Saccsiv – Weblog

21 ianuarie: Sfantul MAXIM MARTURISITORUL – exemplu de aparator al ORTODOXIEI impotriva ereziilor

Posted in Calendar Ortodox, Maxim Mărturisitorul, ORTODOXIE, Osho (Bhagwan Shree Rajneesh) by saccsiv on Ianuarie 21, 2012

În luna ianuarie, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea cuviosului nostru părinte Maxim Mărturisitorul.
Cuviosul părinte Maxim a trăit până în zilele răucredinciosului împărat Constans, care a împărăţit între anii 642-648. Constans a fost tatăl binecredinciosului împărat Constantin Pogonatul şi nepotul viteazului împărat Heraclie, cel care a biruit pe perşi, de unde a adus în spate crucea Domnului, de la Ctesifon până la Ierusalim, în anul 629, la 14 septembrie. Cuviosul Maxim fiind iscusit în treburile politice, învăţând şi meşteşugul bunei cârmuiri, şi cu fire bună şi minte dreaptă fiind împodobit, a ajuns la împăraţii cei dinainte sfătuitor împărătesc şi secretarul cel dintâi. Dar pentru că se răspândea părerea greşită şi vicleană a celor ce ziceau că Mântuitorul a avut numai o voinţă, înlăturând prin aceasta părere credinţa în cele două firi ale lui Hristos şi pentru că cei răucredincioşi răspândeau prin pieţe porunci greşite, care întăreau acest eres şi lipeau aceste porunci chiar înaintea bisericii celei mari, cuviosul Maxim neputând răbda să se pângărească şi el laolaltă cu toţi nelegiuiţii aceştia, părăsind dregătoriile lumeşti, n-a mai voit să locuiască în sălaşurile păcătoşilor, şi a mers la Mănăstirea din Hrisopoli, unde s-a călugărit şi a ajuns mai apoi egumen al mănăstirii. Aprinzându-se de dumnezeiască râvnă s-a dus la Roma cea veche, şi a înduplecat pe fericitul papă Martin, să strângă un sobor al locului aceluia şi să dea anatemei pe începătorii şi pe pricinuitorii acestui eres păgânesc, care susţineau că în Hristos este numai o singură voinţă. El a alcătuit multe scrieri pentru mustrarea şi ruşinarea celor ce credeau în acest eres, şi a scris cărţi doveditoare despre adevărul credinţei noastre, sprijinite pe Sfânta Scriptură, trimiţându-le pretutindeni în lume. Întorcându-se de la Roma, împreună cu cei doi Anastasie, ucenici ai lui, el a fost adus ca vinovat înaintea Senatului care împărtăşea împreună cu împăratul acelaşi eres. Şi în timp ce toţi se supuneau voinţei împăratului, numai el s-a ridicat împotrivă şi a îndemnat şi pe alţii să nu se supună, încredinţându-i prin scrisori să nu-şi schimbe credinţa lor. Din cauza aceasta a fost trimis la închisoare în Tracia şi stăruind în dreapta credinţă i s-a tăiat mâna şi limba. Din Tracia a fost trimis în exil în Lazichia, unde a trăit trei ani. Şi în plinătatea vârstei fiind, după o boala scurtă, a răposat în Domnul, în anul 662 şi a fost îngropat în Mănăstirea sfântului Arsenie, din acea ţară a Lazilor, făcând în toate zilele multe minuni. Din cei doi ucenici ai lui, celui mai vârstnic i s-a tăiat şi lui limba, şi a fost trimis într-o închisoare îndepărtată. Iar cel mai tânăr a fost trimis într-o cetate din Tracia, unde şi-a sfârşit viaţa.

