Ploile care „au adus sfinți” în loc de inundații – cum au fost descoperite moaștele celor patru Mucenici de la Niculițel?
În data de 4 iunie, martirologiul siriac și cel al Fericitului Ieronim din secolul al IV-lea indică sărbătorirea Sfinților Zotic, Atal, Camasie și Filip. Cine sunt aceștia și cum au ajuns să fie trecuți în calendarul ortodox?
Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel sunt cuprinşi în numărul celor 36 de martiri greci, romani, traci, daci şi capadocieni care au fost martirizați prin decapitare pentru credința lor, între Dunăre şi Marea Neagră.
Nu cunoaștem cu exactitate data morţii lor, nici locul în care au fost martirizaţi. Unii presupun că cei patru erau ostaşi în armata romană și, pentru că nu voiau să jertfească idolilor, au fost surghiuniţi la gurile Dunării, în nordul Dobrogei de astăzi, unde erau exilaţi numeroşi creştini.
Conform tradiţiei, aceşti sfinţi ostaşi au fost judecaţi de către autorităţile romane în vechiul oraş Noviodunum (pe malul Dunării, la 2 kilometri est de localitatea Isaccea, județul Tulcea), tot în Dobrogea, și condamnați la moarte prin tăiere cu sabia, fie în timpul persecuţiei lui Diocleţian, în anii 303-304, fie în timpul ultimei persecuţii sângeroase din vremea împăratului Liciniu, în anii 319-324.
După moartea lor, trupurile le-au fost aşezate provizoriu în morminte simple şi discrete, de frica ostaşilor romani. După anul 324, când capitala Imperiului Roman a fost mutată la Constantinopol, creştinii din Sciţia Mică (Dobrogea), ajutaţi de episcopii de la Tomis, au construit o bazilică din piatră și au mutat în cripta de la subsolul ei moaștele celor patru martiri. Acest lucru este explicabil, dacă ținem cont de faptul că ambele localităţi formau o singură unitate administrativă şi erau foarte apropiate (aproximativ 10-12 km).
După mai bine de un secol și jumătate, în luna septembrie a anului 1971, în urma unor ploi torențiale, pârâul din localitatea Niculițel a ieșit din albie, iar apa abătută pe o uliţă lăturalnică a scos la iveală cupola de piatră a criptei, aflată sub ruinele vechii biserici creştine.
Cercetările arheologice au scos la iveală detalii impresionante: cei patru martiri au fost așezați în raclă respectând întocmai tradiția creştină pe care o cunoaştem până astăzi, adică având mâinile pe piept şi capul orientat spre apus. Cripta are formă aproape pătrată şi este construită din cărămidă cu mortar, având următoarele dimensiuni: 3,70 x 3,40 m și înaltă de 2,30 m. Accesul în criptă a fost blocat cu o lespede din piatră iar în interior, pe peretele din stânga intrării, a fost scrijelită în mortarul crud următoarea inscripţie: „Martirii lui Hristos”, iar pe cel din dreapta – repetarea cuvântului martiri și consemnarea numelor în următoarea ordine: Zotikos, Attalos, Kamasis, Philippos, având deasupra Crucea monogramată (simbol creștin timpuriu constând din primele două litere grecești ale numelui Χριστός).
Cercetările de specialitate au continuat și în anii următori, iar sub nivelul acestei cripte au fost descoperite două vase de ceramică și alte numeroase fragmente de oase umane (aproape 100) de mici dimensiuni, cel mai probabil din trupurile altor martiri, ale căror nume nu se cunosc încă. Pe o lespede confecționată din calcar a fost găsită și o nouă inscripție: „Aici și acolo (se află) sângele (vlaga) martirilor”. Forma literelor acestei inscripţii este asemănătoare cu cea descoperită pe pereţii criptei superioare, acest element pledând astfel pentru contemporaneitatea lor.
În urma acestei desoperiri, după 16 veacuri de odihnă în răcoarea criptei, moaştele martirilor de la Niculiţel au fost aşezate în patru racle de lemn şi depuse spre închinare în biserica Mănăstirii Cocoş din apropiere, unde se păstrează şi astăzi.
