Saccsiv – Weblog

„ IARNA DEMOGRAFICA „ subtitrare in limba romana si completari foarte necesare

Sfântul Simeon Noul Teolog :

Lumea asta atât o ţine Dumnezeu până se va împlini numărul îngerilor căzuţi, din sufletele drepţilor.

Nu este singurul care o spune si desigur ca si diavolul stie acest lucru . Vom constata in acest articol ce actiuni intreprinde necuratul prin slugile sale , ELITELE planetare , in speranta intarzierii acelui moment final .

Va propun in preambul vizionarea urmatorului interesant documentar intitulat sugestiv „ Iarna demografica

Ati constatat deci in filmul de mai sus , cum un important grup de oameni de stiinta si economisti propun o teorie surprinzatoare si socanta pentru majoritatea oamenilor, care “au auzit la televizor” ca Pamantul este suprapopulat. Specialistii ne avertizeaza ca, de fapt, ne indreptam spre o “iarna demografica” ce ameninta sa aiba consecinte sociale si economice catastrofale si care deja au inceput sa se faca simtite.

Iarna Demografica – Declinul Familiei Umane” este primul dintr-o serie de documentare care exploreaza fiecare aspect al declinului demografic, solicitand opinia unor specialisti si cercetatori in demografie, economisti, politicieni si oficiali guvernamentali, lideri civici si religiosi din 33 de tari.

Iarna Demografica – Declinul Familiei Umane” dezvaluie unul din cele mai grave evenimente ale istoriei moderne ce isi urmeaza, in tacere, cursul.

Potrivit Prof. univ. dr. Vasile Gheţău : „Concluzia firească la care ne conduc observaţiile noastre este lipsită de echivoc: viitorul demografic al României se află in nivelul natalităţii şi numai redresarea acesteia poate avea efecte pozitive şi de durată. „

Valoarea care ar asigura simpla înlocuire în timp a generaţiilor este de 2,1 copii la o femeie. De la 2,2 copii la o femeie în 1989, valoare cu puţin superioară celei reclamate de înlocuirea generaţiilor, rata fertilităţii totale a coborât la doar 1,3 copii la o femeie .

Când scăderea natalităţii ori menţinerea unui nivel scăzut al fenomenului se etalează pe o lungă perioadă de timp, intervine deteriorarea structurii pe vârste . Ponderea populaţiei de 60 ani şi peste ar ajunge la aproape 40 la sută în varianta cu fertilitate constantă . Dacă luăm în considerare ritmul procesului şi mecanismele acestuia, putem afirma fără greşeală că în doar câţiva ani populaţia României va fi mai îmbătrânită demografic decât cea a ţărilor dezvoltate.

Conform previziunilor specialistilor in demografie, daca starea de fapt actuala nu se va schimba, pana in 2050 populatia Romaniei va scadea la 14-16 milioane, in timp ce, in anul 2100, Romania va mai avea doar 8-9 milioane de locuitori.

Problema este foarte grava in tara noastra , dar in diferite proportii ea exista la nivel planetar . PENTRU CA ASA S-A DORIT . Vom afla in acest articol cine sunt cei ce au determinat starea de fapt prezentata in documentar si motivul actiunii lor . Vom constata astfel ca sunt aceleasi ELITE ce coordoneaza sistemul financiar bancar si politicul . Aceeasi cu declansatorii tuturor crizelor majore din istoria moderna a omenirii ( economice , revolutii , razboaie ) , etape ale edificarii GVERNULUI MONDIAL cu a sa doctrina a NOII ORDINI MONDIALE , viitoarea societate formata din doua clase : ei si plebea sclava lor .

Bertrand Russell , in “Impactul Ştiinţei În Societate spunea:

În mod gradat, prin reproducere selectivă, diferenţele congenitale dintre conducători şi conduşi vor creşte până când vor deveni specii aproape diferite. O revoltă a plebei ar deveni la fel de negândită ca şi o insurecţie organizată a oilor împotriva practicii de a mânca carne de oaie.

” Dieta, injecţiile şi interdicţiile se vor combina, de la vârstă foarte timpurie să producă acel tip de caracter şi tip de credinţe pe care autorităţile îl consideră dezirabil şi orice critică serioasă a puterii va deveni imposibilă psihologic.

De ce doresc insa ca plebea sa nu fie foarte numeroasa , vom vedea la finalul articolului .

Henry Kissinger ( NOTA 1 ) , 1974 :

Depopularea trebuie sa fie cea mai mare prioritate a politicii externe pentru lumea a treia

Prinţul Philip , August 1988 :

„ În cazul în care mă voi reîncarna aş vrea să mă întorc ca un virus mortal, pentru a contribui cu ceva la rezolvarea suprapopulării. „

Dr. Eric Pianka spunea :

Şi cred de fapt că lumii i-ar fi mult mai bine când sunt doar 10 sau 20 la sută dintre noi rămaşi.”

Si tot el , în timp ce primea un premiu al Academiei de Ştiinţe din Texas a spus că pandemia globală SIDA a fost :

„nu prea bună, este prea înceată”.

Tot Dr. Eric R. Pianka mai spunea :

„China a fost în stare să întoarcă pagina şi să devină cea mai mare putere mondială deoarece ei au o poliţie statală şi sunt capabili să forţeze oamenii să înceteze reproducerea.”

David Rockefeller ( NOTA 2 ) , in august 1973 intr-un articol pentru New Yorker Times , scria :

Experimentul social din China lui Mao este unul din cele mai importante si de success din istorie “

Ted Turner ( NOTA 3 ) , intr-un interviu în Audubon Magazine , spunea :

„O populaţie totală de 250-300 de milioane de oameni o reducere de 95% din prezentul nivel, ar fi ideal.”

Asa gandesc cei ca ei iar actiunile predecesorilor lor au inceput cu peste 100 de ani in urma . Pentru aceasta , ca si in celelalte domenii de activitate , s-au folosit de formidabila structura piramidala a masoneriei si de minoritatea evreiasca .

Menechem Begin , fost prim ministru Israel :

Rasa noastra este Master Race . Noi suntem zei divini pe aceasta planeta . Noi suntem atat de diferiti de rasele inferioare , precum cum sunt ele de insecte . De fapt , comparativ rasa noastra , alte rase sunt bestii si animale . Alte rase pot fi considerate a fii extremente umane . Destinul nostru este de a conduce rasele inferioare . Regatul nostru pamantesc va fi stapanit de liderii nostri cu un sceptru de otel . Masele ne vor linge picioarele si ne vor servi ca sclavi . „

Desigur ca ultimul evreu nu va stapanii nimic , este vorba de „ liderii nostri „ dar poporul evreu e foarte bun ca masa de manevra . Liderii lor se folosesc de ei asa cum au facut-o in timpul celui de al doilea razboi mondial .

S-a mers deci in paralel si simultat cu doua mari concepte : EUGENIA si incetinirea cresterii demografice , urmarindu-se intr-un final diminuarea drastica a numarului de locuitori ai planetei . Varul lui Charles Darwin, Sir Francis Galton ( 1822 – 1911 ), “parintele” eugeniei, spunea despre aceasta ca: “este studiul factorilor sub control social, care imbunatatesc sau slabesc calitatile rasiale ale viitoarelor generatii fie ca sunt fizice sau mentale

Multi considera ca initiatorii eugeniei au fost nazistii . Din nefericire , fals .

Sir Francis Galton a avut numerosi adepti :  Aldous Leonard Huxley , Charles Benedict Davenport , Clarence J Gamble , Émile Zola , Ernst Rüdin , Garrett James Hardin , George Bernard Shaw , Harry Hamilton Laughlin , Joseph Fletcher , Julian Huxley , Madison Grant , General Frederick Henry Osborn , Margaret Higgins Sanger , Ted Turner , Thomas Henry Huxley PC , Will Keith Kellogg .

Si mari finantatori , intre care se detaseaza prin investiile uriase ce le-au facut , fam. Rockefeller … Despre acest sinistru domeniu cititi insa mai pe larg in articolul :

EUGENIA

Voi detalia in cele ce urmeaza a doua componenta a tandemului , inceputa cu peste 100 de ani in urma si care a beneficiat dupa cum vom vedea de sustinerea si finantarea acelorasi ELITE . Pentru aceasta au deschis ei mai multe fronturi : latura nefasta a emanciparii femeii , distrugerea conceptului de familie , avortul , revolutia sexuala , promovarea homosexualitatii . Toate sub umbrela STANGII

Magnus Hirschfeld

Magnus Hirschfeld ( 1868 – 1935 ) , evreu , fizician german , cercetator pe probleme de sex , a fost printre primii sustinatori ale drepturilor homosexuale . Inventatorul cuvantului “ travestit “ . In 1897 fondeaza Scientific Humanitarian Committee si sub conducerea lui strange peste 5000 de semnaturi intr-o petitie impotriva “ paragrafului 175 “ . Printre ei : Albert Einstein, Hermann Hesse, Käthe Kollwitz, Thomas Mann, Heinrich Mann, Rainer Maria Rilke, August Bebel, Max Brod, Karl Kautsky, Stefan Zweig, Gerhart Hauptmann, Martin Buber, Richard von Krafft-Ebing , Eduard Bernstein si Leo Tolstoy.

Scientific Humanitarian Committee

Scientific-Humanitarian Committee (Wissenschaftlich-humanitäres Komitee, WhK) a fost fondata in Berlin in 1897 pentru sustinerea unei campanii pro homosexualitate . Prima de acest fel din lume . Tunurile au fost puse pe Paragraph 175 al codului penal imperial care pedepsea aceasta perversiune .

In 1919 , in atmosfera liberala a Weimar Republic , lui Hirschfeld i se da un fost palat regal in care isi instaleaza Institut für Sexualwissenschaft ( Institutul pentru Cercetari Sexuale ) vizitat de oameni din intreaga Europa .

In 1921 Hirschfeld organizeaza primul congres pentru reforme sexuale , care dus la formarea World League for Sexual Reform

Emma Goldman

Emma Goldman ( 1869 – 1940 ) , evreica , activista anarhista , oratoare , o avocata a revolutiilor criminale si violente .

A fost de cateva ori inchisa pentru distribuire ilegala de informatii despre avort . In 1906 fondeaza jurnalul anarhist Mother Earth . A promovat ateismul , iubirea libera ( a fost o critica acerba impotriva casatoriei pe care o vedea ca pe o forma de sclavie ) , homosexualitatea , controlul nasterilor . L-a inspirat pe Roger Baldwin, unul din fondatorii American Civil Liberties Union. A reprezentat un idol mai tarziu , in anii 1970 , al miscarilor feministe .

Iubita lui Alexander Berkman , a fost o sustinatoare infocata a revolutiei bolsevice , atata timp cat se parea ca bolsevismul va fi inceputul Noii Ordini Mondiale si nu doar o etapa intermediara , cea a unui urias macabru laborator . De asemenea a participat la razboiul civil din Spania .

Tot ea a fost amica cu Margaret Sanger

Cititi va rog si articolul :

Un pericol iminent: ANARHISMUL, “alternativa anti-sistem” creata si coordonata de ELITE pentru motivarea statului politienesc

Margaret Sanger

Margaret Higgins Sanger ( 1879 – 1966 ) , evreica , importanta activista a avorturilor , eugenista , fondatoarea American Birth Control League , devenita mai tarziu Planned Parenthood . Amica cu Emma Goldman .

John Davison Rockefeller, Jr. a ajutat-o si finantat-o masiv pe Margaret Sanger ( iubita lui HG Wells care nu s-a ocupat doar cu sf-uri ci a fost si un principal sustinator al eugeniei ) cu a ei the American Birth Control League ( unul din principalii factori ai promovarii uciderii de prunci nenascuti ) . Sanger a scris fratelui intru eugenie Clarence J. Gamble că liderii negrii ar trebui recrutaţi ca deschizători de drum în programele de sterilizare direcţionate  împotriva comunităţilor de negrii.

Clarence J. Gamble

Clarence J. Gamble, stapanul mega companiei Procter and Gamble a fost foarte activ in uciderea de prunci nenascuti . Fondatorul Pathfinder International . Impreuna cu Margaret Sanger si Robert Latou Dickinson au reusit raspandirea avortului prin absortie in intreaga SUA , dupa care si-a inceput o intensa activitate de promovare a lui la scara globala .

Unul dintre cei mai importanti eugenisti , Charles Benedict Davenport ( 1866 – 1944 ) a devenit director al Cold Spring Harbor Laboratory in 1910, cand a fondat si Eugenics Record Office.

In 1911 , acesta scrie cartea sa de referinta  Heredity in Relation to Eugenics . Apoi in 1929 ,  Race Crossing in Jamaica , in care arata degradarea la care ajung indivizii prin amestecarea raselor alba si neagra .

Cu astfel de idei , a avut contacte cu institutii si publicatii din Germania nazista inainte si in timpul celui de al doilea razboi mondial . De notorietate este contributia sa la Festschrift , pentru Otto Reche ( 1879 – 1966 , antropologist , fost membru al partidului nazist . A facut studii referitoare la grupele sanguine si rase . Avea sa devina una dintre cele mai importante figuri ale teoriilor superioritatii sau inferioritatii raselor ) .

In 1904 , The Cold Spring Harbor Laboratory este finantata de Carnegie Institution of Washington ( NOTA 4 ) iar in 1921 este reorganizata ca Carnegie Institution Department of Genetics . Intre 1910 – 1940 gazduieste Eugenics Record Office a lui Charles B. Davenport si a asistentului sau Harry H. Laughlin .

Eugenics Record Office a fost finantata initial de Mary Harriman , vaduva lui E. H. Harriman ( NOTA 5 ) iar apoi de Carnegie Institution ( NOTA 4 ) . Institutul este raspunzator pentru legile ce la acea vreme au dus la multe sterilizari fortate .

În 1911, familia Rockefeller exportă eugenia în Germania prin rulări de bani către Institutul Kaiser Wilhelm care mai târziu va fi stâlp central al celui de-al treilea Reich . ( NOTA 6 )

În 1924, Hitler a scris „Mein Kampf”( sau „Lupta Mea” ) şi a creditat eugenistii americani ca fiind sursa lui de inspiraţie. Hitler chiar a scris o scrisoare de fan eugenistului american şi conservator, Madison Grant ( NOTA 7 ), numind cartea lui bazată pe rasă, „Trecerea marii rase”, Biblia sa.

Familia aceasta Rockefeller are o pasiune macabra de a se ocupa cu tot ce este uraciune in fata lui Dumnezeu . Un alt exemplu este John D. Rockefeller III .

In afara de a fi fost membru al Council on Foreign Relations ( NOTA 8 ) ( cum ii sta bine unui reprezentant ai omniprezentei familii , organizatie de fapt stapanita si controlata de ei )  a fost foarte activ pe domeniul , populatie , crestere demografica , controlul nasterilor , familie .

In 1952 infiinteaza si finanteaza Population Council . Cu toate ca a fost controversat , avandu-si radacinile in miscarea “ eugenie “ , consiliul si-a vazut linistit de treaba . Cel mai important obiectiv al sau a fost family planning .

