Arhimandritul Athanasie Mytilineos despre draci si … locuri, locuinte, obiecte si chiar haine. ATENTIE MARE!

La rubrica de comentarii a articolului Video: o noua serpeasca pro cip de la preotul Calistrat Chifan, fratele Felix a facut o traducere a https://athanasiosamvonas.blogspot.com/?m=1

Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), starețul Mă­năstirii Ador­mi­rea Maicii Domnului şi Sfântul Dimitrie din Larisa, Grecia:

Rugăciunile de exorcizare (pentru alungarea duhurilor rele) din Molitfelnicul Bisericii Ortodoxe sunt pline de imprecatii asupra duhurilor rele, cu specificatia anume că orice spatiu sau obiect poate fi locuit, adică spatiul sau obiectul vizat poate fi insotit de prezența demonilor.
De exemplu, Blestemele Sfântului Vasile cel Mare, spun următoarele atunci când un preot se adresează cu exorcismul către demoni:
„Teme-te, fugi, pleaca,
departeaza-te, diavole necurate si spurcate… si sa nu te ascunzi cu vreo alta viclenie de duhuri necurate”.
Deci se pot atasa demonii de un loc anume sau de un obiect?
Demonii pot pângări un anumit loc sau obiect?
Da!
Ce anume spurcă un anumit loc sau obiect?
Păcatul omului care a avut contact cu acestea antementionate!
Observați acest lucru:
exista păcat savarsite în general, dar si păcate care sunt comise într-un anumit loc sau legat de un obiect anume.
Mai exact, păcatele farmecelor, precum și ritualurile păgâne și efectuarea de acte de magie.
Aceste farmece spurcă locul sau obiectul; și acest loc sau obiect devine locuința demonilor, la fel cum oamenii care fac aceste fapte magice, demonice, devin și ei un locaș, un receptacul al demonilor.
În orice caz, mai întâi o persoană este pângărită de demoni, iar apoi locul sau obiectul este profanat.

Cum poate fi curatat locul sau obiectul?
Ascultați!
Locul sau obiectul este curățat, în primul rând, prin exorcisme (rugăciunile citite de preot pentru a exorciza demonii); în al doilea rând, prin stropirea cu apa sfințită la sfestania slujita de preot și, în al treilea rând, și cel mai important, prin viața in Hristos a oamenilor care sunt pusi in discutie.

Deci, dragii mei oameni, ori de câte ori dobândim ceva nou, o casă, un teren, un calculator, o mașină, orice altceva, în primul rând realizăm sfințirea apei prin chemarea preotului la sfestanie (adică sfințirea mică a apei), tocmai pentru a îndepărta de la acestea posibilele duhuri demonice.
Aceiași exorcizare se face și pentru cei care sunt pe cale să primească Botezul.
În acest caz, există două tinte care sunt vizate aici: apa din cristelnita botezului și persoana care urmează să fie botezată.
Ambele sunt in legatura cu demonii. De aceea se citesc rugăciuni de exorcizare care alungă demonii ascunși in apă sau exorcizează inima și trupul omenesc.
Fiți atenți la acest lucru:
demonii se pot ascunde,
aranjându-și bârlogul in acestea antementionate.
Acest lucru este foarte caracteristic.
pentru demoni.
De aceea citim aceste rugăciuni de exorcizare când pregatim pe cel care urmeaza a se boteza, iar preotul citeste exorcismele de dinainte de Botez și apoi merge la cristelnita și alungă demonii din apă (preotul sufla in apa din scaldatoarea Botezului), (și o sfinteste invocând harul Duhului Sfânt și făcând semnul crucii in apă) si apoi se continua randuiala Botezului…

Legat de aceasta problema…

De unde vine originea credinței populare în fantome…
Nu se pune problema că ar fi prezent sufletul celui decedat, desigur; când fiecare om moare, indiferent cât de păcătos, sufletul său e repartizat la locul potrivit….
Sufletul omenesc nu merge nicăieri, nu devine vampir; în schimb, demonii se prezintă ca fiind suflete omenești, în special se deghizeaza in sufletele păcătoșilor, pentru că acești oameni au pângărit locul cu păcatul lor, și astfel acum demonii vin și locuiesc în acest loc unde o persoană a păcătuit, și astfel bantuie acel loc necurat.
Să nu credeți că sunt basme; toate acestea sunt absolut adevărate. Prin urmare, locul în care a fost comis păcatul este necurat.
Acum, să acordati atenție la un lucru mai mult.
Locul unde se afla o comoara este murdar, este ascuns, de asemenea, este necurat – din pricina banilor. Știți, acum de patruzeci și cincizeci de ani – nu voi menționa cazurile care s-au întâmplat aici, în Grecia – sume uriașe de bani au fost ascunse, îngropate.
Știți în ce condiții acești bani au fost adesea ascunși și îngropați?
În condiții de crima; mulți au fost uciși.
Adesea, oamenii mergeau să ascundă comori (pe care, desigur, le-au furat).
Eu personal știu o poveste: au fost patru…; au ascuns comoara și apoi unul i-a ucis pe ceilalți trei – si întorcându-se în Grecia și găsind comoara.
Demonii stau pe astfel de comori pentru că este un loc profanat, pentru că acolo oamenii s-au omorât unii pe alții.
Trebuie să fi auzit astfel de povești de multe ori și, după cum bine știți, în zilele noastre unii călătoresc prin munți pe motociclete pentru a găsi bani…
Dar cât de necurați sunt…
Pentru că acolo stau demonii.
Și dacă cineva găsește cu adevărat acești bani, atunci nu-i va aduce nimic bun, este imposibil!
Locul este profanat, sufletele și trupurile oamenilor sunt profanate, chiar și lucrurile sunt profanate. Noul Testament spune următoarele la Iuda:
„Evită chiar și veșmintele care sunt spurcate de un trup” (cf. Iuda 23). Hainele care vin în contact cu pielea oamenilor păcătoși nu trebuie purtate sau folosite.
Ceea ce v-am spus în seara asta poate părea ciudat, chiar fantastic. Dar nu este!
Chiar am folosit Scriptura.
Deci, să fim atenți.
Numai virtutea si viata in Hristos pot alunga demonii și pot curata locul.
Ele curăță locul și, de asemenea, curăță trupul.
De aceea, dragii mei, suntem curățiți prin spovedanie si pocainta.
Iar prin Sfânta Împărtășanie suntem sfințiți și putem devenim oameni duhovnicesti.
Iar când avem un loc sfintit, un trup curatit, un suflet induhovnicit, atunci demonii sunt alungați de har și nu ne vor mai bantui niciodată.

