Saccsiv – Weblog

Duminica TUTUROR SFINTILOR (Duminica I dupa Rusalii). „N-am venit sa aduc pace, ci sabie” …

Posted in Duminica TUTUROR SFINTILOR by saccsiv on Iunie 15, 2014

Duminica-Tuturor-Sfintilor

Foto: http://www.credo.ro/Duminica-Tuturor-Sfintilor.php

Duminica I după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor); Ap. Evrei XI, 33-40; XII, 1-2; Ev. Matei X, 32-35; 37-38; XIX, 27-30; glas 8, voscr. 1

Evanghelia dupa Matei 10, 32-35; 37-38; 19, 27-30:

Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.

Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa.

Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.

Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi ? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică. Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi.

   Iata si ce putem citi la Sfantul Ioan Gura de Aur_LA DUMINECA TUTUROR SFINŢILOR:

din „Cuvantari la Praznice Imparatesti”
Sfantul Ioan Gura de Aur,  1942

CUVÂNT
LA
DUMINECA TUTUROR SFINŢILOR

„Lauda la toti sfintii din toata lumea care au suferit mucenicia”

(more…)

„Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace, ci sabie. Caci am venit sa despart pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa, pe nora de soacra sa”

Posted in Calendar Ortodox, Duminica TUTUROR SFINTILOR by saccsiv on Iunie 10, 2012

   Evanghelia dupa Matei 10, 32-35; 37-38; 19, 27-30:

Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.

Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa.

Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.

Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi ? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică. Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi.

   Cititi va rog si:

AUDIO: Parintele Ioan Sismanian – Predica la Duminica Tuturor Sfintilor

Sfantul Ioan Gura de Aur: DESPRE MUCENICIE. Sa luam aminte caci timpul prigoanei bate la usi

 

AUDIO: Parintele Ioan Sismanian – Predica la Duminica Tuturor Sfintilor

Duminica TUTUROR SFINTILOR (Duminica I dupa Rusalii). „N-am venit sa aduc pace, ci sabie” …

Posted in Calendar Ortodox, Duminica TUTUROR SFINTILOR by saccsiv on Iunie 19, 2011

Evanghelia dupa Matei 10, 32-35; 37-38; 19, 27-30:

Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.

Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa.

Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.

Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi ? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică. Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi.

Cititi va rog si:

Duminica TUTUROR SFINTILOR (Duminica I dupa Rusalii). „N-am venit să aduc pace, ci sabie” …

Duminica TUTUROR SFINTILOR (Duminica I dupa Rusalii). „N-am venit să aduc pace, ci sabie” …

Posted in Calendar Ortodox, Duminica TUTUROR SFINTILOR by saccsiv on Mai 30, 2010

   Evanghelia dupa Matei 10, 32-35; 37-38; 19, 27-30:

Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.

Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa.

Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.

Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi ? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică. Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi.

   Citez din articolul “N-AM VENIT SA ADUC PACE, CI SABIE!”:

Sf. Ioan Gura de Aur: Hristos vorbeste in aceasta Evanghelie tuturor crestinilor

Aşadar tot cel care va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi şi eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri; iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri“.

Domnul îndeamnă pe ucenicii Săi să propovăduiască cu îndrăznire Evanghelia, nu numai prin făgăduirea bunătăţilor, ci şi prin ameninţări; şi-şi termină îndemnurile Sale cu nişte cuvinte pline de tristeţe. Uită-te cît de precise sînt cuvintele Sale. N-a spus: „Pe Mine”, ci “pentru Mine”, arătînd că acela care mărturiseşte nu mărturiseşte cu propria lui putere, ci ajutat de harul cel de sus. Despre cel ce se leapădă n-a spus: «întru Mine”, ci „de Mine”, pentru că se leapădă fiind lipsit de har. Aş putea fi, însă, întrebat:

– Pentru ce atunci mai este învinuit dacă se leapădă fiind părăsit?

– Pentru că părăsirea se datoreşte celui care a fost părăsit.

– Dar pentru ce nu este de ajuns numai credinţa cu mintea, ci se mai cere şi mărturisirea cu gura?

