SACCSIV – blog ortodox

AU INCEPUT pregatirea primei etape din planul de distrugere a indiguirilor si barajelor raurilor din UE. Aceasta va inseamna o enorma inundare a terenurilor agricole si lipsa hidrocentralelor

Posted in AGENDA 21, Croatia, Grecia, ORAS DE 15 MINUTE, Romania, SLOVACIA by saccsiv on noiembrie 19, 2023

In vara, Carmen Avram ne instiinta ca:

până-n 2035, 25.000 de km de râu din UE trebuie să curgă liber. Asta înseamnă că pe râul respectiv nu trebuie să ai niciun fel de opreliște, să renunți la îndiguiri, baraje, poate și la microcentrale.

Este vorba despre „legea pentru restaurarea naturii”, iar Carmen Avram mai adauga:

„Vor să ne întoarcem într-un soi de sălbăticie pe anumite zone.”

Acum au inceput deja pregatirea primei etape. Dar cum finalul va afecta teribil milioane de europeni, aceasta pregatire este invelita intr-un ambalaj frumos colorat. Iata ce putem citi in articolul Se deschide calea pentru înlăturarea barajelor de pe râurile din Grecia, Croația, România și Slovacia de pe Stiri pe surse:

baraj Strâmtori-Firiza

Se estimează că peste 1,2 milioane de baraje fragmentează râurile Europei, dintre care peste 156.000 sunt fără utilizare, potrivit unui comunicat.

Prin proiectul „Înlăturarea barierelor de pe râuri: plan de implementare pentru Europa de Sud-Est” (Scaling up dam removal: implementation plan for Southeastern Europe), organisme locale și internaționale încearcă înlăturarea barajelor de pe râurile din Grecia, Croația, România și Slovacia, instruirea serviciilor și agențiilor cu privire la modul în care poate fi implementată această practică, precum și informarea și conștientizarea publicului, relatează Skai.gr citat de Rador Radio România.

Având în vedere valoarea ecologică ridicată a regiunii, proiectul Dam Removal Europe, condus de World Fish Migration Foundation, intenționează să extindă acțiunea de îndepărtare a barajelor în sud-estul Europei în colaborare cu organisme din regiune. Finanțat de European Open Rivers Programme, o organizație care finanțează acțiuni de refacere a râurilor, proiectul cu o durată de trei ani este implementat în colaborare cu Institutul Mediteranean pentru Natură și Om (MedINA), Fauna și Flora, Wetlands International, European Rivers Network și WWF Țările de Jos, Slovacia și Marea Adriatică.

Proiectul, după cum se afirmă într-o declarație a Institutului Mediteranean pentru Natură și Om, își propune să aducă problema înlăturării barajelor pe agenda politică, îmbunătățind în același timp legislația în domeniu, pentru a crea și răspândi o narațiune pozitivă și bazată pe dovezi în favoarea refacerii râurilor și înlăturării barierelor, pentru a crea oportunități de îndepărtare a barajelor în regiune și pentru a se asigura că factorii din domeniu au expertiza și instrumentele necesare pentru a implementa aceste proiecte, maximizând beneficiile ecologice, precum și creșterea gradului de conștientizare a problemei în rândul guvernelor, administratorilor râurilor și publicului, astfel încât beneficiile înlăturării barajelor să fie înțelese pe scară largă. O altă dimensiune importantă a proiectului vizează identificarea și utilizarea surselor adecvate de finanțare pentru înlăturarea barajelor. Prin toate aceste acțiuni, proiectul aspiră să contribuie la înlăturarea barajelor învechite și, în consecință, la refacerea râurilor de înaltă valoare biologică din sud-estul Europei.

