Doi părinţi din Bihor au primit câte 4 luni de închisoare deoarece “au decis retragerea copiilor de la şcoală întrucât nu sunt de acord cu utilizarea internetului, canalele TV media, respectiv cursurile online pe care copiii le efectuau în perioada de pandemie”
Sursa: https://adevarul.ro/stiri-locale/oradea/doi-parinti-din-bihor-care-isi-educau-copiii-2328395.html
Doi părinţi din Bihor, care au ales să-şi educe acasă toţi cei patru copii de vârstă şcolară, pentru a-i feri de ispita internetului, au fost trimişi în judecată şi au primit câte 4 luni de închisoare, însă cu amânarea aplicării pedepsei.
Cazul a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleşd (Bihor), la începutul anului trecut, ca urmare a unei reclamaţii depuse de directorul Liceului teoretic Bratca, localitate unde locuieşte familia de pocăiți, după ce, în toamna lui 2021, cei doi părinţi şi-au retras din unitatea de învăţământ cei patru copii de vârstă şcolară – atunci în vârste de 8, 10, 11 și 13 ani.
În faţa anchetatorilor, cei doi s-au declarat nemulţumiţi de faptul că, în 2020, au primit diverse notificări în care li se atrăgea atenţia că prezenţa la şcoală a copiilor este condiţionată de purtarea măştii ori erau informaţi despre vaccinare. Pe de alta, ei au fost deranjaţi de trecerea la predarea orelor în sistem online, întrucât nu le-au permis nici până atunci copiilor accesul la internet şi nici la televizor.
„Din declaraţia inculpatei, rezultă că au decis retragerea copiilor de la şcoală întrucât nu sunt de acord cu utilizarea internetului, canalele TV media, respectiv cursurile online pe care copiii le efectuau în perioada de pandemie”, au explicat procurorii în rechizitoriu.
Sistem pe lângă lege
Copiii au fost înscrişi la Home Life Academy și la West River Academy, unităţi şcolare private din SUA, care le oferă îndrumare părinţilor decişi să-şi educe singuri copiii contra unei taxe care, în 2021, s-a cifrat la 250 dolari pe an/familie.
Atât că, după cum a comunicat Inspectoratul Şcolar Bihor, la solicitarea procurorilor, forma de învățământ homeschooling nu este recunoscută în România, iar specialiştii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bihor au stabilit că cei patru copii au mari lacune educaţionale, raportat la vârsta lor, iar părinţii nu au pregătirea să îi educe, în condiţiile în care femeia are 8 clase absolvite iar soţul ei, liceul.
„E hărţuire“
Procesul s-a judecat la Judecătoria Aleşd, iar cei doi părinţi au fost acuzaţi de împiedicarea accestului la învămământul general obligatoriu, infracţiune pedepsită cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
În faţa judecătorului, cuplul nu şi-a asumat vreo vină, femeia susţinând chiar că procedura judiciară reprezintă o formă de hărţuire, dar, în final, judecătorul a dat dreptate procurorilor. Instanţa i-a stabilit fiecăruia câte 4 luni de închisoare, dar a decis să amâne pe o perioadă de supraveghere de 2 ani aplicarea pedepselor, ceea ce înseamnă că vor rămâne şi cu cazierele nepătate. Poate că, în acest fel, cei doi „vor pune în primul plan nevoile minorilor”, şi „vor lăsa la o parte motivele invocate relativ la consecinţele negative ale accesului copiilor la dispozitivele electronice de comunicare”, se explică în hotărârea judecătorească.
Totodată cei doi soţi au fost obligaţi să presteze câte 40 zile de muncă în folosul comunităţii. Verdictul judecătorilor mai poate fi atacat de procurori şi de cei doi părinţi în termen de 10 zile de la comunicat însă, până pe 2 ianuarie 2024, părţile nu au uzat de acest drept.
„E dreptul lor”
Contactat de Adevărul, Gabriel Curcubet, preşedintele fondator al Asociaţiei Home Schooling România. Familia Curcubet este printre primele din România care şi-a asumat educarea copiilor în sistem homeschooling, iar fiul lor cel mare este, deja, student la New York University (NYU), secţia din Abu Dhabi, cu bursă întreagă.
Gabriel Curcubet (foto, sus, cu familia)a început să le predea copiilor materiile reale, istoria şi geografia, iar soţia, casnică, materiile umane. Ulterior, au apelat şi la cursurile online. Din 2002, când a înfiinţat Asociaţia Home Schooling România, familia luptă pentru schimbarea legislaţiei, în aşa fel încât acest sistem să fie recunoscut de stat.
