SACCSIV – blog ortodox

Generalul Emil Străinu considera si el ca Basescu a castigat alegerile prin folosirea dracismelor

   Citez din articolul Băse l-a bătut pe Geoană cu «Steaua Vrăjitoarelor»:

   Asta susţine Generalul Emil Străinu (foto), specialist în tehnici paranormale.

   Generalul de brigadă Emil Străinu, doctor în ameninţări neconvenţionale, susţine că în timpul confruntării dintre Traian Băsescu şi Mircea Geoană din Palatul Parlamentului grupuri de specialişti în tehnici metapsihice, dispuse în formă de pentagramă în jurul acestei clădiri, au influenţat de la distanţă claritatea mentală a candidaţilor. Adică această campanie a fost un război al “magilor electorali”. Dezvăluirile lui Străinu vin la câteva săptămâni după declaraţiile deputatului PSD Viorel Hrebenciuc, care a spus că în campania electorală Băsescu s-a folosit de “puteri magice”.

Conform spuselor generalului Străinu, grupuri de paranormali, plătite de staff-urile lui Traian Băsescu (stânga) şi Mircea Geoană (dreapta), au format în jurul Palatului Parlamentului o pentagramă pentru a influenţa prin magie prestaţiile candidaţilor la

   “Declaraţia domnului Viorel Hrebenciuc, în care a susţinut folosirea tehnicilor parapsihologice de influenţare şi de dirijare mentală, precum «Flacăra Violetă», reprezintă un act de curaj. E pentru prima dată când politicienii recunosc faptul că aceste tehnici au devenit curente în activitatea lor”, ne-a declarat generalul dr. Emil Străinu, fost consilier parlamentar pe probleme de ameninţări neconvenţionale şi asimetrice.

   Conform afirmaţiilor acestuia, specialiştii în tehnici metapsihice pot fi asemuiţi cu vrăjitori ai secolului XXI care pot influenţa de la distanţă capacităţile intelectuale sau sănătatea unor “persoane- ţintă”.

   Generalul ne-a explicat că în perioada dintre declanşarea fazei finale a campaniei electorale pentru Preşedinţie, până la consumarea ei, cei mai mulţi specialişti în ocultism au fost angajaţi în staff- urile de campanie ale celor mai importanţi competitori.

   Astfel, în timpul confruntărilor dintre candidaţii la Preşedinţie care au avut loc în Palatul Parlamentului, pe 19 noiembrie 2009 şi pe 3 decembrie 2009, în jurul acestei clădiri au fost dispuse, sub formă de pentagramă, model geometric cunoscut în ezoterism drept “Steaua Vrăjitoarelor”, grupuri de meditaţie care au încercat să influenţeze mental starea de spirit, sănătatea şi claritatea mentală a lui Băsescu, a lui Geoană şi a lui Antonescu.

   Fiecare candidat a avut grupurile proprii de influenţă mentală de la distanţă. Bătălia s-a dat, de fapt, între capacităţile persuasive şi de influenţare a grupurilor de control mental. Numărul membrilor unui asemenea grup a variat între un minim de 5 persoane şi un maxim de 20.

   Vârful pentagramei magice era în Cişmigiu

   “Din informaţiile pe care le deţin, în timpul ultimei confruntări dintre Băsescu şi Geoană, una din pentagrame avea vârful în parcul Cişmigiu, format dintr- un grup de 20 de persoane, alte două colţuri în parcul Izvor şi monumentul de pe bd. 13 Septembrie, iar ultimele două colţuri lângă clubul Level şi Poşta Puişor. Au câştigat cei mai buni în domeniul parapsihologiei”, a precizat Străinu. El spune că a devenit o modă ca anumite partide politice din ţara noastră să aibă în staff-urile lor celule de influenţare şi de analiză psihotronică, pe care le utilizează curent în înfruntările cu adversarii.