Cititi va rog si:

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie21.htm

Asadar, Sfantul Maxim Marturisitorul, cu toate ca a fost torturat si mutilat, a aparat vitejeste ortodoxia de erezia monotelismului. Toate aceste intamplari s-au petrecut inaintea schismei si observam ca la acea vreme rasaritul cazuse in erezie, pe cand papa si apusul s-au impotrivit. Lucrurile s-au lamurit pana la urma in relativ scurt timp:

Pomenirea Sinodului al saselea Ecumenic de la Constantinopol (680-681)

Din pacate insa, cu timpul, apusul a inceput mai apoi sa se tot indeperteze de la adevar, ajungand la mari rataciri:

„PAPA E DUMNEZEU” … Prof. Ioan Vladuca – Despre ereziile papistasesti

21 ianuarie: Sfantul MAXIM MARTURISITORUL – exemplu de aparator al ORTODOXIEI impotriva ereziilor

Posted in Calendar Ortodox, Maxim Mărturisitorul by saccsiv on Ianuarie 21, 2011

În luna ianuarie, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea cuviosului nostru părinte Maxim Mărturisitorul.
(more…)

La pomenirea Sfantului Maxim Mărturisitorul, sa ne amintim de MARTURISIREA DREPTEI CREDINTE

Posted in Danion Vasile, MARTURISIRE, Maxim Mărturisitorul, MUCENICIE, ORTODOXIE by saccsiv on Ianuarie 21, 2010

La între­ba­rea lui Pyrhus, (fost patriarh al Constantinopolului, ere­tic monotelit): „Ce rău ţi-am făcut, avva Maxim, eu şi cel dinainte de mine, că ne bârfeşti peste tot, învinuindu-ne către toţi de erezie? Cine te-a cinstit şi te-a respectat aşa de mult ca noi, deşi nu te-am cunoscut faţă către faţă, din vedere?”, Sfântul Maxim Mărturisitorul a răs­puns: „Fiind­că, precum spui, şi Dumnezeu aude, ca să folosesc cu­vin­tele tale, nimeni nu m-a cinstit şi respectat ca voi, dis­pre­ţuind voi acum dogma creştină, am socotit că e un lucru îngro­zitor să prefer cinstirea mea cinstirii adevăru­lui…”

Danion Vasile:

Despre mărturisirea dreptei credinţe

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce ai zis că unde vor fi adunaţi doi sau trei în Numele Tău, vei fi şi Tu cu ei, şi acum Te afli în mijlocul nostru, luminează-ne minţile şi inimile ca să Te urmăm pe calea crucii, pentru ca mai apoi să ne bucurăm împreună cu Tine şi de lumina Învierii. Amin.

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos, ne pregătim cu toţii de praznicul Învierii lui Hristos, Care a Înviat pentru ca noi să dobândim viaţă veşnică. Se apropie Floriile, şi vrem să Îl întâmpinăm pe Domnul cu mulţimile din Ierusalim strigându-I: „Osana Fiului lui David. Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Apoi aşteptăm praznicul Învierii, în care toţi vom tresălta cu inimile, spunând „Hristos a Înviat!”.

Dar, înainte de Înviere, El a fost prigonit, umilit, părăsit de ai Săi şi răstignit. Cei care vrem să fim alături de Hristos la Intrarea în Ierusalim şi la Înviere trebuie să ne pregătim serios să fim alături de El şi la răstignire, ca să nu Îl lăsăm singur, cum au făcut-o ucenicii Săi acum două mii de ani.

În cuvântul de astăzi mă voi opri asupra întrebării puse de către Hristos ucenicilor în prima Evanghelie pe care aţi auzit-o citită astăzi: Iisus, răspunzând, a zis: Puteţi, oare, să beţi paharul pe care-l voi bea Eu şi cu botezul cu care Eu Mă botez să vă botezaţi? Ei I-au zis: Putem. Şi El a zis lor: Paharul Meu veţi bea şi cu botezul cu care Eu Mă botez vă veţi boteza (Matei 10, 22-23).

Acest cuvânt se leagă de Evanghelia care s-a citit nu cu multe zile în urmă, la Liturghia darurilor mai înainte sfinţite, şi care ne lămureşte cum putem fi alături de Hristos pe calea jertfei:

Mai înainte de toate acestea, îşi vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi şi în temniţe, ducându-vă la împăraţi şi la dregători, pentru numele Meu. Şi va fi vouă spre mărturie. Puneţi deci în inimile voastre să nu gândiţi de mai înainte ce veţi răspunde; căci Eu vă voi da gură şi înţelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toţi potrivnicii voştri. Şi veţi fi daţi şi de părinţi şi de fraţi şi de neamuri şi de prieteni, şi vor ucide dintre voi. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu (Luca 21, 12-17).