Interpelat pe marginea situaţiei celor doi părinţi din Bihor, Gabriel Curcubet consideră că în acest caz, anchetatorii s-au grăbit atunci când i-au trimis în judecată pe cei doi părinţi iar hotărârea instanţei nu este corectă.
„Nicăieri nu scrie în lege că eşti obligat să-ţi înscrii copilul la o şcoală în România”, spune preşedintele Asociaţiei Home Schooling România, care îi consideră pe cei doi părinţi, chiar şi cu lipsurile pe care le au din punct de vedere al pregătirii, „mai conştiincioşi şi mai responsabili decât directorul care i-a reclamat“.
„Dacă acea şcoală din SUA i-a lăsat să fie educatori şi mentori pentru copiii lor, cu pregătirea pe care o au, atunci e treaba şcolii, nu e problema autorităţilor româneşti”, explică Curcubet.
El este de părere că, înainte de a decreta că acei patru copii au lacune educaţionale, specialiştii DGASPC ar fi trebuit să îi testeze după sistemul american, nu cel românesc. „Eventual să-i testeze pe copii cu testul Pisa, să vedem dacă îl vor trece”, a spus Curcubet.
„Adevărul“ a publicat mai multe materiale pe tema elevilor retraşi din şcolile sucevene, în perioada 2020 – 2022, pentru a fi înscrişi la şcoli din America şi Marea Britanie, majoritatea neacreditate în ţara noastră. Elevii nu părăsesc ţara pentru a studia în străinătate, ei rămân acasă, iar părinţii îşi asumă rolul de dascăl. Părinţii cumpără cursuri de la respectivele şcoli şi le predau în regim de homeschooling.
„În perioada 2020-2022, au fost retraşi 81 de elevi. Copiii aceştia au părăsit sistemul şi nu îi regăsim nicăieri înscrişi. Părinţii au ales nişte şcoli care funcţionează în afara legii. Unele dintre ele nici nu le-am găsit, nici nu au site-uri”, a arătat Ioan Puiu, inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Suceava.
Unele dintre şcolile americane la care au apelat părinţii din Suceava nu sunt acreditate de ARACIP, ceea ce înseamnă că diplomele copiilor nu pot fi echivalate de statul român.
Control în ţară
În urma materialelor publicate de „Adevărul”, Ministerul Educaţiei a cerut să se facă verificări în toate şcolile din România, atât în şcolile publice, cât şi în cele private (acreditate) pentru a identifica situaţiile în care elevii au renunţat la sistemul clasic de educaţie în favoarea sistemului de tip homeschooling.
Solicitarea a fost transmisă printr-o adresă semnată de secretarul de stat Sorin Ion, care a cerut şcolilor ca în situaţia în care identifică astfel de cazuri să sesizeze Poliţia şi Direcţia de Asistenţă Socială. Totodată, directorii de şcoli sunt îndemnaţi să le explice părinţilor riscurile pe care şi le asumă dacă îşi retrag copiii din şcolile de stat sau private acreditate pentru homeschooling.
Imbecilizarea prin scoala
Una dintre modalitatile de imbecilizare a maselor a fost si este televiziunea:
Mai jos puteti citi cateva paragrafe dintr-un articol ce l-am postat cu cinci ani in urma care arata o alta modalitate de imbecilizare: scoala.
[…]
Cu o sută de ani în urmă, fundațiile Rockefeller, Ford și J.P. Morgan au lansat un program de lungă durată pentru transformarea școlarizării în masă în America și în întreaga lume într-o mașină bine lubrifiată pentru producția de minți standardizate programate pentru producția și consumul în masă.
[…]
Educația este cheia pentru orice, ea formează fiecare ființă umană. Acest lucru este fundamental pentru viitorul oricărei națiuni. Oamenii care, după prăbușirea Uniunii Sovietice au avut o mare influență asupra sistemului educațional al fostelor republici, au înțeles-o destul de bine. De exemplu, în Ucraina în ultimii douăzeci și cinci de ani, multe manuale școlare au fost scrise de ONG-urile lui George Soros și publicate de acestea în Canada. Rezultatul este destul de grav și ireversibil.
(Istoria actuală a Ucrainei a fost definită în școlile lor prin aceste manuale, care îi învață pe copiii ucraineni ceva complet diferit față de ceea ce a fost întotdeauna acceptat de istorici, atât în Rusia, cât și în Ucraina. Uneori această istorie este neplauzibilă. De exemplu, există noțiunea de trib străvechi numit Ukros, presupușii strămoși ai ucrainenilor de astăzi – o noțiune care are drept scop formarea convingerii că rușii și ucrainenii sunt două rase diferite – o presupunere total neîntemeiată. Cuvântul „Ucraina” înseamnă, de fapt, ”zonă de graniță”. Nu a fost niciodată folosită de ucrainieni sau ruși înșiși înainte de secolul al XX-lea – numai de către domnitorii polonezi-lituanieni care au condus ceea ce este acum Ucraina de Vest timp de mai multe secole înainte de asta. O astfel de înțelegere falsă încurajează intenționat o ură împotriva rușilor, ca ”ocupanți” ai Ucrainei. – O.C.)