„Suntem în plăcuta poziție de a sprijini acest proiect internațional ambițios, care își propune să acționeze ca un catalizator pentru proiectele de îndepărtare a barajelor într-o regiune extrem de biodiversă a Europei”, spune Jack Foxall, directorul executiv al European Open Rivers Programme. „Prin abordarea unor probleme importante care fac dificilă îndepărtarea barajelor și prin facilitarea apariției de noi inițiative conexe, acest proiect are potențialul de a consolida mișcarea pentru îndepărtarea barajelor în Europa de Sud-Est, ajutând la refacerea debitului râului și la protejarea biodiversității”.

De ce este importantă îndepărtarea barajelor de pe râuri? Se estimează că peste 1,2 milioane de baraje fragmentează râurile Europei, dintre care peste 156.000 sunt perimate, după cum se menționează în același anunț. Printre diferitele efecte negative se numără pierderea biodiversităţii, în condițiile în care populaţiile de peşti migratori de apă dulce din Europa au scăzut cu 93%.

Potrivit lui Herman Wanningen, obiectivul principal este „implementarea unor noi și a mai multor proiecte de îndepărtare a barajelor”. Directorul World Fish Migration Foundation a susținut că acest proiect „va oferi know-how și încrederea organizațiilor și profesioniștilor pentru a dezvolta proiecte de îndepărtare a barajelor și va inspira țările vecine să se alăture mișcării, reproducând bunele practici”.

Pentru Nevenka Lukic Rojsek, de la WWF Adriatic, „proiectul este axat pe abordarea provocărilor cu care se confruntă Croația. Conservarea ecosistemelor importante, inclusiv a habitatului păstrăvului de Dunăre, este amenințată de fragmentarea habitatului și de speciile invazive. Proiectul își propune să elimine aceste obstacole, asigurând continuitatea râului, condiții optime de reproducere și o îmbunătățire generală ecologică a râului Bijela Rijeka. În acest fel, asigurăm specii unice și promovăm sustenabilitatea pe termen lung a acestui mediu virgin.”

În ceea ce privește Grecia, Alexandra Pappa, managerul programelor de apă al MedIna, susține clar necesitatea schimbării situației actuale: „În Grecia, este timpul să renunțăm la practicile învechite din trecut și să ne concentrăm pe a da râurilor spațiu să crească, să-și îndeplinească funcțiile naturale și să-și revină după problemele cronice cauzate de neglijarea și fragmentarea lor”.

În România, pentru Iain Trewby, de la Fauna & Flora, „acest proiect oferă o oportunitate incitantă de a restabili conectivitatea ecologică prin construirea susținerii necesare pentru înlăturarea barajelor, care va spori biodiversitatea și va îmbunătăți funcționarea sistemelor interne de ape”.

În Slovacia, Martina Paulíková își exprimă ambiția de „a duce înlăturarea barajelor la nivelul următor”. Potrivit șefului programului pentru apele interne al WWF Slovacia, acest proiect va „accelera procesul de înlăturare a barajelor mai mici și învechite, punând în legătură factorii interesați și propunând îmbunătățiri valide ale legislației”.(Sursa: Athens-Macedonian News Agency)

 

Comentariu saccsiv:

De ce atata graba?

Pentru ca exista un plan iar ei sunt in intarziere.

Semnat în 1992 de către multiple naţiuni, printre care şi Statele Unite, programul de dezvoltare sustenabilă al naţiunilor unite numit Agenda 21 este un plan de urbanism (un plan de acţiune) care cere, ca în cele din urmă, guvernul să preia controlul total al utilizării terenurilor, fără a mai lăsa nici o putere de decizie în mîinile proprietarilor terenurilor.

Intenţia generală a agendei 21, care poate fi descrisă cel mai bine ca neo-feudalism, este să extindă puterea guvernului în detrimentul libertăţilor individuale, făcînd ca populaţia să devină mai dependentă de infrastructura oraşului, infrastructură controlată de guvern.

Unele din trendurile curente ale planificărilor urbanistice ale Agendei 21 includ următoarele, fără însă a se rezuma doar la acestea:

-Eliminarea utilizării publice a terenurilor din zonele rurale şi erodarea dreptului de proprietate asupra terenurilor din mediul rural.