   La fel se întâmplă, precizează generalul, şi în domeniul afacerilor. Din păcate, aceste tehnici sunt folosite la noi exclusiv în zona privată, în timp ce structurile statului nu pot apăra cetăţeanul împotriva acestui tip de agresiune.

   Este denumită şi «Steaua lui Satana»

   Pentagrama este o stea cu cinci colţuri, liniile folosite în desenarea unei pentagrame fiind intacte şi continue, de unde denumirea de Nod fără de Sfârşit. Pentru ocultişti, este un simbol precreştin cunoscut şi sub numele de Steaua Vieţii, Pentalpha, Rădăcina Druidului, Piciorul Vrăjitoarelor, Crucea Vrăjitoarelor, Steaua Vrăjitoarelor, iar pentru unii, poartă denumirea şi de Steaua lui Satana. Vârfurile pentagramei simbolizează Pământul – adică stabilitate, anduranţă fizică; Focul – curaj, îndrăzneală; Apa – emoţie, intuiţie; Aerul – inteligenţă, arte; Spiritul – Divinitate.

   Hrebenciuc a menţionat primul magia

   Viorel Hrebenciuc (foto), şeful campaniei electorale a candidatului la Preşedinţie Mircea Geoană, a fost primul care a amintit de folosirea magiei de către Traian Băsescu. Hrebenciuc a precizat că joi, 3 decembrie, când a avut loc înfruntarea televizată dintre Băsescu şi Geoană, actualul preşedinte a fost favorizat de “Flacăra Violetă”, datorită zodiei, Scorpion, în care s-a născut. “Flacăra Violetă”, în egipteana veche Sagguara (Focul sacru), anihilează energiile negative ale persoanelor care beneficiază de puterea ei. (Radu Nistor)

   Două milioane de euro pentru prestaţia de «mag electoral»

   Surse din cadrul masoneriei din România ne-au spus că nu doar parapsihologii autohtoni au acţionat în timpul campaniei electorale, ci şi câţiva străini, respectiv din Israel şi din Statele Unite ale Americii. Aceştia din urmă au fost foarte bine plătiţi pentru prestaţiilor lor, cu sume cuprinse între unul şi două milioane de euro de persoană.

   Preşedintele, despre paranormali: «Îi folosesc şi americanii, şi ruşii»

   În emisiunea din 29 decembrie 2009, Băsescu a fost întrebat la OTV dacă ştie despre practicile magice la nivel de stat. Preşedintele României a spus despre paranormali: “Îi folosesc şi americanii, şi ruşii”. Întrebat despre existenţa unor structuri româneşti specializate în acest domeniu, Traian Băsescu, a spus: “Chiar dacă îi avem, eu nu-i ştiu!”.

   Comentariu saccsiv:

   Adica dracisme … chiar daca generalul Emil Străinu le numeste altfel. Este interesant (iar din anumit punct de vederea chiar bine) ca se vorbeste din ce in ce mai des si mai pe fata de astfel de chestiuni. Trebuie sa se stie ca ele exista, pacat insa ca nu se specifica foarte clar ceea ce sunt: lucruri diavolesti. Aceste informatii sunt utile si pentru dumirirea crestinilor, pentru a se intelege foarte clar anti crestinismul clasei politice.

   Cititi va rog si:

Comentariul zilei (04.12.2009): POLITCA si CRESTINISMUL 

Viorel Hrebenciuc si ocultismul din politica romaneasca

Comentariul zilei (22.12.2009): PAGANISMUL este imbratisat de din ce in ce mai multi factori de decizie din Romania …

Viorel Hrebenciuc si ocultismul din politica romaneasca

Posted in Flacara violeta, Traian Basescu, Viorel Hrebenciuc by saccsiv on decembrie 20, 2009

   Citez din articolul Băsescu a fost ajutat de „Flacăra violetă” la dezbaterea cu Geoană, susţine Viorel Hrebenciuc:

   Strategul PSD, Viorel Hrebenciuc, a dat o explicaţie originală referitoare la succesul lui Traian Băsescu în dezbaterea cu Mircea Geoană, dinaintea turului II al alegerilor prezidenţiale: Eu cred în ezoterism. Nu am vrut să pun confruntarea joi. Băsescu e atunci în formă maximă pentru că poartă violet.

    Viorel Hrebenciuc pare să creadă că pedeliştii au apelat şi la altfel de strategii în campanie

   Strategul PSD a mărturisit marţi seară la Antena 3 că a acceptat să pună dezbaterea Geoană-Băsescu într-o joi, deşi în această zi a săptămânii preşedintele este în forţă. Potrivit lui Hrebenciuc, joia este a Flăcării violete, iar Băsescu a purtat mai mereu violet. Aşa s-ar explica şi succesul acestuia, sugerează pesedistul.

   Declaraţia sa aproape că a trecut neobservată, dar a fost remarcată de jurnalista Sorina Matei pe blogul ei. Hrebenciuc a vorbit  despre modul în care a vrut să fixeze data confruntării dintre Mircea Geoană şi Traian Băsescu. A vrut să evite ziua de joi, pentru că Băsescu ar fi puternic atunci.

   „Cei din PD-L purtau cravate şi pulovăre violete”
   “ Am stat foarte mult pe gânduri, mi-a trecut prin gând şi am vrut să evit orice fel de dezbatere şi am avut această chestiune între a alege între miercuri şi joi, aici era clinciul în care puteam să rup această chestiune, numai că între timp începuseră atacurile cu vezi doamne, vizavi de laşitatea domnului Geoană care nu vrea să participe la dezbateri. Decizia mea a fost atunci să facem această dezbatere, am ales ziua de joi, deşi domnia sa este în forţă în ziua de joi, pentru că este violetul acela pe care îl purta, dar e altă chestiune în care nu vreau să intru… O să discutăm….  Deci în ziua de joi în general Băsescu este în formă maximă pentru că cel puţin cei care se ocupă de ezoterie ştiu ce înseamnă Ziua Flăcării violete, şi dacă aţi observat cei din PD-L purtau violet şi cravatele, şi pulovărele, şi pulovărul pe care îl purta Băsescu. Deci există o filiaţie aici. Eu cred în treaba asta, dar nu e cazul să dezvoltăm aici, putem să facem o emisiune separată.”, a spus Hrebenciuc.
   Jurnalista Sorina Matei susţine că Hrebenciuc este practicant un iniţiat într-ale clarvăzătorilor şi că mai nou, chiar şi şeful PSD Mircea Geoană ar fi ajuns să creadă în aşa ceva.
   Dâncu: Unii politicieni apelează la vrăjitoare, numerologi, bioenergeticieni
   Despre strategie politică, ezoterism şi bionergeticieni a vorbit însă pentru REALITATEA.NET, sociologul Vasile Dâncu. „Oamenii politici se bazează pe absolut orice i-ar putea ajuta în campanie. De aceea ajung să apeleze la vrăjitoare, numerologi, consultanţi de campanie care se bat cap în cap, iar strategiile lor ajung să semene precum un mozaic. Nu mă surprinde această declaraţie a lui Viorel Hrebenciuc. Domnia sa a vrut să-şi spiritualizeze imaginea, într-un moment în care în partid s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Eu pe Viorel Hrebenciuc îl cunosc de multă vreme, este o personalitate mai complexă decât lasă să se întrevadă, a stat multă vreme într-o umbră a politicii, a fost pe nedrept considerat marele sforar, marele corupt, după care i-a plăcut această imagine. Ştiu că practică yoga şi este expert în aceste domenii mai ezoterice”, spune Dâncu.
   Acesta povesteşte că de-a lungul timpului în campaniile electorale a întâlnit candidaţi la funcţii importante care au apelat la specialişti în bioenergie, care să le ofere o protecţie energetică. „Viaţa politicienilor la vârf şi echilibrul emoţional al acestora sunt foarte instabile. Stresul este foarte mare. Un astfel de politician este asaltat de tot felul de personaje oculte. Când începi să ai probleme în sondaje, când lumea nu-ţi receptează mesajul, apelezi la soluţia aceasta miraculoasă. Uneori politicienii se comportă precum nişte copii”, crede sociologul clujean.
   Directorul executiv al Institutului pentru Politici Publice (IPP), Adrian Moraru, spune că declaraţiile lui Hrebenciuc îl depăşesc. „Sper că nu a ajuns la magie neagră. Ceea ce spune domnul Hrebenciuc mă depăşeşte, dânsul pare iniţiat”, afirmă Moraru.
   Viorel Hrebenciuc nu a putut fi contactat pentru a comenta aceste declaraţii
   Ce este Flacăra violetă?
   Potrivit site-ului Lucrătorul în lumină, „Flacăra Violetă este un dar din inima Dumnezeului nostru Mamă-Tată. Scopul Divin al acestui dar este de a ajuta Omenirea să transmute în lumină atrocităţile create de noi inconştient prin folosirea greşită a gândurilor şi sentimentelor. Aceasta include orice există în planul fizic şi nu reflectă iubirea, armonia şi echilibrul Raiului pe Pământ”.
   O explicaţie ceva mai nuanţată apare într-o carte semnată de Elena Cociş şi Nicolae Oprica – Razele Iniţiatice ale Arhanghelilor, Editura FOR YOU. „Flacară Violetă cu reflexe de argintiu este guvernată de Maestrul Înalţat Saint Germain, cel ce contribuie, alături de celelalte fiinţe celeste, la purificarea lumii, la evoluţia spirituală a rasei umane. Astfel, Saint Germain aduce energia sa alături de a Arhanghelului Mihail – când intenţia este focalizată pe înlăturarea energiilor negative, oriunde s-ar găsi ele, şi transformarea lor în energii pozitive. De asemenea, alături de Raza Arhanghelului Rafael, Flacăra Violet-Argintie este invocată în aplicarea terapiilor, mai ales atunci când suferinţele sunt determinate de perturbări ale câmpurilor energetice, de prezenţa energiilor malefice sau a celor negative, ca urmare a anturajului nepotrivit, a stresului, a atacurilor PSI etc. Flacăra Violetă, denumită şi Focul Violet, este un aspect al Razei Violet şi reprezintă o energie spirituală concentrată în special pe curăţare şi protecţie energetica, care poate vindeca suferinţele fizice şi emoţionale şi participa, extrem de eficient, în procesul evoluţiei spirituale a omenirii. Pentru oricare dintre aspectele vieţii am invoca-o, ea se va manifesta prin calităţile milei, iertării, libertăţii şi transmutării”.

   Comentariu saccsiv:

   Studierea ultimului paragraf din articolul de mai sus va va duce spre vastele domenii ale teosofiei, masoneriei, ocultismului … Mai pe scurt, spre dracisme.

   E bine ca din cand in cand se mai dau pe fata politicienii, dar e rau ca majoritatea lor sunt deschisi spre aceste domenii, inclusiv spre vrajitorie. Unii o fac la modul foarte serios, altii ca amatori, dar aproape toti intorc spatele crestinismului. Spun „aproape”, deoarece poate teoretic or fi cativa altfel. Eu insa nu cunosc niciunul.

   E grav pentru tara asta si deoarece unii astfel de amatori se duc pe la vrajitoare ce au relatii inclusiv cu personaje strans legate de servicii de spionaj straine …   

   Nu stiu daca e real ce a spus Hrebenciuc despre acea zi de joi, insa e sigura aplecarea politicienilor romani spre aceste dracisme. Indiferent din ce partid fac ei parte. Lucrurile se leaga prieteni, altfel nu se reusea distrugerea acestei tari in asemenea hal:

PARLAMENTUL si GUVERNUL Romaniei, marionete ale PAPUSARILOR planetari

O parte a pretului fotoliului prezidential? ROSIA MONTANA …