Profesorul Emilian Popescu, teolog, istoric și membru de onoare al Academiei Române, consideră că descoperirile arheologice de la Niculiţel au o valoare cu totul deosebită.
1. Ele au adus la lumină, pentru prima oară, moaştele (scheletele) întregi ale unor martiri, cărora le cunoaştem sigur şi numele.
2. A ieşit la iveală una dintre cele mai vechi bazilici de pe teritoriul ţării noastre şi cel mai vechi martirion cunoscut până acum.
3. Se întăreşte convingerea noastră în ştirile din martirologii, şi anume că ele sunt adevărate.
4. Se dovedeşte forţa şi vechimea crediniţei creştine pe pământul României.
5. Această descoperire este până acum unică în întreg spaţiul balcanic şi extrem de rară în tot spațiul fostului Imperiu Roman.
Sfantul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava
Fresca Manastirea Voronet. De la medieval painter – user Gabriel Todica, ro.wikipedia.org, Domeniu public, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=12195147
În luna iunie, în ziua a doua, pomenirea Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.
Sfântul Mucenic Ioan cel Nou din Suceava a trăit în sec. al XIV-lea în oraşul Trebizond. El era un comerciant, credincios, evlavios şi ferm în ortodoxia sa, fiind generos cu cei nevoiaşi.
Odată, aflându-se pe o corabie ocupându-se cu comerţul său, căpitanul vasului, care nu era ortodox, a intrat în conflict cu Ioan, discutând despre credinţă. Neplăcându-i cuvintele sfântului, căpitanul a hotărât să se răzbune şi să-i facă probleme odată ajunşi la Cetatea Albă. Cât vasul a acostat la Cetatea Albă, căpitanul s-a dus la conducătorul oraşului care era închinător la foc şi i-a spus că pe corabia sa se află un om învăţat care vrea să devină şi el închinător la foc. Astfel, conducătorul l-a chemat pe Ioan să se alăture închinătorilor la idol şi să renunţe la credinţa sa.
Sfântul s-a rugat în secret chemându-L în ajutor pe Cel Care a spus: “Iar când vă vor duce ca să vă predea, nu vă îngrijiţi dinainte ce veţi vorbi, ci să vorbiţi ceea ce se va da vouă în ceasul acela. Căci nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Sfânt” (Marcu 13:11). Dumnezeu i-a dat curaj şi înţelepciune să facă faţă celor necredincioşi şi să mărturisească drept că este creştin, după care a fost supus la bătăi crunte şi trupul i-a fost sfâşiat şi carnea de pe el cădea bucăţi. Sfântul mucenic a mulţumit lui Dumnezeu pentru că l-a făcut vrednic să-şi verse sângele pentru EL, curăţindu-l de păcate.
Păgânii l-au băgat în lanţuri şi l-au închis în închisoare până a doua zi. În dimineaţa următoare, conducătorul oraşului a ordonat să fie adus din nou la el şi mucenicul s-a prezentat cu faţa luminată şi bucuroasă. Refuzând cu curaj să se lepede de Hristos şi numindu-l pe guvernator unealtă a lui satana, mucenicul a fost bătut cu bâte până când toate cele dinăuntrul său au ieşit la vedere.
Mulţimea adunată n-a putut suporta spectacolul macabru şi l-a huiduit pe guvernator pentru torturarea unui om fără apărare. Apoi, oprind bătaia, guvernatorul a dat ordin ca mucenicul să fie legat de coada unui cal sălbatic şi să fie tras de picioare pe străzile oraşului. În special locuitorii cartierului iudeu şi-au bătut joc de el şi au aruncat cu pietre. În cele din urmă, cineva a luat o sabie şi i-a tăiat capul martirului.
Trupul sfântului şi capul tăiat au zăcut acolo până seara şi nici un creştin nu a avut curajul să-l ridice. Noaptea a apărut deasupra lui un stâlp de lumină şi o mulţime de lumini aprinse. Trei oameni care aveau lumini cântau psalmi şi înmiresmau trupul sfântului. Unul dintre iudei, crezând că sunt creştini care au venit după trupul mucenicului a luat un arc şi a vrut să tragă în ei dar puterea lui Dumnezeu l-a oprit şi l-a împietrit.