-Dezvoltarea unor clădiri de apartamente cu multiple întrebuinţări, clădiri în care primul etaj este rezervat pentru firmele la care vor lucra chiriaşii de la etajele superioare, în acest fel încurajînd locatarii să rămînă mai tot timpul aproape de casă precum şerbii sau iobagii din evul mediu.

-Lipsa intenţionată a accesului facil la drumuri rapide în marile oraşe, ceea ce, în mod similar paragrafului anterior va asigura faptul că locatarii nu se vor aventura niciodată prea departe de cartierul în care locuiesc.

-Construirea unor sisteme costisitoare şi ineficiente de transport public feroviar în marile oraşe pentru a spori şi mai mult controlul centralizat al guvernului în timp ce se va reduce sau chiar se va interzice utilizarea formelor private de transport cum ar fi maşinile.

-Implementarea accelerată a drumurilor cu taxă, îndeosebi a drumurilor cu taxă care să descurajeze conducerea unui automobil prin creşterea preţurilor în situaţiile în care călătoreşti singur sau în zonele foarte aglomerate.

-Utilităţile monitorizate de „contoare inteligente” care să poată fi citite şi chiar oprite de la distanţă de furnizorii publici de utilităţi.

Agenda 21 a devenit Agenda 2030 în septembrie 2015 la Roma. Cititi va rog mai multe la:

GRABA MARE si are legatura cu Orasele de 15 minute si mancatul insectelor! „Planul de restaurare a naturii” prevede ca pana in 2035 raurile din UE trebuie sa curga liber (fara indiguiri si baraje). Aceasta inseamna o enorma inundare a terenurilor agricole si lipsa hidrocentralelor. CARE E FINALUL?

 

„Nu există nicio diferență”. Președintele Croației compară sloganul „Slava Ucrainei” cu salutul fascist al ustașilor

Posted in Croatia, razboi, RUSIA, Ucraina by saccsiv on iunie 1, 2023

Sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26304118-presedintele-croatiei-compara-sloganul-glorie-ucrainei-salutul-fascist-ustasilor.htm

Presedintele croat Zoran Milanovic a amenintat cu retragerea trupelor croate din NATO Foto: Armend NIMANI / AFP / Profimedia

În timpul unei ceremonii de la Zagreb, Milanovic a comentat în fața jurnaliștilor despre utilizarea de către forțele de dreapta a sloganului mișcării Ustașa, un salut echivalent salutului nazist, „Za dom spremni!” [Pentru patrie – gata!], care este interzis oficial în Croația.

  • „Nu există nicio diferență între „Pentru patrie – gata!” și Slavă Ucrainei. Acesta este strigătul celor mai radicali șoviniști din vestul Ucrainei, care au colaborat cu naziștii și au ucis mii de evrei și polonezi. Eu nu vreau să aud asta în Croația”, a spus el.
  • „Nu mă interesează faptul că unii lideri s-au „agățat” de asta. Lasă-i să vină cu un alt salut”, a adăugat președintele croat.

Pentru referință, Ukrainska Pravda sccrie cs Sloganul „Glorie Ucrainei” (și răspunsul „Glorie peste tot pământul”) există cel puțin din secolul al XIX-lea și a devenit larg răspândit în armata Republicii Populare Ucrainene la începutul secolului al XX-lea.

Zoran Milanovic împotriva sancțiunilor impuse de Occident Rusiei

Președintele croat a mai făcut declarații pro-ruse înainte. De exemplu, în ianuarie, el a cerut să nu se compare situația din Kosovo cu anexarea Crimeei, spunând că Crimeea nu va mai fi niciodată teritoriu ucrainean.

