29 august: Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul
15. Alţii însă ziceau că este Ilie şi alţii că este prooroc, ca unul din prooroci.
16. Iar Irod, auzind zicea: Este Ioan căruia eu am pus să-i taie capul; el s-a sculat din morţi.
17. Căci Irod, trimiţând, l-a prins pe Ioan şi l-a legat, în temniţă, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soţie.
18. Căci Ioan îi zicea lui Irod: Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău.
19. Iar Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea,
20. Căci Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfânt, şi-l ocrotea. Şi ascultându-l, multe făcea şi cu drag îl asculta.
21. Şi fiind o zi cu bun prilej, când Irod, de ziua sa de naştere, a făcut ospăţ dregătorilor lui şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor din Galileea,
22. Şi fiica Irodiadei, intrând şi jucând, a plăcut lui Irod şi celor ce şedeau cu el la masă. Iar regele a zis fetei: Cere de la mine orice vei voi şi îţi voi da.
23. Şi s-a jurat ei: Orice vei cere de la mine îţi voi da, până la jumătate din regatul meu.
24. Şi ea, ieşind, a zis mamei sale: Ce să cer? Iar Irodiada i-a zis: Capul lui Ioan Botezătorul.
25. Şi intrând îndată, cu grabă, la rege, i-a cerut, zicând: Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul.
26. Şi regele s-a mâhnit adânc, dar pentru jurământ şi pentru cei ce şedeau cu el la masă, n-a voit s-o întristeze.
27. Şi îndată trimiţând regele un paznic, a poruncit a-i aduce capul.
28. Şi acela, mergând, i-a tăiat capul în temniţă, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale.
29. Şi auzind, ucenicii lui au venit, au luat trupul lui Ioan şi l-au pus în mormânt.
30. Şi s-au adunat apostolii la Iisus şi I-au spus Lui toate câte au făcut şi au învăţat.
Acest sfânt a fost marturisit de Hristos ca este mai presus decât toti cei nascuti din femeie si mai mult decât proorocii. Acesta este cel care mai înainte a saltat în pântecele maicii sale si a propovaduit pe Hristos si celor de pe pamânt si celor din iad. A fost fecior lui Zaharia arhiereul si al Elisabetei, nascut fiind din fagaduinta lui Gavriil; i s-a taiat cinstitul cap de Irod Antipa, pentru împreunarea fara de lege cu Irodiada. Acesta care din pântece era îmbracat cu sfintenie si avea în sine salasluita curatia, a iubit întelepciunea, nu s a îngrijit de hrana, ci, departat de toata amestecatura si vorba omeneasca, a locuit în pustie ca în cer. A petrecut cu fiarele, acoperit cu par de camila si încins cu brâu de curea; si hrana lui era ca a pasarilor. Pururea cugeta în Legea lui Dumnezeu si toate cele de jos mai mici le socotea decât paza Legii dumnezeiesti. El a trecut peste hotarele firii, si a botezat pe Hristos cel neîntinat si mai presus decât toata firea.
Dar Irod, cel lipsit de minte si neastâmparat, biruitor fiind peste a patra parte de Iudeea, si-a luat lui femeie pe sotia fratelui sau Filip. Pentru aceasta pornindu-se Proorocul din dumnezeiasca râvna si întemeindu-se cu armele adevarului, a zis catre tiranul: „Nu-ti este iertat a tine pe femeia lui Filip fratele tau”. Din cauza aceasta a pornit împotriva sa pe acea femeie turbata si pe îndragitorul sau, care l-a bagat legat în temnita. Deci facându-se veselie pentru ziua nasterii lui Irod, si pornind bautura multa si împletita cu dragoste desfrânata spre nebunie si tulburare pe mai-marele ospatului, a venit si fata Irodiadei si a jucat înaintea împaratului. Iar ca plata pentru necinstitul ei joc i s-a dat, vai! moartea Proorocului. Si numaidecât a fost adus capul Proorocului pe tipsie si l-a dat acelei necurate si mult desfrânatei femei, înca sângele curgând. Si s-au facut acesteia în cetatea Sevastiei ce este departe de Ierusalim cale de o zi, unde si case împaratesti a facut al IV-lea biruitor ce a domnit dupa acesta, si s-a facut ospatul cel ucigator de prooroc, acolo acoperindu-se proorocescul si sfântul acel trup, de ucenicii lui s-a ascuns.
21 comments