Pomenirea Sfintei Mucenice PELAGHIA, cea care a ales mucenicia si nu postura de sotie de prigonitor imparat roman

   În luna mai, în ziua a patra, pomenirea sfintei mucenice Pelaghia cea din Tars.

   Sfânta Pelaghia din Tars în Cilicia (sud-estul Asiei Mici) a trăit în timpul lui Diocleţian (284-305), sec. al III-lea, fiind fiica unor păgâni de vază. După ce a auzit de Iisus Hristos de la nişte prieteni creştini, a crezut în El şi a hotărât să se păstreze fecioară, închinîndu-şi toată viaţa Domnului.

   Moştenitorul împăratului Diocleţian, un băiat adoptat de acesta, a văzut-o pe fecioara Pelaghia şi rănindu-se de frumuseţea ei a cerut-o de soţie. Sfânta fecioară i-a răspuns tânărului că ea s-a afierosit lui Hristos Mirele cel Veşnic şi că nu va avea parte de căsătorie pe pământ.

   Răspunsul l-a mâniat foarte pe tânăr dar a lăsat-o o vreme să se mai gândească. În acelaşi timp, Pelaghia a convins-o pe mama sa să o lase să meargă în vizită la asistenta care a crescut-o în copilărie, vroind, de fapt să-l caute pe Episcopul Linus din Tars care s-a retras în munţi în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor şi ea îl căuta ca să o boteze acesta. Pelaghia îl văzuse pe episcop în vis şi a impresionat-o foarte mult. Sfântul a fost cel care a sfătuit-o să se boteze. Sfânta a pornit la drum să o viziteze pe asistentă, îmbrăcată frumos, într-o trăsură şi însoţită de un alai de servitori, după cum a fost dorinţa mamei sale.

   Pe drum, prin graţie divină, fecioara l-a întâlnit pe Episcopul Licinius, pe care l-a recunoscut imediat din vis, a căzut la picioarele lui şi i-a cerut botezul. La rugăciunile episcopului, un izvor de apă a ţâşnit din pământ.

   Episcopul a făcut semnul crucii peste Sf. Pelaghia şi în timpul Sfintei Taine a Botezului îngerii au acoperit-o pe cea aleasă cu o mantie strălucitoare. După ce a împărtăşit-o pe fecioară au înălţat rugăciuni de mulţumire împreună lui Dumnezeu şi a lăsat-o să pornească mai departe la drum. Atunci ea şi-a scos hainele cele preţioase şi şi-a lăsat doar o rochie albă, simplă, dîndu-şi toate ale ei săracilor. Vorbindu-le apoi servitorilor săi despre Iisus Hristos, mulţi dintre ei s-au convertit crezînd în Dumnezeu.

   Pelaghia a încercat să o convingă pe propria ei mamă să se creştineze dar aceasta, întunecată la minte, a trimis un mesaj fiului împăratului spunîndu-i că Pelaghia era creştină şi că nu mai vrea să se mărite. Tânărul, disperat că a pierdut-o pe marea sa iubire, s-a aruncat în sabie. Auzind acestea, mama Pelaghiei temîndu-se de răzbunarea împăratului, a legat-o pe fată şi a dus-o la împărat ca şi pe o creştină răspunzătoare de moartea moştenitorului tronului. Împăratul a fost captivat de frumnuseţea fecioarei şi a încercat să o convingă să renunţe la religia ei, promiţîndu-i toate bunurile de pe pământ dacă îi va fi soţie.

   Sfânta fecioară a refuzat oferta împăratului cu dispreţ, spunîndu-i: „Eşti nebun, împărate, să-mi spui mie acestea. Nu-ţi fac voia şi urăsc căsătoria murdară pe care mi-o propui pentru că eu îl am pe Hristos al meu Mire, Împăratul Cerurilor. Nu vreau coroana ta pământească cea degrabă pieritoare pentru că Domnul mi-a pregătit în cer trei coroane care nu vor pieri niciodată. Prima este pentru credinţa în Dumnezeul adevărat în care am crezut cu toată inima, a doua este pentru curăţie, pentru că mi-am păstrat fecioria în numele Domnului şi a treia este pentru mucenicie pentru că vreau să îndur orice chin pentru El şi să-mi dau sufletul din iubire pentru Hristos.”