De asemenea, președintele croat a afirmat că sancțiunile impuse de Occident împotriva Rusiei nu pot reprezenta o soluție pentru a opri războiul din Ucraina

În timp ce premierul croat Andrej Plenkovic s-a arătat favorabil sprijinului militar pentru Ucraina, preşedintele Zoran Milanovic s-a manifestat împotriva acestei susţineri şi a respins în noiembrie propunerea guvernului de la Zagreb ca ţara sa să participe la instruirea soldaţilor ucraineni în cadrul misiunii de asistenţă militară a UE (EUMAM) pentru a se opune agresiunii ruse.

Preşedintele Zoran Milanovic a motivat că această acţiune ar încălca Constituţia Croaţiei, întrucât nu clarifică baza pentru declararea Ucrainei ţară aliată, în contextul în care ea nu este nici membră a UE, nici a NATO.

Apoi, în decembrie, parlamentarii croaţi au respins la limită propunerea ca ţara lor să se alăture misiunii de sprijin a UE pentru armata ucraineană, după ore de dezbateri încinse ce reflectă diviziunile profunde între premier şi preşedintele ţării.

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Regimul Ustaša a ucis cel mai mare număr de oameni în raport cu dimensiunea țării din întreaga Europă ocupată de Axă

Rolul „Bisericii” Catolice in genocidul impotriva sarbilor din Croatia

 

Ucraina și Balcanii

Posted in Croatia, KOSOVO, NATO, razboi, RUSIA, SERBIA, Ucraina by saccsiv on aprilie 28, 2023

Global Research: Ukraine and the Balkans

Ucraina și Balcanii

De Dr. Vladislav B. Sotirović, 27 Aprilie 2023, Global Research

Criza pe termen lung în relațiile dintre Federația Rusă și Ucraina a intrat în faza finală – de război – la 24 februarie 2022. Reacțiile oficiale la ultimele evenimente dramatice din Europa de Est, venite din partea occidentalilor, inclusiv cea mai importantă adresă politică occidentală de peste ocean, sunt de obicei dominate de două fraze: ‘încălcarea flagrantă a dreptului internațional public’ și ‘încălcarea integrității teritoriale a unui stat recunoscut pe plan internațional’. Autorul faptelor este, bineînțeles, Rusia, iar, după cum se afirmă, victima nevinovată este Ucraina vecină. Cu toate acestea, aceiași occidentali nu vor să vadă nici încălcarea flagrantă de către regimul de la Kiev a drepturilor omului în regiunea Donbass începând din 2014, nici încălcarea flagrantă a dreptului internațional public și a integrității teritoriale a statului recunoscut internațional în cazul Balcanilor (Iugoslavia) în anii 1990.

(more…)

Croatia: CUTREMUR de 5,3 grade, 10 km adancime

Posted in Croatia, cutremur by saccsiv on februarie 16, 2023

Sursa: https://www.stiripesurse.ro/ultima-ora-cutremur-de-proportii-in-croatia-seism-de-53-grade-pe-scara-richter-raportat_2794635.html

Un cutremur de proporții s-a produs în Croația, anunță DubrovnikTimes. Seismul a avut, conform primelor informații, o magnitudine de 5,3 pe scara Richter. Cutremurul a fost resimțit la Crikvenica, Novi Vinodolski, pe Cres, la Rijeka, dar și la Karlovac și Zagreb. Utilizatorii EMSC din Slovenia și Bosnia și Herțegovina au raportat, de asemenea, că au simțit zguduituri.

Potrivit EMSC, un cutremur puternic a lovit insula Krk la ora  10.47. Deși magnitudinea inițială a fost de 5,5 pe scara Richter, acum a fost redusă la 5,2. Potrivit Serviciului Seismologic Croat, cutremurul a avut o magnitudine de 4,8 grade pe scara Richter.

