SACCSIV – blog ortodox

Scriitoarea J.K. Rowling riscă arestarea în Scoția după adoptarea noii legi privind discriminarea persoanelor trans

Posted in Harry Potter, SCOTIA, TRANSSEXUALISM by saccsiv on aprilie 7, 2024

Sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-cultura-27023912-scriitoarea-rowling-putea-arestata-scotia-dupa-adoptarea-noii-legi-privind-discriminarea-persoanelor-trans.htm

Scriitoarea J.K. Rowling, autoarea cărților „Harry Potter”, ar putea fi arestată pentru convingerile sale cu privire la persoanele transsexuale după intrarea în vigoare a unei legi privind „infracţiunile motivate de ură” ce a intrat în vigoare în Scoţia, unde ea locuiește, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.

J.K. Rowling, o proeminentă activistă feministă, a reacţionat luni, în ziua în care infracţiunea de „suscitare a urii” legat de vârstă, handicap, religie, orientare sexuală şi identitate transsexuală a început să fie sancţionată prin intrarea în vigoare a noii legi.

J.K. Rowling, o proeminentă activistă feministă, a reacţionat luni, în ziua în care infracţiunea de „suscitare a urii” legat de vârstă, handicap, religie, orientare sexuală şi identitate transsexuală a început să fie sancţionată prin intrarea în vigoare a noii legi.

Premierul scoţian Humza Yousaf a declarat că această lege este „pentru protejarea oamenilor în faţa unui val din ce în ce mai mare de ură”. „Dacă nu ai un comportament ameninţător sau abuziv şi intenţia de a suscita ură, atunci nu ai de ce te teme în ceea ce priveşte noile infracţiuni create”, a dat asigurări politicianul.

Femeile nu sunt protejate ca grup de noua lege, dar guvernul de la Edinburgh caută o serie de reforme separate împotriva misoginiei.

J.K. Rowling testează limitele noii legi adoptate în Scoția

Scoţia se află în avangarda extinerii drepturilor comunităţii transsexuale, dar o tentativă precedentă de a simplifica procedurile pentru a schimba genul de la naştere a fost blocată de Londra din cauza îngrijorării că ar afecta legislaţia existentă în materie de egalitate.

Noua lege împotriva urii din Scoţia a fost criticată şi pentru impactul său asupra libertăţii de exprimare şi există îngrijorări că ar putea fi folosită pentru a reduce la tăcere unele puncte de vedere, inclusiv pe cele care pledează pentru spaţii destinate exclusiv femeilor.

J.K. Rowling a testat noua lege trecând în revistă într-o postare pe „X” 10 femei trans, printre care un violator condamnat, abuzatori sexuali şi activişti pro-trans, şi afirmând că aceştia sunt bărbaţi.

„Libertatea de exprimare şi libertatea credinţei au ajuns la final în Scoţia dacă s-a ajuns ca descrierea corectă a sexului biologic al unei persoane să fie incriminată. Momentan nu sunt în ţară, dar dacă ceea ce am scris aici se califică drept o infracţiune conform noii legi, atunci abia aştept să fiu arestată când mă voi întoarce în locul de origine al Iluminismului Scoţian”, a susţinut ea ironic pe „X”, fosta rețea Twitter.

Autorităţile scoţiene au precizat în trecut că identificarea greşită a genului unei persoane trans nu va fi considerată o infracţiune conform noii legi. Însă, ministrul pentru victime şi siguranţa comunităţii din Scoţia, Siobhan Brown, a declarat luni pentru BBC că aceste chestiuni vor rămâne la latitudinea poliţiştilor.

Guvernul britanic amintește de tradiția libertății de exprimare

De cealaltă parte, premierul britanic Rishi Sunak a susţinut că Marea Britanie are o lungă tradiţie a libertăţii de exprimare şi a comentat că noua lege îi dă poliţiei priorităţi greşite.

„Nu ar trebui să-i criminalizăm pe oamenii care susţin lucruri de bun simţ despre sexul biologic. Este clar că acesta nu este un lucru bun”, le-a spus reporterilor.

Federaţia Poliţiştilor din Scoţia s-a plâns în schimb că ofiţerii sunt chemaţi să apere noi legi în contextul în care resursele sunt tăiate.

