste absurditati, decat adevarate binecuvantari„. -Laod. 32.

726. -„Nui se cuvine a se ruga impreuna cu ereticii sau schismaticii„. -(Apost. 9,45). -Laod. 33.

727. -„Nu se cuvine sa paraseasca crestinii slujba mucenicilor lui Hristos si sa se duca la serbarile falsilor mucenici si ereticilor, sau care au fost odinioara eretici, caci acestia sunt instrainati de Dumnezeu”. -I.aod.34.

728. „Nu se cuvine crestinilor sa paraseasca biserica lui Dumnezeii si sa venereze pe ingeri ca fapturi in locul lui Iisus, care este capul bisericii (Colos. 2, 4-8; Efes. 1, 20; 4,15-16) si sa faca 174 adunari in cinstea lor, caci acestea sunt oprite. Deci de se va afla cineva ca staruieste in aceasta idolatrie ascunsa (F. Ap. 4, 12) sa fie anatema, caci a parasit pe Domnul Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu si a cazut in idolatrie (a pus faptura in locul facatorului) (Rom. 1, 22-23)”. -Laod. 35.

729. -„Dupa ce s-au cercetat si s-au luat in considerare toate cele ce par a fi spre folosul bisericesc, cu aprobarea si inspirata Duhului Sfant, am gasit de bine sa se trateze cu blandete si pace pomenitii donatisti, desi se deosebesc si sunt nelinistiti cu privire la impartasirea cu trupul Domnului. In ceea ce ne priveste, sa cunoasca indeobste toti cei ce s-au incurcat in comuniunea si prietenia acelora prin toale eparhiile Africii, cum ca s-au legat cu o ratacire ticaloasa, fara indoiala, precum zice Apostolul: „Certam cu blandete pe cei ce se impotrivesc, in asteptarea, ca Dumnezeu le va da pocainta ca sa cunoasca adevarul si sa-i scape din cursa diavolului, fiind ademeniti de el ca sa-i faca voia”. (II Tim. 2,25-26). Cartagina 66.

730. -„S-a hotarat ca sinodul nostru sa trimita scrisori catre toti dregatorii din Africa, de la care s-a cerut sprijin pentru ajutorul bisericii sobornicesti, cand autoritatea episcopilor este defaimata prin cetati: Adica dregatorii crestini sa cerceteze cu autoritatea lor, cele ce s-au facut de maximianisti care au ocupat samavolnic bisericile, si pe cei ce s-au despartit de ei, sa-i inscrie in actele publice, spre a fi cunoscuti de crestinii ortodocsi”. -Cart. 67.

731. -„S-a hotarat ca sa se trimita scrisori catre sinepis copiii nostri, si mai ales catre fratele nostru Anastasie de pe scaunul apostolic (Roma). El stie ca Africa are nevoie de pace. Insisi fostii clerici, donatistii, care s-au convertii si ar voi sa vina la soborniceasca biserica, ar putea fi primiti de episcopii sobornicesti in slujba de clerici, daca aceasta ar contribui la unirea tuturor crestinilor. Toi asa s-a procedat si in trecut in mai multe biserici ale, Africii unde a odraslit acest eres. Prin aceasta nu se dezleaga cele hotaiitede sinodul de peste mare (Italia), ci numai ca sa se usureze unirea celor ce vor sa vie la soborniceasca biserica. Intotdeauna trebuie sa se urmareasca unitatea ecumenica si folosul mantuirii sufletelor in toate locurile. Sinodul de peste mare (Italia) este impotriva primirii clericilor in aceeasi demnitate , dar noi tinem seama ca mantuirea este data pentru toti. Astfel, daca cei ce s-au hirotonit de donatisti, vin la soborniceasca biserica, nu vom proceda dupa sinodul italian, ci noi il vom primi in demnitatea clericala pentru a se face unirea soborniceasca a bisericii”. -Cartag.68.

732. S-a hotarat sa se trimita delegati ai sinodului la episcopii sau mirenii donatistilor spre a le propovadui pacea si unirea, fara de care nu se poate dobandi mantuirea. Si se va face cunoscut ca ei n-au ce imputa bisericii sobornicesti. Sa se faca cunoscut tuturor, pe temeiul documentelor, cat s-au purtat ei de rau fata de schismaticii lor maximianisti. Daca vor voi sa inteleaga, Dumnezeu le va lumina mintea, ca sa priceapa, ca asa cum s-au dezbinat maximianistii de ei, lot asa s-au dezbinat ei odinioara de soborniceasca biserica. Pe acesti maximianisti i-au persecutat, apoi i-au primit pe fiecare in rangul sau cand au revenit la ei, recunoscandu-le si botezul, numai sa-i atraga in secta lui Donat si sa nu intre in soborniceasca biserica, fara a-i mai invinovati, asa cum facuse mai inainte”. -Cartag. 69.

733. -„S-a hotarat ca sa se ceara de la imparati ca ramasitele idolatriei, nu numai statuile cele sculptate, ci si cele din orice fel de locuri deschise sau din dumbravi sau de sub copaci, cu tot chipul sa se nimiceasca”. -Cartag. 84.