Vreau să pun în discuţie două teme: prima este aducerea-aminte a martirilor creştini, de la începutul Bisericii şi până în zilele din urmă, încercând o apropiere sufletească cât mai profundă de cei care prin sângele lor au ajuns în Biserica triumfătoare din ceruri. A doua temă este a descoperi în ce măsură ne putem folosi de exemplele lor astăzi, când avem libertate religioasă. Pentru a putea să îi înţelegem mai bine pe sfinţii mucenici, să începem prin a rosti o scurtă rugăciune către ei: „Sfinţilor mucenici de pretutindeni, ierarhi, preoţi, diaconi, monahi şi mireni, care L-aţi mărturisit pe Hristos cu preţul vieţii, ajutaţi-ne să avem curajul de a ne lua crucea şi a-I urma Domnului, trăind până la sfârşitul vieţii sub ocrotirea voastră. Amin!”

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos, ne aflăm într-o biserică frumos zugrăvită. Vedem multe icoane frumoase ale sfinţilor mucenici. Ne putem întreba: de ce sinaxarul este plin de mucenici şi muceniţe? De ce atâţia martiri? Pentru că pe ei s-a rezemat de-a lungul veacurilor întreaga Biserică dreptmăritoare. Hristos nu a fost mărturisit de către oameni care s-au mulţumit cu jumătăţi de măsură, ci de cei care au înţeles că urmarea lui Hristos înseamnă asumarea crucii, care au înţeles cuvântul Fericiţi veţi fi când vă vor prigoni şi vă vor ocărî pe voi din pricina numelui Meu. Unii dintre aceşti mucenici au fost chiar răstigniţi pentru crezul lor.

Sfântul Apostol Andrei, atât de drag nouă, românilor, pentru că a propovăduit credinţa creştină pe meleagurile noastre, a fost pironit pe o cruce în formă de X, după cum ştie toată lumea. Dar puţini ştiu tulburătoarele sale cuvinte pe care le-a spus prigonitorilor care îi propuneau să renunţe la Hristos pentru a scăpa de răstignire: „Dacă mi-ar fi fost frică de cruce, nu aş fi propovăduit-o!”. Cei care sunt de faţă şi vor să devină preoţi, precum şi fetele care se gândesc să devină preotese, să înţeleagă că se află tot în faţa unei cruci care, deşi e mult mai puţin dureroasă, trebuie totuşi asumată în deplină responsabilitate. Orice creştin ar trebui să înţeleagă că nu are niciun rost să vorbească altora despre crucea lui Hristos dacă el însuşi nu îşi poartă propria cruce.

Ne aflăm într-o biserică care poartă hramul Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina. Vă este cunoscut troparul sfintei muceniţe. El arată legătura strânsă dintre sacrificiul pentru Hristos şi răsplata acestui sacrificiu: „Pe Tine, Mirele meu, Te doresc, şi pe Tine căutându-te mă chinuiesc, şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu botezul Tău, şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine, şi mor pentru Tine, ca să şi viez întru Tine”. Vedeţi câtă profunzime? Avem aici exprimată clar ideea că pentru a împărăţi în Hristos e nevoie să pătimim pentru El. Peste două săptămâni ne vom bucura de praznicul Învierii. Dar ne pregătim oare cum trebuie pentru a ne bucura de acest mare praznic? Înţelegem oare că pentru asta trebuie să ne şi jertfim, de fapt să ne jertfim cât ne este cu putinţă?

Ne putem întreba cum să ne jertfim când nu ne mai prigoneşte nimeni. De, spun unii, mare lucru au făcut marii mucenici – Sfântul Gheorghe, Sfântul Dimitrie, Sfântul Mucenic Pantelimon, Sfântul Elefterie. S-au luptat cu închinătorii la idoli din vremea lor. În ziua de azi nu se mai închină lumea la idoli.