Pentru a ne îndemna să avem îndrăznire, să avem mai multă dragoste şi mai mult curaj şi pentru a ne ridica la o şi mai mare înălţime. De aceea Domnul adresează aceste cuvinte tuturor creştinilor. Nu le adresează numai ucenicilor Săi, pentru că vrea să-i facă oameni de ispravă nu numai pe ei, ci şi pe ucenicii lor. Cel care a cunoscut aceste cuvinte ale Domnului nu numai că va propovădui Evanghelia cu îndrăznire, dar va şi suferi totul cu uşurinţă şi cu dragă inimă. Credinţa în aceste cuvinte ale Domnului a adus pe mulţi alături de apostoli. Pentru cel ce stăruie în rău pedeapsa e mai mare, iar pentru cel ce face binele răsplata e mai mare. Pentru că cel ce face binele are, cu timpul, prisos de fapte bune; iar păcătosul socoteşte că are vreun cîştig dacă amînă pedeapsa; dar mai bine spus, nu face altceva decît să-şi mărească pedeapsa.

Ai adaos de fapte bune, spune Domnul, că M-ai mărturisit tu mai întîi aici pe pâmînt. Voi avea si Eu adaos, că-ţi voi da mai mult, nespus de mult, că te voi mărturisi acolo, în ceruri, înaintea Tatălui Meu!” Vezi că acolo sînt strînse şi faptele bune şi faptele rele? Pentru ce te grăbeşti şi te zoreşti? Pentru ce cauţi răsplata aici pe pămînt, cînd eşti mîntuit prin nădejde? De aceea, dacă faci o faptă bună şi nu primeşti răsplata ei aici pe pămînt, nu te tulbura! Te aşteaptă, în veacul ce va să fie, cu adaus răsplata faptelor tale bune. Dacă faci vreo faptă rea şi nu eşti pedepsit aici, nu te trîndăvi! Te aşteaptă acolo pedeapsa dacă nu-ţi schimbi viaţa, dacă nu te faci mai bun.

Dacă nu mă crezi, încredintează-te din cele de acum de cele viitoare. Dacă în timpul muceniciei sînt atît de străluciţi cei care-L mărturisesc pe Hristos, gîndeşte-te cum vor fi în timpul încoronării! Dacă aici pe pămînt duşmanii îi laudă, cum nu te va admira şi pe tine, cum nu te va lăuda cel mai iubitor Tată dintre toţi părinţii? Atunci, pe lumea cealaltă, primim şi răsplată pentru faptele noastre bune şi pedeapsă pentru cele rele. Aşadar cei care se leapădă de Hristos vor fi păgubiţi şi aici şi dincolo. Aici, pentru că trăiesc cu o conştiinţă rea – chiar dacă nu mor îndată, de murit tot mor – dincolo, pentru că vor suferi cea mai cumplită pedeapsă. Ceilalţi vor cîştiga şi aici şi dincolo; aici, îşi vînd cu bun preţ moartea lor, ajungînd prin aceasta mai strălucitori decît cei în viaţă; dincolo, se bucură de bunătăţi nespuse. Că Dumnezeu e gata nu numai în a pedepsi, ci şi în a răsplăti; şi spre răsplată mult mai gata decît spre pedeapsă.

– Dar pentru ce Domnul vorbeşte o singură dată de răsplată şi de două ori de pedeapsă?

Pentru că ştie că mai cu seamă prin pedeapsă ajungem mai înţelepţi. De aceea, după ce a spus: „Temeţi-vă de cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă “, zice iarăşi: “Mă voi lepăda şi Eu de el”. Tot aşa face şi Pavel; vorbeşte des de gheenă.

***

„Să nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pămînt; n-am venit să aduc pace, ci sabie.”

Domnul rosteşte iarăşi cuvinte grele şi pline de autoritate. Răspunde mai dinainte la obiecţiile ce i s-ar fi putut face. Pentru ca nu cumva ucenicii Lui, auzind aceste cuvinte să spună: „Pentru aceasta ai venit pe lume, ca să ne ucizi pe noi şi pe cei ce vor asculta de cuvîntul nostru, pentru ca să umpli lumea de război?”, Domnul le-o ia înainte şi le spune: „N-am venit să aduc pace pe pămînt”.

– Pentru ce atunci le-a poruncit ucenicilor să spună pace în fiecare casă în care vor intra, pentru ce şi îngerii spuneau la naştere: „Slavă intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pămînt pace , pentru ce toţi profeţii au binevestit pacea?

