SACCSIV – blog ortodox

Gheronda Gavriil (ucenicul Sfantului Paisie Aghioritul) mustra Sfantul Munte Athos

Posted in Muntele Athos, Sinodul din Creta, Ucraina by saccsiv on octombrie 14, 2020

Sursa: https://spzh.news/ro/news/75118-afonskij-starec–kinotu-raskolyniki-ukrainy-ne-spasutsya-oni-popadut-v-ad

Călugărul Gabriel din Karya. Imagine: pererva.org

Călugărul Gabriel din Karya a constatat cu regret că Sfântul Munte se schimbă simțitor, supunându-se tot mai des ordinelor străine și de fiecare dată anti-ortodoxe.

Schismaticii Ucrainei și mănăstirile care îi găzduiesc, inclusiv cele de pe Athos, nu se vor mântui și vor merge în iad. Călugărul athonit Gabriel din Karya de la Mănăstirea Cutlumuș a scris despre acest lucru în scrisoarea sa deschisă adresată Sfântului Chinot. Textul scrisorii a fost publicat pe portalul Pentapostagma.gr.

„Este trist și în același timp deprimant să ne dăm seama că Muntele Athos contemporan, din leagănul Ortodoxiei și al civilizației, din atelierul care a produs mari asceți și călugări canonizați, martiri și mărturisitori ai credinței noastre ortodoxe, se schimbă în multe privințe, îndreptându-se spre secularism, sincretism, ecumenism , persecuția nemiloasă a celor slabi de către mănăstirile tradiționale puternice, care se opun celor care îi împing pe o pantă alunecoasă”, a menționat călugărul în scrisoarea sa.

În opinia sa, astăzi Sfântul Munte a devenit „aproape străin și de nerecunoscut, primitor și ascultător de ordine străine și lumești, întotdeauna anti-ortodoxe”, care au scopul să semene discordia și comportamentul dur față de călugării de pe Athos care „fac rezistență apariției unor idei și modele de comportament noi și foarte lumești, prin care se fac eforturi vădite de a schimba credința ortodoxă și Sfânta Tradiție a Bisericii noastre”.

„Muntele Athos nu numai că tace liniștit, dar și favorizează și contribuie la răspândirea duhului sincretic și ecumenic, străin, nepotrivit și distructiv pentru calea neschimbată urmată de Biserica noastră Ortodoxă”, a subliniat monahul, și a adăugat că „dacă nu ne vom tămădui și nu ne vom recupera din această letargie duhovnicească, riscăm să pierdem mântuirea sufletelor noastre”.

Părintele athonit a precizat că acest lucru se referă în principal la corpurile administrative ale Muntelui Athos, Sfântul Chinot și Sfânta Epistasie, iar mănăstirile și călugării care se opun procesului de secularizare și ecumenism suportă diferite presiuni, amenințări și persecuții.

Această situație, în opinia călugărului, este o consecință a Sinodului Cretan din 2016, la care „Adevărul a fost răsturnat de om și a devenit „adevăr”, iar ereticii au încetat să mai fie numiți eretici, „pentru că era în interesul tuturor cercurilor internaționale nonbisericești ale Noii Ordini Mondiale”.

Potrivit bătrânului călugăr, Sinodul din Creta a devenit un rău și s-a soldat cu consecințe. În special, este vorba despre dăruirea „autocefalie” din numele Patriarhiei Ecumenice unor schismatici, eretici și autosfințiți din Ucraina, „comuniunea bisericească cu ei și pomenirea lor” și „comuniunea în rugăciune și coslujirea liturgică” a schismaticilor și unor ieromonahi și stareți ai mănăstirilor athonite.

În plus, călugărul Gabriel de la Mănăstirea Cutlumuș a evidențiat cazurile de rugăciuni comune anti-canonice ale reprezentanților Athosului cu musulmani și catolici, precum și presiunea intensă asupra Sfântului Munte „din partea oamenilor de stat locali și în special de cei străini și a centrelor ecumenice internaționale, pentruca Sfântul Munte să-și schimbe identitatea ortodoxă”.