 

Este râsul un păcat?

ORTHODOX CHRISTIANITY: IS LAUGHING A SIN?

SĂ RÂZI ESTE UN PĂCAT?

De Părintele Alexei Taakh, 18 Octombrie 2022, OrthodoxChristianity

Ca preot, ascult adesea confesiunile multor oameni. Fără să intru în detalii, vă voi spune doar că, în general, păcatele oamenilor sunt, mai mult sau mai puțin, cam aceleași. Și nu e de mirare, pentru că suntem cu toții ființe umane. Dar uneori aud la spovedanie ceva de genul: „am păcătuit glumind: am spus bancuri și am râs…”. Este râsul un păcat? Hai să ne lămurim.

PS Ieremia Zavoratul: Cum biruim cele opt boli ale sufletului?

Preiau articolul Cum biruim cele opt boli ale sufletului?

Cele opt ganduri din care vine tot ce-i rau si din care omul nostru launtric se imbolnaves­te adanc si de moarte sunt urmatoarele: laco­mia pantecelui, curvia, iubirea de arginti, ma­nia, intristarea nepotrivita, trandavirea, slava desarta, trufia. Tocmai acestea poarta razboi cu fiecare om.

Si tu, fiule, daca vrei sa birui laco­mia pantecelui, sa indragesti infranarea, sa ai fri­ca de Dumnezeu, si vei birui.

Daca vrei sa birui curvia, sa indragesti privegherea si insetarea, sa te gandesti intotdeauna la moarte si sa nu stai niciodata de vorba cu femeile, si vei birui.

Daca vrei sa birui iubirea de arginti, sa indragesti neagonisirea si necheltuirea.

Daca vrei sa birui ma­nia, sa tii minte cum Domnul nostru Iisus Hristos nu S-a maniat pe evrei, cu tot raul pe care I l-au facut, ci chiar S-a rugat pentru ei.

Daca vrei sa birui intristarea nepotrivita, sa nu te mahnesti nicicand pentru cele vremelnice, ci daca te vor rani cu vorba, sau nu iti vor da pace, sau te vor necinsti, nu te intrista, ci, dimpotriva, bucura-te. Intristeaza-te doar cand pacatuiesti, dar si aici sa pastrezi masura, ca sa nu cazi in deznadejde si sa pieri.

Daca vrei sa birui trandavirea, indeletniceste-te macar o scurta vreme cu vreo rucodelie, sau citeste, sau roaga-te deseori.

Daca vrei sa bi­rui slava desarta, sa nu iubesti laudele, nici cin­stirile, nici hainele bune, nici sederea pe locuri­le de frunte, nici intaietatile, ci, dimpotriva, sa te bucuri arunci cand esti ocarat si defaimat in chip mincinos, si sa te mustri pe tine insuti, zicandu-ti ca esti mai pacatos decat orice om.

Parintele Ilie Cleopa – CELE 12 TREPTE ALE PACATULUI

Iata ce putem citi la Părintele Cleopa – Cele douăsprezece trepte ale păcatului:

Păcatul, de când ia fiintă în mintea omului si până îl duce pe om la sinucidere, la moarte are 12 trepte. Dumnezeu i-a dat atâta putere omului să nu gresească! Putere de sine stăpânitoare. Omul are atâta putere, pusă de Dumnezeu în el, că dacă ar veni toti dracii din iad, nu-l pot face să păcătuiască. Voi nu cititi la Psaltire: Doamne, căci cu arma buneivoiri ne-ai încununat pe noi. Si iarăsi spune în Sfânta Scriptură: Dumnezeu l-a zidit pe om si l-a lăsat în mâna sfatului său.

Am să vă spun cum îl ia păcatul pe om, de la treptele cele mai de jos si îl duce până la sinucidere, dacă omul nu bagă de seamă să oprească păcatul de la început. Ce este păcatul? După mărturia Sfintei Scripturi, păcatul este călcarea legii lui Dumnezeu, sau boldul mortii, si este urâciune înaintea lui Dumnezeu, fiind lucrul diavolului. În Sfânta Scriptură, păcatul se numeste „furnico-leu”. Furnico-leul a murit de foame, pentru că nu avea de mâncare.