Apoi presedintele Nixon a infiintat Commission on Population Growth and the American Future , cunoscuta ca Rockefeller Commission cu Rockefeller presedinte . Presedintele Nixon a dat o importanta mare acestor comisii , creand cadrul legislativ adecvat functinarii lor dar si pentru punerea in practica a hotatarilor luate de acestea . Se considera de neacceptat realizarea previziunilor ca in 2013 populatia SUA sa ajunga la 400 milioane ( daca se continua ritmul de atunci al cresterii demografice ) .

Ca modalitati importante avute in vedere pentru mentinerea unui numar constant al populatiei se aflau :

Legalizarea avortului prin ABSORTIE

Educatia sexuala in scoli

Equal Rights Amendment – oferirea tuturor eforturilor pentru interzicerea discriminarilor pe baza de orientare sexuala .

Iata preocuparile acestui stricator de valori crestine si umane , Equal Rights Amendment :

NOW and Abortion Rights/Reproductive Issues ( avorturi ) :

http://www.now.org/issues/abortion/

NOW and Lesbian Rights :

http://www.now.org/issues/lgbi/

Edward Carpenter

Edward Carpenter ( 1844 – 1929 ), socialist , poet , filosof . Scrierile sale i-au influentat pe D. H. Lawrence si E M Forster.

In 1880 dezvolta o pasiune pentru misticismul hindus si filosofia indiana .

A scris mult despre o viitoare era socialista a tovarasiei si a libertatilor sexuale .

In 1892 il sprijina pe Fred Charles ( Walsall Anarchists ) .

In 1893 fondeaza , impreuna cu George Bernard Shaw , Independent Labour Party .

Printre primii activisti pro homosexualitate . Cartea sa din 1908 , The Intermediate Sex, va deveni text fundamental pentru LGBT movements in secolul 20 . Activistul pro homosexualitate si in acelasi timp comunistul Harry Hay a fost inspirat de munca lui Carpenter in fondarea Mattachine Society din SUA .

A scris „ Pagan and Christian Creeds: Their Origin and Meaning „ , una din lucrarile folosite de Peter Joseph , realizatorul documentarului Zeitgeist , pentru atacul ateu acerb impotriva crestinismului . Cititi va rog si articolul :

Zeitgeist subtitrare in limba romana si analiza documentarului

In aprilie 1914, Carpenter si prietenul sau Laurence Houseman fondeaza British Society for the Study of Sex Psychology care se ocupa cu controlul nasterilor , avorturi , sterilizari , aspecte legate de prostitutie .

Membru Fabian Society .

Nadine Strossen

Nadine Strossen ( 1950 – ) , evreica , actual presedinte al American Civil Liberties Union , membra COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS, membra Phi Beta Kappa

American Civil Liberties Union

American Civil Liberties Union (ACLU) , “ drepturi si libertati “ , fondata in 1920 de Crystal Eastman, Roger Baldwin

Sprijina :

separatia bisericii de stat , opunandu-se simbolurilor religioase in spatii publice , ceremoniilor religioase oficiale sau in scoli Walter Nelles , este succesoarea National Civil Liberties Bureau . Finantari din partea Ford, Rockefeller Foundation, Carnegie, Field, Tides, Gill, Arcus, Horizons .

contraceptie si avort

casatorie intre homosexuali

Evan Wolfson

Evan Wolfson ( 1957 – ) , evreu , fondatorul si directorul executiv al Freedom to Marry , organizatie pentru promovarea casatoriei intre homosexuali , fondata in New York in 2002

Human Rights Campaign

Human Rights Campaign (HRC) este cel mai mare comitet de actiune politica , lobbying group lesbianism , homosexualitate , bisexualism din SUA , fondat in 1980 . Din 2002 sediul se afla intr-o cladire cumparata de la B’nai B’rith International .

Sponsori :

The Advocate & Out Magazines (LPI Media) ( NOTA 9 )

BP ( NOTA 2 )

Citigroup ( NOTA 2 )

Chase ( NOTA 2 )

IBM

Merrill Lynch

MGM Mirage

Shell Oil Company

Human Rights Watch

Human Rights Watch are ca pricipale prioritati ( din punct de vedere al numarului de actiuni si al fondurilor investite ) avortul prin absortie si homosexualitatea .

Daca ne uitam pe site-ul lor oficial , la rubrica staff ( si este bine sa ne uitam si sa citim cu mare atentie numele )

http://www.hrw.org/reports/1993/WR93/Hrw-10.htm

il observam pe Aryeh Neier in pozitia de director executiv . Aceste este unul din fondatorii organizatiei dar si presedinte al Open Society Institute ( a lui Soros ) .

Si daca vorbim de evreul George Soros, observam si prezenta acestuia in conducerea organizatiei. Cititi va rog si articolul:

GEORGE SOROS , GUVERNUL MONDIAL , NOUA ORDINE MONDIALA , lista lui Soros

Warren Buffet

Warren Edward Buffett ( 1930 – ) , miliardar , CEO al Berkshire Hathaway , unul din cei mai mari investitori si actionari in diverse mega companii .

In 2006 anunta ca va dona 83% din avere catre Bill & Melinda Gates Foundation .

In 2003 a fost consilierul pe probleme de finante in campania pentru guvernator al Californiei al celebrului Arnold Schwarzenegger . Sprijinitor al candidaturii lui Barack Hussein Obama II .

Membru Alpha Sigma Phi . Membru Bohemian Grove .

Prieten apropiat cu Katharine Graham .

Uniunea Europeana

In toamna anului 2004, un imens scandal bulversa scena politica europeana . Rocco Buttiglione, candidatul nominalizat de presedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, pentru portofoliul Justiţiei, Libertatii si Securitătii, era respins de una din comisiile Parlamentului European, pe motiv ca este mult prea conservator. In viziunea grupurilor euro-parlamentarilor socialisti si ecologisti, “vina” lui Buttiglione, un catolic practicant, a fost afirmatia facuta in cadrul audierilor cum că homosexualitatea este un pacat. Confruntat cu opozitia furibunda a majoritatii Parlamentului European, care a ameninţat cu un vot de blam la adresa intregii Comisii, Barroso a retras candidatura lui Buttiglione. In locul acestuia, Italia l-a nominalizat pe ministrul de externe Franco Frattini, si se parea că toate controversele vor fi date repede uitarii.

Inainte insa de a pleca de la Bruxelles, Buttiglione a aruncat bomba, acuzandu-l pe inlocuitorul sau de apartenenta la o societate secreta . In momentul felicitarii pentru candidatura lui Frattini la postul de comisar european, politicanul crestin-democrat a afirmat:

Sper ca audierile lui sa mearga bine si nimeni sa nu il întrebe daca este francmason. ”.

Ulterior, in cadrul unei dezbateri desfaşurate la Milano, Buttiglione a spus despre principiul dupa care functioneaza institutiile europene

Uniunea Europeana se indreapta spre un totalitarism care doreste sa devina o religie de stat, o religie ateista, nihilista – o religie, care va deveni obligatorie pentru toti. „

Ce mai inseamna UE , cititi va rog in articolul :

PAPUSARII – Uniunea Europeana

Este un plan amplu de distrugere a conceptului de familie traditionala . Deja in California apar legi speciale . Urmariti va rog materialul urmator referitor la interzicerea folosirii termenilor de „ mama „ si „ tata „ in scoli :

‘Mom’ and ‘Dad’ banished by California

Si nu ne miram , caci Arnold Schwarzenegger este membru Bohemian Grove ( NOTA 14 ) , cu tata nazist .

Iata si material didactic , carti pentru pre-scolari si scolari mici pentru promovarea conceptului de familie de homosexuali : mama-mama – copil sau tata-tata – copil :

Asha’s Mums

Daddy’s roommate

Expresia “mama si tata” interzisa in Marea Britanie

Iata-i pe cativa din cei mai importanti sustinatori ai acestor actiuni :

Bella Abzug

Bella Savitsky Abzug ( 1920 – 1998 ) , evreica , SUA , congresmena , lidera a miscarii de femei . Suportera a Equal Rights Amendment

Madeleine Albright

Madeleine Korbel Albright ( nascuta Marie Jana Korbelová ) , ( 1937 – ) , evreica , este prima femeie United States Secretary of State . Directoare la COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS ( CFR ) .

In 1959 se marita cu Joseph Medill Patterson Albright nepotul lui Joseph Medill Patterson , fondatorul New York Daily News .

Sefa intre 1981 si 1982 la Center for Strategic and International Studies pentru Uniunea Sovietica si Europa de Est . Co fondatoare in 1981 si presedinta a Center for National Policy. Inainte de a deveni secretar de stat , a fost US Ambassador to the United Nations . A fost sfatuitoarea lui Barack Obama pe probleme de securitate nationala in campanie .

Faptul ca nu da doi bani pe viata plebei o dovedesc inclusiv propriile declaratii . Astfel , pe cand era la ONU , nu a intreprins nimic impotriva genocidului din Rwanda , mai mult , a fost impotriva unei noi misiuni ONU in acea tara .In 1996 , in emisiunea “ 60 de minute “ a postului CBS , Lesley Stahl i-a spus referitor la efectele sanctiunilor impotriva Irakului : “ Am auzit ca peste o jumatate de milion de copii au murit . Vreau sa spun ca sunt mai multi decat au murit la Hirosima “ . Raspunsul ei : “ Cred ca este o decizie grea dar pretul merita “ S-a opus United States resolution on Armenian genocide , fapt pentru care a primit critici din partea armenilor , dar putin ii pasa ei . O ura deosebita are impotriva popoarelor ortodoxe , prin urmare a insistat pentru bombardamentele impotriva Serbiei . Sa ne amintim ca n-au avut nici un scrupul si au facut-o inclusiv in zi Sfanta de Pasti , cand pe bombele lansate era scris “ Paste Fericit “ . Mult mai dragi i-au fost insa teroristii albanezi , in frunte cu Hashim-Thaci , seful UCK .

Tatal sau , Josef Korbel ( 1909 – 1977 ) , diplomat ceh pana la fuga sa din calea nazistilor . Mentorul secretarului de stat Condoleezza Rice . Fondatorul Graduate School of International Studies . Membru COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS ( CFR ) .

A promovat in Romania vaccinul GARDASIL – SILGRAD .

Center for Strategic and International Studies este un think tank politica externa fondat in 1964 de Arleigh Burke si David Manker Abshire , ultimul fiind si seful National Security Group ( ce include si State and Defense Departments, U.S. Information Agency , Central Intelligence Agency ) . Fost director la Proctor & Gamble .

Centrul i-a avut sefi pe greii : Henry Kissinger, Zbigniew Brzezinski, William Cohen, George Argyros si Brent Scowcroft .

Analizele lor includeau terrorism, homeland security, energy, trade si technology.

CSIS de asemenea a sponsorizat Iraq Study Group si Operation Dark Winter ( numele de cod al unui atac terorist simulat in 22 – 23 iunie 2001 )

Bettina Aptheker

Bettina Aptheker ( 1944 – ) , evreica , SUA , faimoasa activista lesbiana si feminista .

In memoriile sale declara ca a fost molestata de tatal ei intre 4 si 13 ani . Ca majoritatea lesbienelor , adaug eu .

Lloyd Bentsen

Lloyd Millard Bentsen, Jr. ( 1921 – 2006 ) , participant Bilderberg Group , fost United States Secretary of the Treasury , adept al avortului prin absortie , membru Council on Foreign Relations , membru Trilateral Commission ( NOTA 10 ) . Mason .

Lionel Blue

Lionel Blue ( 1930 – ) , rabin reformist din Marea Britanie . Jurnalist . Homosexual . Primul rabin pro homosexualitate .  Patron al organizatiei de homosexuali Kairos . Epileptic si bolnav de cancer .

Hillary Clinton

Hillary Diane Rodham Clinton ( 1947 – ) , participanta Bilderberg Group , US Senator, candidata prezidentiale 2008, viitoare Secretary of State in administratia Obama , participanta  World Economic ForumSalzburg Global Seminar si Renaissance Weekend. Membra Democratic Leadership Council , membra Trilateral Commission , membra Council on Foreign Relations . A intrat de mica in CASTA politicienilor , ajutandu-l pe guvernatorul Nelson Aldrich Rockefeller in campania republicana .

Intr-o actiune pro avort din timpul campaniei ei electorale a spus ( referitor la o vizita in Romania ) :

Atat de multi copii au fost abandonati si lasati in orfelinate incat, din pacate, aceasta a dus la o epidemie de SIDA“  ( ? ! )

Si :

Cred ca o potentiala viata incepe in momentul conceptiei, dar din punctul meu de vedere problema nu se rezuma la viata potentiala, ci afecteaza si celelalte vieti implicate

Intr-un moment de sinceritate , unul din sprijinitorii lui Barack Obama in campanie , David Geffen ( 1943 – ) , evreu , record executive , producator de film si teatru american , homosexual ( cel ce a fondat DreamWorks SKG impreuna cu Steven Spielberg si Jeffrey Katzenberg ) a spus despre Hillary Clinton si Bill Clinton : “ Toti in politica mint , dar ei a fac atat de usor , incat devine suparator “ .

Valéry Giscard d’Estaing

Valéry Marie René Georges Giscard d’Estaing ( 1926 – ) , membru Bilderberg Group , presedintele Frantei intre 1974 – 1981 , figureaza a fi politician de centru dreapta , dar este mason .

A colaborat strans cu Henry Kissinger in Trilateral Commission .

Este pro avort si pro contraceptie .

In 1982 , impreuna cu prietenul sau Gerald Ford formeaza AEI World Forum , intalniri anuale ale oamenilor de afaceri si finante importanti , sefi si oficialitati guvernamentale , “ elite “ intelectuale . Sponsorizarea vine din partea American Enterprise Institute , al carei principal consilier este Samuel P. Huntington cel cu lucrarea Ciocnirea civilizatiilor si refacerea ordinii mondiale

Proiectul Constitutiei Europene a fost elaborat de Valéry Giscard D’Estaing , presedintele Conventiei Europene care a redactat textul tratatului constitutional .

Acelasi care in ianuarie 1989, impreuna cu o delegatie a Comisiei Trilaterale , formata din bancherul american David Rockefeller si fostul secretar de stal al SUA, Henry Kissinger , s-a intalnit cu Mihail Gorbaciov pentru a-l convinge ca URSS trebuie sa se integreze în marile institutii financiare ale lumii, GATT, FMI şi Banca Mondiala . In cursul intrevederii , la un moment dat Giscard d’Estaing a luat cuvantul si i-a spus lui Gorbaciov:

Domnule presedinte, nu pot sa va spun exact cand se va întampla – probabil intr-un interval de 15 ani – dar Europa va fi un stat federal si trebuie sa va pregatiti pentru aceasta.”

Asta se intampla in ianuarie 1989, intr-o vreme in care tratatul de la Mastricht din 1992 nici macar nu fusese schitat pentru opinia publica .

