Un eretic nociv: “Sfantul” IGNATIU de LOYOLA – intemeietorul Ordinului Iezuit
Pentru cititorii mai noi, repostez un articol din 2015, cu cateva completari:
Iata o oda, articolul Sf. Ignatiu de Loyola, scris de Marius Vasileanu, postat in Romania Libera:
Carte eretica de pus pe foc: “URMAREA LUI HRISTOS” de TOMA DE KEMPIS. Ne explica Sfantul IGNATIE BRIANCIANINOV. Atentie mare la IMAGINATIE, la PARERI si la “DESFATAREA DUHOVNICEASCA”
Pentru cititorii mai noi, repostez un articol din 2015:
Fratilor, sa nu bem din baltoaca ereticilor. Avem izvoare limpezi: STALPII ORTODOXIEI.
Asta e Toma de Kempis:
Iata ce putem citi lahttp://ro.wikipedia.org/wiki/Thomas_a_Kempis:
Fericitul Thomas a Kempis[3], în germană Thomas von Kempen, (n.Kempen, Renania de Nord-Westfalia, Germania, 1379/1380 – d. 24 august1471[1], Sint-Agnietenberg bij Zwolle, Overijssel, Țările de Jos) a fost un călugăr creștin augustinian, din Evul Mediu. I se atribuie una dintre cele mai cunoscute cărți de devoțiune creștină Imitatio Christi / De Imitatione Christi[4], redactată în limba latină medievală.
[…]
Biserica Catolică l-a beatificat, fiind sărbătorit la 25 august, în fiecare an.
Cea mai cunoscută lucrare atribuită lui Thomas a Kempis este Imitatio Christi[9]. În cei peste 500 de ani câți au trecut de la redactarea ei, după Biblie, Imitatio Christi este cartea de îndrumare spirituală cea mai tipărită, în cele mai multe limbi și în cele mai multe exemplare[10]. În limba latină a fost tipărită în peste 2000 de ediții. Leibniz scria undeva că Imitatio Christi este „una dintre cele mai bune cărți care s-au scris cândva”. Atât credincioșii catolici, credincioșii ortodocși, cât și credincioșii protestanți o admiră și se înfruptă din bogăția spirituală pe care o degajă.
Traduceri în limba română a lucrării Imitatio Christi
- A Thomii dela Câmp, De Urmarea lui Hristos, patru cărți, Tiparul seminarului, Blaj, 1812, traducere de Samuil Micu; este prima traducere cunoscută în limba română.
- Urmare lui Iisus Hristos, Tipografia lui I. Kopainig, 1845, traducere de Gavril Munteanu, (reeditată în 1901, 1938, 1944);
- Imitațiunea lui Cristos, Bacău, 1902, traducere de P. N.;
- Imitațiunea lui Cristos, Iași, 1932, traducere de I. B., la Institutul „Presa Bună”;
- Thomas a Kempis, Imitațiunea lui Cristos, Arhiepiscopia Romano-Catolică București, 1992, traducere de Andrei Brezianu;
- Urmarea lui Hristos, Tipărită cu Binecuvântarea Preasfințitului †Eftimie Episcopul Romanului, Editura „Bunavestire”, Bacău, 1997, reeditare a traducerii lui Gavril Munteanu.
E demn de știut că prima traducere cunoscută în limba slavonă a lucrării Imitatio Christi e datorată unui român, boierul cărturarUdriște Năsturel, cumnatul domnitorului Matei Basarab. Traducerea a fost realizată și tipărită în secolul al XVII-lea, laMănăstirea Dealu[11].
Comentariu saccsiv:
Iata insa ce ne invata Sfantul Ignatie Briancianinov despre cartea „Urmarea lui Hristos”:
DUMINICA ORTODOXIEI – cinstirea icoanelor nu este idolatrie
Duminica Ortodoxiei este prima duminica din Postul Sfintelor Pasti. Aceasta duminica aminteste de evenimentele din 11 martie 843, de la Constantinopol, cand a fost restabilit cultul sfintelor icoane.
Pentru ca aceasta zi a fost considerata o noua victorie a Ortodoxie impotriva ereziilor, s-a stabilit ca prima duminica din Postul Mare sa fie numita Duminca Ortodoxiei si sa aminteasca de biruinta Bisericii asupra ereziilor.
Cuvant la Duminica Ortodoxiei al Sf. Luca al Crimeei – Despre iconoclasm si despre soarta ereticilor:
Vedenia Sfantului Ioan de Kronstadt despre Antihrist, caderea in erezii, semnul fiarei, sfarsitul lumii…
Sfantul Ioan Serghiev din Kronstadt s-a nascut in gubernia Arhanghelsk din Rusia la 18 octombrie 1829, ca fiu al sarmanului paracliser Ilia Mihailovici Serghiev si al Fiodorei Vasilievna. La Botez a primit numele sfantului in a carui zi de pomenire se nascuse, respectiv cel al Cuviosului Ioan din Rila, fata de care va avea ulterior mare evlavie. In familie va primi educatia religioasa ortodoxa de mare simplitate, profunzime si sensibilitate, traditionala in satul rus. Tatal, care descindea dintr-o familie de preoti din tata in fiu de peste 350 de ani, il lua la slujbele bisericesti si vorbea cu el despre Hristos si sfinti.
Cititi va rog mai multe la:
20 decembrie: Pomenirea Sfantului IOAN DE KRONSTADT
VEDENIA:
“Descoperire cereasca aratata în vis. Eu, mult pacatosul Ioan din Kronstadt, scriu aceasta descoperire cereasca vazuta de mine si va spun adevarul, tot ce-am auzit si am vazut într-o vedenie ce mi s-a aratat într-o noapte de ianuarie, în 1901.
Erezia ariana: cum a aparut si cine a folosit-o apoi in scopuri politice
Orthodox Cristianity: THE ARIAN HERESY: HOW IT AROSE, AND WHO THEN USED IT FOR POLITICAL PURPOSES
EREZIA ARIANĂ: CUM A APĂRUT ȘI CINE A FOLOSIT-O APOI ÎN SCOPURI POLITICE
De Marina Borisova, 28 Mai 2023, Orthodox Christianity
Ce sunt schismele bisericești și de ce apar acestea? Și dacă Domnul ne descoperă adevărul în măsura în care îl putem cuprinde, cum știm care parte are dreptate? Încă de pe vremea Primului Sinod Ecumenic, Biserica se luptă cu această boală, care însă revine mereu la suprafață.
De unde apar ereziile?
Disputa ariană, care a divizat Biserica în secolul al IV-lea, a făcut ravagii timp de aproape o sută de ani, iar consecințele sale au fost resimțite pentru o perioadă și mai mare de timp. Totul a început odată cu sosirea în Biserică a multor oameni educați, care erau foarte interesați de genul de probleme de care puțini oameni se preocupau până atunci. Și au apărut înțelegeri diferite ale Trinității Dumnezeirii.
De exemplu, ereticul Sebelius învăța că Treimea este un singur Dumnezeu cu trei înfățișări, pe care le schimbă, așa cum se schimbă măștile în teatrul grecesc, și apare omenirii sub o formă sau alta.
Exact opusul a fost afirmat de un alt ereziarh – Pavel din Samosata. El credea că există un singur Dumnezeu adevărat: Dumnezeu Tatăl, și că Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt nu sunt entități pe deplin divine. Opiniile sale au prins mult timp rădăcini în Orient, în special în Siria. Prezbiterul Bisericii din Alexandria, Arie, a aderat și el la acestea. A fost, fără îndoială, un om strălucit și talentat și atât de popular încât episcopul Alexandriei, Ahile, în timp ce era pe moarte, l-a desemnat chiar ca succesor al său. Cu toate acestea, el nu a devenit niciodată episcop – nu a fost ales.
Ce credea Arie despre Dumnezeu? Că există un Dumnezeu-Tatăl atotputernic care este prezent simultan în toate formele, în toate timpurile… El a fost întotdeauna acolo. Dar Dumnezeu a fost întotdeauna Fiul? Arie se îndoia puternic de acest lucru. La urma urmei, Fiul apare întotdeauna după Tatăl. Prin urmare, El a fost creat de Tatăl și, ca toate celelalte creaturi, are o natură creată. Însă natura Tatălui este fundamental diferită – eternă, divină. Adică, Arie a negat divinitatea deplină a lui Iisus. Pentru aceasta a fost osândit în anul 318 de către episcopul Alexandru al Alexandriei.
‘Peste tot sunt oameni care se ceartă pe tema lucrurilor ce nu pot fi cuprinse cu mintea’
Arie a fugit din Alexandria și a căutat sprijin la colegii săi, printre care se numărau Eusebiu de Cezareea, părintele istoriografiei bisericești, și Eusebiu de Nicomedia, episcop al uneia dintre reședințele imperiale.
A izbucnit o dispută serioasă. Iar pentru împăratul Constantin, atunci când a decis să susțină creștinismul, era de o importanță fundamentală să păstreze însăși unitatea creștinilor. La început, a încercat să-i convingă pe Arie și pe Alexandru să se împace și să nu mai ridice deloc această dispută dogmatică. Dar, în cele din urmă, a trebuit să fie desființată. Primul Sinod Ecumenic a fost convocat în anul 325 la Niceea, la care majoritatea episcopilor au osândit învățăturile lui Arie și au adoptat Crezul, în care Dumnezeu Fiul a fost recunoscut ca fiind de o ființă cu Tatăl, și Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii.
Arie și câțiva dintre adepții săi au fost exilați. Însă acolo Arie nu a rămas tăcut prea mult timp. După ce s-a stabilit în Nicomedia, și-a expus învățăturile în Thalia, o carte destinată oamenilor de rând. Ca urmare, problemele teologice au devenit domeniul bârfelor de stradă. Sfântul Atanasie cel Mare a scris despre modul în care susținătorii lui Arie își propovăduiau ideile:
„Până în ziua de azi, arienii, și nu în număr mic, încă mai prind tineri în piețe și le pun întrebări, nu din Scripturile divine, ci ca și cum s-ar revărsa din abundența inimii lor… Peste tot sunt oameni care speculează despre lucruri de neînțeles – pe străzi, în piețe, la răspântii. Întreb cât trebuie să plătești, iar ei filozofează despre cei născuți și cei nenăscuți. Dacă vrei să știi prețul pâinii, îți răspund: ‘Tatăl este mai mare decât Fiul’. Dacă întrebi dacă baia este gata, ei răspund: ‘Fiul a venit din nimic’.”
Din aceste cuvinte se poate vedea cât de adânc îi tulbura erezia ariană pe toți creștinii din acea vreme. Acest lucru este de înțeles – toți oamenii simțeau că disputa nu se referea la o chestiune teoretică abstractă, ci la însăși esența credinței.
Cei mai mulți dintre episcopii locali căutau un fel de compromis. Iar împăratul însuși, la sfârșitul domniei sale, a fost înclinat să îndulcească formularea Sinodului de la Niceea de dragul unirii Bisericii divizate. I-a trimis chiar în exil pe cei mai zeloși susținători ai Crezului de la Niceea, cum ar fi episcopul Atanasie din Alexandria. Iar pe patul de moarte, a fost botezat de unul dintre liderii arienilor – Eusebiu de Nicomedia.
Predici incorecte
Fiii lui Constantin cel Mare aveau viziuni diferite asupra politicii bisericești. În Occident, împăratul Constans (probabil împăratul Flavius Iulius Constans, n.t.) a fost un stâlp al susținerii Crezului de la Niceea. În Est, împăratul Constantius (probabil împăratul Constanțiu al II-lea, n.t.), dimpotrivă, i-a susținut pe arieni. Arianismul a fost în cele din urmă condamnat la cel de-al doilea Sinod Ecumenic.
Dar nu a dispărut – s-a răspândit printre barbari. La urma urmei, primii predicatori creștini au fost trimiși la germanii din Est din Imperiul Roman de Răsărit, pe vremea când Constantius îl conducea. Este clar că ei au predicat Crezul în care ei înșiși credeau. Astfel, arianismul a devenit religia națională mai întâi a goților, iar apoi a celorlalți germani. De fapt, disputa ariană a fost în cele din urmă rezolvată abia în secolul al șaptelea, odată cu trecerea barbarilor la Crezul de la Niceea.
Erezia în folosul politicienilor
Dar martirii creștini care au suferit în timpul împăratului Zenon din Isauria în Regatul vandal pe care aceștia l-au creat în teritoriile cucerite din Africa de Nord – în ceea ce este astăzi Tunisia, nordul Algeriei, nord-vestul Libiei și insulele Corsica și Sardinia – au căzut victime nu atât unei crize religioase, cât unei crize politice.
În timpul lui Zenon, Imperiul Roman de Vest a fost desființat, iar Bizanțul a rămas singurul succesor al Romei. Dar Roma a fost mult slăbită; încă din 429, vandali din Spania i-au invadat provinciile africane și în 439 au cucerit Cartagina; în 455 au capturat și jefuit chiar Orașul Etern.
Dar în teritoriile cucerite, mai ales în Africa, cuceritorii – care erau destul de puțini – nu se puteau aștepta la un nou aflux de compatrioți și se temeau foarte mult de asimilarea cu populația locală. Africa romană, a doua cea mai dezvoltată regiune a imperiului după Italia, era aproape în întregime creștină la acea vreme, și mai ales creștin ortodoxă, ceea ce a complicat semnificativ dezvoltarea vandalilor în această regiune.
Așa că au ales tactica câștigătoare pentru ambele părți: ‘dezbină și stăpânește’, punându-i pe arieni și pe ‘niceeni’ unul împotriva celuilalt. Însă populația ortodoxă locală, care la început i-a confundat pe vandali cu eliberatorii de sub opresiunea romană, s-a răcit rapid față de ei din cauza persecuției religioase.
‘Fratele va da pe fratele său la moarte.’
Când împăratul Zenon, în 480-481, i-a cerut regelui vandal Gunderic să ocupe posturile episcopale vacante din Cartagina, acesta a cerut ca răspuns drepturi egale pentru biserica ariană din Constantinopol și din alte provincii orientale. Iar dacă Bizanțul nu a fost de acord cu acești termeni, Gunderic a amenințat că îi va deporta pe toți episcopii ortodocși din Regatul vandal ‘la mauri’.
Relațiile dintre vandali și Bizanț s-au înrăutățit, iar în Africa de Nord a început o persecuție severă a creștinilor ortodocși. Edictul promulgat de Gunderic cerea convertirea tuturor creștinilor la arianism până cel târziu la 1 iunie 482. Cei care nu au vrut să se supună au fost arși pe rug sau executați în diferite moduri. Istoricul bizantin Procopius din Cezareea și Sfântul Isidor din Sevilla îl numesc pe Gunderic cel mai crud și nedrept persecutor al creștinilor din Africa.
Sfântul Victor din Vitena, martor ocular al represiunii, a scris pe la sfârșitul anilor 480:
„Dacă un scriitor încearcă să adauge la cele povestite chiar și fără înfrumusețări stilistice măcar câteva detalii despre ceea ce se întâmpla în Cartagina, nu va fi capabil nici măcar să rostească numele torturilor. Toate acestea se află și astăzi în fața ochilor noștri și toată lumea îi poate vedea pe unii fără mâini, pe alții fără ochi, pe alții fără picioare; unora le sunt smulse nările și tăiate urechile, altora li se smulgea capul din umeri, fiind aruncați cu frânghii întinse la maximum ca dintr-o praștie, apoi victima călăilor se legăna spânzurat în frânghii. Uneori frânghiile se rupeau și oamenii cădeau de la înălțime cu o lovitură teribilă, în timp ce alții, după ce își rupeau toate oasele, nu se mai puteau recupera pentru mult timp, cei mai mulți dintre ei mureau rapid.”
Astfel, când barbarii au pătruns în templul unde credincioșii se adunaseră în taină pentru Liturghie, mulți dintre cei care se rugau acolo au fugit. Însă 300 de oameni s-au predat de bunăvoie la chinuri și au fost decapitați. Iar dintre cei șaizeci și doi de preoți, doi au fost arși de vii, iar celorlalți li s-a tăiat limba. [1]
Iar arianismul – redenumit unitarianism în secolul al XVIII-lea – a supraviețuit până în zilele noastre sub forma unui număr mic de secte.
[1] Memoria celor 62 de preoți și 300 de laici martiri este prăznuită pe 21 decembrie.
Traducere (în engleză) de Igumen Seraphim (Bell) a articolului din Foma Magazine.
Duminica a VII-a dupa Pasti – A Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic
AL DOILEA SINOD ECUMENIC. Despre Duhul Sfant. Dumnezeu in trei ipostasuri. Completarea Crezului de la Niceea
In ziua de 22 mai, pomenirea sfântului Sinod al doilea cel a toată lumea, care a fost în Constantinopol, în vremea împăratului Teodosie cel Mare, la anul 381, împotriva lui Macedonie, eretic şi luptător împotriva Duhului Sfânt.
Conform articolului Sinoadele ecumenice ale Bisericii de pe Crestin Ortodox:
Al doilea Sinod Ecumenic a fost convocat de Imparatul Teodosie I la Constantinopol, in 381, la care au participat 150 de episcopi. Teodosie s-a dovedit un aparator al credintei ortodoxe, iar intentia lui cu convocarea Sinodului a fost eradicarea completa a arianismului si condamnarea lui Macedonie si a lui Apolinarie, formuland invatatura despre unitatea Sfintei Treimi si deplina umanitate a lui Hristos.
Macedonie invata ca Sfantul Duh nu este o persoana (“hypostasis”), ci o simpla putere (“dynamos”) a lui Dumnezeu, afirmand deci ca Duhul Sfant este inferior Tatalui si Fiului. Sinodul a condamnat invatatura lui Macedonie si a formulat invatatura despre Sfanta Treime. Aceasta invatatura afirma ca exista “un Dumnezeu in trei ipostasuri”, proclamand ca Duhul Sfant este Dumnezeu, egal cu Tatal si cu Fiul, de aceeasi fiinta cu Acestia. Aceasta a devenit baza invataturii crestine.
Crezul de la Niceea, adoptat de primul Sinod Ecumenic, a fost completat cu cinci propozitii care stabileau invatatura despre Sfantul Duh, despre Biserica, Taine, invierea mortilor si viata veacului care va sa vina:
Si [cred] intru Duhul Sfant, Domnul de viata facatorul, care din Tatal purcede, care impreuna cu Tatal si Fiul este inchinat si slavit, care a grait prin prooroci.
Intru una sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica,
Marturisesc un Botez spre iertarea pacatelor,
Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa vina. Amin.
Crezul a fost cunoscut de atunci sub numele de Crezul niceo-constantinopolitan, sau Simbolul Credintei. In privinta privilegiilor ierarhice, Sinodul a stabilit ca Episcopul de Constantinopol are intaietate peste toate Bisericile, mai putin peste cea a Romei. Doi dintre episcopii care au avut un rol important in dezvoltarea invataturii crestine au fost Sf. Grigorie Teologul (sau Grigorie de Nazianz, care a prezidat Sinodul) si Sf. Grigorie de Nyssa.
1896: CATOLICII sunt ERETICI si TREBUIE BOTEZATI daca vin in Biserica Ortodoxa / Tiparit cu autoritatea și binecuvântarea Sfântului Sinod al Sfintei Biserici Autocefale Ortodoxe Române
Documentele care demonstrează
că papismul este erezie
de Panaghiotis Raptis
Am citit în ὈρθὀδοξοςΤύπος (1834/4-6-2010) cu mare atenţie articolul Părintelui Anastasios Gotsopoulos,
paroh al Bisericii Sfântul Nicolae din Patra, şi referitor la aceeaşi tema, Papismul ca erezie, aş dori să completez că papismul a fost şi este condamnat de-a lungul istoriei de canoanele Sinoadelor Ecumenice pe care papismul trebuia să le ia serios în seamă înainte de a proclama oficial dogma „Filioque”.
La Sinodului II Ecumenic din 381 d.Hr., Sfinţii Părinţi au adăugat în Simbolul de Credinţă un articol referitor la dumnezeirea Duhului Sfânt: „Şi întru Duhul Sfânt care din Tatăl purcede …”, după cuvintele lui Hristos care a spus: „Care de la Tatăl purcede” (Ioan 15, 26), fără ca Hristos să adauge vreun cuvânt despre Sine Însuşi.
În 1014, Papa Benedict al VIII-lea după Sinodul de la Toledo 547-585 a introdus oficial adaosul „Filioque”, adică Duhul Sfânt purcede „şi de la Fiul”. Neţinând seama de îndrumările şi moştenirile Sfinţilor Părinţi, precum Vasilie cel Mare, care a trăit între 330 şi 379 d.Hr. şi care în mod profetic a spus: „Cel ce introduce două principii, propovăduieşte doi Dumnezei”. La rândul său, Marele Fotie, Patriarhul Constantinopolului, îl acuză pe papă că introduce dualismul în Biserică şi perverteşte dogma Sfintei Treimi. Sfântul Sava cel Sfinţit care a trăit în secolul al V-lea d.Hr. a spus: „Şi deci noi nu iubim în afara hotarelor (gr. ὅροι) Sfinţilor Părinţi, nici nu adăugăm, nici nu scoatem ceva, căci mai bine este pentru noi să ni se verse sângele decât să schimbăm o iotă”. Şi Patriarhul Chiril I al Alexandriei 412-444 d.Hr. a afirmat: „În nici un chip să nu ne împingă cineva să acceptăm altă credinţă, adică alt Simbol de credinţă decât cel al Sfinţilor noştri Părinţi care s-au adunat la Niceea oarecând.
Nici să nu le permitem unora sau altora să schimbe vreun cuvânt al textelor acelora sau să altereze vreo silabă, noi cei ce avem în minte spusa «Nu muta hotarul străvechi pe care l-au însemnat părinţii tăi» (Proverbe 22, 28), «Fiindcă nu ei sunt cei ce vorbesc, ci Duhul Dumnezeului şi Tatălui» (Mt. 10, 20).”
Dar şi Papa Leon al III-lea (795-816) pentru a împiedica extinderea acceptării lui „Filioque” a poruncit şi s-a transcris originalul grecesc al Simbolului de Credinţă fără „Filioque” pe două plăci metalice care aveau forma unor scuturi şi le-a aşezat pe coloanele bisericii mitropolitane ca să fie la vedere şi să fie citite.
Orice modificare, alterare, adăugare sau scoatere va avea drept consecinţă excomunicarea pentru laici şi caterisirea pentru clerici.
Cu toate acestea nimic nu i-a oprit de la grozăvia lor lipsită de conţinut!…
Ar fi trebuit să îi oprească sfintele canoane ale Sinoadelor Ecumenice, precum:
a) Ale Sinodului III Ecumenic din 431 d.Hr., canonul 7 care spune: „Nu este îngăduit nimănui să înveţe altă credinţă, să scrie în Simbolul de credinţă sau să alcătuiască altele în afară de credinţa care a fost stabilită de Sfinţii Părinţi adunaţi în Niceea (este vorba de Sinoadele I şi II Ecumenice) în Duhul Sfânt”.
b) Hotărârea Sinodului V Ecumenic din 680-681 d.Hr. care îndeamnă: „Întru nimic nu se pot înnoi hotărârile credinţei, dogmele care înlătură (învăţăturile) lumeşti ale necredinţei, sau Simbolul pe care îl propovăduiesc cei 318 Părinţi (…), iar cei care primesc cu bucurie orice fel de erezie stricătoare de suflet, fie că este vorba de episcopi, fie de clerici, străină le este episcopilor episcopia şi preoţilor preoţia, monahi sau laici, SĂ FIE ANATEMA. Următori deci sfinţilor şi aleşilor părinţi şi în acord cu ei, CONSIDERĂM CĂ NICI O ALTĂ CREDINŢĂ NU ESTE ÎNGĂDUITĂ, nici nu este permis a fi propovăduită sau scrisă sau alcătuită sau purtată sau învăţată altfel de către cei ce încearcă să alcătuiască o altă credinţă … sau să introducă vreo inovaţie, adică născocire de cuvinte, spre distrugerea celor rupţi de noi (de Biserică) … STRĂINĂ LE ESTE EPISCOPILOR EPISCOPIA (pierd episcopia şi se caterisesc) şi preoţilor preoţia, şi dacă sunt monahi sau laici, SĂ FIE ANATEMA.”
c) Sinodul V-VI Ecumenic din 691-692 d.Hr., canonul întâi: „„Orânduim cu dumnezeiescul har ca acea credinţă care ne-a fost predanisită nouă de către martorii văzători şi de către slujitorii Cuvântului (Luca 1, 2), adică de către de Dumnezeu aleşii apostoli şi de Sinoadele I, II, III, IV, V, V Ecumenice […] să se ţină tare şi să rămână neclintită până la sfârşitul veacului, precum şi scrierile şi învăţăturile (dogmele) predanisite lor de Dumnezeu, lepădând şi noi şi dând anatemei pe cei pe care ei (Sfinţii Părinţi) i-au lepădat şi i-au dat anatemei, ca pe nişte vrăjmaşi ai adevărului şi ca pe cei care s-au întărâtat în deşert împotriva lui Dumnezeu şi care s-au străduit să ridice nedreptatea întru înălţime. Iar dacă cineva dintre toţi nu ţine şi nu ar primi (îmbrăţişa) învăţăturile (dogmele) pomenite mai înainte ale dreptei credinţe, şi nu va gândi (crede) şi propovădui astfel, ci ar încerca să se ridice împotriva acestora, să fie anatema – după orânduirea (hotărârea) acum aşezată de către sfinţii şi fericiţii părinţi arătaţi mai înainte, şi să fie scos şi să cadă din starea (ceata) creştinească (din catalogul creştinesc) ca un străin (vrăjmaş). Iar noi, după cele mai înainte orânduite (hotărâte), am priceput desăvârşit că nici nu este a se adăuga ceva, nici a se scoate (din ele) ceva, care lucru pentru nici un motiv nu l-am putut face.”[1]”.
d) Al Sinodului VII Ecumenic din 787 d.Hr., canonul întâi: „cu bucurie primim în inimile noastre sfintele canoane şi întărim întreaga şi nestrămutata orânduire a lor, a celor ce sunt aşezate de către sfintele trâmbiţe ale Duhului, ale preaslăviţilor apostoli, ale celor şase sfinte sinoade ecumenice şi ale celor ce s-au întrunit local pentru aşezarea unor astfel de rânduieli şi ale sfinţilor noştri părinţi. Căci ei toţi sunt luminaţi de unul şi acelaşi Duh, au rânduit cele de folos. Şi pe cei pe care ei îi supun anatemei, şi noi îi dăm anatemei, şi pe cei pe care ei îi supun caterisirii şi noi îi caterisim, şi pe cei pe care îi supun afurisirii, şi noi îi afurisim, iar pe cei pe care îi dau certării şi noi aşişderea îi supunem”.[2]
e) Fragment din Sinodul VII Ecumenic din 783, al şedinţei a şaptea şi a opta în care se afirmă: „Noi, pe cei care adaugă sau scot ceva din Biserica Universală (Ortodoxă), îi ANATEMIZĂM… toţi ereticii, anatema … toată înşelarea ereticilor va eşua şi tot MĂDULARUL STRICAT, ca fiind bolnav incurabil, se va tăia …
Noi, deci, toate dogmele şi lucrurile acestor părinţi purtători de Dumnezeu le propovăduim cu o gură şi cu o inimă, nimic adăugând şi nimic scoţând din cele predate nouă”.
f) Al Sinodului VIII Ecumenic din 879-880 d.Hr. – canonul întâi: „Noi îi anatemizăm pe cei care adaugă sau scot ceva din Biserica Universală”.
Şi acest sinod are toate caracteristicile unui sinod ecumenic şi foarte mulţi teologi oficiali îl acceptă drept al VIII-lea Sinod Ecumenic. Dar poate nu sunt suficiente hotărârile sus-menţionate care condamnă papismul în cadrul sinoadelor III, V, V-VI şi VII Ecumenice? De altfel, Sinodul VIII reia pur şi simplu cele hotărâte la Sinodul VII Ecumenic. Cum deci admit unii că Papa nu a fost condamnat ca eretic? „Filioque” nu este contrar învăţăturii lui Hristos şi evangheliei Lui şi nu propovăduieşte evanghelia altcuiva? Această deosebire nu există în învăţătura şi dogma Bisericii? Cum deci unii afirmă că papa nu este eretic, ci doar schismatic? Prin diferenţa introdusă nu este anatema potrivit Sfântului Apostol Pavel (Gal. 1, 8-9)?
Cum poate deci Papa să aibă continuitate apostolică şi taine valide? Prin această inovaţie a sa nu se împotriveşte doar Sfinţilor Părinţi, ci Însuşi Duhului Sfânt, pentru că „nu ei sunt cei ce vorbesc, ci Duhul Dumnezeului şi Tatălui”.
Această inovaţie constituie o blasfemie uriaşă împotriva Duhului Sfânt şi un păcat de neiertat, potrivit învăţăturii aceluiaşi Iisus Hristos (Marcu 3, 29; Luca 12, 10).
Această inovaţie, prin completarea cuvintelor lui Iisus Hristos, constituie o violare, o încălcare, anulare şi nerespectare a cuvintelor Sale.
Căci Hristos a spus: „Cine Mă nesocoteşte pe Mine şi nu primeşte cuvintele Mele are judecător ca să-l judece: cuvântul pe care l-am spus, acela îl va judeca în ziua cea de apoi.” (Ioan 12, 48) şi „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cel ce se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine” (Luca 19, 16).
Şi în cadrul multor altor Sinoade răsăritenii au condamnat pe occidentali atât pentru fiecare inovaţie în parte, cât şi pentru întregul învăţăturii lor, aşa cum scrie şi preacinstitul preot din Patra, Anastasios Gotsopoulos.
Dacă acceptăm că nu au existat Sinoade care să îl condamne pe Papă înseamnă că nu este eretic? Oare pentru iehovişti există asemenea sinoade? sau pentru masonii care cred în Marele Arhitect al Universului şi în Bathomet?
Oare Mahomed şi Mahomedanismul nu au fost deja condamnate de Sinodul I Ecumenic din 325 d.Hr. pentru motivul că neagă asemenea lui Arie dumnezeirea lui Hristos, asemenea masoneriei?
Canoanele Sinoadelor Ecumenice care condamnă (ereziile) nu au valabilitate veşnică?
Ὀρθόδοξος Τύπος, 10.09.2010, pp. 3-4.
Treaducere Tatiana Petrache ( G.O.)
Comentariu saccsiv:
Materialul de mai sus a fost preluat din articolul Documentul în limba română care demonstrează că romano-catolici și greco-catolicii sunt eretici și trebuie să fie botezați dacă vin în Biserica Ortodoxă de pe Graiul Ortodox, unul dintre cele mai valoroase site-uri ortodoxe de limba romana, care din pacate intre timp a fost inchis, ceea ce consideram ca reprezinta o mare pierdere, caci astfel au disparut o multime de texte de aur. Au ramas pe internet doar cele ce au apucat sa fie preluate de catre celelalte bloguri. In cazul de fata:
Ludovic Orban apartine de Biserica Unitariana. Unitarienii nu cred ca Iisus este Dumnezeu, nu cred in Inviere si nu cred ca exista draci
Ludovic Orban apartine de Biserica Unitariana:
Totul despre premierul desemnat Ludovic Orban. Cum arată și cu ce se ocupă soția liberalului
Conform https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Unitarian%C4%83 Biserica Unitariană (din latină „unus„, unul singur) a apărut în contextul reformei protestante ca o critică la dogma trinitară (credința în Sfânta Treime). De aceea adepții acestei religii sunt cunoscuți și ca antitrinitarieni.
Emblema unitarienilor arată un șarpe care își mușcă coada într-un cerc în jurul unui porumbel ce stă pe o stâncă sau glob:
Iata si cum explica Rácz Norbert, parohul unitarian al Clujului, bazele teologice ale unitarianismului:
„Ce ne desparte cel mai mult de celelalte confesiuni creştine este că nu credem că Iisus a fost Dumnezeu şi nu credem nici în Înviere. Credem că el a fost Mesia, adică a fost trimis de Dumnezeu. El este pentru noi «Învăţătorul» şi pilda după care vrem să ne conducem vieţile. Totodată, credem că omul nu se naşte dintr-un păcat originar, ci că fiecare este responsabil pentru faptele sale din timpul vieţii. Nu credem că există niciun rău metafizic, precum Satana, ci că răul ţine de faptul că noi oamenii suntem în permanentă dezvoltare, de aceea greşim, iar aceste greşeli ne sunt păcatele”
„Credem în libertatea conştiinţei şi în cea a omului de a-şi alege calea şi a suporta consecinţele alegerilor sale. Mai credem că ştiinţa şi religia sunt într-un dialog permanent. Dacă ştiinţa ne arată un fapt nou, acesta trebuie să se regăsească în religie, astfel că religia evoluează, odată cu omul şi cu societatea, ea nu poate fi reglementată de concilii care au avut loc acum sute de ani”.
Cititi va rog mai multe la:
Cititi va rog si:
Razboiul dintre fiii “luminii” si fiii intunericului
Arhiepiscopul Carlo Maria Vigano (fost Nunțiu Papal la Washington, din 2011 până în 2016 și critic sever al Papei Francisc) i-a trimis lui Donald Trump o scrisoare deschisă de sprijin în criza actuală, pe care o consideră hotărâtoare pentru soarta lumii:
Domnule Președinte,
În ultimele luni am asistat la formarea a două tabere, pe care le-aș numi biblic: copiii luminii și copiii întunericului.
Copiii luminii constituie partea cea mai mare a umanității, în timp ce copiii întunericului reprezintă o minoritate absolută.
Cu toate acestea, cei dintâi fac obiectul unui fel de discriminare care îi plasează într-o situație de inferioritate morală față de adversarii lor, care ocupă adesea poziții strategice în guvern, în politică, în economie, în presă. Într-o manieră aparent inexplicabilă, cei buni sunt luați ostatici de cei răi și de cei care îi ajută, fie din interes personal, fie din frică. Aceste două tabere, care au un caracter biblic, urmează separarea clară dintre progenitura femeii și progenitura șarpelui.
De o parte sunt cei care, deși au o mie de defecte și de slăbiciuni, sunt animați de dorința de a face bine, de a fi cinstiți, de a forma o familie, de a munci, de a aduce prosperitate patriei lor, de a-i ajuta pe nevoiași și, ascultând de Legea Domnului, să merite a cuceri Împărăția Cerurilor.
De cealaltă parte, sunt cei care se află în slujba propriilor interese, care nu au nici un fel de principiu moral, care doresc să distrugă familia și națiunea, care îi exploatează pe lucrători pentru ca ei să devină nemeritat de bogați, care provoacă dezbinare și războaie interne pentru a acumula bani și putere: în cazul lor, iluzia înșelătoare a bunăstării temporare se va spulbera într-o zi – dacă nu se pocăiesc – lăsând loc îngrozitoarei soarte care îi așteaptă, departe de Dumnezeu, în blestemul veșnic.
În societate, Domnule Președinte, aceste două realități opuse coexistă ca dușmani eterni, la fel cum Dumnezeu și Satana sunt dușmani eterni. Și se pare că acești copii ai întunericului – și pe care îi putem ideintifica cu Statul Paralel, căruia vă opuneți cu înțelepciune, și care poartă un război acerb împotriva dumneavoastră, în aceste zile – au decis să dea cărțile pe față, ca să spunem așa, dezvăluindu-și planurile. Par atât de siguri că au deja totul sub control, încât au lăsat deoparte acea prudență care, până acum, le-a ascuns măcar parțial intențiile.
Anchetele aflate în curs vor dezvălui adevărata responssabilitate a celor care au gestionat urgența COVID, nu doar în domeniul sanitar, ci și politic, economic sau al presei. Vom descoperi probabil că în această colosală inginerie socială, există oameni care au decis soarta umanității, arogându-și dreptul de a acționa împotriva voinței cetățenilor și a reprezentanților lor din guvernele țărilor.
Vom descoperi de asemenea, probabil, că revoltele din aceste zile au fost provocate de cei care, văzând că virusul se estompează inevitabil și alerta socială a pandemiei se estompează și ea, au fost obligați să provoace tulburări civile, deoarece acestea trebuiau să fie urmate de acțiuni de represiune care, deși legitime, puteau fi condamnate ca o agresiune nejustificată împotriva populației.
Același lucru se întâmplă și în Europa, în mod perfect sincronic. Este destul de limpede că folosirea protestelor de stradă reprezintă instrumentul pentru atingerea scopurilor celor care doresc să vadă ales pe cineva anume la viitoarele alegeri prezidențiale, cineva care întrupează țelurile Statului Paralel și care exprimă aceste țeluri cu convingere. Nu va fi surprinzător dacă, în următoarele luni, vom afla încă o dată că ascunși în spatele acestor acte de vandalism și de violență sunt cei care speră să profite de pe urma disoluției ordinii sociale astfel încât să construiască o lume nouă, fără libertate: Solve et Coagula, așa cum învață adagiul masonic.
Deși poate părea deconcertant, taberele opuse pe care le-am descris se găsesc și în mediile religioase. Există păstori credincioși care se ocupă de turma lui Hristos, dar există și necredincioși mercenari care caută să împrăștie turma și să predea mieii pentru a fi devorați de lupii lacomi.
Nu este de mirare că acești mercenari sunt aliații copiilor întunericului și îi urăsc pe copiii luminii: așa cum există un Stat Paralel, există și o Biserică Paralelă, care se leapădă de jurămintele făcute în fața lui Dumnezeu. Astfel, dușmanul invizibil, împotriva căruia bunii conducători luptă în treburile publice, este combătut și de bunii păstori în sfera eclezială. Este o bătălie spirituală, despre care am vorbit în recentul meu Apel, care a fost dat publicității pe 8 mai.
Pentru prima dată, Statele Unite au în dumneavoastră un președinte care apără în mod curajos dreptul la viață, care nu se rușinează să denunțe persecutarea creștinilor din lumea întreagă, care vorbește despre Iisus Hristos și despre dreptul cetățenilor la libertatea religioasă. Participarea dumneavoastră la Marșul pentru Viață și, mai recent, proclamarea de către dumneavoastră a lunii aprilie ca Lună Națională a Prevenirii Maltratării Copiilor, sunt acțiuni care confirmă de care parte doriți să luptați. Și, îndrăznesc să cred că suntem amândoi de aceeași parte în această bătălie, deși cu arme diferite.
Din acest motiv, cred că atacul la care sunteți supus, după vizita la Sanctuarul național al Sfântului Ioan-Paul al II-lea, face parte din scenariul mediatic regizat, care nu încearcă să combată rasismul și să readucă ordinea socială, ci să agraveze dezbinările; nu să aducă dreptatea, ci să legitimeze violența și crima; nu să slujească adevărul, ci să favorizeze un grup politic.
Și este tulburător că există Episcopi – precum aceia pe care i-am denunțat recent – care, prin cuvintele lor, dovedesc că sunt aliniați cu tabăra opusă. Sunt supuși Statului Paralel, globalismului, gândirii aliniate, Noii Ordini Mondiale, pe care o invocă din ce în ce mai des în numele unei fraternități universale care nu are nimic creștinesc, dar care evocă idealurile masonice ale celor care doresc să domine lumea, gonindu-L pe Dumnezeu din tribunale, din școli, din familii și poate chiar din biserici.
Poporul american este matur și a înțeles acum în ce măsură marea presă nu dorește să răspândească adevărul, ci dorește să îl ascundă și să îl deformeze, răspândind minciuna care este folositoare scopurilor stăpânilor lor.
Cu toate acestea, este important ca cei buni – care reprezintă majoritatea – să se trezească din letargie și să nu accepte să fie înșelați de o minoritate necinstită, cu scopuri abjecte.
Este nevoie ca cei buni, copiii luminii, să se unească și să-și facă auzite vocile. Ce alt mijloc mai eficient este de a face asta, Domnule Președinte, decât prin rugăciune, cerând Domnului să vă apere pe dumneavoastră, Statele Unite și întreaga umanitate de acest colosal atac al Vrăjmașului.
În fața puterii rugăciunii, înșelăciunile copiilor întunericului se vor nărui, comploturile lor vor fi dezvăluite, trădarea lor va fi vădită, înfricoșătoarea lor putere se va spulbera, adusă în lumină și expusă drept ceea ce este cu adevărat: o înșelăciune infernală.
Domnule Președinte, rugăciunea mea se îndreaptă cu statornicie către iubita națiune americană, unde am avut privilegiul și onoarea de a fi trimis de către Papa Benedict al XVI-lea ca Nunțiu Apostolic.
În acest ceas dramatic și decisiv pentru întreaga umanitate, mă rog pentru dumneavoastră și pentru toți cei care sunt de partea dumneavoastră în guvernul Statelor Unite.
Am încredere că poporul american este unit cu mine și cu dumneavoastră în rugăciune către Dumnezeu Atotțiitorul.
Uniți împotriva Vrăjmașului Invizibil al întregii umanități, vă binecuvântez pe dumneavoastră și pe Prima Doamnă, iubita națiune americană, pe toți bărbații și femeile de bună credință.
Traducerea:
Comentariu saccsiv:
Descrierea fiilor intunericului este aproape perfecta in textul de mai sus. Problema e cu cealalta tabara: nu cumva acea “lumina” trebuie pusa, de fapt, intre ghilimele, adica, nu cumva vorbim despre o falsa lumina?
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
3 comments