SACCSIV – blog ortodox

Despre IAD si SANUL LUI AVRAAM. Vedenia lui Cosma Monahul, înfricosatoare si folositoare

Posted in iad, RAI by saccsiv on octombrie 5, 2022

În al treisprezecelea an al împaratiei lui Romano, care ocârmuia cu cucernicie împaratia romanilor, se afla un oarecare om la Constantinopol, fiind din cei ce slujeau la camera de culcare a lui Alexandru (ce fusese cu putin mai înainte împarat, care era fiu al lui Vasile Macedon si frate al lui Leon împaratul), si din cele mai de casa slugi. Acesta alergând la viata calugareasca, a ajuns egumen calugarilor, ce se aflau la mânastirea ce este la apa Sangarului.

Trecând câtiva ani i s-a întâmplat de a cazut într-o boala foarte grea si a zacut multa vreme. Dupa cinci luni, într-o zi la trei ceasuri s-a trezit putintel si venindu-si în fire s-a sculat încetisor din pat, si a sezut sprijinit si de o parte si de alta de catre cei de casa. Si asa sezând îsi iesi din fire si era mintea lui dusa cu ochii atintiti în sus la podul casei de la trei ceasuri pâna la al noualea si soptea cu gura cuvinte neîncheiate si neîntelese, si întru aceste ceasuri, ce s-au zis mai sus, mai venindu-si în fire oarecum, ceru de la cei ce erau cu dânsul doua bucati de pâine uscata, zicând: „Dati-mi cele doua bucati de pâine ce am luat de la batrânul”, si zicând aceasta îsi baga mâinile în sân pipaind si cercând cele ce cauta. Iar un oarecare din cei ce stateau acolo se ruga sa le spuna aceasta mare taina, zicându-i: „Spune-ne, parinte, si nu te îndura a nu ne fi de folos, unde ai fost atâtea ceasuri? Si la ce vedenie îti suise-si gândul? Si cu cine vorbeai miscând din buze?” Iar el vazându-i pe ei foarte întristati si plânsi a zis: „Încetati fiilor, ca de va da Domnul sa îmi viu în fire, voi plini cererea voastra”.

Deci când fu dimineata, se strânse la dânsul toata obstea frateasca si începu el povestea asa: „De voi vrea sa le spun întocmai toate câte una cu gândul meu, parintilor si fratilor, si sa le povestesc cu amanuntul, trece peste mintea si limba omeneasca, dar câte voi tine minte si voi putea sa povestesc, acestea va voi povesti. Acolo unde sedeam pe patul meu sprijinit de doi frati, mi se paru ca vedeam în partea de-a stânga multime, de niste omuleti neînchipuiti, cu obraji negri si negreata nu era la toti într-un fel, ci la unii mai multa si la altii mai putina, si unii erau cu obrajii schimonositi, altii cu vânatai la ochi, altii cruntati de sânge, având cautatura groaznica si salbateca si unii cu buzele umflate, altii cu buzele vinete, la unii cele de sus, la altii cele de jos, acestia dar veneau de se apropiau de patul meu si se nevoiau sa ma ia de la voi si întâi vazându-va ca stati împrejurul meu, mi se parea ca nu îmi era prea frica, nici nu ma temeam de pornirea lor. Apoi nu stiu cum am ramas singur de voi si am fost cuprins de dânsii, si au cutezat si m-au luat; deci unii ma trageau înainte legat, altii ma împingeau dinapoi, si unul de o parte, altul de alta parte ma strângeau tare si asa m-au dus la o râpa foarte mare; latimea ei nu era mai mult decât o aruncatura de piatra, iar adâncimea pâna la tartar si ma trageau cu sila la acea râpa. Si era dinspre acea râpa o cararuie foarte strâmta, atât cât nici o urma de picior nu încapea, deci pe acea cararuie strâmta ma trageau si eu ma lasam tot spre partea dreapta, de ma cumpaneam, ca nu cumva sa scapat, ca sa cad în acea prapastie adânca peste seama; si întru acea prapastie se vedea un râu unde curgea cu mari siroaie, zgomotoase. Deci trecând cu multa groaza acea cararuie strâmta, se facea ca mergeam spre partea rasaritului si aflaram o poarta mare deschisa la capul acelei prapastii. Acolo sedea un om mare ca un urias, negru si groaznic la chip, ai carui ochi erau strâmbati si foarte mari si sângerati si lasa din ei para de foc multa si fum din nari, iar limba lui spânzura afara din gura de un cot si mâna lui dreapta era de tot seaca, iar cealalta era umflata, ca un stâlp gol si foarte întinsa, care apuca pe cei osânditi de-i arunca în acea prapastie si toti câti se osândeau întru acea prapastie, strigau: „Vai, vai!”.