Dimineaţa, viziunea a dispărut dar arcaşul a rămas pe loc împietrit. Abia după ce a mărturisit ce i s-a întâmplat din voia lui Dumnezeu, a fost eliberat de legăturile invizibile. Când a auzit guvernatorul a dat permisiune să se îngroape trupul mucenicului în biserica oraşului. Acestea s-au întâmplat între anii 1330 şi 1340. Unii spun că martiriul s-a săvârşit în altă perioadă, de exemplu Sf. Nicodim de la Sfântul Munte vorbeşte de anul 1642, în timp ce alţii spun că ar fi 1492.
Căpitanul care l-a trădat pe Sf. Ioan s-a căit de faptele sale şi s-a hotărât în secret să fure moaştele şi să le ducă în ţara lui. Însă sfântul i-a apărut în vis preotului bisericii şi l-a înştiinţat de aceasta. După 70 de ani, moaştele Sfântului Ioan cel Nou au fost mutate la Suceava capitala Moldo-Vlahiei şi aşezate în biserica catedralei.
Sursa:
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iunie/iunie02.htm
Pomenirea Sfantului noului Mucenic IOAN VALAHUL (Romanul), cel ce la 15 ani l-a ucis pe homosexualul ce dorea sa-l violeze iar la nici 18 a ales mucenicia si nu desfraul cu sotia homosexualului
În luna mai, în ziua a douăsprezecea, pomenirea sfântului noului mucenic Ioan Valahul (Românul).
Acest sfânt mucenic a fost din Ţara Românească, născut din părinţi de bun neam şi binecredincioşi, pe la anul Domnului 1644, adică în vremea stăpânirii binecredinciosului domn Matei Basarab. La câţiva ani după ce acesta s-a mutat la Domnul (+ 1654), a venit la domnie în această ţară Mihail Radu (zis Mihnea al III-lea), care, ne mai putând prididi cu plata haraciului şi a birurilor grele cerute de stăpânitorii turci, s-a răzvrătit împotriva acestora, plănuind să se unească cu voievozii ţărilor creştine din jur şi să scape ţara sa de sub robia turcească. Dar sultanul turcesc Mahomed al IV-lea a trimis atunci împotriva lui oaste mare de turci şi de tătari, care au biruit pe Mihnea şi au făcut, ca şi alte dăţi, prăpăd şi pustiire mare în biata ţară, arzând, prădând şi omorând, iar la ieşirea din ţară au luat cu ei şi o mare mulţime de robi dintre români, trecându-i peste Dunăre.
Acestea se petreceau în toamna anului 1659. Iar între cei robiţi atunci s-a aflat şi un tânăr, cu numele de Ioan, care nu avea decât 15 ani. Părinţii lui, cărora nu li se ştie nici numele şi nici locul unde au trăit, îl crescuseră cu grijă, în frica lui Dumnezeu, şi în iubirea de ţară şi de credinţa strămoşească. Pe deasupra, era voinic şi chipeş; frumuseţea lui feciorelnică atrăgea privirile tuturor, încât, pe drumul către Istanbul, un oştean turc mai bogat l-a cumpărat cu gând spurcat, vrând să-l silească spre păcatul blestemat al sodomiei. Dar tânărul s-a împotrivit cu scârbire şi în vălmăşeala luptei cu spurcatul agarean, l-a răpus, încercând să fugă. Fiind prins, a fost legat din nou şi dus la Istanbul, unde l-au dat femeii turcului ucis; aceasta l-a dus în faţa vizirului să-l judece, şi acolo tânărul a mărturisit fără înconjur adevărul. Vizirul l-a predat atunci femeii văduve, pentru ca ea să facă cu dânsul ce va voi.