Pentru că atunci mai cu seamă este pace, cînd se taie ce este bolnav, cînd e îndepărtat ceea ce dă naştere la răzvrătire. Că aşa e cu putinţă să se unească cerul cu pămîntul! Şi doctorul tot aşa salvează restul trupului, cînd taie partea care nu se poate vindeca, iar generalul cînd seamănă discordie între conspiratori. Tot aşa şi la Turnul Babel; o bună neînţelegere a pus capăt unei păci rele şi a făcut pace. La fel şi Pavel a împărţit în mai multe tabere pe cei ce se uniseră împotriva lui (Fapte, 23, 6-10). Iar înţelegerea dintre Ahaav şi Izabela, împotriva lui Nabute, a fost mai cumplită decît orice război (3 Regi 21, 5-14). Nu totdeauna înţelegerea este un lucru bun, pentru ci şi hoţii se înţeleg între ei. Războiul, însă, nu este o urmare a voinţei lui Hristos, ci a voinţei oamenilor. Hristos voieşte ca toţi oamenii să se unească în credinţă; dar, pentru că se despart unii de alţii, ia naştere războiul.

– Şi totuşi Domnul n-a grăit aşa!

– Dar ce a spus?

„N-am venit să aduc pace”.

Prin aceste cuvinte Domnul îi mîngîie pe ucenicii Săi, spunîndu-le: Să nu socotiţi că voi sînteţi pricina dezbinării dintre oameni; Eu sînt Cel Ce fac aceasta, pentru că sufletul oamenilor e aşa! Nu vă tulburaţi, dar, că lucrurile se întîmplă împotriva aşteptărilor voastre. Pentru aceasta am venit ca să aduc război.Aceasta-i voinţa Mea. Nu vă tulburaţi, dar, dacă pămîntul este plin de războaie şi de intrigi. Cînd va fi dat la o parte ceea ce-i mai rău, atunci cerul se va uni cu ceea ce-i mai bun”. Domnul a spus aceste cuvinte ucenicilor Săi ca să-i întărească în faţa părerii proaste pe care o avea mulţimea despre ei. Şi n-a spus: „război”, ci ceea ce-i mai cumplit decît războiul: „Sabie”.

Să nu te miri dacă Domnul întrebuinţează cuvinte grele şi supărătoare la auz! Intenţionat a deprins auzul ucenicilor Săi cu cuvinte aspre, pentru ca ei să nu se dea în lături atunci cînd vor da de greutăţi. A întrebuinţat un astfel de limbaj pentru ca să nu spună cineva că i-a înduplecat prin linguşeli, ascunzîndu-le greutăţile apostoliei. Aceasta e pricina că Domnul foloseşte cuvinte aspre, cuvinte tari, chiar cînd ar fi putut să-şi exprime gîndul altfel. E mai bine ca realitatea să fie mai blîndă decît cuvintele.

Dar Domnul nu S-a mulţumit numai cu cele spuse, ci a explicat şi ce fel de război va fi acesta; arată că va fi cu mult mai cumplit decît războiul civil, spunînd: „Că am venit să despart pe om de tatăl său şi pe fiică de mama ei şi pe noră de soacra ei”. „Nu numai prietenii, nici numai cetăţenii se vor ridica unii împotriva altora, spune Domnul, ci şi rudele şi firea se va dezbina în ea însăşi, că am venit să despart pe om de tatăl său şi pe fiică de mama ei şi pe noră de soacra ei. Războiul nu va fi între cunoscuţi, ci între cei care se iubesc mai mult, între cele mai apropiate rude”. Asta arată mai cu seamă puterea Domnului, că ucenicii au auzit aceste cuvinte şi totuşi le-au primit şi ei şi au convins şi pe alţii să le primească. Cu toate că nu Hristos avea să dea naştere acestui război între rude, ci răutatea rudelor, totuşi Hristos spune că El o face. Aşa obişnuieşte Scriptura să se exprime. Şi în altă parte spune: “Dumnezeu le-a dat lor ochi ca să nu vadă” (Isaia 6, 10). Şi acum Dumnezeu foloseşte acelaşi fel de a vorbi, pentru ca, după cum am mai spus, ucenicii, gîndindu-se la aceste cuvinte ale Domnului, să nu se tulbure cînd vor fi ocăriţi şi insultaţi.