În încheiere, monahul a menționat că persecuția și acuzațiile împotriva ieromonahilor și călugărilor de pe Sfântul Munte, care „aspiră doar către Dumnezeu, luptând cu adevărat pentru Biserica lor Ortodoxă”, este Crucea și prețul pe care îl plătesc pentru acțiunile și cuvintele lor. Iar schismaticii, a declarat călugărul, vor merge oricum în iad.

„Schismaticii Ucrainei nu se vor mântui, ei vor numeri în iad. Și mănăstirile (athonite sau nu) care îi acceptă, cooperează cu ei, se roagă și comunică cu ei, nici ele nu se vor mântui și vor merge și în iad”, a rezumat călugărul Gabriel din Karya.

UJO a raportat mai devreme că Întâistătătorul Fanarului îi convingea pă călugării de pe Muntele Athos de necesitatea unirii cu catolicii.

 

Teologul Mihai-Silviu Chirilă: Răspuns la “minicatehismul ecumenist” editat de către Patriarhia Română

Posted in MIHAI SILVIU CHIRILA, Sinodul din Creta by saccsiv on septembrie 8, 2017

Cuvânt înainte

După un an de zile în care a păstrat o tăcere desăvârșită față de pseudosinodul1 din Creta, Patriarhia Română a decis să dea publicității o broșură de popularizare a tematicii referitoare la acesta, pe care probabil o va distribui în toate parohiile din țară, pentru informarea credincioșilor.

Broșura este realizată sub formă de întrebări și răspunsuri, motiv pentru care o consider un minicatehism de ecumenism, pe care credincioșii ortodocși sunt invitați să îl parcurgă, pentru a-și însuși viziunea oficială despre ce s-a întâmplat în Creta.

Răspunsurile la întrebări reprezintă, în linii mari, o sinteză a argumentărilor teologilor ecumeniști din toată perioada scursă de la pseudosinod, în care au încercat să convingă de faptul că ecumenismul este o atitudine de dialog inofensivă, că nu este erezie, că participanții la Creta au întărit Ortodoxia și au mărturisit-o etc.

Ceea ce atrage atenția este caracterul manipulator al întrebărilor, selectarea lor atentă, pentru a putea plasa răspunsul favorabil taberei ecumeniste. Dintre metodele de manipulare, cea mai ingenioasă este exagerarea unor tematici, pentru ca răspunsul să dea impresia unei normalități. De exemplu: se pune întrebarea dacă s-au adoptat căsătoriile homosexuale la sinod, pentru ca răspunsul, pe de o parte, să îi plaseze pe ecumeniști în postura de apărători ai normalității sexuale, pe de altă parte, să îi plaseze pe contestatarii imaginari care se presupune că ar fi ridicat astfel de problemă în postura de mincinoși ridicoli. (more…)

Fragmente video: SINAXA de la RADENI

Posted in Sinodul din Creta by saccsiv on ianuarie 19, 2017

Răspunsul părintelui Tihon la scrisoarea starețului Hariton

Posted in Sinodul din Creta by saccsiv on ianuarie 10, 2017

Iata ce putem citi la Răspunsul ierom. Tihon la scrisoarea defăimătoare a „starețului” de la Petru Vodă de pe Sinodul Talharesc:

Preacuvioase părinte stareţ,

Am citit cu tristeţe şi cu jenă profundă răspunsul pe care l-aţi publicat ca urmare a primirii scrisorii prin care vă rugam să onoraţi amintirea şi moştenirea Părintelui Iustin şi să vă implicaţi în mod real în combaterea ereziei ecumeniste, prin întreruperea pomenirii în întreaga mănăstire Petru Vodă şi prin sprijinirea luptei pe care o duce de luni de zile Schitul “Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Rădeni, întemeiat tot cu binecuvântarea iubitului nostru Părinte, pentru a duce mai departe lupta în care preacuvioşia voastră refuzaţi să vă angajaţi acum.

