Saccsiv – Weblog

„DIVORTUL ADMINISTRATIV”. Din 2011 se divorteaza la primarie: RAPID si GRATIS …

Posted in DIVORT, FAMILIA, PRIMARIE, Romania by saccsiv on Ianuarie 13, 2011

Citez din articolul Divorţul la primărie – noutatea începutului de an. Avantaje: e rapid şi e gratis:

Faci cererea, ţi se dau 30 de zile de reflecţie şi, dacă nu te-ai răzgândit, în alte 15 zile primeşti actul de divorţ. Există, însă, câteva condiţii pentru „divorţul administrativ”

Primăria te căsătoreşte şi, din 2011, tot primăria te şi divorţează. Divorţul la primărie este gratis şi durează 30 de zile. Trebuie doar să completezi o cerere şi o „declaraţie de stăruinţă”. Condiţiile pentru un divorţ administrativ sunt ca ambii soţi să fie de acord cu desfacerea căsătoriei, să se înţeleagă asupra numelui pe care îl vor purta ulterior, să nu aibă copii minori şi niciunul dintre soţi să nu fie pus sub interdicţie.
De la intrarea în vigoare a Legii 202/2010 – privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor – la oficiile de stare civilă din cadrul primăriilor din cele şase sectoare ale Capitalei s-au primit peste 20 de cereri de divorţ administrative. Cuplurile care vor să se separe sunt fie recent căsătorite, fie se află în pragul vârstei a treia. În Capitală, primăriile susţin că au primit instrucţiuni despre cum să divorţeze, dar în ţară acestea aşteaptă normele metodologice de aplicare a legii.

Două cereri de divorţ pe zi, la primăriile de sector

„În medie, primim două cereri pe zi pentru divorţ administrativ. Unul dintre cupluri s-a căsătorit în august anul trecut şi acum vrea să divorţeze. Altul a venit ca şi când avea cu totul altă treabă. Au venit în acelaşi autoturism, au completat cererea, s-au interesat când să vină după certificatul de divorţ şi apoi au plecat tot împreună”, ne-a declarat directorul Oficiului Stării Civile sector 4, Daniela Hrinciuc. La sectorul 5, oamenii s-au interesat de divorţul administrativ chiar din primele zile ale anului. „În timp ce completau cererea de divorţ, am aflat că mai înaintase una şi la judecătorie. Oamenii au stăruit să-i divorţăm noi, pe motiv că la judecătorie au depus acţiunea de divorţ în august şi nici acum n-a fost soluţionată. Legea nu ne permite când mai există o astfel de solicitare, aşa că i-am trimis la judecătorie să divorţeze”, ne-au povestit angajatele de la Starea Civilă sector 5.

Timişoara aşteaptă normele de aplicare a legii

În sectorul 6, până acum au fost depuse şase cereri. Cele mai multe sunt persoane de vârsta a doua şi chiar a treia. La primăria din Timişoara nu s-au înregistrat încă cereri de divorţ. Vasile Tărciatu, şeful Serviciului de Evidenţă a Populaţiei din Timişoara, spune că, dacă vor exista solicitări de divorţ înainte de a apărea normele metodologice de aplicare a legii, soluţionarea acestora va fi amânată.
„L-am informat oficial pe prefectul de Timiş, pentru ca acesta să intervină la Bucureşti spre a fi urgentată elaborarea respectivelor norme metodologice”, a declarat şeful Serviciului de Evidenţă a Populaţiei din Timişoara. „În momentul în care vor exista aceste norme metodologice de aplicare a legii, dacă vom primi solicitări de divorţ, vom aplica legea”, a mai spus Tărciatu.