UE se transforma intr-un ritm galopant intr-un Big Brother de STANGA . La PAPUSARI totul este bine planificat si se respecta in tocmai schemele prestabilite . Sa vedem ce se spunea in textul declaraţiei adoptate la întâlnirea Consiliului European de la Laeken din 15 decembrie 2001 , cand s-a pregăti următoare Conferinţă interguvernamentală . Convenţia s-a intrunit ( cum altfel ? ) sub preşedinţia domnului Valery Giscard d’Estaing :

După căderea Zidului Berlinului, ne aşteptam cu toţii la o lungă perioadă de stabilitate, fără conflicte, bazată pe respectarea drepturilor omului. După doar câţiva ani, aceasta nu mai poate fi o certitudine. Ne-am trezit brusc, o dată cu evenimentele din 11 Septembrie. Forţele opozante încă nu au dispărut: FANATISMUL RELIGIOS , NATIONALISMUL , rasismul şi TERORISMUL sunt în creştere . „ ( … )

Europa este continentul valorilor umane, al Cartei Magna, al Declaraţiei Drepturilor Omului, al REVOLUTIEI FRANCEZE . „

Gerald Ford

Gerald Rudolph Ford, Jr. ( 1913 – 2006 ) , mason , participant Bilderberg Group ( NOTA 11 ), fost US President , membru Council on Foreign Relations , l-a avut vicepresedinte pe Nelson Aldrich Rockefeller , . Pro avort prin absortie . Sub administratia sa a aparut Human Rights Watch . Membru Delta Kappa Epsilon .

Clara Fraser

Clara Fraser ( 1923 – 1998 ) , evreica , feminista si politiciana socialista , co fondatoare a Freedom Socialist Party si Radical Women. A impartasit ideile lui Leon Trotsky impotriva stanilismului alaturandu-se in 1945 Socialist Workers Party

Fraser si partidele ei au promovat avortul in randurile negrilor . Au coordonat de asemenea printre primele marsuri homosexuale

Betty Friedan

Betty Friedan ( 1921 – 2006 ) , evreica , nascuta Betty Naomi Goldstein , SUA , feminista , activista , scriitoare . Initiatoare a Second Wave , a scris The Feminine Mystique. Cofondatoare a National Organization for Women careia i-a fost si primul presedinte intre 1966 – 1970 . Nu era de acord cu egalitatea feminism lesbianism , care o speria .

National Organization for Women

Fondata in 1966 , National Organization for Women (NOW) este cea mai mare organizatie feminista americana . In anii 1970 a promovat Equal Rights Amendment catre U.S. Constitution . NOW considera ca rasismul si homofobia sunt legate intre ele , ca ar fi forme de opresiune folosite pentru a tine puterea si privilegiile in mana catorva .

Sonia Pressman Fuentes

Sonia Pressman Fuentes ( 1928 – ) , evreica , Germania , SUA , lider feminist si avocata . Co fondatoare National Organization for Women (NOW) si Federally Employed Women (FEW) . A fost prima femeie in Office of the General Counsel la Equal Employment Opportunity Commission (EEOC).

David Geffen

David Geffen ( 1943 – ) , evreu , record executive , producator de film si teatru american , homosexual .

Vechi coleg cu Barry Diller , fondeaza in 1970 Asylum Records unde au inregistrat Jackson Browne, The Eagles, Joni Mitchell, Bob Dylan, Tom Waits, Linda Ronstadt si J.D. Souther . Compania se uneste in 1972 cu Elektra Records si devine Elektra/Asylum Records in care ramane pana in 1975 cand pleaca la studiourile de film Warner Brothers ca Vice Chairman .

In 1980 fondeaza Geffen Records si il recruteaza ca presedinte pe Ed Rosenblatt de la Warner Brothers Records . Inregistreaza Donna Summer , Asia cu Steve Howe si John Wetton, Elton John‘s The Fox album, Cher, Sonic Youth, Aerosmith, XTC, Peter Gabriel, Lone Justice, Blink-182, Guns N’ Roses, Pat Metheny, Sloan, Nirvana, The Stone Roses, Neil Young, Weezer si Rufus Wainwright. Marca este vanduta in 1990 catre MCA , azi fiind parte a Interscope-Geffen-A&M divizie a succesorului MCA , Universal Music Group .

In 1994 cofondeaza studiourile DreamWorks SKG impreuna cu Steven Spielberg si Jeffrey Katzenberg.

L-a sprijinit pe Barack Obama .

Franklin E. Kameny

Dr. Franklin E. Kameny ( 1925 – ) , evreu , una din cele mai importante figuri ale miscarii gay din SUA . In 1961 , impreuna cu Jack Nichols , fondeaza Mattachine Society , o organizatie cu manifestari agresive pentru “ drepturile “ homosexualilor .

Tom Lantos

Thomas Peter Lantos ( 1928 – 2008 ) , evreu , membru democrat in United States House of Representatives din 1981 si pana la moartea sa . Sotia sa Katrina este membra The Church of Jesus Christ of Latter-day Saints . Era un suporter al casatoriei intre homosexuali si al avortului . Chairman al United States House Committee on Foreign Affairs.

Joe Lieberman

Joseph Isadore „Joe” Lieberman , ( 1942 – ) , evreu .

Suporter al statului Israel , al avortului si al homosexualitatii ( inclusiv adoptia de copii de catre acestia )

Membru al societatii secrete Elihu Club si COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS ( CFR )

Suporter al Central America-United States-Free Trade Agreement (CAFTA) si North American Free Trade Agreement (NAFTA) , principalul proiect al Council of the Americas , fondat in 1965 la initiativa lui Rockefeller si despre care Henry Kissinger spunea :

“ NAFTA este o piatra de temelie la construirea Noii Ordini Mondiale. “

Co autor al US–China Relations Act .

Ca si ceilalti , agita bau-bau-ul pericolului terorist pentru implementarea supravegherii de tip Big Brother . Din pozitia de Chairman al Senate Committee on Homeland Security and Governmental Affairs a facut eforturi deosebite pentru Intelligence Reform and Terrorism Prevention Act si Implementing Recommendations of the 9/11 Commission Act of 2007

Casatorit cu Hadassah Freilich Tucker ( 1948 – ) , fiica de rabin , in trecut , Research Analist la Lehman Brothers , director de politici , planificari si comunicare la mamutul farmaceutic Pfizer .

In 2005 senior counselor Hill & Knowlton ce apartine de WPP Group plc cel mai mare communications services group si advertising din lume .

Rahm Emanuel

Rahm Israel Emanuel ( 1959 – ) , evreu , sef al staffului lui Barack Obama .

Este coautor al cartii scrisa in 2006 : “ The Plan: Big Ideas for America “ , in care arata necesarele schimbari fundamentale ale societatii americane , odata cu venirea iminenta la putere a democratilor .

Are dubla cetatenie , americana si israeliana , servind si in armata ultimeia in 1991 in Razboiul din Golf . Tatal sau a fost membru al Irgun ( organizatie sionista militara in pamantul Israelului ) intre 1931 – 1948 .

Este un foarte puternic suporter al American Israel Public Affairs Committee (AIPAC) .

Este pro avort .

A fost managing director of Wasserstein Perella & Co. , o banca de investitii creata de Bruce Wasserstein ( 1947 – ) , actualmente Chairman si CEO al Lazard LLC si de Joseph R. Perella ( 1941 – ) , plecat intre timp la Morgan Stanley .

Steven Spielberg

Steven Allan Spielberg ( 1946 – ) , evreu , regizor , scenarist , producator Jaws, E.T. the Extra-Terrestrial, Jurassic Park, Indiana Jones , War of the Worlds , Schindler’s List . Membru Theta Chi Fraternity . Co propietar DreamWorks . Interes in video games .

Impreuna cu prietenii sai Jeffrey Katzenberg si Haim Saban l-au sprijinit pe Arnold Schwarzenegger pentru postul de Governor of California . Pro casatorie intre homosexuali .

DreamWorks SKG

DreamWorks, LLC, cunoscuta si ca DreamWorks Pictures, DreamWorks SKG sau DreamWorks Studios este unul din cele mai importante studiouri de film americane , producator si distribuitor inclusiv de jocuri video si programe de televiziune .

A inceput in 1994 ca proiect ambitios al mogulilor Steven Spielberg, Jeffrey Katzenberg si David Geffen ( de unde si initialele SKG ) beneficiind de sprijinul lui Paul Allen , cofondatorul Microsoft . In 2006 o parte importanta din actiuni sunt cumparate de un grup condus de George Soros.

Pentru a intelege cele spuse la inceputul articolului , trebuie punctat ca toti cei de mai sus , precum si apropiatii lor practica cultul paladin sau sunt adepti ai curentului new-age , ai ratacirilor tibetane sau atei ( majoritatea doar declarati a fi astfel , in fapt imbratisand aceleasi culte ) . Mai mult , sunt inregimentati in formidabila piramida a masonerie sau depind de ea . Aratam in articolele :

LISTA MASONI

si

New Age si NOUA ORDINE MONDIALA

Ca aceste ELITE il considera pe lucifer ca dumnezeu al lor , o recunosc si se mandresc de aceasta . Cum primesc ordine de la „ sefi secreti „ ( cum ii numesc ei pe acei non oameni proveniti din zona Tibetului ) si cum au creat „ cultura UFO „ . Iar acei „ sefi secreti „ , considerati un soi de extraterestrii de catre mase dar despre care ortodocsii stiu ca sunt draci , iau invatat sa creeze o mega problema , anume saracia artificiala a vechilor colonii , apoi sa agite „ problema suprapopularii „ . ELITELE au banii si forta necesara sa irige si sa cultive toate pamanturile necesare pentru hrana populatiei terrei , dar nu vor , caci nu acesta le este scopul . Iar masele asteapta „ extraterestrii „ salvatori si se agita cum sa colonizam spatiul cosmic …

Cei care au vizionat documentarul Endgame al lui Alex Jones , au remarcat spre final fraza :

„ Şi Pietrele Îndrumătoare din Georgia stau ca un testament rece al misiunii sacre a elitei, de a avea un sistem cu două clase unde subclasa este forţată să trăiască ca sclavă în micuţe oraşe închise, în timp ce elita se va bucura de pământul planetei „

Inscrisul de pe acele lespezi reflecta fidel intreaga aceasta conceptie : minutata creatie numita om , este prezentata a fi un cancer pe suprafata pamantului ce nu poate suporta mai mult de 500 de milioane . Dar de fapt cancerul umanitatii sunt ELITELE …

Cititi va rog detalii in articolul :

PIETRELE INDRUMATOARE din Georgia

Bertrand Russell, 1953:

“Cred ca subiectul cel mai important (politic) este psihologia maselor… Vom arata ca familia împiedica dezvoltarea individului… Desi acestea vor fi studiate în sistemul de educatie, ele vor fi aservite obiectivelor clasei guvernante… Populatia nu va cunoaste felul în care i se inoculeaza convingerile. Când tehnica se va fi perfectat, fiecare guvern care a educat generatii de oameni în acest fel va putea sa controleze întreaga populatie în mod eficient si sigur, fara a fi nevoie de armate sau politie… Propaganda educationala, cu ajutorul guvernului, va putea sa obtina rezultate într-o singura generatie.
Exista însa doua puternice forte care se opun unei astfel de politici: una este religia, iar cealalta este patriotismul… O societate stiintifica nu poate fi stabila decât sub conducerea unui guvern mondial. “

Ati observat desigur in documentar importanta familiei traditionale. De aceea ELITELE au lovit din plin si pe mai multe fronturi in acest concept. Citatul de mai sus reprezinta recunoasterea directivei sub care au lucrat TOATE personajele pe care le-am amintit in acest articol: DISTRUGEREA acestei familii traditionale. Iar planul este dinaintea revolutiei franceze:

La 1 mai 1776, sub conducerea lui Mayer Amschel Rothschild ( in traducere SCUTUL ROSU – inainte chemandu-l Mayer Amschel Bauer , dar si-a schimbat numele in mod special pentru ce avea in plan sa faca ) ( NOTA 12 ), cu sprijinul altor familii de evrei germani bogati – Wessely, Moses, Mendelsson – si a unor bancheri (Itzig, Friedlander) -, Weishaupt fondeaza in secret societatea „Vechii cautatori de lumina din Bavaria”, care va deveni mai cunoscuta sub denumirea „Ordinul Iluminatilor”. Weishaupt a sustinut ca numele provenea din vechi scrieri si insemna „cei care detin lumina”.

Primul profet al „Ordinului”, cel care intocmise o doctrina de la care mai tarziu s-au inspirat alte societati secrete influente – „Carbonarii” lui Giuseppe Mazzini, „Liga Dreptilor” lui Karl Marx sau „Decembristii” lui Cernisevski – a fost Adam Weishaupt, din acest punct de vedere poate cel mai influent om al secolului XIX. Doctrina lui, Novus Ordo Seclorum , a supravietuit veacului si a schimbat lumea in secolul XX.

1) Abolirea monarhiei si a oricarei puteri ordonate;

2) Abolirea proprietatii private;

3) Abolirea mostenitorilor;

4) Abolirea patriotismului;

5) Abolirea familiei (a casniciei si instruirea in comun a copiilor);

6) Abolirea tuturor religiilor.

Intre 16 iulie si 29 august 1782, la Wilhelmsbaden a avut loc al doilea Congres Masonic, sub presedintia baronului de Braunswick. Congresul de la Wilhelmsbaden a incercat sa faca o conciliere intre diverse secte francmasonice: rosicrucieni, necromanti, cabalisti si umanitaristi. La Congres a fost prezent si Adam Weishaupt, care a reusit sa fuzioneze Ordinul Iluminatilor cu masonii din lojile engleze si franceze. Congresul mai este important si pentru ca a coincis cu emanciparea evreilor din Imperiul Habsburgic. Totodata, a fost pus la punct in mare secret planul Revolutiei franceze care se va declansa sapte ani mai tarziu . Contele de Virieu, un mason care a participat la congresul secret de la Wilhelmsbaden , i-a dezvaluit ulterior unui prieten:Nu pot sa-ti spun ce s-a hotarat acolo. Pot doar sa-ti spun ca este mult mai grav decat iti inchipui tu. Conspiratia care s-a pus in miscare la Wilhelmsbaden este atat de perfect organizata, incat nu au scapare nici monarhia, nici biserica„.

Aceasta doctrina este baza celei de STANGA . De aceea si simbolurile … Rosu caracteristic stangismului , 1 mai celebrata de intreaga stanga , etc.