Ba lumea se închină la idoli, chiar dacă la altfel de idoli. Care sunt valorile zilei de azi, aşa cum le arată filmele şi ziarele? Viaţă destrăbălată, goană după îmbogăţire, căutarea puterii sociale. Vrem să găsim şi alţi idoli? Uitaţi-vă ce propun reclamele. „Beţi vodka cutare, folosiţi crema cutare. Se exacerbează cultul trupului. Trupul, din templu al Duhului Sfânt, e făcut templu al poftelor. Închinarea la chipuri cioplite mai este înlocuită şi cu închinarea la cine ştie ce cântăreţi sau formaţii de muzică. A venit în România Michael Jackson – pe care până şi martorii lui Iehova l-au dat afară pentru luciferismul din Thriller – şi toţi tinerii noştri au exultat de fericire. Îşi pun afişe cu el, poartă tricouri cu el, ţipă la concert de câteva ori şi, gata, au devenit fani Michael. Nu e, atunci, Michael Jackson un idol? Sau sportul… Unii aşteaptă încă din ianuarie un meci din august şi, dacă echipa favorită pierde, oamenii se înfurie şi se enervează. Nu au făcut din sport un idol?

Muzica şi sportul nu sunt rele în sine. Dar nu trebuie să devină idoli. Să ne luptăm cu patimile care sunt pentru suflet idoli. Un alt idol cu care trebuie să ne luptăm este comoditatea în viaţa duhovnicească. De ce să ne rugăm mai mult? Ce, suntem călugări? De ce să facem efortul de a trăi cât mai mult sfinţenia? Ne mulţumim să constatăm lipsurile altora. Să sfărâmăm şi acest idol. Şi să avem curajul să trăim creştinismul aşa cum trebuie, să ardem pentru Hristos cu toată fiinţa noastră şi să ne apropiem cu evlavie de cei care în lupta cu închinătorii la idoli şi-au dat viaţa. Să ne rugăm lor. Să sărutăm icoanele lor, să sărutăm sfintele lor moaşte. Să alergăm la moaşte, pentru a prinde putere în viaţa duhovnicească. Aproape de locul în care ne aflăm se află moaşte din Sfântul Mare Mucenic Mina, din Sfântul Ciprian, cel care înainte de convertire a fost vrăjitor. Sfântul Mina – lângă Piaţa Unirii, iar Sfântul
Ciprian – lângă sediul central al CEC-ului. E bine să mergem la moaştele Sfântului Dimitrie Basarabov. E foarte bine să ne apropiem şi de Sfântul Mina, şi de Sfântul Ciprian. Şi ajutorul lor nu va întârzia. Atâţia tineri sunt supăraţi din diferite motive. Unul din ele este că nu găsesc fete vrednice cu care să se căsătorească. Atâtea tinere sunt frământate că nu îşi găsesc perechea potrivită pentru a întemeia o familie. Mergeţi la sfintele moaşte şi vă veţi convinge că sfinţii ne dau exact ajutorul care ne trebuie. Unii vor darul înţelepciunii. Să alerge la ajutorul sfinţilor, să ceară sprijinul sfinţilor mucenici.

Dreapta credinţă nu este o filosofie interesantă care se poate adapta anumitor împrejurări. E un adevăr de neclintit care trebuie apărat cu orice preţ. Şi toţi trebuie să fim pregătiţi să ne apărăm la nevoie credinţa.

Sfântul Maxim Mărturisitorul nu a scris numai capete despre dragoste sau tâlcuiri la locurile mai dificile din Scriptură. A scris foarte mult împotriva ereticilor şi de asta i s-au tăiat limba şi mâna dreaptă. Ca să nu mai poată mărturisi dreapta credinţă. Sfântul Teodor Studitul a însoţit scrierile sale despre apărarea icoanelor cu o viaţă de mare sacrificiu. O dată a fost bătut atât de tare încât i se vedeau oasele goale, şi a rămas scăldat în sângele său câteva zile, fără să doarmă sau să mănânce ceva. Şi zece dintre ucenicii săi au fost muceniciţi pentru că apărau icoanele.