Apropiindu-ma eu de acel om înfricosator si groaznic, el striga tare catre cei ce ma duceau, zicând: „Acesta este prietenul meu”, tinzând si mâna cu pofta sa ma apuce. Iar eu spaimântându-ma de frica m-am cutremurat si m-am tras spre sine-mi si îndata se aratara doi barbati ca si cum i-ar fi trimis cineva, oameni batrâni si cuviosi, care socoteam sa fie Andrei si Ioan, Sfintii Apostoli, semuindu-i dupa chipurile din sfintele icoane. Pe acestia vazându-i acel scârnav si groaznic, îndata s-a tras si s-a ascuns. Deci luându-ma acesti doi batrâni si trecând prin portile de care am spus mai înainte, si prin orasul care era între porti, am iesit la un loc ses, unde erau niste sate frumoase si trecând pâna unde se sfârsea acea câmpie, am iesit la o vale ierboasa cu pajiste foarte frumoasa, care frumusete si darul ce-l avea, este peste putinta a o povesti si a o arata cu cuvintele. Iar în mijlocul el sedea un batrân, om foarte vesel si de cinste, având împrejurul lui multime de copii ca nisipul marii. Atunci parasindu-ma frica, am întrebat cu smerenie pe cei ce ma purtau, cine era batrânul acela? Si ce era acea multime nenumarata dimprejurul lui? Si ei zisera: „Acesta este Avraam si sânul lui Avraam, de care ai auzit”, si îndata fiind purtat de ei ma închinai cu plecaciune si sarutai pe acel ce ziceau ei, ca este Avraam si iarasi mergând înainte noi pe cale si sfârsindu-se valea, am aflat un pomet foarte mare de maslini, care precum mi se pare, erau mai multi pomi decât stelele cerului, si la fiecare pom era ca nu cort si cu pat sub cort si pe fiecare pat era un om, între care am cunoscut pe multi din cei ce se aflau la curtea împarateasca si pe multi din oras si pe unii din tarani, înca si pe unii dintre ai mânastirii noastre, si acestia câti am cunoscut sunt toti morti mai demult.

Cugetând eu sa întreb, ce era pometul acela de maslini asa de mare si minunat, batrânii apucara a vorbi înainte de întrebarea mea, zicând: „Ce cugeti despre acest mare si prea înfrumusetat pomet de maslini? Si care sunt toate câte sunt în el? Acestea sunt acele: „Multe locasuri la Tine, Doamne, sunt, dupa vrednicia tuturor împartite dupa masura virtutii”; si dupa maslinisul acela era o cetate, a carei frumusete si împestritura si încheietura si tocmirea zidurilor cu neputinta este a povesti cineva. Erau douasprezece rânduri împrejurul a tot zidul, ca douasprezece brâie din cele douasprezece pietre scumpe, si fiecare brâu dintre acestea era întreg facut dintr-o piatra si fiecare îsi facea înconjurarea lui, si ce pot sa zic de netezitura zidului si de buna alcatuire si tocmire ce era la toate; si în zidul acela erau porti pestrite, cu aur si cu argint amestecatura, si din porti înauntru era pardoseala de aur, si case de aur cu scaune de aur, si cu mese de aur, si toata cetatea era plina de lumina nepovestita, plina de miros, plina de bucurie, prin care trecând n-am vazut nici om, nici vita, nici pasare zburatoare, nici altceva nimic din câte se misca pe pamânt si în vazduh; iar despre marginea cetatii aceleia erau zidite curti minunate împaratesti, si la intrarea curtilor era o bolta de lunga cât ai azvârli cu o piatra, si din marginea boltei pâna în cea margine era întinsa o masa de marmora ce se numeste Romancon, de înalta cât se rezema omul si era plina de oaspeti, ce sedeau, si toata casa era plina de lumina foarte vie si de un bun miros si de daruri, iar în fundul boltei era o scarisoara învârtita de iesea într-un foisor fermecator care se vedea de la masa, din care plecându-se si ivindu-se din afara doi tineri luminati la fata ca fulgerul si plini de toata stralucirea, zisera batrânilor care ma tineau: „Sa sada si acesta la masa”, si îndata cum zisera au aratat si locul, la care aducându-ma batrânii m-au pus, iar el a sezut de o parte. Iar tinerii, au intrat pâna în casa cea dinauntru de la fereastra soarelui, si zabovindu-se ei, eu ma uitam si foarte luam aminte la masa aceea si cunosteam multi prieteni din cei ce sedeau si din mireni si din monahii cei din mânastirea noastra, iar unii erau si din cei ce se aflau la împaratie.

Dupa aceea târziu iarasi venind acei tineri strigara pe cei doi batrâni, zicându-le: „Ridicati-l pe acesta, ca mult îl plâng fiii lui cei duhovnicesti si împaratului i s-a facut mila si vrea sa-l lase sa petreaca cu monahii în viata si ducându-l pe alta cale, luati în locul lui pe monahul Atanasie de la Traian”. Si îndata luându-ma batrânii, cu degrab am iesit din bolta si din cetate si am mers pe alta cale, aflând sapte iezere pline de munci si de chinuri, unul era plin de întuneric, altul plin de foc, altul de negura împutita, altul cu viermi, altele cu alte feluri de munci si toate erau pline de nenumarata multime, care plângea si se tânguia cu jale. Deci trecând aceste iezere si putin loc mai înainte, iarasi am aflat pe batrânul acela ce zicea ca este Avraam, si închinându-ma la dânsul iarasi l-am sarutat, iar el mi-a dat un pahar de aur, plin de vin mai dulce decât mierea, si trei bucati de pâine uscata, din care una o am muiat în vin, precum mi se pare ca o am mâncat si am baut si vinul tot, iar celelalte doua ce le ceream ieri, le-am bagat în sân; dupa aceea peste putin iarasi am mers la locul acela unde sedea uriasul acela, ce era peste seama de grozav, si obrazul lui asemenea cu noaptea, care vazându-ma scrâsnea din dinti greu împotriva mea, si-mi zicea cu mânie si cu amar: „De aicea mi-ai scapat, dar de acum înainte nu voi înceta a face tot felul de uneltiri asupra ta si asupra mânastirii tale”.

