Saccsiv – Weblog

AFRICA: Vrajitorul i-a omorat cu vrajile pe pastorul protestant, pe preotul catolic, dar pe parintele ortodox n-a mai putut. A murit el in timpul Sfintei Liturghii, pe cand se ruga de zor la draci …

Posted in ORTODOXIE, SFANTA LITURGHIE, vrajitorie by saccsiv on Septembrie 10, 2013

   Iata ce putem citi in articolul Părintele Aléxandros și vrăjitorul:

În regiunea Mweka, undeva în mijlocul Congoului, avem doi preoți, pe Părintele Kýrillos și pe Părintele Aléxandros, și avem o singură biserică, cea a Sfântului Gheorghe. La sate avem colibe de pământ [unde se slujește Sfânta Liturghie], astfel că Părintele trebuia să slujească cu rândul. Pe acolo se circulă cu bicicletele, acesta este singurul mijloc de transport existent. Așadar, Părintele Aléxandros și-a luat bicicleta și s-a dus într-un sat.

În după-masa când a ajuns, creștinii ortodocși de acolo au venit și i-au spus că în acel loc se găsește un mare vrăjitor, care omoară pe oricine vine acolo. Zice Părintele Aléxandros: Mie mi-a dat poruncă Episcopul, trebuie să fac ascultare: să fac spovedanie, să slujesc Liturghia și să vă împărtășesc.

Nu după multă vreme apare și vrăjitorul: Ce treabă ai aici, în satul meu Ridică-te și pleacă. (În sate, în păduri, acolo există vrăjitori de diferite feluri.) Continuă, așadar, vrăjitorul: Ești tânăr, pleacă, să nu te omor. Părintele Aléxandros i-a zis: Dumnezeul meu este adevărat, dacă va voi să mor, voi muri, nu depinde de tine. Eu voi face ascultare Bisericii, Episcopul mi-a poruncit să vin să spovedesc, să slujesc Liturghia și să împărtășesc, să întăresc duhovnicește.

(more…)

CE SE INTAMPLA IN TIMPUL SFINTEI LITURGHII? O istorie foarte folositoare

Posted in ORTODOXIE, rubrica incepatorului, SFANTA LITURGHIE by saccsiv on Mai 27, 2012

Consider util sa reiau articolul postat in 2010 Istorie foarte folositoare: ce a vazut imparatul pagan Amfilog in timpul SFINTEI LITURGHII:

Iata o foarte folositoare istorie petrecuta acum 900 de ani:

La un semn a lui Amfilog indata s-au strans ostasi multi, voinici si incercati in lupte, capitanii si sfetnicii lui toti si s-au adus multime de cai si camile. Au incalecat cu totii si, cu imparatul in frunte au purces spre Biserica Sf. Mormant din Ierusalim. Acolo – o, pagani nevrednici – au bagat toate vitele acelea in Sfanta Biserica, intrand si Amfilog cu calaretii sai. In acest ceas preotul se pregatea de slujba Sfintei Liturghii. Si fara sa se nelinisteasca sau sa se teama de cei ce intrasera in Biserica, a iesit in mijlocul ei – dupa randuiala –si inchinandu-se cu frica de Dumnezeu, a rostit rugaciunea aceasta pe care o spun toti preotii ortodocsi: „Doamne, trimite mana Ta si ma intareste spre slujba aceasta, ca neosandit stand inaintea infricosatei Tale Mese, sa savarsesc jertfa cea fara de sange. Ca a Ta este puterea si marirea in vecii vecilor. Amin”.

Dar deodata ce vede imparatul? De ce se infricoseaza capitanii, tremura oastea toata cata incapuse – printre vite – in Biserica? Nici n-apucase a sfarsi slujitorul lui Hristos ultimele cuvinte a scurtei rugaciuni si indata toate necuvantatoarele ce se bagasera in Sf. Locas au cazut ca lovite de traznet si au murit. S-a spaimantat imparatul la vederea acestei mari minuni si s-au infricosat toti insotitorii lui, dar n-au plecat si nici nu s-a repezit vreunul asupra preotului. Ochii tuturor erau atintiti spre imparat. Acesta ar fi vrut sa fuga dar ii era rusine. Ceva trainic, din adancul sufletului sau insetat dupa ceva de care nu-si da seama, ii spunea sa mai stea. De unde stie el ce o sa urmeze? Ce l-a pironit in Biserica marelui sau potrivnic, Hristos, cel rastignit si inviat?

Sa se scoata toate vitele noastre de aici” a rasunat glasul imparatului si cerand un scaun a zis celor din jurul lui: „Sa sedem si sa vedem cum savarsesc crestinii jertfa lor, ca sa putem povesti si noi de aceasta imparatului nostru Amurat”. Si au sezut. Preabunul Dumnezeu insa nu vrea moartea pacatosilor, nici a necredinciosilor, ci sa se intoarca si sa fie vii.

De aceea a trimis lumina stralucirii sale si a luminat ochii cei impaienjeniti ai sufletului lui Amfilog, care cu mare luare-aminte a stat in ascultarea Dumnezeiestii Liturghii. In vremea aceasta, dupa ce preotul s-a inchinat in mijlocul Bisericii si pe la Sfintele Icoane, a intrat in Sfantul Altar si s-a imbracat cu sfintele odajdii. Dupa ce s-a spalat pe maini, iata-l se apropie de jertfelnicul sfant, iar imparatul nu mai vedea fata de om, ci fata de inger, mai luminata decat soarele. Asa sunt toti preotii lui Hristos in slujba lor. O mare multime de ingeri imbracati in haine albe, stralucitoare si cu fete luminate, au in milocul lor un Prunc minunat si impodobit mai mult decat podoabele cerului si ale pamantului, luminat si infrumusetat foarte.
(more…)

DUMITRU STANILOAE: Diferenta dogmatica si liturgica intre Liturghia ortodoxa, catolica, protestanta si neoprotestanta

Posted in catolici, ORTODOXIE, PROTESTANTI, SFANTA LITURGHIE by saccsiv on Ianuarie 19, 2011

Citez din articolul Diferenta dogmatica si liturgica intre Liturghia ortodoxa, catolica, protestanta si neoprotestanta:

Diferenta intre Liturghia ortodoxa si cea catolica este ca in Liturghia ortodoxa Domnul se face prezent cu Trupul si Sangele Sau prin chemarea Sfantului Duh, pe cand in cea catolica prin cuvintele: „Luati, mancati…, Beti dintru acesta toti… „. In liturghia catolica nu se afirma decat o legatura prin amintire, nu prin Duhul Sfant, intre ceea ce s-a facut la cina cea de taina si ceea ce se face acum. Nu se afirma lucrarea prezenta a Duhului Sfant. Pe cand in Ortodoxie, credinta in lucrarea prezenta a Duhului Sfant, care prelungeste prezenta si lucrarea lui Hristos este foarte puternica. Este puternica credinta in Duhul Sfant ca Persoana distincta, si in lucrarea Lui mereu prezenta in orice timp. Se tine seama de faptul ca Hristos si-a inceput si-si continua lucrarea in oameni, dupa inaltare prin Duhul Sfant. Nu exista tendinta de a confunda pe Duhul Sfant ca Persoana prin care se prelungesc actele mantuitoare ale lui Hristos cu Hristos insusi care S-a inaltat de la noi.
(more…)

Istorie foarte folositoare: ce a vazut imparatul pagan Amfilog in timpul SFINTEI LITURGHII

Posted in ORTODOXIE, Sfanta Impartasanie, SFANTA LITURGHIE by saccsiv on Iulie 25, 2010

   Iata o foarte folositoare istorie petrecuta acum 900 de ani:

   La un semn a lui Amfilog indata s-au strans ostasi multi, voinici si incercati in lupte, capitanii si sfetnicii lui toti si s-au adus multime de cai si camile. Au incalecat cu totii si, cu imparatul in frunte au purces spre Biserica Sf. Mormant din Ierusalim. Acolo – o, pagani nevrednici – au bagat toate vitele acelea in Sfanta Biserica, intrand si Amfilog cu calaretii sai. In acest ceas preotul se pregatea de slujba Sfintei Liturghii. Si fara sa se nelinisteasca sau sa se teama de cei ce intrasera in Biserica, a iesit in mijlocul ei – dupa randuiala –si inchinandu-se cu frica de Dumnezeu, a rostit rugaciunea aceasta pe care o spun toti preotii ortodocsi: „Doamne, trimite mana Ta si ma intareste spre slujba aceasta, ca neosandit stand inaintea infricosatei Tale Mese, sa savarsesc jertfa cea fara de sange. Ca a Ta este puterea si marirea in vecii vecilor. Amin”.

   Dar deodata ce vede imparatul? De ce se infricoseaza capitanii, tremura oastea toata cata incapuse – printre vite – in Biserica? Nici n-apucase a sfarsi slujitorul lui Hristos ultimele cuvinte a scurtei rugaciuni si indata toate necuvantatoarele ce se bagasera in Sf. Locas au cazut ca lovite de traznet si au murit. S-a spaimantat imparatul la vederea acestei mari minuni si s-au infricosat toti insotitorii lui, dar n-au plecat si nici nu s-a repezit vreunul asupra preotului. Ochii tuturor erau atintiti spre imparat. Acesta ar fi vrut sa fuga dar ii era rusine. Ceva trainic, din adancul sufletului sau insetat dupa ceva de care nu-si da seama, ii spunea sa mai stea. De unde stie el ce o sa urmeze? Ce l-a pironit in Biserica marelui sau potrivnic, Hristos, cel rastignit si inviat?