Studenţilor teologi le place să citească şi din Sfântul Maxim Mărturisitorul, şi din Sfântul Teodor Studitul. Unora le place chiar să aprofundeze învăţăturile lor. Dar teologia ortodoxă, cum arată arhimandritul athonit Vasilios în cartea sa Intrarea în Împărăţie, este viaţă şi nu filozofie. Cartea aceasta o recomand tuturor, fiind o carte care cu adevărat ne învaţă să pătrundem în Împărăţia Cerurilor. Repet titlul: Intrarea în Împărăţie, scrisă de arhimandritul Vasilios de la Sfântul Munte.

Teologia Sfinţilor nu e filozofie, nu se înţelege doar cu mintea, ci se asimilează în propria fiinţă, spune părintele. Teologia e viaţă. Teologia trebuie trăită personal, trebuie să ne sfinţim, şi nu să facem din teologie un simplu sistem filosofic. Şi, ca să ne sfinţim, e nevoie de jertfă. Creştinismul trebuie trăit cât mai deplin, în pofida greutăţilor de tot felul. În ziua de azi, mulţi tineri care s-au apropiat mai serios de Biserică au neînţelegeri cu părinţii, care, după patruzeci şi cinci de ani de comunism ateu, nu şi-au revenit deplin. Ce e de făcut când Dumnezeu ne-a poruncit să ascultăm de părinţi, iar părinţii se opun unei vieţi creştine mai serioase? Ce e de făcut? Renunţăm la Dumnezeu, sau la capriciile părinţilor? Răspunsul îl dă Sfânta Muceniţă Filofteia de la Argeş, atât de dragă fetelor creştine. Faptul că ea mergea la biserică i se părea mamei ei vitrege pierdere de timp, iar postirile şi rugăciunile erau motiv de mânie. Şi fata era deseori bătută pentru aceasta. La numai 12 ani. Asta înseamnă dreaptă-credinţă – să nu cedezi, să nu renunţi la Hristos de frica pătimirilor. Ca să pricepem că tensiunile cu părinţii depărtaţi de Biserică au fost întotdeauna aceleaşi, să ne amintim de faptul că Sfânta Filofteia a primit mucenicia chiar de la tatăl ei.

Vorbind despre mucenici, să nu ne gândim însă numai la ceva foarte departe în timp. A avut Biserica noastră, în secolul al IV-lea, 20.000 de mucenici care au fost arşi de vii în Nicomidia, în timpul prigoanei lui Maximian. Dar tot Biserica noastră a avut şi la începutul secolului nostru o mulţime mare de mucenici în Rusia comunistă, în lagărul de la Oranki, unde erau monahi adunaţi din diferite mănăstiri din Rusia. Delegaţia militară le-a acordat 24 de ore ca să se gândească dacă se leapădă de Hristos sau aleg moartea. Un episcop din lagăr a zis: „ E prea mult până mâine. Vă dăm răspunsul în zece minute”.

Iubiţi creştini, puneţi-vă timp de câteva clipe alături de acei monahi. Vă daţi seama ce clipe crâncene? De-o parte crucea, de cealaltă lepădarea. Episcopul le-a spus: „Fraţilor, acum aveţi ocazia să vă faceţi mucenici”.

