SACCSIV – blog ortodox

Guvernul amana pe termen nedefinit introducerea cartii electronice de identitate

Posted in CARTE ELECTRONICA DE IDENTITATE by saccsiv on decembrie 31, 2010

Citez din articolul Guvernul amână pe termen nedefinit introducerea cărţii electronice de identitate:

Guvernul a decis să amâne pe termen nedefinit introducerea cărţii electronice de identitate, document care trebuia să fie emis începând cu anul 2011, invocând lipsa condiţiilor tehnice şi financiare şi nevoia unei „proceduri simplificate” care să evite încălcarea altor termene de eliberare a actului.

Termenul prevăzut iniţial pentru introducerea acestui document era de 1 ianuarie 2003, prelungit succesiv de Executiv până la 1 ianuarie 2006, ulterior până la 1 ianuarie 2009 şi, în final, până la 1 ianuarie 2011.

Extinderea termenului a fost explicată de fiecare dată prin faptul că îndeplinirea acestui obiectiv este condiţionată de modernizarea Sistemului Naţional Informatic de Evidenţă a Populaţiei şi că platforma-pilot de constituire a sistemului informatic pentru emiterea cărţii electronice de identitate va fi realizată începând cu 1 iulie 2010.

Prin ordonanţă de urgenţă aprobată la finalul acestui an, Guvernul a decis însă să abroge atât termenul de 1 ianuarie 2011 prevăzut pentru introducerea cărţii electronice de identitate, cât şi data de 1 iulie 2010 stabilită pentru realizarea platformei-pilot de constituire a sistemului informatic de emitere, hotărând că aceste două termene vor fi fixate la un moment dat, prin hotărâre de guvern.

În aceste condiţii, Guvernul a mai decis că asigurarea instituţiilor publice cu echipamente şi programe informatice specifice va fi realizată în termen de 18 luni de la data punerii în circulaţie a cărţii electronice de identitate în municipiile reşedinţă de judeţ, în 3 ani de la această dată în celelalte municipii şi oraşe şi în 4 ani de la această dată în comune.

Comentariu saccsiv:

Nedefinit nu inseamna ca au renuntat la idee. Mai rau, cand se vor apuca din nou de ea, aproape sigur nu va mai exista alternativa fara cip, cum era prevazut pana acum.

Oricum, trebuie inteles ca buletinul cu cip este o parte componenta a unui mecanism mai mare ce cuprinde si:

AU MINTIT. NU EXISTA ALTERNATIVE. Ordonanta de urgenta specifica: „CARDUL NATIONAL DE SANATATE va fi un document care va deveni OBLIGATORIU” …

De la 1 iulie 2011 declaratiile se vor depune numai in SISTEM ELECTRONIC. Va fi nevoie de SEMNATURA ELECTRONICA OBLIGATORIE

La care nu au renuntat, cum nu vor renunta nici la participarea la mega proiectele europene e-Guvernare si internetul obiectelor:

INTERNETUL OBIECTELOR – RFID: Rezolutia Parlamentului European din 15 iunie 2010. Sau cum ni se construieste o cusca invelita in staniol frumos colorat

4 noiembrie: Exercitiu de SIMULARE „Cyber Europe 2010”. SCENARIU: cetatenii, intreprinderile si institutiile publice vor intampina dificultati la accesarea unor servicii online critice, precum e-GUVERNAREA …

Sa dam slava bunului Dumnezeu ca nu ne vor mai stresa o perioada si cu buletinele, fiindu-ne astfel parca mai usor sa refuzam restul.

Dar sa nu dormim visand ca pericolul a trecut … Cu atat mai mult cu cat pe agenda de lucru a ELITELOR mai sunt: criza, foametea, revoltele, razboiul, revolutia:

Ultima revolutie: NOUA ORDINE MONDIALA reala impotriva falsei “Noi Ordini Mondiale”

Sfantul Ioan Gura de Aur: CUM SA PETRECEM DE ANUL NOU?

Posted in ANUL NOU, ORTODOXIE, Sfantul Ioan Gura de Aur by saccsiv on decembrie 31, 2010

Citez din articolul Cuvânt la Anul Nou:

“Anul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu. Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce linişte. Acela aduce nelinişte în inimă, acesta alungă zgomotul; acela întunecă mintea, acesta luminează pe cea întunecată; acela aduce întristarea, care înainte era departe, acesta ridică grija, care este de faţă. Căci nimic nu poate aşa de tare a însenina ca învăţătura înţelepciunii: a preţui puţin lucrurile de acum, a ţinti la cele viitoare, a recunoaşte cele pământeşti ca trecătoare şi a nu le socoti statornice, nici bogăţia, nici puterea, nici cinstea, nici măgulirile. Dacă tu ai o astfel de înţelepciune, atunci poţi să priveşti pe un bogat fără ca să-l zavistuieşti, poţi să ajungi la nevoie şi la sărăcie, şi totuşi să nu-ţi pierzi curajul.
(more…)

UN NOU AN …

Posted in milostenie, MUCENICIE, ORTODOXIE by saccsiv on decembrie 31, 2010

Fratii si surorile mele, mai sunt cateva ore si pasim intr-un nou an, oficial, diferit de cel bisericesc:

La 1 Septembrie incepe ANUL NOU BISERICESC

Fata de 2010, consider ca 2011 va fi un an cu mult mai greu. De aceea, cu atat mai mult trebuie sa ne straduim sa mergem pe calea cea dreapta a Ortodoxiei.

Rugaciunea, marturisirea, milostenia, faptele cele bune, mucenicia daca va fi necesar, sa fie pentru noi cele importante si nu goana nebuna dupa vant.

Sa ne rugam fratii si surorile mele, caci fara ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos nu vom putea razbi.

Doamne ajuta!

 

PATRIARHUL BARTOLOMEU – militant al ECUMENISMULUI TOTAL. Declaratii importante despre dialogul cu Papa, Islamul şi Iudaismul …

Citez din articolul Patriarhul Ecumenic Bartolomeu: vom continua dialogul cu Papa, Islamul şi Iudaismul:

Patriarhul Ecumenic apără dialogul cu catolicii, evreii şi musulmanii, în ciuda criticilor venite din partea anumitor grupuri de tradiţionalişti ortodocsi.

Istanbul – În ajunul sărbătorilor de iarnă, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I a adresat un cuvant unui auditoriu foarte calificat din lumea ortodoxa, aparand optiunea Patriarhiei Ecumenice pentru promovarea dialogului inter-religios: “Vom insista cu acest dialog, în ciuda criticilor pe care le primim” – a spus el. “Există, din păcate, un anumit fundamentalism religios, un fenomen tragic, care poate fi găsit între ortodocşi şi catolici, între musulmani şi evrei. Aceştia sunt oameni care cred că numai ei au dreptul de a exista pe pământ, aproape ca si cand numai ei ar avea dreptul sa conduca planeta, conform Vechiului Testament. Ei spun că nu este loc si pentru altcineva, şi sunt, prin urmare, impotriva oricarui dialog”.
(more…)

VIDEO: Turcia – Cum a scapat un pieton sa nu fie calcat de un camion …

Posted in VIDEO by saccsiv on decembrie 30, 2010

VIDEO: Se intampla pe 30 decembrie

Posted in ISTORIE by saccsiv on decembrie 30, 2010

Cele mai citite 10 articole de pe blogul saccsiv

Posted in ORTODOXIE, saccsiv by saccsiv on decembrie 30, 2010

1) DOCUMENTARE CELEBRE: Interviul luat de Alex Jones lui Aaron Russo, subtitrare in limba romana si o analiza a sa 64,869

2) Film artistic: AVATAR (subtitrare in limba romana), o mega productie SF ce promoveaza pe fata reala NOUA ORDINE MONDIALA 38,218

3) CUPRINS 28,100

4) Familia ROCKEFELLER , NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL 21,655

5) Parintele pustnic Proclu: “Antihristul s-a nascut!” 21,549

6) VITAMINA D va ajuta sa treceti cu bine peste orice fel de gripa, fara sa va vaccinati 19,589

7) DOCUMENTARE CELEBRE: “Viitorul alimentatiei”, subtitrare in limba romana si o analiza a sa, un excelent film despre revolutia verde si controlul ELITELOR asupra hranei 18,264

8) Zeitgeist subtitrare in limba romana si analiza documentarului 17,703

9) Al treilea razboi mondial 17,608

10) A aparut cartea „EVADAREA DIN INCHISOAREA INGERILOR CAZUTI”, un amplu interviu luat de DANION VASILE autorului blogului SACCSIV 16,318

Franta, în fata celui mai mare scandal medical din istoria sa

Posted in BIG PHARMA, Franta by saccsiv on decembrie 30, 2010

Mediator ar fi ucis între 1000 şi 2000 de persoane

Citez din articolul Franţa, în faţa celui mai mare scandal medical din istoria sa:
In ciuda avertismentelor repetate ale oamenilor de ştiinţă din întreaga lume, medicamentul Mediator a fost prescris la cinci milioane de francezi, iniţial pentru a trata diabetul şi apoi ca pilulă de slăbit. „În cel mai fericit caz inutil, iar în cel mai rău, foarte periculos”, acesta ar fi ucis între 1000 şi 2000 de oameni.

Politicienii francezi, fie că sunt de dreapta sau de stânga sunt puşi în mare încurcătură de publicarea unui raport oficial asupra nocivităţii unui medicament, ceea ce ar putea deveni cel mai mare scandal medical din istoria ţării, notează Independent. Preşedintele Nicolas Sarkozy a promis transparenţă completă în ancheta care priveşte medicamentul,  aprobat timp de 33 de ani de către sistemul medical francez şi care se presune că ar fi ucis între 1000 şi 2000 de oameni.

În ciuda avertismentelor repetate ale oamenilor de ştiinţă din întreaga lume, medicamentul Mediator a fost prescris la cinci milioane de francezi, iniţial pentru a trata diabetul şi apoi ca pilulă de slăbit. O anchetă a Inspectoratului Francez de Sănătate va investiga de ce mai mulţi miniştri, fie ei de dreapta sau de stânga, nu au interzis medicamentul. Mediator este produs de gigantul farmaceutic Servier şi este „în cel mai fericit caz inutil, iar în cel mai rău, foarte periculos”, mai scrie publicaţia britanică.

Mai multe investigaţii de presă franţuzeşti s-au axat pe campania de intimidare şi dezinformare a companiei Servier, cu scopul de a ţine medicamentul, interzis în SUA încă din 1997, pe piaţă. Compania, al doilea producător de medicamente francez a fost fondată cu 50 de ani în urmă de către medicul Jacques Servier, cunoscut pentru relaţiile strânse pe care le întreţine cu diverşi politicieni francezi. Chiar şi preşedintele Sarkozy a lucrat pentru Servier, la începutul carierei sale de avocat.

Mediator conţine o substanţă numită benfluorex, care, potrivit studiilor, atacă sistemul cardio-vascular, în special valvele inimii. Acesta a fost interzis abia după un studiu din aprilie 2009, în care era legat de afecţiuni ale valvelor inimii la pacienţi, care în mod normal nu ar fi trebuit să aibă astfel de probleme. În luna noiembrie a acestui an, un raport oficial a demonstrat că Mediator este responsabil de moartea a acel puţin 500 de pacienţi. Potrivit presei însă, cifra ar fi mult mai mare, adică între 1000 şi 2000 de decese.

Xavier Bertrand, ministrul francez al Sănătăţii, a promis că ancheta va clarifica de ce o serie dintre predecesorii săi nu au reacţionat la avertizările privitoare la riscurile medicamentului. Foşti miniştri, printre care el însuşi. Într-un alt mandat, în 2006, Bertrand a decis să menţină rambursarea de 65% pacienţilor care foloseau Mediator.

Printre cei incriminaţi se numără şi actualul lider al opoziţiei, Martine Aubry, care a primit, în calitate de ministru, rapoarte în 1998 şi 1999 şi Bernard Kouchner, fondatorul Medecins sans Frontiere. Amândoi spun că nu-şi amintesc despre asemenea rapoarte.

Ziarul Liberation a acuzat în mai multe rânduri compania Servier că a încercat, prin folosirea unor tehnici de intimidare, să menţină medicamentul pe piaţa americană în anii 90 sub numele de Isomeride. Cercetătorii care s-au aplecat asupra nocivităţii acestui medicament au primit ameninţări anonime, dar nu a putut fi demonstrată o legătură directă cu Servier.

Rezultatul anchetei este aşteptat la jumătatea lunii ianuarie.

Cititi va rog si:

BIG PHARMA creaza medicamente. Apoi inventeaza boli pentru acele medicamente …


MONSTRII HIDOSI: Homosexualul hulitor Elton John a devenit tata, mama naturala e „surogat” iar pasivul e „mama” …

Posted in copii, ELTON JOHN, HOMOSEXUALITATE by saccsiv on decembrie 30, 2010

Citez din articolul Elton John a devenit tata:

Sir Elton John si partenerul sau, David Furnish, au devenit parinti pentru prima data, prin intermediul unei mame surogat.
Cei doi au un baietel, Zachary Jackson Levon Furnish-John, care s-a nascut chiar in ziua de Craciun, pe 25 decembrie, in California, relateaza US Magazine.
„Suntem coplesiti de fericire si bucurie in acest moment atat de special. Zachary este sanatos si se simte foarte bine si suntem foarte mandri si fericiti sa fim parinti”, au spus cei doi intr-o declaratie de presa comuna.
John (62 de ani) si Furnish (48 de ani) s-au casatorit in 2005, dupa o relatie de 12 ani.
Potrivit unui reprezentant al cantaretului, cei doi vor sa protejeze identitatea mamei surogat si nu vor discuta detaliile aranjamentului cu aceasta.

Comentariu saccsiv:

Sa ne amintim:

STARPITURI – Elton John: IISUS ERA HOMOSEXUAL

Mitropolitul Nicolae din Filipupoleos (Patriarhia Bulgariei): “Declaraţia lui ELTON JOHN reprezintă o BLASFEMIE”

Si daca tot am amintit de Patriarhul Bulgariei, al nostru oare de ce n-a glasuit nimic? Parca stia marele duhovnic ceva:

VIDEO: Parintele ARSENIE PAPACIOC, homosexualitatea si Patriarhul

Revenind la stire, ce urat suna „mama surogat” … Adica spurcaciunea a ajuns normala iar normalul e pe post de surogat.

Indubitabitabil, toata incurajarea asta a casatoriei intre sodomiti si a infierii de copii de catre acestia este parte a planului de distrugere a familiei, unul din punctele principale din agenda de lucru a illuminati:

ARTICOLUL ZILEI (15.12.2010): ORDINUL ILUMINAŢILOR – Problema evreiasca – parintele Victor Moise. COMPLETARI NECESARE

Ca nu degeaba ELITELE s-au implicat intens in aceasta actiune:

Detalii despre greii ce sustin homosexualitatea

Cu aceasta ocazie, e bine sa ne reamintim inca o dovada ca Traian Basescu este marioneta lor:

VIDEO (si transcriptul): TRAIAN BASESCU promovand casatoriile intre homosexuali si adoptia de copii de catre acestia …

STIRILE ZILEI (29.12.2010)

Posted in MASS-MEDIA, STIRI by saccsiv on decembrie 29, 2010

Apologeticum: Enciclica integrala a Sfantului Sinod al Bisericii Greciei: ”Tara noastra se pare ca nu mai este libera, ci in fapt este administrata de creditorii nostri”

Apologeticum: Axionul Maicii Domnului, cantat de maicile de la Petru Voda – Manastirea Paltin

ATITUDINI: Părintele Justin Pârvu: Hristos S-a născut! Nu ne vom şterge păcatele până când nu vom trece printr-un val aspru de suferinţă şi prigoană

ATITUDINI: A aparut ATITUDINI nr. 14

Fanu: Actorii…

Fanu: Cocorul (scurt metraj) & Amatorul (part 1 -2 romanian short movie)

Fanu: ?!?!?ce i cu blogu meu…

Graiul Ortodox: 48) Enciclică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei: ” Știm că cereți de la noi,păstorii voștri o Biserică eroică, cu vigoare, care să aibă cuvânt profetic, cuvânt pentru tânărul contemporan, o Biserică liberă și care nu se teme să ia poziție față de sistemul viclean al acestei lumi, indiferent dacă împotrivirea conduce la prigoană şi martiriu”

LUPTA PENTRU ORTODOXIE: ROMANIA – COBAII ELITELOR

LUPTA PENTRU ORTODOXIE: UE- URACIUNEA URACIUNILOR

LUPTA PENTRU ORTODOXIE: SFATURI DUHOVNICESTI- PAR ILIE CLEOPA

Ortodoxia: DISPOZITIVE DE IDENTIFICARE şi URMĂRIRE:iPhone şi iPad sunt dotate cu un dispozitiv numit Unique Device Identifier

PELERIN ORTODOX: Russian Orthodox Music

Click: Blestemul preotilor

Ziare: Elton John a devenit tata

Romania libera: Război împotriva Crăciunului?

Evenimentul Zilei: Vicepremierul maghiar: Acordarea cetăţeniei ungare va reunifica naţiunea

Realitatea: Pacepa: Obama şi Partidul Democrat transformă SUA într-un stat marxist
(more…)