Am citit cele patru pagini cu tristeţe, pentru că mi s-a părut dureros ca un stareţ al unei mănăstiri ortodoxe cu o tradiţie ca cea a mănăstirii Petru Vodă să răspundă cu un atac la persoană nedemn unei scrisori teologice, scrise cu bună cuviinţă, cu argumente teologice pertinente şi cu dorinţă sinceră de a sluji adevărul şi adevărata credinţă. Am citit-o cu jenă profundă, pentru că semnătura de pe acea scrisoare este a stareţului din mănăstirea mea de metanie. Şi-l poate cineva închipui pe înaintestătătorul pe scaunul de stareţ al mănăstirii Petru Vodă, duhovnicul românilor Iustin Pârvu, martirul închisorilor comuniste, ctitorul lăcaşului care ne adăposteşte astăzi pe toţi răspunzând unei scrisori teologice care reclamă căderea Bisericii noastre într-o periculoasă părtăşie la erezia ereziilor, ecumenismul, cu un “cazier” al autorului scrisorii, în care sunt enumerate păcate omeneşti de-a valma cu calomnii josnice, în speranţa că, discreditându-l pe cel ce a tras semnalul de alarmă, pericolul va dispărea de la sine? Şi-l închipuie cineva pe părintele Iustin, cel ce, cu chipul blând, i-a sfătuit pe ucenici să nu ne răzbunaţi” pentru suferinţele îndurate de la regimul satanist comunist, participând la judecata ad-hoc a celui dintâi dintre păcătoşi (cf. 1Tim. 1,15), care sunt eu, din postura celui ce are scrise cu conştiinciozitate toate păcatele, pentru a se târgui cu ele pentru sufletul păcătosului? Evident, nu. (more…)

RASPUNSUL Parintelui Pamvo catre Mitropolitul Teofan = o adevarata LECTIE DE TEOLOGIE

Posted in Sinodul din Creta by saccsiv on decembrie 16, 2016

DIRECTIVA a exagerat de fericitului Daniel: Să fie chemați preotii si sa jure (si sa semneze) ca nu se alatura celor care se dezic de Sinodul talharesc din Creta

Posted in Sinodul din Creta by saccsiv on decembrie 9, 2016

Iată ce putem citi pe Sinodul Tâlhăresc, într-un articol preluat de pe NewsBuzăuCretanii ÎNAINTEAZĂ în viclenii: preotii sunt chemati pe rand la toate Arhiepiscopiile pentru a se dezice de dizidentii care nu accepta „sinodul” din Creta. În timp ce noi așteptămmm să se rediscute, reformuleze….

Subjugare totala – pseudo-episcopul Ciprinel Crasnel pluseaza: ii pune pe preoti sa-i jure credinta! 

Trasnaile si nesimtirile Arhiepiscopului Buzaului si Vrancei – IPS Ciprinel Crasnel continua –  a chemat printr-un sms toti preotii din Eparhie pentru a-i pune sa jure (si sa semneze) ca nu se alatura celor care se dezic de Sinodul talharesc din Creta (asa zis ecumenic prin care s-au adoptat multe erezii) si…surpriza: sa-si reinnoiasca juramintele catre arhiepiscop!!! Am putea scrie mare: A INNEBUNIT cu totul dar cuvintele ar fi prea sarace…cert este ca directiva i-a venit direct de la Harap Alb – Patriarhul Daniel. Astfel, miercuri 7 decembrie si vineri 9 decembrie sunt chemati sa-i jure credinta (“in genunchi”) preotii din Protoieria 1 si respectiv 2 din Buzau (in Catedrala Arhiepiscopala din oras – ora 9:30), urmand ca pe 14 decembrie sa se repete figura in Vrancea, la Focsani. La Biserica din Piata Unirii, la ora 10:00. Iata mesajul primit pe telefon de toti preotii din Buzau si Vrancea: „Conferinta cu IPS, va fi miercuri 14 decembrie (pentru Vrancea – n.r.) la Biserica Unirii (Pr. Enoiu), la ora 10:00, se vor reface si semna juramintele, prezenta strict obligatorie . La aceasta conferinta trebuie sa participe toti preotii si diaconii. Noile juraminte vor fi semnate in prezenta IPS-ului. Va rugam sa nu lipsiti. Va multumim.” … „PRECUCERNICI PĂRINȚI, VINERI 9 decembrie 2016 orele 9,30 sunteți invitați la o întălnire a  preoților din Protoieria Buzău cu Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei la Catedrala ÎNĂLȚAREA DOMNULUI. ATENȚIE    Prezența este obligatorie și nu se admit învoiri.* Responsabilii de cercuri pastoral misionare sunt rugați să-i anunțe pe toți preacucernicii preoți din cercul pastoral pe care-l coordonează. (cu referire la preoții slujitori  nu numai preotul paroh)„.