[…]
Școlile publice din Statele Unite nu sunt decât fabrici de propagandă ideologică pentru stânga. Nu știu dacă vor ”oameni proști”, dar cu siguranță vor să-i facă radicali, din punct de vedere ideologic. Și acest lucru se întâmplă acum abundent pe problema LGBT și cea gender. Acestea îndeasă pură otravă în capetele acestor copii săraci. În același timp, nu îi educăm. Sistemul nostru public de școală este un dezastru total.
[…]
Procesul educațional american este foarte mult dominat de anumite fundații, în special Fundația Gates finanțează toate cercetările realizate în domeniul educației la nivelurile inferioare – și acest lucru a creat probleme.
Rezultatul final este o masă pasivă ușor dirijabilă, de consumatori standard, care nu pune întrebări profunde și inconfortabile și nu poate realiza progrese majore în domeniul științei și al culturii.
[…]
În întreaga perioadă a ultimilor 30 de ani, școlile publice au devenit din ce în ce mai stridente și din ce în ce mai puțin eficiente în încercarea de a învăța de fapt copiii cum să învețe. Chiar și abilitățile de bază în lectură și matematică nu sunt la un nivel bun în Statele Unite, privind în ansamblu.
[…]
În unele țări, sistemul educațional se transformă treptat într-o dictatură represivă. De exemplu, în Germania sau Suedia părinții nu au dreptul să-și țină copiii departe de așa-numita ”educație sexuală comprehensivă”. Au existat cazuri de detenție a acestor părinți. Și acest lucru se întâmplă în democrațiile occidentale consacrate.
[…]
Din fericire, după prăbușirea Uniunii Sovietice, învățământul la domiciliu a devenit legal în Rusia. Astfel a fost reintrodusă o practică de secole a nobilimii ruse și a claselor educate. Aproape întreaga aristocrație rusească până la cel puțin doisprezece ani (ca Pușkin sau Kutuzov) și chiar până la vârsta universitară (Tolstoi, Borodin), a studiat acasă. Evident, acest lucru nu s-a datorat faptului că școlile nu erau disponibile pentru acești copii.
[…]
Cititi va rog mai multe la:
Mai multe familii și-au retras copiii de la școală, în „homeschooling”, semnalează șeful Inspectoratului Școlar Bihor: Sunt preponderent copii ai căror părinți se regăsesc în zona cultelor neoprotestante / Fenomenul este neconstituțional și pedepsit de Codul Penal
Foto: ISJ Bihor
Zeci de părinți și-au retras copiii de la școală în acest an școlar ca să-i introducă în „sistem homeschooling”, potrivit declarației lui Horea Abdrudan, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Bihor, pentru educatieprivata.ro. Șeful inspectoratului susține că ar fi vorba „preponderent” despre „copii ai căror părinți se regăsesc în zona cultelor neoprotestante”.
„Există o preocupare la nivelul ISJ față de fenomenul de homeschooling”, a declarat Abrudan.
Acesta spune că „la nivelul județului, în acest an au existat maximum 30 de copii ai căror părinți au dorit să îi treacă în acest sistem. (…) Din câte am înțeles, sunt preponderent copii ai căror părinți se regăsesc în zona cultelor neoprotestante. Se pare că Suceava e centrul acestei tendințe, și acolo au existat multe astfel de cazuri. Eu cred că bisericile ar trebui să le explice că nu e benefic pentru copii să se întâmple treaba asta, în România. În alte țări, unde acest sistem e recunoscut legal, poate fi o altă situație. Din câte știu, directorii de școli au reușit să tempereze fenomenul”.
Care este cadrul legislativ în acest moment prin care homeschooling-ul este neconstituțional:
Articolul 32, alineatul 5 din Constituția României prevede că „învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii”.
Legea Educatiei prevede și ea, la articolul 16, următoarele:
(1) Invatamantul general obligatoriu este de 11 clase si cuprinde invatamantul primar, invatamantul gimnazial si primii 2 ani ai invatamantului secundar superior. (…)
(2) Obligatia de a frecventa invatamantul obligatoriu de 11 clase, la forma cu frecventa, inceteaza la varsta de 18 ani.
Articolul 25
(1) Formele de organizare a invatamantului preuniversitar sunt: invatamant cu frecventa si invatamant cu frecventa redusa.