   Diocleţian a condamnat-o pe Pelaghia să fie arsă într-o baie de bronz clocotită. Nelăsînd pe călăi să îi atingă trupul, sfânta s-a însemnat cu semnul sfintei cruci şi a intrat în baia clocotită în care toată carnea i s-a topit împrăştiind un miros puternic de mir în tot oraşul. Oasele Sfintei Pelaghia au rămas neatinse şi păgânii le-au luat şi le-au dus undeva în afara oraşului. În jurul moaştelor s-au pus patru lei care n-au îngăduit nici unei vieţuitoare să se apropie de ele. Aceştia au păzit moaştele până la venirea episcopului Linus care le-a îngropat cu multă slavă. Mai târziu s-a construit şi o biserică pe locul unde s-au aflat cinstitele moaşte.

   În slujba de pomenire a Sfintei Muceniţe Pelaghia din Tars se spune că a a fost învrednicită de „minunate vedenii.” Ea mai este prăznuită şi în ziua de 7 octombrie. În timpul Împăratului Constantin, (306-337), când persecuţiile împotriva creştinilor au încetat, s-a construit o biserică pe locul de înmormântare a Sfintei Pelaghia.  

   Cititi va rog si:

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/mai/mai04.htm

   Comentariu saccsiv:

   Iata cateva dintre invatamintele cuprinse in istoria acestei Sfinte Mucenite:

   Ticalosia mamei este o teribila exemplificare a avertismentului Mantuitorului:

   „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.  

   Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.  

   Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie.  

   Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa.  

   Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui.  

   Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.  

   Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.  

   Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi.”  

   (Matei 10, 32-39)

   Frumusetea … Ce faceau si ce fac majoritatea tinerelor de atunci si de acum cu acest dar? Il spurca la maxim si il folosesc cat pot ele de mult spre folos lumesc: sa aiba, sa aiba, sa aiba … comori materiale nefolositoare sufletului. Iar dupa intaia lor moarte, ce le mai ramane? Cu ce se infatiseaza in fata Judecatorului? Ce a facut insa Sfanta? A refuzat chiar postura de sotie de imparat roman. A nu se intelege ca trebuie privita casatoria ca o uraciune, insa ea a ales intre a fi mireasa lui Hristos sau cea a unui ticalosit prigonitor. 

   Mucenicia … Multi crestini din zilele noastre indeamna sa nu ne dorim mucenicia, ba chiar sa nici nu vorbim de ea. Ce-a spus insa Sfanta?

   „a treia [cununa] este pentru mucenicie pentru că vreau să îndur orice chin pentru El şi să-mi dau sufletul din iubire pentru Hristos.”

   Si cata teologie stia in comparatie cu actualii foarte invatatii crestini? Ca volum de informatie, cu mult mai putina. Cunostea insa esentialul si avea traire: si-a dat averea saracilor, a refuzat o situatie sociala exceptionala, a ales mucenicia. Cate din acestea trei sunt in stare prea invatatii crestini moderni sa le faca? Desigur, nu din proprie putere, caci nu e bine sa spui „eu pot”, ci trebuie sa spui „Doamne, ajuta-ma sa pot”, dar cati sunt dispusi sa intre pe aceasta carare ingusta?

   A nu vorbi despre mucenicie, a nu ne pregati pentru ea, avand ca exemple minunatele istorii ce le gasim in Vietile Sfintilor, in conditiile in care vremurile apocaliptice bat la usi, adica timpuri ce vor depasi cu mult ororile prigoanei din vremea bisericii primare, este cel putin o dovada de inconstienta …

   Cititi va rog si:

Cum trebuie sa actioneze un crestin in timpul viitorului AL TREILEA RAZBOI MONDIAL?

Familia crestina si VIITOAREA PRIGOANA

   A nu se confunda aceasta Sfanta cu alte doua Sfinte ce poarta acelasi nume:

Pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Pelaghia, care mai înainte a fost desfrânata