SACCSIV – blog ortodox

CAND A FOST CREAT TIMPUL? Ce-a fost mai intai, timpul sau soarele, luna, stelele (adica ceasul)? Spunem ca avem o zi pentru ca asa se misca soarele pe bolta cereasca sau e invers, adica asa se misca pentru a avea o zi? Ce-a fost mai inainte, LUMINA sau LUMINATORII?

Posted in DAN BADULESCU, FACEREA LUMII by saccsiv on iunie 21, 2021

Repostez un articol din 2013, pentru cititorii mai noi ai acestui blog:

Stim din Psalmul 89,4 ca:

Ca o mie de ani inaintea ochilor Tai sunt ca ziua de ieri, care a trecut si ca straja noptii

De ce?

Mai stim din Crez ca:

Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, 
Unul-Născut,  Care din Tătal S-a născut, mai înainte de toţi vecii

Ce inseamna acest „mai înainte de toţi vecii”?

Si mai aflam din Facerea ca:

1.         La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.

2.         Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.

3.         Şi a zis Dumnezeu: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină.

4.         Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric.

5.         Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi.

6.         Şi a zis Dumnezeu: „Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape!” Şi a fost aşa.

7.         A făcut Dumnezeu tăria şi a despărţit Dumnezeu apele cele de sub tărie de apele cele de deasupra tăriei.

8.         Tăria a numit-o Dumnezeu cer. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a doua.

9.         Şi a zis Dumnezeu: „Să se adune apele cele de sub cer la un loc şi să se arate uscatul!” Şi a fost aşa. şi s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor şi s-a arătat uscatul.

10.      Uscatul l-a numit Dumnezeu pământ, iar adunarea apelor a numit-o mări. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.

11.      Apoi a zis Dumnezeu: „Să dea pământul din sine verdeaţă: iarbă, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţă în sine, după fel, pe pământ!” Şi a fost aşa.

12.      Pământul a dat din sine verdeaţă: iarbă, care face sămânţă, după felul şi după asemănarea ei, şi pomi roditori, cu sămânţă, după fel, pe pământ. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.

13.      Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a treia.

14.      Şi a zis Dumnezeu: „Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte şi să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele şi anii,

15.      Şi să slujească drept luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pământul. Şi a fost aşa.

16.      A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mare pentru cârmuirea zilei şi luminătorul cel mai mic pentru cârmuirea nopţii, şi stelele.

17.      Şi le-a pus Dumnezeu pe tăria cerului, ca să lumineze pământul,

18.      Să cârmuiască ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.

19.      Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a patra.

20.      Apoi a zis Dumnezeu: „Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!” Şi a fost aşa.

21.      A făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii, care mişună în ape, unde ele se prăsesc după felul lor, şi toate păsările înaripate după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.

22.      Şi le-a binecuvântat Dumnezeu şi a zis: „Prăsiţi-vă şi vă înmulţiţi şi umpleţi apele mărilor şi păsările să se înmulţească pe pământ!

23.      Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a cincea.

24.      Apoi a zis Dumnezeu: „Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor”. Şi a fost aşa.

25.      A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.

26.      Şi a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!”

27.      Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.

28.      Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!”

29.      Apoi a zis Dumnezeu: „Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră.

30.      Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viată, le dau toată iarba verde spre hrană. Şi a fost aşa.

31.      Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea.

 Adica a fost lumina inainte de luminatori? Si a fost timp inainte de „ceas”?

Ca sa intelegem mai bine ce si cum am ales excelentul material CRONOLOGIA scris de parintele Dan Bădulescu. E amplu, dar va rog sa-l cititi cu rabdare, caci nici tema nu e simpla:

(more…)

Video: Părintele Dan Bădulescu despre „crede si nu cerceta” propaganda pro-vaccin

Posted in DAN BADULESCU, vaccin by saccsiv on februarie 1, 2021
Tagged with: ,

Video: Părintele Dan Bădulescu despre vaccinul „anti-COVID”

Active News a postat acest video:

https://rumble.com/vcn7g6-printele-dan-bdulescu-despre-vaccinul-anti-covid.html

Vizionati va rog si:

Pentru cei ce n-au auzit inca de parintele Dan Badulescu, cateva dintre textele sale le puteti citi la:

CAND A FOST CREAT TIMPUL? Ce-a fost mai intai, timpul sau soarele, luna, stelele (adica ceasul)? Spunem ca avem o zi pentru ca asa se misca soarele pe bolta cereasca sau e invers, adica asa se misca pentru a avea o zi? Ce-a fost mai inainte, LUMINA sau LUMINATORII?

SI DACA NU SE INVARTE? S-a convertit Galileo Galiei la geocentrism in ultima parte a vietii sale?

Pr. Dan Badulescu: RADIESTEZIA – vrajitorie in haine moderne

Despre Cosmologia bisericească:

Si un citat pe o tema ce nu trebuie nicicand ignorata, mai ales in vremurile care vin:

Cu privire la imaginaţie trebuie amintită observaţia Sf. Nicodim Aghioritul: ,,… după concepţia marelui teolog Sf. Maxim, Adam a fost creat fără imaginaţie. De aceea nu-şi închipuia nimic, nici nu se robea simţurilor, nici formelor şi lucrurilor ce decad sub simţuri…
Omul (prin imaginaţie) a umplut cu diferite amăgiri etica filosofică, fizica a umplut-o cu multe opinii neadevărate (ψευδ), iar teologia cu dogme false. Răul cel mare este că au îmbrăţişat această minciună şi o ţin de adevăr. În loc de teologi apar nişte fantasmagorişti, care se bazează pe iscusinţa minţii, cum zice Apostolul. Sârguieşte-te, deci, a-ţi păstra mintea
curată şi fără forme, culori, distanţe şi orice fantezie, cum a creat-o Dumnezeu.”

 

Pr. Dan Badulescu: RADIESTEZIA – vrajitorie in haine moderne

Posted in DAN BADULESCU, rubrica incepatorului by saccsiv on februarie 23, 2014

VRĂJITORIE ÎN HAINE MODERNE: RADIESTEZIA

Cine nu a auzit de odioasa „vânătoare de vrăjitoare” din „întunecatul ev mediu”? Partidul comunist şi literatura masonică liber-cugetătoare au avut grijă să ne inoculeze repulsia faţă de prigoana exercitată de „biserică” împotriva acelor biete femei „nevinovate” (sau uneori eretici: catari, evrei etc., la fel de „nevinovaţi”) ce aveau neşansa să cadă în mâinile inchiziţiei, şi de acolo, în urma unor cumplite torturi, să-şi termine zilele fie pe rug, fie înecaţi. De aici vine şi dreapta mânie împotriva cruzimii inumane a „bisericii”.

Această „spălare a creierelor”, care are de fapt efectul contrar, adică întinarea lor cu idei anticreştine, a realizat în mulţi dintre noi o serie de stâlciri ale minţii cum ar fi: confuzia dintre adevărata Biserică a lui Hristos, cea Ortodoxă ce nu cunoaşte asemenea represalii, şi  aşa-zisa „biserică catolică”  dimpreună cu odioasa sa instituţie inchiziţia, sau cu ordinul – la fel de odios – al iezuiţilor. Cei naivi şi cu omenie umanistă sunt oricând astfel gata să ia partea bieţilor eretici şi vrăjitoare şi să trimită la stâlpul infamiei ruşinoasa instituţie a bisericii. Şi asta nu numai în anii comunismului, ci, ca o remanenţă, şi în anii de acum.

(more…)

SI DACA NU SE INVARTE? S-a convertit Galileo Galiei la geocentrism in ultima parte a vietii sale?

Posted in DAN BADULESCU, GALILEO GALILEI, GEOCENTRISM by saccsiv on iunie 24, 2013