(2) Invatamantul obligatoriu este invatamant cu frecventa. In mod exceptional, pentru persoanele care au depasit cu mai mult de 3 ani varsta clasei, invatamantul obligatoriu se poate organiza si in forma de invatamant cu frecventa redusa, in conformitate cu prevederile unei metodologii elaborate de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.
(3) Pentru copiii cu cerinte educationale speciale sau nedeplasabili din motive medicale, se poate organiza invatamant la domiciliu sau pe langa unitatile de asistenta medicala.
Articolul 86 (…)
(3) Parintele sau tutorele legal este obligat sa ia masuri pentru scolarizarea elevului, pe perioada invatamantului obligatoriu.
Articolul 360
(1) Urmatoarele fapte constituie contraventii si se sanctioneaza dupa cum urmeaza:
a) nerespectarea dispozitiilor art. 86 alin. (3), din culpa parintelui sau a tutorelui legal instituit, cu amenda cuprinsa intre 100 lei si 1.000 lei ori cu munca echivalenta in folosul comunitatii, prestata de parinte sau de tutorele legal;
Codul Penal prevede, la articolul 380, pedepse și sancțiuni pentru „impiedicarea accesului la invatamantul general obligatoriu
(1) Parintele sau persoana careia i-a fost incredintat, potrivit legii, un minor si care, in mod nejustificat, il retrage sau il impiedica prin orice mijloace sa urmeze cursurile invatamantului general obligatoriu se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
(2) Fapta nu se pedepseste daca inainte de terminarea urmaririi penale inculpatul asigura reluarea frecventarii cursurilor de catre minor.
(3) Daca pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare inculpatul asigura reluarea frecventarii cursurilor de catre minor, instanta dispune, dupa caz, amanarea aplicarii pedepsei sau suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, chiar daca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru aceasta.
Pe 18 ianuarie anul acesta adevărul.ro scria despre un fenomen asemănător la Suceava.
După un control tematic al Inspectoratului Şcolar Suceava a fost descoperită „dimensiunea” homeschooling-ului sub „tutela unor şcoli-umbrelă”, scriau jurnaliștii.
„În perioada 2020-2022, au fost retraşi 81 de elevi. Copiii aceştia au părăsit sistemul şi nu îi regăsim nicăieri înscrişi. Părinţii au ales nişte şcoli care funcţionează în afara legii. Unele dintre ele nici nu le-am găsit, nici nu au site-uri”, a arătat Ioan Puiu, inspector general adjunct al IŞJ Suceava.
Unele dintre şcolile americane la care au apelat părinţii din Suceava nu sunt acreditate de ARACIP, ceea ce înseamnă că diplomele copiilor nu pot fi echivalate de statul român.
„Aceste diplome nu au echivalare în sistemul de învăţământ românesc. Aceste fundaţii sau şcoli private, numiţi-le cum vreţi, nu figurează pe lista specială a ARACIP ca fiind furnizori de educaţie din alte state”, a spus şeful IŞJ Suceava, Grigore Bocanci.
El a arătat atunci că, din punctul de vedere al legislaţiei naţionale, elevii retraşi din şcoli pentru homeschooling rămân iniţial cu situaţia şcolară neîncheiată, iar apoi se regăsesc pe listele celor care au abandonat şcoala. Inspectorul a mai spus că informa Ministerul Educaţiei cu privire la amploarea fenomenului şi va sesiza Poliţia şi Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Comentariu saccsiv:
Cititi va rog si:
ELVETIA: Părinţii NU AU dreptul constituţional pentru HOMESCHOOL
Video: INDOBITOCIREA prin INVATAMANTUL MODERN
ELVETIA: Părinţii NU AU dreptul constituţional pentru HOMESCHOOL
Homeschooling
Prep For That: Parents Don’t Have Constitutional Homeschool Rights, Swiss Court Rules
Părinţii nu au dreptul constituţional să ţină copilul acasă pentru şcoala (homeschool), a hotărât o instanţă din Elveţia
Jim Satney 24 septembrie 2019
În Elveţia, părinţii nu au dreptul să-şi ţină copiii acasă pentru homeschool, decizie reafirmată de cea mai înaltă curte din ţară în august 2019. Decizia a creat un val de îngrijorare pe tot globul pe fondul creşterii popularităţii homeschooling-ului, fapt ce a intrat în conflict cu politicienii lumii.
Decizia este bazată pe o cerere de efectuarea şcolii la domiciu din 2017 făcută de o mamă din oraşul Basel. Aprobarea cererii ar fi permis educaţia privată pentru fiul ei de opt ani. Şcoala a respins imediat şi prompt cererea. Ulterior, o curte cantonală a confirmat decizia. Dar mama nu a luat decizia de bună şi a dus cazul în faţa Curţii Federale. Mama a pretins că i-au fost încălcate drepturile constituţionale de către acea decizie.