734. -„Fiecare episcop, in orasul episcopal, fie singuri, fie in colaborare cu altii, trebuie sa intre in legatura cu conducatorii donatistilor, si sa-i provoace ca si ei sa trimita reprezentanti spre a discuta problemele religioase. Daca va fi nevoie se va cere si ajutorul dregatorilor lumesti. Comunicarile facute vor fi semnate de episcopul Cartaginei in numele sinodului”. -Cartag. 91.

735. – Augustin, episcopul Cartaginei a propus spre aprobare urmatoarea scrisoare: „Noi, trimisii autorizati ai sinodului nostru ortodox, cautam sa intram in tratative cu voi, dorind a ne bucura de indreptarea voastra, dupa cuvantul Domnului, care zice: Fericiti facatorii de pace ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema (Matei 5, 9). Dar si proorocii ne invata sa zicem celor ce nu voiesc sa se numeasca frati ai nostri: Voi sunteti frati ai nostri. Deci voi nu trebuie sa dispretuiti sfatul nostru, care vine din iubirea pacii, caci, daca voi credeti ca veti avea dreptate, sa fiti cu rabdare. Cand se va intruni sinodul vostru, alegeti dintre voi pe cei ce vor apara paruta voastra dreptate si noi vom face la fel. Cei alesi dintre noi vor trata in liniste la locul si in timpul hotarat cu ai vostri, ca prin voia lui Dumnezeu sa se puna capat, in sfarsit, ratacirii vechi, ca nu cumva sufletele neputincioase si poporul fara experienta sa se piarda in dezbinarea nelegiuita prin increderea in oameni. De veti primi frateste aceasta invitatie, usor se va lamuri dreptatea, iar daca nu veti primi aceasta propunere, reaua credinta a voastra se va cunoaste indata. Toti au fost de acord”. -Cartag. 92.

736. …”Deja s-a vorbit despre catari, si tu ai observat ca noi trebuie sa ne calauzim dupa obiceiul locului unde ne aflam, fiindca toti cei ce s-au ocupat de aceasta problema au vederi deosebite cu privire la validitatea botezului savarsii de eretici. Botezul pepuzieiiilor nu poate sa fie socotit ca un adevarat botez; si eu nu ma pricep cum Dionisie (+256) episcop al Alexandriei, om cult si mare canonist, ia trecut cu vederea. Cei vechi au judecat sa primeasca numai acel botez care nu este gresit fata de adevarurile credintei dogmatice. Insa ei au deosebit trei feluri de crestini rataciti, despartiti de biserica: ereziile, schismele si adunarile ilegale (parasinagogi).

Se numesc eretici cei ce pacatuiesc contra anumitor invataturi esentiale ale credintei… Se numesc schismatici, cei ce s-au despartit de biserica pentru anumite chestiuni (administrative, cultice, ele), cu privire la treburile bisericesti. Se numesc adunari ilegale acelea pe care le fac anumiti preoti, razvratiti contra episcopilor, sau de episcopii razvratiti contra (sinodului) bisericii, sau de o comunitate bisericeasca neascultatoare. De exemplu, daca cineva a fost dovedit de vreun pacat si a fost afurisit, adica oprit de la slujba, dar el nu se supune canoanelor, si slujeste, apoi se insoteste cu cei despartiti de biserica pentru a-si implini anumite interese personale, aceasta razvratire se numeste adunare ilegala.

Este o schisma, daca de ex. cineva are (ca donatistii), cu privire la pocainta, alte vederi contrare celor care fac parte din biserica. Este o erezie, daca cineva asculta de ratacirile maniheilor, marcionitilor si a pepuzienilor (montanisti), despre care vorbim acum, fiindca ei se deosebesc prin insesi adevanirile dogmatice cu privire la Dumnezeu. Pentru aceasta s-a hotarat odinioara sa se declare botezul ereticilor nevalabil si a primi pe cel al schismaticilor, pentri ca ei fac parte inca din biserica. Iar pe cei care in adunari ilegale, sa fie primiti numai, dupa ce ei se vor indrepta prin pocainta. Chiar si cei care s-au dus dupa cei razvratiti, fiind in oarecare demnitati bisericesti, dupa ce se vor indrepta, sa fie primiti in aceeasi treapta clericala”,

„Insa pepuzienii (montanistii) sunt intru totul eretici, pentru ca ei hulesc contra Duhului Sfant, atribuind in chip nelegiuit si fatarnic lui Montan si Priscilei supranumele de „Mangaietorul”. Pentru aceasta ei se fac dublu vinovati: mai intai, pentni ca ei atribuie oamenilor vrednicia lui Dumnezeu, si in al doilea rand, pentru ca ei hulesc pe Duhul Sfant comparandu-l cu oamenii. Care ar fi temeiul pentru a se putea sustine ca botezul lor facut in numele Tatalui si al Fiului, a lui Montan si al Priscilei sa fie valabil? Cei ce nu s-au botezat dupa Sfanta Traditie nu pot fi socotiti botezati cu adevarat. Daca Dionisie a scapat din vedere aceasta, nu se cuvine ca noi sa aprobam greseala lui, caci prin bunul simt, absurditatea (acestui botez) se poate vedea de la sine”.