(more…)

Petitie de sustinere pentru cei ce vor sa semneze marturisirea anti-ecumenista de la schitul Radeni

Posted in Sinodul din Creta by saccsiv on decembrie 8, 2016
AparamOrtodoxia: Petitie de sustinere a memoriului “Vietuitorii si credinciosii Schitului Radeni Neamt resping erezia cretana”
Ca urmare a cererii exprimate de foarte mulţi cititori ai memoriului Viețuitorii și credinciosii Schitului Rădeni resping erezia cretană de a semna demersul adresat Exarhatului Arhiepiscopiei Iașilor și Mănastirii Petru Vodă, am redactat o Petiție de susținere a memoriului “Viețuitorii și credincioșii Schitului Rădeni resping erezia cretană”, adresată Înaltpreasfinției Sale Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Cei ce vor să susțină acest demers pot descărca modelul de Listă de semnatari ai Petiția de susținere a memoriului “Viețuitorii și credincioșii Schitului Rădeni resping erezia cretană”.
Pe această listă puteți scrie numele și prenumele, județul din care proveniți și semnatura personală.
   Lista de semnaturi poate fi trimisă, indiferent de numărul de semnături de pe ea, pe adresa de email contact@aparam-ortodoxia.ro sau prin poștă pe adresa:

 

Schitul “Sfânta Cuvioasă Parascheva”,
Sat Rădeni,
Comuna Păstrăveni,
Județul Neamț

 

   Vă rugăm să semnați numai după ce luați la cunoștință textul memoriului și al petiției în sprijinul Schitului Rădeni, să nu semnați cu nume fictive, să nu semnați în numele unor persoane care nu și-au dat acordul, să nu semnați de mai multe ori.
  
   Vă mulțumim.

 

http://docs.google.com/viewer?url=http%3A%2F%2Faparam-ortodoxia.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2016%2F12%2FpetitieIPS.docx&hl=en_US&embedded=true

Download (DOCX, 16KB)

 

http://docs.google.com/viewer?url=http%3A%2F%2Faparam-ortodoxia.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2016%2F12%2Flista.docx&hl=en_US&embedded=true

Download (DOCX, 10KB)

Tagged with:

Să le fim alături: Mărturisirea maicilor de la VĂRATEC care RESPING adunarea eretică din Creta

Posted in Sinodul din Creta, Uncategorized by saccsiv on decembrie 8, 2016

Iată ce putem citi la Marturisirea maicilor de la Varatec care resping adunarea eretica din Creta:

Mărturisirea maicilor de la Văratec
care resping adunarea eretică din Creta

Subsemnatele, vieţuitoare ale obştii Mănăstirii Văratec, din Judeţul Neamţ, aducem la cunoştinţă conducerii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, conducerii Mănăstirii Văratec şi tuturor creştinilor ortodocşi din această ţară că am întrerupt participarea la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhii participanţi la sinodul din Creta, preferând să participăm la slujbele unde aceştia nu sunt pomeniţi, deoarece considerăm sinodul din Creta eretic, iar pe cei ce l-au aprobat, părtaşi la erezia/panerezia ecumenismului, propovăduită de sinodul din Creta şi de către cei ce au participat la acesta şi l-au aprobat, prin luare de act, în cadrul sesiunii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Măsura neparticipării la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhi părtaşi la erezie este permisă de către canonul 31 Apostolic şi de către canonul 15 I-II Constantinopol, care permit preotului să se îngrădească de erezia propovăduită pe faţă de către episcop, înainte ca acesta să fie cercetat de către un sinod. Cum preotul are dreptul de a se îngrădi de erezia episcopului, rezultă clar că şi credincioşii au dreptul de a-l urma pe acel preot care se îngrădeşte de erezie. (more…)