Dar Curtea Supremă din Elveţia i-a respins pretenţia, decizând că nu i-au fost încălcate drepturile constitutionale. În oraşul Basel din Elveţia, homeschool-ul este permis doar dacă părintele sau tutorele poate demonstra că frecventarea şcolii nu este posibilă. Dar legile elveţiene, în general, interzic homeschooling-ul (deşi stricteţea variază de la regiune la regiune). Şi există dovezi că regiunile cu mai mulţi elevi care fac homeschooling restricţionează şi mai mult drepturile părinţilor ca metodă de a reduce numărul acestor cazuri.
Homeschooling-ul ia cu asalt California în timp ce părinţii continuă să pună la îndoială ceea ce percep ca legi care le violează drepturile parentale. Dar la nivel naţional, cifrele homeschooling-ului sunt în creştere. Vedeţi ghidul nostru cum să faci homeschool pentru mai multe informaţii despre ce cere fiecare stat pentru a obţine aprobarea.
Părinţii din toată lumea stau în cumpănă devreme ce legiuitorii continuă să preseze pentru legi tot mai restrictive, inclusiv în SUA. Mulţi legiuitori conexează homeschooling-ul cu evitarea vaccinării ca motiv pentru a promova legi stricte. Un editorial din NYT (New York Times) cu titlul Cât de departe ai merge pentru evitarea vaccinării copilului tău, este încă un exemplu despre presiunea media pentru a face o conexiune a acestor concepte. Locuitoarea din New York Jenni Mahnaz a asistat la creşterea rapidă a propriei afaceri, NY Homeschool Help, care oferă servicii de consultanţă pentru părinţii ce-ar putea fi zăpăciţi de procesul de aprobare al homeschool-ului.
Dar homeschooling-ul şi vaccinurile n-au fost dintotdeauna conexate. Există o grămadă de motive pentru care părinţii ar putea decide să-şi educe copiii acasă, incluzând motive religioase şi o lipsă generală de încredere în educaţia din şcolile publice. Asta a adăugat încă un strat polarizant peste acest subiect déjà destul de controversat.
Un lucru e clar, homeschool-ul ca fenomen va continua să se dezvolte iar unii legislatori vor continua să incerce să-l înăbuşe. Nimeni nu poate ghici cum se va incheia această situaţie, dar este sigur că va rămâne foarte încordată.
Traducerea: Costin Ştirbu
Comentariu saccsiv:
Cititi va rog si:
Video: INDOBITOCIREA prin INVATAMANTUL MODERN
SCOALA – FABRICA DE SCLAVI / Treaba gandita demult si finantata atunci de Rockefeller iar acum de Soros / Alternativa: HOMESCHOOLING?
Cu o sută de ani în urmă, fundațiile Rockefeller, Ford și J.P. Morgan au lansat un program de lungă durată pentru transformarea școlarizării în masă în America și în întreaga lume într-o mașină bine lubrifiată pentru producția de minți standardizate programate pentru producția și consumul în masă.
În unele țări, sistemul educațional s-a transformat astfel într-o dictatură represivă. De exemplu, în Germania sau Suedia părinții nu au dreptul să-și țină copiii departe de așa-numita ”educație sexuală comprehensivă”. Au existat cazuri de detenție a acestor părinți. Și acest lucru se întâmplă în democrațiile occidentale consacrate.
Iata ce putem citi la LESSONS OF STANDARDIZATION de pe ORTODOX CHRISTIANITY, traducerea OrtodoxInfo:
Lecții de standardizare
Urmatorul film, „Lecții de standardizare”, a fost creat de Alexey Komov, ambasador al Congresului Mondial al Familiilor la ONU, și colegii săi, care împreună au fost pionierii sistemului de școlarizare acasă (homeschooling), în Rusia, folosind metode de școlarizare la domiciliu testate în SUA.
O transcriere a videoclipului este inclusă mai jos.
Din nou despre HOMESCHOOLING. Carmen Johannis, Daniel Funeriu, Sorin Ionita sau NapocaNews SUNT CONTRA. Voi ce parere aveti?
Foto: http://ddees.com/index.php/2015/09/11/david-dees-art-gallery/
Am mai abordat aceasta tema cu ani in urma:
Se discuta din nou despre acest subiect in spatiul public. Iata cateva pareri contra:
Conform articolului Carmen Iohannis, Daniel Funeriu, Teodor Baconschi, jurnalisti si experti, in dezbaterea homeschooling. Argumente pro si contra de pe Centrul de Parenting:
Suedia: I S-A LUAT COPILUL caci il educa acasa si nu l-a vaccinat. Apoi A FOST ARESTAT caci l-a tinut o noapte acasa. SISTEMUL ii permitea doar o ora la cinci saptamani …
Citez din articolul Guvernul suedez arestează un tată care şi-a educat copilul acasă:
Agenţia de ştiri ChristianNewsWire a făcut cunoscut publicului larg un incident tulburător care prefigurează lumea spre care ne îndreptăm.
