Saccsiv – Weblog

Pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Zaharia Ciobotarul şi a lui Ioan. POVESTIRE FOARTE FOLOSITOARE

Posted in Calendar Ortodox, Preacuviosul Zaharia Ciobotarul, SINAXAR by saccsiv on Noiembrie 17, 2009

În luna noiembrie, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Zaharia Ciobotarul şi a lui Ioan.

Povestire foarte folositoare

Un om oarecare, vestit în lucrările lumeşti, cu numele Ioan, lepădând toate îndulcirile vieţii, ducea o viaţă smerită şi monahicească. Şi îndeletnicindu-se cu fapte dumnezeieşti, se sârguia ca să placă numai lui Dumnezeu. Deci, ostenindu-se pururea întru rugăciuni şi cereri, tindea şi sporea către cele mai înaintate şi mai mari isprăvi. Fiindcă, pe lângă celelalte ale lui păşiri, avea obicei a se duce ca să privegheze toată noaptea la bisericile Domnului. Într-o noapte, s-a dus la biserica cea mare a Sfintei Sofia ce se afla în Constantinopol şi, aflând uşile încuiate, a şezut acolo pe un scaun ce era aproape, fiind ostenit el, şi întru şederea sa îşi citea slujba cu glas şovăitor.

Şi iată a văzut o strălucire de lumină, ce venea de afară, şi privind mai cu luare aminte, a văzut un bărbat cucernic, care urma după lumina aceea. Deci, bucurându-se pentru acea privire, a luat mai bine aminte, voind să vadă ce are să facă acel om. Şi când a ajuns omul acela la porţile bisericii Sfintei Sofia, ce erau închise, şi-a plecat genunchii înaintea porţilor, şi îndestul a făcut rugăciune, apoi a ridicat în sus mâinile sale şi, făcând semnul crucii pe porţi, îndată porţile s-au deschis singure, şi împreună cu lumina a intrat înăuntru şi bărbatul acela. Şi după ce a intrat, iarăşi a plecat genunchii pe pardoseală, unde deasupra era zugrăvită icoana Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, şi, sculându-se, a deschis şi acolo porţile. Şi venind la porţile cele frumoase de argint ale bisericii în pridvor, destulă rugăciune a făcut acolo, apoi cu semnul crucii le-a deschis şi pe acelea, şi aşa a intrat în biserică cu totul luminat fiind.
Deci, mergând în mijlocul bisericii, şi-a ridicat mâinile în sus, înduplecând pe Dumnezeu. Iar după ce şi-a isprăvit rugăciunea, s-a întors înapoi şi trecea prin pridvorul bisericii, iar porţile se încuiau prin dumnezeiască lucrare îndată ce acela ieşi afară. Deci, sta sfântul om Ioan şi căuta cu luare aminte, unde va merge acel bărbat dumnezeiesc, după ieşirea din biserică. Şi fiindcă acela mergea pe drumul drept, nu s-a lenevit avramicescul Ioan a-i urma, ca să afle unde se ascunde acest fel de scump mărgăritar al lui Dumnezeu. Şi abătându-se acela puţin din dreptul drum, mergea spre schela cea pogorâtoare a Sfântului mucenic Iulian; şi apropiindu-se de casa foarte mică, şi bătând cu mâna în uşă, a strigat încet numele femeii ce era înăuntru: „Maria”, şi aşa a intrat înăuntru. Atunci lumina ce-l lumina pe cale s-a ridicat din mijloc, şi aşa între amândoi s-a făcut noapte întunecată.