„Anticipăm un număr mare de plângeri în legătură cu postări din social media şi este clar că ne va da mult de lucru în plus faţă de îndatoririle de până acum”, conform sindicatului.

J.K. Rowling a fost în ultimii ani în centrul unor controverse din cauza comentariilor sale vizavi de comunitatea transgen, fiind denunțată drept transfobă de unele persoane. Mai muți actori din filmele Harry Potter, inclusiv Daniel Radcliffe și Emma Watson, au condamnat în public unele afirmații ale sale.

Rowling a respins constant aceste acuzații și a relatat în noiembrie 2021 că a primit amenințări cu moartea din cauza situației.

În 2020 ea a renunțat din cauza acuzațiilor și presiunilor la care a fost supusă la prestigiosul premiu „Ripple of Hope” (Rază de Speranță) decernat de Fundația Kennedy pentru Drepturile Omului.

UPDATE: Poliția scoțiană a dat asigurări marți după-amiaza că afirmațiile făcute de Rowling nu constituie o infracțiune.

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

FEMINISMUL NU MAI ESTE SUFICIENT: o profesoara de universitate și-a pierdut postul de administrator din cauză că a declarat că “Bărbații nu pot rămâne gravizi” / J.K. ROWLING este de asemenea atacată

N-A SCAPAT nici JK ROWLING. Celebra autoare a romanelor “Harry Potter” este PUSA LA ZID de gloate isterizate, deoarece a indraznit sa declare ca SEXUL BIOLOGIC ESTE REAL

 

Sfantul Columba si monstrul din Loch Ness. Sambata a inceput cea mai mare vanatoare a monstrului scotian

Posted in Irlanda, SCOTIA by saccsiv on august 27, 2023

Stiri pe surse: Începe vânătoarea monstrului din Loch Ness: Desfășurare impresionantă de forțe

Ce-ar fi dacă, în ciuda deceniilor de căutări zadarnice, ‘Nessie’ s-ar ascunde într-adevăr în apele tulburi ale Loch Ness-ului? Cercetători şi entuziaşti au lansat sâmbătă cea mai mare vânătoare a monstrului scoţian din ultimii 50 de ani, comentează AFP într-un reportaj.

Drone echipate cu scanere termice, bărci cu camere cu infraroşu, hidrofoane: se depun toate eforturile pentru a dezlega misterul care captivează întreaga lume de generaţii, conform Agerpres.

„Scopul nostru a fost întotdeauna să înregistrăm, să studiem şi să analizăm tot felul de comportamente şi fenomene naturale care sunt dificil de explicat”, spune Alan McKenna, de la echipa de cercetare voluntară Loch Ness Exploration, care organizează „vânătoarea” de sâmbătă împreună cu Centrul Loch Ness din Drumnadrochit, un mic sat de pe malul lacului din nordul Scoţiei.

Cercetătorii cred că scanerele termice ar putea identifica orice anomalie, în timp ce hidrofonul ar detecta strigăte neobişnuite sub apa din lacul de 56 de km pătraţi, care are o adâncime de până la 240 de metri.

Prezenţa unui monstru în Loch Ness este o legendă care datează din Antichitate: gravurile în piatră făcute de picţii care locuiau atunci în zonă descriu o bestie misterioasă cu aripioare.

Prima înregistrare scrisă a creaturii datează din anul 565 d.Hr., într-o biografie a călugărului irlandez Sfântul Columba, evanghelizator al Scoţiei în secolul al VI-lea, care a explicat că a ordonat monstrului să se retragă.

Prima observare modernă a lui ‘Nessie’ a fost raportată într-un ziar local în mai 1933. Un om de afaceri local şi soţia sa mergeau de-a lungul lacului când au fost surprinşi de „un val uriaş” în apă.

În decembrie 1933, ziarul britanic The Daily Mail a recrutat un vânător de animale mari din Africa de Sud, Marmaduke Wetherell, pentru a localiza creatura. El a găsit urme mari de paşi despre care credea că aparţineau unui animal de aproximativ şase metri lungime.

Ce știm până acum

Oamenii de ştiinţă de la Muzeul de Istorie Naturală au explicat mai târziu că urmele au fost făcute cu un suport de umbrelă sau cu un picior fals de hipopotam.

În 1934, medicul englez Robert Wilson a făcut ceea ce a ajuns să fie numit „fotografia chirurgului”, o imagine care pare să înfăţişeze capul şi gâtul alungit ale lui Nessie ieşind din apă.

Fotografia, publicată în Daily Mail, este o farsă, dar propulsează monstrul din Loch Ness la celebritate internaţională.

Conform Centrului Loch Ness, mai mult de 1.100 de apariţii oficiale ale lui ‘Nessie’ au fost înregistrate până în prezent, iar monstrul aduce milioane de lire sterline economiei scoţiene în fiecare an prin turism.

De-a lungul anilor, oamenii de ştiinţă şi amatorii au încercat să găsească dovezi ale prezenţei unui peşte mare în adâncurile lacului, în timp ce unii au sugerat că monstrul ar putea fi o reptilă marină preistorică precum un plesiozaur.

În 1972, Biroul de Investigaţii privind Loch Ness a întreprins cea mai mare căutare în lac până în prezent, fără niciun rezultat.

În 1987, în timpul Operaţiunii Deepscan, a fost desfăşurat un sonar pe toată lăţimea lacului. Organizatorii săi susţin că au găsit un „obiect neidentificat de dimensiuni şi puteri neobişnuite” în adâncuri.

În 2018, cercetătorii au efectuat un studiu ADN în Loch Ness pentru a determina ce organisme trăiesc în apele lacului. Nimic nu a fost găsit vreodată, cu excepţia a numeroşi ţipari.

„Acest weekend ne oferă oportunitatea de a săpa prin ape într-un mod nou şi abia aşteptăm să vedem ce găsim”, a declarat Paul Nixon, directorul general al Centrului Loch Ness.

Organizatorii au cerut voluntarilor să monitorizeze orice mişcare în apă sau orice alt fapt inexplicabil în weekend, dar din cauza „cererii copleşitoare” din partea entuziaştilor, grupul nu mai acceptă solicitanţi.

 

Comentariu saccsiv:

Conform https://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-columba-149142.html

Pomenit în fiecare an la data de 9 iunie, Sfantul Columba este, alături de Sf. Patrick şi Sf. Brigita, unul dintre cei mai iubiţi şi mai veneraţi sfinţi ai Irlandei. Prin activitatea desfăşurată mai ales în Scoţia, Columba este considerat astăzi apostolul picţilor. Tradiţia ne spune că a săvârşit multe minuni, având darul prorociei şi mare putere împotriva puterilor demonice.

Iar conform http://www.orthodoxengland.org.uk/pdf/sfintenie.pdf

Într-una din călătoriile sale, sfântul a fost nevoit să treacă cu barca peste lacul Ness (Loch Ness), în care sălăşluia un balaur uriaş . Ajungând la malul lacului, a văzut mai mulţi păgâni care tocmai îngropau un om omorât de acel balaur. Sfântul, fără a se înspăimânta câtuşi de puţin, a poruncit unuia dintre ucenicii săi să înoate până pe cealaltă parte a lacului, pentru a aduce barca care se afla acolo. Ucenicul, pe nume Lugbe, a intrat fără şovăială în apele lacului. Balaurul, care era întărâtat de moartea ţăranului, de cum l-a simţit pe călugăr s-a năpustit asupra lui pentru a-l înghiţi. Toţi câţi se aflau pe mal priveau cu groază la cele ce se întâmplau chiar sub ochii lor. Însă când balaurul a ajuns la mică apropiere de Lugbe, sfântul şi-a ridicat mâna în aer, a făcut semnul crucii, şi i-a poruncit balaurului ca, în numele lui Iisus Hristos, să se oprească pe dată şi să se întoarcă în adâncuri. Ca şi cum ar fi fost prinsă de o mână uriaşă, lighioana s-a oprit, fugind înapoi neputincioasă. Ucenicul a continuat să înoate netulburat, căci încrederea în stareţul său era deplină, şi a adus barca la sfânt. Văzând această mare minune, toţi, până şi picţii păgâni, au fost nevoiţi să-L slăvească pe Dumnezeul cel adevărat.

Video: Protest anti lockdown la Glasgow

Posted in carantina, Coronavirus, proteste, SCOTIA, VIDEO by saccsiv on ianuarie 9, 2022
Tagged with: , , ,

O studentă la drept din Scoția care a afirmat că ‘femeile au vagin’ este sancționată pentru remarcile ‘jignitoare și discriminatorii’

Posted in SCOTIA by Vali on mai 21, 2021

Sursa: https://www.stiripesurse.ro/o-studenta-la-drept-din-scotia-care-a-afirmat-ca-femeile-au-vagin-este-sanctionata-pentru-remarcile-jignitoare-si-discriminatorii_1793054.html

O studentă în vârstă de 29 de ani care a spus că „femeile au vagin” și „nu sunt la fel de puternice ca bărbații” se confruntă cu sancțiuni disciplinare din partea universității, ca urmare a plângerilor colegilor săi de clasă care au considerat remarcile „jignitoare și discriminatorii”, relatează Daily Mail.

Denunțată de colegi

Într-un seminar video pe tema feminismul de gen și drept, Lisa Keogh, studentă la drept la Universitatea Abertay din Dundee, Scoția, a spus că femeile se nasc cu organe genitale feminine și că diferența de forță fizică între bărbați și femei „este un fap”, în timp ce punea sub semnul întrebării participarea femeilor trans la artele marțiale mixte. Ea susținea că „dacă o femeie ar fi avut testosteron în corpul ei timp de 32 de ani ar fi genetic mai puternică decât femeia obișnuită”.

Lisa Keogh a fost denunțată administrației universitare de către colegii săi de clasă, fiind acuzată că a categorisit femeile drept „sexul mai slab”.

Studenta de 29 de ani, mama a doi copii, care se află în ultimul an de studii, se confruntă acum cu o anchetă oficială a universității pentru comentarii „jignitoare și discriminatorii”.

Ea a declarat pentru The Times: „Am crezut că este o glumă. Am crezut că nu există nicio modalitate în care universitatea să mă poată ancheta pentru că mi-am folosit dreptul legal la liberă exprimare”. Tânăra se teme acum că ambițiile sale de a deveni avocat vor fi periclitate de acțiunile disciplinare.

Un purtător de cuvânt al Universității Abertay a declarat pentru MailOnline: „Pentru a fi absolut clar, libertatea de exprimare nu este doar permisă la Abertay, ci este puternic încurajată”.

„Toate universitățile ar trebui să fie locuri în care subiectele controversate sau provocatoare pot fi dezbătute într-un mod constructiv și colegial. Universitatea nu comentează cazurile disciplinare ale studenților și are obligația de a investiga orice plângeri primite”.

Situații similare

Incidentul vine la un an după ce profesorul Universității din Exeter, Eva Poen, a fost acuzată de transfobie de către studenții feminiști și LGBT după ce a postat un tweet în care spunea că „Doar femeile au menstruație”.

Scandalul a izbucnit atunci când Poen a răspuns unui tweet care afirma: „Nu toți cei care au menstruație sunt femei. Nu toți cei care sunt femei au menstruație. Să ne schimbăm limbajul”.

În 2018, lectorul Angelos Sofocleous, redactor asistent al jurnalului de filozofie al Universității Durham, „Critique”, a fost concediat pentru transfobie după ce a scris pe Twitter că „femeile nu au penisuri” ceea ce a fost considerat „transfobic” de către colegi.

Autor: Anca-Adriana Huza

La o luna dupa ce a inceput vaccinarea anti Covid-19, Anglia reintra in lockdown total. Se va aplica scenariul si in Romania?

Posted in Anglia, carantina, Coronavirus, SCOTIA, vaccin, vaccinare, vaccinare in masa, VIDEO by saccsiv on ianuarie 5, 2021

Iata si ce putem citi la Anglia intră într-un nou ″lockdown″ național. Anunțul făcut de Boris Johnson de pe PRO TV:

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat luni seară revenirea la ″lockdown″⁣ în Anglia, pentru a combate răspândirea noii tulpini coronavirusului.

″Această nouă închidere, la fel de strictă ca cea pusă în aplicare în primăvară, prevede închiderea şcolilor şi trebuie să dureze dacă permit condiţiile, până la jumătatea lunii februarie″, a anunţat Boris Johnson, potrivit AFP.

„În timp ce vă vorbesc în această seară, spitalele noastre sunt supuse mai multor presiuni din partea COVID decât în ​​orice moment de la începutul pandemiei”, a transmis acesta.

Oamenii îşi vor părăsi locuinţele doar pentru cumpărături esenţiale, exerciţii fizice, motive medicale, în caz de abuzuri domestice şi deplasare la locul de muncă dacă nu pot lucra de la domiciliu.

De asemenea, toate magazinele neesențiale și serviciile de îngrijire personală vor fi închise, iar restaurantele pot vinde mancare doar în regim “take away”.

Noul ″lockdown″⁣ va deveni legal miercuri, de la ″⁣primele ore″⁣, dar populaţia ar trebui să respecte noile reguli de acum, a mai specificat premierul britanic.

Regatul Unit a înregistrat 58.784 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, nou record de infectări zilnice, potrivit datelor publicate luni de Ministerul Sănătăţii.

“Lockdown” impus și în Scoția

De asemenea, Scoţia va intra într-un nou lockdown de la miezul nopţii de luni spre marţi, pe tot parcursul lunii ianuarie, pentru a lupta împotriva crizei COVID-19, care a escaladat, a anunţat prim-ministrul Nicola Sturgeon.

Şefa guvernului scoţian a declarat în parlamentul de la Edinburgh că, de la miezul nopţii, oamenii vor avea obligaţia de a rămâne acasă, cu excepţia deplasărilor în scopuri esenţiale, în mod similar cu lockdown-ul impus la începutul pandemiei, în martie 2020.

“Situaţia (…) este extrem de serioasă”, a spus Nicola Sturgeon, arătând că noua variantă de coronavirus, cu 70% mai transmisibilă, este responsabilă de aproape jumătate de cazurile noi de infectare în Scoţia.

 

Comentariu saccsiv:

Se va implementa schema si in Romania? La noi vaccinarea a inceput de Craciun. Sa ne asteptam deci ca la sfarsitul lui ianuarie sa fim din nou arestati la domiciliu?

Scotia in stil sovietic: Se vrea condamnarea celor ce vorbesc ce nu e voie la masa acasa

Posted in Big Brother, copii, FAMILIA, SCOTIA by saccsiv on noiembrie 2, 2020

FILE PHOTO. © Global Look Press / Jiri Hubatka

RT: These new totalitarians now want to police what we say around the dinner table. This is Soviet-style denunciation, 2020-style

Aceşti noi totalitarişti vor ca acum să facem poliţie la discuţiile de la cină. Asta-i denunţare în stil sovietic-model 2020

Frank Furedi

29 Oct, 2020 07:09

Guvernul scoţian plănuieste o nouă lege care permite ca oamenii care folosesc un limbaj ce ar putea fi văzut ca abuziv sau plin de ură în propriile lor case, să fie condamnaţi. Acest lucru este periculos şi greşit şi va încuraja copiii să devină informatori împotriva părinţilor lor.

Se pare că una dintre ţintele guvernului condus de Scottish National Party (SNP) este să eradicheze distincţia dintre vieţile private ale oamenilor şi comportamentul public. În manieră cu adevărat totalitaristă, este hotărât să se asigure că are autoritatea de a interveni în viaţa privată şi în treburile familiei.

The Hate Crime and Public Order (Scotland) Bill (legea ordinii publice şi a infracţiunii de ură) merge cu mult mai departe de infracţiunea de ură introdusă în alte jurisdicţii. Ţinta ei nu este îngrădită de a condamna doar ceea ce spun oamenii în public, ci pedepseşte indivizii pentru ceea ce spun în jurul mesei lor din bucătărie sau în timp ce se uită la TV.

Legea introduce un delict de a provoca ura împotriva oamenilor cu caracteristici protejate cum ar fi orientarea sexuală, rasa sau handicapul. Secretarul pe justiţie al SNP, Humza Yousaf, crede că nu e nicio diferenţă între a insulta pe cineva atunci când îţi iei cina pe stradă sau la locul de muncă. “Ne convine să apărăm pe cineva a cărui comportament este ameninţător sau abuziv şi dă naştere urii în mod intenţionat împotriva, de exemplu, a musulmanilor?” întreabă Yousaf, înainte de a declara, “Spunem că este justificat deoarece se întâmplă acasă?”

Proiectul de deschidere a locuinţelor spre a fi cercetat limbajul pune la îndoială sanctietatea vieţii de familie. Totodată ameninţă să distrugă relaţiile de familie. N-ai nevoie de un doctorat în relaţii sociale ca să-ţi dai seama că odată ce membii familiei devin îngrijoraţi privind modul cum vorbesc între ei, schimburile spontane de idei ce îi unesc vor fi compromise. Aceste discuţii relaxate, confidenţe familiale şi glume, pot deveni acum probe pe care poliţia le poate folosi în susţinerea unui rechizitoriu.

Nici de un doctorat în istorie n-ai nevoie pentru a şti unde se va termina toată treaba asta. Nu e o exagerare să observăm că motivaţia pentru punerea în aplicare a acestei legi are un ecou în sentimentele care au inspirat regimurile totalitare cum au fost Uniunea Sovietică şi Germania Nazistă să încurajeze copiii în a-şi denunţa părinţii autorităţilor.

Promovarea acestei legi – Hate Crime and Public Order (Scotland) Bill – vine după încercarea anterioară de a iscodi viaţa de familie făcută de guvernul SNP. Recent, guvernul a trecut o lege care incriminează părinţii care îşi plesnesc copiii. Drept urmare, o atingere uşoară a mâinii copilului, văzută şi raportată de cineva, poate duce acum la arestarea părintelui. Mai rău, guvernul SNP încurajează în mod activ publicul să spioneze părinţii care-şi plesnesc copiii să-i raporteze la poliţie. Scoţând o pagină din manualul totalitarist, guvernul a publicat nişte fluturaşi adresaţi copiilor prin care îi îndeamnă să-şi pârască părinţii care-i plesnesc.

E greu de evitat concluzia conform căreia această lege nu e doar despre cercetarea conversaţiilor private, ci parte integrală din proiectul totalitar al guvernului scoţian de a submina autoritatea părinţilor.

Proiectul SNP de uzurpare a autorităţii părinţilor a fost demonstrat în cel mai izbitor mod în Scoţia anului 2018, când profesorii au fost informaţi  de către guvern că ar trebui să permită copiilor să-şi schimbe sexul fără a informa părinţii. Ghidul promovat de guvern declara că, copiii de la trei ani în sus “ar trebui susţinuţi să-şi exploreze şi să-şi exprime propria identitate.” 

Aceste ghiduri au presupus în mod explicit că profesorii şi nu părinţii trebuie să posede autoritatea de a oferi condiţiile ce permit copiilor tranziţia către un alt sex.  Documentul, intitulat “Susţinerea tinerilor transgender: Ghidul şcolilor din Scoţia”, avertiza profesorii să nu informeze părinţii dacă copiii lor îşi schimbă sexul, cu excepţia cazului în care copiii îşi dau acordul.

Din fericire, într-o rară victorie a bunului simţ – după proteste şi presiune publică – guvernul Scoţiei a fost forţat să abroge ghidul.

Din nefericire, se pare că bunul simţ nu va avea câştig de cauză asupra hotărârii SNP de a subnima viaţa privată a familiei care va avea puterea de a incrimina discuţiile oamenilor din jurul mesei la cină. Pâra dintre oameni este suficient de rea, dar atunci când Big Brother este lăsat să intre nepoftit în casa ta şi să te pedepsească pentru cuvintele pe care le foloseşti, este evident că societatea noastră este în mare necaz.

Traducerea: Costin Ştirbu

 

“Black Lives Matter” au scris pe statuia lui Robert the Bruce: “Rege rasist. Dați jos statuia”. Doar ca acesta a trait intre 1274 – 1329 (adica mult inaintea colonialismului), a luptat impotriva Angliei pentru independenta Scotiei si n-a vazut in viata sa un negru…

Posted in Anglia, FOTO, rasism, SCOTIA by saccsiv on iunie 17, 2020

SCOTIA: verificari BIOMETRICE pentru micii scolari …

Posted in BIOMETRIE, copii, SCOTIA by saccsiv on ianuarie 3, 2011

Citez din articolul BIOMETRIC ID CHECK ON SCOTS SCHOOLCHILDREN AS YOUNG AS FOUR:

ZECI de şcoli din Scoţia au introdus sisteme biometrice „intruzive” precum amprentarea dactiloscopică, în scopul identificării copiilor cu vârste de la 4 ani.

Astfel că 68 de şcoli utilizează în prezent această tehnologie pentru monitorizarea servirii meselor, controlul cărţilor de la bibliotecă şi chiar pentru permiterea accesului la toalete.

Aproape două treimi sunt şcoli primare, unde amprentarea degetelor şi recunoaşterea palmară pot fi folosite pentru identificarea minorilor. Iar 10 alte şcoli din Midlothian (regiune şi oraş din Scoţia) au capacitatea de identificare biometrică, dar încă nu o folosesc.

REACTUALIZĂRI GRATUITE DE ŞTIRI, NON-STOP …ACCESEAZĂ PUBLICAŢIA „THE SCOTTISH EXPRESS” PE TWITTER

Ieri, criticii au calificat drept „îngrijorătoare” măsura privind tehnologia utilizată în şcolile scoţiene.

Purtătorul de cuvânt pe probleme de justiţie al Partidului Liberal Democrat Robert Brown, care a descoperit acest lucru graţie legislaţiei liberului acces la informaţie, a declarat: ”Dacă marea majoritate a şcolilor scoţiene îi poate lăsa pe copii liberi şi să le plătească gustările fără a fi nevoie de identificare biometrică, este dificil de înţeles de ce este necesar acest lucru pentru cele 68 de şcoli. Organismele publice au arătat în trecut că datele personale sensibile nu conferă întotdeauna încredere”.

„Dorim într-adevăr acest tip de informaţie intruzivă despre copiii noştri ?”

Domnul Brown a declarat că folosirea tehnologiei în sălile de clasă creează totodată riscul introducerii „pe uşa din dos” al cărţilor de identitate. El a adăugat: „Se pare că datele sunt folosite pentru chestiuni triviale, precum accesul în biblioteci şi plata gustărilor”.

Consiliul Regiunii Angus are cel mai mare număr de şcoli care folosesc această tehnologie cu identificare biometrică pentru servicii de catering în sistem „cashless” (nu pe bază de bani lichizi) în 4 şcoli primare şi 8 şcoli gimnaziale.

Într-o şcoală gimnazială din regiunea West Lothian există un „sistem de amprentare manuală” destinat copiilor de şcoală primară găzduiţi acolo temporar, în scopul învăţării modului de utilizare al toaletelor.

Înregistrările amprentelor nu sunt păstrate, dar dacă este folosită recunoaşterea palmară, atunci sistemul poate cripta şi stoca o imagine. Michael Parker, activist al Campaniei Împotriva Identificării prin Carduri „NO2ID”, a declarat: „Nu este deloc rezonabil să construieşti un sistem în care copiii cu vârste foarte fragede sunt îndoctrinaţi în mod regulat cu ideea că trebuie să dovedească în mod constant unde se află”.

Sunt oare studii care să arate că aceste scheme extravagante şi, fără îndoială, foarte costisitoare, nu sunt bune decât pentru a servi drept înregistrări ?

Un purtător de cuvânt al guvernului scoţian a declarat că procentajul şcolilor ce folosesc sistemul de identificare biometrică este „minuscul” – mai puţin de 3%.

El a adăugat: „Decizia folosirii sau a ne-utilizării identificării biometrice în şcoli aparţine în ultimă instanţă autorităţilor educaţionale, însă deciziile trebuie să reflecte îndrumările guvernului scoţian. Este clar că şcolile trebuie să acorde o mare atenţie acestei abordări”.

„Îndrumările noastre recomandă ca orice autoritate locală sau şcolară care doreşte să introducă acest sistem trebuie să consulte părinţii copiilor de la şcoala cea mai reprezentativă, să fie obţinut consimţământul şi să permită alte opţiuni alternative”.

Cititi va rog si:

Articolul zilei (11.10.2010): Şcolile BRITANICE instalează SISTEME DE RECUNOASTERE A FETEI … pentru ca elevii să nu mai întârzie