Chrsiter Johansson, tatăl lui Domenic Johansson, în varstă de 9 ani, şi soţul lui Annie Johansson, a fost întemniţat de autorităţile suedeze pentru vina de a-şi fi reţinut copilul acasă peste noapte într-o vizită „neaprobată“.
„Guvernul suedez a pus această familie într-o situaţie intolerabilă şi a exagerat atunci când domnul Johansson şi-a luat copilul să petreacă o noapte acasă“, a spus Michael Donnely, avocat al Home School Legal Defense Association (HSLDA).
Cu un an şi jumătate în urmă, poliţia suedeză a dat năvală în avionul în care familia Johansson se îmbarcase pentru a pleca în India, ţara de baştină a lui Annie. Poliţiştii nu aveau mandat de arestare şi nici nu l-au pus sub acuzare pe Domenic Johansson. I-au luat copilul, separându-l de familie, invocând drept motive faptul că băiatul era educat acasă (homeschooling), că avea câteva carii netratate, ca şi decizia lui Domenic de a nu-şi vaccina fiul conform „calendarului de vaccinare“ recomandat de autorităţile suedeze.
„Această familie a fost pur şi simplu distrusă de guvernul suedez. Tratamentul care i-a fost aplicat este îngrozitor. Părinţilor lui Domenic li se permite să-şi viziteze fiul doar o oră la cinci săptămâni şi să vorbească la telefon cu el doar 15 minute, din două în două zile“, a declarat Donnelly.
Ruby Harrold-Claesson, un reputat avocat specializat în drepturile omului şi preşedinte al „Comitetului nordic pentru drepturile omului“ a spus că „în cei 20 de ani de practică pe care îi am, n-am întâlnit niciodată un caz care să comporte atâtea abuzuri din partea autorităţilor“.
„Guvernul n-ar trebui să-i răpească şi să-i închidă pe copii pentru simplul fapt că nu-i place «şcoala de acasă» (homeschooling). Or, exact asta s-a întâmplat“, a declarat consultantul juridic pentru Europa al ADF. „În ciuda deciziei neinspirate a domnului Johansson, singura primejdie în cazul acesta este cea reprezentată de un guvern care s-a îmbătat cu propria să putere. Asemenea circumstanţe nefericite survin atunci când un guvern atotputernic îl aduce pe un părinte în pragul disperării, aşa că serviciile sociale să facă bine să nu pretindă că au fost luate prin surprindere. Home School Legal Defense Association (HSLDA), în parteneriat cu Alliance Defense Fund (ADF) au supus cazul lui Johansson atenţiei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Notă: Home School Legal Defense Association (HSLDA), un ONG înfiinţat acum 27 de ani, cu 85.000 de membri, este o asociaţie renumită care susţine dreptul legal al părinţilor de a-şi educa copiii acasă.
ADF este o alianţă a juriştilor creştini şi a altor organizaţii asemănătoare care apără dreptul oamenilor de a trăi liber în conformitate cu credinţa lor religioasă. Lansată în 1994, ADF foloseşte o combinaţie unică de strategii, training, subvenţii şi acţiuni juridice pentru a proteja şi păstra libertatea religioasă, precum şi sanctitatea vieţii, căsătoriei şi familiei.
(Traducere de Ovidiu Hurduzeu)
(more…)
RASTURNARE DE SITUATIE: Agentia de Imigrare se opune deciziei de azil in cazul familiei Romeikes, ce se stabilise in SUA deoarece in Germania este interzis HOMESCHOOLING (educatia copiilor la domiciliu)
Citez din articolul U.S. Immigration Opposes Asylum Decision:
Într-un anunţ profund îngrijorător, Agenţia pentru Imigraţie a guvernului Statelor Unite şi Customs Enforcement (ICE) a depus un recurs impotriva azilului familiei Romeike, dat de judecătorul Lawrence Burman. Apelul a fost trimis în faţa Consiliului de Apel al Imigrarii din Fairfax, Virginia pe 25 februarie. În el, ICE a numit pe cei care educa copiii la domiciliu ca fiind prea „indefinit” pentru a fi numit un „grup social” şi că “legea Statelor Unite a recunoscut larga putere a statului de a impune frecventarea şcolii şi reglementarea curriculumului şi certificarea cadrelor didactice”, precum şi autoritatea ” să interzică sau să reglementeze educaţia la domiciliu”.
