Împrumuturile familiei evreiesti Rothschild către „Sfântul Scaun”

Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Rothschild_loans_to_the_Holy_See

Papa Gregory XVI a supravegheat împrumutul dat de familia Rothschild către Sfântul Scaun în anul 1832.

Împrumuturile familiei Rothschild către Sfântul Scaun se referă la o serie de împrumuturi financiare majore între Rothschild ca familie şi Holy See (sfântul scaun) al Bisericii catolice. Primul împrumut care a avut loc în 1832 a fost făcut în siajul războaielor lui Napoleon din timpul pontificatului lui Pope Gregory XVI (împlicându-l pe James Mayer de Rothschild şi pe Carl Mayer von Rothschild). Împrumutul a fost acordat pentru o sumă de 400 000 de lire sterline (echivalentul a 37,4 milioane de lire sterline în 2019). Un al doilea împrumut s-a făcut în timpul pontificatului lui Pope Pius IX („Pio Nono„) la începutul anilor 1850 cu aceiaşi membri ai familiei Rothschild, după prăbuşirea Republicii Romane a lui Giuseppe Mazzini şi a restaurării Statelor Papale.

Creditul din 1832 sub Papa Gregory XVI

Cadru

În siajul Războaielor Napoleoniene, a fost o întoarcere la politicile de tron şi altar în Europa. În vremea aceea, familia de bancheri evrei Rothschild din Frankfurt s-au ridicat către o poziţie de bancheri dominanţi. Progeniturile acestei familii s-au stabilit în câteva centre de putere europene, incluzând ţări catolice, cum ar fi Viena din Imperiul Austro-Ungar al lui Klemens von Metternich (de unde provine numele erei Age of Metternich), şi Napoli condus de monarhia Bourbon-Two Sicilies. Unul dintre statele în care a fost reinstaurată suveranitatea de către Congresul de la Viena a fost Papal States, domeniu temporar al Holy See (sfântul scaun). Totuşi, în anii de după acea reinstaurare, finanţele Sfântului Scaun Holy See au intrat în declin.

James Mayer de Rothschild a negociat termenii specifici ai creditului cu Alessandro Torlonia.

În 1831, Cardinalul Bartolomeo Cappellari a fost ales Papa Gregory XVI. Familia Rothschild era considerată de încredere în cercurile conservatoare din Europa, deoarece lucraseră cu guvernul Austriei pentru stabilizarea financiară după războaiele Napoleoniene. Ei i-au susţinut pe Bourboni în Regatul celor două Sicilii, care înconjurau Statele Papale, ajutându-i să finanţeze înăbuşirea celor două tentative de revoluţie. În acel an, au fost zvonuri cum că Roma va solicita familiei Rothschild un credit; fraţii James şi Carl au fost iniţial îngrijoraţi, dar atât Austria (Metternich şi Count Appony) cât şi Franţa (Casimir Pierre Périer şi Horace François Bastien_Sebastiani_de_La_Porta) au făcut presiuni în chestiune faţă de Roma. Iniţial, a existat o oarecare opoziţie în timpul negocierilor, în special din partea guvernului Romei şi a Monseniorului Antonio Garibaldi la Paris. Totuşi, Alessandro Torlonia (acţionând pentru Sfântul Scaun) a purtat negocieri directe cu James Mayer de Rothschild şi au făcut o înţelegere, semnată pe 30 noiembrie 1831. Astfel, în 1832 , a intrat în vigoare înţelegerea conform căreia Rothschild oferea un împrumut Sfântului Scaun de 400 000 de lire sterline (echivalentul a 37,4 milioane în 2019).

James Mayer de Rothschild, capul familiei de bancheri Rothschild banking family of France (Banque Rothschild), a devenit astfel bancherul oficial al Papei. Fratele său cu sediul la Napoli, Carl Mayer von Rothschild, mai aproape de Roma dpdv geografic, a mers la întâlnirea cu Papa Gregory XVI în ianuarie 1832. Aici, Carl Mayer a fost prezentat cu panglica şi steaua ordinului Sacred Military Constantinian Order of Saint George. Era normal pentru catolici să arate reverenţă pentru ceea ce considerau a fi Vicarul lui Hristos, şi să sărute picioarele papei atunci când îl întâlneau. Ca evreu, lui Carl Mayer von Rothschild i s-a permis doar să sărute inelul de pe mâna sa. Acest fapt a oripilat criticii catolici de la acea vreme. A dat naştere şi unei referinţe după mai multi ani scrisă de Philippe de Rothschild, un descedent direct al lui James şi Carl, în autobiografia sa Milady Vine (1984).

Acest credit s-a făcut pentru suma de 400 000 de lire sterline (echivalentul a 34.1 milioane de lire sterline în 2016). Un al doilea credit s-a făcut în timpul pontificatului lui Papa Pius IX („Pio Nono”) la începutul anilor 1850 cu acelaşi număr de membri ai familiei Rothschild după prăbuşirea Republicii Romane a lui Giuseppe Mazzini şi a restaurării Statelor Papale.