   „Sa se scoata toate vitele noastre de aici” a rasunat glasul imparatului si cerand un scaun a zis celor din jurul lui: „Sa sedem si sa vedem cum savarsesc crestinii jertfa lor, ca sa putem povesti si noi de aceasta imparatului nostru Amurat”. Si au sezut. Preabunul Dumnezeu insa nu vrea moartea pacatosilor, nici a necredinciosilor, ci sa se intoarca si sa fie vii.

   De aceea a trimis lumina stralucirii sale si a luminat ochii cei impaienjeniti ai sufletului lui Amfilog, care cu mare luare-aminte a stat in ascultarea Dumnezeiestii Liturghii. In vremea aceasta, dupa ce preotul s-a inchinat in mijlocul Bisericii si pe la Sfintele Icoane, a intrat in Sfantul Altar si s-a imbracat cu sfintele odajdii. Dupa ce s-a spalat pe maini, iata-l se apropie de jertfelnicul sfant, iar imparatul nu mai vedea fata de om, ci fata de inger, mai luminata decat soarele. Asa sunt toti preotii lui Hristos in slujba lor. O mare multime de ingeri imbracati in haine albe, stralucitoare si cu fete luminate, au in milocul lor un Prunc minunat si impodobit mai mult decat podoabele cerului si ale pamantului, luminat si infrumusetat foarte.

   Lumina Lui, lumina si fetele ingerilor ce-L inconjurau. La Sf. Proscomidie a fost asezat Dumnezeiescul Prunc. Preotul s-a apropiat si luand, dupa obicei, prescura in mana stanga si cutitul cel anume facut pentru slujba, numit copie, in mana dreapta, a zis: „Junghie-se Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridica pacatul lumii, pentru mantuirea lumii”. A impuns cu copia zicand: „Si unul din ostasi cu sulita coasta Lui a impuns si indata a iesit sange si apa”. Iar imparatul n-a vazut pe preot impungand prescura, cea anume pregatita pentru slujba, ci a vazut ca a fost injunghiat acel minunat si Dumnezeiesc Prunc inconjurat de ingeri. O! Cine ar putea spune acum mania lui Amfilog! Tremura din tot trupul, ii vine sa sara si sa injunghie el cu sabia de la sold, pe acel preot ucigas, caruia nu-i este mila de copilul cel preafrumos, cum nu mai vazuse imparatul niciodata.

   Infuriat peste masura, sare de pe scaun strigand: „Acesta este ucigas, ca a injunghiat un asa frumos Prunc, a carui frumusete covarseste toata lumea. Inconjurati Biserica ca nu cumva sa scape el cu fuga, ci sa-l prindeti si sa-l legati”. Pentru ca avea de gand sa nu-l lase sa-si sfarseasca slujba. Dar puterea cea mare a lui Dumnezeu a linistit din nou pe imparat, care multumindu-se cu inconjurarea Bisericii, s-a asezat sa ia seama la slujba preotului lui Hristos.

   Ce vede imparatul acum nu-i vine sa creada!

   Cand au intrat in Biserica si-n altar atatia oameni, cati vede el acolo? Si cum de incap asa de multi in jurul preotului pe care-l privesc cu evlavie si se roaga impreuna cu dansul?! Caci imparatul vedea cu ochii sufletului sau toata nesfarsita multime de oameni pentru care se ruga preotului, ii pomenea si aducea jertfa din prescura de jertfa, pentru ei, sfinti si pacatosi, vii si morti. Vedea pe Preasfanta Fecioara Maria, „in haina aurita imbracata preainfrumusetata”, stand de-a dreapta minunatului Sau Copil injunghiat, dar totusi viu. Pe Sf. Ioan Botezatorul, cel incins cu curea, aspru si slab de post, pe prooroci, pe Sf. Ilie , care cu rugaciunea lui a incuiat cerul trei ani si sase luni, inaltandu-se la cer in car de foc si pe Daniil in groapa cu lei; pe Sfintii Apostoli ai Domnului Hristos si pe toti sfintii, mucenicii si cuviosii. Toti cu fete luminate si stralucitoare, desi unii erau plini de rani, cu trupuri sfartecate, altii uscati de postul pustiului, toti dandu-si viata pentru Hristos caruia I se inchinau. Si cand preotul a impuns intr-un corn al prescurii si curgeau pe Sf. Disc al jertfei, nenumarate faramituri si zicea: „Primeste, Doamne, jertfa aceasta pentru iertarea pacatelor tuturor fratilor nostri cei intru Hristos si pentru tot sufletul crestinului celui necajit, si intristat, caruia ii trebuie mila si ajutorul lui Dumnezeu…”pe dinaintea ochilor imparatului au trecut mii si mii de oameni, barbati, femei, copii, cu haine si chipuri deosebite, toti multumind lui Dumnezeu…dar nu cunostea pe nici unul, pentru ca Amfilog nu cunostea de aproape pe nici un crestin. Apoi preotul aducea jertfa pentru fiecare nume de crestin viu ce-i era dat sa pomeneasca. Si toti cei pomeniti, pe numele fiecaruia, indata se vedeau usurati de greutatile lor, de necazuri si nevoi. Celor bolnavi li se intorcea sanatatea in trup, fiecaruia i se facea dupa cererea sa pe care preotul o punea inaintea Domnului, scotand si particica.

   Dupa aceea preotul ia in mana ultimul corn al prescurii si din nou se roaga. De data aceasta aduce jertfa pentru cei morti: „intru pomenirea si iertarea pacatelor tuturor celor din veac adormiti intru buna credinta: a stramosilor, a mosilor, a parintilor, a fratilor…a celor dintr-o rudenie, a celor dintr-o semintie cu noi si a tuturor celor care au adormit intru nadejdea invierii si a vietii vesnice…”. Ochii lui Amfilog vad sute si mii de suflete rugandu-se, cu Hristos dimpreuna, pentru iertarea pacatelor lor cele de voie si a celor fara de voie. Si mai aude ceva. Preotul lui Hristos se roaga pentru toti, oriunde ar fi murit. L-a miscat pana in adancul sufletului rugaciunea preotului pentru cei pe care „i-a acoperit apa, marea, raurile, izvoarele, baltile, puturile, razboiul i-a secerat si cutremurul i-a cuprins, talharii i-au ucis si focul i-a ars; si fiarelor, pasarilor, jiganiilor si la toata firea celor din mare s-au facut mancare; si a celor rapiti fara de veste, arsi de traznete…”

   Si fetele unora erau luminate, ale altora erau intunecate, iar ingerii lui Dumnezeu luau jertfele pentru cei pacatosi si rai, se rugau si ei pentru dansii, dar pacatele lor fusesera prea mari pentru ca sa nu fie nevoie de o mai lunga rugaciune. De aceea jertfele acestora se aruncau in foc.

   O! ce luminoasa stea a rasarit acum! Cea mai luminoasa din toate. Si s-a asezat „deasupra unde era Pruncul”. Iar acesta, Cel neincaput, incapea acum pe discul sfintit din fata preotului, impreuna cu nenumarata ceata a credinciosilor Sai…”Mare e taina crestinilor”, se gandeste imparatul! Mare si nepriceputa, caci vede si nu intelege. Si nu stie la ce sa se opreasca mai mult din ce a vazut. A uitat ca Biserica e inconjurata, a uitat de uciderea preotului, pe care cu cateva clipe mai inainte il socotea ucigas…Dar nu poate gandi mult, caci priveliste noua si minunata se arata ochilor mintii sale.

   S-a terminat slujba, numita proscomidie, adica slujba pentru pregatirea sfintelor, cand se intrebuinteaza prescura, vin si apa, cele ce inchipuiesc trupul, sangele lui Hristos si apa din trupul Domnului. Preotul e in mijlocul usilor imparatesti facand sfarsitul, sau cum se numeste in limbaj bisericesc otpustul utreniei, adica a slujbei de dimineata.

   Slujitorul Domnului s-a intors spre Sfanta Masa, se inchina adanc, apuca in maini Sf. Evanghelie si facand cu dansa semnul Sf. Cruci, zice cu glas mare, incepand sfanta si dumnezeiasca Liturghie: „Binecuvantata este imparatia Tatalui si a Fiului si a Sf. Duh, acum si pururi si in vecii vecilor”.

   Indata s-a umplut toata Biserica de lumanari minunate, iar Sfantul Altar de foc dumnezeiesc. Acestea luminau fetele celor din Biserica, in care venisera si cativa crestini, infruntand mania paganilor.

   „Minunata vedere am vazut noi aicea astazi”, a zis imparatul catre ai sai. Din ce in ce cade panza de pe ochii sai, din ce in ce se rareste ceata ce-i invaluie mintea de cand a deschis ochii pe lume, din ce in ce se imprastie intunericul ce salasluieste in sufletul lui.

   Pe fiecare clipa Amfilog vede si aude ceva nou, tot mai mult intelege si tot mai adanc patrunde in intelesul tainic, in intelegerea adanca a jertfei care se aduce de preoti pentru ajutorul si iertarea pacatelor tuturor oamenilor.