Pentru că la început păcatul este cât o furnică, numai un gând, mai pe urmă, dacă nu-l vom ucide prin împotrivire, spovedanie si rugăciune, el va ajuge puternic ca un leu. Sfântul Efrem Sirul spune că păcatul este un drac rău, care, furisându-se, pune stăpânire încet-încet pe sufletul nostru. Si pentru a putea scăpa de acest drac si să oprim păcatul să pătrundă în mintea noastră si-n inima noastră, trebuie să avem o mare trezvie a atentiei, care se naste din frica de Dumnezeu, cum zice Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Cel ce crede, se teme; iar cel ce se teme, se trezeste”.

DE CE CAPITANUL FUMA? De ce Parintele Mihai Valica nu are barba?

Cand am postat inregistrarea cu exceptionala predica a Parintelui Mihai Valica de Bunavestire, cativa frati au criticat: de ce nu are barba?

Cu alte ocazii, referitor la Corneliu Zelea Codreanu, altii infierau: daca fuma, nu-l putem considera cine stie ce …

Cand a murit fratele Florin Stuparu, l-am sunat pe un alt frate sa-i comunic vestea. Raspunsul sau a fost incredibil: “Sa speram ca a murit spovedit, caci pacatuia cumplit. Altfel, a ajuns in iad.” Si care era pacatul sau cel cumplit? Fuma …

Fratilor, sa ne trezim. Sa avem mare grija, caci:

„Nu judecati, ca sa nu fiti judecati. Caci cu judecata cu care judecati, veti fi judecati, si cu masura cu care masurati, vi se va masura” (Matei 7, 1-2)

Credeti voi oare ca bunul Dumnezeu l-a trimis in iad pe Capitan pentru ca fuma? Credeti voi oare ca in balanta conteaza mai mult ca Parintele Valica n-are barba, decat curajul marturisirii de care da dovada?

Dar noi, cei ce judecam, oare n-avem pacate, oare n-avem lipsuri? Suntem asa, niste minunati pe acest pamant? Daca nu ne ridicam nici pe departe la inaltimea marturisirii si a faptelor lor, cum oare putem indrazni sa-i criticam pentru pacatele sau lipsurile lor? Suntem chiar atat de mandri incat sa consideram pacatele noastre ca fiind mici, micute, neinsemnate?

Sunt unii care zic cam asa: intai sa se fi lasat de fumat sau de baut sau de ce mai zic ei, apoi sa se fi apucat de marturisit si trezit masele.

Vrem cumva ca cei ce ne conduc sau propovaduiesc sau ne trezesc sa fie niste perfecti fara de pacat? Pai sa stim bine ca asa ceva nu exista. Caci daca ar fi putut fi si un singur astfel de om pe acest pamant, nu mai era necesara Jertfa de pe Golgota.

Ca daca nu fumeaza, un om are sigur un alt pacat.

Evident, nu inseamna ca daca pacatuim, sa zicem: asta e. Datori suntem sa ne luptam, sa renuntam la ele. Dar sa nu ne iluzionam ca vom muri fara de pacat, vreunul dintre noi. Ca daca renuntam la unul, vine altul. Renuntam si la ala, vine altul. Si tot asa. Crestinul pe acest pamant duce o neincetata lupta. Unii au un soi de razboi, sa-i zicem grosier: fumat sau alcool sau desfrau. Altii au un alt soi de razboi, in sfere mai inalte:

Cum apar uneori DRACII CA INGERI DE LUMINA. Cum ii smintesc uneori chiar si pe calugari. De ce au uneori succes?

Ce folos ai daca nu fumezi, nu bei, nu desfranezi (aici esti insa sigur?), dar promovezi rataciri, imbratisezi erezii si esti un slugoi al sistemului antihristic? Ce folos ca nu le faci pe acelea, dar esti mandru si nemilostiv? Scrie despre bogatii din pildele din Sfanta Scriptura ca beau sau desfranau? Nu … De ce credeti insa ca au ajuns in iad sau au fost aspru mustrati?

Dracul pe toate le poate face mai bine decat cel mai ravnitor pustnic. El nici nu bea, nici nu fumeaza, nici nu desfraneaza, nici nu mananca, nici nu doarme. Un singur lucru nu poate face: sa fie smerit. Asadar, atentie mare cand ne consideram fara de pacat si mari traitori si ne repezim sa batem toba de pacatele descoperite la altii.

Cititi va rog si:

SA NU-I JUDECAM PE CEI PACATOSI, caci unii dintre ei pot ajunge mari mucenici. 19 decembrie: Pomenirea Sfantului Mucenic Bonifaciu si a sfintei Aglaia Romana

 

Sa facem si un FLUTURAS PE CHESTIUNEA HOMOSEXUALITATII

Ce considerati ca ar trebui sa cuprinda?