Stăpâna tânărului nu i-a luat capul, ci văzându-l voinic şi bun de muncă l-a pus la început printre slugile sale; dar văzându-l preafrumos la înfăţişare, s-a aprins de drăcească poftă pentru el, ca oarecând femeia lui Putifar din Egipt pentru Iosif cel preafrumos şi înţelept. Dorindu-l cu înfocare, a încercat la început să-l ademenească cu tot felul de făgăduinţe, spunându-i că îl va lua de soţ dacă el s-ar lepăda de credinţa creştină şi s-ar face mahomedan. Dar el s-a împotrivit cu tărie uneltirilor acestei noi Dalile şi a rămas nestrămutat în credinţa părinţilor lui şi în curăţia trupească. Iar ea văzând că nimic nu izbuteşte, s-a înfuriat şi l-a dat eparhului (mai-marelui cetăţii), ca să-l pedepsească pentru uciderea soţului ei. Acesta l-a azvârlit în temniţă, supunându-l la înfricoşătoare chinuri; femeia venea zilnic la temniţă, încercând necurmat să-l înduplece pe Ioan să-i facă voia, nădăjduind că ceea ce nu izbutiseră fărădelegile ei, vor face ameninţările şi chinurile. Dar viteazul tânăr nu s-a lăsat biruit nici de grozăvia chinurilor, pe care le-a îndurat cu bărbăţie şi cu ajutor de sus, rămânând până la sfârşit, ca un tare diamant, neclintit în credinţa creştină.
Văzând, aşadar, femeia şi prigonitorii că în zadar se ostenesc, au cerut vizirului să-l dea pe tânăr la moarte. Şi scoţându-l din temniţă, călăii l-au dus spre o margine a Istanbulului, la locul numit pe atunci Parmak-Kapi (adică Poarta Stâlpului), lângă Bezesténi (adică piaţa marelui bazar al neguţătorilor); aici i-a pus gâtul în ştreang şi l-au înălţat în spânzurătoare, omorându-l, în ziua de 12 ale lunii mai, într-o vineri înainte de Înălţarea Domnului, din anul mântuirii 1662.
Aşa a trecut către veşnicele locaşuri tânărul mucenic român Ioan, în primăvara vieţii sale, când avea numai 17 sau 18 ani. Trupul său feciorelnic va fi fost aruncat în apele Bosforului sau poate a fost îngropat de creştini cucernici în vreun loc din jurul Istanbulului, unde numai Dumnezeu şi sfântul însuşi ştie. Iar istoria scurtei dar pilduitoarei sale vieţi a aşternut-o în scris marele învăţat grec Ioan Cariofil din Istanbul, care a trăit pe vremea sfântului, fiind martor al pătimirilor lui.
Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/mai/mai12.htm
DE LUAT AMINTE: Patimirea Sfantului Mucenic Timotei si a foarte tinerei lui sotii Mavra. DIAVOLUL A ISPITIT-O CHIAR SI DUPA 9 ZILE DE RASTIGNIRE …
Pagini Ortodoxe: Pătimirea Sfîntului Mucenic Timotei citeţul şi a soţiei lui, Mavra (3 mai)
În vremea persecuţiilor, creştinii erau căutaţi spre muncire şi aduşi spre cercetare la Arian, ighemonul din Tebaida, pus de Diocleţian păgînul, împăratul Romei. Atunci au adus la acela pe un bărbat cu numele Timotei, cititor bisericesc, din satul Pirapei, tînăr de ani, care, nu de mult, se însoţise cu o fecioară, anume Mavra, iar după douăzeci de zile de la nuntă a fost prins de păgîni, fiind creştin.
Văzîndu-l ighemonul Arian, l-a întrebat: “Cine eşti tu? Şi din ce rînduială faci parte?” Iar Timotei a răspuns: “Sînt creştin, citeţ al Bisericii lui Dumnezeu”. Zis-a ighemonul către dînsul: “Oare numai tu singur nu ai auzit porunca împărătească care porunceşte că tot cel ce nu aduce jertfă zeilor va pieri rău?”
Sfantul Stefan – primul mucenic
Faptele Apostolilor, Capitolul 6:
- Iar Ştefan, plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor.