   Caci glasul preotului se aude linistit si lamurit: „Cu pace Domnului sa ne rugam…Pentru pacea de sus…pentru pacea a toata lumea…” Vedeti? Pace vor crestinii, pace necurmata, pace si rugaciune. Nimic nu-i mai sfant pe lume si-n viata omului ca acestea. De aceea aproape toate ecteniile crestine sunt pentru pace mai intai si de aceea toate rugaciunile incep cu: „Domnului sa ne rugam”.

   O, Doamne! ce de ingeri nevazuti stau dinaintea tronului Dumnezeului celui viu si se roaga, cu preotul odata, „pentru pacea de Sus, pentru mantuirea sufletelor oamenilor; pentru pacea a toata lumea, pentru buna stare a sfintelor lui Dumnezeu biserici!” Pentru ca niciodata un preot nu se roaga singur. Nici odata si nicaieri. Ci oriunde dimpreuna cu dansul stau la rugaciune sfintii toti, toate cetele ingeresti. Da hotarat: nu un om se roaga ci mii si mii de ingeri se roaga prin gura si glasul preotului. Ce mai vedea imparatul cand se ruga preotul?

   Vede vazduhul vanzolit de furtuni mari si ploi cu piatra pustiitoare, sau linistit multa vreme de se usca pamantul si piereau vietuitoarele de foame si de sete. Iar cand preotul zicea: „pentru buna intocmire a vazduhului si pentru imbelsugarea roadelor pamantului”, toate se randuiau si se potriveau cum trebuie, ca tot omul sa aiba belsug; si sa laude in pace pe Dumnezeu.

   Iata marea invaluiala de furtuna neagra si framantata de valuri napraznice, iar corabiile leganate ca niste nuci, aplecandu-se intr-o parte si in alta, gata-gata sa se rastoarne sub talazuri. Iata calatorii din vazduh in primejdii de moarte, ca si pe cei de pe uscat amenintati de vrajmasi si de fiare. Dar indata toate s-au linistit, stihiile s-au imprastiat. Cuvantul preotului care se ruga „pentru cei care calatoresc pe pamant, pe ape si in vazduh”, a alinat marea, a linistit-o, a potolit si razvratirea din vazduh, cum a inlaturat toate primejdiile calatorilor uscatului. Si toti: vaslasi, zburatori, calatori, cu glas de rugaciune si cu privirea-n sus de multumire, aduc slava lui Dumnezeu ca au scapat din cumpenele mortii.

   Cuvantul preotului, ingerul in trup al Domnului, pe toti ii mantuie, pentru ca in rugaciuni intreaga ceata cereasca se roaga cu dansul si ”bineintocmeste vazduhul” da „belsug roadelor pamantului si vremuri pasnice”, ne izbaveste pe toti de „tot necazul, mania, primejdia si nevoia”. Acestea toate le vedea Amfilog imparatul, cum le poate vedea orice suflet credincios. Iar cand preotul, la sfarsitul ecteniei a zis: „Pe Preasfanta, Curata, Prea binecuvantata, Marita, Stapana noastra de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria, cu toti sfintii pomenind-o”, iata a vazut imparatul pe Prea Sfanta Maica a lui Dumnezeu pogorandu-se din cer, inconjurata de o mare multime de ingeri si stand inaintea Sf. Mese, alaturi de preot, si-a ridicat mainile spre cer si cu lacrimi de calda iubire se ruga la Dumnezeu pentru crestinii care o cinstesc si o cheama in rugaciunile lor ca ajutatoare si mijlocitoare catre Fiul Sau.

   A iesit preotul cu vohodul, cu Sf. Evanghelie in maini, pe usa dinspre miazanoapte. El insa nu merge singur, numai cu cele doua faclii, aprinse dinainte, ci ochii lui Amfilog vad, un om slab de post si rugaciune, cu haina de par de camila si incins cu curea, pe Ioan Botezatorul care mergea ca un sfesnic, inaintea lui Hristos cel inchipuit de Sf. Evanghelie; vad cum arhanghelii Mihail si Gavril ii tin unul de o mana si altul, de cealalta si nenumarate lumini aprinse se duc de sfintii ingeri, care vin impreuna cu preotul incet, in mijlocul Bisericii, se pleaca odata cu dansul, fac metanie pana la pamant cand acesta a binecuvantat si cu totii pornesc spre Sf. Altar, tinand in cinste mare Sf. Evanghelie, dupa cuvantul preotului, spus in taina in mijlocul Bisericii: „Stapane Doamne, Dumnezeul nostru, Acela ce ai asezat in ceruri cetele si ostile ingerilor si ale Arhanghelilor, spre serviciul maririi Tale, fa impreuna cu noi sa fie intrarea sfintilor ingeri, care servesc impreuna cu noi si impreuna maresc bunatatea Ta”. Iar dupa ce au ajuns in Sf. Altar si a zis slujitorul lui Dumnezeu: „Ca sfant esti Dumnezeul nostru si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sf. Duh, acum si pururi si in vecii vecilor”, a inceput sa se cante de mii de Heruvimi si Serafimi, cantarea cea ingereasca: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi”.

   Si-n vremea acestei sfinte cantari ingeresti, cand preotul se roaga in taina spunand minunata rugaciune: „Dumnezeule cel Sfant, care intru sfinti te odihnesti, Acela ce cu glas intreit sfant esti laudat de Serafimi si marit de Heruvimi si de toata puterea cereasca inchinat…primeste si din gura noastra, a celor pacatosi, intreit sfanta cantare si ne cerceteaza pe noi cu bunatatea Ta. Iarta-ne noua greseala cea de voie si ce fara de voie, sfinteste sufletele si trupurile noastre si ne da noua sa ne inchinam Tie cu cuviosie in toate zilele vietii noastre…”, in vremea aceasta cand rasuna Biserica toata de mareata cantare ingereasca, ingerii ridicau in sus Sf. Jertfa, tinand-o cu mare frica.

   La sfarsit a zis cu glas mare Arhanghelul Mihail: „Sa luam aminte” iar Gavril a raspuns odata cu preotul: „Pace tuturor”, dupa ce acesta trecuse cu preotul dupa Sf. Masa, ca sa astepte citirea apostolului, zicand cu adanca sfiala intru sine: „Binecuvantat esti pe scaunul maririi imparatiei Tale, Acela ce sezi pe Heruvimi, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor, amin”.

   De acolo l-au luat doi ingeri si l-au dus de a cadit altarul si jumatate din Biserica. Si cand a cadit spre imparatul, acesta nu vede om, ci inger care cadeste spre el, se pleaca in fata lui si-l inseamna cu cadelnita, in chipul Sf. Cruci, iar in rotocoalele de fum mirositor ce se inaltau din cadelnita erau toate rugaciunile de multumire ale crestinilor, pentru binefacerile pe care Dumnezeu le revarsa asupra lor.

   Printre zabrelele groase ale ferestrelor Bisericii s-a strecurat o raza de soare. Toata lumina si toata caldura lui se scurgeau pe acea raza tremuratoare, peste fata preotului, peste hainele lui; toata lumina si caldura Domnului se rasfrange acum din ochii preotului si in sufletul imparatului, care-si pune mana la piept si se pleaca sfios in fata acestui om minunat, a acestui inger in trup si pe care-l simte mai mare, mai tare si mult mai curat decat dansul si decat toti preotii imparatiei lui Amfilog, imparat al intregii Arabii.

   L-au dus apoi ingerii pe preot cu mare cinste, inaintea Sf. Mese, au luat Sf. Evanghelie, au deschis-o stand in usile imparatesti si a inceput preotul a citi. Deodata a vazut imparatul, care ingenunchease, ingeri pogorandu-se din cer si stand in jurul preotului. Ascultau Sf. Evanghelie, luau de pe buzele vestitorului cuvintele, unul dupa altul, le imprastiau in toata Biserica, in toata lumea, iar dupa ce s-a savarsit citirea, indata s-au intors ingerii, cu laude si cantari Dumnezeiesti sa-si dea fiecare cuvintele acelea inaintea lui Dumnezeu. Iar din luminile aprinse in fata Sf. Evanghelii, ieseau raze de luminare a adevarului din Sf. Carte, ii strabateau intunericul necredintei lui Amfilog si-l imprastia.

   Mare spaima a cuprins pe imparat, vazand acestea si de mare frica si cutremur a fost cuprins sufletul lui. Navaleau gandurile in mintea lui, cum navalesc valurile marii unul dupa altul, manate de furtuna, caci furtuna mare se zbatea si-ntransul…Viata lui de pana acum intunecata si rece ii trecea pe dinainte intr-o clipa, o mana ceva din urma si rasarea din locul ei un soare nou. Un stapan nou, dar nu inarmat, nici puternic ca Amurat, ii venea de undeva de departe, ci unul bland si pasnic, neinarmat decat cu adevarul si neincins decat cu dreptatea si iubirea. „O, Doamne, isi zicea el acum, ce bine este aici! In iad am petrecut eu pana acum! Ce intuneric imi acoperise sufletul! Doamne, cati vor fi ca mine! Adu-i pe toti aici in casa Ta, Doamne al crestinilor, sa vada, sa creada, sa se lepede de greseala si de nepasarea in care traiesc si sa vada ca nu este multumire si liniste sufleteasca mai mare, decat sa stea inaintea Ta!”…Atata liniste niciodata n-a simtit lui, fiindca niciodata n-a ingenuncheat inaintea lui Dumnezeu. De aceea acum priveste si asculta cu mai multa bagare de seama.

