De ce nu avem instrumente muzicale in biserica?

   Citez din articolul De ce nu avem instrumente muzicale in biserica?:

   Insotirea rugaciunii cu cantarea este mentionata inca din vremea Mantuitorului. Sfantul Evanghelist Matei ne spune ca dupa Cina cea de Taina, inainte de a fi prins si trimis la moarte, Hristos a cantat laude (psalmi) impreuna cu ucenicii Sai: „Si dupa ce au cantat laude, au iesit la Muntele Maslinilor.” (Matei 26, 30)

   Apostolul Pavel ii indeamna pe efeseni (Ef. 5. 19-20), pe romani (Rom. 15. 9) si pe coloseni (Col. 3, 16) sa cante psalmi, sa laude pe Dumnezeu, multumind totdeauna pentru toate. Daca ne rezumam doar la aceste trimiteri din Noul Testament, pentru ca sunt si altele, putem afirma fara retineri ca Mantuitorul, impreuna cu Apostolii, au lasat omenirii crestine exemplul rugaciunii cantate.

   Instrumentele muzicale in Vechiul Testament

   Din Vechiul Testament aflam ca Regele David si toti fiii lui Israel cantau inaintea Domnului folosind diferite instrumente muzicale: chimvalul, organonul, flautul, alauta, chitare cu sapte corzi, etc: „Cantau din tot felul de instrumente muzicale de lemn de chiparos, din harpe, din psaltire, din timpane, din fluiere si din chimvale.”  (II Regi 6. 5)

   In Vechiul Testament, rugaciunea catre Dumnezeu imbraca forma „strigarii cu glas tare”: „Si strigau unul catre altul, zicand: „Sfant, sfant, sfant este Domnul Savaot, plin este tot pamantul de marirea lui. Din pricina acestor strigate, portile se zguduiau din tatanile lor, iar templul s-a umplut de fum” (Isaia 6. 3-4). Se poate sa fi existat acest mod de rugaciune si pentru faptul ca Dumnezeu nu Se intrupase. El era privit ca fiind prezent dincolo de lume.

   In cultul crestin, instrumentele muzicale nu au fost admise !

   Din momentul in care Fiul lui Dumnezeu Se intrupeaza, crestinul este chemat sa se roage in umilinta si in smerenie. Vorbirea curata, cantata sau necantata, este icoana Lui.

   Cantarea din slujbele ortodoxe este exclusiv vocala. Un raspuns privind eliminarea instrumentele din sustinerea cantarii, ar fi acela ca, in Biserica, omul nu trebuie sa fie spectator. Dupa cum omul intrat in biserica nu trebuie sa ramana in fata unei icoane la stadiul de admiratie – “ce frumoasa este” -, ci trebuie sa mearga mai departe, sa o sarute, sa aiba o relatie personala cu persoana zugravita, la fel trebuie sa se intample si cu cantarea. Credinciosul nu trebuie sa ramana pasiv in cantare, sa fie doar ascultator. Stiu ca nu este usor sa canti atunci cand stii ca nu ai voce, dar te poti lasa purtat de cei ce au calitati vocale.

   Credinciosii sunt chemati sa ia exemplu in cantarea lor de la cei trei tineri, despre care vorbeste profetul Daniil: „Atunci acesti trei cantau imne intr-o singura gura si slaveau pe Dumnezeu in cuptor” (Daniil 3, 51-52). Cel ce nu se poate incadra in cantarea generala nu trebuie sa se abtina de la cantat. Trebuie doar sa cante in surdina, incat sa nu tulbure pe ceilalti cu vocea sa. Mai paziti sunt in biserica de ratacirea gandurilor cei care canta decat cei care numai asculta cantarile.

   Canonul 75 al Sinodului VI ecumenic, prevede: „Voim ca cei ce vin in Biserica spre a canta, sa nu intrebuinteze nici strigate necuviincioase, nici sa sileasca firea spre racnire si nici sa zica ceva ce Bisericii nu convine. Ci cu mare atentie si umilinta sa aduca lui Dumnezeu, privitorul celor ascunse, astfel de cantari”.

   Un alt raspuns privind lipsa instrumentului din Biserica Ortodoxa, ar fi acela ca omul nu invata un text oarecare in cantare, ci adevaruri de credinta, care il pot feri de ratacire in lume.

   Iata ce minunat s-a vorbit despre cantare in acest sens: „Muzica este mierea aceea cu care poti sa iei si cele mai amare doctorii, cu care poti sa iei si lucrurile care ar fi mai greu de inteles, invataturile care ar fi mai uscate pentru multi daca ar fi fara de cantare, iar cantarea te face sa-ti aduci aminte de cuvinte” (Maria Alexandru – lector la Universitatea „Aristotel“ din Tesalonic).

   Dumnezeu a sadit in firea noastra posibilitatea si puterea de a canta. Astfel, omul nu are nevoie de un instrument pentru a-L lauda pe Dumnezeu. Vocea e un dar de la Dumnezeu, iar acest dar trebuie dezvoltat si nu inlocuit. Apostolul Pavel le vorbeste efesenilor despre cantarile duhovnicesti „Vorbiti intre voi in psalmi si in laude si in cantari duhovnicesti, laudand si cantand Domnului in inimile voastre…” (Efeseni 5, 19-20), text care ne descopera ca trebuie sa se psalmodieze cu inima, deci textul si intonatia trebuie trecute prin inima, nu numai prin glas. Sfintii Parinti au afirmat in acest sens ca muzica nu trebuie sa fie complicata, ca ea nu are nevoie de rafinament artistic. Ea isi indeplineste misiunea daca glasul celui ce canta este in concordanta cu inima.

   Cei care pledeaza pentru prezenta instrumentului in biserica, trebuie sa stie ca dupa cum nu orice pictura cu subiect religios poate fi sfintita, tot astfel nici orice muzica nu poate defini Ortodoxia.

   Orga in Biserica Catolica

   Daca in Biserica Catolica intalnim orga, trebuie spus ca ea a aparut tarziu. Prima orga a fost facuta cadou de catre imparatul bizantin Constantin Copronim lui Pepin cel Scurt, in anul 757. Orga era un instrument folosit la curtea imperiala bizantina, dar nu in biserica. Mai tarziu, Carol ce Mare recomanda generalizarea orgii in cultul apusean.

   Cantarea gregoriana, cantare specific apuseana, a fost la inceput tot vocala. Dar dupa cum Biserica Catolica a ajuns sa nu mai faca diferenta dintre tablou si icoana, caci sfintii sunt reprezentati intr-un uman netransfigurat, tot asa nu le-a fost greu sa indrepte cantarea liturgica spre o cantare apropiata de cea laica.

   In concluzie, schimbarea lumii in bine se va face nu cand ceea ce se petrece in lume se va prelungi si in biserica, ci invers.

   Adrian Cocosila