Pâna aicea, fratilor au fost câte am cunoscut si am tinut minte de v-am spus, iar cum mi-am venit în fire nimic nu stiu. Deci, trecând vedenia aceasta în acest chip, îndata am trimis la Mânastirea lui Traian si au aflat pe monahul Atanasie mort si-l scoteau din chilie pe patul cel ce poarta mortii. Si întrebând când a murit, au aflat ca a murit ieri pe la al noualea ceas, în ziua în care a vazut parintele acesta vedenia si si-a venit în fire. Si peste scurta vreme s-au facut aceste doua mânastiri tot una, fiind aproape una de alta, si pâna în ziua de astazi se chivernisesc de un egumen. Si cârmuindu-se amândoua mânastirile cu viata placuta lui Dumnezeu, treizeci de ani, de catre acest parinte ce a vazut aceasta vedenie, traind el atâta vreme, mult au sporit aceste mânastiri, atât cu petrecerea cea placuta lui Dumnezeu a monahilor cât si cu veniturile din toate partile spre chivernisirea si hrana lor, întru slava iubitorului de oameni, Dumnezeului nostru. Amin.

Sursa:

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie05.htm

 

Tagged with: ,

Preot din Cluj, amendat de un jandarm după ce i-a binecuvântat familia. Ce-a scris jandarmul in procesul-verbal e de rasu’ – plansu’

Posted in JANDARMI, PREOT, RAI by saccsiv on martie 1, 2021

ANTENA 3: Preot din Cluj, amendat de un jandarm după ce i-a binecuvântat familia: „Mi-a spus că îmi ia familia şi mi-o duce în Rai”

Preotul a atras atenţia jandarmilor pentru că nu purta masca de protecţie. Impresionat de gestul oamenilor legii, preotul i-a binecuvantat: „Vă doresc să ajungeți în Rai cu toată familia”. Jandarmii nu au gustat urarea şi i-au dat preotului o amendă usturătoare.

Incidentul a avut loc în Piața Garii din Cluj-Napoca. Preotul a fost zărit de jandarmi fără masca de protecţie, în timp ce îşi conducea copiii la tren.

După ce a fost legitimat, preotul le-a făcut oamenilor legii o urare „Vă doresc să ajungeți în Rai cu toată familia”. Jandarmii nu au gustat „binecuvantarea” şi au interpretat-o într-un mod personal, considerând-o cu totul altceva.

Astfel, preotul s-a ales cu o amendă de 2.000 de lei. Mai mult, în procesul-verbal întocmit, jandarmii au consemnat alături de mențiunea legată de lipsa măștii de protecție și fraza „și a spus că îmi i-a(sic!) familia și mi-o duce în Rai”.

 

Tagged with: , , ,

Patriarhul Daniel spune ca IADUL nu inseamna chinuri si „cazane cu smoală”, ci doar mustrare a conștiinței

Posted in BOGATUL NEMILOSTIV, iad, JUDECATA DE APOI, PATRIARHUL DANIEL, RAI by saccsiv on noiembrie 4, 2019

Patriarhul Daniel se adresează credincioșilor prezenți la sfințirea Bisericii bucureștene „Sfinții Arhangheli” – Huedin. ©Basilica.ro / Mircea Florescu. Foto: https://basilica.ro/patriarhul-romaniei-dumnezeu-nu-uraste-iadul-este-starea-sufletului-care-nu-a-raspuns-la-iubire-cu-iubire/

Basilica:

Patriarhul României le-a vorbit bucureștenilor prezenți duminică la sfințirea Bisericii „Sfinții Arhangheli” – Huedin despre textul evanghelic duminical, Pilda Bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr.

[…]

În acest context, Patriarhul a precizat faptul că iadul nu înseamnă nici „cazane cu smoală”, nici „foc material, văpaie”, ci un chin de mustrare a conștiinței pentru binele pe care ar fi putut să-l facă omul pe pământ și nu l-a făcut, pentru faptele rele de care nu s-a pocăit.

„Este o suferință chinuitoare a omului egoist care n-a răspuns la iubirea milostivă a lui Dumnezeu”.

Amintind spusele Sfântului Isaac Sirul, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a atras atenția că „este nedrept să spunem că Dumnezeu urăște pe cei din iad și iubește pe cei din rai, pentru că El este iubire milostivă față de toți”.

„Însă iubirea Lui milostivă pe cei din rai, care au răspuns iubirii Lui, îi bucură, iar față de cei care n-au răspuns iubirii Lui produce în ei mustrarea conștiinței, regretul, părerea de rău”.