Primăria Iaşi n-are pe cine să divorţeze

La Iaşi, după mai bine de două săptămâni de la data intrării în vigoare a legii, niciun cuplu nu a apelat la ofiţerii stării civile pentru divorţ.
„Nu există în acest moment nicio declaraţie depusă pentru divorţul administrativ. Oricum, noi suntem pregătiţi. Cei ce doresc să apeleze la această cale trebuie să ştie că au 30 de zile la dispoziţie să îşi regândească decizia. Dacă rămân hotărâţi, vor primi certificatul de divorţ peste alte 15 zile”, a declarat Rodica Mihăilă, şefa Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor Iaşi.

Comentariu saccsiv:

Consider ca este inca un pas spre distrugerea familiei, unul din punctele esentiale ale doctrinei NOII ORDINI MONDIALE:

ARTICOLUL ZILEI (15.12.2010): ORDINUL ILUMINAŢILOR – Problema evreiasca – parintele Victor Moise. COMPLETARI NECESARE

Anunțuri

Propunere de dezbatere cu privire la COMUNICATUL DE PRESA al Patriarhiei ce stipuleaza masurile impotriva PREOTILOR CE SE RECASATORESC dar si impotriva celor … DIVORTATI

Posted in CASATORIE, DIVORT, PREOT by saccsiv on Martie 15, 2010

   Citez din articolul COMUNICAT DE PRESĂ: MĂSURI PASTORALE PENTRU ÎNTĂRIREA INSTITUŢIEI FAMILIEI PREOTULUI ORTODOX – Precizări în legătură cu o recentă hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române –:

   Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa de lucru din 11 februarie 2010 (temei nr.1092/2010) a luat în examinare statutul preoţilor divorţaţi sau divorţaţi şi recăsătoriţi, în vederea adoptării unor măsuri cu caracter unitar şi obligatoriu în eparhiile Patriarhiei Române, informează Cancelaria Sfântului Sinod şi Biroul de Presă al Patriarhiei Române
   Hotărârea are ca scop întărirea instituţiei familiei preotului ortodox prin măsuri pastorale care au rolul de a consolida şi evidenţia personalitatea religios-morală a preotului şi a întregii lui familii în comunitate, ca exemplu de trăire morală şi comportament creştin, precum şi ca factor esenţial pentru o bună pastoraţie a credincioşilor.
   În acelaşi timp, pentru a păstra, potrivit îndatoririlor sale, „unitatea dogmatică, liturgică şi canonică, precum şi comuniunea cu întreaga Biserică Ortodoxă”(art.14 lit.a) din Statut) şi fidelitatea faţă de disciplina Bisericii Ortodoxe Universale, Sfântul Sinod a hotărât ca la nivelul eparhiilor Înaltpreasfinţiţii şi Preasfinţiţii Chiriarhi să respecte cu stricteţe prevederile canonice, statutare şi regulamentare bisericeşti, care nu admit recăsătorirea clericilor, sancţionând, potrivit prevederilor regulamentare, clericii aflaţi în această situaţie.
   În acest sens, pentru întărirea stabilităţii şi unităţii familiei creştine, sporirea disciplinei şi moralităţii în rândul preoţilor de mir, precum şi pentru diminuarea cazurilor care influenţează în mod negativ viaţa şi activitatea bisericească, hotărârea Sfântul Sinod prevede următoarele: clericii divorţaţi sau divorţaţi şi recăsătoriţi, precum şi cei văduvi şi recăsătoriţi nu pot ocupa posturi de conducere în administraţia bisericească, la nivel de protopopiat, eparhie şi Patriarhie; nu pot ocupa postul de preot paroh, care este post de conducere; nu vor putea promova în alte parohii; nu pot fi propuşi şi nu pot primi ranguri bisericeşti; nu pot fi încadraţi şi nu pot funcţiona în învăţământul teologic preuniversitar sau universitar; nu pot solicita mutarea de la o eparhie la alta decât cu observarea atentă a situaţiei canonice şi menţionarea acesteia în fişa personală.
   Preoţii care divorţează şi se recăsătoresc vor fi sancţionaţi cu pedeapsa depunerii din treapta preoţiei. Dacă se va constata că preotul care a primit această sancţiune a fost părăsit de soţie, are rezultate pastorale deosebite, dovedeşte calităţi misionar – pastorale şi comportament bisericesc, are relaţii bune cu credincioşii din parohie, are o pregătire teologică deosebită, are copii în întreţinere, ca măsură pastorală şi de pedagogie creştină, vor fi identificate modalităţi de folosire a unor astfel de preoţi, de la caz la caz, în administraţia bisericească, în activităţi filantropice, în activităţi cu caracter cultural-educaţional, în învăţământul de stat sau în posturi neclericale de cântăreţi bisericeşti pentru a nu fi îndepărtaţi din cadrul bisericii, chiar dacă nu mai slujesc la Sfântul Altar.
   În concluzie, soluţiile pastorale prevăzute de recenta hotărâre a Sfântului Sinod evidenţiază modalitatea de menţinere a ordinii canonice în Biserica Ortodoxă Română în paralel cu ajutorarea preoţilor divorţaţi sau divorţaţi şi recăsătoriţi.

   Iata ce putem citi in articolul Starea civila a preotilor si diaconilor dupa Sfintele Canoane:

   In Biserica veche au existat trei trepte ierarhice: diaconii instituiti din primul an de existenta a comunitatii din Ie­rusalim (FA VI, 1-6); prezbiterii sau preotii instituiti prin hirotonie de catre Apostoli (Fapte XIV, 23), iar mai tarziu de catre episcopi (Luca X, 1-24) si epi­scopii, initial colaboratorii Sfintilor Apostoli, carora le-a fost incredintata condu­cerea bisericilor locale devenind astfel succesorii directi si nemijlociti ai acestora.

   Pentru toate aceste trepte ierarhice se cereau calitati morale deosebite. Sfantul Apostol Pavel, in epistola sa catre Timotei, episcopul Efesului, ne arata care sunt ca­litatile morale necesare candidatilor la cler: „Se cuvine insa episcopului sa fie fara de prihana, barbat al unei femei, treaz, cuminte, cuviincios si primitor de straini, destoinic sa invete pe altii, nebetiv, nedeprins sa bata, neagonisitor de castig urat, ci bland, pasnic, neiubitor de argint, bun chivernisitor in casa lui, avand copii ascultatori cu toata bunacuviinta” (I Timotei I, 2-4).

   Acelasi autor scrie si lui Tit episcopul Cre­tei: „De este cineva fara de prihana, barbat al unei femei, avand fii credinciosi, nu sub invinuire de desfranare sau neascultatori” (Tit I,  6).

   Sfantul Apostol Pavel nu aminteste nimic despre celibat ci dimpotriva, el arata ca cei vechi (preoti si diaconi) erau casa­toriti cu o singura femeie. Evident, nu toti episcopii, preotii si diaconii au fost ca­satoriti in timpul Apostolilor.

   Daca cercetam Istoria Bisericii primelor trei secole, vom constata ca preotii si episcopii necasatoriti nu erau mai numerosi decat cei casa­toriti.

   Practica bisericeasca a primelor trei secole a oferit posibilitatea slujirii preo­testi atat celor casatoriti cat si celor necasatoriti, fara nici o discriminare.

   Biserica a recunoscut si a aprobat casatoria preotilor, intemeindu-se pe insusi actul creatiei dupa Scriptura, unde citim: „Si a zis Domnul Dumnezeu: Nu e bine sa fie omul singur, sa-i facem, ajutor potrivit pentru el” (Facere II, 18). Si a facut Dumnezeu ajutor lui Adam, pe care El l-a numit femeie. „Si a privit Dumnezeu toate cate facuse si iata ca erau bune foarte” (Facere I, 31).

   Preotia in Vechiul Testament, ca sa o implineasca, cum reiese si din raspunsul Mantuitorului referitor la casatorie, dat fariseilor „N-ati citit ca cel ce i-a facut de la inceput, i-a facut barbat si femeie?” Si a zis: „Pentru aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup” (Matei XIX, 4-6; Efeseni V, 23-32). Si Apostolul Pavel spune, la randul sau evreilor: „Cinstita este casatoria intru toate si patul nespurcat” (Evrei XIII, 4).

   Intr-adevar Sfantul Apostol Pavel prefera pentru sine si chiar pentru cei care se devoteaza slujirii lui Dumnezeu si chemarii Bisericii, viata celibatara, dar nu o cerea si celorlalti.

   In sprijinul celor afirmate putem cita cazul Sfintilor Apostoli Petru si Filip, des­pre care Sfanta Scriptura ne spune ca erau casatoriti. Chiar si Sfantul Apostol Pavel, cand l-a numit pe Timotei episcop in Creta nu s-a impiedicat de faptul ca acesta era casatorit.

   Marturiile scripturistice si patristice atesta in mod incontestabil ca in Biserica Veche au slujit clerici casatoriti si necasatoriti. Aceasta practica a Bisericii Vechi a fost inscrisa ca lege pozitiva si in textele sfintelor canoane, care reglementeaza starea civila a cle­rului. Casatoria preotilor, dupa aceste canoane, a fost si este nu numai ingaduita, ci oarecum chiar recomandata.

   Canonul 5 apostolic opreste pe clerici sa-si lase sotia pe motive de evlavie, spunand: „Episcopul, preotul si diaconul nu trebuie sa-si lase sotia pe motive de evlavie; de o va lasa, sa se afuriseasca, iar daca staruie in gresala, sa se cateriseasca„.

   Canonul 51 apostolic pedepseste cu caterisirea pe acel cleric, care se abtine de la casatorie din ingretosare pentru aceasta taina.

   Practica Bisericii in secolul al III-lea in privinta starii civile a clerului nu a fost nicidecum impotriva casatoriei. Casatoria clerului, a fost un lucru normal. Canoanele Bisericii au recunoscut legalitatea casatoriei preotilor cu conditia ca aceasta sa fie facuta inainte de hirotonie; dupa hirotonie casatoria este permisa numai citetilor si cantaretilor.

   Pentru ca Biserica a tinut totdeauna la demnitatea clerului ea a fixat niste reguli referitoare la modul casatoriei acestuia. Astfel canonul 17 apostolic arata ca: „cel ce s-a casatorit de doua ori dupa botez, sau a avut concubina nu poate fi episcop, sau prezbiter, sau diacon sau orice din catalogul ieraticesc„.

   Pe clerul casatorit a doua oara canonul 12 al Sfantului Vasile cel Mare il opreste cu desavarsire de la slujire.

   Pentru a apara demnitatea clerului, cano­nul al 8-lea al sinodului din Neocezarea, spune: „De se va vadi in public ca sotia cuiva care este laic a comis adulter, unul ca acela nu poate veni in slujba preoteasca. Iar daca ea va comite adulter dupa hirotonie, el este dator sa o demita, iar de va vietui cu dansa nu poate tine slujba ce i s-a incredintat„.

   Problema casatoriei clerului a ramas si dupa sinodul de la Niceea; casatoria nu a fost interzisa, si nici celibatul impus, desi dupa o traditie relatata de istoricul Socrate sinodul ar fi dezbatut, si aceasta problema. Impotriva celor care au vrut sa im­puna celibatul s-a ridicat Pafnutie, un batran episcop de Tebaida de sus (Egipt), vestit prin viata sa de ascet.

   Sub influenta monahismului, societatea vea­cului al II-lea a inceput sa stimeze mai mult pe preotii necasatoriti decat pe cei casa­toriti. S-a ajuns pana acolo incat credinciosii au inceput sa refuze primirea cumine­caturii de la un preot casatorit. Evident Biserica a fost silita sa ia atitudine impotriva unor astfel de manifestari. Sinodul din Gangra (340) a luat apararea preotilor casatoriti hotarand ca „daca cineva ar afirma ca nu se cuvine a primi cuminecatura de la un prezbiter insurat, cand liturghiseste acesta, sa fie anatema„.

   Despre celibatul obligatoriu, pentru persoanele care oficiaza Sfintele Taine, nu exista nici o urma in Istoria Bisericii Apusene din primele trei secole. Numai in secolul al IV-lea la unele sinoade locale apusene, sub influenta directiei ascetice si a monahismului rasaritean, care pana atunci a inceput sa se generalizeze in Biserica, incepea se iveasca aceasta conceptie.

   Problema celibatului clericilor o gasim consemnata pentru prima data in canonul 33 al sinodului din Elvira in Spania, din anul 306, care interzice celor ce sunt chemati sa fie propovaduitori ai Evangheliei, fie episcopi, preoti sau diaconi, sa aiba vreun fel de legaturi cu sotia lor si sa aiba copii, sub pedeapsa caterisirii.

   A doua dispozitie asupra celibatului o da canonul 29 al sinodului din Arelate (Galia), in anul 314, similar canonului 33 din Elvira, cu toate ca a cazut in desuetu­dine, la putin timp dupa promulgare. Preotii au trait mai departe cu sotiile lor, invocand drept argument casatoria preotilor in Vechiul Testament. Impotriva lor a luat atitudine papa Siricius, in cadrul conciliului tinut in anul 366, unde a spus: „Domnul Iisus Hristos a binevoit sa lumineze Biserica Sa la lumina puritatii, ca in ziua cea de Judecata, cand va veni din nou, sa o gaseasca fara pata si greseala. Prin puterea Sa, noi, toti  preotii, de la ziua hirotoniei noastre, suntem legati sa pastram inimile si trupurile noastre in cumpatare si puritate, ca sa implinim dorinta lui Dumnezeu, prin Jertfele pe care le aducem in fiecare zi; ori cei care sunt casatoriti nu pot sa satisfaca aceasta dorinta„. Apoi a dispus indepartarea din cler a persoanelor ce s-au devotat „nelegiuirii„, intelegand prin aceasta, casatoria legala a clerului.

   Cativa ani mai tarziu, papa Inocentiu I (401-417) a reinnoit aceasta dispozitie pe care o vor urma si Bisericile din Africa, Spania si Galia. Papa Leon cel Mare accepta casatoria preotilor, dar ea trebuie sa fie spirituala si nu trupeasca. El nu cere acestora sa-si lase sotiile, dar cere sa traiasca cu sotiile lor asa, ca si cum nu le-ar avea. Evident, ceva foarte dificil. Cu toate acestea, celibatul riguros al lui Siricius a con­tinuat sa se impuna, mai ales in timpul papilor Teodor I (642-640) si Martin I (649- 653).

   Parintii Sinodului Trulan, in straduinta lor ca Traditia Apostolica si prescriptiile canonice ale Bisericii Ecumenice sa se pastreze in Biserica intreaga, vazand ca Biserica Romei si Biserica Apusului s-au abatut de la practica Bisericii Vechi prin promulgarea Canonului 33 al Sinodului din Elvira, au emis canonul 13 care spune: Fiindca am cunoscut ca in Biserica Romei s-a transmis in calitate de canon ca cei ce doresc a se invrednici de hirotonirea intru diacon sau prezbiter sa marturiseasca ca mai mult nu se vor impreuna cu sotiile lor, noi, urmarind canonul vechi al perfectiunii si oranduirii apostolice, voim ca viata comuna, cea dupa legea sfintilor barbati, sa ramana in fiinta si de acum inainte, nicidecum dezlegand legatura cu sotiile lor, lipsindu-i de impreunarea laolalta la timpul cuvenit. Drept care de se va afla vreunul vrednic pentru hirotonia de ipodiacon sau prezbiter, acesta sa nu se opreasca nici­decum de la promovarea la acea treapta, daca traieste laolalta cu sotia legitima, ca nu cumva prin aceasta sa fim siliti sa ocaram nunta cea legiferata si binecuvantata de Dumnezeu, prin prezenta sa; caci glasul Evangheliei striga: „Ceea ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta” (Matei XIX, 6), dar Apostolul invata „Cinstita este nunta si patul nespurcat” (Evrei XIII, 1) si: „Legat esti cu femeie ? nu cauta desfa­cere” (ICor. VIII, 27).

   Parintii sinodului Trulan au combatut inovatia pe care Biserica Apuseana a cautat s-o impuna clericilor, aratand temeliul scripturistic al Tainei Casa­toriei si au condamnat celibatul obligatoriu din Biserica Romano-Catolica, ca fiind in contradictie cu canonul vechi al oranduirii apostolice. Prin acest canon legislatia privind casatoria clerului si a gasit implinirea. De drept, acest canon anuleaza toate dispozitiile referitoare la celibatul obligatoriu, pe care Roma se straduise sa le impuna pana atunci.

   In concluzie, chiar daca avem canoanele amintite, se stie ca preotii Bisericii Latine sunt obligati la celibat. Daca aceasta regula a fost prezenta in Biserica Occidentala, inca din secolul al IV-lea, iar papa Grigore al VII-lea (1073-1085) a generalizat-o in viata clerului, trebuie mentionat ca  ea a fost legiferata solemn la Conciliul tridentin (1545-1565).

   Comentariu saccsiv: 

   Sa sintetizam:

   „… preotul si diaconul nu trebuie sa-si lase sotia pe motive de evlavie; de o va lasa, sa se afuriseasca, iar daca staruie in gresala, sa se cateriseasca„.

   Canoanele Bisericii au recunoscut legalitatea casatoriei preotilor cu conditia ca aceasta sa fie facuta inainte de hirotonie; dupa hirotonie casatoria este permisa numai citetilor si cantaretilor.

   „cel ce s-a casatorit de doua ori dupa botez, sau a avut concubina nu poate fi episcop, sau prezbiter, sau diacon sau orice din catalogul ieraticesc”.

   Pe clerul casatorit a doua oara canonul 12 al Sfantului Vasile cel Mare il opreste cu desavarsire de la slujire.

   De se va vadi in public ca sotia cuiva care este laic a comis adulter, unul ca acela nu poate veni in slujba preoteasca. Iar daca ea va comite adulter dupa hirotonie, el este dator sa o demita, iar de va vietui cu dansa nu poate tine slujba ce i s-a incredintat”.

   Deci, in privinta recasatoriei e aproape clar, indiferent ca ne place sau nu. Mai ramane ipoteza decesului sotiei, situatie despre care n-am gasit inca vreo referire, insa consider ca nu gresesc presupunand ca intra oricum sub incidenta „Pe clerul casatorit a doua oara canonul 12 al Sfantului Vasile cel Mare il opreste cu desavarsire de la slujire.

   O mare problema ridica insa hotararea Sinodului ca nici preoti divortati sa nu mai poata sluji … Dupa cum sunt scrise cele de mai sus, anume ca „Iar daca ea va comite adulter dupa hirotonie, el este dator sa o demita, iar de va vietui cu dansa nu poate tine slujba ce i s-a incredintat, preotul este chiar obligat sa renunte la sotie, altfel nu mai poate sluji. Deci se poate presupune ca dupa ce a divortat de ea, poate sa slujeasca. Asadar, hotararea Sinodului n-ar fi corecta. 

   INVIT PE CEI CU PREGATIRE TEOLOGICA SOLIDA SA-SI EXPUNA PUNCTUL DE VEDERE.

   In cazul in care, totusi, hotararea Sinodului referitoare la preotii divortati nu este corecta, ce anume le-a determinat avantul celor de la Patriarhie?