- Şi s-au ridicat unii din sinagoga ce se zicea a libertinilor şi a cirenenilor şi a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi din Asia, sfădindu-se cu Ştefan.
- Şi nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi a Duhului cu care el vorbea.
- Atunci au pus pe nişte bărbaţi să zică: L-am auzit spunând cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu.
- Şi au întărâtat poporul şi pe bătrâni şi pe cărturari şi, năvălind asupră-i, l-au răpit şi l-au dus în sinedriu.
- Şi au pus martori mincinoşi, care ziceau: Acest om nu încetează a vorbi cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt şi a Legii.
- Că l-au auzit zicând că Acest Iisus Nazarineanul va strica locul acesta şi va schimba datinile pe care ni le-a lăsat nouă Moise.
- Şi aţintindu-şi ochii asupra lui, toţi cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger.
Fostul monah franciscan Pavel de Ballester-Convolier: PENTRU CE AM PĂRĂSIT PAPISMUL
Am primit pe e-mail de la fratele Felix:
Episcopul Pavel (Ballester-Convolier) al Nazianzului
Anul acesta se împlinesc 38 de ani de la moartea mucenicească a episcopului Pavel de Ballester-Convolier (1927-1984).
Întru pomenirea sa, readucem la lumină această mărturie, în care ne explică cum şi de ce a trecut de la romano-catolicism la Ortodoxie, scris pe vremea când era încă ierodiacon.
Acest articol a fost publicat în două numere ale revistei „Kivotós” (din iulie 1953, pag. 285-291 şi decembrie 1953, pag. 483-485).
Fostul monah franciscan venit la Ortodoxie (la obârşie, un nobil catalan din Barcelona) a studiat în Grecia, la Atena şi Halki.
Acolo a fost hirotonit ierodiacon în 1953 şi ieromonah în 1954.
Prima sa slujire preoţească a fost în Constantinopol (1954-1959), apoi în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Greceşti a Americii (1959-1984).
În 1970 a fost hirotonit episcop al Nazianzului, în New York, cu scaunul în Mexic.
Lucrarea sa de cleric, profesor universitar şi autor prolific a fost strălucită şi remarcabilă, punându-i-se din păcate capăt prin moartea sa prematură.
A fost ucis la sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii slujită în capitala Mexicului în anul 1984, de un fanatic romano-catolic.
La înmormântarea sa a mers şi Arhiepiscopul Iacov al Americii, care cunoştea lucrarea misionară a energicului episcop.
În 2006, osemintele acestui nou-mucenic al Ortodoxiei au fost strămutate din porunca Patriarhiei Ecumenice într-un loc aparte, în curtea catedralei mitropolitane din Ciudad de México.
Episcopul Pavel:
O DILEMĂ ÎNFRICOŞĂTOARE
Întoarcerea mea la Ortodoxie a început într-o zi când făceam ordine în cataloagele din biblioteca mănăstirii de care aparţineam. Această mănăstire este a ordinului Franciscanilor şi se află în patria mea, Spania.
Pomenirea mucenicilor din Athos, carora li s-a dat foc caci s-au opus ticalosiei imparatului bizantin ce la conciliul de la Lyon din 1274 a semnat unirea cu catolicii…
In luna septembrie, în ziua a douazeci si doua, pomenirea celor douazeci si sase cuviosi Parinti Zografiti (de la Manastirea Zografu, Muntele Athos), care mustrând pe împaratul Mihail si pe patriarhul Ioan Becul, latino-cugetatorii, deasupra Pirgului prin foc s-au savârsit.