   Astfel, cand preotul, dupa Evanghelie, a incheiat ectenia, cu cuvintele: „Ca milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururi si in vecii vecilor”, imparatul a vazut cum ingeri multi au iesit din altar cu un vas de mir scump si au inceput a mirui pe credinciosi; dar neafland crestini multi, care nu venisera la Biserica de frica imparatului si a oastei lui, a venit un inger si la Amfilog zicandu-i: „Iata noi venim de miruim asa, desi nevazuti, pe toti credinciosii, ori de cate ori si unde se savarseste aceasta sfanta slujba, numita Dumnezeiasca Liturghie. Tot crestinul trebuie miruit de noi. Astazi insa iata, mirul a ramas, pentru ca din cauza ta, a gandului cu care ai venit aici, nu s-au adunat credinciosii la sfanta slujba. De aceea tu vei da seama de aceasta nelegiuire la infricosata judecata a lui Hristos Dumnezeu”.

   S-a linistit sufletul imparatului cum se linistesc apele adanci dupa potolirea furtunii. S-a deschis mintea lui, a rasarit in sufletu-i samburele caintei si samanta credintei, si a strigat impreuna cu credinciosul sau sfetnic Mosaip: „Miruieste-ne si pe noi, ca de acum si noi vom fi servitori credinciosi ai Dumnezeului vostru Hristos”. Dar n-au strigat numai ei, ci toti capitanii si insotitorii lor. Iar ingerul i-a miruit pe toti la rand, incepand cu imparatul si indata au cazut de pe ochii lor ca niste solzi: au cazut solzii necredintei de pe ochii inimii lor!

   Smeriti cu trupul si cu sufletul, au sezut cu totii ascultand ecteniile si rugaciunile ce se rostesc in Biserica. La sfarsitul acestora, inainte de a se incepe cantarea Heruvicului, in timpul careia se iese cu Sf. Daruri, cand a zis preotul cu glas tremurat: „Ca sub stapanirea Ta, totdeauna fiind paziti, Tie marire inaltam, Tatalui si Fiului si Sf. Duh, acum si pururea si in vecii vecilor”, minunata vedere s-a aratat imparatului si celor din Biserica, dupa cum si astazi se arata oricarui crestin binecredincios, care calca in Sf. Locas cu inima franta si smerita.

   S-au pogorat din cer ingeri cu arme de foc. Duhuri intunecate ale satanei veneau si aduceau pari asupra preotului, iar ingerii Domnului cei luminati, le-au iesit inainte si i-au alungat din Biserica. „Nimeni nu poate vorbi de rau pe slujitorul si robul Domnului, ziceau ei. El spre aceasta slujba e sfintit. Si cand o savarseste, chiar pacate de ar fi facut cumva, el e curat si luminat ca si ingerul”.

   Se apropia cel mai sfant ceas al aducerii jertfei celei fara de sange si satana care n-o poate suferi, pentru ca se aduce spre biruinta si rusinarea lui, incearca sa barfeasca pe slujitorii Domnului Hristos, cei sfintiti prin Duhul Sfant, ca sa indoiasca pe credinciosi. Caci multe barfeli de acestea le soptesc la urechile credinciosilor. Domnul Dumnezeu insa nu ingaduie faptele lor.

   Preotul se roaga incet in Sf. Altar: „Nimeni din cei legati cu poftele si cu placerile trupesti nu este vrednic sa vie, sau sa se apropie, sau sa serveasca Tie! Ca a servi Tie este lucru mare si infricosat insusi Puterilor ceresti!…Pe Tine dat Te rog, Cel ce esti singur bun si binevoitor, cauta spre mine pacatosul si netrebnicul robul Tau, si-mi curateste sufletul si inima de cuget rau; indestuleaza-ma cu puterea Sfantului Tau Duh, ca imbracat fiind cu darul preotiei, sa stau inaintea Sfintei Tale Mese si sa jertfesc Sfantul si preacuratul Tau Trup si cinstitul Sange…”.

   A facut apoi trei metanii mari, zicand de trei ori cantarea care se canta si la strana: „Care pe Heruvimi cu taina inchipuim…”Asadar, preotii preinchipuie pe ingeri. Si crestinii pot sa ajunga ca „Heruvimii” daca „se leapada de grija cea lumeasca”. N-a banuit degeaba imparatul. Si-i vine si lui sa se plece in metanie, cu toti ceilalti din Biserica, odata cu preotul.

   Acesta a deschis Sf. Usi, a cadit, se intoarce inchinandu-se spre Sf. Masa, vine de se pleaca spre popor cerand iertare: „iertati-ma, fratilor, pe mine pacatosul” si iese cu Sfintele Daruri. In dreapta tine Sf. Potir, in stanga Sf. Disc si indata e inconjurat de mii de ingeri care luminau calea cu faclii aprinse si umpleau vazduhul cu cantari de lauda.

   Vede imparatul pe preot mergand cu Hristos spre Ierusalim, cand multimea l-a primit cu ramuri verzi, cu stalpari si cu hainele asternute pe drum, strigand: „Osana intru cei de Sus, bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului”. Venea imparatul imparatilor ca sa fie prins si rastignit de necredinciosii evrei, cum vedea Amfilog, cand preotul a pornit din mijlocul Bisericii spre Sf. Masa.

   A pus acolo Sf. Vase, pe Hristos, ca intr-un mormant nou, a inchis usile imparatesti si a tras dvera, adica perdeaua, cum „Iosif ce cu bun chip” a pecetluit groapa Domnului, cu piatra cea „mare foarte”.

   De aceea auzea imparatul pe preot zicand, cand il atinsese cu Sf. Vase: „Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luand preacurat trupul Tau cu panza curata infasurandu-L si cu miresme, in mormant nou ingropandu-L, L-a pus…”, si de acea vedea fete de inger jelind, cu faclii ca la un mort; luau parte la ingroparea lui Hristos.

   A cadit apoi sfantul mormant, adica Sf. Masa, si indata au vazut toti cei din Biserica pe Sf. Duh pogorandu-se din cer si odihnind peste Sf. Daruri. Toata Biserica s-a umplut de buna mireasma a Darului Preasfantului Duh, iar Sf. Altar s-a luminat mai mult decat razele soarelui. Caci asa se lumineaza si straluceste locul unde salasluieste harul Sf. Duh, asa se curata orice suflet de credincios si asa vede tot crestinul cu adanca evlavie si cu neclintita credinta…

   „Sa ne iubim unii pe altii, ca intr-un gand sa marturisim”, a strigat preotul si inima lui Amfilog incepe a trece peste zagazurile firii omenesti. Incepe a simti o nesfarsita dragoste de preot, de cei ce-l ajutau la slujba, de crestinii ceilalti, de toti si de toate care marturisesc pe Dumnezeu de Tata, Care este „intarirea si scaparea” tuturor, dupa cum si preotul spunea chiar in acea clipa, sarutand cu sfiala, sfintele Daruri, asa descoperite cum erau.

   De ce-a vazut atunci imparatul, mult s-a minunat: Dumnezeu, Parintele nostru si al Domnului nostru Iisus Hristos, s-a pogorat din cer, dimpreuna cu 12 heruvimi: sase de-a dreapta si sase de-a stanga, a sarutat sfanta paine de pe Sfanta Masa, zicand: „Acesta este Fiul meu, cel iubit, care curateste pacatele lumii”. Si indata s-a suit la ceruri.

   „O! in ce intuneric ai trait pana acum, Amfilog, ii spunea cineva la ureche! Vezi tu in ce luminata viata traiesc crestinii, pe care tu n-ai vrut s-o cunosti si pe care voiai inca s-o spulberi de pe pamant? Aceasta viata ti se deschide si tie de acum. Fii vrednic de dansa si te roaga lui Dumnezeu cu glasurile care se aud acum…”

   „O, Doamne! Ce glasuri dulci! Si-s asa de multe! Ce vorbe minunate spun! „Biserica e plina de cete ingeresti, care toate, ingenuncheate, spun odata cu preotul: „Cred intr-unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului…Si intr-unul Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu…”

   Asculta imparatul cu adanca luare-aminte. Aude de nasterea din Fecioara, de rastignire, de ingropare, dar si de invierea Domnului Iisus; aude de Duhul Sfant, de o Biserica, de „un botez…Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie. Amin”.

   Cum se lipesc de sufletul lui aceste cuvinte minunate! Cum le tine minte si ce limpezire ii aseaza ele, in zbuciumatul lui suflet! Ce regula in gandurile cele ravasite! Harul Sfantului Duh, ce a umbrit sfintele Daruri, cand preotul legana deasupra lor acoperamantul, parca s-a pogorat si peste dansul.

   S-a sfarsit „crezul”, au tacut ingerii. Dar iata se aude glasul preotului cuprins de o adanca miscare sufleteasca: „Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte, sfanta jertfa cu pace a o aduce”.

   „De acum se aduce jertfa, isi spune Amfilog, ce-am vazut pana acum a fost numai o pregatire”. Si-ar fi zis mai multe, daca nu l-ar fi cuprins frica si pe dansul, cand a grait preotul: „Sa stam cu frica”.