Cititi va rog si:

Iata “MANIFESTUL HOMOSEXUALILOR”, o brosura anti sodomie pentru care s-ar parea ca a fost arestat un moldovean

 

 

SULEMENIREA ESTE UN PACAT. Cand iti vopsesti parul, te dai cu fard, te rujezi, te rimelezi sau iti dai cu oja, Il hulesti pe Dumnezeu

„De aici încolo încetează să te mai vopseşti
Ca părinte duhovnicesc, am îndatorirea şi responsabilitatea să-i povăţuiesc pe fiii mei. Te povăţuiesc deci ca de aici încolo să încetezi a-ţi mai vopsi buzele, unghiile şi faţa şi să rămâi cum te-a zidit Dumnezeu. Nu-ţi dori să devii mai presus de Dumnezeu; fiindcă, atunci când te vopseşti cu culori roşii, Îl huleşti pe Dumnezeu.

E ca şi cum ai spune: “Dumnezeu n-a ştiut sau n-a putut să mă facă cu buze sau unghii roşii; şi ceea ce n-a putut să facă Dumnezeu, o voi face eu, ca să par mai frumoasă să mă admire şi preţuiască bărbaţii şi femeile fără minte şi să-mi spună că sunt „modernă, nu înapoiată“. Însă în felul acesta îl întristezi pe Dumnezeu şi pe mine, părintele tău duhovnicesc, şi pe toţi oamenii cuminţi şi cu frică de Dumnezeu, şi-l bucuri pe diavol şi pe oamenii neînţelepţi, bărbaţi şi femei.
Aşadar, dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu şi ţi-e frică de Dânsul, dacă mă respecţi şi pe mine, părintele tău duhovnicesc, din clipa aceasta în care primeşti scrisoarea mea, să încetezi a te mai vopsi.

Şi să-ţi împodobeşti de aici încolo sufletul cu smerenie, cuvioşenie şi virtuţi. Atunci se va bucura şi Dumnezeu, şi îngerii, şi Maica Domnului, şi sfinţii, şi te vor ocroti şi învrednici să intri în Împărăţia Cerurilor.”
   Cititi va rog mai multe in articolul:

“Cand rusinea femeilor va disparea, atunci ziua Judecatii va fi aproape“

Cititi va rog si:

Crestinul si PLAJA

Crestinul si TATUAJUL

Madalina Manole S-A SINUCIS azi, cand ar fi implinit 43 de ani … Ce ne invata invatatura ORTODOXA despre SINUCIDERE?

   Citez din articolul ULTIMA ORA VIDEO ARHIVA Madalina Manole a murit:

   Artista Madalina Manole a murit miercuri, chiar in ziua in care ar fi implinit 43 de ani. Potrivit televiziunilor de stiri, artista s-ar fi sinucis. Tragedia s-a petrecut la ora 6.30, la locuinta sa din localitatea Otopeni, iar cel a anuntat serviciile de urgenta a fost sotul artistei.
   Conform unor informatii, artista ar fi luat o supradoza de medicamente. Manole ar fi avut probleme de sanatate, ea fiind internata in luna mai.
   Claudia Burada, de la IPJ Ilfov, a declarat pentru Realitatea TV ca artista era decedata in momentul cand echipajele de urgenta au ajuns la locuinta sa.
   Madalina Manole avea un copil.
   Citeste mai multe despre Madalina Manole pe site-ul oficial al artistei.

   Conform Mădălina Manole a murit. Astăzi împlinea 43 de ani:

   Mădălina Manole, pe numele ei real Magdalena Manole s-a născut pe data de 14 iulie 1967 în localitatea Vălenii de Munte. Artista şi-a făcut debutul muzical la vârsta de 15 ani, iar în anul 1991 Mădălina Manole a obţinut discul de aur pentru albumul „Fată dragă”.

   Iata si ce putem citi in articolul Mădălina Manole a murit. A fost găsită într-o baltă de sânge, cu capul spart:

   Artista Mădălina Manole, care a murit, miercuri dimineaţă, a fost găsită de ambulanţă într-o baltă de sânge, având capul spart, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare. Ambulanţa a fost anunţată la ora 5.37 pentru o femeie pe numele de Mădălina Petru, de către soţul artistei, Mircea Petru, care a spus că artistei i s-a făcut rău.

   Cea mai apropiată ambulanţă a ajuns la ora 6.01 şi a găsit-o în stop cardiorespirator, fiindu-i făcută o manevră de resuscitare. Apoi a fost chemat medicul, care a ajuns în trei minute. Mădălina Manole a fost găsită lângă baie, într-o baltă de sânge, cu capul spart, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX. Lângă ea a fost găsit un bidon cu o substanţă chimică, pe hol mirosind puternic a această substanţă.

   Potrivit anchetatorilor, Mădălina Manole ar fi lăsat un mesaj pe telefonul soţului său.

   În urmă cu trei săptămâni, cântăreaţa ar fi avut o tentativă de sinucidere, cu ibuprofen şi paracetamol. În locuinţa respectivă locuiesc soţul Mădălinei şi soacra acesteia.

   Mădălina Manole a fi împlinit azi 43 de ani şi avea un băieţel de 2 ani.

   Purtătorul de cuvânt al IPJ Ilfov, Claudia Burada, a declarat că la ora 6.30, serviciul unic de urgenţă a fost anunţat că o femeie de 43 de ani a fost găsită decedată la locuinţa sa din localitatea Otopeni, confirmând că este vorba de cântăreaţă. Soţul artistei a declarat autorităţilor că aceasta ar fi luat medicamente, însă până la efectuarea necropsiei nu poate exista o pronunţare asupra cauzei decesului.