L-au „răzgândit” iar pe pr. SIMEON Zaharia? Comunicatul măn. Sihăstria zice că DA! Părintele a fost IZOLAT, încât NIMENI să nu-l poată întreba

Posted in Sinodul din Creta by saccsiv on decembrie 7, 2016

ieroschimonah-simeon-zahariaIată ce putem citi la Izolat și terorizat psihic, Părintele Simeon Zaharia este forțat să pomenească pe ereziarhul Teofan. Comunicatul măn. Sihăstria, de pe Sinodul Tâlhăresc:

În urma interviului video, în care Părintele Simeon declara că va întrerupe pomenirea mitropolitului Teofan, dacă acesta nu va renunța la semnătura de pe documentele de la „sinodul” din Creta, s-a convocat de urgență o sinaxă la măn. Sihăstria la presiunile exarhului Nichifor Horia și a mitr. Teofan. Acolo, Părintele Simeon a fost forțat cu argumente ecumeniste să nu întrerrupă pomenirea ierarhului. De atunci, toți care au încercat să ajungă la Părintele Simeon au fost refuzați, drept pentru care nu putem crede că ceea ce se afirmă în comunicatul de mai jos este părerea Părintelui Simeon. Să nu ne mirăm că vom auzi de trecerea la Domnul a Părintelui Simeon… destul de curând.

Iată și comunicatul mănăstirii Sihăstria:

Comunicat al Consiliului duhovnicesc din data de 5 decembrie 2016 (publicat pe 7 dec. 2016)

Consiliul duhovnicesc al Mănăstirii Sihăstria s-a reunit în data de 05.12.2016, ca să examineze tulburările care au apărut în unele schituri ale mănăstirii datorită interpretării greşite a hotărârilor Sinodului din Creta din 2016.

Consiliul duhovnicesc al Mănăstirii Sihăstria s-a reunit în data de 05.12.2016, ca să examineze tulburările care au apărut în unele schituri ale mănăstirii datorită interpretării greşite a hotărârilor Sinodului din Creta din 2016.

S-a constatat că printre cei afectaţi de aceste tulburări a fost şi Ieroschimonahul Simeon Zaharia de la Schitul Poiana lui Ioan, care a fost dezinformat în decursul timpului de către mai multe persoane.

Cu o zi înaintea acestui consiliu, părinţii mănăstirii l-au cercetat pe Părintele Simeon şi i-au pus la îndemână mai multe informaţii şi documente despre Sinodul din Creta, precum şi concluziile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 29 octombrie 2016. Astfel Părintele Simeon a remarcat şi apreciat Concluziile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, că Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe nu a formulat dogme noi, canoane noi sau modificări liturgice, ci a mărturisit faptul că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească a lui Hristos. De asemenea, s-a luat act de faptul că textele pot fi explicitate, nuanțate sau dezvoltate de către un viitor Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe. Explicitarea acestora și redactarea altor documente sinodale cu teme diferite nu trebuie realizate, însă, sub presiunea timpului, ci, în cazul în care nu există consens panortodox, ele trebuie amânate și perfecționate până când se va realiza un consens.

Această informare a dus la buna înţelegere a situaţiei privind consecinţele lucrărilor Sinodului din Creta şi liniştirea sufletească a Părintelui Simeon Zaharia, acesta recomandând tuturor pomenirea Ierarhului său, IPS Teofan.

Consiliul duhovnicesc al mănăstirii noastre, ca reprezentant duhovnicesc al obştii sale, sprijină unitatea Bisericii, pe ierarhul său – IPS Teofan – şi întregul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, considerând nejustificată reacţia unor clerici şi credincioşi de neascultare faţă de Biserică şi de ierarhii săi canonici.