Cititi va rog mai multe in articolul :

PAPUSARII – inceputuri

NOTE :

( NOTA 1 )

Henry Kissinger ( 1923 – ) , evreu , participant Bilderberg Group , Secretary of State, 1973 – 1977 . Director Nuclear Weapons and Foreign Policy la Council on Foreign Relations. A lucrat pentru Rockefeller Brothers Fund ca director al Special Studies Project ( unde l-a racolat Nelson A. Rockefeller ) . Participant activ Trilateral Commission. In 2002 presedintele George W. Bush l-a numit presedintele unui comitet de investigatie al atacurilor de la 11.09. , fost presedinte al International Advisory Committee of JP Morgan Chase ( banca Rockefeller ) . Membru Bohemian Grove

In ianuarie 1989, o delegatie a Comisiei Trilaterale , formata din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-presedintele francez Valéry Giscard d’Estaing, bancherul american David Rockefeller si fostul secretar de stal al SUA, Henry Kissinger , s-a intalnit cu Mihail Gorbaciov  pentru a-l convinge ca URSS trebuie sa se integreze în marile institutii financiare ale lumii, GATT, FMI şi Banca Mondiala .

A facut o vizita secreta in China in 1971 , avandu-l subaltern pe Winston Lord .

Tot el mai spunea in 1974 , in spiritul eugeniei PAPUSARESTI :

Depopularea trebuie sa fie cea mai mare prioritate a politicii externe pentru lumea a treia

A recomandat de asemenea ca mâncarea să fie folosită ca o armă şi că instigarea războaielor era de asemenea un instrument ajutător în reducerea populaţiei.

Iar la conferinta Bilderberg Group din Evian, Franta, 1991:

“ Azi, America ar fi scandalizata daca trupele ONU ar intra în Los Angeles pentru a restabili ordinea [referindu-se la protestele din 1991]. Mâine – ea ne va multumi! Asta este cu atât mai evident daca li s-ar spune ca exista o amenintare externa [o invazie extraterestra, sau de ordin terorist], fie ea reala sau doar declarata, care ar ameninta existenta Americii. În acest fel toate popoarele lumii ne vor ruga sa îi scapam de aceasta nenorocire. Toate lumea se teme de necunoscut. Când le vom pune pe tapet acest scenariu, drepturile omului vor fi cedate de bunavoie în favoarea garantarii bunastarii si a sigurantei de catre Guvernul Mondial. “

Si foarte important :

NAFTA este o piatra de temelie la construirea Noii Ordini Mondiale. “

In seara de 13 iulie 2007, presedintele rus Vladimir Putin a primit la resedinta sa de vacanta de la Novo-Ogariovo, o delegatie americana, condusa de Henry Kissinger . Din delegatie mai faceau parte: George Schultz , Robert Rubin , Thomas Graham , fostul senator Sam Nunn, presedintele “Chevron Oil Company”, David O’Reilly, precum si Martin Feldstein, care a condus “Council of Economic Advisers” sub Administratia Reagan.

Delegatia americana face parte din grupul de dialog “Russia-USA: Looking at the Future” (Rusia-SUA: privind spre viitor), care s-a constituit la 26 aprilie

Delegatia rusa din grupul de dialog a fost condusa de Evgheni Primakov

( NOTA 2 )

Va propun un istoric al activitatilor celebrei familii , al carui singur scop faptic si declarat a fost , este si va fi construirea unui GUVERN MONDIAL unic , a unei societati umane planetare ghidata de doctrina iluminatilor formulata acum peste 200 de ani , un imperiu global pregatit pentru a fi inchinat antihristului ce va sa vina . Evident , nu sunt singurii si nici nu puteau realiza de capul lor totul . In cuprinsul acestui blog am facut referire si la ceilalti lucratori ai maleficului si am demonstrat stransa legatura dintre toti acestia .

Actiunile lor nu s-au limitat la o uriasa acumulare de capital din industria petroliera si banci . Nu exista domeniu de activitate fundamental de natura sa strice valorile reale ale umanitatii in care sa nu fie implicati ( homosexualitate , eugenie , avorturi ) si nu au ratat , incepand din secolul 19 , nici una din etapele edificarii NOII ORDINI MONDIALE la ca sa nu-si aduca contributia in mod major si uneori determinant ( Liga Natiunilor , finantarea industriei naziste , ONU , Banca Mondiala , FMI , UE ) . Au fondat si/sau finantat organisme financiare si politice interne si internationale aflate in varful piramidei decizionale ce sforaresc conducatorii natiunilor si sistemul economic mondial ( Federal Reserve , Council on Foreign Relations , Asia Society , Bilderberg , Population Council , Comisia Trilaterala , North American Free Trade Agreement – NAFTA , Group of Thirty ) . Au fondat universitati si au finantat centre de invatamant , adevarate fabrici de pregatit marionete ascultatoare fidele sistemului .

Familia ROCKEFELLER , NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL ( partea 1 )

Familia ROCKEFELLER , NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL ( partea 2 )

( NOTA 3 )

CNN a fost fondat de catre Robert Edward „Ted” Turner III ( 1938 – ) , cel ce numea crestinismul ca fiind religia invinsilor iar pe opozantii avortului prin absortie ii poreclea “ bozos “( prosti , incompetenti , mascarici ) . Tot de numele lui Ted Turner se leaga indobitocirea prin anumite desene animate a copiilor . Nu intru in detalii , dar cred ca toti ati observat cam ce promoveaza ele … Ma refer la cele marca Cartoon Network .

( NOTA 4 )

Andrew Carnegie ( 1835 – 1919 ), magnatul Carnegie Steel Company , cumparata in 1901 de J.P. Morgan si transformata in colosul US Steel cu ramificatii pana in Europa centrala . Dupa tranzactie se retrage din afaceri.

Fondatorul in 1910 al institutiilor care ii poarta numele . Printre personalitatile ce le-au condus : David Rockefeller , Alger Hiss , John Foster Dulles , Dwight D. Eisenhower , fondatorul IBM Thomas J. Watson , Elihu Root ( 1845 – 1937 ) presedinte Carnegie Endowment for International Peace 1910 – 1925 un apropiat al lui Andrew Carnegie .

( NOTA 5 )

Averell Harriman

William Averell Harriman ( 1891 – 1986 ) , politician , afacerist si diplomat . Fiul baronului din transporturi E. H. Harriman . Secretary of Commerce sub presedintele Harry S. Truman si Governor of New York.

Membru Skull and Bones .

Trimis special al presedintelui Franklin D. Roosevelt in Europa , ambasador in Uniunea Sovietica si Marea Britanie .

A fost casatorit cu fosta sotie a fiului lui Winston Churchill .

In 1922 intemeiaza banca W.A. Harriman & Co . In 1927 i se alatura fratele sau , aceasta devenind Harriman Brothers & Company , care in 1931 se uneste cu Brown Bros. & Co. devenind gigantul de mare succes Brown Brothers Harriman & Co. care i-a avut ca angajati apropiati si pe George Herbert Walker si ginerele sau Prescott Bush ( bunicul actualului presedinte )

Printre proprietatile lor mai putem enumera Union Pacific Railroad , Merchant Shipping Corporation , Polaroid Corporation .

Asociati la Southern Pacific Railroad (inclusiv Central Pacific Railroad), Illinois Central Railroad; Wells Fargo & Co.; Pacific Mail Steamship Co.; American Shipping & Commerce (HAPAG), American Hawaiian Steamship Co., United American Lines; Guarantee Trust Company si Union Banking Corporation.

Banca lor a fost implicata in finantari si relatii de afaceri cu companii germane , inclusiv cu unul din cei mai mari finantisti ai nazismului , industriasul Fritz Thyssen . Acestea au continuat si dupa ce Hitler a declarat razboi SUA . Au fost sistate oficial la 20 octombrie 1942 afacerile :

Union Banking Corporation (Thyssen , Brown Brothers Harriman).

Holland-American Trading Corporation ( Harriman)

Seamless Steel Equipment Corporation  Harriman)

Silesian-American Corporation

Acestea au fost luate de guvern si returnate dupa razboi .

Union Banking Corporation s-a dizolvat in 1951 .

Harriman , ca trimis special al lui Franklin D. Roosevelt a fost prezent la intalnirea acestuia cu Winston Churchill , celebra Atlantic Charter din august 1941 .

In 1951 a mediat la Teheran intre Iran si Marea Britanie problema creata de dorinta iranienilor de a nationaliza Anglo-Iranian Oil Company.

Membru marcant COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS .

Prescott Bush

Prescott Sheldon Bush ( 1895 – 1972 ) , United States Senator , tatal fostului presedinte George H. W. Bush , bunicul actualului presedinte George W. Bush ( membru Bohemian Grove ) .

Membru Zeta Psi si Skull and Bones secret society.

Impreuna cu Brown Brothers Harriman fondeaza Union Banking Corp.-New York. care a finantat regimul nazist . Cititi va rog si :

NAZISMUL ( partea 2 ) : finantatorii si sustinatorii national-socialismului

In 1924 este facut vicepresedinte al A. Harriman & Co. de catre socrul sau George Herbert Walker .

Sapte ani mai tarziu devine partener fondator al Brown Brothers Harriman & Co. .

Legaturi apropiate cu American Birth Control League din 1942 si mai apoi cu Planned Parenthood in 1947 . Cititi va rog si :

Personalitati si organizatii : familia BUSH

( NOTA 6 )

Kaiser Wilhelm Institute (Kaiser Wilhelm Gesellschaft ) a fost fondat in 1911 si i-a avut printre directori pe Walther Bothe, Peter Debye, Albert Einstein, Fritz Haber si Werner Heisenberg . Finantari majore au venit din partea Rockefeller Foundation .

Presedinte intre 1937 – 1940 a fost Carl Bosch ( 1874 – 1940 ) , laureat in 1931 al premiului Nobel in chimie , care din 1935 devine presedintele IG Farben .

( NOTA 7 )

Madison Grant

Madison Grant ( 1865 – 1937 ) , eugenist , a jucat un rol determinant in scientific racism si restrictionarea imigratiei pe criterii rasiale .

In 1916 scrie The Passing of the Great Race , o lucrare elaborata a racial hygiene , preocupandu-se de istoricul rasial din Europa .

( NOTA 8 )

COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS a fost creat in 1921 , primul ei director fiind Paul Warburg . Cei care au stapanit consiliul inca de la inceput sunt Rockefeller family , la infiintarea lui prin John D. Rockefeller, Jr. care l-a si finantat enorm . Finantarile au continuat prin Rockefeller Brothers Fund . In 1949 David Rockefeller devine cel mai tanar director al Council on Foreign Relations , pe care de atunci il stapaneste . A initiat si pregatit figuri importante ale politicii internationale americane , TOTI obligatoriu membri ai consiliului . Printre ultimii : Condoleezza Rice si vice presidintele Dick Cheney . In crearea sa au avut interes si cei de la Morgan .

Consiliul publica bilunarul Foreign Affairs . Elihu Root , cel ce fusese primul presedinte al Council on Foreign Relations spunea despre publicatie ca este un ghid pentru opinia publica .

Consiliul este strans legat de David Rockefeller Studies Program .

Joseph Kraft fost membru CFR si Trilateral Commission spune despre consiliu ca este Power Elite , condus de oameni cu interese si viziuni similare ce creaza evenimente de pe pozitii invulnerabile aflate in spatele “ scenei “ .

Chester Ward, Amiral si fost judecator în Marina Militara SUA, membru în CFR timp de 15 ani spunea :

Scopul principal al CFR este slabirea suveranitatii SUA si a independentei nationale si supunerea ei unui guvern unic mondial.

Detalii despre membrii marcanti gasiti in articolul :

COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS – istoric si detalii despre membri

( NOTA 9 )

Cititi va rog articolul :

Mass-media , cinematografie , EVREI , elite , NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL

( NOTA 10 )

Comisia Trilaterala a fost creata in 1973 la initiativa lui David Rockefeller . Alti membri fondatori au fost Alan Greenspan si Paul Volcker , ambii fosti capi ai Federal Reserve . De asemenea si Zbigniew Brzezinski , care a fost si director .

( NOTA 11 )

Sub impulsul lui David Rockefeller , Grupul Bilderberg se intruneste pentru prima data la Hotel de Bilderberg , de unde si denumirea , langa Arnhem , intre 29 si 31 mai 1954 . Cititi va rog amanunte despre istoricul sau si despre membrii participanti in articolul :

Grupul BILDERBERG , istoric si detalii lista participanti

( NOTA 12 )

In afara celor de mai sus, sa mai mentionam ca Mayer Amschel Rothschild ( 1744  –  1812 ) este si fondatorul imperiului bancar Rothschild, cea mai de succes familie din istorie. Acesta si mai apoi fii sai au creat acest imperiu cu intindere europeana determinand explozia revolutiei industriale pe continent, au influentat dezvoltarea economica a sa pe directia deja cunoscuta a folosirii combustibililor fosili, inclusiv dezvoltarea transporturilor, au modernizat si stapanit sistemul bursier, bancar, financiar, au influentat direct politicul, au finantat mereu ambele tabere ale unui razboi, au pus la punct un sistem continental de informatii rapide, etc. Desigur, ei au fost varful unui ice-berg, partea vizibila a unui sistem piramidal in care au fost ajutati de prieteni mai putin vizibili opiniei publice.

Sa vedem cine au fost fii sai :

Salomon Mayer ( 1774 – 1855) – fondatorul Rothschild banking family of Austria , care a determinat dezvoltarea economica a Austriei .

Nathan Mayer ( 1777 – 1836 ) – fondatorul Rothschild banking family of England . Ca o paranteza , s-a casatorit cu o ruda a lui Karl Marx . In afara de domeniul financiar-bancar pe care au ajuns sa-l stapaneasca in insula , a colaborat direct cu guvernul in politica externa si de securitate a statului . De asemenea au dezvoltat un serviciu de informatii privat . Au finantat tabara anti Napoleon .

Folosindu-se de sistemul propiu de informatii , de influenta si de credibilitate , dupa batalia de la Waterloo , pierduta de francezi , au adus in Anglia stirea falsa ca ar fi fost de fapt invers , panicand populatia . Bursa a cazut si ei au cumparat pe nimic tot ceea ce i-a interesat . La scurt timp stirea adevarata a venit . Astfel averea lor a crescut fabulos . La scurt timp , influenta lor in Bank of England era deja determinanta . A mai lucrat cu guvernul prusac si cel spaniol .

Fiul lui Nathan Mayer , Lionel de Rothschild ( 1808-1879 ) , a finantat si influentat guvernul britanic in chestiunea Canalului Suez . A investit masiv in Franta . Fiul sau , Alfred de Rothschild (1842-1918), a devenit director of the Bank of England si a reprezentat guvernul britanic la International Monetary Conference din Bruxelles in 1892 .

Au mai dezvoltat afaceri in Africa de Sud .

Calmann (Carl) Mayer ( 1788 – 1855 ) – fondatorul Rothschild banking family of Naples ( Napoli ) .

James Mayer de Rothschild (1792-1868) – fondatorul Rothschild banking family of France . A determinat transformarea Frantei intr-o putere industriala . La vremea sa a fost cel mai bogat om al planetei .

A fost sustinatorul lui Gioacchino Rossini, Frédéric Chopin, Honoré de Balzac, Eugène Delacroix si Heinrich Heine.

SPECIFICATIE :

Cand cititi mai sus ca au facut afaceri , ganditi-le ca pe ceva mega , la nivel national sau continental .