   Iata si ultimul interviu dat de Madalina Manole postat in Agerpres ieri, 13 iulie 2010 :

   Mădălina Manole se consideră o femeie şi o mamă fericită, nu doar o artistă împlinită, afirmând că darul cel mai de preţ pe care l-a primit vreodată este micuţul Petru, care acum are un an.

   Acum, darurile pe care le apreciază sunt un zâmbet, un cuvânt al celui mic.
   ”Sunt o artistă împlinită, o mamă şi o femeie fericită. Am fost cea mai fericită mămică de pe pământ în clipa în care mi-am strâns puiul în braţe”, a declarat artista.
   Anul acesta, Mădălina Manole a adus pe piaţa muzicală un nou album – „09 Mădălina Manole” – care conţine 12 piese şi pe care l-a terminat de înregistrat la sfârşitul lunii ianuarie, după o perioadă în care şi-a dedicat în totalitate timpul băieţelului ei.
   „Sunt melodii noi, câteva cântate în limba engleză, în care se vor regăsi îndrăgostiţii. ‘Viaţa e frumoasă lângă tine’, ‘Marea dragoste’, ‘Sunt îndrăgostită’, ‘Cineva chiar te iubeşte’ sau ‘Without You’ sunt câteva dintre melodiile pentru îndrăgostiţi. Am şi o baladă, pentru că n-am cum să-i uit pe cei care sunt mai puţin norocoşi în iubire. Balada se numeşte ‘Suflet gol’ şi cred că am să-i cam răscolesc pe cei mai nenorocoşi în iubire, nu am ce să fac”, a declarat pentru AGERPRES Mădălina Manole.
   Ea a precizat că, deşi materialul era gata de ceva vreme, a amânat lansarea lui pentru că pe „lista sufletului său” erau trecute câteva vise, neîmplinite până anul trecut: „o căsuţă, un copil şi omul care să-i stea alături la bine şi la greu„.
   Mădălina descrie relaţia sa cu fanii printr-o strofă a unei melodii: ”Sunt şi eu tot aşa cum sunteţi voi/ Şi mă simt de parc-aş fi o mică stea/ Trec mereu printre secete şi ploi/ Dar mi-e bine când vă ştiu în faţa mea!”.
   Miercuri, Mădălina Manole împlineşte 43 de ani şi se poate declara un om fericit.
   Mădălina s-a născut la 14 iulie 1967, la Vălenii de Munte. A studiat chitara şi a început să compună muzică folk pe versurile unor poeţi consacraţi. Prima compoziţie proprie a fost „Toamnă nouă”.
   Debutul muzical a fost la 15 ani, în Cenaclul Tineretului prahovean. Împreună cu Ştefania Ghiţă a format duetul Alfa şi Beta cu care a participat la spectacolele Cenaclului Flacăra. A devenit cea mai tânără membră a Cenaclului Serbările Scânteii Tineretului. Între anii 1982 şi 1985, Mădălina Manole a urmat cursurile Şcolii Populare de Artă, clasa Mihaela Runceanu – Ionel Tudor.
   În anul 1988, Mădălina a participat la Festivalul Mamaia cu piesa ”Un om sentimental”, compusă de Şerban Georgescu. Este începutul unei colaborări de succes între cei doi. În anul 1991, obţine discul de aur pentru albumul ”Fată dragă”, iar în 1993 este desemnată cea mai bună artistă pop în clasamentele realizate de Radio Contact, fapt care îi aduce o invitaţie la Bruxelles unde filmează videoclipul pentru piesa ”Să nu mă minţi”.
   În anul 1995, cântă la Bucureşti în deschiderea concertului Whigfield, iar, un an mai târziu, în deschiderea concertului Los del Rio. În anul 1997, lansează albumul ”Lină, lină Mădălină”, un album cu melodii din repertoriul unor mari interprete ale folclorului românesc – Maria Tănase, Maria Lătăreţu, Ileana Sărăroiu, Lucreţia Ciobanu, Mioara Velicu.
   Tot în 1997, ia fiinţă Asociaţia Culturală Mădălina Manole, cu caracter cultural şi umanitar.
   Anul 2000 îi aduce distincţii pentru cea mai bună interpretă pop şi cea mai bună voce feminină a anului la Premiile Radio România şi respectiv, Premiile Industriei Muzicale din România. Tot în 2000, albumul ”Dulce de tot” este apreciat cel mai bun album pop de Radio România Actualităţi.
   În 2003 lansează ”A fost, va fi iubire”, care cuprinde 11 cântece compuse de ea, pe versurile Roxanei Popescu. Cel mai recent album este cel apărut anul acesta – ”09 – Mădălina Manole”.
   Mădălina Manole este căsătorită cu Mircea Petru, inginer de sunet, şi au un băieţel în vârstă de un an.

   Comentariu saccsiv:

   Nu stiu daca intr-adevar s-a sinucis, dar daca a facut-o, rau a facut … Iata ce spune invatatura ORTODOXA despre SINUCIDERE? Iata ce putem citi in articolul Sinuciderea:

   Sinuciderea inseamna curmarea constienta si voluntara, directa si arbitrara a propriei vieti trupesti, fie prin intrebuintarea unor mijloace ucigatoare, fie prin neimplinirea unor actiuni, care sunt imperios nece­sare pentru sustinerea vietii, de pilda alimentarea. Definitia data arata limpede ca de sinucidere este capabil numai omul, el fiind unica fiinta pamanteasca inzestrata cu ratiune si vointa libera.