Reacţii

Rapoartele tranzacţiei au dus la critici usturătoare pentru Papa Gregory XVI în lumea creştină (în special în cea catolică), aproape toate criticile au circulat în jurul evreismului familiei Rothschild. Poetul francez romantic Alfred de Vigny a spus „un jidan domneşte acum peste Papă şi Creştinism. El plăteşte monarhi şi cumpără naţiuni. Ludwig Börne, un evreu convertit la Lutheranism şi membru al mişcării Young Germany a scris, „Un evreu bogat îi sărută mâna, în timp ce un creştin sărac sărută picioarele Papei. Rothschilzii sunt cu siguranţă mai nobili decât strămoşul lor Juda Iscarioteanul. El l-a vândut pe Iisus Hristos pentru 30 de arginţi: Rothschilzii l-ar cumpăra dacă ar fi de vânzare.” Un alt exemplu marcant este menţionarea împrumutului într-un sonet de Giuseppe Gioachino Belli, Er motivio de li guai. În timp ce Belli i-a găsit pe Rothschilzi total nefrecventabili, pentru el Papa era chiar mai rău ca un om slab care “a vândut atât Roma cât şi Statele” şi nu mai merita să poarte roba papală.

Cardinalul Tosti

Cardinalul Antonio Tosti a încercat să refinanţeze datoria cu şase bănci franceze din Paris care erau rivalele familiei Rothschilds.

Papa Gregory XVI l-a numit pe Cardinalul Antonio Tosti ca nou trezorier papal (cunoscut şi ca Apostolic Camera) la Roma în iulie 1834. Considerînd condiţiile pieţei de capital şi o ofertă recentă a lui Rothschild de a refinanţa datoria Egiptului, Tosti a încercat să-şi refinanţeze datoria în condiţii mai favorabile; Rothschild s-a opus unei astfel de refinanţări timpurii, temându-se de pierderi în cadrul băncii sale şi de discreditarea emisiunilor de bonduri ale Vaticanului.

Ca parte a planului său de a căpăta condiţii mai bune, Tosti a contactat un număr de bănci din Paris active pe bursa pariziană Paris Bourse, care se afla în concurenţă cu Rothschild, din cauza opoziţiei lor faţă de monopolul Rothschizilor din sectorul financiar. Deşi scriitorul evreo-maghiar Ignatius Balla în cartea sa din 1913 The Romance of the Rothschilds nu i-a atribuit motivaţiei cardinalului Tosti niciun motiv sectarian, cele şase bănci rivale erau ele însele în mare parte protestante sau Elveţiene, dar unele chiar jidăneşti. Ele includ; Banque J. Hagerman, Banque André & Cottier, Banque Fould–Oppenheim & Cie, Banque J. A. Blanc, Colin et Compagnie, Banque Gabriel Odier & Compagnie şi Banque Wells & Compagnie.

Elementul central dintre aceste interese care erau rivale familiei Rothschilds pe Paris Bourse; Jonas-Philip Hagerman, un Luteran suedez care avusese anterior o bancă în Genoa, făcuse déjà ceva similar facilitând pentru Kingdom of Sardinia un credit guvernamental francez care a oferit cadou trazacţia celor şase bănci, şuntându-i pe Rothschilzi. Rothschild care până atunci s-au considerat inatacabili, au ripostat creând o prăbuşire a bodurilor guvernamentale pariziene (government bonds) care au dus la scăderea bondurilor Sardiniene sub valoarea contractată. Deşi acest contra-atac a cauzat pierderi rivalilor lui Rothschilds, atunci când Cardinalul Tosti a cochetat cu ideea de bonduri emise de Roma,  Banque André & Cottier şi alţii erau dornici să investească şi l-au trimis pe negustorul din Livorno Vincent Nolte să le confirme interesul.

Toate acestea s-au făcut într-o manieră discretă, fără ca Rothschilzii să fie informaţi. Dar când agenţii de la Rothschild banking family of Naples au aflat că un agent al “celor şase bănci” din Paris, fusese în Roma, le-a trezit acestora suspiciuni. După ce-a aflat despre situaţie, Carl Mayer von Rothschild a plecat la Roma să afle adevărul de la Cardinalul Tosti. Moment în care el a scos o copie a contractului original cu 5% semnat de către Rothschild şi Torlonia (cel ce fusese implicat în finanţele papale înaintea lui Tosti) care conţinea o condiţie ce fusese secretă până acum; Sfântul Scaun nu poate aborda nicio altă firmă pentru un nou împrumut fără informarea prealabilă a lui Rothschilds şi fără să-i dea drept de preemţiune faţă de competitor. Cele şase firme pariziene au încercat iniţial să ofere astfel de condiţii încât dacă Rothschild ar fi încercat să le ofere, şi-ar fi sabotat propriile interese; totuşi, până la final, cele două părţi şi-au reconciliat poziţiile şi au participat împreună la noul credit.

Relaţiile Catolico–Evreişti

Prinţul Metternich a lucrat îndeaproape cu Rothschild şi au căzut de acord cu Papa Gregory XVI pe probleme cum ar fi evreii din Ancona (Ancona Jews).

Dacă împrumutul a avut vreun efect semnificativ asupra relaţiei dintre Catolicism şi Judaism, încă se dezbate. În ciuda aprobării sale vis-a-vis de linia religioasă, Papa Gregory XVI a fost opusul la ceea ce el numea indiferetism religios şi a susţinut ortodoxia Catolică în enciclice cum ar fi Mirari vos.. Prin Klemens von Metternich, cu cancelarul Austriei ca intermediar, Rothschilzii i-au cerut Papei o serie de  concesii pentru evreii care locuiau în domeniiile papale, cum erau Ancona Jews, dar cererile le-au fost respinse.

Traducerea: Costin Ştirbu