In 1274, la Lyon, imparatul Mihail al VIII-lea Paleologul ordona semnarea unui act de uniune intre Biserica Ortodoxa si Biserica Catolica romana. Poporul iubitor de Dumnezeu, gata sa ramina credincios pina la singe Sfintei Credinte Ortodoxe, nu accepta aceasta falsa unire si se dadu de partea Patriarhului Arsenie, care fu inlaturat pentru ca il infruntase pe imparat. Acesta, cu ajutorul lui Ioan al XI-lea Becul, barbat invatat si viclean pe care il ridicase la demnitatea Patriarhala, incerca sa impuna cu forta aceasta uniune. Din acel moment inchisorile se umplura de Preoti, de Calugari, de laici, de oameni simpli precum si de nobili, care preferau cu totii mai degraba tortura si surghiunul decit tradarea. Latinofronii (astfel erau numiti partizanii Uniunii) isi indreptara actiunea in special impotriva Calugarilor, care din toate timpurile fusesera aparatorii mult veghetori ai Sfintei Credinte Ortodoxe. Ei venira cu osti puternice pe Sfintul Munte Athos, pentru a-i constringe pe Calugari sa accepte Uniunea. In acea vreme, era un batrin ascet pe linga Manastirea Zografu care isi facuse pravila din citirea de mai multe ori pe zi a Acatistului Maicii Domnului. In acea zi, in timp ce oamenii imparatului se apropiau de Zografu, el auzi glasul Maicii Domnului raspunzind binecuvintarilor pe care i le adresa ca de obicei. Ea ii vesti ca dusmanii lui Hristos se apropiau si ii ceru sa mearga sa anunte aceasta la manastire, pentru ca cei care erau inca slabi sa poata sa fuga iar cei care ajunsesera la maturitate duhovniceasca sa poata sa se pregateasca de Mucenicie. La auzul acestei vesti, majoritatea Calugarilor au fugit in munte, dar douazeci si sase dintre ei s-au refugiat in turnul manastirii, primind de la Dumnezeu incredintarea ca venise vremea pentru ei sa primeasca coroana Muceniciei. Lingusirile si falsele argumente ale Latinilor si ale aliatilor lor greci pentru a-i convinge sa treaca de partea uniunii celei fatarnice ramasera fara succes, Sfintii raminind tari in marturisirea lui Hristos ca singur cap al Bisericii. Si murira aducindu-I slava in turnul caruia soldatii ii dadusera foc.
Sursa:
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie22.htm
Comentariu saccsiv:
La 7 mai 1274 incepe al doilea conciliu de la Lyon al Bisericii catolice, ocazie cu care se discuta problema cruciadelor, precum si cea a incetarii Marii Schisme dintre Occident si Bizant.
La 29 iunie Mihail al VIII-lea al Bizantului recunoaste primatul papal … delegatii ortodocsi fiind de acord atat cu recunoasterea pretentiilor papei, cat si cu includerea in Crez a … filioque.
Unificarea a fost puternic respinsa de majoritatea covarşitoare a clericilor si laicilor ortodocsi. Sora imparatului a concretizat atitudinea grecilor astfel: „Mai bine sa piara imperiul fratelui meu, decat puritatea credintei ortodoxe.” Unitatea de la Lyon a fost repudiată categoric si de succesorii lui Mihail.
17 iulie 1918 – 104 de ani de la martiriul Sfântului NICOLAE al II-lea Romanov ȚARUL-MUCENIC al Rusiei, împreună cu familia și slujitorii săi
După miezul nopții zilei de 4/17 iulie 1918, întreaga familie, împreună cu doctorul și doi slujitori credincioși, a fost aduși în subsolul casei pentru izolare sub pretextul mutării iarăși a lor din cauză că „există tulburare în oraș”. Acolo ei au fost uciși brutal și nemilos, atât copiii, cât și adulții, la adăpostul întunericului – pentru că „oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina, că faptele lor erau rele.” (Ioan 3, 19). Țarul a fost împușcat în timp ce s-a ridicat în apărarea familiei sale. Țarina Alexandra a reușit să-și facă semnul crucii înainte ca să cadă și ea. Primele gloanțe nu i-au omorât pe cei mai tineri, și au fost bătuți cu sălbăticie, junghiați cu baionetele și împușcați de la mică distanță, înainte de a fi jefuiți de toate lucrurile prețioase.