In tarile unde erau prezenti direct , reprezentau o forta bancara mult superioara intregii „ concurente „ luate la un loc .

Familia avea obicieiul sa se casatoreasca intre membrii sai . In cazul in care pe o line a arborelui genealogic aceasta practica o faceau consecutiv 2-3 generatii , rezultau sinucigasi sau nebuni .

Cei mai sus numiti au fost prieteni cu conducatorii politici din tarile respective .

Dupa dramaticul al doilea razboi mondial si aflarea de catre intreg mapamondul a ororilor HOLOCAUSTULUI , familia a intrat intr-un OBLIGATORIU si NECESAR con de umbra , lasand unui grup prieten o buna parte a domeniului de activitate . Asta nu inseamna ca au devenit minusculi .

Actualmente , banca Rothschild este una din cele mai mari banci de investitii din lume .

http://www.rothschild.com/

Putem aminti si cateva din interesele mega familiei in Romania ultimilor ani , atat prin patrunderea pe piata a ABN AMRO Rothschild dar si prin achizitii sau implicare in privatizari strategice sau importante : BCR– Erste Bank , Banca Ion Tiriac – HVB Bank , Romportmet – Mittal Steel , Petrom , Alro , Azomures , Arctic  Arcelik , Luxten , Terapia  Advent , Enel – pentru Distrigaz Sud si Nord , ultimele filiale Electrica , Trigranit , Esplanada City Center , dezvoltatorul Planorama , Asiban , etc. Proiecte finalizate sau in curs de finalizare .

Ca o paranteza , interesanta a fost numirea in compania d-nului Patriciu ca director general executiv a americanului John H. Works, licentiat in drept, specialistul in investment banking al bancilor J.P. Morgan (Rockefeller ) si ABN AMRO Rothschild.

Anunțuri

NAZISMUL ( partea 2 ) : finantatorii si sustinatorii national-socialismului

   Woodrow Wilson:

   Unii dintre cei mai mari oameni din Statele Unite, din domeniul comertului si productiei, se tem de ceva. Ei stiu ca undeva exista o putere atât de organizata, atât de subtila, atât de atenta, atât de completa, de perseverenta încât nu au curajul sa o vorbeasca de rau sau sa o condamne, decât în soapta. “

   Voi continua in cele ce urmeaza studiul asupra national-socialismului inceput cu articolul NAZISMUL ( partea 1 ) : religia nazismului , asemanari contemporane alarmante prezentandu-va detalii despre finantatorii si sustinatorii acestuia , personaje apartinand grupului ELITELOR planetare , culmea , parte dintre ei fiind chiar … evrei. Pentru o mai buna intelegere a evenimentelor, ele vor fi prezentate cronologic. Consider articolul util deoarece demonstreaza ca varianta cu care a fost indoctrinata opinia publica, precum ca Germania s-a ridicat din dezastrul in care era dupa primul razboi mondial doar construind autostrazi este falsa prin omisiunile esentiale . De asemenea este util caci aduce la cunostiinta cititorului elementele ascunse cu buna stiinta de catre documentare la moda, precum Zeitgeist

   In 1920 Averell Harriman si George Herbert Walker reusesc sa controleze Hamburg-Amerika Line dupa negocieri cu Chief Executive Wilhelm Cuno si M.M. Warburg, bancherul companiei. Cuno a contribuit cu mari sume de bani catre nazisti in anii 1930.

   In 1922 W.A. Harriman & Co. deschide sucursala ei europeana in Berlin cu ajutorul M.M. Warburg & Co. din Hamburg . Cu aceasta ocazie Harriman il cunoaste pe industriasul german Fritz Thyssen , caruia curand ii pune la dispozitie banca Union Banking Corporation din New York ( formata in 1924 prin unirea cu Bank Voor Handel en Scheepvaart din Olanda a germanului ) ce-l avea pe Prescott Bush ( NOTA 1 ) ( bunicul actualului presedinte SUA ) ca director . Un an mai tarziu , Thyssen devine unul din cei mai mari bancheri ce l-au finantat pe Hitler si partidul nazist .

   Friedrich „Fritz” Thyssen ( 1873 – 1951 ) a fost un afacerist german , nascut intr-o familie de industriasi .

   In 1923 il intalneste pe generalul Erich Ludendorff ( cel ce l-a lansat pe Hitler in politica ) . Desi n-a fost membru al partidului nazist , a donat mari sume de bani catre acesta si a fost un sustinator al dictatorului .

   In noiembrie 1932 Thyssen si Hjalmar Schacht l-au sfatuit pe presedintele Paul von Hindenburg sa-l numeasca cancelar pe Adolf Hitler . In 1933 a convins asociatia industriasilor germani sa finanteze campania partidului .

   In 1937 protesteaza la Hitler condamnand prigonirea crestinilor si a evreilor din Germania . In 1939 compania sa este nationalizata ( nazismul , denumit de fapt Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei , adica partidul national socialist al muncitorilor din Germania , dorea devenirea tarii intr-o Volksgemeinschaft – comunitate a poporului ) .

   In 1940 pleaca in Franta cu intentia de a emigra in Argentina , insa autoritatile Guvernului de la Vichy il aresteaza si-l trimit in Germania unde sta impreuna cu sotia in Sachsenhausen concentration camp iar din 1945 in Dachau concentration camp , de unde este eliberat de catre aliati .

   In 20 noiembrie 1923 se ajunge la recordul de 130 000 000 000 de marci germane pentru un dolar …

   Incepand cu aprilie 1924 bancherul american Charles Dawes aranjeaza o serie de imprumuturi totalizand 800 de milioane dolari pentru consolidarea combinatelor germane din industria chimica si a otelului . Cea mai mare parte sunt directionati catre gigantul I.G. Farben , ce avea sa devina stalp central al efortului de razboi german . Fara capitalul din Wall Street , nu ar fi existat nici I.G. Farben , nici Adolf Hitler , nici al doilea razboi mondial … Principalii actori din Wall Street in aceasta actiune au fost Dillon, Reed & Co., Harris, Forbes & Co. si National City

 

   Charles Gates Dawes ( 1865 – 1951 ) a fost bancher , politician si vice presedinte SUA . Membru fratia Delta Upsilon si Phi Mu Alpha Sinfonia . A fost numit Comptroller of the Currency, United States Department of the Treasury intre 1898-1901 .

   In 1921 devine primul director al Bureau of the Budget . In timpul marii crize conduce Reconstruction Finance Corporation , dar dupa scurt timp demisioneaza , devenind chairman of the board al City National Bank and Trust Co. , din 1932 si pana la moartea sa in 1951

   Clarence Dillon a fost un evreu polonez , nascut Clarence Lapowski ( 1882 – 1979 ). Tatal lui C. Douglas Dillon ( NOTA 2 )

   In 1916 cumpara William A. Read & Company al carui nume il schimba in 1920 in Dillon, Read & Co.. Mana sa dreapta in companie , James Forrestal , devine Secretary of the Navy, iar mai apoi Secretary of Defense dar moare in circumstante misterioase intr-un spital federal .

   In timpul primului razboi mondial , evreul Bernard Baruch , chairman al War Industries Board ( cunoscut ca tarul industriei americane ) ii cere lui Clarence Dillon sa fie assistant chairman al aceluiasi War Industries Board.

   Director al American Foreign Securities Corporation , pe care a creat-o in 1915 pentru finantarea guvernului francez in cumpararea de munitie din SUA .

   In 1935 cumpara Château Haut-Brion ( vinuri ) .

   Membru Council on Foreign Relations .

   Dillon, Read & Co. devine o proeminenta banca de investitii din anii 1920 si pana in anii 1960 . Patronul ei a manageriat salvarea Goodyear Tire & Rubber Company in anii 1920 , vanzarea Dodge Motors (in 1928) catre Chrysler .

   In 1997 Dillon, Read & Co. se uneste cu S. G. Warburg & Co. , formandu-se Warburg Dillon Read , redenumita apoi UBS Warburg , acum parte a UBS AG .

   In 1926 colosul German Steel Trust ( cu Fritz Thyssen principal actionar ) este pus pe picioare de catre Clarence Dillon.

   In august 1927 Standard Oil incepe afacerile cu I.G. Farben

   In 1929 evreul James P. Warburg ( NOTA 3 ) se hotaraste sa grabeasca campania pentru declansarea unei revolutii nationale . In acest scop , impreuna cu prietenii bancheri americani , confirma ca varianta Hitler si nazismul este ceea ce au nevoie , prin urmare in 30 ianuarie 1932 ii finanteaza cu 27 de milioane de dolari , iar in timp cu alte 7 milioane .  

   La 1 ianuarie 1931 W.A. Harriman & Co. se uneste cu Brown Brothers . Prescott Bush devine manager partner al noii entitati : Brown Brothers Harriman , firma ce avea sa fie cea mai mare si importanta in planul influentei politice din SUA .

   In 1931 Montagu Collet Norman , guvernatorul Bancii Angliei ( 1920 – 1944 ) si fost partener Brown Brothers ( al carui bunic fusese boss-ul acesteia in timpul razboiului civil ) devine unul dintre cei mai mari suporteri ( din aristrocratia Marii Britanii ) ai lui Hitler si un important lobby-st al finantarii sale.

 

   Cateva cuvinte despre acest Montagu Collet Norman, 1st Baron Norman ( 1871 – 1950 ) :

   In 1931 , pe cand era guvernatorul Bancii Angliei , s-a renuntat in acea tara definitiv la varianta gold standard .

   Prieten apropiat al presedintelui Bancii Centrale Germane Hjalmar Schacht , fiind chiar nasul unuia dintre fii acestuia . Ambii au fost membrii ai Bank for International Settlements . Intre multele lor aranjamente , mentionez ticalosia prin care 6 milioane de lire in aur ale Cehoslovaciei ce se aflau la Banca Angliei au fost transferate catre German Reichsbank in 1939.

 

   Dr. Hjalmar Horace Greeley Schacht ( 1877 – 1970 ) a fost presedinte al Reichsbank in timpul Weimar Republic dar si intre 1933 – 1939 .

   In 1905 il cunoaste pe celebrul J. P. Morgan ( NOTA 4 ). In 1926 paraseste minusculul German Democratic Party ( al carei cofondator fusese ) si devine suporter al partidului nazist ( si el minuscul in 1920 , dar in care ELITELE hotarasera sa pompeze sume uriase ) . In 1932 se alatura celor ce i-au cerut presedintelui Hindenburg nominalizarea lui Hitler in postul de cancelar . A ajutat de asemenea la consolidarea IG Farben ( formata in 1925 ) . In august 1934 Hitler il numeste ministru al economiei . A fost un suporter al programelor de tip public works , celebre fiind autostrazile construite la acea vreme . In mai 1934 devenise deja General Plenipotentiary al War Economy . In ianuarie 1937 este raplatit cu Golden Swastika.La 23 iulie 1944 este arestat sub acuzatia ca ar fi participat la complotul din 20 iulie pentru asasinarea lui Hitler , ajungand la un moment dat si la Dachau , de unde este eliberat de catre aliati pentru a fi din nou inchis , dar pentru foarte scurt timp …

 

   In 22 aprilie 1931 Averell Harriman se intalneste la Berlin cu Friedrich Flick si Wilhelm Cuno , sef executiv la Hamburg-Amerika Line si asociat apropiat al lui Warburg .

 

   Flick este o prospera familie germana implicata in politic si industria carbunelui , otelului si DaimlerChrysler .

   Friedrich Flick, fondatorul acestei dinastii, a creat un conglomerat industrial in timpul republicii de la Weimar . A fost un membru si un fondator al partidului nazist si de asemenea unul din principalii producatori de armament . Este notoriu faptul ca in fabricile sale erau folositi muncitori sclavi . 

   La procesul de la Nuremberg a fost condamnat la 7 ani din care a facut 3 . Dupa eliberare a reinceput cladirea imperiului , devenind in preajma mortii sale din 1972 unul dintre cei mai bogati oameni ai planetei .

   Multi politicieni germani au fost mituiti , astfel incat fiului sau, Friedrich Karl Flick, i-au fost reduse masiv din taxele datorate . In 1986 familia vinde masiv din holdingurile sale industriale catre Deutsche Bank, pentru 2,5 miliarde dolari, dupa care se retrage in SUA.

 

   Wilhelm Cuno ( 1876 – 1933 ) , politician german , fost cancelar intre 1922 – 1923 . Este unul dintre raspunzatorii hiperinflatiei din 1923 .

   In 1917 se alatura Hapag unde in decembrie 1918 devine director general .

 

   Cateva cuvinte despre Hamburg Amerikanische Packetfahrt Actien Gesellschaft ( cunoscuta ca HAPAG sau Hamburg America Line sau Hamburg Line ) :

   A fost fondata in 1847 in Hamburg devenind in timp cea mai mare companie de transport maritim din lume.

   In timpul in care director al sau a fost Prescott Bush, a colaborat intens cu nazistii . 

 

   In 1932 este infiintata Uniunea Britanica Fascista de catre politicianul britanic Sir Oswald Ernald Mosley, 6th Baronet ( 1896 – 1980 ). Acesta a fost un puternic simpatizant al lui Benito Mussolini. Pe de alta parte, sotia sa era o admiratoare inflacarata a lui Adolf Hitler. Ei s-au casatorit in 1936, la Berlin, iar la nunta a participat si Adolf Hitler. Fiind considerat periculos, Oswald Mosley a fost incarcerat de autoritatile britanice in timpul celui de-al doilea razboi mondial .

   Dar Sir Oswald Mosley a primit pe timpul razboiului sume mari de bani de la Rothschild ( NOTA 5 )

   Mai mult , a fost insurat cu Cynthia Curzon fiica lui Mary Victoria Leiter ( fiica bogatasului evreu american Levi Ziegler Leiter )

   Iar urmasul Mosley este actualmente boss la formula 1 , al carei patron este Bernie Ecclestone tot un …evreu. Acest Mosley a fost protagonistul unui recent scandal sexual caci s-a aflat ca practica orgii sexuale in care protagonistii sunt imbracati in uniforme SS si haine de detinuti din lagare …

 

   La 7 martie 1933 Prescott Bush il desemneaza pe Max Warburg in board of Hamburg-Amerika Line.

   George Herbert „Bert” Walker ( 1875 – 1953 ) a fost un bancher si afacerist american . Fiica sa Dorothy se marita cu Prescott Bush, fiind astfel bunicul si strabunicul presedintilor George H. W. Bush si George W. Bush.

   In 1900 pune bazele firmei de investitii G. H. Walker & Co. Pe vremea aceea era o forta a partidului democrat .

   In 1920 devine presedinte al firmei de investitii W.A. Harriman & Co. si il ajuta pe Averell Harriman sa preia controlul asupra Hamburg-Amerika Line. A aranjat de asemenea devenirea American Ship and Commerce Corp. in subsidiara a W.A. Harriman & Co. . Ultima, cu importante relatii de afaceri atat cu Germania cat si cu Uniunea Sovietica, se uneste la 1 ianuarie 1931 cu Brown Bros. & Co. , devenind Brown Brothers Harriman & Co.