Pe 26 ianuarie, judecător Burman a acordat azil familiei Romeikes după determinarea că tratamentul oferit de guvernul german educatorilor la domiciliul a fost „imporiva a tot ceea ce noi credem ca americani,” şi că Germania a negat drepturile fundamentale ale familiei. Judecătorul a stabilit că politica statului german de a impune amenzi crescande şi chiar strivitoare, pierderea custodiei copiilor, şi a urmăririi penale a celor ce educa la domiciliu copiii s-a transformat in persecuţie. Cu toate acestea, ICE a subliniat negarea unei cereri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazul Konrad ca dovadă că „legile educaţiei publice din Germania nu încalcă drepturile de bază ale omului.” Ice a criticat pe Judecătorul Burman pentru „nechibzuita neconsiderare”a deciziei CEDO. Cu alte cuvinte, se pare că ICE argumenteaza că judecătorii din SUA ar trebui, mai degrabă, să urmeze dreptul internaţional decât legislaţia Statelor Unite.
Michael Smith, presedinte al HSLDA, spune că instanţele americane ar trebui să se bazeze numai pe legile americane.
„Judecătorii americani ar trebui să utilizeze doar legile americane în luarea deciziilor cu privire la cazurile din instanţele de judecată americane”, a spus Smith. „Sondajele arată că americanii, cu o marjă covârşitoare, resping ideea de a folosi dreptul internaţional în instanţele judecătoreşti americane pentru a decide in cazurile americane. Utilizarea dreptului internaţional în instanţele de judecată americane este o ameninţare la adresa justiţiei americane şi ar trebui să ne opunem”.
În recursul său, ICE susţine că guvernul american are autoritatea de a interzice, pur şi simplu educaţia la domiciliu, iar acest lucru ar trebui sa descalifice acordarea de azil. ICE susţine în continuare că tratament dur oferit de Germania impotriva celor ce educa la domiciliu copiii este mai mult o simpla procedura de urmarire penala, nu persecuţie. Avocaţi ICE au scris că „chiar daca astfel de temeri sunt destul de obiective, aceste sancţiuni ar echivala cu numai o procedura de urmărire penale”. Ice susţine că hotărârea judecătorului este „speculativa”, pentru că sancţiunile au fost aplicate într-un „număr limitat de circumstanţe” şi că Romeikes nu au reuşit să „facă orice efort pentru a găsi o şcoală alternativă acceptabilă”. Aceste cereri au fost pe deplin argumentate în prima audiere a familiei Romeike şi s-au demonstrat a fi false. ICE a remarcat, de asemenea ca o paranteză, că ” Judecătorul de Imigrare nu a adresat modul în care, în conformitate cu legislaţia diferitelor state din Statele Unite, o persoană poate fi urmărită în mod similar, pentru care nu a trimis copiii la o şcoală.”
Judecatorul personalului de la HSLDA şi Directorul de Relaţii Internaţionale Michael Donnelly, care va continua să coordoneze apararea juridica a familiei Romeike în acest caz, a spus, ca el nu a fost surprins de acţiunile sau argumentele ce au fost prezentate de catre ICE.
„Este regretabil, dar nu este surprinzător faptul că ICE a făcut apel”, a spus Donnelly. „Judecătorul Burman a remarcat corespunzător, faptul că educaţia la domiciliu este legala în toate cele cincizeci de state, iar decizia sa reflectă legile Statelor Unite care susţin dreptul părinţilor de a-si educa şi creşte copiii, ca o tradiţie durabilă american, fapt care dă dreptul familiei la protecţie împotriva persecuţiei. ICE susţine că refuzarea de catre Germania, pentru orice motiv,a dreptului unui părinte de a educa copiii acasa, este acceptabila. Este ruşinos că ICE, şi, prin extensie, Guvernul SUA, sprijină persecutarea, in Germania, a celor ce educa la domiciliu copiii. ”
Cititi va rog si:
Despre EDUCATIA LA DOMICILIU (homeschooling) in Romania si efectele nefaste ale INVATAMANTULUI DE MASA
Citez din articolul Părinţii contra statului:
Un precedent incredibil creat în cazul unei familii de germani ar da şanse şi românilor să primească azil politic în SUA. La fel ca statul german, acuzat de gravă încălcare a drepturilor civile, autorităţile române interzic educaţia copiilor la domiciliu.
Două măsuri esenţiale de reformă lipsesc din proiectul noii legi a educaţiei: legalizarea educaţiei la domiciliu (homeschooling), în prezent permisă doar în cazuri speciale de boală, şi introducerea unui sistem de vouchere, prin care statul lasă la latitudinea părinţilor direcţionarea finanţării către furnizorii de servicii educaţionale (publici sau privaţi).