Dacă unii socotesc împovărătoare cuvintele lui Hristos, să-şi aducă aminte de o veche întîmplare. S-a petrecut de mult, în istoria poporului evreu; ea arată înrudirea dintre Vechiul şi Noul Testament şi tot ea mai arată că aceeaşi persoană a rostit şi cuvintele de acum şi pe cele de atunci. Cînd iudeii făcuseră viţelul de aur şi cînd se închinaseră lui, Dumnezeu numai atunci şi-a potolit mînia, cînd fiecare a ucis pe semenul său (Ieşirea 32, 27). Unde sînt acum cei ce spun că Dumnezeul Vechiului Testament este un Dumnezeu rău, iar Dumnezeul Noului Testament un Dumnezeu bun? Iată, Dumnezeul Noului Testament a umplut toată lumea de sîngele rudelor! Cu toate acestea eu voi spune că şi aceasta este tot opera marii Sale iubiri de oameni. Şi ca să arate că El este Cel Care a încuviinţat uciderile petrecute în istoria poporului iudeu, Hristos aminteşte o profeţie; chiar dacă nu sînt folosite aceleaşi cuvinte, totuşi înţelesul este acelaşi.

– Care este profeţia?

– „Vrăjmaşii omului sînt casnicii lui”. Şi în istoria poporului iudeu s-a întîmplat un lucru asemănător. Erau profeţi, dar erau şi profeţi mincinoşi; poporul se împărţea în tabere; casele se învrăjbeau; unii credeau în profeţi, alţii în profeţi mincinoşi. De aceea profetul îi îndemna zicînd: „Nu vă încredeţi în prieteni, nici nu nădăjduiţi în domnitori; ci şi de cea cu care te culci în pat, păzeşte-te, să nu-i încredinţezi ceva” (Miheia 7, 5); şi: Duşmanii bărbatului sînt bărbaţii din casa lui” (Miheia 7, 6). Domnul a spus cuvintele acestea ca să-i pregătească, pe cei care vor primi învăţătura Lui să fie mai presus de toate. Nu-i rău să mori, ci să mori rău.

De aceea şi spunea:Foc am venit să aduc pe pămînt” (Luca 12, 49). Cu aceste cuvinte voia să arate tăria şi căldura dragostei pe care o cerea. Pentru că Domnul ne-a iubit foarte mult, de aceea vrea ca şi noi să-L iubim la fel. Aceste cuvinte au întărit pe ucenici! Ele i-au făcut mai presus de toate! „Dacă cei care vor asculta de cuvîntul vostru, le spune Hristos, vor dispreţui rudele, copiii, părinţii, gîndiţi-vă ce fel de oameni trebuie să fiţi voi, dascălii lor! Greutăţile şi necazurile nu se vor opri la voi; se vor întinde şi la ceilalţi. Am venit să aduc lumii mari bunătăţi, dar cer şi mare ascultare şi mare dragoste”.

„Cel care iubeşte pe tată sau pe mamă mai mult decît pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel care iubeşte pe fiu sau pe fiică mai mult decît pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel care nu-şi ia crucea lui şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine”.

Ai văzut dregătoria Dascălului? Ai văzut că arată că este Fiul adevărat al Tatălui? Ai văzut că porunceşte să lăsăm totul şi să-L iubim numai pe El? „Dar pentru ce vorbesc, spune Hristos, de prieteni şi de rude? Chiar sufletul tău dacă ţi-l iubeşti mai mult decît pe Mine, eşti departe de a fi ucenicul Meu!”

– Ce? aş putea fi întrebat. Nu sînt cuvintele acestea potrivnice Vechiului Testament?

– Nicidecum! Dimpotrivă, cu totul de acord! Că şi în Vechiul Testament Domnul porunceşte ca închinătorii la idoli să fie nu numai urîţi, ci chiar ucişi cu pietre; iar în Deuteronom, admirîndu-i pe aceştia, spune: „Cel ce zice tatălui său şi mamei sale: „Nu te-am văzut” şi pe fraţii săi nu i-a cunoscut şi pe fiii lui nu i-a ştiut, acela a păzit cuvintele Tale” (Deut. 33, 9).

Să nu te miri, apoi, dacă Pavel dă multe porunci şi copiilor şi părinţilor şi că porunceşte copiilor să se supună părinţilor; dar le porunceşte să se supună în acelea care nu vatămă credinţa; în toate celelalte bine să le dea toată cinstea; dar dacă părinţii le-ar cere mai mult decît le datorează, nu trebuie să li se supună. De aceea spune Domnul la Luca: “Dacă cineva vine la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mama sa şi pe femeia sa şi pe copiii săi şi pe fraţii săi, ba încă şi sufletul său, nu poate fi ucenic al Meu”. Nu ne porunceşte să-i urîm fără pricină – asta ar fi o mare nelegiuire! – ci: „Cînd tatăl tău, mama ta, femeia ta, copiii tăi, spune Domnul, vor să-i iubeşti mai mult decît pe Mine, atunci, tocmai pentru aceasta, urăşte-i; că o dragoste ca aceasta pierde şi pe cel iubit şi pe cel ce iubeşte.”