   Walker a mai fost director al Harriman Fifteen, American International Corporation; Georgian Manganese Corporation; Barnsdall Corporation; American Ship & Commerce Corporation; Union Banking Corporation; G.H. Walker & Company; Missouri Pacific Railroad; Laclede Gas and the New Orleans, Texas and Mexico Railroad.

   Este tatal agentului CIA Louis Walker

   La 27 martie 1933 Max Warburg ( NOTA 3 ) ii asigura pe Harriman si asociatii sai de la Brown Brothers Harriman ca guvernul lui Hitler este bun pentru Germania .

   La 29 martie 1933 Erich, fiul lui Max Warburg, ii trimite o telegrama varului sau Frederick M. Warburg ( director la Harriman railroad system ) cerandu-i sa isi foloseasca toata influenta pentru a stopa orice activitate anti-nazista din SUA , inclusiv orice referire la noutati despre atrocitati in presa sau mitinguri .

   In mai 1933 are loc un aranjament intre Hjalmar Schacht si John Foster Dulles ( NOTA 6 ) prin care toate afacerile intre nazisti si SUA sa fie coordonate prin Harriman International Co. ( condusa de Oliver, varul lui Averell Harriman ) . La negocieri iau parte si Max Warburg si Kurt von Schroeder

   La 5 septembrie 1933 Hamburg Amerika Line se uneste cu North German Lloyd Company, cu acordul nazistilor, devenind Hapag-Lloyd.

   La inceputul lui 1934 guvernul polonez incepe o batalie impotriva actionarilor celui mai mare complex industrial din Polonia : Upper Silesian Coal and Steel Company ( germani si americani : Friedrich Flick, Averell Harriman, George Herbert Walker, Prescott Bush ) . Era vorba de sume si interese colosale si cum acesti giganti faceau afaceri atat cu nazistii cat si cu sovieticii , nu dupa mult timp polonezii vor plange amarnic … 

   In 1937 John D. Rockefeller il numeste presedinte si CEO al Standard Oil of New Jersey pe William S. Farish .

 

   William Stamps Farish II ( 1881 – 1942 ) a fost presedinte general Standard Oil ( in 1937 ) si American Petroleum Institute ( in 1926 ).

   Principalul manager al intelegerii dintre Standard Oil Co. of New Jersey si concernul I.G. Farben . Conform acesteia , la 14 iunie 1940 se inaugureaza la Auschwitz o fabrica ce va produce cauciuc din carbune . Vor fi folositi muncitori sclavi .

 

   Baron Louis, membru al casei Rothschild ( NOTA 5 ) Austria se lasa prins in 1938 de catre germani dupa Anschluss . Spun se lasa prins , caci este greu de presupus ca n-a stiut sa plece , in conditiile in care TOATE ELITELE evreiesti au putut s-o faca chiar si din Germania . A fost insa inca un bun prilej de a mai finanta enorm nazismul , totul figurand ca o conditie spre a i se da drumul … Dupa care in octombrie 1939 firma S M von Rothschild este vanduta de catre nazisti bancii private Merck, Finck & Co. Atat de mult le-a placut palatul familiei , incat acolo si-a mutat Gestapo sediul local .

   In august 1938 , dupa ce si-a terminat ticalosita misiune, Max Warburg ( NOTA 3 ), sotia sa Alice si fiica lor Gisela pleaca la rudele lor din SUA … Incepea razboiul dorit cu atat de multa ardoare de ELITE si era chiar prea trasa de par sa mai ramana .

   La inceputul lui 1939 isi incepe lucrul in cel mai mare secret posibil War and Peace Studies fondata de Rockefeller Foundation ( NOTA 7 ). Atat de secret , incat nici macar majoritatea membrilor celebrului , puternicului si influentului Council on Foreign Relations ( NOTA 8 ) nu stiau de el . Era impartit in patru : economico-financiar , securitate-armament , teritorii si politic . Grupul securitate-armament era condus de catre Allen W. Dulles, fratele lui John Foster Dulles ( NOTA 6 ), un apropiat al familiei Rockefeller, ce va deveni o figura de prima importanta in OSS, predecesorul CIA .   

    In februarie 1940 lui Fritz Thyssen i se retrage cetatenia germana si i se nationalizeaza enormul holding . In vara este arestat . Trist deoarece a constatat ca a fost o simpla unealta in mana ELITELOR , fiind folosit strict pentru finantarea nazistilor , scrie cartea „ I Paid Hitler

   La 12 decembrie 1941 nazistii ordona tuturor bancilor americane din Franta sa-si inchida portile , cu exceptia … Morgan et Cie and Chase of New York.

   In august 1942 Eduard Schulte transfera actiunile Silesian-American catre Erzag, o firma financiara La Roche . Schulte devine officer al noii corporatii si obtine permisiunea germanilor de a … exporta zinc , o componenta esentiala a industriei de razboi . Afacerea a mers si la un an dupa declansarea oficiala a razboiului intre SUA si Germania .

   Eduard Schulte ( 1891 – 1966 ) a fost un proeminent industrias german , unul dintre primii ce i-a avertizat pe aliati sa spuna lumii despre exterminarea sistematica a evreilor din zona europeana ocupata de nazisti.

   Bergwerksgesellschaft Georg von Giesche’s Erben a fost o companie succesoare a proprietatilor industriale ale familiei aristrocratice germane Giesche.

   In 1922 , ca o consecinta a retrasarii hartii Europei, o mare parte a proprietatilor Giesche’s Erben localizate in Silesia au fost atribuite Poloniei si redenumite Giesche Corporation , dar cu capital 100 % german ( Bergwerksgesellschaft Georg von Giesche’s Erben ) .

   In 1926 Anaconda ( NOTA 9 ) si William Averell Harriman achizitioneaza 51 % din compania Giesche ( Silesian-American Corporation, SACO – din Polonia – zinc ) . In acelasi an proeminentul industrias german Eduard Schulte ( 1891 – 1966 ) devine general director . In septembrie 1939 cand Germania invadeaza Polonia , compania intra sub controlul ei , factorul decizional ramanand insa acelasi Eduard Schulte , cel ce avea relatii influente atat in cercurile naziste inalte dar si cu Allen W. Dulles ( NOTA 14 ), pe care-l intalnea cand calatorea in Elvetia. Dulles il stia de peste 15 ani pe Eduard Schulte prin firma sa de avocatura Sullivan and Cromwell , ce reprezenta coproprietarul lui Giesche’s : Anaconda Copper.

 

   Dar Germania a fost folosita doar pentru a declansa razboiul nu si pentru a-l castiga . Astfel , din 1942 dispar toate sursele de finantare din partea ELITELOR . La 20 octombrie 1942 se opresc operatiunile Union Banking Corporation din New York conduse de Prescott Bush, E. Roland „Bunny” Harriman, trei nazisti si alti doi asociati ai lui Bush . La 28 octombrie 1942 acelasi lucru se petrece cu alte doua entitati coordonate de Prescott Bush si Averell Harriman ( NOTA 12 ) : The Holland-American Trading Company si Seamless Steel Equipment Corporation.

 

   La 26 august 1944 castelul Rothschild din Paris este gasit continand TOATE bunurile intacte si la locul lor , cu toate ca fusese folosit ca centru pentru Luftwaffe si ca il vizitase de numeroase ori Hermann Goering . N-au avut dreptul la mai mult …

   In 1945 Allen Dulles este acuzat de spalare de bani nazisti din Banca Ungariei in Elvetia dar este scos basma curata de catre departamentul de stat SUA .

 

   ALTI FINANTATORI SI SUSTINATORI :

   Mega compania germana IG Farben a mai avut stranse si scandaloase legaturi de afaceri cu Bank of Manhattan condusa de Paul Warburg ( NOTA 3 )

   Bunicul lui George Soros ( NOTA 10 ) a colaborat cu nazistii pentru confiscarea averilor evreilor simpli din Budapesta .

   Henry Ford ( 1863 – 1947 ) , fondatorul Ford Motor Company si “ parintele “ liniei de asamblare folosita in productia de masa . Mason . Membru Bohemian Grove

   Mega compania IG Farben a avut de asemenea stranse legaturi de afaceri cu Ford Motor Company . Mai mult , Henry Ford a fost un sustinator anti-semit al lui Hitler . Iar Hitler la randul sau a fost profund influentat de scrierile lui Ford si i-au servit ca sursa de inspiratie pentru Mein Kampf . A fost unul din idolii sai , pe care mai apoi chiar l-a decorat prin diplomatii sai .

  Asta n-a daunat familiei, din contra , prima conferinta Bilderberg ( NOTA 11 ) din SUA , din 1957 , a fost sponsorizata de Ford Foundation . Iar familia Ford face parte din cercul prietenilor apropiati ai familiei Rockefeller .

 

   Bunicul lui Gianni Agnelli ( NOTA 13 ) a produs autovehicule pentru puterile Axei .

   John Jay McCloy ( 1895 – 1989 ) , prieten apropiat al familiei Rockefeller ( NOTA 15 ). S-a opus bombardamentelor atomice asupra Japoniei .

   Consilier al colosului combinat german I. G. Farben , Assistant Secretary of War 1941 – 1945 . Suporter al celui de al Treilea Reich .

   Presedinte intre 1947 – 1949 al World Bank . Intre 1949 si 1952 U.S. High Commissioner in Germania . A dus o campanie de iertare si comutare a pedepselor industriasilor germani Friedrich Flick , Alfried Krupp precum si a lui Ernst von Weizsäcker , tatal viitorului presedinte german Richard von Weizsäcker .

   Chairman al Chase Manhattan Bank ( 1953 – 1960 ) , chairman al Ford Foundation ( 1958 – 1965 ) , trustee al Rockefeller Foundation ( 1946 – 1949 ) si ( 1953 – 1958 ) .

   Intre 1954 si 1970 a fost chairman al Council on Foreign Relations ( NOTA 8 ).

   A fost un important consilier al presedintilor John F. Kennedy, Lyndon Johnson, Richard Nixon, Jimmy Carter si Ronald Reagan .

   Prieten vechi cu Allen Dulles ( NOTA 14 ).

   Partener in firma de avocatura asociata familiei Rockefeller , Milbank, Tweed, Hadley & McCloy , ajutand colosii petrolieri , inclusiv Exxon in confruntarilor lor juridice cu nationalismul din unele tari arabe .

   Alti colosi ce au facut afaceri cu nazistii au fost General Motors si DuPont ( cu IG Farben )

   John Charles Walsham Reith, 1st Baron Reith ( 1889 – 1971 ) . In 1922 General Manager al British Broadcasting Company Ltd. , in 1923 Managing Director si in 1927 Director-General al British Broadcasting Corporation .

   In biografia My Father — Reith of the BBC ( publicata in 2006 ) , fiica sa Marista Leishman declara ca tatal ei a avut simpatii naziste .

   Thomas John Watson, Sr. ( 1874 – 1956 ), mason, fondatorul International Business Machines (IBM), fost membru Carnegie Endowment for International Peace. A fost membru al cultului Bohemian Grove.

   IBM a avut relatii cu nazismul . Gigantul , cu filiale deschise si in Germania, a creat pentru nazisti un sistem foarte complex, pe baza de carduri perforate, pentru a avea control asupra bazelor de date. Imediat ce invadau o tara, nemtii verificau sistemul de recensamant cu ajutorul cardurilor, luand astfel urma fiecarui evreu, tigan sau oricarui alt non-arian. In acelasi fel se tinea si evidenta prizonierilor – se stia pentru fiecare orientarea religioasa, locul natal si modul in care urmau sa fie executati.

   IBM este companie membra Council on Foreign Relations. A avut de fapt mereu relatii stranse cu PAPUSARII . Fondatorul ei , Thomas J. Watson a fost medaliat de Adolf Hitler .

   Cititi va rog si articolul :

BIG BROTHER, CIPURI, IMPLANTURI, MICROCIPURI, 666, SEMNUL FIAREI: faza finala a experimentului inceput de colaborarea IBM-nazism, coordonarea masoneriei

 

   De ce toate ELITELE de mai sus au finantat si sustinut nazismul ? Vom intelege dupa publicarea si a celorlalte parti din studiu .

   Inchei amintind faptul ca Maria Anna Schicklgruber , mama lui Alois Hitler , bunica lui Adolf Hitler a lucrat in casa lui Salomon Mayer von Rothschild . Dupa ce a ramas insarcinata , a parasit casa nascandu-l pe Alois , caruia nu i se stie nici pana azi cine ii este tatal natural .

   Banuind ceva , dictatorul Austriei , Engelbert Dollfuss ( 1892 –  1934 ) a facut investigatii si unii autori chiar considera ca ar fi descoperit niste documente compromitatoare conform carora baronul era bunicul lui Hitler . Nu stim ce a decoperit el , dar cert este ca a fost asasinat de catre agenti nazisti in 1934 .

   NOTE :

 

   ( NOTA 1 )

 

   Prescott Sheldon Bush ( 1895 – 1972 ) , United States Senator , tatal fostului presedinte George H. W. Bush , bunicul actualului presedinte George W. Bush ( membru Bohemian Grove ) .

   Membru Zeta Psi si Skull and Bones secret society.

   Impreuna cu Brown Brothers Harriman fondeaza Union Banking Corp.-New York. care a finantat regimul nazist .

   In 1924 este facut vicepresedinte al A. Harriman & Co. de catre socrul sau George Herbert Walker .

   Sapte ani mai tarziu devine partener fondator al Brown Brothers Harriman & Co. .

   Legaturi apropiate cu American Birth Control League din 1942 si mai apoi cu Planned Parenthood in 1947 . Cititi va rog si :

EUGENIA

   Despre ceilalti membri ai familiei cititi va rog articolul :

Personalitati si organizatii : familia BUSH

 

   ( NOTA 2 )

   Clarence Douglas Dillon ( 1909 – 2003 ) , evreu , participant Bilderberg Group  , fost United States Secretary of the Treasury , membru important in comitetul executiv al National Security Council (ExComm) , prieten apropiat John D. Rockefeller 3rd si David Rockefeller , Rockefeller Foundation . De asemenea al lui Philip Graham . Membru Council on Foreign Relations . 

   ( NOTA 3 )

   Familia Warburg , evrei

   Paul Warburg  ( 1868 – 1932 ) impreuna cu fratii sai Max Warburg ( 1867 – 1946 ) si Felix Warburg ( 1871 – 1937 ) , toti bancheri , au fost propietarii M.M.Warburg & CO din Germania . Max a ramas pe batranul continent iar Paul si Felix au infiintat in SUA Kuhn, Loeb & Co. impreuna cu Jacob Schiff , la care se alatura si Otto Hermann Kahn ( 1867 – 1934 )

   Paul Warburg a fost si presedinte al Bank of Manhattan . De asemenea primul director COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS (CFR) .

   Felix Moritz Warburg s-a insurat cu Frieda Schiff , fiica lui Jacob Schiff .

