SACCSIV – blog ortodox

În Bihor, PS Sofronie Drincec impune preoților o dictatură “conform regulamentului BOR”

Posted in BOR, PS SOFRONIE by saccsiv on aprilie 12, 2013

Am primit pe mail urmatoarea stire, care arata tendintele foarte grave ale dictaturii din biserica institutionalizata din Romania

PS Sofronie 2

Toate binecuvântările și pogorămintele la nivelul eparhiei se fac în funcție de convingerile și plăcerile personale ale PS Sofronie. Preoților li se amintește mereu de supunerea ce trebuie să o aibă față de ierarhul locului dar nu li se spune nimic despre respectarea și apărarea învățăturii de credință a Bisericii Ortodoxe.

BOR nu se mai conduce după canoanele Sfinților Părinți ci după noi regulamente votate în sinod și aplicate după bunul plac. Toate acestea sub pretextul unei reorganizări a posturilor clericale, care, în viziunea noastră, schimbă cursul lucrurilor. Pe aceeași linie, cu ceva timp în urmă, mai exact la două luni după trecerea în veșnicie a patriarhului Teoctist Arăpașu, PS Sofronie spunea că a venit momentul să se pună rânduială în Biserică.

După instalarea în scaunul episcopal de la Oradea, PS Sofronie Drincec a debutat în slujirea arhierească din județul Bihor cu o serie de scandaluri. Unele pornind de la ambiții personale și dorința de a dovedi că “eu sunt șeful”, iar altele de la compromisuri care au dus la pierderea de biserici, încălcarea canoanelor bisericești și a moralei creștine, o parte din ele fiind relatate și în presa locală (scrisă și on line).

Viața “duhovnicească” a capului eparhiei orădene a lăsat o puternică amprentă asupra zonei pe care Sinodul BOR i-a dat-o în pastorație. Mutarea unor preoți după bunul plac, fără a ține seama de realizările acestora și dorința credincioșilor, alungarea unora din parohiile și mănăstirile unde au slujit, mesele îmbelșugate și luxul exagerat (în timp ce credincioșii o duc tot mai greu), aroganța și disprețul față de cei în necazuri, modul dictatorial de a conduce eparhia, nepotismele, nesinceritatea și multe altele au făcut ca tulburările credincioșilor și nemulțumirile clerului inferior să crească pe zi ce trece. Ca o consecință a scăderii vieții duhovnicești la nivel de eparhie, mulți credincioși au ales să își caute duhovnici în alte eparhii. (more…)

Episcopia Oradei boicoteaza pelerinajele la Parintele Iustin de la manastirea Petru Voda

Posted in manastirea Petru Voda, PS SOFRONIE by saccsiv on iulie 25, 2012

Preiau integral articolul: Episcopia Oradei se opune pelerinajelor la manastirea Petru Voda si la schitul Tuturor Sfintilor Romani, organizate de credinciosii din Bihor

Tot mai multi credinciosi din tara merg la manastirea Petru Voda pentru a-l intalni pe duhovnicul Justin Pârvu. Din Bihor, majoritatea merg in pelerinaje prin Moldova special pentru a ajunge la manastirea Petru Voda.

ASTRADROM, o asociatie non profit din Oradea, organizeaza pelerinaje cu scop duhovnicesc la manastiri incluzand in traseele lor si manastirea Petru Voda, ceea ce l-a deranjat pe episcopul Sofronie al Oradiei. Agentia turistica Eurovacanta din Oradea, a carei administrator este Alina Giurgiu, a copiat modelul ASTRADROM excluzand manastirile unde PS Sofronie nu doreste sa ajunga bihorenii. “Au facut aceleasi trasee in Moldova si la aceiasi data cu ale noastre din care au exclus manastirea Petru Voda” spune Marius Pop continuand: “…la fel s-a intamplat si cand am fost la schitul Tuturor Sfintilor Romani din Gradistea de Munte, judetul Hunedoara, au facut pelerinaje peste ale noastre la aceeasi data, avand acelasi traseu, dar excluzand acest schit deoarece acolo slujeste pr Eftimie care a fost la Huta”. Mai multi preoti din Bihor spun ca au fost avertizati de catre mai marii episcopiei Oradiei sa nu il primeasca pe parintele Eftimie in bisericile lor.