   Si toate cetele acelea inaripate ale cerului, care rostisera „Crezul”, indata au cazut in genunchi, cuprinse de mare frica. Dar o frica dulce, asa cum ai cand stai inaintea mamei iubite, sorbindu-i fiecare cuvant, nu frica aceea de care esti cuprins inaintea vrajmasilor, frica pe care ti-o da necunostinta de ce are sa se intample. Fetele ingerilor insa straluceau de lumina cereasca si stau vesele, asteptand in genunchi la rugaciune, stand gata sa cante slava Domnului Dumnezeului nostru celui Preainalt.

   Din inaltimea cerului s-a coborat Sf. Duh si salasluia deasupra preotului, peste care odihnind, l-a umplut de lumina Sa cea Dumnezeiasca; iar cand acesta a spus ultimele cuvinte: „sa luam aminte, sfanta jertfa cu pace a o aduce”, a vazut Amfilog pe Pruncul cel injunghiat inaltandu-se spre cer, de unde s-a intors cu 40 de Serafimi care au inconjurat Sfanta Masa.

   „Darul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu si Tatal, si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti”, graieste preotul binecuvantand pe toti cu Sf. Cruce, din usile altarului. Dar nu binecuvanteaza el, ci insusi Dumnezeu Tatal, care atunci, da tuturor darul Domnului Iisus; iubirea cea nesfarsita, si Sf. Impartasire cea de la Duhul Sfant, puterea, intarirea de a pazi poruncile Domnului si sfintenia ca fiecare sa fie „un fiu al lui Dumnezeu”.

   De aceea si poporul raspunde preotului: „Si cu duhul tau”, ca si asupra lui sa se reverse darurile deosebite pe care le imparte fiecare din persoanele Sfintei Treimi. Ce inaltat, ce sus isi simte inima si cugetul cand a auzit „Sus sa avem inimile! Si nu multumeste numai preotul cand zice: „Sa multumim Domnului”. Si toate cetele ceresti si sfintii toti multumeau lui Dumnezeu pentru vrednicia de a vedea sfanta jertfa si pentru binefacerile ce le dobandim printr-insa. Asa se roaga si preotul in taina, inchinandu-se inaintea Sfintei Mese: „Cu vrednicie si cu dreptate este a-Ti canta Tie, pe Tine bine a te cuvanta, pe Tine a Te lauda, Tie a-Ti multumi, Tie a ne inchina in tot locul stapanirii Tale…Multumim Tie unuia-nascut Fiului Tau si Duhului Tau celui Sfant, pentru care le stim si care nu le stim, pentru facerile Tale de bine cele aratate si cele nearatate, ce s-au facut spre noi. Multumim Tie si pentru slujba aceasta pe care ai voit a o primi din mainile noastre, macar ca stau inaintea Ta mii de Arhangheli, cei cu ochi multi si Serafimii cei cu cate sase aripi, care se inalta zburand”.

   Cine vine din nepatrunse inaltimi ceresti? De unde aceasta lumina orbitoare care a umplut altarul, cand preotul graieste: „Cantarea de biruinta, cantand, strigand, glas inaltand si graind?” Este Dumnezeu Parintele, Tatal „tuturor celor vazute si al celor nevazute” inconjurat de 12 Serafimi, fiecare avand cate sase aripi: cu doua isi acopereau fetele de lumina cea Dumnezeiasca, pe care nu o pot suferi, cu doua isi invaluiesc picioarele, iar cu doua zburau si cantau, dimpreuna cu nesfarsite cete ingeresti: „Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Savaot, plin este cerul si pamantul de marirea Lui”.

   Iar preotul adauga rugandu-se incet: „Cu aceste fericite puteri si noi, iubitorule de oameni, Stapane, strigam si graim: Sfant esti si Preasfant Tu si unul nascut Fiul Tau si Duhul Tau cel Sfant…”

   Si dupa ce Tatal ceresc a sarutat pe prea iubitul Fiul Sau, S-a inaltat iarasi la ceruri.

   Iata se apropie ceasul jertfei celei mai presus de fire. De aceea s-a umplut Biserica de ingeri si toti raspund „Amin”, cand preotul a zis: „Luati, mancati: acesta este Trupul Meu, care se frange pentru voi spre iertarea pacatelor”. Iar cand a grait, indemnand: „Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu, al legii celei noua, care pentru voi si pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor”, a vazut Amfilog ceva foarte de mirare: doi ingeri luau pacatele oamenilor si le aruncau in foc de le ardeau. Caci Sangele Domnului curata pe tot omul credincios, care se impartaseste dintr-insul, de tot pacatul, cum curata focul fierul de toata zgura.

   Toti ingerii au ingenuncheat odata cu preotul; fara sa vrea si Amfilog a cazut in genunchi. Caci in vreme ce se canta „Pe Tine Te laudam…” se sfinteste jertfa cea fara de sange. Preotul se roaga din toata fiinta lui: „Inca aducem Tie aceasta slujba cuvantatoare si fara de Sange si cerem, si ne rugam, si ne cucerim: trimite Duhul Tau cel Sfant peste noi si peste aceste daruri ce sunt puse inainte”.

   Apoi dupa ce se roaga de trei ori: „Doamne, Cela ce ai trimis pe Preasfantul Tau Duh, in ceasul al III-lea, apostolilor Tai, pe acela Bunule, nu-l lua de la noi, ci ne innoieste pe noi care ne rugam Tie”, binecuvanteaza Sf. Disc cu mana curatita si cu suflet luminat, ca un inger, zicand: „Si fa painea aceasta, cinstit Trupul Hristosului Tau”. Dupa aceea si spre potir graind: „Iar ce este in potirul acesta, cinstit Sangele HristosuluiTau”; „prefacandu-l cu Duhul Tau cel Sfant”, adauga la urma binecuvantand peste amandoua.

   Nu mai este paine, ci trupul lui Hristos cel viu, nici nu mai vede Amfilog vin, ci insusi Sangele lui Hristos, prefacute fiind, prin nemarginita putere a lui Dumnezeu, pe care imparatul o simte acum cand se roaga odata cu preotul.

   De aceea e mai mare smerenia si mai adanca umilinta acum, de aceea ingerii cu aripile intinse, le misca deasupra sfintelor vase ca sa le apere acoperindu-si fata, pentru ca nu pot privi intr-una chipul Sf. Jertfe.

   Sfanta clipa este aceasta, sfanta si inaltatoare. Acum vede imparatul tot rostul slujbei, toata aceasta minunata pregatire pentru sfintirea Sf. Impartasanii. A fost patruns si el de fiorul harului Preasfantului Duh care face din prescura slujita, Trupul lui Hristos, din vinul blagoslovit, Sangele Lui, iar prin particelele, care insotesc pomenirea de catre preot, a celor vii si a celor morti, da sanatate, iertare de pacate si indeplinirea „tuturor cererilor cele catre mantuire”.

   Pentru ca jertfa aceasta fara de sange, se aduce „pentru ca sa fie celor ce se impartasesc dintr-insa, spre trezirea sufletului, spre iertarea pacatelor, spre implinirea imparatiei cerurilor, spre indraznirea cea catre Dumnezeu si nu spre judecata si nici spre osanda. Inca se aduce aceasta slujba cuvantatoare pentru cei raposati intru credinta…si pentru tot sufletul care s-a savarsit in buna credinta”. Asa se roaga preotul in Sf. Altar si asa auzea si Amfilog.

   Dar deodata, in aceasta adanca tacere, se aude un clopotel. Este cadelnita, pe care miscand-o preotul in chip de cruce, a zis cu glas mare: „Mai ales pentru Preasfanta Preacurata, Preabinecuvantata, marita Stapana noastra de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioara Maria”.

   Mare intuneric se deschide inaintea ochilor imparatului. Mai negru decat noaptea fara stele si cu cer captusit cu nori grosi. Este ”Intunericul cel mai dinafara” care se deschide si unde merge un inger sa spuie crestinilor de acolo:

   -O! crestini nefericiti, crestini numai prin botez, nu si prin credinta si fapte, ce cautati acolo? – Sa le spuie ca vor fi mantuiti din chinurile de acolo prin rugaciunile celor vii ai lor, adaugate fiind si inmultite prin necurmatele rugaciuni ale Preasfintei Fecioarei Maria, care intr-una se roaga pentru toti credinciosii.

   Iar cand preotul a rostit din cuvintele Sf. Apostol Pavel (Romani 15, 5-6)…”Si ne da noua cu o gura si cu o inima, a mari si a canta preacinstit si de mare cuviinta numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururi…”, toti cei din Biserica au vazut un Serafim iesind din Altar si zicandu-le: „Stati toti cu frica lui Dumnezeu, cu un singur gand laudand numele Domnului”. Tocmai cum glasul din rugul care ardea, spusese cu mii de ani in urma lui Moise: „Scoate-ti incaltamintea ta, caci locul pe care stai este loc sfant”. Stati deci cu frica si rugati-va cu preotul odata, care asa glasuieste in fata Sf. Mese: „Inaintea ta punem toata viata noastra si nadejdea, Stapane, iubitorule de oameni, si cerem si ne rugam si ne cucerim, invredniceste-ne pe noi sa ne impartasim cu cerestile Tale Taine…spre lasarea pacatelor, spre iertarea greselilor, spre impartasirea cu Sf. Duh, spre mostenirea imparatiei ceresti, spre indraznirea cea catre Tine, iar nu spre judecata, sau spre osanda”.