   In 1907 Jacob Schiff declara intr-un discurs la New York ca fara o banca centrala care sa aiba un control adecvat , tara va aluneca inspre cele mai severe crize din istorie .

   Dupa criza artificiala din 1907 ,  “ rezolvata “ de J. P. Morgan , in 1908 congresul il insarcineaza pe Nelson W. Aldrich cu descoperirea cauzelor si cu cautarea solutiilor pentru prevenirea crizelor …

    Acesta , dupa o vizita la greii din finante banci europeni ( Rothschilds si prietenii ) , in noiembrie 1910 la Jekyll Island Club , se intalneste cu Paul Warburg ( Kuhn, Loeb & Co. ) , Frank A. Vanderlip ( din partea National City Bank of New York ) , Henry P. Davison ( din partea companiilor J. P. Morgan ), Charles D. Norton ( din partea First National Bank of New York), Benjamin Strong ( reprezentant J. P. Morgan) , in cel mai mare secret posibil , si pun bazele Federal Reserve , in conformitate cu intelegerea prealabila Aldrich , Warburg , JP Morgan , Rockefeller . Secretul era necesar deoarece opinia publica nu ar fi acceptat o “ banca nationala “ creata de banci private . De abia in 1913 este recunoscuta oficial de catre Woodrow Wilson , influentat fiind de Bernard Mannes Baruch .

   In 1997 Dillon, Read & Co. se uneste cu S. G. Warburg & Co. , formandu-se Warburg Dillon Read , redenumita apoi UBS Warburg , acum parte a UBS AG .

   James Warburg ( 1896-1969 , fiul lui Paul si consultant financiar al presedintelui Franklin D. Roosevelt ) declara în fata Senatului SUA pe 7 Feb. 1950:

    “ Vom avea un Guvern Mondial, fie ca ne place, fie ca nu ne place. Singura întrebare este daca acest Guvern Mondial va fi adoptat prin cucerire sau prin accept. “

   ( NOTA 4 )

   John Pierpont Morgan ( 1837 –  1913 ) , un adevarat gigant in banci – finante , industrie . La inceputul secolului al XX-lea, jurnalistii de inalta clasa, precum Lincoln Steffens si Ida Tarbell, observau pentru prima data faptul ca America nu mai era condusa de politicieni, ci de marii oameni de afaceri.

   S-a nascut intr-o familie bogata – o familie de bancheri importanti – si si-a inceput cariera in business-ul tatalui sau, la varsta de 19 ani. Dupa Razboiul Civil, Morgan a inceput sa investeasca in caile ferate si curand conducea industria transporturilor. El nu construia noi drumuri, ci le consolida pe cele cu probleme financiare, proces denumit “morganizare”.
   Programul sau era compatibil cu cele ale marilor corporatii, care doreau sa inlature competitia prin formarea trusturilor si monopolurilor.
John D. Rockefeller a creat cel mai mare monopol – Standard Oil Company – care a adus ordine in industria petroliera, in care la momentul respectiv, predomina haosul. Cu exceptia lui Andrew Carnegie, nici un alt capitalist din tara, nu detinea atunci banii necesari pentru a forma astfel de trusturi uriase. Asa ca marii capitalisti ajungeau, in cele din urma, la J.P. Morgan si alti bancheri extraordinari de pe Wall Street.

   Acesta a fost inceputul marii crize corporative din New York. Capitalisti puternici, precum Philip Armour – “regele” industriei alimentare pe-atunci – si Collis Huntington – “regele” industriei transporturilor s-au mutat in New York in 1890 pentru a fi aproape de marile case de investitii, precum Morgan & Co., Lehman Brothers, si Kuhn & Loeb.
   Pana in 1895, New York ajunsese sediul principal al corporatiilor din SUA. Aproape jumatate din milionarii americani locuiau in metropola New York. Morgan controla cartelul Wall Street, considerat in perioada respectiva (asa cum este si astazi) “cea mai mare putere financiara din istorie”.
   La inceputul anilor 1900, in culmea puterii sale, Morgan domina 100 de corporatii cu active de peste 22 miliarde USD.

   UN MILARD IN ACEEA VREME ECHIVALA CU APROXIMTIV 190 MILIARDE AZI . Deci vorbim de aproximativ 4200 de miliarde …

   Printre ele se afla si prima corporatie care avea active de mai multe miliarde – U.S. Steel. Morgan a format acest imens trust al otelului in 1901, din fabricile pe care le achizitionase de la Carnegie .

   A avut relatii stranse de afaceri cu Nelson W. Aldrich si familia Warburg .

   Iata inca un exemplu de implicare a sa , pentru a intelege mai bine nivelul afacerilor la care se lucra :

   General Electric Company , pe vremea cand avea sloganul “ noi aduce lucruri bune pentru viata “ , au fost principalii furnizori ai suportului tehnic pentru fabricarea bombelor atomice lansate asupra Japoniei .

   Este cotata a sasea companie pe plan mondial si s-a format in 1892 prin unirea Edison General Electric Company si Thomson-Houston Electric Company printr-un aranjament al gigantului J. P. Morgan . Companie este membra a COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS ( CFR )

   Acum au sloganul “ imaginatia la lucru “ . La ce sa ne asteptam ?

   ( NOTA 5 )

   Familia Rothschild

   Mayer Amschel Rothschild ( 1744    1812 ) , fondatorul imperiului bancar Rothschild , cea mai de succes familie din istorie . Acesta si mai apoi fii sai au creat acest imperiu cu intindere europeana determinand explozia revolutiei industriale pe continent , au influentat dezvoltarea economica a sa pe directia deja cunoscuta a folosirii combustibililor solizi , inclusiv dezvoltarea transporturilor , au modernizat si stapanit sistemul bursier , bancar , financiar , au influentat direct politicul , au finantat mereu ambele tabere ale unui razboi , au pus la punct un sistem continental de informatii rapide , etc. Desigur , ei au fost varful unui ice-berg , partea vizibila a unui sistem piramidal in care au fost ajutati de prieteni mai putin vizibili opiniei publice .

   La 1 mai 1776, sub conducerea lui Mayer Amschel Rothschild ( in traducere SCUTUL ROSU – inainte chemandu-l Mayer Amschel Bauer , dar si-a schimbat numele in mod special pentru ce avea in plan sa faca ) , cu sprijinul altor familii de evrei germani bogati – Wessely, Moses, Mendelsson – si a unor bancheri (Itzig, Friedlander) -, Weishaupt fondeaza in secret societatea „Vechii cautatori de lumina din Bavaria”, care va deveni mai cunoscuta sub denumirea „Ordinul Iluminatilor”. Weishaupt a sustinut ca numele provenea din vechi scrieri si insemna cei care detin lumina„. 

   Primul profet al „Ordinului”, cel care intocmise o doctrina de la care mai tarziu s-au inspirat alte societati secrete influente – „Carbonarii” lui Giuseppe Mazzini, „Liga Dreptilor” lui Karl Marx  sau „Decembristii” lui Cernisevski – a fost Adam Weishaupt, din acest punct de vedere poate cel mai influent om al secolului XIX. Doctrina lui, Novus Ordo Seclorum , a supravietuit veacului si a schimbat lumea in secolul XX.

   1) Abolirea monarhiei si a oricarei puteri ordonate;

    2) Abolirea proprietatii private;

   3) Abolirea mostenitorilor;

   4) Abolirea patriotismului;

   5) Abolirea familiei (a casniciei si instruirea in comun a copiilor);

   6) Abolirea tuturor religiilor.

   Intre 16 iulie si 29 august 1782, la Wilhelmsbaden a avut loc al doilea Congres Masonic, sub presedintia baronului de Braunswick. Congresul de la Wilhelmsbaden a incercat sa faca o conciliere intre diverse secte francmasonice: rosicrucieni, necromanti, cabalisti si umanitaristi. La Congres a fost prezent si Adam Weishaupt, care a reusit sa fuzioneze Ordinul Iluminatilor cu masonii din lojile engleze si franceze. Congresul mai este important si pentru ca a coincis cu emanciparea evreilor din Imperiul Habsburgic. Totodata, a fost pus la punct in mare secret planul Revolutiei franceze care se va declansa sapte ani mai tarziu . Contele de Virieu, un mason care a participat la congresul secret de la Wilhelmsbaden , i-a dezvaluit ulterior unui prieten:Nu pot sa-ti spun ce s-a hotarat acolo. Pot doar sa-ti spun ca este mult mai grav decat iti inchipui tu. Conspiratia care s-a pus in miscare la Wilhelmsbaden este atat de perfect organizata, incat nu au scapare nici monarhia, nici biserica„.

   Aceasta doctrina este baza celei de STANGA . De aceea si simbolurile … Rosu caracteristic stangismului , 1 mai celebrata de intreaga stanga , etc.

   Cititi va rog mai multe in articolul :

PAPUSARII – inceputuri

   Sa vedem cine au fost fii sai :

   Salomon Mayer ( 1774 – 1855) – fondatorul Rothschild banking family of Austria , care a determinat dezvoltarea economica a Austriei .

   Nathan Mayer ( 1777 – 1836 ) – fondatorul Rothschild banking family of England . Ca o paranteza , s-a casatorit cu o ruda a lui Karl Marx . In afara de domeniul financiar-bancar pe care au ajuns sa-l stapaneasca in insula , a colaborat direct cu guvernul in politica externa si de securitate a statului . De asemenea au dezvoltat un serviciu de informatii privat . Au finantat tabara anti Napoleon .

   Folosindu-se de sistemul propiu de informatii , de influenta si de credibilitate , dupa batalia de la Waterloo , pierduta de francezi , au adus in Anglia stirea falsa ca ar fi fost de fapt invers , panicand populatia . Bursa a cazut si ei au cumparat pe nimic tot ceea ce i-a interesat . La scurt timp stirea adevarata a venit . Astfel averea lor a crescut fabulos . La scurt timp , influenta lor in Bank of England era deja determinanta . A mai lucrat cu guvernul prusac si cel spaniol .

   Fiul lui Nathan Mayer , Lionel de Rothschild ( 1808-1879 ) , a finantat si influentat guvernul britanic in chestiunea Canalului Suez . A investit masiv in Franta . Fiul sau , Alfred de Rothschild (1842-1918), a devenit director of the Bank of England si a reprezentat guvernul britanic la International Monetary Conference din Bruxelles in 1892 .

   Au mai dezvoltat afaceri in Africa de Sud .

   Calmann (Carl) Mayer ( 1788 – 1855 ) – fondatorul Rothschild banking family of Naples ( Napoli ) .

   James Mayer de Rothschild (1792-1868) – fondatorul Rothschild banking family of France . A determinat transformarea Frantei intr-o putere industriala . La vremea sa a fost cel mai bogat om al planetei .

   A fost sustinatorul lui Gioacchino Rossini, Frédéric Chopin, Honoré de Balzac, Eugène Delacroix si Heinrich Heine.

   SPECIFICATIE :

   Cand cititi mai sus ca au facut afaceri , ganditi-le ca pe ceva mega , la nivel national sau continental .

   In tarile unde erau prezenti direct , reprezentau o forta bancara mult superioara intregii „ concurente „ luate la un loc . 

   Familia avea obicieiul sa se casatoreasca intre membrii sai . In cazul in care pe o line a arborelui genealogic aceasta practica o faceau consecutiv 2-3 generatii , rezultau sinucigasi sau nebuni . 

   Cei mai sus numiti au fost prieteni cu conducatorii politici din tarile respective .

   Dupa dramaticul al doilea razboi mondial si aflarea de catre intreg mapamondul a ororilor HOLOCAUSTULUI , familia a intrat intr-un OBLIGATORIU si NECESAR con de umbra , lasand unui grup prieten o buna parte a domeniului de activitate . Asta nu inseamna ca au devenit minusculi .

   Actualmente , banca Rothschild este una din cele mai mari banci de investitii din lume .

   http://www.rothschild.com/

   Putem aminti si cateva din interesele mega familiei in Romania ultimilor ani , atat prin patrunderea pe piata a ABN AMRO Rothschild dar si prin achizitii sau implicare in privatizari strategice sau importante : BCR– Erste Bank , Banca Ion Tiriac – HVB Bank , Romportmet – Mittal Steel , Petrom , Alro , Azomures , Arctic  Arcelik , Luxten , Terapia  Advent , Enel – pentru Distrigaz Sud si Nord , ultimele filiale Electrica , Trigranit , Esplanada City Center , dezvoltatorul Planorama , Asiban , etc. Proiecte finalizate sau in curs de finalizare .

   Ca o paranteza , interesanta a fost numirea in compania d-nului Patriciu ca director general executiv a americanului John H. Works, licentiat in drept, specialistul in investment banking al bancilor J.P. Morgan (Rockefeller ) si ABN AMRO Rothschild.

   ( NOTA 6 )

   John Foster Dulles ( 1888 – 1959 ) , U.S. Secretary of State sub President Dwight D. Eisenhower , 1953 – 1959, fratele directorului CIA Allen Welsh Dulles .

   In 1918 este consilier in delegatia americana de la Versailles Peace Conference ajutandu-l pe unchiul sau , viitorul secretar de stat Robert Lansing , apoi membru al War Reparations Committee .

   Devine partener al firmei internationale de avocatura Sullivan & Cromwell care a facut afaceri cu regimul nazist.

   In 1945 participa la San Francisco Conference consiliindu-l pe Arthur H. Vandenberg si ajutand la pregatirea United Nations Charter . A fost delegat american United Nations General Assembly 1946, 1947 si 1950.

   Ca secretar de stat si-a adus un aport considerabil la consolidarea NATO .

   In 1953 , impreuna cu fratele sau , in cadrul Operation Ajax , l-a inscaunat in Iran pe nepopularul prooccidental sah Mohammad Reza Pahlavi .

   Chairman si cofondator al Commission on a Just and Durable Peace of the Federal Council of Churches of Christ in America ( National Council of Churches ), Chairman of the Board for the Carnegie Endowment for International Peace, Trustee of the Rockefeller Foundation 1935 – 1952, membru fondator Council of Foreign Relations. Prieten apropiat al familiei Rockefeller .

 

   ( NOTA 7 )

   Rockefeller Foundation a fost creata in 1913 de John D. Rockefeller („Senior”) , si este una din cele mai influente fundatii private mondiale . In 1917 chairman devine John D. Rockefeller, Jr. , alti membri marcanti fiind C. Douglas Dillon si Henry Kissinger . Actuala presedinta a fundatiei este Judith Rodin , director Citigroup .

   S-a implicat in timpul primului razboi mondial , mai ales prin omul lor , canadianul William Lyon Mackenzie King in relatiile industriale .

   In anii 1930 incepe o masiva aducere a evreilor bine pregatiti sau cadre universitare din Europa . Desi aveau mijloace financiare sa scoata toti evreii , n-au facut-o insa …

   A finantat si Peking Union Medical College , a carui denumire a fost schimbata in timpul revolutiei culturale in „Capital University of Medical Sciences” dar care a revenit la vechiul nume in 1979 .