Alte două seisme au lovit și Bulgaria, în această dimineață

Două seisme au fost înregistrate, joi dimineaţă, în sud-estul Bulgariei, indică Institutul Naţional de Geofizică, Geodezie şi Geografie din cadrul Academiei Bulgare de Ştiinţe. Seismele s-au produs în zona oraşului Topolovgrad, la graniţa dintre regiunile Iambol şi Haskovo şi au avut o magnitudine de 3, respectiv 3,2 grade pe scara Richter şi o adâncime de nouă kilometri. Nu au fost semnalate victime sau pagube materiale.

 

Sursa: https://www.antena3.ro/externe/cutremur-5-3-croatia-resimtit-capitala-zagreb-665947.html

Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a a avut loc joi, în Croația, la o adâncime de 10 kilometri.

Un cutremur puternic a lovit insula Krk din Croația. Epicentrul cutremurului a fost pe insula Krk  și s-a simțit în capitala Zagreb.

Centrul Seismologic European-Mediteranean (EMSC) raportează că seismul a avut o magnitudine de 5,3.

„Nu a durat mult, dar chiar a zguduit clădirea. Încă tremur”, a raportat un martor ocular din Zagreb, potrivit presei locale.

Se pare că cutremurul din Krk a avut loc la o adâncime de 10 kilometri și a avut loc exact la 10:47 a.m. (ora locală)

Tagged with: ,

Haos fără precedent în Croația, după trecerea la moneda euro

Posted in Croatia, EURO by saccsiv on ianuarie 11, 2023

Sursa: https://www.stiripesurse.ro/semnal-si-pentru-romania-haos-fara-precedent-in-croatia-dupa-trecerea-la-moneda-euro-guvernul-de-la-zagreb-intervine-in-forta_2739625.html

croatia

Premierul Croației, Andrej Plenković, a făcut apel la comercianți ca până la sfârșitul săptămânii să revină la prețurile de dinainte de trecerea la moneda euro, notează RADOR.

„O parte dintre comercianți au profitat de trecerea la moneda euro și au majorat nejustificat prețurile, invocând că prețuri au fost doar rotunjite” – a declarat Plenković, adăugând că dacă până vineri 13 ianuarie prețurile nu vor reveni la nivelul anterior trecerii la moneda euro, guvernul va folosi toate mijloacele de care dispune, precum oprirea subvențiilor și majorarea taxelor și impozitelor. „Nu vom permite ca o realizare strategică a guvernului și statului să fie periclitată de un comportament iresponsabil” – a declarat Plenković, adăugând că o parte dintre comercianți au „rotunjit fraudulos” prețurile și nu numai cu câțiva cenți, aducând astfel prejudicii cetățenilor și economiei. În Croația de la 1 ianuarie moneda oficială este euro, iar kuna va mai putea fi folosită până la 15 ianuarie. Până la sfârșitul anului 2023 bancnotele și monedele kuna vor putea fi schimbate la oficiile poștale, și băncile comerciale din Croația, iar din 2014 doar la Banca Națională a Croației.

Tagged with: ,

Croația a adoptat euro

Posted in Croatia, EURO by saccsiv on ianuarie 2, 2023
Tagged with: ,

În Croaţia, zeci de oraşe au anulat focurile de artificii de Anul Nou

Posted in ANIMALE, ANUL NOU, Croatia, REVELION by saccsiv on ianuarie 1, 2023

Sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-esential-25996486-video-primele-tari-care-intrat-2023.htm

În Croaţia, zeci de oraşe, inclusiv capitala Zagreb, au anulat focurile de artificii de Anul Nou, după ce iubitorii de animale au avertizat cu privire la efectele dăunătoare ale zgomotului şi gazelor toxice asupra animalelor şi oamenilor, făcând apel la sărbători mai atente cu mediul înconjurător.

Oraşul Rovinj de la Marea Adriatică va înlocui focurile de artificii cu spectacole de lasere, iar capitala Zagreb, cu festivităţi cu confetti, efecte vizuale şi muzică. Oraşul portuar Rijeka va redirecţiona fondurile alocate focurilor de artificii către asociaţii de îngrijire a animalelor, au precizat autorităţile locale.

Croația refuză participarea la misiunea UE de instruire a militarilor ucraineni

Posted in Croatia, razboi, RUSIA, Ucraina by saccsiv on decembrie 21, 2022

Sursa: https://spotmedia.ro/stiri/eveniment/croatia-refuza-participarea-la-misiunea-ue-de-instruire-a-militarilor-ucraineni

Parlamentul Croaţiei a respins la limită, vineri după-amiază, un proiect care prevedea participarea ţării la Misiunea Uniunii Europene de susţinere a armatei ucrainene, inclusiv prin instruirea militarilor în state europene.

Parlamentul de la Zagreb nu a putut întruni majoritatea de două-treimi necesară pentru aprobarea participării Croaţiei la Misiunea UE de susţinere a armatei ucrainene, informează agenţia Reuters. Pentru a fi fost aprobat, proiectul trebuia să fi primit cel puţin 100 de voturi din totalul de 151, dar a primit doar 97 de voturi favorabile.

Preşedintele Zoran Milanovic, comandantul suprem al forţelor armate croate, se opune asistenţei militare directe oferite Ucrainei, inclusiv unui plan de instruire a 100 de militari ucraineni pe teritoriul Croaţiei. Pe fondul disputelor dintre preşedinte şi Guvern, a fost sesizat Parlamentul, care a respins proiectul. Zeci de parlamentari au lipsit de la vot. Opoziţia a argumentat că nu vrea să fie ostatică în disputele dintre preşedinte şi Guvern.

Uniunea Europeană a înfiinţat în octombrie Misiunea de asistenţă militară pentru Ucraina (EUMAM), care se va ocupa inclusiv de instruirea militarilor ucraineni în state europene, în principal în Polonia.

Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, a respins cererea Guvernului de la Zagreb privind participarea la Misiunea UE, argumentând că naţiunea croată nu trebuie să se implice în război.

Milanovic subliniază că participarea la Misiunea UE ar încălca legea fundamentală, întrucât nu există nicio bază legală de a defini Ucraina drept aliat, dat fiind că nu face parte nici din Uniunea Europeană, nici din Alianţa Nord-Atlantică.

STIRILE ZILEI (18.07.2022)

Incisiv de Prahova: Comisia Europeana cere Romaniei sa impuna pentru sezonul rece o temperatura de maxim 19 grade in institutiile publice

Zero Hedge: „We Are Not Slaves”: Farmers In Italy, Spain, & Poland Join Dutch Protests

PLAYTECH: Țările din Europa care introduc restricțiile și certificatele covid-19 pentru turiști. Lista completă

Stirile TVR: Coronavirus: India atinge pragul de 2 miliarde de doze de vaccin administrate, în contextul în care numărul cazurilor de infectare este în creştere

AIR: ‘Sudden and Unexpected’: At least 11 Vacationers Drop Dead on Italian Beaches in 24 hours

MEDIAFAX: Haosul zborurilor: companiile aeriene au anulat aproape 16 000 de zboruri in august

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

OPINIE: Restricțiile de Covid – ‘demolarea controlată’ a industriei călătoriilor pe căi aeriene. Derogarea ‘dreptului de a călători’

 

DESCOPERA: Una dintre marile companii ale lui Jeff Bezos lucrează la vaccinuri pentru cancer de piele și de sân

as: Oregon World Athletics Championships 2022: Why are Russia and Belarus not competing?

NEWS.RO: Tony Blair: Războiul din Ucraina arată că dominaţia Occidentului se încheie, pe măsură ce China atinge statutul de superputere în parteneriat cu Rusia

HotNews: Zelenski i-a demis pe șeful serviciului de spionaj şi pe procurorul general al Ucrainei. Ce probleme au fost în serviciul secret de la începutul invaziei

[…]

Liderul de la Kiev a afirmat că au fost deschise 651 de cazuri de trădare și colaborare împotriva unor oficiali ai procuraturii și ai forțelor de ordine și că peste 60 de oficiali din instituţiile conduse de Bakanov și Venediktova lucrau acum împotriva Ucrainei în teritoriile ocupate de Rusia.