Iar femeia acelui dumnezeiesc bărbat a aprins lumânarea din candela şi a dus-o bărbatului ei; însă el nu s-a culcat pe pat, nici nu şi-a odihnit trupul în vreun alt chip, ci a început să lucreze, căci era ciobotar. Atunci şi cel ce-i urma lui, vrednicul de pomenire Ioan, fără de sfială a intrat înăuntrul casei, şi căzând la picioarele lui, le udă cu lacrimi şi rugându-l pe el, zicea: „Nu te ascunde de mine, cine eşti, şi care este înalta ta vieţuire, prin care faci astfel de minuni, pe care le-am văzut însumi cu ochii mei”. Iar, smerit-cugetătorul acela zicea: „Iartă, bătrânule, pentru Domnul. Eu sunt om păcătos şi nu am la sinemi nici o faptă bună. Că cine sunt eu păcătosul? Sau de unde am învăţat vreo înaltă vieţuire, precum singur zici, în vreme ce sunt sărac şi mă aflu lucrător meşteşugului celui mai neînsemnat; te-ai înşelat, omule, te-ai înşelat, şi ai văzut nălucă, iar nu adevărul”.

Atunci bătrânul a adăugat lacrimi peste lacrimi, şi nu înceta a-l jura pe el pe numele lui Dumnezeu, ca să-i arate lui fapta bună a sa cea mare. Căci zicea: „De nu era lucrul dumnezeieştii pronii, ca să se descopere petrecerea ta, cu adevărat nu m-aş fi învrednicit eu cel mai mic să fiu privitor al acestui fel de taină”. Deci, strâmtorat fiind de jurăminte acel minunat bărbat s-a sculat de pe scaun şi, făcând mai întâi metanie bătrânului, a început a zice aşa: „Bine să ştii, fratele meu, că nici o ispravă pe pământ n-am câştigat decât să mă înnoroiesc şi să mă întinez cu păcatele şi să cinstesc mai mult desfătarea trupească. Iar după aceasta, din bunătatea Dumnezeului meu, luând în minte frica muncii, după cum vezi mi-am luat femeie, dar n-am întinat curăţenia trupului. Ci amândoi cu unire păzim fecioria şi tăinuim aceasta, zicând că ea este stearpă. Şi până acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, păzim noi adevărata curăţenie a sufletului şi a trupului, pentru dorinţa şi dragostea Ziditorului nostru. Voi adăuga încă şi alta, pentru legătura jurământului. Bogăţia mea toată nu este mai multă decât numai trei arginti şi jumătate, şi cu aceştia cumpărând piei, lucrez meşteşugul ciubotelor; şi dobânda ce o scot de acolo o despart în două părţi: o parte adică, cea mai dreaptă şi de căpetenie, o hărăzesc lui Hristos, împărţind-o la săraci – fraţii lui Hristos; iar cealaltă parte o cheltuiesc la trebuinţele noastre; şi aşa pururea petrecând, aştept neîncetat pe înfricoşătorul Judecător ce va să vină. Şi-mi aduc aminte de cercetarea cea înfricoşătoare ce au să-mi facă cumpliţii demoni”.

Aceasta poveste auzind-o Ioan şi înspăimântându-se de curata şi fericita viaţa a pururea pomenitului Zaharia (căci aşa se numea), l-a lăudat pe el. Apoi binecuvântându-l pe acel minunat bărbat, a ieşit din casa lui cu bucurie şi veselie. Şi Ioan s-a dus la casa unde găzduia, mulţumind lui Dumnezeu pentru minunile mari ce a văzut. Iar fericitul Zaharia, cel ce întru adevăr era lipsit de mândrie, voind ca să fuga de amăgirea deşertăciunii lumeşti, şi-a lăsat casa sa şi a fugit, cu desăvârşire necunoscut tuturor făcându-se.

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinţi Părintelui nostru Grigorie, făcătorul de minuni, episcopul Neocezareii.

Tot în această zi, pomenirea Părintelui nostru Cuviosului şi Mărturisitorului Lazăr zugravul (iconograful).

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Longhin, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ghenadie, patriarhul Constantinopolului, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Maxim, patriarhul Constantinopolului, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Iustin, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Ghenadie, cel ce s-a nevoit în Mănăstirea Vatoped, şi a fost dochiar, şi s-a învrednicit a vedea cum un butoi gol a izvorât untdelemn prin minunea Născătoarei de Dumnezeu, şi care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cititi va rog mai multe la:

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie17.htm

 

Anunțuri