   Ca fapt individual, sinuciderea e intalnita in toate timpurile, uneori insa la proportiile unei plagi sociale.

   De multe ori sinuciderea e in stransa legatura cu credinte religioase false, cu superstitii, cu felul cum se concepe viata dupa moarte, cazul sotiilor, slujitorilor care se sinucid pe mormantul sotilor si al stapanilor. Unele dintre aceste popoare nu dau nici o importanta sinuciderii, caci – se intreaba – de ce nu i-ar fi ingaduit omului sa-si curme singur firul vietii, daca nu mai voieste sa traiasca ? Altele infiereaza sinucide­rea ca un act de lasitate, pe cand altele, dimpotriva, o socot ca un act de curaj, chiar de cinstire a zeitatilor. Indeosebi socotesc ca sunt deschi­se portile cerului celor care se sinucid pentru motive dictate de simtul onoarei.

   Dupa credinta nipona, sinuciderea (harakiri) curata orice pata mo­rala si asigura inmormantare si amintire onorabile.

   Budismul admite in unele imprejurari sinuciderea; principial insa, califica pe sinucigas drept un om care in existente anterioare a savarsit pacate grele.

   Islamismul condamna sinuciderea ca fiind  potrivnica  legilor  lui Alah.

   La romani si greci nu intalnim o apreciere morala unitara asupra sinuciderii. Pitagora, Socrate si altii caracterizeaza sinuciderea ca impie­tate fata de zei.

   In veacurile din urma au aparut si apologeti staruitori ai sinuci­derii : D. Hume, Montesquieu, Bentham, Schopenhauer, Duhring, iar unii, ca Paulsen, Zigler, Westermark o apara pentru anumite cazuri. Acestia se straduiesc sa argumenteze „dreptul omului la moarte”, ca si cand viata pamanteasca ar fi fara sfarsit, iar moartea un privilegiu si ea ar trebui constransa prin argumente teoretice sau prin texte de legi sa amin­teasca prezenta sa unui om oarecare. Ei vorbesc, in termeni entuziasti chiar, de o „etica” si „filozofie” a sinuciderii, ca de realizari stralucite ale culturii moderne. Dar, evident, constiinta morala a acestor sumbri apologeti s-a dilatat pana la punctul de a nu reproba faptul aspru repro­bat de insasi legea firii umane.               

   Morala crestina condamna categoric sinuciderea, caci:

   a) Sinuciderea este o crima impotriva firii omului. Ca oricarei fiinte vii si omului ii este propriu un puternic instinct al autoconservarii, in temeiul caruia el se apara impotriva a tot ce-i ame­ninta existenta. Iubirea de sine, apoi, cere ca omul sa pretuiasca viata dupa valoarea ei adevarata ca primul intre bunurile pamantesti si teme­lia oricarei actiuni morale si sa n-o distruga arbitrar, intentionat.

   Desigur, omul are un drept personal asupra vietii sale, dar e un drept legat de datorii sfinte, nu-i un drept de proprietate nelimitat, ci numai de administrare si folosire rationala. Sinuciderea, violentand im­pulsul firesc catre existenta, distruge crestinului „impreuna cu viata trupeasca si baza actiunii morale si a imbunatatirii sale” si depaseste limi­ta dreptului asupra vietii sale.

   Dezaprobarea fireasca si groaza provocata totdeauna de vederea unui sinucigas arata de asemenea ca sinuciderea este o crima oribila impotriva firii umane.

   b) Sinuciderea este o crima impotriva societatii, familiei si patriei.

   Fiecare om are datorii sociale, trebuind, dupa masura puterilor sale, sa contribuie la binele semenilor.

   Binele unei familii sau chiar al unor forme mai largi de viata soci­ala, depinde adesea de existenta unui singur om. Sinucigasul insa, prin fapta sa oribila, dezerteaza de la toate datoriile sociale, aruncand asupra alor sai rusine si adesea lasand in urma mizerie. Totodata, da altora pilda rea de a nu-si pretui viata proprie, ceea ce poate duce si la dispretuirea vietii altora. Caci cine nu-si pretuieste viata proprie, aceluia, desigur, ii este indiferenta si viata altora. Ce stare s-ar produce daca unul sau altul, in chip arbitrar, si-ar curma singur firul vietii?!

   Afirmatia ca sunt existente umane care nu folosesc societatii nu poate fi acceptata din punct de vedere moral. Caci cine s-a facut vino­vat cu ceva fata de societate are datoria sa-si repare greselile si nedrep­tatile savarsite si pilda rea s-o stearga prin fapte bune si nicidecum sa recurga la sinucidere, care sporeste pacatele.

   Infirmii, bolnavii dau adesea pilda morala de rabdare, oferind prilej pentru practicarea faptelor milei trupesti si sufletesti, a caror valoare morala este de netagaduit.

   c) Sinuciderea este crima impotriva lui Dumnezeu.

   Un lucru il poate cineva, eventual, distruge daca este proprietarul lui absolut. Dupa invatatura crestina insa, viata omeneasca este darul lui Dumnezeu. El este creatorul si sustinatorul vietii umane, deci si pro­prietarul ei absolut. Credinciosului ii este data viata spre folosire ratio­nala in vederea dobandirii mantuirii sale, servind cu ea lui Dumnezeu si prin ea scopul sau ultim. Autodistrugerea vietii inseamna, deci, distru­gerea unui bun, al carui proprietar propriu-zis nu-i acesta, ci Dumnezeu si astfel sinuciderea are caracterul unei leziuni, unei violari nedrepte a dreptului de proprietate asupra persoanei umane, oare-I revine exclusiv lui Dumnezeu.

   Libertatea omului nu-i anarhica, ci inseamna demnitate. Ea nu inseamna pentru acesta capabilitatea de a dispune arbitrar de viata, al carei proprietar deplin nu este el, ci inseamna a dispune ratio­nal de aptitudinile cu care este inzestrat pentru sustinerea vietii. Apoi, viata nu este un dar oarecare, dat la intamplare si a carui primire sau refuzare ar sta la dispozitia omului. Dupa invatatura crestina, de darul vietii e legata mantuirea. Primirea vietii nu-i lasata la discretia omului, ci trairea ei este obligatia sfanta pentru cel caruia i se da. Iar daca refuzul acestui dar, adica renuntarea la viata prin acte samavolnice, poate insemna ofensarea lui Dumnezeu, Creatorul sau, mai inseamna si ca omul, atat de limitat in puterile sale, se semeteste a corecta planul si intentiile divine.

   Sinuciderea este pacat greu. Caci daca alte pacate lasa totusi posibi­litatea caintei si pocaintei, sinuciderea desfiinteaza pentru totdeauna o astfel de posibilitate. Sinucigasul se arunca in suferinte vesnice. Biserica il socoteste pe sinucigas inchinat pieirii vesnice si-l lipseste de rugaciu­nile sale. Canoanele bisericesti sunt necrutatoare in privinta aceasta. In practica insa, severitatea se mai indulceste, cand se constata ca sinuci­gasul, in clipa savarsirii actului sau funest, n-a fost responsabil din punct de vedere mintal.

   Morala crestina nu aproba sinuciderea in nici o imprejurare si pen­tru nici un motiv. Porunca decalogului este clara: „Sa nu ucizi!” ; caci sinuciderea este ucidere. O porunca speciala, indreptata direct impotriva sinuciderii, Noul Testament nu cuprinde, dar porunca decalogului este suficient lamuritoare si numai o interpretare interesata si falsa poate deduce din ea permisiunea sinuciderii. Apoi, citim in Sfanta Scriptura urmatoarele cuvinte ale Mantuitorului : „Eu Ma duc si Ma veti cauta… Unde Ma duc Eu, voi nu puteti sa veniti. Deci, ziceau evreii: Nu cumva isi va ridica singur viata ? Caci zice : unde Ma duc Eu, voi nu puteti veni”   (Ioan VIII, 21-22). Evreii isi inchipuiau ca Mantuitorul se va sinucide. Totusi, Mantuitorul n-a socotit ca ar trebui sa se apere de suspectarea sinuciderii, dand o porunca directa impotriva ei. Caci faptul de a arunca suspectarea de sinucidere asupra Mantuitorului e proba sufi­cienta ca nici in conceptia religioasa a evreilor sinuciderea nu avea aprobare morala. Deci, nu era necesar ca Mantuitorul sa ia atitudine speciala impotriva sinuciderii, mai ales ca justificarea ei nu se putea face nici prin deductii din preceptele morale atat de precise ale inva­taturii Sale.

    Mentionam aici ca unii aparatori ai sinuciderii, in zelul lor de a-i gasi justificare morala, ar voi sa incadreze in notiunea sinuciderii chiar moartea Mantuitorului, intrucat El a mers de buna voie la moarte, deci s-ar fi sinucis. E o afirmare direct potrivnica oricarui rationament sana­tos. Da, Mantuitorul a mers de buna voie la moarte, fiindca a fost ascultator pana la moarte – cum se spune in Sfanta Scriptura – dar nu si-a luat singur viata, socotind-o fara pret, ci a dat-o ca pret pentru mantuirea noastra. Cuvantul ultim al sinuciderii este moartea, pe cand al jertfei Mantuitorului este viata.

   Mai citim apoi in Sfanta Scriptura ca Sfantul Apostol Pavel il opreste pe temnicerul din Filipi, care trasese sabia sa-si ia viata, crezand ca au fugit intemnitatii incredintati pazei lui (Fapte XVI, 27-28). Deci inca o proba scripturistica impotriva sinuciderii.

   Unii califica moartea martirilor crestini ca sinucidere, fiind moarte de buna voie, deoarece erau cazuri cand putea fi evitata prin fuga sau renuntare la crestinism. Da, au fost cazuri cand unii crestini si-au pastrat credinta prin fuga, iar altii si-au pastrat viata prin renuntare la cresti­nism, dupa cum altii au pasit cu hotarare in fata mortii, primind-o cu se­ninatatea pe care o da credinta in viata de dincolo. Dar nicidecum nu poate fi vorba de sinucidere, careia-i este caracteristica intentia de a nimici arbitrar viata proprie, socotind-o fara pret. Martirii nu intentionau sa-si taie arbitrar firul vietii nici atunci cand paseau de buna voie pe rug, fara a astepta sa fie asezati cu forta. Nu dezgustul de viata, ci cura­jul crestin fata de moarte si statornicia credintei ii faceau sa paseasca „de buna voie” pe rug, pentru a primi moartea ce le era pregatita.