„Acesta este chinul din iad. Nu e vorba de cazane cu smoală care ard ceva material, ci e vorba de o realitate spirituală, o stare a sufletului care nu a răspuns la iubire cu iubire, care a trăit egoist și a fost insensibil, nepăsător față de sărăcia, boala și suferința celor din jur”.

În continuare, Părintele Patriarh a detaliat starea în care se află sufletele în rai.

„Ce este raiul? Raiul este comuniunea plină de bucurie a celor care au fost milostivi și acum stau în legătură directă cu Dumnezeu cel smerit și milostiv. Deci totul depinde de sufletul omului. Din viața aceasta ne pregătim pentru iad sau pentru rai”.

„Ne pregătim pentru rai dacă adunăm în suflet, prin rugăciune și fapte bune, iubire milostivă. Începe raiul din sufletul omului. Iar dacă în sufletul omului se adună răutate, invidie, ură, egoism, delăsare duhovnicească și închidere în sine însuși, în autosuficiență, atunci iadul este deja început în sufletul nostru”, a atras atenția Patriarhul Daniel.

Până la urmă totul depinde de răutatea sau bunătatea din noi.

„Dacă avem bunătate în suflet ne îndreptăm spre rai, iar dacă avem răutate în suflet ne îndreptăm spre iad”.

„De aceea, să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ierte păcatele, să ne curățească de toată fapta cea rea, lipsită de iubire milostivă și să ne învrednicească să simțim iubirea milostivă a lui Dumnezeu în suflete, care se dobândește prin rugăciune, și s-o arătăm apoi prin cuvinte și fapte bune”.

[…]

Intr-adevar, bogatul a avut mustrari de constiinta, caci de aceea l-a si rugat pe Avraam sa-l trimita pe Lazar sa le spuna fratilor sai sa se pocaiasca. Dar iadul nu inseamna doar mustrare a conștiinței, ci si efectiv un loc de chin, si se specifica foarte clar chiar la Ev.Luca 16:

  1. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui.  
  2. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie.  

Adica iadul e locul de osândă în care petrec păcătoşii după moarte şi judecată, dupa cum explica si Părintele Ilarion V. Felea.

Teologia ortodoxa, si teologii ei vorbesc de doua raiuri si de doua iaduri: unul, provizoriu, dupa judecata particu­lara si altul definitiv, raiul sau iadul – propriu-zise – dupa judecata universala, in realitate fiind un singur rai si un singur iad, numai ca starea din asa-zisul prim rai si prim iad, dintre cele doua judecati este o stare provizorie, de unde unii mai pot fi usurati si iertati prin rugaciunile Bisericii si milosteniile celor vii; si numai la judecata finala se ajunge la raiul si iadul propriu-zis, sau la starea definitiva, cand starea sufletelor nu se mai poate schimba, pentru ca rasplata sau osanda morti­lor ramane definitiva. Iar acel, sa-i zicem, ultim iad, adica iazul de foc de dupa Judecata de Obste si invierea mortilor, este clar un loc de chin, nu doar o mustrare de constiinta.

Patriarhul Daniel nu vorbeste nici despre draci in aceasta ecuatie, de parca acestia nici n-ar exista, cu toate ca nu este deloc asa:

Despre IAD si SANUL LUI AVRAAM. Vedenia lui Cosma Monahul, înfricosatoare si folositoare

Referitor la chinuri si iubirea lui Dumnezeu, iata si ce spunea Sfantul Teofan Zavoratul:

Dar să revenim la îndoiala dumneavoastră și să auzim care vă sună argumentele:
Cum se împacă veșnicia chinurilor cu bunătatea lui Dumnezeu și cu necuprinsa Lui milă? Chinurile pe care le pomenește Evanghelia sunt înfricoșătoare: focul veșnic, viermele neadormit, întunericul, scrâșnirea dinților. Cum va putea preabunul Dumnezeu să vadă toate aceste chinuri. Domnul ne-a spus să iertăm. Oare El însuși nu va ierta? Când era pe Cruce, Se ruga pentru cei care Îl răstigneau, adică pentru cei mai mari ucigași. În viața viitoare, nu-i va putea ierta pe cei care au păcătuit mai puțin?
Ce aș putea spune la toate acestea? Că ar avea un suport rațional dacă nu am fi cunoscut bunătatea și mila lui Dumnezeu sau dacă veșnicia iadului ar fi fost făcută de oamenii răi și neînduplecați, însă atunci când suntem siguri că această veșnicie a fost lăsată de preabunul Dumnezeu, putem oare noi, făpturile Sale, să spunem că aici a greșit și a făcut ceva contrar bunătății Sale? Sau poate a încetat vreodată să fie bun? Cu siguranță, nu! De vreme ce nu a încetat niciodată să fie bun, atunci nici când a lăsat ca iadul să fie veșnic nu a fost în contradicție cu bunătatea Sa, pentru că Dumnezeu nu face și nu spune niciodată nimic care să fie contrar vreuneia dintre trăsăturile Sale. Pentru credința simplă a copiilor, această explicație este suficientă, iar pe mine mă odihnește cel mai mult, drept care v-o recomand și dumneavoastră.
Când era pe Cruce, Domnul S-a rugat pentru cei care Îl răstigneau, iar rugăciunea Sa a adus roade imediat: tâlharul s-a pocăit, a crezut în Dumnezeu și a intrat primul în rai, iar sutașul a mărturisit că Domnul este Fiul lui Dumnezeu și a fost socotit împreună cu mucenicii. Astfel, toți cei care au păcătuit dinaintea lui Dumnezeu și care s-au pocăit din adâncul inimii lor au primit iertarea și nu au găsit porțile raiului închise. Dacă se pocăiau toți păcătoșii, nimeni nu ar fi fost izgonit la iad, unde ar mai fi rămas numai duhurile viclene, care nu se mai pot pocăi în veci.
Dumneavoastră vă bazați pe mila și pe puterea de iertare a lui Dumnezeu însă iertarea nu se dă decât în anumite condiții. Cum să fiți iertată dacă nu vă pocăiți?