Cei uciși au fost: Țarul (născut în 1868), Țarina (1872), Olga (1895), Tatiana (1897), Maria (născută în 1899), Anastasia (născută în 1901), Alexei (născut în 1904), doctorul țarului Eugen Botkin, camerista țarinei, Anna S. Demidova, bucătarul Ivan Mihailovici Kharitonov și servitorul A. E. Trupp, marinarul Clement G. Nagorny, care se îngrijea de Țarevici încă din copilărie, și Ivan D. Sednev, slujitorul Marilor Ducese. Generalul Elias L. Tatișciov și prințul Vasile Dolgorukov, cărora li s-a refuzat permisiunea de a rămâne cu familia regală la Ekaterinburg, au fost împușcați de asemenea în închisoare. Domnișoara-de-onoare, contesa Anastasia V. Hendrikova și profesoara de la curte, Caterina A. Schneider, au fost duse în Perm și au fost împușcate acolo.
Cititi va rog mai multe la:
TEXT UNIC IN ROMANIA: Viața și martiriul Sfântului NICOLAE al II-lea Romanov
Cititi va rog si:
17 iulie: ASASINAREA Tarului Nicolae al II-lea a fost ordonata de MAGNATI “AMERICANI”
VIDEO: Inmormantarea Tarului Nicolae al II-lea si a familiei sale
Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina
Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina
25 Noiembrie, vietile sfintilor:
In vremea împăratului păgân Maximin, trăia în Alexandria o fecioară de neam mare, înţeleaptă, frumoasă la chip şi bună cunoscătoare a filozofiei vremii. Rudele şi mama sa ar fi vrut să o mărite. Trăind în mijlocul păgânătăţii şi fiind vreme de mare prigoană împotriva Bisericii, tânăra Ecaterina a văzut deşertăciunea zeilor nesimţitori şi a început căutările sale până când a ajuns la cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu.La un praznic păgânesc, împăratul a venit la Alexandria şi au început să junghie tot felul de animale pentru a le aduce jertfe zeilor, încât văzduhul s-a umplut de putoarea fumului şi mulţi se duceau să sărbătorească. Văzând atâta rătăcire în popor, Sfintei Ecaterina i s-a făcut milă de ei şi a stăruit să fie primită de însuşi împăratul, în faţa căruia a mărturisit: ,,Cunoaşte, o, împărate înşelăciunea cu care v-aţi înşelat de diavoli, încât slujiţi ca unui Dumnezeu idolilor stricăcioşi şi nesimţitori. Cu adevărat mare ruşine este a fi cineva atât de orb şi de nebun, ca să se închine unor urâciuni ca acestea… Ci cunoaşte pe Unul Adevăratul Dumnezeu, Cel pururea fiitor, fără de început şi fără de moarte, Care, în anii cei mai de pe urmă, S-a făcut Om pentru mântuirea noastră. Prin El împăraţii împărăţesc, ţările se îndreptează şi toata lumea împreună stă şi cu singur cuvântul Lui toate s-au zidit’’.Din palatul imperial, unde a mărturisit neînfricată, Sfânta Ecaterina a fost dusă în temniţă şi apoi judecată şi condamnată la moarte. Păgânii care slujeau diavolilor au închipuit pentru Sfânta cele mai crude chinuri: au pus patru roţi pe o osie cu fiare ascuţite în aşa fel încât două roţi să se întoarcă în dreapta şi două în stânga, iar în mijlocul lor să fie legată aleasa lui Dumnezeu. Îngerul Domnului a venit şi a izbăvit-o din acele chinuri cumplite, încât toţi se mirau de puterea nemărginită a lui Dumnezeu.
Văzând cruzimea de fiare a persecutorilor, împărăteasa Augusta a mustrat pe împărat şi acesta s-a umplut de mânie şi s-a pornit împotriva ei.
Ne-oamenii au tăiat pe împărăteasă şi aceasta s-a săvârşit cu rugăciunea Sfintei Ecaterina, care i-a spus: ,,Mergi cu pace, ca să împărăţeşti cu Hristos în veci!’’
Sfânta Ecaterina s-a rugat Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru popor şi pentru sine, apoi i-au tăiat cinstitul cap. Credincioşii au văzut Sfinţii Îngeri venind şi luând sfintele moaşte pe care le-au dus în Sinai.
(După Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, pp. 489-503).
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
4 comments