Comentariu saccsiv:

Știm că pr. Simeon s-a mai răzgândit o dată când Părintele Simeon de la Sihăstria cedează amenințărilor lui Teofan Savu și își retrage semnătura de pe scrisoarea pliromei ortodoxe, deși în înregistrarea dată ierom. Tihon de la Petru Vodă zice că nu e de acord cu acel comunicat al mitropoliei în care se arăta că nu a știut ce a semnat. Acum ce-o mai fi? Până nu avem o declarație care sigur e de la părintele Simeon, nu putem lua în considerare comunicatul măn. Sihăstria, preluat și de portalul de știri al MMB, doxologia.ro.

Peste 4500 de preoti, calugari si mireni au semnat o scrisoare catre Mitropolitul Teofan, referitoare la MARELE SINOD …

Posted in Sinodul din Creta by saccsiv on august 12, 2016

Cei care doresc să rămână ortodocși și
doresc să susțină această scrisoare pot
să trimită în continuare semnături pe
adresa de e-mail a acestui site, pe
formularul de tabel postat.
Datele cu caracter personal nu vor
fi făcute publice. Formularul poate
fi descarcat de aici.

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE ARHIEREII CARE AU SEMNAT ÎN CRETA

Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Sinodul nu este aceasta: să se întrunească simplu ierarhi şi preoţi, chiar dacă ar fi mulţi; ci să se întrunească în numele Domnului, spre pace şi spre păzirea canoanelor… şi niciunuia dintre ierarhi nu i s-a dat stăpânirea de a încălca canoanele, fără numai să le aplice şi să se alăture celor predanisite, şi să urmeze pe Sfinţii Părinţi cei dinaintea noastră… Sfântul Ioan Gură de Aur a spus deschis că duşmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci şi cei aflaţi în comuniune cu ei.” 1

(Sf. Teodor Studitul)

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit,

Cu durere negrăită am ajuns să strigăm împreună cu prorocul Ieremia: „Cine va da apă capului meu şi izvor de lacrimi ochilor mei?” (Ier. 9, 1) Nu plângem căderea unor cetăţi, nu naufragiul unei corăbii, nici robia unor neamuri, ci căderea păstorilor, pierderea sufletelor, călcarea în picioare a credinţei pe care am primit-o nu de la om, nici de la înger, ci de la Însuşi Dumnezeu! Plângem pentru că păstorii au ajuns să dea oile în gurile lupilor! Ne tânguim pentru că părinţii au ajuns să dea la moarte pe copiii lor! Dar nu ştim ce vom plânge mai întâi: pe păstorii care au trădat pe Hristos, sau oile care se sfâşie de lupii cei înţelegători? Pe părinţii care au renegat şi necinstit pe toţi Sfinţii cei din veac care au luptat, au pătimit şi au murit pentru dreapta credinţă, sau pe copiii care se pierd în întunericul necunoştinţei şi în adâncul ereziilor hulitoare de Dumnezeu? Nu vom înceta a plânge, iar dacă va vrea cineva să ne mângâie cu o mângâiere amăgitoare îi vom răspunde cu cuvintele prorocului: „Lăsaţi-mă! Cu amar voi plânge! Nu stăruiţi în a mă mângâia!” (Is. 22, 4)

Nimeni nu ne poate învinui de mândrie sau îngâmfare pentru că dăm glas durerii noastre! Nimeni nu ne poate aduce vreo acuză de neascultare sau rătăcire, când cei puşi de strajă şi-au lepădat lucrarea lor! Şi nimeni nu ne poate acuza de vreo ranchiună sau ură împotriva cuiva anume, căci pentru dragostea lui Hristos şi a chipului Său grăim. Nu urmăm minţilor noastre, ci predaniei Sfinţilor Părinţi! Nu urmăm celor care zic răului bine şi binelui rău şi amestecă Adevărul cu minciuna, ci dorim ca Adevărul să strălucească mai luminat decât soarele în toată lumea! (more…)

%d blogeri au apreciat: