TVR Info: Pastile ortodox si catolic trebuie sa fie la o data comuna, care data sa fie calculata de catre evrei

Anul trecut a starnit zarva:

Adrian Papahagi va iniția un amplu demers național “solicitând Sfântului Sinod să calculeze data Paștilor pe calendarul Gregorian astfel încât să sărbătorim Învierea alături de toată creștinătatea apuseană” / Se alatura si Teodor Baconschi

Se pare insa ca nu este suficienta treaba cu calendarul gregorian, asa ca in emisiunea de azi dimineata (cred ca a lui Dan Mihai Pavaloiu) de pe TVR Info, realizatorul impreuna cu invitatul preot catolic au tras concluzia ca Pastile ortodox si catolic trebuie sa fie la o data comuna, care data sa fie calculata de catre evrei.

Sa ne amintim insa ca la Sinodul de la Niceea s-a adoptat astfel calcul a datei Pastilor:

1. În ceea ce priveşte ziua săptămânală, Paştile se vor serba totdeauna duminica.
2. Această duminică va fi cea imediat următoare lunii plinede după echinocţiul de primăvară.
3. Când 14 Nisan (sau prima lună plină de după echinocţiul de primăvară) cade duminica, Paştile va fi serbat în duminica următoare, pentru a nu se serba odată cu Paştile iudeilor, dar nici înaintea acestuia.

Cititi va rog mai multe la:

https://doxologia.ro/cum-se-calculeaza-data-pastilor

 

Un eretic nociv: “Sfantul” IGNATIU de LOYOLA – intemeietorul Ordinului Iezuit

Pentru cititorii mai noi, repostez un articol din 2015, cu cateva completari:

Foto: http://www.traditioninaction.org/SOD/j032sdIgnatius7-31.htm

Iata o oda, articolul Sf. Ignatiu de Loyola, scris de Marius Vasileanu, postat in Romania Libera:

Carte eretica de pus pe foc: “URMAREA LUI HRISTOS” de TOMA DE KEMPIS. Ne explica Sfantul IGNATIE BRIANCIANINOV. Atentie mare la IMAGINATIE, la PARERI si la “DESFATAREA DUHOVNICEASCA”

Pentru cititorii mai noi, repostez un articol din 2015:

Fratilor, sa nu bem din baltoaca ereticilor. Avem izvoare limpezi: STALPII ORTODOXIEI.

Asta e Toma de Kempis:

Iata ce putem citi lahttp://ro.wikipedia.org/wiki/Thomas_a_Kempis:

Fericitul Thomas a Kempis^[3], în germană Thomas von Kempen, (n.Kempen, Renania de Nord-Westfalia, Germania, 1379/1380 – d. 24 august1471^[1], Sint-Agnietenberg bij Zwolle, Overijssel, Țările de Jos) a fost un călugăr creștin augustinian, din Evul Mediu. I se atribuie una dintre cele mai cunoscute cărți de devoțiune creștină Imitatio Christi / De Imitatione Christi^[4], redactată în limba latină medievală.

[…]

Biserica Catolică l-a beatificat, fiind sărbătorit la 25 august, în fiecare an.

Cea mai cunoscută lucrare atribuită lui Thomas a Kempis este Imitatio Christi^[9]. În cei peste 500 de ani câți au trecut de la redactarea ei, după Biblie, Imitatio Christi este cartea de îndrumare spirituală cea mai tipărită, în cele mai multe limbi și în cele mai multe exemplare^[10]. În limba latină a fost tipărită în peste 2000 de ediții. Leibniz scria undeva că Imitatio Christi este „una dintre cele mai bune cărți care s-au scris cândva”. Atât credincioșii catolici, credincioșii ortodocși, cât și credincioșii protestanți o admiră și se înfruptă din bogăția spirituală pe care o degajă.

Traduceri în limba română a lucrării Imitatio Christi

• A Thomii dela Câmp, De Urmarea lui Hristos, patru cărți, Tiparul seminarului, Blaj, 1812, traducere de Samuil Micu; este prima traducere cunoscută în limba română.
• Urmare lui Iisus Hristos, Tipografia lui I. Kopainig, 1845, traducere de Gavril Munteanu, (reeditată în 1901, 1938, 1944);
• Imitațiunea lui Cristos, Bacău, 1902, traducere de P. N.;
• Imitațiunea lui Cristos, Iași, 1932, traducere de I. B., la Institutul „Presa Bună”;
• Thomas a Kempis, Imitațiunea lui Cristos, Arhiepiscopia Romano-Catolică București, 1992, traducere de Andrei Brezianu;
• Urmarea lui Hristos, Tipărită cu Binecuvântarea Preasfințitului †Eftimie Episcopul Romanului, Editura „Bunavestire”, Bacău, 1997, reeditare a traducerii lui Gavril Munteanu.

E demn de știut că prima traducere cunoscută în limba slavonă a lucrării Imitatio Christi e datorată unui român, boierul cărturarUdriște Năsturel, cumnatul domnitorului Matei Basarab. Traducerea a fost realizată și tipărită în secolul al XVII-lea, laMănăstirea Dealu^[11].

 

Comentariu saccsiv:

Iata insa ce ne invata Sfantul Ignatie Briancianinov despre cartea „Urmarea lui Hristos”:

Sfarsitul lui Balduin

Căderea Constantinopolului in mainile catolicilor in timpul cruciadei a patra din 1204:

Cu privire la Cruciada a patra, Henri Gregoire vorbeşte despre “infamia Apusului”, Colin Morris consideră că “ocuparea latină a Constantinopolului a fost un dezastru pentru Creştinătate”, în vreme ce Steven Runciman, în lucrarea sa clasică despre Cruciade, nu ezită să scrie că “nu a existat până atunci o crimă împotriva umanităţii mai mare decât Cruciada a patra”. Este limpede faptul că modul în care s-au comportat cruciaţii după cucerirea oraşului (13 aprilie 1204) justifică aceste consideraţii. „Creştinii” franci au săvârşit fapte de o cruzime şi bestialitate nemaiîntâlnită. Au ucis fără discernere bătrâni, femei şi copii; au jefuit şi prădat bogăţia „împărătesei cetăţilor lumii”. La împărţirea prăzii a fost socotit şi Papa Inochentie al III-lea (1198-1216). Cel mai cumplit: au incendiat cea mai mare parte din oraş şi au luat în robie o mare parte dintre locuitori. Doar în prima zi au fost ucişi 7000 de oameni. Clerul ortodox constituia o ţintă predilectă a Cruciaţilor. Episcopii şi alţi clerici au suferit chinuri teribile şi au fost măcelăriţi cu o furie ieşită din comun. Patriarhul (Ioan al III-lea), desculţ şi dezbrăcat, abia a reuşit să scape trecând pe ţărmul opus. Bisericile au fost batjocorite, inclusiv Aghia Sofía, în scene de o grozăvie nemaiîntâlnită. Clerul latin a fost în primele rânduri ale jefuitorilor. Vreme îndelungată, corăbiile apusene au transportat bogăţiile Oraşului în Apus, unde împodobesc şi astăzi biserici, muzee şi colecţii particulare. Un centru important în care au fost concentrate aceste bogăţii a fost Biserica Sfântul Marcu din Veneţia. O parte dintre tezaure (îndeosebi manuscrise) au fost distruse. În 1795, o mare parte a tezaurului „bizantin” de la San Marco a fost lichidat de către Republica Veneţiană, din raţiuni de război.

[…]

Astfel, după alegerea Împăratului (comitele Balduin de Flandra), a avut loc şi alegerea Patriarhului (veneţianul Thomas Morosini). În paralel cu instaurarea hegemoniei france, pe tot teritoriul istoric grecesc au fost înfiinţate structuri religioase sub jurisdicţie papală. Astfel, motivele de conflict dintre invadatorii Franci şi supuşii greco-ortodocşi au avut o dublă origine, politică şi, mai ales, bisericească. Instalarea ierarhiei latine în toate domeniile france a vizat aducerea maselor ortodoxe sub suzeranitatea scaunului papal şi a principilor franci.

Biserica Ortodoxă Rusă a dat un răspuns documentului Fiducia Supplicans al „Bisericii” Catolice, care vorbește despre posibilitatea de a binecuvânta cuplurile homosexuale

Orthodox Christianity: RUSSIAN CHURCH RESPONDS TO CATHOLIC DOCUMENT ON BLESSING GAY COUPLES, FIDUCIA SUPPLICANS

BISERICA ORTODOXĂ RUSĂ A DAT UN RĂSPUNS DOCUMENTULUI CATOLICILOR CU PRIVIRE LA BINECUVÂNTAREA CUPLURILOR HOMOSEXUALE, FIDUCIA SUPPLICANS

Publicat pe 26 Martie 2024, de Orthodox Christianity

Grafica: npr.by

Biserica Ortodoxă Rusă a publicat ieri, 25 martie, un document în care a dat un răspuns la controversatul document Fiducia Supplicans al Bisericii Catolice, care vorbește despre posibilitatea de a binecuvânta cuplurile homosexuale.

Documentul Bisericii Ortodoxe Ruse, intitulat „Despre atitudinea ortodoxă față de noua practică de binecuvântare a ‘cuplurilor în situații neobișnuite și a cuplurilor de același sex’ în Biserica Romano-Catolică”, a fost elaborat de Comisia Biblică și Teologică Sinodală, condusă de Sfinția Sa Mitropolitul Hilarion (Alfeyev) de Budapesta.

Potrivit noului document, ‘ideile exprimate în declarația Fiducia Supplicans reprezintă o abatere semnificativă de la învățătura morală creștină și necesită o analiză teologică’.

În timp ce ‘proclamă fidelitatea față de înțelegerea creștină a Tainei Căsătoriei și a practicii binecuvântărilor’, documentul catolic ‘postulează de fapt o abatere drastică de la această fidelitate’.

„În contextul proceselor care au loc în comunitatea creștină, acest document poate fi perceput ca un pas spre recunoașterea deplină de către Biserica Romano-Catolică a ‘uniunilor între persoane de același sex’ ca normă, ceea ce s-a întâmplat deja într-o serie de comunități protestante”, notează Comisia Sinodală.

„Toți credincioșii, inclusiv cei cu aspirații homosexuale, au nevoie de îngrijire pastorală. Cu toate acestea, această grijă pastorală nu trebuie să aibă ca scop legitimarea unui stil de viață păcătos, ci vindecarea sufletului celui care suferă”, se mai arată în documentul Bisericii Ortodoxe Ruse.

Documentul conclude:

„În ciuda faptului că declarația Fiducia Supplicans este un document intern al Bisericii Catolice, Biserica Ortodoxă Rusă consideră că este de datoria sa să răspundă la astfel de inovații radicale care resping normele divine revelate ale moralității creștine. Biserica, care, cu dragoste și condescendență maternă, acceptă fiecare păcătos în parte care îi cere binecuvântarea, nu poate binecuvânta ‘cuplurile de același sex’ sub nicio formă, deoarece acest lucru ar însemna consimțământul real al Bisericii pentru o uniune care este de natură păcătoasă.”

Harababura ecumenista in mintea Andreei Esca dupa ce s-a lepadat cu 24 de ani in urma

B1: Andreea Esca și-a schimbat religia: „Important e să ai Dumnezeu și să treci pe la biserică” (FOTO)

View this post on Instagram

A post shared by Andreea Ioana (@andreeaesca)

 

Andreea Esca a mărturisit că e creștin ortodoxă prin botez, dar a trecut la catolici acum 24 de ani, pentru a se putea mărita cu Alexandre Eram. Și copiii lor, Alexia și Aris, sunt catolici. Acum sărbătoresc Paștele de două ori.

Andreea Esca: Sunt o catolică pârâtă

„Eu sunt o catolică pârâtă pentru că sunt botezată ortodox, și recunosc, merg în continuare la biserica ortodoxă, am niște sfinți ortodocși în care cred și rămân acolo, în sufletul meu, dar am trecut la romano-catolici atunci când m-am măritat pentru că nu puteam altfel să facem căsătoria rămânând fiecare așa, de fapt așa era atunci, am înțeles că se poate, că unele biserici acceptă, altele nu. Noi nu am avut această șansă.

În 2000 ne-am căsătorit, deci iată, 24 de ani se fac imediat. Și atunci am trecut la romano-catolici ca să mă căsătoresc cu Alex, care este botezat romano-catolic. Copiii sunt și ei romano-catolici. Tata e greco-catolic, totul e complicat”, a spus Andreea Esca, la Pro TV, potrivit Libertatea.

De ce nu a trecut Alexandre Eram la ortodocși

Întrebată de ce nu și-a schimbat Alexandre Eram religia, ea a răspuns: „Știu că am încercat și asta a fost cea mai convenabilă variantă, important e să ai Dumnezeu și să treci pe la biserică, oricare ar fi biserica”.

„Noi, duminică, avem Paștele. Eu sărbătoresc de fiecare dată, de două ori, așa că sunt cea mai câștigată din toată alegerea”, a mai susținut Andreea Esca.

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Ce spunea Andreea Esca in anul 2000 despre homosexualitate si feminism intr-un interviu in revista Playboy

In 2022 „Andreea Esca și alte vedete, alături de mii de bucureșteni, au mers, în Joia Patimilor nu la biserică, ci la o întâlnire cu un așa-numit guru yoghin”:

„Alianța solară internațională” – ministrul Agriculturii s-a întâlnit cu yoghinul Sadhguru / Dan Negru, după ce Loredana Groza, Andreea Esca și alte vedete au mers, alaturi de mii de oameni, la evenimentul cu yoghinul din Joia Patimilor: Dacă spui că mergi la biserică, ești retrograd. La guru e cool

 

Sfantul Marcu Eugenicul a fost unicul ce s-a opus unirii cu catolicii semnata la Sinodul de la Ferrara – Florenta (1438-1439). Urmandu-i exemplul, lumea ortodoxa n-a recunoscut documentul, dar imparatul Constantin a ramas fidel unirii si Constantinopolul a cazut in 1453. In 1965 Patriarhul Athenagora ridica anatema de la 1054. La Sinodul de la Niceea din 2025 se va semna din nou unirea?

Foto: https://www.atitudini.com/2018/01/viata-sf-ierarh-marcu-evghenicul-alcatuita-de-maicile-de-la-m-rea-paltin-petru-voda/

Parintele nostru intre sfinti Marcu Eugenicul (1392-1444), mitropolitul Efesului, s-a nascut Manuel, din Gheorghe si Maria, amandoi din familii credincioase si binecunoscute ale Constantinopolelui, capitala Imperiului Roman si a Patriarhiei Ecumenice a Bisericii Ortodoxe.

In acea vreme, partea rasariteana a Imperiului fusese cucerita de turci, si imparatul Manuil intrase in negocieri cu papa Martin al V-lea, nadajduin sa adune un sinod ecumenic pentru a obtine unirea celor doua biserici, si astfel sa primeasca ajutor militar din partea monarhiilor vest-europene. Aceste negocieri au fost intrerupte, insa, dupa ce imparatul a suferit o criza. Dupa asediul nereusit asupra Constantinopolului din 1422, al sultanului otoman Murad al II-lea, fiul si succesorul imparatului, Ioan VIII Paleologul, a reluat negocierile cu noul papa, Eugenie al IV-lea, si a inceput pregatirile pentru un sinod ecumenic. Patriarhii Alexandriei, Antiohiei si Ierusalimului au refuzat participarea la sinod, dar au trimis, siliti,  reprezentanti.
Patriarhul Alexandriei a ales ca unul din delegatii sai sa fie ieromonahul Marcu Evgenikos, ale carui lucrari teologice i-au adus faima in intregul imperiu. Atat Imparatul cat si patriarhul (Iosif al II-lea al Constantinopolului) au dorit ca Marcu sa fie hirotonit episcop, pentru a ocupa pozitia de teolog-sef al delegatiei Ortodoxe, la sinod. La 46 de ani, Marcu a fost ridicat in rangul de Mitropolit al Efesului, ce devenise vacant prin moartea mitropolitului Ioasaf. Vorbind de sperantele sale pentru sinod, Sfantul Marcu spunea: „Mi-am pus nadejdea in Dumnezeu si in sfintii comuni ai Bisericilor Apusului si Rasaritului. Intr-adevar, credeam ca totul va merge bine cu noi si vom obtine ceva maret si vrednic de munca si nadejdile noastre.”
Pe 27 noiembrie 1437, 700 de episcopi, arhimandriti, monahi, preoti si laici au intins panzele spre Italia. Aceasta delegatie ortodoxa il includea pe imparatul Ioan, patriarhul Iosif si 22 de episcopi, printre care se afla Mitropolitul Marcu al Efesului. Prima intrunire a sinodului s-a tinut in Miercurea Mare, 9 aprilie 1438, la catedrala Sfantului Gheorghe din Ferrara, Italia. Dupa 14 sedinte in Ferrara, cea din urma avand loc pe 13 decembrie, papa Eugenie a mutat sinodul in alta parte (din considerente financiare), la 12 ianuarie 1439. Sinodul a reinceput in Florenta pe 26 februarie si s-a incheiat pe 5 iulie.
Nu a fost intaia data cand s-a incercat o astfel de reunire. Negocieri pentru restabilirea comuniunii eclesiale intre Roma si Constantinopole au avut loc de aproximativ 30 de ori de la Marea Schisma din 1054. Cea mai importanta dintre aceste incercari anterioare a avut loc la Conciliul de la Lyon in 1274. A fost motivata, la fel, in buna masura, de catre dorinta imparatului Mihail al VIII-lea de a primi ajutor militar din partea papalitatii. Despre acel conciliu, episcopul Kallistos (Ware) scrie: Dar unirea s-a dovedit nu mai mult decat o intelegere pe hartie, de vreme ce a fost respinsa cu tarie de majoritatea covarsitoare a clerului si mirenilor din Biserica Bizantina, cat si de Bulgari si de alte tari ortodoxe. Reactia generala la conciliul de la Lyon a fost rezumata in cuvintele atribuite sorei imparatului: ‘Mai bine sa piara imperiul fratelui meu, decat neprihanirea credintei Ortodoxe’.
La Ferrara-Florenta principalele probleme in disputa au fost: (1) purcederea Duhului Sfant (adica adaugirea de catre biserica latina a clauzei filioque la crezul niceean); (2) primatul papal; (3) purgatoriul; (4) folosirea painilor nedospite (a azimilor) in Euharistie. (A mai fost un alt subiect important pe care unii dintre delegati ar fi dorit sa il discute, deosebirea in teologia ortodoxa dintre „esenta” divina si „energiile” divine, dar imparatul, dorind evitarea unor alte piedici pentru unire, le-a interzis participantilor greci sa discute problema.)
Filioque

Inca din zilele timpurii ale bisericii, candidatilor la botez in comunitatea crestina li se cerea sa marturiseasca credinta crestina sub forma unui scurt rezumat doctrinar, un „crez” (din latinescul credo, „[Eu] cred”). Primul Sinod Ecumenic (Niceea I, 325 d.Hr.) si al doilea Sinod Ecumenic (Constantinopol I, 381) au stabilit ceea ce a ajuns sa fie cunoscut drept Crezul Niceno-Constantinopolitan, sau mai simplu Crezul Niceean. Acest crez s-a bazat pe crezurile anterioare de botez ale bisericii, dar a fost dezvoltat pentru a lamuri invatatura Bisericii privitoare la dumnezeirea lui Hristos si spre a combate erezia ariana raspandita in biserica la acea vreme, ce sustinea ca Hristos a fost o fiinta creata, nu Dumnezeu vesnic. Crezul de la Niceea a fost acceptat universal, atat in rasarit cat si in apus, ca exprimarea cea mai importanta a invataturii crestine, „simbolul credintei”. In 589, un sinod local din Toledo, Spania, a adaugat o cuvant la crez astfel incat sa zica: „Cred..in Duhul Sfant, Domnul de viata Datatorul, care din Tatal si din Fiul purcede” (filioque in latina). Acest adaos a fost facut aparent ca o aparare impotriva arianismului. Roma a respins initial schimbarea crezului stravechi. De fapt, in secolul al 9-lea, papa Leon al III-lea a pus ca crezul original, fara filioque, sa fie inscris pe placi de argint, in bazilica Sfantului Petru. Curand dupa anul 1000, insa, Biserica Romei a acceptat modificarea. Subiectul filioque a ocupat de departe cea mai intinsa parte a discutiilor sinodului. Urmatorul pasaj din „Vietile Stalpilor Ortodoxiei” descrie obiectia Ortodoxa la filioque:

Inr-adevar, aceasta a fost cea mai dureroasa disputa dintre Ortodocsi si Latini. Grecii, condusi de Sfantul Marcu, au insistat asupra faptului ca orice insertie in crez – filioque sau nu – era necanonica. Unii papi dinaintea lui Eugenie nu au sanctionat aceasta adaugire si, in alte dati, alti papi au sustinut-o. In orice caz, a devenit treptat o adaugire permanenta a crezului in Apus, si papii ce au urmat au intarit aceasta invatatura eretica, declarand ca Duhul Sfant purcede din ipostasurile Dumnezeului-Tatal si Dumnezeului-Fiul, adica existenta Sa este din ambele ipostasuri. Intr-o incercare de combatere a arianismului, Apusul a creat doua cauze in Dumnezeire. Ortodoxia afirma ca Tatal este singura Sursa a Fiului si a Duhului – Unul nascandu-se vesnic din El si Celalalt purcezand vesnic din el. Dumnezeu, astfel, este Unul, deoarece Tatal este sursa Dumnezeirii, prin aceasta realizandu-se unitatea. Adaugirea filioque a fost treptata, desi Sinoadele Ecumenice al 3-lea si al 4-lea au randuit o hotarare stricta, ca in crez nici un cuvant sa nu se schimbe, adauge sau scoata – nici macar o litera. Asupra celor ce ar indrazni sa faca modificari, s-au aruncat afurisenii teribile.
Sfantul Marcu, impotriva puternicelor obiectii ale latinilor, a insistat ca, inainte de orice altceva, sa fie citite cu glas tare canoanele Bisericii privind chestiunile in discutie. A citit hotararile celui de-al treilea, patrulea, cincilea, saselea si saptelea Sinod Ecumenic, precum si pasaje din diferiti sfinti, incluzand mai multi papi, toate afirmand crezul original si interzicand orice modificare a lui.  Multi din monahii latini prezenti la sinod, dupa ce au auzit hotararile si actele Sinoadelor Ecumenice, alaturi de explicatia lui Marcu, au marturisit ca nu mai auzisera asa ceva pana atunci. Au strigat ca grecii invata mai drept decat sfintii lor, si s-au minunat de Marcu al Efesului. Totusi, Latinii au oferit mai multe argumente in apararea filioque: ca filioque nu a fost un adaos la crez, ci doar o explicitare; ca Papa, ca si cap suprem al bisericii, are autoritatea sa faca astfel de adaugiri explicative in crez; si ca hotararile sinoadelor interzic numai modificarile neortodoxe in crez. Un compromis s-a cautat in formula acceptata de greci, cea ca Duhul Sfant purcede „de la Tatal prin Fiul”. Oricum, o data ce grecii au acceptat formula, latinii au insistat ca „prin Fiul” si „de la Fiul” inseamna acelasi lucru; astfel, filioque ar trebuie acceptat asa cum este: „de la Tatal si de la Fiul”! Arhiepiscopul Marcu a insistat asupra distinctiei, spunand: „Daca acceptam ca Duhul Sfant purcede si de la Fiul, abolim monarhia in Dumnezeire si acceptam doua cauze ale Dumnezeirii”.
Autoritatea papala

Este clar din Noul Testament si alte scrieri crestine timpurii ale perioadei apostolice ca inca din primul secol au existat trei nivele de hirotonie in biserica: diacon, preot si episcop. Episcopul este capul unei comunitati crestine locale. El prezideaza asupra slujirii euharistice a bisericii; este raspunzator, in cele din urma, pentru propovaduirea si apararea invataturii celei adevarate. Precum un tata intr-o familie, este simbolul si pazitorul unitatii Bisericii si este responsabil cu pastrarea disciplinei si randuielii dumnezeiesti in biserica care ii este incredintata spre pastorire. Pe la inceputul secolului al patrulea, cinci orase in lumea crestina au dobandit o pozitie deosebita din pricina importantei lor in Imperiul Roman. Episcopii acestor orase au ajuns sa fie numiti „Patriarhi”. Alti episcopi au cautat deseori catre ei pentru conducere si autoritate morala in dispute doctrinare sau disciplinare, privind biserica ca un intreg. Cel dintai intre cei cinci Patriarhi era Episcopul Romei, Papa. Acesti Patriarhi nu reprezinta un „al patrulea” nivel de hirotonie in biserica; patriarhii sunt tot episcopi. Diferite interpretari ale rolului papalitatii in biserica au fost un focar major de tensiuni intre Bisericile Rasaritene Ortodoxe si cea Romano-catolica, mai ales dupa marea schisma de la 1054. Declaratia pozitiei romane, prezentata la sinod, zice: „Astfel definim ca sfantul Scaun Apostolic si Pontiful Roman tin primatul asupra lumii; si ca Pontiful Roman insusi este succesorul fericitului Petru, capetenia Apostolilor, si adevaratul vicar al lui Hristos. Papa este capul intregii Biserici, si parintele si invatatorul tuturor crestinilor; si ca toata puterea i-a fost data prin fericitul Petru de catre Domnul nostru Iisus Hristos pentru a hrani, conduce si guverna Biserica catholica (soborniceasca)… Mai mult, reinnoim ordinea celorlalti venerabili Patriarhi, care ne-a fost inmanata prin sfintele canoane, si anume ca Patriarhul de Constantinopole va fi al doilea dupa sfantul Pontif Roman. A treia, intr-adevar, este Alexandria; a patra, la fel, Antiohia, si al cincilea este Ierusalimul…”  In contrast cu suprematia universala si jurisdictia imediata pe care biserica Romei o subscrie papalitatii, Sfantul Marcu explica punctul de vedere Ortodox in mod succint, scriind: „Pentru noi, Papa este precum unul din patriarhi – si numai daca este Ortodox” (adica adera la credinta Ortodoxa si nu se departeaza de la ea).
Purgatoriul

Recent publicatul „Catehism al Bisericii [Romano-]Catolice” defineste doctrina bisericii Romei asupra purgatoriului dupa cum urmeaza: „Toti cei ce mor in harul si prietenia Domnului, dar inca imperfect purificati, sunt cu adevarat asigurati de eterna lor mantuire; dar, dupa moarte, ei sunt purificati, pentru a atinge sfintenia necesara intrarii in fericirea raiului. Biserica da numele de Purgatoriu acestei purificari finale a celui ales, care este cu totul diferita de pedeapsa celui condamnat. Biserica a formulat doctrina ei de credinta asupra Purgatoriului mai ales la Conciliile de la Florenta si Trent. Traditia Bisericii, referindu-se la anumite texte ale scripturii, vorbeste de un foc curatitor… ” Raspunsul ortodox la invatatura purgatoriului, expus la sinod de catre mitropolitii Visarion al Niceei si Marcu al Efesului, este ca doctrina latina rezida intr-o distinctie intre un foc etern si unul temporar, ce este respinsa de ortodoxie. „Visarion a continuat prin a talcui ca exista un singur foc vesnic. Pedeapsa vremelnica a sufletelor pacatoase consta in faptul ca ei, pentru o vreme, pleaca intr-un loc intunecat si sumbru unde sunt pedepsiti prin lipsirea de Lumina Dumnezeiasca. Insa pot fi izbaviti dintr-acest loc intunecos si sumbru prin rugaciunile Bisericii, Sfanta Euharistie si fapte de milostenie, savarsite in numele lor – insa nu prin foc.” Astfel, ambele biserici afirma ca sufletul are parte de o purificare [curatire] continua dupa moarte, dar ortodoxia respinge (sau, cel putin, refuza sa afirme) ca focul purgatoriului este mijlocul unei astfel de curatiri.
Azimile

Au existat obiceiuri liturghice diferite in Apusul Latin si Rasaritul grec. O diferenta notabila a fost folosirea painii nedospite (azima) in euharistie, de catre biserica Latina, si folosirea painii dospite in bisericile Rasaritene. Ware rezuma hotararea sinodului in aceasta chestiune: „Unirea de la Florenta s-a bazat pe principiul dualitatii: unanimitatea in probleme de doctrina; respect pentru riturile legitime si traditiile particulare ale fiecarei Biserici… astfel ca in ceea ce priveste azimile, nici o uniformizare nu a fost ceruta: Grecilor li s-a ingaduit sa foloseasca painea dospita, in timp ce Latinii continuau sa o utilizeze pe cea nedospita.”
Apararea Ortodoxiei de catre Sfantul Marcu

Pe masura ce discutiile continuau, grija pentru dobandirea unei intelegeri din punct de vedere teologic si a unei caderi de acord a lasat loc motivelor lumesti, de ambele parti: si din partea papei (ce dorea a-si supune bisericile rasaritene autoritatii sale eclesiastice) si din cea a imparatului (ce isi dorea ajutor militar din partea Apusului). Intr-un efort de a grabi discutiile si de a usura unirea, imparatul Ioan i-a exclus pe doi din cei mai puternici aparatori ai ortodoxiei, Marcu al Efesului si Antonie al Eracleei, consemnandu-l pe Marcu in odaia sa si punand paznici la usa, pentru a-l impiedica sa plece. A fost conceputa o formula de unire, in care ortodocsii au acceptat pozitia bisericii Romei in fiecare punct doctrinar aflat in disputa. Pana si patriarhul bizantin Iosif a avut o intalnire intre patru ochi cu Sfantul Marcu, pentru a-l convinge sa semneze hotararea. Dar Marcu a fost neclintit: „In problemele de credinta nu incape pogoramantul si iconomia”. Opt zile dupa ce i-a grabit pe ceilalti delegati ortodocsi sa semneze, patriarhul Iosif a murit. Imparatul Ioan a luat conducerea bisericii in maini, o actiune condamnata de Sfantul Marcu: „Nimeni sa nu ne stapaneasca in credinta noastra: nici un imparat, nici un arhiereu, nici un sinod mincinos, nimeni, fara numai Unul Dumnezeu, ce ne-a daruit-o prin El si prin ucenicii Sai”. Dar papa si imparatul au inceput sa ii ameninte pe delegatii ortodocsi pentru a semna. Papa a anuntat ca isi va retrage sprijinul militar, daca ortodocsii nu vor semna. Delegatia ortodoxa a fost lasata fara hrana si bani, iar latinii au amenintat sa isi retraga plata stipendiilor promise, pentru calatorie si cheltuielile de trai. Delegatilor ortodocsi li s-a oferit mita in schimbul semnaturilor. Unul din episcopii rusi care nu a semnat de prima data hotararea a fost arestat si intemnitat timp de o saptamana, pana ce a primit sa semneze. Cativa episcopi si mireni s-au temut pentru vietile lor si au parasit orasul.
In cele din urma, Marcu al Efesului a ramas singurul episcop Ortodox din Florenta care a refuzat sa semneze hotararea de unire. „Ortodoxia a fost mai pretioasa pentru Marcu decat Statul; Ortodoxia era vesnica comoara, Biserica adevarata a celor ce sunt mantuiti. Statul bizantin e al taranei; s-a nascut, a inflorit si va pieri. Dar Ortodoxia este pururea si trebuie pastrata precum o lumina vesnica.” Cat despre ceilalti delegati, „desi in launtrul inimilor lor, multi nu au vrut sa semneze, totusi si-au calcat constiinta ortodoxa de frica mortii, pentru bani, pentru hrana sau pentru a-l multumi pe imparat.” Pentru a fi corecti, trebuie spus ca nu toti delegatii din partea Romana au fost de acord cu asemenea masuri. Unul din teologii latini de frunte, dominicanul Ioan de Montero, a insistat in mod repetat ca sa i se ingaduie lui Marcu al Efesului sa se intoarca la discutii, dar Imparatul a refuzat.
La data de 5 iulie 1439, Unirea de la Florenta a fost ratificata. Dupa ce episcopii greci au semnat hotararea, in timp ce papa Eugenie se pregatea sa iscaleasca, a intrebat daca Marcu al Efesului a semnat si el. Cand i s-a spus ca nu, a exclamat: „Atunci nu am obtinut nimic!” Cu toate acestea, o slujba de praznuire a unirii s-a tinut in ziua urmatoare, si grecii s-au intors la Constantinopole. La 1 februarie 1440, navele purtandu-i pe greci au trecut prin Cornul de Aur. Prin negutatorii care au fost in Ferarra si Florenta, faima si rezultatele lui Marcu au sosit inaintea sa in capitala. Dupa ce i s-a istorisit rezistenta sa eroica, norodul astepta sa isi aplaude si sa isi incurajeze eroul. Cineva a descris comportarea populara fata de Marcu, astfel: „Efeseanul privea multimea ce il proslavea pentru ca nu semnase. Poporul il cinstea precum israelitii de demult pe Moise si pe Aaron. Toti il laudau si ii ziceau ‘sfant’”. Chiar si cei ce erau impotriva lui Marcu ziceau: „Nu a primit nici daruri, nici aur” de la papa. Plini de infricosare, credinciosii i-au evitat pe episcopii care semnasera si chiar i-au insultat. Nici clerul ramas in Constantinopole n-a dorit sa slujeasca impreuna cu unionistii. In acest timp, patriarhii rasaritului au anuntat ca nu se considera legati de nimic din cele ce au iscalit reprezentantii lor. Marcu a fost numit un nou Sfant Atanasie si un nou Sfant Ioan Teologul. A fost socotit marturisitor si mucenic de catre aproape intreg trupul bisericii grecesti. A fost intampinat cu respect si entuziasm universal.

Un oficial de la Vatican spune că în Bazilica Sfântul Petru ‘cuplurile’ homosexuale vor primi binecuvântare

Life Site News: Vatican official says St. Peter’s Basilica will bless homosexual ‘couples’

Un oficial de la Vatican spune că în Bazilica Sfântul Petru ‘cuplurile’ homosexuale vor primi binecuvântare

Cardinalul Mauro Gambetti a adăugat că, deocamdată, nimeni nu a cercetat canoanele bazilicii pentru o astfel de binecuvântare.

De Dorothy Cummings McLean, 11 Ianuarie 2024, LifeSiteNews

Bazilica Sfântul Petru, Roma. Michael Haynes/LifeSiteNews

ORAȘUL VATICAN (LifeSiteNews) – Clerul de la Bazilica Sfântul Petru va binecuvânta ‘cuplurile’ de același sex.

Potrivit unui articol apărut astăzi în ziarul italian Il Messaggero, arhipăstorul celei mai faimoase biserici din Roma, cardinalul Mauro Gambetti, a declarat că acolo ar putea avea loc binecuvântări ale ‘cuplurilor’ homosexuale.

„Pentru a arăta lumii fața maternă a Bisericii și în conformitate cu ceea ce a cerut [Papa Francisc]”, ar fi spus Gambetti.

Cu toate acestea, el a adăugat că, deocamdată, nimeni nu a cercetat canoanele bazilicii pentru o astfel de binecuvântare.

„Nu mi se pare că au sosit rapoarte”, a declarat cardinalul și a adăugat că aceștia, probabil clerul bazilicii, ‘se vor mișca direct de-a lungul brazdei care a fost tăiată’.

Gambetti a făcut aceste remarci în timpul unei conferințe de presă despre viitoarea restaurare a celebrului baldachin al lui Bernini.

Posibilitatea unei astfel de situații în Bazilica Sfântul Petru a fost făcută aproape inevitabilă de noua declarație a Papei Francisc privind binecuvântările, Fiducia Supplicans, care prevede posibilitatea unor binecuvântări ‘neliturgice’ a cuplurilor aflate în situații neregulamentare și a cuplurilor de același sex. Cu toate acestea, impactul psihologic și spiritual al binecuvântării unor astfel de cupluri în cel mai faimos sanctuar al creștinătății, va fi imens.

Fiducia Supplicans, pregătită de noul și controversatul prefect pentru Dicasterul pentru Doctrina Credinței, cardinalul Victor Fernández, a stârnit reacții mixte în rândul episcopilor, clerului și laicilor de când a fost lansată, la 18 decembrie 2023. Documentul a fost salutat de preoți activiști LGBT, precum părintele James Martin, a cărui binecuvântare ulterioară a unui cuplu homosexual a fost fotografiată de New York Times, precum și de episcopi din Germania și Belgia. De asemenea, a fost apreciat și în Hong Kong, un oraș aflat sub influența Beijingului. Cu toate acestea, noutățile sale au întâmpinat rezistență din partea episcopilor din Europa Centrală și de Est, America Latină și, mai ales, din Africa. Astăzi, președintele conferințelor episcopale din Africa și Madagascar a declarat că binecuvântarea cuplurilor de același sex de către Fiducia Supplicans nu va fi pusă în aplicare pe continentul său.

Principala dificultate pe care episcopii, preoții și laicii o au cu Fiducia Supplicans este că nu reușește să facă o distincție suficientă între binecuvântarea persoanelor și binecuvântarea relațiilor lor păcătoase, în mod obiectiv. După cum a remarcat recent episcopul catolic bizantin american de Parma, episcopul Robert Pipta, ‘în societatea noastră, cuvântul ‘cuplu’ a ajuns să fie înțeles ca două persoane care au intrat într-o relație care este fie de întâlnire, logodnă sau căsătorie. Conform învățăturii Bisericii, două persoane de același sex nu pot fi în oricare dintre aceste tipuri de relații. Nu poate exista niciodată o binecuvântare a Bisericii pentru acestea’.

Pipta nu este singurul care observă că există o diferență între binecuvântarea unui individ și binecuvântarea unui ‘cuplu’. Arhiepiscopul emerit al Philadelphiei, Charles Chaput, a numit Fiducia Supplicans ‘un exercițiu cu dublă intenție în afirmarea și subminarea simultană a învățăturii catolice cu privire la natura binecuvântărilor și aplicarea lor la relațiile ‘neregulamentare’. El a observat, de asemenea, că documentul ‘a fost interpretat rapid ca o schimbare semnificativă în practica Bisericii’ și a menționat fotografia lui Martin din New York Times.

Permisiunea Papei Francisc, prin intermediul Fiducia Supplicans, de a binecuvânta cuplurile homosexuale, a fost un șoc pentru că el se pronunțase deja împotriva unor astfel de binecuvântări încă din anul 2021. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că prefectul de atunci al Congregației pentru Doctrina Credinței era cardinalul Luis Ladaria Ferrer, un teolog foarte respectat. Ladaria a fost înlocuit în anul 2023 de către arhiepiscopul de atunci Victor Fernández, un argentinian considerat a fi autorul fantomă al unor părți din controversatul document Amoris Laetitia al Papei Francisc, document care conținea o sugestie, pe jumătate ascunsă într-o notă de subsol, potrivit căreia catolicilor aflați în uniuni neregulamentare ar trebui să li se permită să primească Sfânta Împărtășanie.

După cum a ieșit la iveală săptămâna aceasta, Fernández a fost, de asemenea, autorul unei lucrări teologice pornografice în care, printre altele, a pretins că descrie fantezia erotică a unui adolescent despre Domnul nostru Iisus Hristos. Anterior, el a fost cunoscut pentru o lucrare intitulată ‘Arta sărutului’, pe care a apărat-o ca fiind o lucrare catehetică pentru adolescenți.

Biserica Catolică a învățat întotdeauna, la fel ca și legea lui Moise înaintea ei, că actele sexuale între persoane de același sex sunt un păcat extrem de grav. Acest lucru a fost exprimat mai mult sau mai puțin vehement în istoria Bisericii. Catehismul Bisericii Catolice din anul 1992 afirmă următoarele:

2357 Homosexualitatea face referire la relațiile dintre bărbați sau femei care simt o atracție sexuală exclusivă sau predominantă față de persoane de același sex. Aceasta a luat o mare varietate de forme de-a lungul secolelor și în diferite culturi. Geneza sa psihologică rămâne în mare parte neexplicată. Bazându-se pe Sfânta Scriptură, care prezintă actele homosexuale ca fiind acte de gravă depravare (cf. Geneza 19:1-29; Romani 1:24-27; 1 Corinteni 6:10; 1 Timotei 1:10), tradiția a declarat întotdeauna că ‘actele homosexuale sunt intrinsec dezordonate’. (Congregația pentru Doctrina Credinței, Persona humana, 8). Acestea sunt contrare legii naturale. Acestea închid actul sexual către darul vieții. Acestea nu provin dintr-o complementaritate afectivă și sexuală autentică. În niciun caz nu pot fi aprobate.

2358 Numărul bărbaților și femeilor care au tendințe homosexuale profunde nu este neglijabil. Aceștia nu își aleg condiția homosexuală; pentru cei mai mulți dintre ei, aceasta este o încercare. Ei trebuie să fie acceptați cu respect, compasiune și sensibilitate. Trebuie evitat orice semn de discriminare nedreaptă în ceea ce îi privește. Aceste persoane sunt chemate să împlinească voia lui Dumnezeu în viața lor și, dacă sunt creștini, să unească la jertfa Crucii Domnului dificultățile pe care le pot întâmpina din cauza condiției lor.

2359 Persoanele homosexuale sunt chemate la castitate. Prin virtuțile stăpânirii de sine care le învață libertatea interioară, uneori prin sprijinul unei prietenii dezinteresate, prin rugăciune și prin harul sacramental, acestea pot și trebuie să se apropie treptat și cu hotărâre de perfecțiunea creștină.

 

Comentariu saccsiv:

Nu inteleg 2358:

„Aceștia nu își aleg condiția homosexuală”

Adica asa se nasc?

In rest, dupa cum scriam si in articolul Cartea scandaloasă despre orgasme a cardinalului Fernández „Pasiune mistică: Spiritualitate și senzualitate”, multi sunt oripilati, dar, din pacate pentru ei, sunt catolici, adica, oricum, nu sunt bine.

Cititi va rog si:

Papa Francisc către clericii catolici: să decidă fiecare pentru el însuși dacă vrea sau nu să binecuvânteze uniunile homosexuale

 

Cartea scandaloasă despre orgasme a cardinalului Fernández „Pasiune mistică: Spiritualitate și senzualitate”

Life Site News: Scandalous book on orgasms surfaces from Cardinal Fernández

ANUNȚ DE ULTIMĂ ORĂ: a ieșit la iveală o carte scandaloasă despre orgasme a cardinalului Fernández

‘Experiența plină de bucurie a iubirii divine’ nu înseamnă ‘că un homosexual va trebui neapărat să înceteze să mai fie homosexual’, a scris cardinalul Fernández.

De Michael Haynes, 08 Ianuarie 2024, LifeSiteNews

Cardinalul Victor Fernández, noul prefect al DDF

Nota redacției: ATENȚIE! Limbaj explicit conținut în articolul de mai jos.

ORAȘUL VATICAN (LifeSiteNews) – O carte cu conținut sexual explicit scrisă în anul 1998 de cardinalul Victor Manuel Fernández, în care acesta compară modul în care ‘particularitățile bărbaților și ale femeilor în orgasm apar într-un fel și în relația mistică cu Dumnezeu’, a reapărut recent. Lucrarea minimalizează, de asemenea, natura imorală a homosexualității.

9 decembrie: Pomenirea zamislirii Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu de catre Sfanta Ana. Inca una din diferentele dintre ortodocsi si catolici (ce cred in IMACULATA CONCEPTIE)

În luna decembrie, în ziua a noua, pomenirea zămislirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu de către Sfânta Ana.

Domnul şi Dumnezeul nostru, vrând să-Şi gătească Luişi biserică însufleţită şi casă sfântă pentru sălăşluirea Lui, a trimis pe îngerul Său la drepţii Ioachim şi Ana – căci din aceştia avea să se nască Maica Sa după trup – şi a arătat mai dinainte că va zămisli cea stearpă şi cea care nu avea copii, pentru ca să adeverească zămislirea Lui din Sfânta Fecioară. Astfel, Sfânta Fecioară Maria a fost zămislită din făgăduinţă, dar din unire şi din sămânţă bărbătească. Numai Domnul nostru Iisus Hristos a fost zămislit fără unire şi fără sămânţă bărbătească şi S-a născut din Sfânta Fecioară Maria mai presus de înţelegere, aşa cum numai El ştie; fiind Dumnezeu desăvârşit a luat trup desăvârşit, aşa precum şi la început a făcut şi a plăsmuit firea omenească.

Prăznuim dar această zi cu aducere aminte de cuvintele spuse drepţilor Ioachim şi Ana de îngerul care le-a binevestit sfânta zămislire a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Dumnezeu, Cel ce a făcut lumea din nimic, a prefăcut în fapte aceste cuvinte; a trezit pântecele cel sterp spre rodire şi a făcut în chip minunat maică născătoare de copii pe aceea ce îmbătrânise fără să nască. Dumnezeu a dat acest rod vrednic de ruga drepţilor Ioachim şi Ana, din care avea să vină însuşi Dumnezeu în trup spre naşterea din nou a lumii. Dumnezeu a binevoit ca aceşti întelepţi părinţi să nască pe Fecioara, pe cea hotărâtă mai înainte de veac, pe cea aleasă din toate neamurile să fie Născătoare de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie09.htm

Foarte important: Sfânta Fecioară Maria a fost zămislită din făgăduinţă, dar din unire şi din sămânţă bărbătească. Apusul insa, in ratacirea sa constanta, a tot schimbat invatatura pana a ajuns si la … Imaculata Concepţie, conform careia si Maica Domnului s-a zamislit oarecum similar cu Mantuitorul. Sărbătoarea Imaculatei Concepţii, sărbătorită pe 8 decembrie în fiecare an, a fost stabilită de Papa Sixtus IV în 1476, dar aceată doctrină nu a fost definită atunci ca o dogmă, astfel fiecare catolic avea dreptul să creadă sau nu în ea, fără a fi acuzat de erezie. Imaculata Concepţie a fost definită ca dogmă de către Papa Pius IX în 1854, în constituţia sa din 8 decembrie, intitulată Ineffabilis Deus.