   Si cand a auzit Amfilog glasul preotului zicand din altar: „Si ne invredniceste pe noi, Stapane, cu indraznire, fara de osanda, sa cutezam a Te chema pe Tine, Dumnezeul cel ceresc, Tata, si a zice”, a vazut pe Arhanghelul Mihail si Gavril ingenunchind in mijlocul Bisericii si rostind, impreuna cu toti crestinii din Biserica: „Tatal nostru Care esti in ceruri…” „Pace tuturor”, rasuna in Biserica.

   „Pace mereu pace vor crestinii, intr-una o cauta si o doresc ei, iar eu neinteleptul veneam cu sabia asupra lor, isi zicea intru sine stapanul Arabilor. O, evrei mincinosi” si paratori, cum ati clevetit!”

   „Capetele voastre, Domnului sa le plecati”, s-a auzit graind preotul. Atunci indata un inger iesind din altar cu multe cununi de aur in maini, nevazut fiind, le pune pe capetele plecate ale credinciosilor. A venit si la imparatul cel smerit acum cu inima franta i-a pus o coroana pe cap si i-a zis: „Iata, iti dau aceasta cununa ca o incredintare din partea celui de sus, ca tu te vei face crestin si vei patimi munci grele pentru Hristos. In veci de veci vei purta aceasta cununa inaintea scaunului lui Dumnezeu, cum o poarta miile de sfinti patimitori si mucenici pe care i-ai vazut astazi stand in jurul Dumnezeiescului Prunc”.

   Pe cat fusese de intristat imparatul pana acum, pe atat s-a veselit in sufletul sau, auzind aceste cuvinte de pe buzele ingerului si cu lacrimi fierbinti a inceput a se ruga, ca sa nu-l mai departeze Dumnezeu de aceasta minunata priveliste, sa-l faca vrednic de mostenirea Sa si de a intra in randul drept-credinciosilor pe care i-a vazut laudand pe domnul atunci, cand preotul ii pomenea si-i chema intru ajutor la Sfanta proscomidie.

   Pe cat de mare i-a fost bucuria muceniciei sale insa, pe atat s-a intristat inima lui Amfilog. Dar acum nu pentru sine, ci-l durea in suflet pentru altii, socotindu-se pe sine mantuit, desi nu primise Sfantul Botez pe care fierbinte incepea a-l dori, ca pe o baie mantuitoare si de viata datatoare. S-a scarbit imparatul de pacatele oamenilor care vorbeau si sfatuiau in Biserica in vremea sfintei si vesnicei Liturghii. Caci vedea ca sunt si de acest fel de oameni in Biserica; dar pe ei sedeau calari de diavoli intunecati si incornorati, ci mereu ii indemnau spre vorbele cele desarte si lumesti. Unii puneau la cale cele ale casei, vorbeau de treburi, de vanzari si cumparari, altii vorbeau de cei din Biserica, de hainele lor, de inchinarea lor; unii radeau, altii calcau apasat, tropaiau, graiau tare sau isi bateau joc de semnul Sfintei Cruci, nefacand-o cum trebuie, ci-si insemnau fata, fara nici o tresarire a inimii si fara nici un pic de evlavie, ca un fel de cerc, care nici intr-un chip n-aduce cu Sfanta Cruce. Iar diavolii ii indemnau mereu la acestea, ca sa le indeparteze gandurile, sa nu vada slujba ingerilor si a ostilor ceresti, sa nu auda cantarea acestora si sa nu inteleaga mantuitoarele cuvinte ale Dumnezeiestii Liturghii, iesite din gura preotului, omul lui Dumnezeu si purtatorul cuvantului Lui.

   „O, oameni nechibzuiti si netrebnici! Zicea imparatul. Voi nu stiti ce aveti inainte! Veniti aicea ca la o priveliste oarecare, sa va desfatati poftele voastre. Voi nu vedeti dracii calarindu-va si batandu-si joc de voi!…Veniti-va in fire si intoarceti-va gandul la Hristos, al carui ostas sunt si eu de azi”.

   Si-n vreme ce crestinii care indraznisera a intra in Biserica, dimpreuna cu imparatul si cu ceilalti sfetnici si ostasi ai lui, stateau cu capetele plecate, Amfilog auzea rugaciunea preotului din altar, desi acesta o spunea in taina: „Multumesc Tie, Imparate nevazutule, care cu puterea Ta cea nemasurata toate le-ai facut si cu multimea milei Tale, din nefiinta in nefiinta toate le-ai adus. Insuti Stapane, cauta din cer spre cei ce si-au plecat Tie capetele lor, caci nu le-au plecat trupului si sangelui, ci Tie infricosatului Dumnezeu…Tu dar, Stapane cele puse inainte tuturor, noua spre bine le intocmeste, dupa a fiecaruia osebita trebuinta: cu cei ce inoata pe ape impreuna inoata, cu cei ce calatoresc impreuna calatoreste, pe cei bolnavi ii tamaduieste, Cel ce esti doctorul sufletelor si al trupurilor”.

   Cand preotul si-a incheiat rugaciunea graind: „Cu darul si cu indurarile iubirii Tale de oameni, a unuia nascut Fiului Tau, cu care impreuna bine esti cuvantat, cu Preasfantul si Bunul si de viata facatorul Tau Duh, acum si pururi si in vecii vecilor”, atunci a vazut imparatul cum se pogoara din cer Dumnezeu Parintele Ceresc, umpland altarul si Biserica de slava si lumina Sa; iar cand preotul a luat, cu mare frica in mainile sale, sfantul Agnet si l-a ridicat putintel in sus pregatindu-se pentru a grai: „Sa luam aminte, Sfintele Sfintilor”, atunci Dumnezeu Tatal a luat din mainile lui Sfantul Trup al Fiului Sau, L-a impartit singur, in cele patru parti si a dat preotului zicandu-i: „Primeste credinciosule slujitor al Fiului Meu cel iubit, Care a patimit pentru toata lumea. Te-am facut vrednic de impartasirea cu Trupul si Sangele fiului Meu, pentru ca si tu sa indrepti si sa sfintesti pe credinciosi”.

   Preotul a luat cu smerenie adanca si a dus la gura, si pe cand manca, lui Amfilog i se parea ca mananca foc curatitor. Asa este Trupul Domnului. Dupa ce si-a sters palma cu un burete, s-a apropiat cu cutremur de Sfantul Potir zicand: „Iata vin din noi la nemuritorul imparat”, iar Imparatul cel Ceresc i-a adus Potirul la buze, zicandu-i din nou: „Primeste slujitorule al Fiului Meu celui prea iubit, care a patimit pentru toata lumea. Iertate sa-ti fie toate pacatele tale, prin jertfa aceasta pe care tu ai inchipuit-o si ai slujit-o astazi”. Stergandu-si buzele preotul zice: „Iata s-a atins de buzele mele va sterge faradelegile mele si pacatele mele le va curata”.

   A luat apoi buretele, care totdeauna sta pe Sf. Masa, si adunand toate particelele si faramiturile de pe Santul Disc: cele pentru sfinti, cele pentru vii si morti…le-a turnat in Sf. Potir spunand: „Spala, Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit aicea, cu cinstit Sangele Tau, pentru rugaciunile Sfintilor Tai”.

   Acum a vazut Amfilog pe toti cei pomeniti de preot si pentru care se pusese pe Sf. Disc particele din Sfanta Paine…i-a vazut curatiti de pacate si luminati ca…sfintii. Pe bolnavi i-a vazut ridicati din pat si din boala, usurati si insanatosindu-se si multumind lui Dumnezeu, pentru aceasta: pe calatori i-a vazut feriti de primejdii, caci ingerii ii pazeau pe unii, iar pe altii ii calauzeau; pe cei lipsiti i-a vazut ajutorati. Pe toti mortii pomeniti i-a vazut usurati de pacatele lor, iar pe cei din focul iadului, ii chinuiau diavolii din ce in ce mai putin, cand preotul se ruga pentru dansii, pomenindu-i.

   De asemenea si pe sine s-a simtit Amfilog impacat si usurat in sufletul sau. Atatea vazuse si intelesese el in aceste doua ceasuri de slujba si asa i se intiparisera acestea in minte, incat i se parea ca-i crestin de multi ani. Nu mai era Amfilog, mandrul imparat al Arabiei, care intrase in Biserica cu gandul rau si care daduse porunca strasnica sa o inconjoare ca sa prinda pe preotul socotit ucigas. Nu, acum era alt Amfilog. Zburase mandria din sufletul lui, se cutremurase pana in adancul fiintei sale de cate vazuse si auzise si cum preotul se rugase si pentru cei care „intra in aceasta Sfanta Biserica…cum si pentru cei care vietuiesc in acest oras”, se simtea slobozit de orice greseala.