   Mii de oameni de stiinta din intreaga lume au lucrat pentru ei in vaste si foarte importante programe :

   Council on Foreign Relations (CFR) , notabil War and Peace Studies ( 1939 – 1945 ) care a sfatuit US State Department si guvernul in planurile strategice si de perspectiva .

   Royal Institute of International Affairs (RIIA) din Londra .

   Carnegie Endowment for International Peace , diplomatic training program .

   Brookings Institution

   World Bank , finantarea training-ul oficialilor straini in cadrul Economic Development Institute .

   Harvard University , Center for International Affairs

   Yale University , Institute of International Studies

   Princeton University , Office of Population Research;

   Columbia University , Russia Institute;

   University of the Philippines, Los Baños , College of Agriculture si construirea unui centru pentru studentii straini

   Library of Congress

   Bodleian Library , Oxford University

   Population Council

   Social Science Research Council

   National Bureau of Economic Research.

   Kokuritsu Kōshū Eisei-in in Tokyo (1938);

   Group of Thirty

   A suportat multe programe ale Natiunilor Unite , intre care si First Global Forum On Human Development, organizat in cadrul United Nations Development Programme in 1999 . A creat modele pentru World Health Organization , National Science Foundation , National Institute of Health .

   A sustinut campanii de vaccinari , a finantat stiinte sociale , institutii culturale internationale .

   A declansat si finantat Green Revolution , reforme in agricultura pe plan mondial , introducandu-se noi tehnologii pentru cresterea productivitatii , hibridizari , modificari genetice . A cooptat in actiune si Bill & Melinda Gates Foundation .

   Cititi va rog si articolele :

 

Familia ROCKEFELLER , NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL ( partea 1 )

 

Familia ROCKEFELLER , NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL ( partea 2 )

 

   ( NOTA 8 )

 

   COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS a fost creat in 1921 , primul ei director fiind Paul Warburg . Cei care au stapanit consiliul inca de la inceput sunt Rockefeller family , la infiintarea lui prin John D. Rockefeller, Jr. care l-a si finantat enorm . Finantarile au continuat prin Rockefeller Brothers Fund . In 1949 David Rockefeller devine cel mai tanar director al Council on Foreign Relations , pe care de atunci il stapaneste . A initiat si pregatit figuri importante ale politicii internationale americane , TOTI obligatoriu membri ai consiliului . Printre ultimii : Condoleezza Rice si vice presidintele Dick Cheney . In crearea sa au avut interes si cei de la Morgan .

   Consiliul publica bilunarul Foreign Affairs . Elihu Root , cel ce fusese primul presedinte al Council on Foreign Relations spunea despre publicatie ca este un ghid pentru opinia publica .

   Consiliul este strans legat de David Rockefeller Studies Program .

   Joseph Kraft fost membru CFR si Trilateral Commission spune despre consiliu ca este Power Elite , condus de oameni cu interese si viziuni similare ce creaza evenimente de pe pozitii invulnerabile aflate in spatele “ scenei “ . 

   Chester Ward, Amiral si fost judecator în Marina Militara SUA, membru în CFR timp de 15 ani spunea :

   Scopul principal al CFR este slabirea suveranitatii SUA si a independentei nationale si supunerea ei unui guvern unic mondial.

   Detalii despre membrii marcanti gasiti in articolul :

COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS – istoric si detalii despre membri 

 

   ( NOTA 9 )

 

   In 1895 componenta franceza a familiei Rothschilds devine interesata in cumpararea minelor Anaconda , achizitionand un sfert din ea . Si nu era singura pe lista . La sfarsitul anilor 1890 familia controla deja peste 40 % din intreaga productie mondiala de cupru . Rolul lor in Anaconda a fost insa scurt , in 1899 predand stafeta familiei prietene Rockefeller

care au creat din ea gigantul Amalgamated Copper Mining Company , una din cele mai mari trusturi de la inceputul secolului 20 . Intreaga compania a fost insa cumparata printr-un artificiu financiar de catre Henry H. Rogers ( prietenul si partenerul de afaceri al lui John D. Rockefeller ) impreuna cu William Rockefeller cu implicarea National City Bank of New York. Pana in 1915 reuseste sa incorporeze toate rivalele din zona , dupa care isi reschimba denumirea in Anaconda .

 

   Industria cuprului era extrem de profitabila prin pretul artificial ridicat in conditiile in care incepuse electrificarea . In anii 1920 profitul companiei atinsese maximul , extinzandu-se si in industria de mangan , zinc , aluminiu .

 

   In 1922 achizitioneaza operatiunile miniere din Chile ( Chuquicamata , cea mai mare din lume ) si Mexic , aducand doua treimi din toate profiturile companiei .

 

   In 1928 insa , Rockefeller incepe crearea dezastrului care a atins in 1929 apogeul . Au vandut actiunile companiei , pe care mai apoi tot ei le-au cumparat . Fluctuatia a fost uriasa , de la 40 la 128 dolari per actiune in trei luni . A fost considerata cea mai mare frauda din istoria bancara de pana atunci si cauza declansarii MARII CRIZE . 

 

   ( NOTA 10 )

 

   Cititi va rog si articolul :

 

GEORGE SOROS , GUVERNUL MONDIAL , NOUA ORDINE MONDIALA , lista lui Soros

 

   ( NOTA 11 )

 

   Sub impulsul lui David Rockefeller , Grupul Bilderberg se intruneste pentru prima data la Hotel de Bilderberg , de unde si denumirea , langa Arnhem , intre 29 si 31 mai 1954 . Cititi va rog amanunte despre istoricul sau si despre membrii participanti in articolul :

 

Grupul BILDERBERG , istoric si detalii lista participanti

 

   ( NOTA 12 )

 

   William Averell Harriman ( 1891 – 1986 ) , politician , afacerist si diplomat . Fiul baronului din transporturi E. H. Harriman . Secretary of Commerce sub presedintele Harry S. Truman si Governor of New York.

   Membru Skull and Bones .

   Trimis special al presedintelui Franklin D. Roosevelt in Europa , ambasador in Uniunea Sovietica si Marea Britanie .

   A fost casatorit cu fosta sotie a fiului lui Winston Churchill .

   In 1922 intemeiaza banca W.A. Harriman & Co . In 1927 i se alatura fratele sau , aceasta devenind Harriman Brothers & Company , care in 1931 se uneste cu Brown Bros. & Co. devenind gigantul de mare succes Brown Brothers Harriman & Co. care i-a avut ca angajati apropiati si pe George Herbert Walker si ginerele sau Prescott Bush ( bunicul actualului presedinte ) 

   Printre proprietatile lor mai putem enumera Union Pacific Railroad , Merchant Shipping Corporation , Polaroid Corporation .

   Asociati la Southern Pacific Railroad (inclusiv Central Pacific Railroad), Illinois Central Railroad; Wells Fargo & Co.; Pacific Mail Steamship Co.; American Shipping & Commerce (HAPAG),  American Hawaiian Steamship Co., United American Lines;  Guarantee Trust Company si Union Banking Corporation.

   Banca lor a fost implicata in finantari si relatii de afaceri cu companii germane , inclusiv cu unul din cei mai mari finantisti ai nazismului , industriasul Fritz Thyssen . Acestea au continuat si dupa ce Hitler a declarat razboi SUA . Au fost sistate oficial la 20 octombrie 1942 afacerile :

   Union Banking Corporation (Thyssen , Brown Brothers Harriman).

   Holland-American Trading Corporation ( Harriman)

   Seamless Steel Equipment Corporation  Harriman)

   Silesian-American Corporation

   Acestea au fost luate de guvern si returnate dupa razboi .

   Union Banking Corporation s-a dizolvat in 1951 .

   Harriman , ca trimis special al lui Franklin D. Roosevelt a fost prezent la intalnirea acestuia cu Winston Churchill , celebra Atlantic Charter din august 1941 .

   In 1951 a mediat la Teheran intre Iran si Marea Britanie problema creata de dorinta iranienilor de a nationaliza Anglo-Iranian Oil Company.

   Membru marcant COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS .

   Newsweek , magazin fondat in 1933 , lansat in 1935 . In 1937 se uneste cu jurnalul Today, fondat in 1932 de catre Averell Harriman si Vincent Astor , ultimul devenind chairman of the board si principal actionar pana in 1959 .

   Newsweek este cumparat de Washington Post in 1961 .

   ( NOTA 13 )

   Giovanni Agnelli ( 1921 –  2003 ), industrias italian , conducatorul Fiat. Bunicul sau , Giovanni Agnelli , a produs autovehicule pentru puterile Axei .

   In anii 1970 vinde o parte din companie catre Lafico , companie libiana a colonelului Gaddafi .

   Relatii stranse cu STANGA italiana .

   Conducator al clubului Juventus .

   Prieten apropiat cu Henry Kissinger si David Rockefeller . Ultimul l-a numit International Advisory Committee (IAC) al Chase Manhattan Bank, condusa de Rockefeller .

   A fost deasemenea membru al Rockefeller Center .

   Recunoscut ca un «  playboy «  , a avut relatii intime cu Pamela Harriman , ea insasi o desfranata la nivel PAPUSARESC .

   Relatii cu mafia .

   Participant Bilderberg Group  .

   ( NOTA 14 )

   Allen Welsh Dulles ( 1893 – 1969 ) , prieten apropiat al familiei Rockefeller , Director of Central Intelligence (de-facto sef al U.S. Central Intelligence Agency) , membru Warren Commission , partener al Sullivan & Cromwell. Fratele lui John Foster Dulles .

   Dupa razboi este creata vestita si influenta Central Intelligence Agency , devenindu-i sef , ajutat fiind de Henry Kissinger , ce lucrase pentru Army Intelligence. Au fost cooptati inclusiv oameni de stiinta nazisti carora li s-a ascuns trecutul .

   Membru Council on Foreign Relations

     In 1953 , impreuna cu fratele sau , in cadrul Operation Ajax , l-a inscaunat in Iran pe nepopularul prooccidental sah Mohammad Reza Pahlavi . Tot ei au realizat dezastrul Bay of Pigs Invasion cand au lucrat inclusiv cu mafia pentru incercarea de rasturnare a lui Castro .

   L-au exasperat pe John F. Kennedy care la un moment dat a spus : “ Spargeti CIA in mii de bucati si aruncati-le in vant “  N-a mai apucat , Dulles fiind cel ce i-a anchetat moartea … Sa ne amintim un remarcabil discurs al presedintelui asasinat , The president and the press “ , 1961 :

   “ Doamnelor si domnilor

   Cuvantul “ secret “ este inadmisibil intr-o societate libera si deschisa iar noi ca popor , intrinsec cat si din punct de vedere istoric suntem impotriva societatilor secrete , a juramintelor secrete si a procedurilor secrete . Pentru ca exista impotriva noastra o conspiratie monolitica si crunta care se bazeaza in principal pe modalitati ascunse pentru a-si extinde sfera de influenta se bazeaza pe infiltrare in loc de invadare , pe subversiune in loc de alegeri , pe intimidare in loc de libera alegere . Este un sistem care a comasat vaste resurse umane si materiale pentru cladirea unei masinarii strans unite si foarte eficienta ce uneste operatiuni militare , diplomatice , de informatii , economice , stiintifice si politice . Operatiunile sale sunt ascunse , nu publicate , greselile sale sunt ingropate , nu puse pe prima pagina , criticii sai sunt redusi la tacere , nu laudati . Nici o cheltuiala nu este pusa sub semnul intrebarii , nici un secret nu este dezvaluit . De aceea judecatorul atenian Solon , a decretat ca fiind ilegal pentru orice cetatean sa se sustraga unei controverse . Va cer ajutorul pentru sarcina foarte grea de a informa si alerta poporul american , increzator ca impreuna cu ajutorul vostru , omul va fi ce a fost destinat sa fie ,  liber si independent . “

   In 1963 este asasinat …

   ( NOTA 15 )

 

   Cititi va rog si articolele :

 

Familia ROCKEFELLER , NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL ( partea 1 )

Familia ROCKEFELLER , NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL ( partea 2 )

 

 

Personalitati si organizatii : familia BUSH

   Despre actualul presedinte american s-a scris enorm . Ma voi referi acum la rudele si la strabunii sai .

      Neil Bush

   Neil Mallon Bush ( 1955 – ) , fratele sau mai tanar , a facut afaceri cu oligarhul evreu rus Boris Berezovsky .

   Marvin Pierce Bush ( 1956 – )

   Stim ca Securacom , redenumita apoi Stratesec , s-a ocupat de electronic security pentru  United Airlines, Dulles International Airport si World Trade Center. Adica de locul de unde conform teoriei oficiale au plecat avioanele de pasageri si de locul in care au intrat la 11.09.2001 . Coincidenta ? Mai stim ca sefi ai companiei au fost Marvin Pierce Bush ( 1956 – ) , fratele presedintelui SUA si Wirt D Walker III , un var al lor . Interesant ?

   Ni se spune oficial ca Marvin Pierce Bush n-ar mai lucreaza acolo din 2000 . Sigur ? Comisia de ancheta n-a prea bagat-o in seama in timpul investigatilor iar sefii lor n-au fost deranjati cu intrebari . Oricum , compania asta fantoma a disparut in 2002 , dupa ce si-a incheiat misiunea MIZERABILA . Misiunea de securizare a acelor importante obiective a inceput in momentul in care in Securacom a fost pompat capital de catre Kuwait-American Corporation . Si ne aducem astfel aminte de traditionalele relatii de afaceri ale familiei Bush cu emirii arabi , inclusiv clanul din care face parte bin Laden …

   George Herbert Walker Bush ( 1924 – ) , fost presedinte SUA , tatal actualului presedinte .

   Membru Skull & Bones , Bohemian Grove , Council on Foreign Relations , Trilateral Commission . Relatii apropiate cu familia saudita a lui Bin Laden . Fost ambasador in China , fiind un suporter deschis al comunismului din acea tara . A sugerat guvernului chinez politica unui singur copil .  Acesta declara in ianuarie 1991:

    Daca nu vom continua, vom pune în pericol pacea si democratia noii ordini mondiale pe care acum o putem vedea, aceasta realitate atât de mult visata la care ne-am adus contributia noi toti. “

   Prescott Bush

   Prescott Sheldon Bush ( 1895 – 1972 ) , United States Senator , tatal fostului presedinte George H. W. Bush , bunicul actualului presedinte George W. Bush ( membru Bohemian Grove ) .

   Membru Zeta Psi si Skull and Bones secret society.

   Impreuna cu Brown Brothers Harriman fondeaza Union Banking Corp.-New York. care a finantat regimul nazist . Cititi va rog si :

NATIONAL-SOCIALISMUL , cea mai mare cacealma a istoriei

   In 1924 este facut vicepresedinte al A. Harriman & Co. de catre socrul sau George Herbert Walker .

   Sapte ani mai tarziu devine partener fondator al Brown Brothers Harriman & Co. .

   Legaturi apropiate cu American Birth Control League din 1942 si mai apoi cu Planned Parenthood in 1947 . Cititi va rog si :

EUGENIA