„Catarii de asemenea fac parte dintre schismatici. Predecesorii nostri, adica Ciprian si Firmilian, au socotit ca sunt egali in ratacire, Catarii, Encratitii, Hidroparastatii si Apotactitii”.

„Schisma este despartirea de biserica si toti cei ce se despart nu se mai impartasesc de daturile Duhului Sfant, pentru ca revolta lor au oprit pentru ei, izvorul harului facand sa inceteze succesiunea legitima a preotiei parintilor. Autorii acestei despartiri au fost hirotonisiti de episcopii sobornicesti si aceasta consacrare le-a adus asupra lor harul; insa de cand s-au despartit cazand in randuiala mirenilor, ei nu mai au puterea de a boteza si nici a hirotonisi, caci de indata ce ei nu mai au darul Duhului Sfant, ei nu mai au puterea sa hirotoniseasca pe altii”. Pentru aceasta, s-a oranduit cwn ca botezul lor trebuie sa se faca din nou, fiindca ei nu sunt decat niste mireni, si toti care se vor intoarce la biserica, si toti cei ce fusesera botezati de preotii lor, trebuiesc rebotezati. Cu toate acestea, intrucat multi episcopi din Asia, din coboramant fata de ei, si pentru a inlatura tulburarile, au socotit de bine a se primi si botezul lor, ii putem primi si noi”.

„Insa trebuie sa fim atenti asupra nelegiuirii Encratitilor, fiindca ei pentru a impiedica pe cei din secta lor de a se reintoarce la biserica, i-au silit sa se boteze la ei, punandu-i sub stapanirea obiceiurilor lor. Dar, pentru ca nu s-a hotarat nimic cu privire la acesti sectanti, se cuvine ca sa se anuleze ai desavarsire botezul lor, si sa fie botezati din nou cei care se vor intoarce la biserica, desi fusesera botezati de preotii lor eretici. Insa, daca aceasta practica ar tulbura ordinea bisericii, ar trebui sa urmam obiceiul iconomisirii parintilor, care au fost destul de prevazatori, caci ar fi de temut, ca silindu-i de a se (boteza) reboteza, prin aceasta mare severitate, i-am impiedica sa revina la mantuire. Desi botezul lor nu este intru totul egal cu al nostru, noi nu suntem obligati (expres de canoane) sa-i botezam din nou pentru a li se da harul, ci noi suntem obligati sa respectam intru toate randuiala canoanelor (pentru convertirea lor). Apoi nu trebuie sa se opreasca a se face ungerea cu Sfantul Mir tuturor celor care au primit botezul (acceptat de noi), inainte de a-i primi la tainele noastre. Eu stiu ca Zoin si Saturnin au fost ridicati la scaunul episcopal (s-a recunoscut hirotonia lor). Iata pentru ce nu se pot separa de biserica, cei ce au facut parte din aceasta secta, pentru ca primirea acestor doi episcopi ne serveste ca un canon de orientare, care s-a facut cu privire la primirea lor”, -sf. Vasile 1.

737. -„Ereticii care se pocaiesc la sfarsitul vietii (fiind amenintati de moarte) pot fi primiti (la impartasire), dar aceasta primire sa nu se faca cu usurinta, ci cu destula cercetare, pentru a ne convinge de pocainta lor daca este curata, si daca da dovada prin fapta ca ei doresc cu adevarat sa se mantuiasca„. – Sf. Vasile 5.

738. -„Encratitii, Sacoforii si Apostactitii trebuiesc tratati ca si novatienii, pentru care s-a formulat canon, iar pentru acestia nu avem nimic. Pe acestia noi am hotarat sa-i rebotezam. Daca pana acum (in eparhia iui Amfilohie) nu s-au rebotezat ca si la romani, cu toate acestea, noi hotaram de acum incolo sa fie botezati din nou, aceasta hotarare s-o aplici si tu, fiindca aceasta erezie este odraslita din eresul marcianitilor, care defaima taina nuntii, folosirea vinului, zicand ca sunt creaturi spurcate. Iata de ce noi nu-i primim in biserica pana ce nu se boteaza dupa formula noastra, ca sa nu se poata insela, cand ei pretind ca sunt botezati in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, ei care zic, ca si Marcion si ceilalti eretici, cum ca Dumnezeu este facatorul raului. Astfel, daca tu socotesti de bine, ar trebui convocat un sinod al episcopilor care sa formuleze un canon pentru acesti eretici, ca sa se poata reboteza fara pericol, si sa avem o regula sigura de urmat cu privire la toti acestia”, (mai tarziu a dat c. II, ec. c. 7). -Sf. Vasile 47.

739. -„Cu privire la episcopii care au trecut la arieni in vreme de prigoana, iar acum dupa ce ea a incetat, sa se procedeze cu ei dupa obicei. Astfel, in locul lor sa se aseze altii, care au fost statornici in ortodoxie, iar apostatii vor ramane doar cu numele de clerici, asa cum s-a facut in Tebaida. Preotii asezati de episcopul Apolo, care au trecut la arieni, din socotinta (initiativa) lor, acum daca mai sunt intre clericii ortodocsi, sa se scoata, iar daca ei au trecut din ordinul episcopului lor, pot sa ramana in cler, ca cei ce au facut-o din nepriceperea ereziei; iar daca enoriasii ii inlatura, sa se hirotoniseasca altii in locul lor, iar daca ii tin impreuna cu cei ortodocsi, sa fie tratati dupa acelasi obicei folosit de episcopii din Tebaida”. -Teofil 2.

740. „Mi-ai facut cunoscut (tu ep. Afnigie) ca oarecare dintre mirenii care se numesc pe sine catari, voiesc sa vina la biserica. Deci, deoarece sinodul tinut la Niceea de (c.8) de catre fericitii nostri parinti au hotarat ca sa se hirotoniseasca cei ce vin (de la catari) se aproba ca, potrivit acestei norme, sa-i hirotonesti pe cei ce vin la biserica, daca viata lor este vrednica si daca nimic nu li se opune”. -Teofil 12.

APOSTASIA MIREANULUI

59. – Apostasia mireanului este lepadarea de credinta, inlocuind-o cu alta credinta desarta sau eretica, ca un revoltat. (Fac. 14, 4; II Cor. 13, 6; F. Ap. 5, 37; 21,21; Tes. 2,3; I Tini. 4,1). Prin ea se calca legea de a marturisi pe Dumnezeu (Luca 12, 8-12; Mat. 5,11-12; Io, 32-35; Marc. 8, 38; I loan 2,23; II Tim. 2,12, Apoc. 3,5). Apostatul se considera ca o frunza rupta din craca, ca smochinul cel uscat, caruia i s-a zis: „Sa nu mai fie in tine rod in veac.” (Mat. 21, 19). Apostasia este cea mai mare cadere din har. (Gal. 5, 4; Ev. 12, 15; I Tim. 4,1,5,8; II Tes. 2, 3), din pricina poftelor, a slavei desarte, sau a dorintei de imbogatire (ITim. 6,10; Iac. 5,1-7; Luca 0,24),

60. -„Cine va tagadui ca este crestin, pentru a nu fi urat de oameni„, „iubind mai mult viata sa decit pe Domnul, in a carui mina este suflarea sa” (loan 12, 25; Dan. 5 ,23), acela este de compatimit, netrebnic, ca un blestemat si pingarit, caci voind sa fie prieten al oamenilor, el se face dusman al lui Dumnezeu si nu are parte cu sfintii, ci cu osinditii, pentru ca in loc de „imparatia celor binecuvintati” a dorit, focul cel vesnic, care este pregatit diavolului si ingerilor lui” (Luca 9, 26; Mat. 10, 37-39; 16, 26, 25,41; 28, 33) – Const. Ap.V, 4.

61. -„Daca sintem chemati la martiriu, trebuie sa marturisim cu impotrivire cinstitul nume al lui Hristos si daca sintem osinditi din pricina aceasta, sa ne bucuram ca ne grabim spre nemurire. De sintem prigonti, sa nu ne speriem, sa nu iubim viata de acum (i loan, 2,15; II Tim. 4, io), nici laudele din partea oamenilor, nici slava si cinstea din partea stapinilor, ca unii dintre iudei care se mirau de minunile Domnului, dar n-au crezut in El, de frica arhiereilor si a celorlalte capetenii, „pentru ca iubeau slava de la oameni mai mult decit slava lui Dumnezeu” (Ioan, 12,43; Rom. 2, 29). Iar de marturisim marturia cea buna, nu numai pe noi ne mintuim, ci si pe cei de curind botezati ii intarim in credinta si pe catehumeni ii facem sa creada. Iar daca sovaim cu ceva in marturisirea noastra, tagaduind credinta din pricina usurintii mintii si de frica unei pedepse cit de mici, nu numai pe noi ne lipsim de slava cea vesnica, ci si altora ne vom face pricinuitori de pieire si vom suferi pedeapsa indoita, pentru ca dam de banuit prin tagaduirea noastra ca adevarul ridicat cindva de noi in slava este o invatatura ratacita” (I Tim. 6,12; Luca 22,40; Mat. 26, 41- Const. Apost. V, 6).

62. -Despre cei ce au cazut de la credinta crestina pe vremea tiranului Liciniu, fara sila si fara confiscarea averilor lor, sau fara vreo alta primejdie de acest soi, desi nu merita nici o ingaduinta, sinodul a hotarit sa fie tratati cu blindete. Deci, toti cei ce se pocaiesc sincer, sa stea trei ani intre ascultatori si sapte ani sa ingenuncheze, iar doi ani vor sta la rugaciune cu ceilalti, fara a se impartasi cu Sfintele Taine (11 ani), -1 ec. 11.

63. -„Cei ce au fost chemati la hanii lui Dumnezeu si la inceputul prigonirii au lepadat slujba lor lumeasca, fiind pironiti pentru credinta, dar mai tirziu s-au intors ca si cainii la vomitarea lor, ineit au intervenit cu daniri si cu bani ca sa-si cistige iarasi slujba lor de militari, acestia vor trebui ca dupa trei ani de ascultare sa ingenunche 10 ani (13 ani). Astfel, toti cei ce vor arata o adevarata pocainta cu lacrimi si fapte bune, iar nu numai de ochii lumii, acestia, dupa ce vor implini vremea ascultarii, sa stea la rugaciuni impreuna cu cei credinciosi, dupa merit, episcopul dispunind de ei cu blindete. Iar cei ce au privit cu nepasare canonisirea si au crezut ca le ajunge aparenta fata de ochii lumii, in a reveni la biserica, sa implineasca canonul deplin hotaritpentni ei”. -1 ec. 12.

64. -„Cu privire la catehumenii care au cazut (in apostasie sau in mari pacate), Sfintul Sinod a hotarit ca sa ramina ca ascultatori timp de trei ani, apoi vor putea reveni iar in situatia de a se ruga cu ceilalti catehumeni vrednici”.-1 ec. 14

65. -„Cei ce au fugit de persecutie si in cele din urma au fost prinsi, sau au fost tradati de prietenii lor, sau au fost despuiati de averea lor, sau au suferit chinuri, sau au fost aruncati la inchisoare si astfel au marturisit ca sunt crestinii si au fost ciuruiti, iar altora li s-a pus in mana ceva tamaie, cu sila, de pagni, sau au gustat ceva din mincare si jertfita idolilor, insa au marturisit neincetat ca sunt crestini si apoi au aratat pururea o mare mihnire de ce li s-a intamplat, prin felul lor de a fi intru adinca smerenie, unii ca acestia sint is afara de pacat si nu se opresc de la Sf. Impartasanie. Iar daca unii duhovnici au oprit de la Sf. Impartasanie pe astfel de credincios, dintr-o strictete prea mare, sau din nepricepere, indata sa li se dea dezlegare; aceasta hotarare este valabila atit pentru mireni, cit si pentru clerici. S-a mai cercetat si cazul daca laicii din aceasta categorie se pot ridica la treapta preoteasca si deci, s-a hotarit ca sa fie hirotoniti, ca unii care n-au pacatuit, mai ales daca viata de mai inainte le-a fost corecta” – Ancira 3.

69. -„Cu privire la cei ce s-au prefacut a cinsti pe idoli, aducind mincarea lor proprie ca sa nu guste din cea jertfita idolilor, cu care s-a ospatat la serviciile paginesti, sinodul a hotarit ca doi ani sa ingenunche si apoi sa se primeasca la impartasire, insa despre Sfinta impartasanie, episcopii au intarirea sa judece si sa cerceteze despre felul de viata al fiecaruia” – Ancira 7.

70. -„Cei ce de doua si de trei ori au jertfit idolilor, de sila, patru ani sa ingenunche, doi ani sa se roage impreuna, fara a se impartasi si apoi, in al saptelea an, sa fie primiti la impartasirea cu Sfintele Taine” – Ancira 8.

71. -„Toti cei ce nu numai ca s-au lepadat de credinta, dar s-au ridicat si au silit si pe alti crestini sa apostazieze si s-au facut unelte ale persecutiei, acestia trei ani sa asculte, iar alti sase ani sa ingenunche si un an sa stea impreuna cu ceilalti la rugaciune, fara a se impartasi si dupa zece ani, sa se impartaseasca cu Sfintele Taine, insa sa se cerceteze viata lor atit cea dinainte, cit si cea mai de pe urma” – Ancira 9.

72. -„Numai cel ce face fapte de crestin, este adevarat crestin (Matei 7,21-23; Luca 6,46; Tit l, 16; Apoc. 2,5). Daca cineva va lua numele de crestin, dar huleste pe Hristos prin faptele sale rele, nu are nici un folos” (din purtarea numelui) Sf.Vasiie, 45.

73. -„Cel ce s-a lepadat de Hristos fara constringere si a calcat taina mintuirii, este dator a plinge in tot timpul vietii sale si a-si marturisi pacatul, invrednicindu-se Sfintelor Taine numai la vremea iesirii din viata, contind pe iubirea de oameni a lui Dumnezeu” Sf. Vasi]e73v

74. -„Cei ce au calcat credinta in Dumnezeu in timpul navalirii barbarilor, facind juraminte paginesti si gustind din mincarile neingaduite, aduse de vrajitori in cinstea idolilor, unii ca acestia, sa fie tratati dupa legea canoanelor Sfintilor Parinti astfel: cei ce au suferit chinuri cumplite si neputind sa rabde durerile, au fost siliti sa se lepede de Hristos unii ca acestia sa fie reprimiti numai dupa ce trei ani vor sta la usa bisericii, doi ani vor asculta, trei ani vor ingenunchia si apoi sa fie primiti la Sfinta impartasanie. Iar cei fara de prea mare constringere, au vindut credinta in Dumnezeu si s-au apropiat de masa demonilor si s-au jurat cu juraminte paginesti; trei ani sa stea afara din biserica, doi ani sa asculte la usa bisericii, trei ani sa ingenunche si alti trei vor sta la rugaciune impreuna cu cei credinciosi si apoi vor fi primiti la Sf. impartasanie” (dupa ii ani) – sf.Vasiie, 81.

75. -„Deci, Parintii au facut deosebire si au precizat ca toate pacatele care privesc partea rationala a omului (fiind de natura dogmatica) sint mai vatamatoare si deci vrednice de o pocainta mai mare. Daca cineva a trecut la o alta credinta, la iudaism, la idolatrie, la maniheism, sau la alta asemenea acestora, lepadindu-se de credinta in Hristos si a facut aceasta in chip intentionat, unul ca acesta va fi silit ca intreaga sa viata sa se pocaiasca. Niciodata, un astfel de om, nu se va invrednici sa se roage lui Dumnezeu impreuna cu ceilalti credinciosi, ci se va ruga deosebit, fara a se impartasi cu Sfintele Taine. Iar daca a scapat din cumpana mortii, isi va continua viata intru pocainta fara a se impanasi cu Sfintele Taine pina la sfirsitul vietii. insa cei ce au suferit chinuri cumplite sa fie supusi canonisirii, dupa vremea hotarita (de canoane). Dar pentru acestia, Sf. Parinti s-au purtat cu mai multa ingaduinta, fiindca nu sufletul lor a cazut de la dreapta credinta, ci slabiciunea lor trupeasca n-a putut sa sufere chinurile, din care cauza si pacatul infaptuit de ei prin conslringere a fost masurat cu pacatul curviei (8 ani), in caz de se intorc la pocainta” – Sf. Grigore Nazianz, 20.

76. -„Daca cineva, de buna voie si in chip nesocotit, a tagaduit pe Hristos, potrivii canonului 75 al Sf. Vasile cel Mare, se va impartasi la sfirsitul vietii, fara a putea cineva sa-l scuteasca de astfel de canonisire, sau sa arate catre el vreo ingaduinta. Iar Sf. Grigorie arata exact toate chestiunile cu privire la acestia, supunind pe cei ce de bunavoie tagaduiesc credinta la aceleasi pedepse, hotarind masura acestor pedepse dupa credinta lor. Pe cei ce din conslringere au savirsit acest pacat, vor fi supusi canonului celor desfrinati, prelungindu-le pedeapsa pina in anul al noualea. Aceeasi deosebire o face si sinodul din Ancira, Sf. Petru al Alexandriei si Vasile cel Mare in canonul 81, cu privire la aceste doua categorii” -l Post. i-a

77. -„Astazi, Biserica urmeaza potrivit celor hotarite de Patriarhul Metodie, astfel: daca cineva a fost prins de catre necredinciosi cind era copil, si de frica sau din nestiinta, sau din nepricepere a tagaduit credinta, insa ajungind la virsta maturitatii a revenit iarasi la dreapta credinta a bisericii ortodoxe cu pocainta si marturisire dreapta, sa asculte mai intii timp de sapte zile cele patru rugaciuni rinduite de biserica, in ziua a opta sa se spele, apoi sa se imbrace cu haina alba sa se unga cu Sf. Mir, ca si cei botezati si apoi sa se impartaseasca.

Dupa aceea sa urmeze regulat la slujbele bisericesti timp de opt ani, ca si cei botezati din nou”.-I Post. 1-b.

78. -„Daca cineva a fost luat de cei necredinciosi, fiind om in virsta si prin chinuri a fost silit sa se lepede de credinta, se cuvine a fi ingaduitor cu el: mai intii va posti optzeci de zile, apoi sa asculte rugaciunile de pocainta in opt zile, iar in ziua a opta, sa se spele ca mai sus, sa se unga cu Sf. Mir si sa se invredniceasca de Sfintele Taine, dupa aceea va urma la sfintele slujbe timp de opt zile. Pe cei ce de buna voie au tagaduit credinta ii asteapta o groaznica pedeapsa, insa din nemarginita iubire de oameni a lui Dumnezeu si acestia vor fi vindecati cu mila Sa. Astfel, doi ani sa posteasca, infrinindu-se de la came, brinza si oua, iar in trei zile pe saptamina se vor infrina si de la untdelemn si de la vin, facind in fiecare zi cite una sau doua sute de metanii, dupa puterea lor. Dupa doi ani si acestia sa asculte nigaciunile de pocainta sapte zile si sa implineasca cele spuse mai sus” -l Post. 1-c.

79. -„Cel ce se va lepada de Hristos de voie, daca se intoarce, sa fie impartasit abia la moartea lui. Daca s-a lepadat din pricina chinurilor pe care n-a putut sa le rabde, acela opt ani sa nu se impartaseasca” – ILT, 323.

80. -„Cel ce s-a lepadat de Hristos fiind copil, iar la maturitate revine, sa fie catehizat, sa-i fie citite molitvele in opt zile si sa se unga cu Sf. Mir ca si la cei ce se boteaza, sa se imbrace cu haine noi, sa fie impartasit si primit in biserica” -ILT, 123.

81. -„Cel ce s-a lepadat de Hristos fiind om virstnic din cauza chinurilor, sa posteasca optzeci de zile, sa se roage, sa fie invatat cele ale dogmelor si apoi sa i se citeasca molitvele de curatie, sa se unga cu Sf. Mir si sa se impartaseasca” -ILT,323.

82. -„Daca s-a lepadat de buna voie si daca isi rascumpara pacatul cu pocainta osirdnica din iubire si mila, sa fie primit dupa doi ani, daca (se pocaieste) posteste zilnic si face cite doua sute de metanii. Daca nu va putea sa posteasca sa i se aplice alt canon dupa puterea lui, sa fie catehizat continuu si, dupa doi ani sa i se citeasca in opt zile molitvele de iertare si asa sa fie primit, fie barbat, fie femeie” -ILT, 323.

83. -Cel ce s-a lepadat de Hristos fara de nevoie se va putea impartasi numai la sfirsitul vietii – Trebnic, p. 515.

APOSTASIA CLERICULUI

48. -Apostasia clericului are o dubla infatisare: inainte de hirotonie, fiind inca mirean, daca s-a lepadat de situatia si slujba de viitor cleric, fiind numai cu cuvintul, avind o credinta sovaielnica (Apoc. 3,16-18), pentru rusinea sau frica de oameni, ca sa nu pagubeasca ceva material sau social; si in al doilea rind, cind s-a lepadat in public de preotie, din necredinta si iubire lumeasca, care apostasie, este asemenea cu lepadarea de crestinism. Toate aceste nuante trebuie bine cercetate, dupa treptele canonisirii, ca fapte in sine si in urmarile lor, pentru prestigiul bisericii si dreptatea lui Dumnezeu (Vezi: Marturisitor).

49. -„Daca vreun cleric se va lepada de numele lui Hrislos din frica de oameni, adica din teama de iudeu, de pagin, sau de eretic, sa fie lepadat definitiv din biserica” (adica afurisit). „Iar daca se va lepada numai de numele de cleric, sa se cateriseasca, dar pocaindu-se, sa se primeasca ca un mirean” -Apost. 62.

50. -„Mirenii, care s-au lepadat de Hristos si la urma au fost hirotonisiti, din nestiinta sau daca au stiut cei ce i-au hirotonit, nu scapa de sub prevederile canoanelor bisericesti, caci unii ca acestia, cind se afla mai pe urma, se caterisesc” – l ec. 10.

51. -„Prezbilerii, cei ce au jertfit idolilor, apoi revenindu-si, iara s-au luptat pentru Hristos fara de nici o fatarie sau viclesug, pentru acestia s-a rinduit de catre sinod ca sa se invredniceasca numai de cinstea sederii in randul clericilor ca sa se impartaseasca cu Sfintele Taine, dar, nu le este ingaduit sa liturghiseasca, sau sa predice, sau sa slujeasca ceva din cele preotesti” – Ancira.

52. -„Asijderea si diaconii care au jertfit idolilor in vremea prigoanelor, dar dupa aceea iarasi s-au luptat (marturisind credinta in fata prigonitorilor), sa ramina in cinste (de diaconi), insa vor inceta de la orice slujba sfinta a diaconiei si a aduce piinea si paharul euharistic, sau de a propovadui in biserica. Daca unii dintre episcopi vor observa la acestia vreo rivna, sau smerenie, care sa atraga asupra lor ingaduinta si ar voi sa le dea ceva mai mult (adica sa-i ierte, fiindca au marturisit pe urma), dinsii au putere sa chibzuiasca” -Ancira 2.

53. -„Drept aceea, nu este cuviincios sa mai ramina in slujba bisericeasca acei clerici care au fugit de mucenicie si au cazut de la marturisirea credintei si apoi, revenindu-si, au marturisit pe Hristos, fiindca au parasit turma Domnului si s- au batjocorit pe sine, ceea ce nici unul dintre apostoli n-a facut. Caci si fericitul Apostol Pavel, care multe prigoane a suferit, si s-a distins prin multe biniinte in lupte, cunoscind ca mai bine este a se libera si a fi cu Hristos, adauga, zicind: „Dar a mai ramine in trup, este mai trebuincios pentru voi” (Filip l, 24); caci avind incredere, nu folosul sau, ci al multora, ca sa se mintuiasca, a socotit ca este mai necesar a ramine cu fratii si a purta grija de ei, decit a se odihni, (I Cor. 10, 33) care voieste ca cel ce invata sa fie model credinciosilor de invatatura” (Rom. 12,7).

Drept aceea, cei osinditi la temnita, cazind din slujba prin apostazie si apoi iarasi intoreindu-se la lupta, sint foarte nechibzuiti, caci cum ar putea ei sa se mai roage pentru cei ce s-au lepadat si in acelasi timp, cum ar putea sa mai fie fratilor de folos? Fiindca, pina ce nu cazusera in apostazie, aveau iertare pentru faptele lor ca oameni, iar daca au ipostaziat, ca unii care s-au mindrit si s-au facut nevrednici, nu mai pot sa liturghiseasca si astfel, ei trebuie sa se ingrijeasca mai virtos pentru smerenia mintuirii, cum sa-si sfirseasca viata, parasind slava cea desarta. Pentru unii ca acestia, este suficienta ingaduinta impartasirii, intru siguranta pocaintei, din ambele motive: atit pentru ca sa nu li se para ca au fost impovarati cu slujba pentru altii, cind vor fi dusi cu sila din viata de aici, cit si pentru motivul ca au apostaziat, au fost prea greu canonisiti, si astfel sa fie osinditi mai mult decit mirenii, asemanindu-se cu cel ce a pus temelia mintuirii, dar n-a fost in stare s-o indeplineasca. Pentru ca zice: toti cei ce vor trece pe acolo, vor incepe sa-l batjocoreasca, zicind: „Omul acesta a pus temelia si n-a fost in stare s-o desavirseasca” (Luca, 29,30), Sf. Petru, 10.