   O! cum dorea sa guste si el din izvorul curateniei si al sfinteniei cu care preotul a venit in usile altarului, graind si chemand cu caldura la sine: „Cu frica lui Dumnezeu, si cu credinta, si cu dragoste sa va apropiati!”…Dupa ce preotul s-a intors din nou in fata Sf. Mese, a cadit zicand incet: „Inalta-te peste ceruri Dumnezeule si peste tot pamantul slava Ta”, a vazut Amfilog toate cetele ingeresti pogorandu-se din nepatrunse inaltimi ceresti, au umplut Sfantul Altar si cu cinste si slava nesfarsita au luat pe Pruncul pe care imparatul il vazuse injunghiat, iar acum viu, intreg si nevatamat, mai luminat decat soarele si L-au dus la cer, spre scaunul Dumnezeirei, cu multe cantari Dumnezeiesti, asa cum numai ingerii pot si stiu a canta.

   De mare frica a fost cuprins Amfilog imparatul, vazand acestea! Tot sufletul sau se cutremura. Dar nici nu se mira. Intelegea ca Dumnezeu Hristos, „se sfarma si se imparte, Mielul lui Dumnezeu cel ce se sfarama si nu se desparte, cel ce se mananca pururi si niciodata nu se sfarseste, ci pe cei ce se impartasesc ii sfinteste”. Acum incepea sa i se dezlege in minte toate tainele crestinesti. Iar cand preotul s-a intors in usile Altarului si a zis: „Binecuvantarea Domnului peste voi, cu al Sau dar si cu a Sa iubire de oameni, totdeauna acum si pururi si in vecii vecilor”, asa de mic s-a simtit fata de acest om a lui Hristos, asa de intunecata si de pierduta-n zadar i se parea viata traita pana acum, asa de departe de Domnul, de dulceata si de mantuirea pe care numai El o poate da, incat, nu s-a mai putut tine si a cazut cu fata la pamant strigand: „Fi-ti mila si de mine pacatosul, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, si ma miluieste. Si tu, parinte, roaga-te Stapanului si Domnului tau pentru mine mult ticalosul, cel ce prea mult am pacatuit. Roaga-te sa se indure si de mine si sa ma scoata din intunericul paganatatii, in care am trait din pantecele maicii mele, ca sa nu pier in veci”.

   Si indata s-a auzit un glas zicand: „Boteaza-te si te vei mantui, intrand in ceata sfintilor, pe care i-ai vazut astazi aici”.

   Cand preotul a zis: „Drepti primind Dumnezeiestile, sfintele, nemuritoarele…ale lui Hristos Taine”, iata un inger a venit si a luat toate pacatele preotului ce erau scrise pe o foaie alba de hartie si le-a aruncat in foc, zicand: „Sangele cel sfant a lui Hristos le-a curatat”, ramanand preotul curat si luminat. Atunci imparatul a strigat: „O, tu, parinte, ajuta neputintei mele, tu cel curatit de focul cel dumnezeiesc”. S-a sculat apoi, a stat drept si iata sfintitul slujitor al altarului a venit la dansul cu anafora, caruia, ca sa-l ispiteasca, i-a zis: „Ce-mi aduci mie aceste sfaramituri de paine? Eu te-am vazut ca ai taiat un prunc mai luminat decat soarele si din trupul Lui ai mancat. De ce nu-mi aduci si mie ca si eu am vazut azi toata slujba ta, cunosc acum si cred in Domnul Iisus Hristos”. Foarte s-a mirat preotul de acest raspuns al imparatului, nestiind el de dumnezeiasca descoperire ce i se aratase; dar indata s-a luminat de Duhul Sfant, a inteles minunata aratare si i-a raspuns imparatului, smerindu-se pe sine: „Mai bun esti tu inaintea lui Dumnezeu, decat mine nevrednicul, caci eu am slujit aceasta paine asa cum mi s-a dat si dupa cum s-a lasat de la Sf. Apostoli si se obisnuieste de sute si sute de ani. Spre slujba aceasta am fost si sfintit de Dumnezeu prin rugaciunile si punerea peste mine, a mainilor stapanului meu Arhiereul…Acum nici nu stiu a grai mai mult. Dupa cat cunosc insa, ce ti s-a aratat astazi in acest sfant locas, ai vazut cu ochii tai si ai auzit cu urechile tot ce inseamna si ce inchipuie slujba noastra, Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie. Zic inaltimei tale sa primesti aceasta anafora, care este dar bisericesc, iar dupa ce te va lumina Domnul, prin darul Sfantului Botez, vei primi si aceasta taina Dumnezeiasca a Prea Sfantului Trup si Sange al Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos”. Raspuns-a pe data Amfilog si toti ai sai: „Boteaza-ne pe noi o, tu, Sfintita sluga a lui Hristos, Dumnezeiescul Prunc, pe care L-am vazut azi pe bratele tale”. „Mie nu-mi este ingaduit, a raspuns Ioanichie, ca eu preot sa botez pe un imparat, ori pe boierii lui, fara blagoslovenia stapanului meu, patriarhul. Sfatuiesc deci, pe Domnia ta, sa trimiti la Antiohia sa vie patriarhul, care din pricina prigoanei tale a plecat de aici si el te va Boteza”.

   S-a luminat imparatul si fara zabava a trimis la Antiohia mai multi boieri, scriind patriarhului ce dorinta ii framanta sufletul si rugandu-i fierbinte sa vie sa-l lumineze prin baia Sf. Botez, caci Dumnezeu, i-a descoperit infricosata taina a credintei si amar se caieste de cele ce a savarsit in viata pana atunci…Cine poate spune mirarea patriarhului, cand a primit scrisoarea imparatului Amfilog? S-a veselit si a multumit cu multa rugaciune lui Dumnezeu, care face din vrajmasi prieteni si din imparati pagani, crestini de rand si mucenici alesi. Pe cat de cu graba si-a trimis Amfilog solii, pe atat de grabnic a plecat si patriarhul cu dansii spre Ierusalim.

   Cand i s-a adus vestea imparatului ca se apropie patriarhul, indata a poruncit sa se stranga toata oastea. S-au impodobit cu totii si au iesit intru intampinarea alesului Domnului, patriarhul Metodie.

   Acesta vedea si nu credea. I se parea mestesugita inselaciunea paganului si grea cursa in care l-a prins. Isi inchipuia sa scrisoarea stapanului Arabilor si cuvintele lui cele dulci si smerite, au fost numai un lat cu care sa-l prinda si sa-l ucida.

   „O, Doamne, faca-se voia Ta. De moarte am plecat din Ierusalimul asupra caruia venea acest pagan si iata, Tu m-ai adus tot in mainile lui. Faca-se voia Ta, acum si in vecii vecilor”. Asa graia intru sine patriarhul Metodie. Veneau unul catre altul: imparatul Amfilog cu inima franta si smerita, ca sa se inchine botezatorului sau, S. Metodie, acesta, lasandu-se cu totul in voia Domnului, sa vada pe cel ce asa de cu viclesug il prinsese. Dar cand s-au apropiat, a descalecat imparatul de pe frumosul lui armasar si a cazut in praful drumului, strigand dintru adancul sufletului sau: „Bine ai venit, parintele si luminatorul sufletului meu. Binecuvanteaza-ma si te roaga pentru mine nevrednicul robul tau”.

   Inchinaciunea imparatului si glasul lui duios, i-au spus patriarhului ca era adevarata scrisoarea, ca nu e nici o inselaciune. L-a ridicat de jos pe imparat, l-a imbratisat, l-a sarutat ca pe un frate bun, si au intrat amandoi in cetate. Amfilog, puternicul stapan al Arabilor, plangea.

   „De ce plangi, o, imparate?” a grait Metodie. „Pentru faradelegea ce am savarsit, parintele meu. Cum am daramat sfanta cetate, cate vieti le-am stins in mormant, nestiind ce fac! Si cum voiam sa spulber din temelii si Sf. Biserica, iar pe voi sa va sterg de pe fata pamantului”.

   „Asa a ingaduit Dumnezeu, imparate, ca sangele celor ucisi de tine sa fie pretul luminarii tale, tocmai cum sangele lui Hristos, a fost si este pretul rascumpararii noastre a tuturor din robia pacatului. Tu nu-i plange pe cei morti, plange viata ta cea pacatoasa de pana acum si nu uita ca, daca mantuirea ta a fost platita cu atata jertfa de sange si de vieti omenesti, si viata ta va fi jertfa pentru slava lui Dumnezeu, pentru izbandirea si intarirea altora”.

   Pe toti i-a botezat patriarhul in Biserica Sf. Mormant cea facatoare de minuni, ca si cea povestita aici: pe imparat, pe sfetnici, pe capitani si pe toata oastea si slujitorii. Nu mai era acum stapan si sluga, ostasi si capitani. Toti se simteau frati, si toti se vedea slugi plecate ale unui singur stapan, Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

   Le-a aratat apoi in cuvinte calde tot firul credintei crestine, le-a deslusit jertfa Domnului nostru Iisus Hristos pentru noi, intarindu-i pe toti in cele ce au vazut si au crezut.