(more…)

IADUL

Posted in iad, JUDECATA DE APOI, ORTODOXIE, RAI, SFANTA SCRIPTURA by saccsiv on martie 16, 2014

deytera_paroysia1

 

Viaţa nu încetează prin moarte. Rânduit este oamenilor să moară, însă după moarte urmează judecata (Evr. 9:27) şi viaţa veşnică: raiul sau iadul, cerul sau tartarul. Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă că raiul este patria cerească(Filip. 3:20; Evr. 11:14-16), cetatea cu porţile deschise (Apoc. 21), împărăţia din care au fugit durerea, întristarea şi suspinarea (Is. 35:10); e locul şi starea în care petrec sufletele drepţilor după moarte şi după judecată. În rai drepţii vor vedea pe Dumnezeu «faţă către faţă» (1 Cor. 13:12), «aşa cum este» (1 In. 3:2); vor avea parte de bunuri veşnice şi de bucurii sfinte, «pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit» (1 Cor. 2:9). Acolo «drepţii vor străluci ca soarele»: nu vor mai flămânzi, nici nu vor mai înseta; nu va mai cădea peste ei soarele şi zăduful (Apoc. 7:16). Va şterge Dumnezeu de pe faţa lor toată lacrima şi din inima lor toată durerea. Pentru ei se va arăta un cer nou şi un pământ nou în care stăpâneşte dreptatea, lumina, bucuria, pacea, dragostea fără de margini şi fericirea fără de sfârşit. Acolo în cer, îngerii, sfinţii, martirii şi toţi drepţii trăiesc în comuniunea iubirii şi a slavei veşnice (2 Tim. 2:10); şi… vom fi «pururea cu Domnul» (1 Tes. 4:17; 1 Petr. 5:10; Apoc. 7:16-17).

Iadul e locul de osândă şi starea de chin în care petrec păcătoşii după moarte şi judecată. În Sf. Scriptură e numit foc nestins (Mt. 3:12), cuptor de foc în care va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor (Mt. 13:50), văpaie de foc pregătită diavolilor şi slujitorilor lor (Mt. 25:41). Acolo intră toţi nelegiuiţii, toţi prorocii mincinoşi, toţi cei ce nu sunt scrişi în „cartea vieţii” (Apoc. 13:8; 17:8; 19:20). Chinurile păcătoşilor în iad, descrise în parabola bogatului nemilostiv, se aseamănă cu chinurile omului în vis şi constau în depărtarea de Dumnezeu (Mt. 25:41; Lc. 13:27), în lipsirea de bunurile pe care ochiul nu le-a văzut, în mustrarea conştiinţei – înfăţişată sub chipul viermelui care nu moare şi a focului ce nu se stinge (Mt. 9:43-44), în mijlocul demonilor (Mt. 25:41), în chinuri care vor ţine ziua şi noaptea în vecii vecilor (Apoc. 20:10).

Lazăr cel sărac şi drept ajunge în rai; bogatul cel nesăţios şi nemilostiv ajunge în iad.

Se putea mântui şi bogatul? Desigur că da, dacă asculta de Moise şi de proroci, adică de cuvântul Sfintei Scripturi. Orice bogat se poate mântui, dacă ascultă poruncile lui Dumnezeu şi trăieşte după Evanghelie; aşa după cum şi orice sărac se poate osândi, dacă nu ascultă de poruncile lui Dumnezeu şi nu trăieşte după cum ne învaţă Evanghelia. Noi toţi ne putem mântui, dacă ascultăm glasul de mamă al Bisericii şi cuvântul Bibliei.

(more…)

Tagged with: , , ,

Cei care mor in Saptamana Luminata merg direct in Rai?

Posted in RAI by saccsiv on aprilie 17, 2012

Iata ce putem citi in articolul Cei care mor în Săptămâna Luminată, merg direct în Rai:
Ziua Învierii Domnului marchează şi intrarea în ceea ce, tradiţional, se numeşte Săptămâna Luminată, ce durează până duminica viitoare, „a Tomei”. Credinţa spune că sufletele celor care mor în această săptămână se duc direct în Rai, indiferent de păcatele avute, porţile acestuia fiind deschise, iar cele ale Iadului ferecate.

Învierea Mântuitorului, mărturie a triumfului asupra morţii, aruncă asupra zilelor ce-i urmează lumina puternică a biruinţei asupra întunericului. De aceea, în popor se crede că în Săptămâna Luminată, denumită şi a Paştilor sau Albă – adică intervalul de timp dintre Înviere şi Duminica Tomei – cei care mor în această perioadă merg direct în Rai, uşile acestuia fiind larg deschise oricărui suflet ce părăseşte pieritoarea lumea a trupului. Oricine este primit, astfel, în Împărăţia Cerurilor, indiferent de ce păcate a săvârşit în viaţă, căci totul i se va ierta in această perioadă. Această credinţă e reflectată şi în datinele vechi bisericeşti conform cărora în ziua de Înviere se scot ”Uşile Împărăteşti” ale altarului din biserici şi se pun deoparte, unde stau pe toată perioada Săptămânii Luminate.

De asemenea, se spune că sunt primite în Rai, anume în această perioadă, şi sufletele aflate în chinurile Iadului ale celor căzuţi în păcat de la Adam şi până la venirea Mântuitorului. Tot în această perioadă, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat până la Înviere, este interzis a se posti. Bucuria biruinţei lui Hristos asupra morţii, ”cu moartea pre moarte călcând”, trebuie sărbătorită cum se cuvine de orice credincios. Urarea ”Hristos a înviat!” urmată de răspunsul ”Adevărat a înviat!” devine de acum salutul obişnuit între credincioşii creştini, până la Înălţarea Domnului, vreme de 40 de zile.

Comentariu saccsiv:

   N-am citit in scrierile Sfintilor Parinti cum ca cei ce mor în Saptamana Luminata ar merge direct in Rai. Dar cum nici toate scrierile nu le-am citit, am intrebat si cativa parinti, care mi-au confirmat ca invatatura ortodoxa nu specifica asa ceva. Se face doar o slujba speciala in aceasta perioada.

Despre IAD si SANUL LUI AVRAAM. Vedenia lui Cosma Monahul, înfricosatoare si folositoare

Posted in Avraam, iad, RAI by saccsiv on octombrie 5, 2011

În al treisprezecelea an al împaratiei lui Romano, care ocârmuia cu cucernicie împaratia romanilor, se afla un oarecare om la Constantinopol, fiind din cei ce slujeau la camera de culcare a lui Alexandru (ce fusese cu putin mai înainte împarat, care era fiu al lui Vasile Macedon si frate al lui Leon împaratul), si din cele mai de casa slugi. Acesta alergând la viata calugareasca, a ajuns egumen calugarilor, ce se aflau la mânastirea ce este la apa Sangarului.
(more…)

Unii pagani vor ajunge in Rai. Dar vor fi orbi …

Posted in ORTODOXIE, PAGANI, RAI by saccsiv on august 15, 2011

Dupa acestia a intrat marea multime de pagani, care nu au cunoscut legea lui Hristos, dar din fire au tinut-o, ascultand de glasul constiintei lor. Multi straluceau ca soarele de nevinovatia lor si curatia lor si Domnul le-a dat Paradisul si cununi luminoase si impletite cu trandafiri si crini. Dar pentru ca au fost lipsiti de Dumnezeiescul Botez erau orbi. Pentru ca Sfantul Botez este lumina si ochiul sufletului. Si nu vedeau deloc slava lui Dumnezeu. De aceea cine nu este botezat, desi mosteneste bucuria Raiului si simte ceva din mireasma si dulceata lui, nu vede nimic.

Pasajul este preluat din:

OBLIGATORIU DE CITIT. Sfantul Ierarh Nifon: VEDENIE DESPRE INFRICOSATA JUDECATA

Iata si ce aflam din Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel:

12. Câţi, deci, fără lege, au păcătuit, fără lege vor şi pieri; iar câţi au păcătuit în lege, prin lege vor fi judecaţi.

13. Fiindcă nu cei ce aud legea sunt drepţi la Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea vor fi îndreptaţi.

14. Căci, când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia, neavând lege, îşi sunt loruşi lege,

15. Ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi şi apără,

16. În ziua în care Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor.

Unii oameni de stiinta au „explicat-o” si pe asta: NDE (near-death experience – experiente in apropierea mortii) sunt cauzate de o furtuna electrica a creierului aflat pe moarte …

Posted in iad, NDE, near-death experience, RAI by saccsiv on mai 31, 2010

   Citez din articolul Near-death experiences ‘explained’: Scientists believe it’s the last gasp of a dying brain:

   Unii spun că pluteau deasupra propriului corp, alţii susţin că au mers de-a lungul unui tunel plin de lumină sau au fost saturati de un sentiment de pace.

   Dar, decât să fie o pregustare a vietii de dupa moarte, mai degrabă aceste experienţe dinaintea mortii, pot fi, pur şi simplu, cauzate de o furtuna electrica a creierului aflat pe moarte.

   Un studiu facut pe creierul critic bolnav la bărbaţi cat şi la femei, a dezvăluit o izbucnire scurtă de momente de activitate înainte de moarte.

   Cercetator Lakhmir Chawla, un medic de terapie intensivă, a declarat: „Noi credem că experienţele dinaintea mortii ar putea fi cauzate de o descarcare electrică cauzata de rămânerea fără oxigen a creierului.
   Odata cu scaderea fluxului de sânge şi nivelul de oxigen scade, iar celulele creierului elibereaza un ultim impuls electric.

   „El începe într-o parte a creierului şi se răspândeşte în cascadă şi acest lucru poate da oamenilor senzatii mentale vii.”

   Dr. Chawla, din Centru medical de la Universitatea George Washington din Washington DC, a monitorizat activitatea creierului la şapte persoane în faza terminală a bolii pentru a se asigura daca calmantele ce erau administrate si-au facut efectul.

   În fiecare caz, în aproximativ ultima oră înainte de moartea, reducerea treptată a activitatii cerebrale a fost întrerupta de o revenire a activitatii, de scurtă durata, tinand de la 30 de secunde pana chiar la trei minute.

   Nivelurile de activitate au fost similare cu cele observate la oamenii deplini constienti, chiar dacă tensiunea arterială a fost atât de scăzuta încât să fie nedetectabilă – şi acest lucru ar putea genera imagini vii şi sentimente, a spus cercetătorul.

   Scriind în Jurnalul de Medicina Paliativa, el a spus: „Noi speculam ca la acei pacienţi care cu succes sunt readusi la viata, ei pot sa-si aminteasca imaginile şi amintirile declanşate de această cascadă.

   „Consideram acest lucru ca o potenţiala explicaţie a claritatii cu care mulţi pacienţi au trait experienţe „în afara trupului ” atunci când au fost revitalizati cu succes dintr-un eveniment aproape de moarte.”

   O cercetare, lansata luna trecuta, atribuie experienţele avute dinaintea mortii pe nivelurile ridicate de dioxid de carbon din sânge care modifica echilibrul chimic al creierului care ne pacaleste cu „vederea” diverselor lucruri.

   Un studiu anterior a constatat că aproape unul din cinci pacienţi cu atac de cord ale căror vieţi au fost salvate au raportat experienţele din apropierea mortii.

   Acestea au inclus experienţe în afara corpului, sentimente placute, vederea unui tunel, o lumina, vederea rudelor decedate sau fragmente ale vieţii lor derulandu-se rapid în faţa ochilor.

   Cercetatorii de la Universitatea Southampton au încercat să clarifice dacă experienţele au o explicaţie medicală cerand la 1500 de pacienţi de atac de cord să-si reamintească orice amintire avuta după atacul lor cardiac.

   Într-un test, imagini care pot fi vazute doar privind de sus in jos sunt puse pe rafturi înalte în camerele de resuscitare în 25 de spitale din Marea Britanie şi SUA.

   În cazul în care oricare dintre pacienţi isi pot reaminti aceste imagini, aceasta va sugera o adevărată experienţă avuta în afara corpului. Cercetătorul sef Dr. Sam Parnia, a declarat: „Vedem moartea ca pe un moment dar, de fapt ea este un proces pe care medicina moderna il poate inversa des.

   Moartea începe atunci când inima nu mai bate, dar putem interveni şi să aducem oamenii înapoi la viaţă, uneori, chiar şi după trei-patru ore atunci când corpurile lor sunt păstrate foarte reci.

   „E posibil ca o proporţie mult mai mare de oameni sa aiba experiente dinaintea mortii, dar nu si le mai amintesc.”

   El a adăugat că Dr. Chawla nu a furnizat dovada că supratensiunile electrice înregistrate au fost legate de experienţele dinaintea mortii, spunand: „Din moment ce toţi pacienţii au murit, nu putem spune ce au experimentat”
   Comentariu saccsiv:

   Asadar, furtuna din creierul muribunzilor e cauza … De ce insa le creaza acestora imagini similare, nu mai explica. Ce sa mai spunem de cei ce au vazut chiar Raiul sau iadul? Desigur, acestia nici nu exista pentru asemeni oameni de stiinta. Hal de stiinta …

   Din nefericire cei ce cerceteaza near-death experience (NDE) sunt mai ales cercetatori atei si ca atare dau si explicatii imbecile. De ce orbii din nastere isi vad trupul si pe cei din jur, iarasi nu-i mai intereseaza. Cum de aud convorbiri din alte incaperi, cum datorita vizualizarii rapide a intregului parcurs al vietii afla de evenimente ce nu le stiau, nu le pasa majoritatii “cercetatorilor“. Mare napasta pentru omenire ateismul asta ce ingradeste insasi cercetarea si pe care l-au scornit mintile bolnave ale marionetelor diavolului pentru a indeparta oamenii de Dumnezeu si a nega existenta sufletului, a iadului si a raiului. Mare pedeapsa isi vor lua.

   Intr-un documentar transmis de curand pe TVR Cultural, un barbat descria o astfel de experienta in care a aflat de existenta unui fiu de care habar nu avea. Facand cercetari dupa revenirea sa printre noi, a constatat realitatea: in urma unei relatii trecatoare pentru el, acela s-a nascut dar foarte tanar a murit. Copilul si mamica lui au asteptat in zadar aparitia acelui barbat de care aveau o foarte mare nevoie … Acum batranul se caieste …

   Util pentru a ne reaminti cat suntem de trecatori pe acest pamant este si materialul urmator:

   Prieteni, sa ne amintim neincetat de moarte dar si de Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Sa nu ne lasam prada societatii ce ne indeamna „sa ne traim viata„ caci nu stim ceasul despartirii sufletului de trup.

   Toti Sfintii Parinti, marii duhovnici sau cei ce au avut experiente NDE ne spun ca dupa moarte percepi lumea intr-un mod cu mult mai REAL decat o poti face cand esti in trup. La inceput nici nu realizezi ca ai murit … Doamne, ce minunat e sa ajungi in Rai dar si ce cumplit e sa ajungi in iad …

   Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul. Neincetat prieteni sa spunem rugaciunea lui Iisus .

   Oare ce gandesc cei ajunsi in iad? O posibilitate este dramatizarea urmatoare:

   Prieteni, de indata ce am auzit si primit Cuvantul Domnului, neincetat sa-l propovaduim. Domnul ne da niste talanti si ne va intreba ce-am facut cu ei. Sa-i inmultim!

   Filmele de mai sus nu sunt ortodoxe, dar nu va lasati smintiti de acest fapt. Nu acest lucru este important in context.

   „Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. 

   Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, 

   Poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. 

   Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. 

   Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. 

   Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. 

   Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. 

   Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. 

   Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, 

   Căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. 

   Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei. 

   Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. 

   Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi. „

   Luca 16 , 19 – 31

   Un călugăr cu viaţă aleasă, din Sfântul Munte Athos, fiind paralizat de mulţi ani, începuse a se ruga lui Dumnezeu ori să moară, ori să se facă sănătos, nemaiputând suferi acea boală chinuitoare. Aşa rugându-se, a venit la el un înger al Domnului şi i-a zis: „Dumnezeu voieşte să te cureţe pe tine de păcatele tale ca fierul prin foc, spre a te duce pe tine în raiul desfătării, că nu este altă cale spre Mântuitorul decât calea Crucii, care se face prin suferinţe. Deci dacă vrei să te cureţi de greşelile tale trebuie să mai zaci un an pe pământ sau să stai trei ceasuri în iad“.

   Călugărul bolnav a început a cugeta. Încă un an de suferinţă pe pământ? Mai bine să stau trei ceasuri în gheenă! Atunci, îngerul, cu iuţeala fulgerului îi duse sufletul său în chinurile iadului şi plecă, zicând aceste cuvinte mângâietoare: „După trei ore voi veni la tine să te caut!“ Întunecimea aceea cumplită, suspinările sfâşietoare ale păcătoşilor care se chinuiau în gheenă şi feţele înfricoşate ale diavolilor au adus asupra călugărului urgisit o groază şi o durere nespusă. Pretutindeni nu vedea şi nu auzea decât suferinţe, lacrimi şi vaiete îngrozitoare! Doar ochii arzători ai diavolilor luceau în întunericul fără margini al iadului.

   Atunci, chinuitul călugăr a început a plânge şi a striga, însă nimeni nu răspundea la strigătele sale. Lui i se părea că de când a sosit acolo trecuseră sute de ani de suferinţă şi aştepta cu nerăbdare să apară îngerul Domnului să-l scoată. Însă îngerul nu venea. Toţi păcătoşii închişi în gheenă nu erau ocupaţi decât de moartea lor prea amară şi groaznică şi de propria lor muncă, iar grozavii diavoli, în bucuria lor infernală, îşi băteau joc de suferinţele păcătoşilor.

   …îngerul cu un zâmbet de lumină, se apropie de chinuitul călugăr şi-l întreabă: „Cum te afli, frate?“ „Niciodată nu aş fi crezut că gura unui înger poate minţi! Oare nu mi-ai spus că ai să mă scoţi de aici după trei ore? Şi iată, au trecut sute de ani în aceste suferinţe groaznice! Ce zici tu?“ A răspuns îngerul cu faţa luminată: „O oră a trecut de când te-am părăsit şi mai ai încă două ore de stat aici!“ „Două ore?“ strigă călugărul chinuit, cu mare groază. „Este oare cu putinţă să fi trecut o oră? Dar nu mai pot suporta aceste munci cumplite! De se poate face voia Preamilostivului Dumnezeu, te rog, scoate-mă de aici. Voiesc mai bine să sufăr pe pământ ani, secole chiar până la a doua venire a Domnului, dar scapă-mă de aici! Fie-ţi milă de mine!

   Zise îngerul: „Dumnezeu, fiind Părintele îndurărilor şi a toată mângâierea, arată bunătatea Sa asupra ta. Dar tu trebuie să-ţi aduci aminte de acum înainte cât de grele şi de mari sunt muncile gheenei; iar chinurile de pe pământ, oricât de groaznice ar fi, sunt numai umbră faţă de cele veşnice ale iadului“.

   De ce habaucii vor sa convinga masele ca nu exista nimic dupa moarte? Ca sa nu creada ca exista Rai si iad si prin urmare, sa nu se teama a pacatui …

   Desigur, raiul este cu mult mai minunat decat au putut sa il descrie Sfintii Parinti si marii duhovnici iar iadul cu mult mai cumplit decat au putut oamenii sa-l exprime in cuvinte, imagini sau sunete. Materialele de mai sus sunt ajutatoare plecand de la premisa ca sunt mai putin infricosatoare decat acela. Le consider utile de parcurs de cate ori suntem ispititi, pentru a ne feri cat putem mai mult de pacate.

%d blogeri au apreciat: