Saccsiv – Weblog

Comentariul zilei (26.05.2010): LAURENTIU DUMITRU si preotul LUCIAN GRIGORE sustinatori ai ratacitului KLAUS KENNETH la Pitesti?

Posted in KLAUS KENNETH, LAURENTIU DUMITRU, PITESTI, preotul LUCIAN GRIGORE by saccsiv on Mai 26, 2010

   Iata comentariul postat de cititorul George la articolul Ultimele RATACIRI ale lui Marian BATAIOSU:

Smintelile continua si la Pitesti! Ratacitul Klaus Keneth a tinut de curand(pe 24 mai) o conferinta la Muzeul judetean din Pitesti, organizata si prezentata de…cine credeti!-marele “misionar” Laurentiu Dumitru, prieten devotat al p. Lucian Grigore, cel cu…lingurita! Ambii au fost prezenti la conferinta, sustinandu-l si oferindu-i toata asistenta lui K.K.! Dealtfel, L.D. il promoveaza din plin pe K.K. pe blogul sau, afisand si programul conferintelor acestuia(Turneu Klaus Kenneth, 2010) ,atentie!!!-ASTA SI DUPA CE P. MIHAIL STANCIU A ARATAT DEVIATIILE ACESTUI K.K. intr-un articol preluat de mai multe bloguri ortodoxe! Daca va uitati la comentarii, multi i-au atras atentia lui L.D. deaspre acest aspect, el insusi avand cunostinta de aceste lucruri, dupa cum a declarat la inceputul conferintei, dar cu toate acestea nu a renuntat nici la conferinta si nici la a-l promova in continuare pe K.K.!
Conferinta a fost o adevarata parodie, K.K. facand gesturi comice si teatrale, avand o exprimare ciudata si controversata, cu abateri grave de la invatatura Bisericii, emanand, pe tot parcursul conferintei, prin discurs si gestica, un duh mai degraba protestant decat ortodox!
Iata cateva “perle” ale lui K.K.(imi pare rau ca n-am inregistrari!):
-”Eu nu am scris o carte ortodoxa…(!!!)…ci una care-L slaveste pe Dumnezeu!
Intrebat, in mod firesc, daca Dumnezeu poate fi slavit, si deci trait, si altfel decat in fel ortodox, acesta raspunde ca “da, poate fi slavit asa, mai putintel, si-n alte feluri( confesiuni, etc.), nu pe deplin ca-n Ortodoxie, dar INTR-O MASURA MAI MICA!!!”…Fara comentarii!
-Alta: Spune la un moment dat: Luther a fost IN ESENTA ORTODOX!!!…Pus sa lamureasca aceasta afirmatie, a dat un raspuns ambiguu, practic n-a avut raspuns!
Asa ca, cititi si va minunati!…
Baiatul asta, K.K., a batut atata drum ca sa ne spuna ca noi nu mai traim ortodoxia la intensitate, si ca s-a instalat o platitudine, o amortire…si, cumva, el vine sa ne resusciteze! Cam asta e demersul lui…
DOAMNE APARA SI PAZESTE!
Si ia-i de-aici si du-i!…

   Despre KK, cititi va rog:

Articolul zilei (12.05.2010): KLAUS KENNETH, un RATACIT …

Chestiunea KLAUS KENNETH sau cum multi l-ar primi bucurosi de acum pe ANTIHRIST, fara a mai fi nevoie sa „ne salveze” de foamete si razboi …

   Despre preotul cu lingurita, cititi va rog: 

Ratacirea preotului LUCIAN GRIGORE, din Pitesti, cel ce da SFANTA IMPARTASANIE CU MAI MULTE LINGURITE … Sau „Sa mai zica cineva ca nu e vremea cernerii cumplite…”

„COINCIDENTE”: Preotul LUCIAN GRIGORE, cel ce promoveaza, prin producerea SCARBEI, folosirea mai multor lingurite la Sfanta Impartasanie, DORESTE SI UN CALEDAR UNIC …

PREOT CRESTIN in tabara ANTI CRESTINA: ADEVARATUL motiv al actiunii preotului LUCIAN GRIGORE a iesit la iveala, prin aparitia articolului din Evenimentul Zilei „Împărtăşania cu aceeaşi linguriţă, între taină şi igienă”

   Ca preotul Lucian Grigore l-ar sustine pe KK, nu m-ar mira. M-ar mira insa sustinerea lui Laurentiu Dumitru. Dar, pana la urma, e vremea cernerii cumplite …

   Ii rog pe cei care au inregistrari de la conferinta de mai sus, sa mi le trimita.

PREOT CRESTIN in tabara ANTI CRESTINA: ADEVARATUL motiv al actiunii preotului LUCIAN GRIGORE a iesit la iveala, prin aparitia articolului din Evenimentul Zilei „Împărtăşania cu aceeaşi linguriţă, între taină şi igienă”

Posted in preotul LUCIAN GRIGORE, Sfanta Impartasanie by saccsiv on Martie 14, 2010

   In zi Sfanta de Duminica, ziua Invierii, pe prima pagina a Evenimentului Zilei, apare un nou articol anti crestin, de tipul celor cu care mass-media deja ne-a obisnuit. Trist este ca la caruta asta anti ortodoxa s-a inhamat si preotul LUCIAN GRIGORE, din Pitesti.

   Iata articolul Împărtăşania cu aceeaşi linguriţă, între taină şi igienă:

   Împărtăşania este poate cea mai importantă dintre tainele din religia ortodoxă. Pentru creştini, ea înseamnă împărtăşirea cu trupul şi sângele lui Hristos şi se face de mai multe ori de an. De obicei, în bisericile din România, acest ritual se practică folosind aceeaşi linguriţă. Din acest motiv, medicii atrag atenţia că normele de igienă sunt încălcate, iar oamenii pot contacta diferite boli, unele dintre ele foarte grave.
   „Este complet contra normelor igienice”
   „Este o problemă de igienă majoră. Boli precum hepatita A sau mononucleoza infecţioasă (boală provocată de virusul Epstein-Barrse, care se manifestă prin febră şi angină) se transmit prin salivă şi sunt boli redutabile, contagioase, care pot duce la epidemii pe această cale. Este un lucru complet contra normelor igienice”, spune medicul de familie Călin Ciubotaru. „Alte boli care se pot transmite sunt aftele şi toate bolile infecţioase de la nivelul cavităţii bucale”.
   Medicul Vasile Benea, specialist în boli dermato-venerice de la Spitalul „Prof. Dr. Scarlat Longhin”, spune că prin împărtăşania cu aceeaşi linguriţă se pot transmite microbi, streptococi sau ciuperci precum candida (boala se manifestă prin senzaţia de arsură la nivelul gurii, pete albe, scăderea apetitului la sugari). Din punctul său de vedere, o soluţie ar fi împărtăşirea cu mai multe linguriţe sau punând vinul pe pâine.
   „Nu există altă soluţie decât folosirea unei singure linguriţe de plastic, de unică folosinţă, pentru fiecare persoană”, avertizează şi medicul Ciubotaru.
   De asemenea, printre oameni este destul de răspândită credinţa potrivit căreia argintul ar împiedica transmiterea de microbi sau de boli şi, deoarece linguriţa folosită la împărtăşanie este din argint, ei sunt astfel protejaţi.
   Referitor la proprietăţile miraculoase ale argintului, Ciubotaru spune că e vorba de un mit: „Nu este adevărat. E pur şi simplu o explicaţie religioasă, la fel şi cea potrivit căreia vinul e dezinfectant. Din punct de vedere medical e complet fals. Soluţia de vin e prea diluată şi timpul e prea scurt pentru a dezinfecta linguriţa”.
   Utilizarea mai multor linguriţe, o practică „stupidă” şi „comică”
   Problema linguriţei se dezbate de ceva vreme pe blogurile cu specific religos, dar şi pe forumurile pentru proaspeţi părinţi. Unii dintre ei văd în utilizarea aceleiaşi linguriţe un pericol pentru nou-născuţii care sunt duşi la împărtăşanie.
   Părerea credincioşilor este împărţită. În timp ce mulţi dintre ei spun că nu sunt deranjaţi de această practică, alţii au explicat că şi-au mai pus această problemă.
   „Da, ne-am pus-o, mai ales cu copilul. Pentru că ei sunt mai sensibili. Tatăl copilului spune că nu are nimic, că de asta te împărtăşeşti. Eu zic că ar fi bine ca fiecare să folosească o linguriţă de unică folosinţă, care să nu meargă de la mine la tine”, spune Crina, de 40 de ani, care are un copil de un an şi 10 luni.
   „Dacă o luăm istoric, ar trebui să rămână cum e acum. Cei 12 apostoli au luat vin din aceeaşi cană. Din punct de vedere al igienei, probabil că ar trebui să avem linguriţe de unică folosinţă”, crede Andreas, un tânăr de 25 de ani.
   Alţii exclud din start problema igienei: „Cum să te îmbolnăveşti când te duci la împărtăşanie?”, se întreabă Sonia Hristu, studentă în Bucureşti, de 21 de ani. Iar Andrei Dănilă, de 31 de ani, spune că i se pare „stupid” şi „comic” să fie folosite mai multe linguriţe.
   Doamna V.P., în vârstă de 71 de ani, spune că nu a fost niciodată deranjată că linguriţa trece de la un om la altul: „Iei trupul şi sângele Mântuitorului. Mii de oameni s-au împărtăşit de-a lungul anilor şi nimeni nu s-a îmbolnăvit de la o linguriţă”.
   „Nu mă deranjează pentru că nu suntem ca la doctor. Puterea împărtăşaniei este extraordinar de mare şi eu nu ştiu cazuri medicale legate de acest cult. Şi cred că avem sistemul imunitar destul de puternic. Nu cred că e mare pericol”, spune şi C.M., o femeie în vârstă de 38 de ani.
   „De mică, de când mă împărtăşesc, m-am împărtăşit cu o singură linguriţă şi nu am păţit nimic”, spune Alexandra, în vârstă de 23 de ani.
   „N-am auzit pe nimeni să facă o aftă”, povesteşte Mihai Ionescu, de 64 de ani, dar subliniază faptul că linguriţa respectivă trebuie folosită numai la împărtăşanie, nu şi pentru a mânca miere din borcan: „La noi, linguriţa pe care o foloseşti la împărtăşanie e folosită numai la împărtăşanie. Aşa e normal, dar nu poate nimeni să stea după catapeteasmă să vadă ce face popa. Acea linguriţă nu trebuie să se schimbe: e la împărtăşanie, la împărtăşanie moare”.
   Sunt preoţi care văd în împărtăşirea cu o singură linguriţă o „dogmă” de neatins
   Poziţia oficială a Bisericii Ortodoxe Române este că nimeni nu s-a îmbolnăvit niciodată din cauza utilizării aceleiaşi linguriţe în ritualul împărtăşaniei şi că obiceiul trebuie să rămână neschimbat.
   Există însă şi preoţi care, atât din motive de igienă, cât şi teologice, au decis să îi împărtăşească pe credincioşi cu linguriţe diferite.
   „Am luat decizia de a împărtăşi credincioşii cu linguriţe dedicate fiecăruia din dorinţa de a-i împărtăşi pe aceştia numai cu ceea ce se cuvine a-i împărtăşi, adică cu Sfintele Taine şi nu cu altceva – cu materie salivară ori bacteriană de pe limba şi din cavitatea bucală a altora”, îşi explică decizia preotul paroh Lucian Grigore, de la Biserica Domnească Sfântul Gheorghe din Piteşti.
   El spune că principalul motiv care l-a determinat să ia această hotărâre a fost acela de a-i face pe oameni să vină cu inima deschisă la împărtăşanie, fără teama că s-ar putea îmbolnăvi.
   Din punct de vedere teologic, Grigore spune că preotul are datoria de a se îngriji ca în potirul pentru împărtăşanie, iar mai apoi pe buzele credincioşilor, să nu ajungă diferite impurităţi.
   Grigore s-a gândit la un moment dat să înainteze un document către forurile superioare din Biserica Ortodoxă din România pentru a-şi prezenta argumentele şi pentru a se lămuri situaţia la nivelul întregii biserici, dar s-a lovit de o serie de împotriviri : “Cu privire la această problemă, sunt preoţi care văd în această lucrare a împărtăşirii cu o singură linguriţă o „dogmă” de neatins – care ar fi în măsură să probeze măsura credinţei noastre în puterea lui Dumnezeu de a curăţa necurăţiile”.
   Oamenii, puşi în mod forţat în faţa unei dileme
   El spune că, de obicei, credincioşii sunt puşi în mod forţat în faţa dilemei: “ori crezi că Dumnezeu este în măsură să te ferească de bolile (contagioase) ale celui de dinaintea ta şi te mântuieşti, ori nu crezi în puterea Sfintei Împărtăşanii şi nu te mântuieşti. Să ne trezim! Preotul care pune credinciosul să meargă pe tăişul acestei dileme nu dovedeşte nici credinţă şi nici cuviinţă dreaptă faţă de oameni”.
   „Împărtăşania nu are destinaţia de a se transforma în dezinfectant”, mai spune el vizavi de părerea comună potrivit căreia este imposibil ca o persoană să se îmbolnăvească dacă foloseşte aceeaşi linguriţă ca şi cei dinaintea lui. Preotul consideră că, deşi  Dumnezeu face minuni, “minunea nu se cere şi nu se forţează”.
   Am împărtăşit odată un bătrân care era răcit, tuşea şi îi curgea abundent nasul. L-am invitat să se şteargă mai întâi şi apoi să se apropie. Omul era atât de bolnav şi necăjit încât nu-i stătea mintea nici la ce îi zicem eu şi nici la grija la care îl chemam. Sumar a făcut gestul de a se şterge. Pe cei mai catolici decât Papa, care ne pun pe noi în astfel de dileme, i-aş întreba: v-aţi putea împărtăşi vreodată copilul cu o linguriţă ca cea despre care zic eu când povestesc despre bătrân ? Să nu fim ipocriţi, ci să fim cinstiţi cu noi înşine”, spune Grigore.
   “Eu nu găsesc un impediment în a sfinţi în loc de una singură mai multe linguriţe şi a le folosi în cult la momentul cuvenit. Rugăciunea necesară sfinţirii linguriţei poate fi citită mai multora la fel de bine cum se citeşte uneia”, oferă el o soluţie.
   Grigore mai spune că, din punct de vedere teologic, linguriţa este doar un mijloc pentru a primi împărtăşania, iar comunitatea credincioşilor nu este simbolizată de linguriţă, ci de potir.
   Preotul spune că cea mai potrivită soluţie pentru a împărtăşi este cea folosită în Biserica Ortodoxă Rusă. “După ce credinciosul vine înaintea uşilor împărăteşti ale Sfântului Altar, i se aşează sub bărbie procovăţul (o bucată de pânză de culoare roşie). Cu această operaţie se ocupă paracliserul (la nevoie), dar de cele mai multe ori diaconul sau un alt slujitor. Având dinainte un credincios cu fruntea orientată spre vârful catapetesmei şi gura deschisă, preotului îi vine uşor, adică la îndemână să transporte pe deasupra procovăţului linguriţa – purtând cele sfinte – şi să le lase să se prelingă în cavitatea bucală a primitorului, fără să o atingă. Astfel, linguriţa cea unică a preotului rămâne la fel de curată la sfârşitul împărtăşirii a o mie de credincioşi precum a fost şi la început. Totul însă ţine de educaţia pe care s-ar cuveni să o facem credincioşilor în acest sens. Dacă forurile noastre ocârmuitoare s-ar îngriji să poruncească şi la noi, în Biserica Ortodoxă Românească, o astfel de practică, am scăpa de „dilema linguriţei””.
   „Nu există cazuri de îmbolnăvire”
   Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Constantin Stoica, nu este de acord cu folosirea mai multor linguriţe pentru împărtăşanie: „Dintotdeauna, în tradiţia ortodoxă, la împărtăşit se foloseşte aceeaşi linguriţă. Acolo avem trupul şi sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, suntem feriţi de boli şi de alte pericole”.
   „Este exclusă îmbolnăvirea de la Sfânta Împărtăşanie. Suntem cu toţii păziţi de orice boală în momentul în care ne împărtăşim. De 2000 de ani, biserica foloseşte împărtăşirea cu aceeaşi linguriţă ”, mai spune el.
   „Ceea ce e important de subliniat e că nu sunt semnalate cazuri de îmbolnăvire. Nu există aşa ceva, nimeni nu a reclamat vreodată aşa ceva. Nu avem de ce să ne temem. Credincioşii bisericii noastre niciodată nu vin cu reţinere la sfântul potir atunci când se împărtăşesc”, susţine Stoica.
   Comentariu saccsiv:

   Pasajul scris cu albastru face parte dintr-un interviu mai larg pe care preotul din Pitesti l-a acordat Evenimentului Zilei si pe care il puteti citi integral la:

Ratacirea preotului LUCIAN GRIGORE, din Pitesti, cel ce da SFANTA IMPARTASANIE CU MAI MULTE LINGURITE … Sau „Sa mai zica cineva ca nu e vremea cernerii cumplite…”

   Articolul din Evenimentul Zilei dovedeste indubitabil motivele reale care l-au determinat pe preotul LUCIAN GRIGORE sa dea acel interviu. Exact ceea ce fratii de la RAZBOI INTRU CUVANT, eu si majoritatea comentatorilor avertizau ca se va intampla, aceea s-a si intamplat:

“Cum sa admitem ca preotii sa semene asemenea indoieli?” RASPUNSURILE TRADITIEI LA SMINTEALA PARINTELUI LUCIAN GRIGORE IN CHESTIUNEA LINGURITEI DE IMPARTASANIE

„COINCIDENTE”: Preotul LUCIAN GRIGORE, cel ce promoveaza, prin producerea SCARBEI, folosirea mai multor lingurite la Sfanta Impartasanie, DORESTE SI UN CALEDAR UNIC …

   Asa ca “explicatiile” preotului pe care le gasiti la sectiunea comentarii a articolelor amintite se dovedesc a fi mincinoase si inselatoare

   Intre timp, la articolul Dilema linguriţei de pe blogul preotului LUCIAN GRIGORE si la http://laurentiudumitru.ro/blog/2010/03/09/dilema-linguritei/ a aparut urmatorul anunt:

   „Întrucât tema abordată aici – de o deosebită importanţă pentru practica liturgică şi pentru viaţa Bisericii Ortodoxe – a fost supusă unor aprecieri neautorizate, anonime (de orientare stilistă), articolul a fost retras până la finalizarea unei dezbateri specializate. 

   În aşteptarea acestui moment, oprim aici orice fel de frământări şi tulburări pe acest subiect.”

   Trebuie subliniat urmatorul aspect. Chestiunea linguritei este doar varful ice-bergului sau mai bine zis, fisura ce se doreste a se produce in zid, ce o data realizata, va permite apelor sa sparga intregul baraj.

   Sa ne amintim ce spunea Sf. Lavrentie de Cernigov:

   „Vine timpul, şi nu e departe, povestea stareţul, când foarte multe biserici şi mănăstiri se vor deschide în slujba Domnului şi se vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru ci şi pe dinafară. Vor auri şi acoperişurile atât ale bisericilor, cât şi ale clopotniţelor, dar preoţimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la cărămizile lui Faraon. Preotul nu va mai face şi misiune. Când vor termina lucrările nu se vor putea bucura de slujbe duhovniceşti în ele că va veni vremea împărăţiei lui antihrist şi el va fi pus împărat 

   Luaţi aminte la toate cele ce vă spun căci totul se pregăteşte cu foarte mare viclenie . Toate bisericile şi mănăstirile vor fi într-o bunăstare imensă, pline de bogăţii, ca niciodată, dar să nu mergeţi în ele. Antihrist va fi încununat ca împărat în marea biserică din Ierusalim cu participarea clerului şi a Patriarhului. Intrarea şi ieşirea din Ierusalim va fi liberă pentru orice om, dar atunci să vă străduiţi să nu vă duceţi, căci totul va fi spre a vă linguşi pe voi, ca să vă atragă în ispită.

   Bisericile vor fi deschise, dar creştinul ortodox (trăitor, viu cu sufletul) nu va putea intra în ele să se roage, căci în ele nu se va mai aduce jertfa fără de sânge a lui Iisus Hristos. În ele va fi toată „adunarea satanică”.

   Nu mai este mult pana in zilele acelea, dar trebuie sa intelegem ca scenariul de mai sus nu se va realiza peste noapte, ci prin etape premergatoare, care desi se vor succeda cu rapiditate, ele trebuie sa existe. Iar cele ce le-ati citit in Evenimentul Zilei si cele asemanatoare acestui articol reprezinta una dintre ele.

   Sa ne amintim ca La REALITATEA s-au descoperit vinovatii raspandirii GRIPEI PORCINE si ai refuzului vaccinarii: CRESTINII …:

   Tudor Octavian de exemplu, n-a ratat momentul pentru a-si uni fortele cu Val Vilcu, intr-un atac furibund impotriva crestinismului, pe postul Realitatea, la inceputul lui ianuarie 2010.

   Astfel, au ajuns ei la concluzia ca focarele de gripa porcina din Romania au aparut datorita maselor de credinciosi stransi la Sfintele Moaste dar si obiceiului de a saruta in general icoanele. Ca atare, au sfatuit autoritatile sa ia masuri in acest sens, iar Patriarhiei i-au cerut sa promoveze intens campania de vaccinare.

    Val Vilcu a mers insa mult mai departe si amintind de fostul imperiu Britanic ce-si vaccina obligatoriu soldatii, a considerat ca prea multa democratie strica si ca nu-i normal “sa ne rugam de lucratorii ministerelor sanatatii, apararii sau internelor sa se vaccineze” …

   Tot el s-a plans ca “grupuri religioase” folosesc internetul intr-o campanie anti vaccinare foarte eficienta si ca atare actiunea lor ar trebui sanctionata penal.

   La vremea aceea, crestinii erau periculosi caci favorizau pandemia:

Articolul zilei (13.10.2009): ziarul „ADEVARUL” ataca Fundatia “Sfintii Martiri Brancoveni”, datorita campaniei sale ANTI-VACCINARE …

Cotidianul, vaccinul si blogurile

Mass-media ataca blogurile crestine: ADEVARUL pe Apologeticum si NU VACCINURILOR!!! iar Costi Rogozanu (COTIDIANUL) pe RAZBOI INTRU CUVANT

   De aceea si avertizam:

Din cauza GRIPEI PORCINE, se vor interzice slujbele religioase si eventual chiar Sfanta Impartasanie?

   Porcina insa s-a dus, dar asta nu a fost de natura sa-i determine pe furibunzii anti crestini sa renunte. Atacurile impotriva ortodoxiei din mass-media sunt diverse:

„VIP” ii explica parintelui SAVATIE BASTOVOI cum e treaba cu TEORIA CONSPIRATIEI

Anti crestinismul revistei TABU nu are limite …

In seria „REALITATEA.NET vă prezintă conspiraţii celebre” aflati despre inexistenta lui IISUS HRISTOS, a NOII ORDINI MONDIALE, a EVREILOR bogati, dar si despre existenta EXTRATERESTRILOR …

Taranul roman a fost ateu? MUZEUL TARANULUI ROMAN va scoate expunerea Horia Bernea – Crucea

VIDEO: Care este motivul pentru care PAVEL CORUT, varfurile masoneriei, yoghinii sau adeptii new age, NEAGA EXISTENTA DRACILOR si ca IISUS HRISTOS ESTE FIUL LUI DUMNEZEU?

VIDEO: Un trucaj ieftin este intens mediatizat: „TREI PREOTI DANSEAZA MANELE” … Va prezint FILMUL ORIGINAL

   Insa cele, precum articolul din EZ, ataca elementul central al crestinismului: impartasirea cu TRUPUL SI SANGELE MANTUITORULUI. Cu chestiunea linguritei unice ce infecteaza se deschide o bresa, cu afirmatii de tipul „sarutatul icoanelor si masele de oameni stranse de sarbatori duc la epidemii” aceasta se largeste iar cu inducerea scarbei cand vorbesti de potir, precum o face preotul din Pitesti („COINCIDENTE”: Preotul LUCIAN GRIGORE, cel ce promoveaza, prin producerea SCARBEI, folosirea mai multor lingurite la Sfanta Impartasanie, DORESTE SI UN CALEDAR UNIC …) bresa din zid devine suficient de mare pentru a navali apele. Din acest moment atacurile se vor inteti intr-un ritm dracesc si cat de curand barajul se va rupe …

   Preotul LUCIAN GRIGORE figura a fi luptator anti sistem:

“Biserica nu este doar Sinodul si nici Sinodul nu este in chip deplin Biserica”

   Actiunea lui dovedeste indubitabil ca a lua atitudine impotriva actelor cu cip nu este deajuns. Caci multi necrestini o fac de asemenea, dar acestia de fapt pregatesc mentalul maselor cu doctrina realei NOI ORDINI MONDIALE, precum miscarea anti crestina Zeitgeist

Ultima revolutie: NOUA ORDINE MONDIALA reala impotriva falsei “Noi Ordini Mondiale”

   De fapt despre asta si este vorba cu acest preot. S-a inhamat in sinistra miscare ce pregateste lumea noua antihristica. Daca cele de mai sus nu va sunt suficiente pentru a intelege, cititi va rog cu rabdare si articolul sau:

The Book of Eli (Cartea lui Eli), o cronica a filmului, Pr. Lucian Grigore

„COINCIDENTE”: Preotul LUCIAN GRIGORE, cel ce promoveaza, prin producerea SCARBEI, folosirea mai multor lingurite la Sfanta Impartasanie, DORESTE SI UN CALEDAR UNIC …

Posted in preotul LUCIAN GRIGORE by saccsiv on Martie 11, 2010

   Stiti desigur deja despre:

Ratacirea preotului LUCIAN GRIGORE, din Pitesti, cel ce da SFANTA IMPARTASANIE CU MAI MULTE LINGURITE … Sau „Sa mai zica cineva ca nu e vremea cernerii cumplite…”

   Ei bine, iata ce putem citi la “Cum sa admitem ca preotii sa semene asemenea indoieli?” RASPUNSURILE TRADITIEI LA SMINTEALA PARINTELUI LUCIAN GRIGORE IN CHESTIUNEA LINGURITEI DE IMPARTASANIE:

CV pr. Lucian Grigore

am urmat cursurile de doctorat intre anii 1998-2003 in cadrul Facultatii de Teologie Ortodoxa a Universitatii “Lucian Blaga” din Sibiu, la specialitatea Drept canonic Ortodox si Legislatie Bisericeasca si am pregatit teza de doctorat cu titlul Implicatii ale sistemelor calendaristice in viata Bisericii sub indrumarea parintelui Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca si a Inalt Prea Sfintitului Laurentiu Streza, Mitropolitul Ardealului. In cadrul perioadei de pregatire a tezei am beneficiat in anul universitar 2001-2002 de o bursa de studii la Colegiul Invierii din Mirfield – Universitatea din Leeds din Marea Britanie.

… Am reprezentat Eparhia la simpozioane cu caracter cultural si stiintific, am participat la conferinte si dialoguri oficiale care reclamau prezenta si consultanta de specialitate a reprezentantilor din cadrul Sectorului Cultural al eparhiei… In perioada 1999-2000 m-am ingrijit si de editarea revistei “Buletinul stiintific” a Facultatii de Teologie Ortodoxa din Pitesti.

Un domeniu de interes pentru mine il constituie cercetarea aprofundata in domeniul sistemelor calendaristice. Unul dintre proiectele finalizate, care se inscriu in aceasta preocupare, este un referat privind adoptarea in viata Bisericii Ortodoxe a unui calendar unic (perpetuu) si a unei date pascale comune, proiect prezentat atat in cadru programului de pregatire a tezei de doctorat, cat si in cadrul unei sesiuni de lucru, din 9 mai 2002, a Comisiei de Cibernetica a oamenilor de Stiinta din cadrul Academiei Romane. Proiectul a fost publicat in numar din 2003 al publicatiei “Buletinul stiintific” a Facultatii de Teologie Ortodoxa – Universitatea Pitesti.

In prezent ma preocupa studiul modelelor administratiei publice, mecanismele legislative, juridice, istoria si filosofia dreptului, astronomia.

   Comentariu saccsiv:

   Subliniez: „Unul dintre proiectele finalizate, care se inscriu in aceasta preocupare, este un referat privind adoptarea in viata Bisericii Ortodoxe a unui calendar unic (perpetuu) si a unei date pascale comune

   Asadar nu vorbim doar despre ratacire, ci de o actiune, de o piesa dintr-un puzzle mai mare …  

   Voi mai scoate insa in evidenta un aspect extrem de grav al intregii manevre, anume inducerea voita a scarbei fata de impartasania din acelasi potir. Pentru aceasta sa ne amintim pasaje din interviul pe care preotul l-a dat Evenimentului Zilei:

   „Ei bine, atunci am simţit că în Sfântul Potir nimic din ceea ce se adunase acolo (şi observaţi cum spun că „se adunase” şi nu anume că „rămăsese”), nu mai avea firea Sfintelor Taine. Gustul lunecos şi bălos îmi dădea semnul că în Sfântul Potir se adunase o peliculă groasă de ruj şi un soi de secreţii care făceau consumarea Potirului absolut de nesuportat.

   „… care să treacă prin secreţiile salivare şi mucozităţile tuturor  – ca apoi să o introducă iarăşi în Sfântul Potir peste Sfintele …”

   „Am împărtăşit odată un bătrân căruia îi atârnau mucozităţile dinaintea nasului. Era răcit, tuşea şi îi curgea abundent nasul. L-am invitat să se şteargă mai întâi şi apoi să se apropie. Omul era atât de bolnav şi necăjit încât nu-i stătea mintea nici la ce îi zicem eu şi nici la grija la care îl chemam. Sumar a făcut gestul de a se şterge. Bărbia de jos îi era foarte mult deplasată spre nas. Linguriţa a trecut cu mare greutate printre cele două obstacole ca să ajungă la gură. După ce am tras linguriţa am constatat că mucozităţile, care arătau ca o secreţie purulentă, ajunseseră în linguriţă în locul Sfintelor. Credeţi-mă, aşa ceva nu am cum să bag în Sfântul Potir!”

   „Am sute de exemple ca cel despre care vă spun. Ultimul este legat de un pacient împărtăşit la spital. Avea gura plină de un fel de spumă, buzele crăpate, uşor sângerânde, era conştient – dar trăgea să moară. L-am spovedit şi l-am împărtăşit !  După ce l-am împărtăşit a rămas de pe limba lui pe linguriţă un soi de griş lăptos.”

   Preotul motiveaza faptul ca a zugravit intreaga scena vomitiva de mai sus pentru a promova ideea folosirii mai multor lingurite. Din CV-ul sau si din modul cum croseteaza cuvintele ne dam seama ca nu este lipsit de inteligenta si ca stie foarte bine cum sta treaba cu cauza si efectul. Altfel spus, nu cred ca nu-si da seama de ceea ce a facut si care este consecinta. In caz ca face pe nedumeritul, ii explic ce reactii au avut pasajele de mai sus asupra unui frate ce e cu ficatul un pic in pioneze: de abia s-a abtinut sa nu vomeze si multe ore l-a bantuit imaginea potirului plin de tot soiul de scarnavii … Ajunsese sa il intepe ficatul de atata sila si cu greu a putut gusta intreaga zi cate ceva. Este un frate cu o sensibilitate mai mare, datorata starii sale de sanatate, care insa se straduie dupa puterile sale sa urce pe scara si care evident de fiecare data asteapta minunatul moment al impartasirii. In plus, mai stie cate ceva despre Ortodoxie, nefiind chiar proaspat trezit. Ei bine, daca pe acesta l-a ravarsit in asemenea hal textul de mai sus, ce sa zicem de un incepator? Sau de unul care inca este ratacit? Pana la dilema linguritei, imaginea de mai sus li se infige acestora ca un cui in cap si este foarte grav, deoarece este o lovitura teribila elementului central al crestinismului: impartasirea cu TRUPUL SI SANGELE MANTUITORULUI. Unora dintre acesti incepatori sau inca rataciti, le tot poti spune cum e cu Jertfa de pe Golgota, cu Judecata, cu faptele, etc., dar oare sigur le va iesi acel cui din cap? Adica ii smintim pe cei micuti, dupa care le cerem sa treaca un foarte greu examen. Il vor trece oare toti sau unii vor cauta locurile cu mai multe lingurite? Si daca intre timp vor fi indoctrinati cu „biserica sora catolica”, oare nu li se va parea mai in regula acolo?

   Nu stiu daca se intelege suficient de clar ceea ce am dorit sa scot in evidenta, insa, ca o concluzie, este extrem de grav sa folosesti asemenea imagini cand vorbesti de potir. Chiar de ar fi sa urmaresti, teoretic, cele mai bune si corecte efecte, ceea ce evident, nu este cazul …

   In incheiere, mai scot in evidenta un aspect, sa-i zicem secundar. Sa ne reamintim din spusele preotului:

   „se adunase o peliculă groasă de ruj …”

   Problema este insa simpla: DE CE RUJ? Toti care se spovedesc la el in biserica, trec mai inainte la spovedanie, ca nu vine nimeni din Galati, de care habar sa nu are si de capul sau nu se aseaza la rand la impartasanie. Asadar, la spovedanie, ce pazeste de nu-i spune mandrei femei ca in biserica nu se vine sulemenita? Iar daca este o indaratnica razvratita si indrazneste sa vina chiar la potir cu untura de caine si avortoni pe bot, de ce n-o alunga? Ca daca i-ar da cu o lingurita separata, CE A REZOLVAT? Asta apropo si de cele ce scriam la:

Cum trebuie sa se comporte si sa se imbrace femeile in biserica?

   Adica face caz de ruj si gaseste „solutia”: mai multe lingurite … Incredibil. Si probabil ca nu este singurul. Si atunci ne mai miram de numarul mare de habauce razvratire ce dau vina pe barbati spunandu-le „curvarilor, cine va pune sa va uitati?”, atunci cand ele intra in biserica ademenitor sulemenite si imbracate. Bine au zis fratii de la RAZBOI INTRU CUVANT: e vremea cernerii cumplite

 

Ratacirea preotului LUCIAN GRIGORE, din Pitesti, cel ce da SFANTA IMPARTASANIE CU MAI MULTE LINGURITE … Sau „Sa mai zica cineva ca nu e vremea cernerii cumplite…”

Posted in LAURENTIU DUMITRU, preotul LUCIAN GRIGORE, Sfanta Impartasanie by saccsiv on Martie 10, 2010

   Citez din articolul Dilema linguriţei:

Interviu realizat pentru Evenimentul Zilei

Andreea Dogar – reporter EVZ

Am văzut că pe mai multe forumuri de discuţie de pe internet se discuta despre modul cum Împărtăşania este oferită credincioşilor ortodocşi cu aceeaşi linguriţă şi despre posibila transmitere în acest mod a unor boli. Am citit acolo despre unele mame care nu voiau să îşi ducă copiii la Împărtăşanie tocmai din acest motiv, temându-se că ar putea contacta o eventuala boală, mai ales în cazul copiilor cu o vârstă fragedă.

Din ceea ce am văzut – la Biserica Domnească Sfântul Gheorghe din Piteşti folosiţi mai multe linguriţe – cate una pentru fiecare credincios. În această privinţă aş dori să ne daţi anumite lămuriri:

 1. Din ce considerente aţi luat decizia de a oferi Împărtăşania cu linguriţe diferite credincioşilor ? Este vorba de rigoarea pentru igienă sau aţi recurs la aceasta în urma solicitării enoriaşilor ? 

pr. Lucian Grigore:

            Sfânta Împărtăşanie cu Trupul şi Sângele Domnului este Taina Bisericii care încununează toate celelalte Sfinte Taine. Momentul împărtăşirii pentru un credincios constituie chiar împlinirea unui dor nesfârşit, este dorul supremei lui aşteptări. Am avut, din mila lui Dumnezeu, şansa să văd în lucrarea mea preoţească câteva cazuri de credincioşi care împărtăşindu-se îşi schimbau chipul, străluminau, erau de-a dreptul incandescenţi, dar nu în lumina osândei, ci într-o lumină care nu venea din lumea aceasta. Dumnezeu mi-e martor că am văzut aşa ceva şi această vedere m-a smerit în acest fel pe mine cel care prea des mă împărtăşesc în nebăgare de seamă.

Apostolul ne îndeamnă să ne cercetăm pe noi înşine şi aşa să ne atingem de cele sfinte (I Corinteni 11,28). Un om care aşteaptă de ani buni acea picătură a mângâierii şi binecuvântării lui Dumnezeu, când nu numai că te atingi – ci chiar cuprinzi cu făptura ta întreagă viaţa lui Hristos în tine, se poate considera un om fericit. Nu aveţi la îndemână nici o comparaţie să vă puteţi imagina ce bucurie am văzut odată pe chipul unui creştin bolnav căruia i-am dat îngăduinţa de a se împărtăşi, deşi se afla sub canonul opririi. Pentru că trebuia să meargă la operaţie, şi pentru că îi era frică să nu moară neîmpărtăşit, am socotit că se cuvine a birui canonul opririi cu socotinţa unei iconomii şi a unui pogorământ ce se cerea făcut. Am văzut în ochii lui ceva ce n-am să pot descrie: era ceva ca şi cum l-aş fi scăpat de la moarte, era o bucurie în lacrimi, şi o adâncă suferinţă, o conştienţă sfântă a nevredniciei şi în acelaşi timp un tremur de mulţumire a întregii lui făpturi.  Unor astfel de oameni nu le pasă cu ce fel de linguriţă le ajunge împărtăşania pe buze. Socotesc însă că trebuie mai mult să ne pese nouă, preoţilor, în ce fel îi împărtăşim.

A fost o vreme când nici mie nu mi-a păsat cum şi dacă arată Sfintele în vreun fel, pentru că ştiam că nimeni şi nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Hristos – aceasta până în prima zi de Sfintele Paşti îndată după hirotonie, când,  după ce am împărtăşit peste o mie de oameni cu aceeaşi linguriţă, Sfintele care au rămas în Potir au trebuit să le consum eu însumi (aceasta se numeşte în limbajul nostru liturgic – potrivire). Ei bine, atunci am simţit că în Sfântul Potir nimic din ceea ce se adunase acolo (şi observaţi cum spun că „se adunase” şi nu anume că „rămăsese”), nu mai avea firea Sfintelor Taine. Gustul lunecos şi bălos îmi dădea semnul că în Sfântul Potir se adunase o peliculă groasă de ruj şi un soi de secreţii care făceau consumarea Potirului absolut de nesuportat. Mi-am învins această mâhnire cu chipul celor primite şi rostuite în suflet de îndrumarea părintească a învăţăturilor Bisericii, dar de atunci mi-am pus serios problemele următoare:

– Se cuvine, sau nu se cuvine, a ne îngriji de Sfântul Potir ?! Este, sau nu este indiferent ce anume ajunge în Sfânta Împărtăşanie şi mai apoi, ce ajunge cu Sfânta Împărtăşanie cu tot pe buzele credinciosului ?!

Eu consider că este o nesocotinţă să băgăm în Sfântul Potir orişice murdărie! Nu se cuvine a lăsa Cele Sfinte în batjocură; de aceea cei care pun problema împărtăşirii cu o singură linguriţă – care să treacă prin secreţiile salivare şi mucozităţile tuturor  – ca apoi să o introducă iarăşi în Sfântul Potir peste Sfintele, socotesc că greşesc de moarte.

Am gândit în acest sens să înaintez un document către forurile noastre ierarhic superioare, prin care să-mi declar argumentele şi să cer a se lămuri această situaţie la vârf, la nivelul întregii Biserici. Mai apoi am văzut o serie de împotrivitori cu privire la această problemă, preoţi care văd în această lucrare a împărtăşirii cu o singură linguriţă o „dogmă” de neatins – care ar fi în măsură să probeze măsura credinţei noastre în puterea lui Dumnezeu de a curăţa necurăţiile – şi m-am retras ca să nu aduc în inima cuiva vreo pricină. Acum însă, mă somaţi oarecum să dau un răspuns şi fac aceasta pentru că văd că şi alţii se frământă pe această temă.

Cel mai adesea creştinul căruia i se administrează Împărtăşania în acest chip silnic i se pune dinaintea dilema: „ori crezi că Dumnezeu este în măsură să te ferească de bolile (contagioase) ale celui de dinaintea ta şi te mântuieşti, ori nu crezi în puterea Sfintei Împărtăşanii şi nu te mântuieşti !”  Eu zic că e mare păcat să aruncăm bunacuviinţă şi sfintele aşteptări ale credincioşilor în derizoriu spunând acestea şi ispitindu-i astfel.

Să ne trezim ! Preotul care pune credinciosul să meargă pe tăişul acestei dileme nu dovedeşte nici credinţă şi nici cuviinţă dreaptă faţă de oameni. El necinsteşte împărtăşirea cu chipul unei false evlavii şi al unei false credinţe. Este asemenea demonului care L-a ispitit pe Domnul Hristos atunci când l-a îndemnat să se arunce de pe aripa templului zicându-I: Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: “Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău”. Iisus însă i-a răspuns: Iarăşi este scris: “Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”(Matei 4, 6-7). Aşadar, noi nu trebuie nici să ispitim pe Dumnezeu ca să vedem ce se întâmplă cu Sfintele batjocorite şi nici să aruncăm inima credinciosului în tulburare, pentru că de multe ori bunii credincioşi ai Bisericii Domnului se apropie de Cele Sfinte cu un fior mai înalt şi cu mult mai adânc decât noi preoţii. Împărtăşania nu are destinaţia de a se transforma în dezinfectant. Pentru aceasta sunt mijloace potrivite cu rolul şi lucrarea dezinfectării. Sfânta Împărtăşanie este o mare bucurie, un mare dor, o dragoste nesfârşită – care mistuie, înalţă, înaripează… Să nu-i stricăm nici bucuria şi nici lumina şi nici revărsarea plinirii harului cu întunecări şi întrebări şi practici nebuneşti.

Am împărtăşit odată un bătrân căruia îi atârnau mucozităţile dinaintea nasului. Era răcit, tuşea şi îi curgea abundent nasul. L-am invitat să se şteargă mai întâi şi apoi să se apropie. Omul era atât de bolnav şi necăjit încât nu-i stătea mintea nici la ce îi zicem eu şi nici la grija la care îl chemam. Sumar a făcut gestul de a se şterge. Bărbia de jos îi era foarte mult deplasată spre nas. Linguriţa a trecut cu mare greutate printre cele două obstacole ca să ajungă la gură. După ce am tras linguriţa am constatat că mucozităţile, care arătau ca o secreţie purulentă, ajunseseră în linguriţă în locul Sfintelor. Credeţi-mă, aşa ceva nu am cum să bag în Sfântul Potir! Mi s-a adus argumentul că există un procovăţ (o bucată de pânză de culoare roşie) pe care astfel de lucruri se şterg înainte de a refolosi linguriţa! Mă întreb însă dacă ştergând aceste necurăţii nu luăm pe linguriţă de pe procovăţ necurăţiile pe care tocmai le-am şters mai înaintea celor din urmă. Nu aceasta este soluţia…  Iar pe cei mai catolici decât Papa, care ne pun pe noi în astfel de dileme, i-aş întreba: sfinţia ta ţi-ai putea împărtăşi vreodată copilul cu o linguriţă ca cea despre care zic eu când povestesc aici despre bătrân ?! Să nu fim ipocriţi, ci să fim cinstiţi cu noi înşine !

Am sute de exemple ca cel despre care vă spun. Ultimul este legat de un pacient împărtăşit la spital. Avea gura plină de un fel de spumă, buzele crăpate, uşor sângerânde, era conştient – dar trăgea să moară. L-am spovedit şi l-am împărtăşit !  După ce l-am împărtăşit a rămas de pe limba lui pe linguriţă un soi de griş lăptos.

Întrebare pentru cei care se bat cu cărămida dreptei slujiri în piepturile umflate ale părutei evlavii: – V-aţi putea împărtăşi copiii voştri cu o astfel de linguriţă ?!

Cineva mi-a spus că da! Şi atunci m-am simţit dator să-l întreb dacă el ar putea folosi o astfel de linguriţă pentru el însuşi; mi-a răspuns că da (eu însă, nu ştiu de ce am simţit că trebuie să mă îndoiesc de sinceritatea lui); şi atunci i-am zis: Bine, dar tu nu ştii cu ce anume vrei să te împărtăşeşti ! Tu vrei să te împărtăşeşti cu linguriţa, sau vrei să te împărtăşeşti cu Sfânta Împărtăşanie ?!

            Ca să mă întorc la întrebarea dumneavoastră: am luat decizia de a împărtăşi credincioşii cu linguriţe dedicate fiecăruia din dorinţa de a-i împărtăşi pe aceştia numai cu ceea ce se cuvine a-i împărtăşi, adică cu Sfintele Taine şi nu cu altceva – cu mucozităţi, sau cu materie salivară ori bacteriană de pe limba şi din cavitatea bucală a altora; Pe de altă parte decizia aceasta vizează un aspect cu mult mai important, anume grija de a nu introduce în Sfântul Potir alte materii decât cele îngăduite ca Trup şi Sânge ale Domnului. Consider că lucrurile acestea nu mai trebuie discutate într-atât de aprofundat întrucât sunt precizate în Liturghier. Nu ai voie să introduci în Sfintele Taine, din Sfântul Potir, nimic străin de ele. Punct !

reporter EVZ

2. Am văzut că mulţi credincioşi ortodocşi spun că în bisericile în care se foloseşte o singură linguriţă, acest obicei ar trebui schimbat din motive de igienă. Are o semnificaţie linguriţa ?! Se poate schimba ceva în rânduiala asta ?! Trupul si Sângele lui Hristos ar putea să îmbolnăvească pe cineva ?! Dumneavoastră cum vedeţi această problemă?

L.G.            Că Dumnezeu face minuni, este lucru ştiut ! Ceea ce nu ştim noi îndeajuns e că minunea nu se cere şi nu se forţează. Minunile se săvârşesc cu noi după planul lui Dumnezeu şi nu după planul nostru. Noi nu trebuie să ne aruncăm în pericol doar ca să testăm capacităţile şi virtuţile minunii aşa orişicând, printr-o atitudine nebunească, ca şi cum Dumnezeu ar fi angajat prestidigitator la cheremul satisfacerii curiozităţilor noastre meschine. Parafrazând oarecum cele ce spuneam mai devreme – e păcat să-i zici lui Dumnezeu: „Doamne, eu mă arunc acum de pe aripa templului să vedem dacă trimiţi tu îngerii să mă prindă!” O astfel de ispitire a lui Dumnezeu numai diavolul a putut să zămislească!

Să lămurim lucrurile: unii argumentează că împărtăşirea cu o singură linguriţă trimite la împărtăşirea în comuniune, adică trimite la unitatea credinţei, a lucrării, a Împărtăşirii. Însă nu linguriţa are semnificaţii în această privinţă, ci Sfântul Potir. Împărtăşirea comunităţii din acelaşi Sfânt Potir poartă cu sine sensul comuniunii: Un Domn, o credinţă, un botez (Efeseni 4, 5), aş zice mai departe o Împărtăşire în acelaşi gând al aceleiaşi mărturisiri. Sfântul Potir ne uneşte în jurul aceleiaşi motivaţii care este Hristos. Deci ce este mai important, chipul acestei uniri sau unirea însăşi în Hristos ?!  

Linguriţa nu este nici chip şi nici unire, este doar vehiculul care face posibilă trecerea Sfintelor Taine spre buzele credincioşilor în siguranţă, fără riscul de a le risipi pe mâinile credincioşilor (care pot fi nebăgători de seamă cu cele ce au atins); să fie în siguranţă, aşadar, fără riscul de a le risipi pe jos – acesta socotindu-se a fi un păcat de moarte !

Eu nu găsesc un impediment în a sfinţi în loc de una singură mai multe linguriţe şi a le folosi în cult la momentul cuvenit. Rugăciunea necesară sfinţirii linguriţei poate fi citită mai multora la fel de bine cum se citeşte uneia. Atâta timp cât acestea sunt dedicate cultului şi nu sunt folosite şi la borcanul cu miere sau la cel cu magiun, mi se pare că se respectă regula. Şi totuşi mai există o cale potrivită a folosi linguriţa la împărtăşire, dar aici se cere educaţie mai multă din partea credincioşilor.

reporter EVZ 

3. In general, care credeţi ca este cea mai bună soluţie pentru această problemă – mai multe linguriţe, fiecare credincios să vină cu linguriţa sa ?!

L.G.            Tocmai aceasta încercam să vă spun! Cea mai potrivită soluţie pentru a împărtăşi credincioşii mi se pare cea folosită în Biserica Ortodoxă Rusă: credinciosul vine fără lumânare la împărtăşire, pentru ca să-şi concentreze atenţia asupra împărtăşirii şi nu asupra modului cum să ţină lumânarea – astfel încât să nu dea foc mâinii preotului sau acoperămintelor. Pentru împărtăşire este aşezat undeva într-un loc potrivit, pe solee (treapta lărgită dinaintea Sfântului Altar), un sfeşnic uni-suport cu o lumânare aprinsă pentru toţi credincioşii.

După ce credinciosul vine înaintea uşilor împărăteşti ale Sfântului Altar, i se aşează sub bărbie procovăţul (acea bucată de pânză de culoare roşie). Cu această operaţie se ocupă paracliserul (la nevoie), dar de cele mai multe ori diaconul sau un alt slujitor. Având dinainte un credincios cu fruntea orientată spre vârful catapetesmei şi gura deschisă, preotului îi vine uşor, adică la îndemână să transporte pe deasupra procovăţului linguriţa – purtând cele sfinte – şi să le lase să se prelingă în cavitatea bucală a primitorului, fără să o atingă. Astfel, linguriţa cea unică a preotului rămâne la fel de curată la sfârşitul împărtăşirii a o mie de credincioşi precum a fost şi la început. Totul însă ţine de educaţia pe care s-ar cuveni să o facem credincioşilor în acest sens. Dacă forurile noastre ocârmuitoare s-ar îngriji să poruncească şi la noi, în Biserica Ortodoxă Românească, o astfel de practică am scăpa de „dilema linguriţei”.

Mulţumim pentru întrebări şi iertare pentru lungimea cuvântului !

   Comentariu saccsiv:

   Este acelasi preot despre care puteti citi la:

“Biserica nu este doar Sinodul si nici Sinodul nu este in chip deplin Biserica”

   Vorba unor iubiti frati: „Sa mai zica cineva ca nu e vremea cernerii cumplite…”

   Eu zic ca aceasta atitudine dovedeste nu doar indubitabila incepere a cernerii, a despartirii celor din dreapta de cei din stanga, ci si faptul ca a lua atitudine impotriva actelor cu cip e bine, dar nu este deajuns. Caci multi necrestini o fac de asemenea, ba chiar si dintre cei ce de fapt pregatesc mentalul maselor cu doctrina realei NOI ORDINI MONDIALE, precum miscarea anti crestina Zeitgeist:

 Ultima revolutie: NOUA ORDINE MONDIALA reala impotriva falsei “Noi Ordini Mondiale”

   Sa revenim insa la chestiunea linguritei si sa vedem de ce este o mare ratacire modul cum pune preotul Lucian Grigore problema. Si ca o paranteza, este foarte trist ca o asemenea „dilema” apare intr-un ziar ce-si face din atacul impotriva ortodoxiei un titlu de glorie …

   O data cu gripa porcina, s-au gasit unii care sa inoveze in materie:

Protoiereul pentru Franţa al Mitropoliei Române inventeaza METODE „SIGURE” ANTI-GRIPA PORCINA DE URMAT LA SFANTA IMPARTASANIE

   Si tuturor celor ce traiau cu spaima raspandirii virusului li s-a raspuns pe masura:

Ne putem infecta cu GRIPA PORCINA la Sfanta Impartasanie? 

   Imi puneam nu demult intrebarea:

Din cauza GRIPEI PORCINE, se vor interzice slujbele religioase si eventual chiar Sfanta Impartasanie? 

   Dar porcina s-a dus, insa razvratitii au ramas si vor neaparat inovatii …

   Voi adauga in continuare si eu cateva cuvinte la cele spuse deja de cei mai pregatiti teologic decat mine si care au demonstrat limpede ca nu-i nici o problema folosirea unei singure lingurite.

   Observati va rog descrierea amanuntita pe care preotul Lucian Grigore o face cand descrie boli, bale, puroaie si tot ce mai gaseste el necesar sa produca scarba … Desigur, cei care privesc problema astfel si traiesc cu spaima imbolnaviri, sigur se vor si imbolnavii. Pentru ei acolo nu mai este trupul si sangele Mantuitorului, ci painica si vinisor. E clar ca acest preot are o problema, insa nu constientizeaza ca este strict a lui si doreste cu tot dinadinsul s-o exporte. Lui ii este greata sa se impartaseasca dupa ceilalti si atunci considera ca tuturor trebuie sa le fie. Dar nu a fost de ajuns sa inoveze in propria biserica, asa ca doreste o generalizare, pentru a nu parea el prea sclifosit.

    Spune preotul ca a intrebat pe cei ce considera ca e in regula folosirea unei singure lingurite, ce parere au daca asa si pe dincolo … Ei bine, imi voi exprima si eu, un pacatos, opinia.

   Inainte de a intra in puscarie eram exagerat de atent cu igiena si ma umpleam de dezgust doar la vederea unui bolnav caruia ii ieseau din gura sau din bube tot soiul de lichide. Sa stau langa unul ca acesta? Niciodata. Sa mananc la aceeasi masa? Nici batut. Ziceam eu cu mintea mea de habauc ce o aveam pe atunci. Daca tusea cineva in apropiere, mergeam 3 metri mai incolo. Daca puneam mana pe vreo clanta sau obiecte „suspecte”, cu prima ocazie ma spalam cu sarg si ma dadeam din abundenta cu spirt.

   Apoi am intrat in puscarie. Ehe … Daca preotul acesta ar sta si numai o zi pe unde am fost eu cu anii, si-ar pierde mintile daca nu ar renunta la ifosele astea igienice.

   Evident ca si pentru mine a fost un soc sa vad unde trebuia sa imi petrec o parte din viata, insa repede m-am lasat cu totul in mana bunului Dumnezeu si i-am dat slava si i-am multumit si am inteles ca platesc pacatele mele si l-am rugat sa ma ierte si sa scap cat mai repede.

   Si Mantuitorul nostru m-a ocrotit si nu m-am imbolnavit. Dar sa va descriu si eu un pic mediul, ca sa nu creada cineva ca era vreo bagatela:

–          In camere de 27 de paturi stateau si 50 – 60 de persoane, care tusea, care cu bube, care bolnav, paduchi, plosnite, raie, soareci, sobolani, mirosuri. Desigur, ajungeau si la spital unii bolnavi, dar doar cei cu forme grave. Pana atunci insa, la gramada.

–          Care se ducea la WC, ca facea treaba mare, ca facea treaba mica, nu se mai obosea sa se mai si spele dupa aia pe maini. Si punea mana apoi pe unde nimerea. Si puneai vrand nevrand mana dupa el pe aceleasi obiecte, caci totul se petrecea intr-un spatiu cat o sufragerie mare.

–          De mancat, o faceai in grupuri si de multe ori din acelasi mare castron. Nimeni nu statea sa-l urmareasca pe celalalt ce are in gura. Si ce mutre … Ca daca le-ar vedea parintelul, i s-au pune un sloi de gheata pe sira spinarii.

–          Dar problema igienei era cea mai mica pe care cineva trebuie sa si-o puna acolo. Cea mai mare trebuie sa fie insa mutilarea sau moartea. Caci acolo nimeni nu este sigur sa se mai trezeste intreg dimineata sau daca se mai trezeste. Asta desigur, daca nu te lasi cu totul in mana bunului Dumnezeu. Dar despre acest aspect, am scris mai pe larg in carte:

SACCSIV: „EVADAREA DIN ÎNCHISOAREA ÎNGERILOR CĂZUŢI – Spovedania unui interlop”, Interviu realizat de Danion Vasile 

   Prin urmare, daca Mantuitorul m-a scapat pe mine un pacatos de un asemenea mediu, cum oare as putea  indrazni sa cred ca as putea sa ma imbolnavesc la Sfanta Impartasanie?

   UPDATE 1

   Iata si comentariul fratelui Laurentiu Dumitru postat la articolul Dilema linguritei de pe blogul sau:

@ Florin M.

Articolul l-am primit de la parintele. Nu avea nicio specificatie, dar am socotit potrivit a-l posta pt ca sigur si-ar dori un feedback la cele ce le-a scris. Este, daca vrei, o invitatie la dezbatere. Pr. Lucian Grigore este unul dintre cei mai vrednici preoti din cati am intalnit, un suflet inzestrat cu nenumarate daruri. Acest preot al lui Hristos isi spune pasul si expune obiectiv niste situatii. Acum aveti si Dvs. cuvantul. Mi-as dori insa ca fiecare sa o faca dupa ce citeste si cele de mai sus.

Am ajutat ani buni in altar, chiar la biserica la care slujeste parintele Grigore, autorul materialului, si stiu exact la ce se refera. Personal nu impartasesc aceasta practica, cred ca ar fi mai simplu daca s-ar folosi un al doilea procovat si nu cel cu care se acopera indeobste Sfintele, in situatiile in care in lingurita ramane acel gris laptos de care vorbeste parintele.

In legatura cu sfintele Icoane, afla ca la o biserica ca cea unde slujeste parintele (o biserica de centru, aflata in zona pietonala, departe de carosabil, un fel de km 0 al Pitestiului) foarte cercetata de inchinatorii aflati in graba cu treburi prin oras se sterg ff des icoanele. Doamnele de la pangar din vreme in vreme sunt nevoite sa stearga geamul icoanele de pe iconostas si a icoanei praznicare, iar carpa se inroseste pur si simplu de la pelicula mare rosie, de la rujuri. Efectiv geamul icoanei din transparent, devine mat. Dar asta e o alta poveste (nu o dilema!) si, din fericire, are o solutie practica universal acceptata – carpa!

   UPDATE 2

   Iata ce scriu fratii de la RAZBOI INTRU CUVANT in articolul lor IN ATENTIA CELOR CARE SE SCARBESC DE FRATELE LOR MURDAR SI BOLNAV: “Daca il iubesti pe celalalt ca pe un frate, ii stergi nasul cu propria batista si o pui iarasi in buzunar!”(Cuv. Paisie Aghioritul):

“- Cate greutati intampinati la Coliba, Gheronda! Vin acolo bolnavi psihic, consumatori de droguri…

– Aici se vede daca avem dragoste adevarata. In persoana fratelui nostru Il vedem pe Hristos. Caci tot ce facem ca sa-l odihnim pe fratele nostru este ca si cum o facem pentru Insusi Hristos. “Intrucat ati fracut unuia dintre acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut”[1].

Intr-o zi a venit la Coliba un copil indracit impreuna cu tatal sau. In acel moment a venit si un cunoscut de-al meu, iar eu l-am luat pe tatal copilului deoparte ca sa-i spun cateva lucruri, caci din cauza lui se indracise copilul. Bietul de el era intr-o stare jalnica. Ditamai flacaul si-i curgeau mucii… Cand cunoscutul meu l-a vazut, s-a apropiat de el, si-a scos batista, i-a sters nasul si a bagat-o iarasi in buzunar. Si-a scos apoi crucea de aur de la gat si a pus-o la gatul copilului. Dar nu lucrul acesta era atat de important, cat sa fi vazut cu cata dragoste, cu cata afectiune a sters nasul copilului – de-ati fi vazut in ce hal era! Am ramas impresionat. L-a durut pentru el ca pentru un frate. Daca nu-l simtea ca pe un frate, ar fi facut aceasta? Daca il iubesti pe celalalt ca pe un frate, ii stergi nasul cu propria batista si o pui iarasi in buzunar! Dar daca nu-l simti ca pe un frate, este ca un corp strain: putin sa te atinga, imediat sari in sus; putin scuipat sa cada pe tine, te duci repede sa te speli.

De vreme ce Bunul Dumnezeu ne-a dat daruri din belsug si n-a ingaduit sa vina vreo nenorocire peste noi, trebuie sa ne doara pentru aproapele nostru care se chinuieste. Vedem, de pilda, un infirm. Daca ne gandim: “Cum m-as simti eu daca as fi infirm si nu as putea sa merg?“, ne va durea pentru el. Sau, daca cineva are probleme ne cere ajutorul, imediat trebuie sa ne gandim: “Daca aveam eu problemele lui, nu voiam, oare, sa fiu ajutat?“, si asa ne va durea pentru el. Si prin incercari de trece cineva, daca are dragoste adevarata, cu durere, isi uita propria durere si sufera pentru celalalt. Eu, cand celalalt imi vorbeste despre durerea lui, chiar si pe cioburi de sticla sa stau sau pe spini sa pasesc, nu simt nimic”.