   …”Sa spuneti acestea in toate laturile pamantului in care veti merge. Sa fiti pretutindeni martori ai acestei dumnezeiesti minuni pe care Hristos a lucrat-o inaintea ochilor vostri, iar credinta si faptele voastre sa straluceasca inaintea oamenilor, pentru slava Domnului Dumnezeu. El va fi cu voi in toate zilele voastre, va va lumina si va va intari. Lui sa va rugati si numai Lui sa-I cereti ajutor. Si spuneti tuturor ce se savarseste in timpul slujbei Dumnezeiestii Liturghii, ca sa stie toti ce ati vazut voi aici, pentru ca Domnul v-a descoperit aceasta, ca toata lumea sa cunoasca, ce inseamna aceasta Sf. Slujba!…

   „Si iata…acum mi se arata Hristos Domnul si-mi spune ca si voi veti patimi pentru numele Lui. Dar sa nu va smintiti, caci „cel ce rabda pana la sfarsit, acela se va mantui”. Veti fi pusi la incercari si la munci grele cand veti marturisi pe Hristos, si veti muri strigand ca talharul de pe Crucea Golgotei: „Pomeneste-ma Doamne, cand vei veni intru imparatia Ta”. Cununi de mucenicie sfanta si vesnica, ca aceea pe care ai vazut-o, o, imparate, in mana ingerului la sfanta Liturghie, vor straluci pe capetele voastre. Inca si minuni se vor lucra de Domnul prin voi. Caci voi sunteti de acum, vase alese ale Lui, vrand sa arate lumii taria credintei voastre. A voastra va fi imparatia lui Hristos si a Lui slava si cinstea, taria si puterea in vecii vecilor. Amin…” Multe le-a vorbit patriarhul, cat nu se mai saturau ei ascultandu-l si mult s-au rugat pentru dansii. Spre seara s-au despartit cu jale mare si lacrimi multe. N-a vrut insa sa-i lase orfani si le-a dat pe preotul Ioanichie sa-i invete si sa le fie parinte si tovaras: iar aceasta mult a bucurat pe imparat si pe toti ai lui…

   Intoarcerea lui Amfilog cu oastea lui cea numeroasa si cu crucea in frunte, nu mai era cu zgomot si cu zanganit de arme. Toti erau tacuti parca n-ar fi fost inarmati, dar veseli. Veseli de dumnezeiasca schimbare ce se facuse in viata lor si ardeau de dorinta de a povesti si celor de acasa minunea pe care Dumnezeu le-o descoperise.

   Cand imparatul Babilonului, Amurat, i s-a adus vestea intoarcerii lui Amfilog cu toata oastea, i-a iesit intru intimpinare. „Unde sunt robii, unde-s prazile? Zicea el catre sfetnicii sai. Oastea mea a fost biruita? Si de ce au steag nou, cu doua bete puse crucis?”

   Amfilog i-a vorbit de o biruinta stralucita, dar nu de a oastei si a lui, ci de biruinta lui Hristos, povestindu-i cu de-amanuntul tot ce se intamplase, tot ce vazuse si simtise la slujba crestina a Liturghiei din Biserica cea mare a Ierusalimului…” Coroana biruintei Domnului si cea mai mareata dovada a acestei biruinte, iat-o luminate imparate: eu sunt crestin. M-am botezat cu toata oastea, boierii si capitanii, iar steagul acesta din fruntea ostirii este crucea pe care a fost rastignit Hristos, Dumnezeul nostru, de catre evreii cei zavistnici, care te-au starnit si pe tine la razboi”.

   Cumplita manie a cuprins sufletul nelegiuitului Amurat. Dar tot n-a crezut ce a auzit, asa de neasteptata a fost aceasta veste. De aceea i-a poruncit: „Sa mergi acum indata, si-n fata mea si a oastei mele, sa te inchini zeilor nostri si sa le aduci jertfa; de nu, de moarte grozava vei pieri tu si tot neamul tau, ca si cei ce vor face ca tine”.

   „O, marit si bogat imparat al Babilonului, a raspuns Amfilog, cum nu crezi tu cele ce-ti spune inima mea?” Am plecat de aici cu gandul de a indeplini porunca ta si dorinta mea. Am daramat cetatea Ierusalimului, am trecut-o prin foc si sabie, apoi m-am pornit sa daram si Biserica, sa nimicesc pe toti cei ce se numesc crestini, dupa numele Dumnezeului lor, Hristos. Stapanul lor, patriarhul, fugise de groaza oastei si a numelui meu. De asemeni si multi credinciosi cu dansul. Am intrat in Biserica sa vad cu ochii mei slujba lor. Si, o, stapane Amurat, nu poate limba si nu-s in stare buzele mele a spune ce-am vazut acolo. In Biserica crestinilor nu slujeste om, un preot, ci printr-insul si cu dansul slujesc mii de ingeri, odata cu el aducand slava lui Dumnezeu si jertfa cea fara de sange. Dumnezeul lor, si de acum al nostru, Hristos, este Fiul lui Dumnezeu, facatorul tuturor celor vazute si al celor nevazute. El S-a dat de buna voie jertfa pe cruce, pentru iertarea pacatelor tuturor celor care cred intr-insul si se impartasesc cu Trupul Lui cel sfant si cu Sangele Lui cel scump.

   Am vazut cum preotul impunge intr-o paine, dar ingerii Domnului imi arata ca injunghia un prunc nevinovat ca un miel…La dreapta Lui sta Sfanta Lui Maica si Fecioara-n veci, la stanga cetele tuturor sfintilor. Toate pacatele celor pomeniti acolo le curata Domnul, aruncandu-se in foc de sfintii ingeri.

   Am vazut cum din gura preotului luau ingerii cuvintele invataturii lui Hristos si le duceau pretutindeni. Cine are urechi de auzit, aude.

   Am mai vazut cum slujitorul acela al Bisericii ingropa pe Hristos dupa iesirea cu sfintele daruri; cum painea aceea si vinul se prefaceau prin puterea lui Dumnezeu, in insasi Trupul si Sangele Domnului Hristos. Si cand se impartaseau dintr-insele foc luau, de-i curata pe cei ce le gustau cu frica de Dumnezeu si-i faceau ca ingerii.

   Slujitorul lor si al meu, pe care l-am si adus cu mine, desi e om, atunci la slujba e luminat si curat ca ingerul. E inger in trup omenesc. Pleaca-te inaintea lui, inaintea acestui curatit si sfintit om al lui Dumnezeu.

   O, imparate, nu mai pot spune ce-am vazut!…E asa dulce viata cu Hristos, atata multumire iti toarna in suflet in harul Lui si atata liniste si dragoste in inima, ca nici nu banuiesti. Crede si tu in Hristos, boteaza-te ca si noi care ne-am intors din Ierusalim si te vei invrednici si tu sa vezi cu ochii tai aceea ce buzele mele nu-s in stare sa spuie, ce-am vazut si ce-am auzit. Rogu-te imparate, pentru mantuirea ta si a lor tai, nu mai ramane in credinta de pana acum, nu mai salaslui in intuneric, ci vino la lumina lui Hristos, ca sa nu fie vai si amar de voi!…Am vazut draci calarind pe cei necredinciosi si cantarindu-le pacatele pe care ingerii nu le puteau sterge, asa erau de multe si de grele. Acesti spurcati te vor chinui si pe tine in vesnicile munci ale focului nestins daca nu asculti chemarea lui Hristos, facuta prin mine nevrednicul robul Sau, caruia eu ma inchin de acum intotdeauna impreuna cu toti ai mei. El e Dumnezeul Tare si vesnic viu, nu lemnele si pietrele moarte, ca idolii tai; de aceea nu putem aduce jertfa decat lui Hristos, caruia suntem gata sa-I jertfim chiar viata noastra. Pentru ca noi vom trai cu Domnul in veci, pentru aceasta nici nu ne temem de moarte. Hristos este cu noi. Si cum a murit El ca sa ne invete cuvantul adevarului si al vietii vesnice, tot asa suntem si noi gata sa murim cu trupul pentru numele Lui…”.

   N-apuca sa-si sfarseasca Amfilog cuvantul si o porunca scurta rasuna. Ca un leu racnind Amurat a strigat: „Taiati capul nelegiuitului”.

   Si deodata s-a veselit privirea lui Amfilog, i s-a luminat fata ca soarele, si-a indreptat ochii spre cer si a grait: „Doamne Iisuse Hristoase, primeste-ma si pe mine pacatosul robul Tau”. Ochii lui nu s-au inchis cand i s-a rostogolit capul, ci tot in sus cautau, limpezi, iar buzele lui parca mereu strigau: „Doamne Iisuse Hristoase, primeste-ma si pe mine pacatosul robul Tau”.

   Si cununi de aur straluceau pe capetele tuturor celor ce piereau, cat s-au spaimantat toti ostasii lui Amurat si chiar el insusi.

   Atunci s-a auzit mare glas de lauda pentru Hristos. Si nimeni din ucigasi nu pricepeau de unde le venea aceasta putere nemaipomenita de a primi moartea cu bucurie, pentru ca prin moarte ei primeau viata (Ioan 8,5-1).

   Astfel s-a aratat cata putere revarsa in suflete credinta nezdruncinata in Hristos care lumineaza si intareste pe om si s-a plinit si cuvantul patriarhului Metodie, ca vor primi cununa muceniceasca pentru Hristos si de la Hristos Dumnezeul nostru, a caruia este puterea si slava in veci. Amin.

   Comentariu saccsiv:

   Textul de mai sus l-am preluat de la MINUNILE CARE SE PETREC IN TIMPUL SFINTEI LITURGHII.

   Bine ar fi sa citeasca acest articol si admiratorii preotului acesta:

„COINCIDENTE”: Preotul LUCIAN GRIGORE, cel ce promoveaza, prin producerea SCARBEI, folosirea mai multor lingurite la Sfanta Impartasanie, DORESTE SI UN CALEDAR UNIC …