[…]

Un al oficial de rang înalt, Andrei Naumov, un general de brigadă care a condus departamentul de securitate internă al agenției, o unitate în sarcina căreia intră şi prevenirea corupției în cadrul SBU, a fugit în străinătate cu câteva ore înainte de invazia din 24 februarie.

HotNews: VIDEO A cincea zi de proteste la Budapesta: „Orban, du-te dracului!”

inPolitics: DEZVALUIRE GREA: HUNTER BIDEN – INTILNIRI DE AFACERI IN CASA SECRETIZATA A TATICULUI

În timp ce dezvăluirile despre fiul lui Joe Biden și afacerile sale dubioase se țin lanț peste ocean, cotidianul New York Post furnizează azi o informație explozivă, legată de locul în care Hunter Biden obișnuia să se vadă cu lideri politici și afaceriști cu greutate, pentru discuții importante. E vorba de Observatorul Naval din Washington, o zonă care ar putea furniza protecție maximă în fața privirilor curiose și a interceptărilor nedorite.

[…]

National: Joe Biden și SUA, luați peste picior de prințul moștenitor al Arabiei Saudite

[…]

Oficialul saudit a evidențiat, de asemenea, „greșelile” Statelor Unite, citând cazul Abu Ghraib, închisoarea irakiană unde soldații americani au practicat tortura și tratamente umilitoare.

[…]

„Știm ce au concluzionat serviciile secrete despre armele de distrugere în masă ale lui Saddam Hussein”, care nu au existat niciodată.

[…]

TENSIUNI DIPLOMATICE ÎNTRE SERBIA ȘI CROAȚIA

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Regimul Ustaša a ucis cel mai mare număr de oameni în raport cu dimensiunea țării din întreaga Europă ocupată de Axă

 

Regimul Ustaša a ucis cel mai mare număr de oameni în raport cu dimensiunea țării din întreaga Europă ocupată de Axă

Posted in al doilea razboi mondial, catolici, Croatia, genocid, ORTODOXIE, SERBIA by saccsiv on aprilie 29, 2022

Sursa https://ro.wikipedia.org/wiki/Ante_Paveli%C4%87

Ante Pavelić (n. 14 iulie 1889,[1][2][3][4] Bradina⁠(d)Federația Bosniei și HerțegovineiBosnia și Herțegovina – d. 28 decembrie 1959,[5][1][6][2] MadridSpania) a fost un politician fascist croat, criminal de război și colaborator al Axei.[7] El a condus sub titulatura de Poglavnik[note 1] al Statului Independent al Croației (NDH), un stat-marionetă al Germaniei Naziste existent în timpul celui de al Doilea Război Mondial în Iugoslavia ocupată de forțele Axei.[8] În anii 1930, a fost membru fondator și lider al grupării croate fasciste[9] ultranaționaliste și separatiste, Ustaše. În 1941, după ce a fost instalat de forțele de ocupație ale Axei în funcția de lider al statului-marionetă croat, a instituit o politică rasistă care a dus la genocidul a sute de mii de sârbievrei și romi, precum și a adversarilor politici croați în lagărele de concentrare ale NDH. După război, Pavelić a fugit în străinătate. A murit în urma rănilor cauzate de o tentativă de asasinat la Madrid la 28 decembrie 1959.

[…]

Pavelić a rămas în Italia până la începutul celui de al Doilea Război Mondial. În 1941, după ce puterile Axei au căzut de acord pentru înființarea Statului Independent al Croației, Pavelić a revenit la Zagreb și a devenit conducător al Statului. În 1941, l-a vizitat pe Hitler la Berchtesgarten. Ca șef al statului, el a ordonat direct, a organizat și a pus în aplicare o campanie de teroare împotriva sârbilor, evreilor, romilor și croaților antifasciști. Regimul Ustaša al lui Pavelić a ucis cel mai mare număr de oameni în raport cu dimensiunea țării din întreaga Europă ocupată de Axă.[22][23] Numeroase mărturii de la procesele de la Nürnberg, și din arhivele de război germane, italiene și austriace aduc mărturii privind atrocitățile comise împotriva populației civile.[24]

Sârbi, evrei și romi, bărbați, femei și copii, erau uciși cu sălbăticie. Sate întregi erau dărâmate și oamenii erau împinși în hambare cărora ustașii le dădeau foc. Generalul Edmund von Glaise-Horstenau a raportat OKW-ului la 28 iunie 1941:

…conform rapoartelor de încredere de la numeroși observatori germani militari și civili, în ultimele săptămâni ustașii au înnebunit de furie.

La 10 iulie, generalul Glaise-Horstenau a adăugat:

Soldații noștri trebuie să fie martori muți la asemenea evenimente; nu se reflectă bine asupra reputației lor, altfel foarte bune… Mi se spune frecvent că trupele germane de ocupație va trebui în cele din urmă să intervină împotriva crimelor ustașilor. Aceasta s-ar putea la un moment dat să se întâmple. Deocamdată, cu forțele de care dispunem, nu aș putea cere o astfel de acțiune. Intervențiile ad hoc în cazuri individuale ar putea face armata germană să pară responsabilă de nenumărate crime pe care nu le-a împiedicat în trecut.[25]

Conform acestor mărturii, chiar și ofițerii germani erau într-atât de îngroziți de atrocitățile comise de Ustaša, încât au intervenit din când în când pentru a opri vărsarea de sânge, au arestat unii dintre cei mai celebri ustași (preotul Miroslav Filipović/Majstorović, Banja Luka, 1942) și au dezarmat un detașament Ustaša (Bosnia de est, 1942).

Regimul și-a declarat de la început intențiile de a elimina populația sârbă din NDH ucigând o treime din ea, expulzând o treime și asimilând restul.[26] Un raport al Gestapoului adresat lui Himmler (17 februarie 1942) privind creșterea activității partizanilor arăta că „creșterea activităților bandelor se datorează în primul rând atrocităților comise de unitățile Ustaša în Croația împotriva populației ortodoxe. Ustașii își comit faptele într-o manieră bestială nu doar împotriva bărbaților recrutabili, ci mai ales împotriva bătrânilor, femeilor și copiilor fără apărare. Numărul de ortodocși pe care croații i-au masacrat și pe care i-au torturat cu sadism până la moarte este de peste șapte sute de mii.”

Regimul lui Pavelić nu a fost recunoscut oficial de Vatican, dar biserica nu a condamnat niciodată genocidul și convertirile forțate la catolicism comise de ustași.[27] La scurt timp după venirea la putere în aprilie 1941, Pavelić a fost primit într-o audiență particulară la Roma de Papa Pius al XII-lea, act pentru care Papa a fost aspru criticat.

Politica oficială față de sârbi a fost exterminarea, expulzarea și convertirea la romano-catolicism. În ce privește evreii și romii, unica politică era anihilarea totală. Conform unui raport iugoslav oficial, doar 1.500 dintre cei 30.000 de evrei croați au rămas în viață.[28] Aproximativ 26.000 dintre cei 40.000 de romi din Statul Independent al Croației au fost uciși de ustași.[29][30]

Un tribunal iugoslav l-a găsit pe Pavelić vinovat de moartea a aproximativ 700.000 de oameni.

Ante Pavelić în vizită la Hitler la Berghof.

[…]

 

Comentariu saccsiv:

Primul masacru a avut loc la Gudovac la 28 aprilie 1941:

https://en.wikipedia.org/wiki/Gudovac_massacre

Trupuri ale victimelor exhumate de anchetatorii germani, 30 aprilie 1941

Iugoslavia 1941-1943