Alina Giurgiu spune ca pelerinajele organizate de ASTRADROM sunt ilegale: “Pelerinajul este o forma de excursie si se supune legislatiei… Orice forma de turism, in cazul nostru “pelerinaj” se poate organiza numai cu licenta de turism. Orice alta forma de organizare de pelerinaje este ilegala, aviz necunascatorilor”. Doamna Alina Giurgiu afirma ca pentru ea pelerinajele nu sunt o afacere deoarece emite facturi si chitante, plateste impozite la stat si tot ce face este legal: “imi fac extraordinar de bine meseria pe care o am de aproape de 20 de ani, acest lucru poate fi probat numai de oamenii care au petrecut vacante “de suflet” sau au fost in pelerinaje “de suflet” (sau duhovinicesti, cum le spuneti dumneavoastra) alaturi de noi. O asociatie non profit nu poate organiza pelerinaje, este in contradictie cu termenul si cu legea”. (more…)

“Urmaşii separatişti ai Mitropolitului”, un articol scris de teologul Radu Preda la un an de la moartea IPS Bartolomeu Anania, in care ii adaca dur pe IPS Irineu si PS Sofronie

Posted in PS SOFRONIE by saccsiv on februarie 1, 2012

Preiau integral articolul TEXT-EVENIMENT. “Urmaşii separatişti ai Mitropolitului”, un articol scris de teologul Radu Preda la un an de la moartea ÎPS Bartolomeu Anania:

CLUJ. La exact un an de la moartea ÎPS Bartolomeu Anania, teologul Radu Preda, unul dintre ucenicii săi de suflet, ne face onoarea de a ne încredinţa un text scris în memoria primului Mitropolit al Clujului.

Din păcate, contextul bisericesc este unul în care moştenirea ierarhului atât de iubit de clujeni să fie pusă în pericol de câţiva dintre cei pe care el i-a ocrotit şi încurajat.

Diagnosticul pus de Radu Preda, titularul catedrei de Teologie Socială de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a UBB, este, din acest motiv, de o luciditate necruţătoare. (Redacţia ORA de Cluj)

*

(more…)

Episcopul Sofronie al Oradiei a intrat în masonerie?

Posted in ECUMENISM, MASONERIE, MONOFIZISM, PS SOFRONIE by saccsiv on ianuarie 26, 2012

Reiau integral articolul Episcopul Sofronie al Oradiei a intrat în masonerie?:

Încă de la instalarea sa la Oradea, se vorbea pe la colţuri că face parte dintr-o lojă masonică, ceea ce l-ar fi ajutat să ocupe această funcţie. Se mai spune că ar fi folosit un teatru perfid în care juca rolul de tradiţionalist iar după ce a fost ales de Sf. Sinod şi-a dat „arama pe faţă”.
Tot pe la colţuri se vorbea că plănuieşte să devină mitropolit al Banatului, iar PS Paisie să îl înlocuiască la Oradea. De când a devenit episcop la Oradea, a fost implicat în mai multe scandaluri cu clericii care aveau alte opinii decât ale sale iar luxul şi aroganţa sunt la ordinea zilei.
Unii preoţi din eparhia sa îl acuză de trădare şi însuşire de câştig în urma retrocedărilor bunurilor bisericeşti către alte culte.
A săvârşit slujba aghiasmei mari, pe malul Crişului Repede, cu un episcop eretic iar ca temă de doctorat a ales promovarea releţiilor ecumeniste cu monofiziţii.
Acum a pictat la catedrala eparhială o icoană cu reprezentări masonice. Atât icoana cu Învierea Mântuitorului din linkul de mai jos, cât şi faptele, dovedesc „crezul” şi „trăirea” ortodoxă a „călugărului atipic”, după cum spunea despre sine episcopul din Bihor.
Pentru detalii accesaţi linkul de mai jos:
https://saccsiv.wordpress.com/2012/01/16/mantuitorul-face-semnul-satanic-in-pictura-murala-de-la-catedrala-mantuirii-neamului-ideea-a-fost-a-ps-sofronie-cel-apropiat-de-monofiziti-si-care-a-sfintit-agheasma-mare-impreuna-cu-catolicii/#comment-113890
Pentru a vedea o comparaţie mai clară accesaţi aici.

   Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

PS SOFRONIE, Episcopul Oradiei, si-a luat DOCTORATUL ca specialist in MONOFIZITI: „în vederea apropierii dintre Biserica Ortodoxă şi Bisericile necalcedoniene” … Sa ne amintim ca tot el a sfintit AGHEASMA MARE impreuna cu un EPISCOP GRECO-CATOLIC

Posibil sa fi auzit fratii de la Astradrom ceva, caci sunt din Bihor. Daca cineva cunoaste mai multe detalii, rog sa-mi dea un semn.

 

Episcopia Oradiei: PREOTII care primesc parohie sunt obligati sa isi faca CONTROL PSIHOLOGIC in cabinetul unei apropiate a Episcopului

Posted in PS SOFRONIE, PSHIHOLOGIE by saccsiv on aprilie 28, 2011

Citez din articolul Viză pentru slujire de la Episcopie:

Episcopia Ortodoxă a schimbat politica de cadre. Preoţii ortodocşi care primesc parohie în judeţ sunt obligaţi să îşi facă control psihologic. Ca să nu mai aibă surprize neplăcute cu slujitorii Bisericii, conducerea a hotărât să îi evalueze înainte de încadrarea pe post.

Măsura are ca scop demascarea preoţilor cu apucături lumeşti care pot aduce atingere imaginii clerului şi a celor cu înclinaţii rebele, contravenind principiului „ascultării” faţă de şefii ierarhici; a se citi episcopul Sofronie Drincec. Pentru ca Episcopia să aibă garanţia calităţii examinării, preoţii sunt obligaţi să se supună controlului psihologic tocmai în cabinetul psihologului Carmen Dindelegan, sora călugărului Mihail, omul de încredere al episcopului, înaintat de curând în funcţia de arhimandrit.

Astfel, din examinare câştigă toată lumea: cabinetul psihologic clienţi, iar Episcopia date complete despre personalul din subordine. Nu de alta, dar poate preoţii scapă în faţa psihologului lucrurile jenante pe care au uitat să le împărtăşească duhovnicului…

Cititi va rog si:

PS SOFRONIE, Episcopul Oradiei, si-a luat DOCTORATUL ca specialist in MONOFIZITI: „în vederea apropierii dintre Biserica Ortodoxă şi Bisericile necalcedoniene” … Sa ne amintim ca tot el a sfintit AGHEASMA MARE impreuna cu un EPISCOP GRECO-CATOLIC

DIALOGURI despre PSIHOLOGIE

PS SOFRONIE, Episcopul Oradiei, si-a luat DOCTORATUL ca specialist in MONOFIZITI: „în vederea apropierii dintre Biserica Ortodoxă şi Bisericile necalcedoniene” … Sa ne amintim ca tot el a sfintit AGHEASMA MARE impreuna cu un EPISCOP GRECO-CATOLIC

Posted in MONOFIZISM, PS SOFRONIE by saccsiv on ianuarie 21, 2011

Citez din articolul Susţinerea unei noi lucrări de doctorat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu:

La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei a susţinut astăzi, 18 ianuarie, lucrarea de doctorat cu tema „Hristologia Bisericilor Orientale”. Comisia de examinare a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului.
Sper să fie o modestă contribuţie în efortul general care se duce pe plan mondial şi în special de către Biserica Ortodoxă Română, în vederea apropierii dintre Biserica Ortodoxă şi Bisericile necalcedoniene pe calea dialogului”, a spus Preasfinţitul Părinte Sofronie, după cum informează TRINITAS TV.
Îndrumătorul lucrării de doctorat a fost arhid. prof. univ. dr. Constantin Voicu. În urma susţinerii lucrării de doctorat, Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie a obţinut calificativul maxim.
(more…)