Oare noi cum am fi reacţionat? Să fim sinceri cu noi când ne dăm un asemenea răspuns. Cum am fi reacţionat, şi cum reacţionăm când trebuie să Îl mărturisim pe Hristos în viaţa de zi cu zi? Să ne gândim că am fi obligaţi să fim de acord cu drepturile omului care îşi doreşte să trăiască mai rău decât animalele, şi să aprobăm propaganda homosexuală. Sau căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Şi, dacă nu am fi de acord, ne-am pierde serviciul, fiind consideraţi extremişti. Sau gândiţi-vă că ar trebui să semnaţi pentru scoaterea religiei din şcoli, pentru ca elevii să nu mai fie îndoctrinaţi cu idei creştine. În multe ţări este interzisă predarea religiei în şcoli. Sau gândiţi-vă că aţi ajunge într-o ţară islamică în care mărturisirea lui Hristos poate aduce pedeapsa cu moartea. L-am mărturisi sau nu pe Hristos? Oare călugării de la Oranki cum au reacţionat atunci la cele spuse de episcopul lor? Au strigat toţi într-un glas: „Vrem să murim pentru Hristos”. Şi în scurt timp fost împuşcaţi toţi. Poate că vă gândiţi că mărturisitorii nu mai fac minuni aşa cum făceau mucenicii din vechime înaintea morţii. Dar viu este Domnul. După zeci de ani de la uciderea monahilor de la Oranki, Dumnezeu a rânduit să se deschidă groapa cu osemintele mucenicilor, şi trupul sfântului ierarh, care fusese împuşcat în cap, a fost găsit neputrezit. Moaşte întregi. Să se mire necredincioşii şi să se bucure creştinii! Asta este Ortodoxia: jertfă şi sfinţenie.

Şi noi, românii, avem de ce să ne mândrim. În temniţele comuniste am avut foarte mulţi mucenici, şi sângele lor nu poate să nu rodească. Un exemplu ar fi schimonahul Daniil Sandu Tudor, autorul sensibilului „Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului”. Preoţii noştri mai importanţi L-au mărturisit, aproape toţi, pe Hristos şi în închisoare: marele teolog Dumitru Stăniloae, părintele Benedict Ghiuş, cel care a diortosit Proloagele, părintele Toma Chiricuţă, unul dintre cei mai mari predicatori români, părintele Nicodim Măndiţă, a cărui viaţă de sfinţenie este impresionantă.

Avem şi în viaţă atâtea biserici vii, care au crescut duhovniceşte în temniţă, părinţi de care noi nu ne folosim cum trebuie: părinţii Sofian Boghiu şi Adrian Făgeţeanu de la Mănăstirea Antim, părintele Constantin Voicescu de la Biserica Sapienţei, părintele profesor Constantin Galeriu, părintele Arsenie Papacioc de la Tekirghiol.

Demnă a fost mărturisirea părintelui Gheorghe Calciu, pentru care seminariştii au făcut tot ce le-a stat în putinţă ca să îl apere înainte ca securitatea să îl închidă. E nevoie şi acum de tineri curajoşi care să rişte orice pentru a fi gata să apere adevărul. Tinerii care au strigat în ’89 „Vom muri şi vom fi liberi!” ne-au dat şansa de care trebuie să profităm pentru a trăi în libertatea religioasă. Pe care trebuie să o apărăm la nevoie.

Gândiţi-vă că sunt destule voci ortodoxe, chiar ierarhi, care ne previn că se pregăteşte o nouă formă de prigoană creştină. Nu vor fi omorâţi creştini. Nu. Ci va fi impusă o nouă mentalitate, mentalitatea păgână, încetul cu încetul. Şi în perioada interbelică au fost mulţi teologi care au avertizat asupra pericolului comunismului şi nu au fost luaţi în seamă. Să nu se întâmple aşa şi cu invazia păgânismului contemporan. Teologii să înţeleagă că idolatria de astăzi trebuie să primească un răspuns pe măsură.

Să nu lăsăm să ne fie răpiţi credincioşii de mentalitatea păgână. Să Îl apărăm pe Hristos! Să îi urmăm pe sfinţi, care au scris teologie prin nevoinţele lor! Aşa ne pregătim cu adevărat şi de Praznicul Învierii, şi de Învierea de obşte.

Doamne, Tu, Cel ce ai zis că orice vom cere cu credinţă ni se va da, dăruieşte-ne să Te urmăm cu toată fiinţa noastră şi să Te mărturisim aşa cum trebuie, nu după cum vrem noi, ci după cum vrei Tu, şi să ne bucurăm cu toţi mucenicii de lumina Învierii Tale.

(Această predică a fost rostită la Biserica Sfânta Ecaterina, paraclisul Facultăţii de Teologie din Bucureşti, în Duminica Sfintei Maria Egipteanca, în anul 1997.)

   Comentariu saccsiv:

   Cititi va rog si:

Pomenirea cuviosului nostru părinte Maxim Mărturisitorul

   A trecut ceva timp din 1997. Consider ca deja ne putem gandi la forme de mucenicie aidoma si mai grele decat cele din vechime:

Bat vremurile apocaliptice la usi? Se pot ele asemui istoriei cetatii Ninive?

Articolul anului: „DESPRE EPOCA LUI ANTIHRIST SI REVENIREA PROROCULUI ILIE, CA „AL DOILEA INAINTEMERGATOR AL VENIRII LUI HRISTOS””

 

Pomenirea cuviosului nostru părinte Maxim Mărturisitorul

Posted in Calendar Ortodox, Maxim Mărturisitorul, SINAXAR by saccsiv on Ianuarie 21, 2010

   În luna ianuarie, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea cuviosului nostru părinte Maxim Mărturisitorul.

   Cuviosul părinte Maxim a trăit până în zilele răucredinciosului împărat Constans, care a împărăţit între anii 642-648. Constans a fost tatăl binecredinciosului împărat Constantin Pogonatul şi nepotul viteazului împărat Heraclie, cel care a biruit pe perşi, de unde a adus în spate crucea Domnului, de la Ctesifon până la Ierusalim, în anul 629, la 14 septembrie. Cuviosul Maxim fiind iscusit în treburile politice, învăţând şi meşteşugul bunei cârmuiri, şi cu fire bună şi minte dreaptă fiind împodobit, a ajuns la împăraţii cei dinainte sfătuitor împărătesc şi secretarul cel dintâi. Dar pentru că se răspândea părerea greşită şi vicleană a celor ce ziceau că Mântuitorul a avut numai o voinţă, înlăturând prin aceasta părere credinţa în cele două firi ale lui Hristos şi pentru că cei răucredincioşi răspândeau prin pieţe porunci greşite, care întăreau acest eres şi lipeau aceste porunci chiar înaintea bisericii celei mari, cuviosul Maxim neputând răbda să se pângărească şi el laolaltă cu toţi nelegiuiţii aceştia, părăsind dregătoriile lumeşti, n-a mai voit să locuiască în sălaşurile păcătoşilor, şi a mers la Mănăstirea din Hrisopoli, unde s-a călugărit şi a ajuns mai apoi egumen al mănăstirii. Aprinzându-se de dumnezeiască râvnă s-a dus la Roma cea veche, şi a înduplecat pe fericitul papă Martin, să strângă un sobor al locului aceluia şi să dea anatemei pe începătorii şi pe pricinuitorii acestui eres păgânesc, care susţineau că în Hristos este numai o singură voinţă. El a alcătuit multe scrieri pentru mustrarea şi ruşinarea celor ce credeau în acest eres, şi a scris cărţi doveditoare despre adevărul credinţei noastre, sprijinite pe Sfânta Scriptură, trimiţându-le pretutindeni în lume. Întorcându-se de la Roma, împreună cu cei doi Anastasie, ucenici ai lui, el a fost adus ca vinovat înaintea Senatului care împărtăşea împreună cu împăratul acelaşi eres. Şi în timp ce toţi se supuneau voinţei împăratului, numai el s-a ridicat împotrivă şi a îndemnat şi pe alţii să nu se supună, încredinţându-i prin scrisori să nu-şi schimbe credinţa lor. Din cauza aceasta a fost trimis la închisoare în Tracia şi stăruind în dreapta credinţă i s-a tăiat mâna şi limba. Din Tracia a fost trimis în exil în Lazichia, unde a trăit trei ani. Şi în plinătatea vârstei fiind, după o boala scurtă, a răposat în Domnul, în anul 662 şi a fost îngropat în Mănăstirea sfântului Arsenie, din acea ţară a Lazilor, făcând în toate zilele multe minuni. Din cei doi ucenici ai lui, celui mai vârstnic i s-a tăiat şi lui limba, şi a fost trimis într-o închisoare îndepărtată. Iar cel mai tânăr a fost trimis într-o cetate din Tracia, unde şi-a sfârşit viaţa.

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie21.htm