54. -„…Tu, Rufiniene, ai intrebat in privinta celor ce cu forta au fost tiriti, dar cu toate acestea, nu s-au vatamat de credinta cea rea si ai dorit sa-ti scriu cele hotarite cu privire la ei in sinoade si pretutindeni. Sa stii, Stapine al meu prea iubite, ca la inceput, dupa ce a incetat silnicia care se facea, s-a tinut sinod fiind de fata si episcopii din afara tarii. In acest timp s-a tinut si de episcopii din Elada, din Ispania si din Galia. S-a hotarit ceea ce pretutindenea s-a si facut, ca celor ce au cazut din credinta si apoi s-au impotrivit nelegiuirii ereticesti pocaindu-se, sa li se dea iertare,dar sa nu li se mai ingaduie a sluji in cler. Iar celor ce nu si-au insusit de buna voie nelegiuirea eresului arian, ci s-au tirit prin forta si de sila, s-a hotarit sa li se dea iertare si sa aiba voie a sluji in cler, mai ales daca au adus dovezi vrednice de crezamint si s-a socotit ca aceasta s-a facut de ei cu oarecare pricepere iconomisitoare si deci, au dovedit ca nu s-au convertit la nelegiuirea ereziei. Dar, ca sa nu provoace pe cei nelegiuiti sa strice Biserica s-au prefacut, ca mai bine sa primeasca silnicia si sa duca greutatea, decit sa faca pagubire poporului. Si, justificindu-se si cu acestea, ni s-a parut ca au dreptate, aducind ca exemplu pe Aron, fratele lui Moise, in pustie, care a tolerat pacatuirea poporului si astfel s-a indreptatit ca nu cumva poporul sa se intoarca in Egipt si sa ramina in idolatrie. Dar se si parea a fi adevarat motivul, caci, daca au ramas in pustie Evreii puteau sa se retina de la idolatrie, iar daca s-ar fi intors in Egipt s-ar fi intarit deplin in nelegiuirea lor.

Din aceasta cauza s-a admis acestora sa ramina in cler, iar celor care au fost amagiti si au suferit violente sa li se dea iertare. Toate acestea le fac cunoscute si evlaviei tale, nadajduind ca si evlavia la va primi cele hotarite de sinod si nu va osindi ingaduinta celor ce au procedat astfel. Asadar, binevoieste a citi acestea, preotimii si poporului supus tie, ca – cunoscindu-le si ei – sa nu te invinuiasca pentru aceasta atitudine ingaduitoare fata de unii ca acestia. Poate scrisoarea mea este de prisos, daca si evlavia ta putea sa le expuna conceptia noastra cu privire la acestia si sa plineasca toate cele de lipsa. Laudat sa fie Domnul, care te-a desavirsit in tot cuvintul si in toata cunostinta. Deci, cei ce se caiesc cu adevarat, sa anatemiseasca, in special credinta cea desarta a lui Eudoxiu si Cuzoniu, deoarece ei au hulit spunind ca Fiul iui Dumnezeu este creatura, s-au inscris drept aparatori ai eresului arian si acum sa marturiseasca credinta cea sustinuta de Parintii cei de la Niceea, fara a mai dori vreun alt sinod fata de acesta. Saluta fratimea cea de Unga tine, iar cea de pe linga mine te saluta in Donviul” – Sf. Atanasie.

55. -„Daca cineva se lasa de crestinatate pentru frica oamenilor si dupa aceea se intoarce iarasi la dreapta credinta, unul ca acela sa nu mai fie hirotonit preot; iar de va fi preot si se va lepada, acela de acum sa nu mai fie preot; ajunge unuia ca acesta sa fie primit la pocainta” – PBG, 81.

56. -„Oricare preot, de frica, sau pentru mari suferinte de se va lepada de numele lui Hristos, unuia ca acesta sa i se ia darul si, ca un madular putred, sa se taie de la trupul bun, adica sa se goneasca de biserica lui Hristos; iar de se va pocai sa fie primit ca un mirean preot” 2 ILT, 104.

57. -„Intr-un chip se judeca pentru cuvint si intr-alt chip pentru lucru, ca orice preot care va zice numai cu cuvintul sa fie pagin, adica sa iasa din legea lui si n-a facut asa, acela sa se judece si sa se pedepseasca multa vreme cu lipsa de preotia lui, iar dand nu i se ia, caci n-a savirsit lucrul, iar mireanul se canoniseste virtos si cu tarie de arhiereu, sau cu invatatura duhovnicului. Scriu Sf, Parinti pentru chipul calugaresc, ca de va zice cineva numai cu cuvintul ca se face calugar si nu s-a facut, in ce s-a aflat intr-aceea este, asa sa se socoteasca si de aceasta” – ILT, 105.

58. -„Este deosebire intre pacatele cu gindul, cu cuvintul si cu fapta. Astfel, cel ce va zice, la minie, cu cuvintul ca se va lepada de credinta, fie preot, fara a se lepada cu fapte, se osindeste si se opreste din preotie multa vreme, dar nu se cateriseste, pentru ca n-a facut aceasta cu fapta” – S. Tes. IX, 42.