   Asemenea si moartea lui Samson e socotita de Sfintii Parinti si de moralistii crestini nu ca o sinucidere, ci ca o jertfire de sine, prin care au fost ucisi si foarte multi din cei de neam strain (Judec. XVI, 30). Cauzele sinuciderii sunt multe, variate si cunoscute. Sunt cazuri de sinucidere provocate de tulburari mintale, de un sis­tem nervos deranjat, care impiedica functionarea normala a puterilor sufletesti. Unele din aceste stari pot fi fara vina din partea omului, deci nu implica responsabilitate morala , cele mai multe, insa, sunt urmari ale unei vieti dezordonate, deci implica vina si responsabilitate morala. Caci nu orice zdruncinare a vietii morale determina si o deranjare a sistemu­lui nervos si a functionarii puterilor sufletesti, precum de alta parte, nu orice deranjare a puterilor sufletesti, nici orice grad de melancolie, de idei fixe, halucinatii etc. anuleaza necesar si intrebuintarea ratiunii si a libertatii morale. Cazurile trebuie judecate individual si nu reduse prin­cipial la starea de iresponsabilitate morala.

   Suport moral nu poate avea sinuciderea nici atunci cand e savarsita din cauza unor suferinte sufletesti, dureri fizice sau boli incurabile. Toate acestea pot fi incercari pentru lamurirea morala a crestinului si au va­loare in lumina vietii vesnice. Ele nu golesc viata de sensul ei, facand-o de prisos. Fireste, in viata intervin si clipe grele, dar daca acestea sunt cercetate in lumina preceptelor moralei crestine, atunci usor se pot risipi si gandurile cele mai negre. Iata de ce, in astfel de momente, ajutorul dat omului este atat de pretios. Il poate salva un singur cuvant rostit la timp, chiar o singura privire, care sa-l trezeasca din starea grea si sa-l faca a intelege ca nu-i parasit in viata aceasta, care, desi i s-a parut total intunecata, are totusi multa lumina.

   In aparenta, sinuciderea inseamna dezgust de viata si totusi, in ma­joritatea cazurilor, sub aceasta aparenta se ascunde o bolnava atractie fata de viata pamanteasca si de bunurile ei. Cel chinuit de gandul sinuci­derii nu uraste viata ca atare, ci viata proprie o voieste cu mai mult sens pamantesc, dar a pierdut nadejdea in posibilitatea unei astfel de vieti. Iar fiind concentrat asupra eului propriu, asupra celor pamantesti, a dat uitarii pe cele vesnice. Iata de ce crestinul care apreciaza cele paman­testi in lumina vietii de dincolo nu va putea fi chinuit de gandul sinu­ciderii.

   Distrugerea vietii proprii – s-a spus – inseamna sinucidere, cand este direct intentionata si savarsita constient… Deci, nu este sinucidere cand cineva isi curma propria viata din intamplare (accidental) sau din neprecautie sau cand cineva, pentru a se salva dintr-o primejdie de moarte sigura, se arunca in alta primejdie si aceasta ii cauzeaza moartea. La fel nu-i sinucidere cand cineva isi distruge viata in stare de dementa, fie totala sau numai partiala, fie permanenta fie numai vremelnica.

   Sunt si cazuri de „sinucidere indirecta”, anume cand curmarea vietii nu-i intentionata direct, dar moartea e consecinta fireasca a unor actiuni sau intrelasari, care puteau si trebuiau sa fie prevazute drept cauze ale mortii, de pilda consecinta a necumpatarii, a unei vieti dezordonate, a avaritiei, a supraincordarii puterilor s.a. Daca uciderea proprie este con­secinta unei actiuni nepacatoase in sine si care nici nu putea sa fie pre­vazuta, atunci nici ea nu primeste caracterul pacatului, de pilda consu­marea unor alimente, fara a se presupune ca ar fi otravitoare.

   Daca insa curmarea vietii poate fi prevazuta ca urmare a unei actiuni nepacatoase in sine, atunci avem „sinucidere indirecta” si nu-i admisi­bila din punct de vedere moral, fireste daca actiunea respectiva nu-i po­runcita de implinirea unei obligatii, de pilda cercetarea celor cu boli in-fectioase de catre preot, medic etc.

   Cand o actiune este pacatoasa si are ca urmare curmarea vietii pro­prii, atunci moartea implica responsabilitate morala (pacat calificat), de pilda nebunia provocata din diferite patimi. Mai amintim ca sinuciderea nu poate fi socotita drept ispasirea unor pacate savarsite, caci ispasirea, dupa conceptia crestina, este legata de viata. Nu i se poate aplica sinuci­derii nici principiul alegerii unui rau mai mic. Dar pentru evitarea ori­carui pacat ii stau crestinului la dispozitie atatea alte mijloace. Pacatul trebuie sa aiba aprobarea crestinului, pe care el o poate refuza si trebuie s-o refuze.