Hristos a spus acestea ca să-i facă mai curajoşi şi pe copii, dar mai blînzi şi pe părinţii care ar avea de gînd să împiedice pe copii să îmbrăţişeze credinţa. Cînd părinţii vor vedea că Hristos are atîta putere şi tărie încît să-i despartă pe copii de ei, părinţii vor ceda, pentru că văd că încearcă lucruri imposibile. De aceea Hristos îi lasă pe părinţi şi se adresează copiilor, învăţîndu-i pe părinţi să nu încerce nimic, pentru că sînt zadarnice încercările lor.

Apoi pentru ca părinţii să nu se revolte şi nici să se supere, iată cum continuă Domnul cuvîntul Său. După ce a spus: „Cel ce nu urăşte pe tatăl său şi pe mama sa”, a adăugat: „şi sufletul său”. „Pentru ce-Mi vorbeşti, spune Domnul, de părinţi, de fraţi, de surori şi de soţie? Nimic nu-i mai aproape ca sufletul tău! Şi totuşi, dacă nu-ţi urăşti sufletul, lucrezi împotriva Celui Ce te iubeşte, împotriva Mea!”

Hristos nu ne porunceşte să ne urîm sufletul, aşa de mîntuială, ci să-l dăm războaielor, luptelor, junghierilor, sîngiuirilor, că „cel ce nu-şi ia crucea sa şi nu vine după Mine, nu poate fi ucenic al Meu”. Ucenicii lui Hristos nu trebuie să înfrunte numai moartea aceasta firească, ci chiar moartea silnică; şi nu numai moartea silnică, ci şi moartea de ocară. Deocamdată Domnul nu le-a vorbit nimic ucenicilor Săi de patimile Sale; aştepta să fie instruiţi mai bine în aceste învăţături, ca să poată primi mai cu uşurinţă cuvîntul despre patimile Sale. Nu se cuvine, oare, să ne mirăm de ucenici, că nu le-a zburat sufletul din trup la auzul acestor cuvinte? Pretutindeni în faţa lor supărări, iar cele bune în nădejdi! Cum nu le-a zburat sufletul din trup? Nu, pentru că mare era puterea Celui Ce le grăia, şi mare şi dragostea celor ce-L ascultau! De aceea I s-au supus şi nu I s-au împotrivit, deşi auziseră pe Domnul vorbindu-le de greutăţi mai mari şi mai cumplite decît auziseră bărbaţii aceia mari: Moise şi Ieremia.

“Cel ce şi-a aflat sufletul său îl va pierde; iar cel ce şi-a pierdut sufletul său pentru Mine, ii va afla.” Ai văzut cît de mare e paguba celor care-şi iubesc sufletul mai mult decît trebuie şi cît e de mare cîştigul celor ce şi-l urăsc? Şi pentru că poruncile Lui erau împovărătoare – că le dăduse poruncă să se lupte cu părinţii, cu copiii, cu firea, cu rudeniile, cu lumea întreagă, ba chiar şi cu sufletul lor – Domnul le arată şi folosul poruncilor; iar folosul este foarte mare. „Lupta aceasta, le spune Domnul, nu numai că nu vă va vătăma, ci vă va fi de mare folos; dacă nu luptaţi veţi fi vătămaţi!” Şi ceea ce a făcut Domnul totdeauna face şi acum; le dă curaj, slujindu-se tocmai de cuvintele lor. „Pentru ce nu vrei să-ţi dispreţuieşti sufletul? întreabă Domnul. Pentru că-l iubeşti? Dar tocmai pentru aceasta dispreţuieşte-l! Atunci vei avea cel mai mare folos, atunci vei arăta că-l iubeşti cu adevărat!” Uită-te la nespusa înţelepciune a lui Hristos! Hristos nu le porunceşte ucenicilor Săi să-şi urască numai părinţii, nici numai copiii, ci chiar ceea ce le este mai scump, sufletul, ca să nu mai aibă nici o îndoială asupra poruncii de a-şi urî părinţii şi copiii şi ca să ştie că aşa le vor fi şi acelora de cel mai mare folos, de vreme ce, de dragul lui Hristos, urăsc ceea ce este mai necesar vieţii, sufletul“.

(Fragmente din: Sf. Ioan Gura de Aur, Omilii la Matei, Editura IBMBOR, 1994).