Neincluse de Ministerul Educaţiei în forma actuală a proiectului de act normativ, care va intra în dezbatere publică după o analiză în Guvern, cele două măsuri ar putea avea ceva mai multe şanse la Parlament. Deputatul PD-L Carmen Axenie a făcut deja primele demersuri pentru legalizarea educaţiei la domiciliu, convocând comisiile de educaţie din cele două camere, şi declară că intenţionează să susţină şi alternative de finanţare de tipul sistemului cu vouchere.
2 mil. Este numărul aproximativ al elevilor educaţi în prezent la domiciliu în SUA, în creştere spectaculoasă faţă de anii trecuţi.
2,8 mil de elevi sunt în întregul învăţământ preuniversitar din România, din care mai mult de două treimi în clasele primare şi de gimnaziu.
80% Este gradul de cuprindere în învăţământ a populaţiei de vârstă şcolară din România. Rata abandonului depăşeşte 2% în învăţământul primar şi gimnazial.
Mai grav decât lipsa de bani, frecvent invocată de autorităţi, sistemul de învăţământ din România suferă de lipsa libertăţii. Părinţii au obligaţia de a plăti taxe, dar dreptul de a decide în privinţa educaţiei pe care o vor primi copiii este puternic îngrădită de autorităţi. Sistemul este dominat de centralismul statal, iar intenţiile actualului ministru, Daniel Funeriu, de a reorienta parţial finanţarea bugetară dinspre şcoală spre elev sunt insuficiente pentru rezolvarea problemelor fundamentale.
Finalizat de minister, proiectul noii legi a educaţiei ajunge zilele acestea la Guvern şi va sta o lună în dezbateri publice. Câteva măsuri reale de reformă, care ar restrânge actualul management etatist şi ar recunoaşte drepturi negate până acum celor care ar trebui să fie beneficiarii reali ai sistemului (părinţii/copiii), sunt omise în forma actuală a actului normativ, dar ar putea fi incluse ulterior de Parlament. Astfel, legalizarea educaţiei la domiciliu (homeschooling) şi introducerea unui sistem de vouchere prin care statul să lase la alegerea părinţilor direcţionarea finanţării către furnizorii de servicii educaţionale (publici sau privaţi), stimulând concurenţa între aceştia, sunt susţinute de un deputat al Partidului Democrat Liberal (PD-L), Carmen Axenie, pentru a fi incluse în reforma educaţiei. „Homeshoolingul este formula care lipseşte din legea Miclea. Este necesară legiferarea pentru a avea o reformă reală. Trebuie stimulat pluralismul educaţional prin susţinerea învăţământului particular, confesional, a alternativelor educaţionale. Un sistem de vouchere ar fi bun ca alternativă de finanţare“, spune Axenie.
Pentru educaţia la domiciliu, deputatul PD-L a avut deja o intervenţie în plen şi a început discuţiile cu parlamentarii din comisiile de învăţământ. „Am convocat comisiile de specialitate din ambele camere pentru a analiza aspectele concrete ale problemei. Cu colegii din comisia de la Camera Deputaţilor am discutat deja săptămâna trecută, când am trimis o scrisoare oficială şi ministrului Daniel Funeriu, întrebându-l dacă are în vedere soluţionarea problemei învăţământului la domiciliu şi sub ce formă“, precizează deputatul.
Cei 18 ani de acasă
România este printre puţinele ţări din Europa (doar Germania şi Slovacia au restricţii mai dure) care nu permite educarea copiilor la domiciliu decât în cazuri speciale de boală. Restricţia valabilă pentru părinţii români nu se aplică şi persoanelor cu cetăţenie străină stabilite în România, dacă în ţările lor de origine homeschooling-ul este permis.
Încălcarea acestui drept al părinţilor de a decide în privinţa educaţiei copiilor a adus deja Germania într-o situaţie extrem de jenantă. O familie de cetăţeni germani a primit, în premieră, la începutul acestui an, azil politic în Statele Unite, asemeni solicitanţilor din ţări aflate în război sau în care se exercită persecuţii grave împotriva populaţiei. Profesori de muzică, locuind într-o zonă liniştită şi cu o situaţie materială bună, soţii Uwe şi Hannelore Romeike erau departe de imaginea obişnuită a solicitanţilor de azil. Au decis însă să îşi părăsească ţara în 2008, după ce decizia de a-şi educa acasă copiii, cărora le puteau asigura cele mai decente condiţii de pregătire, le-a adus amenzi de peste 10.000 de dolari şi intervenţia poliţiei care le-a ridicat copiii din casă şi i-a escortat cu forţa într-o şcoală publică. Avocatul germanilor a arătat că Germania persecută părinţii care vor să îşi educe copiii acasă pe motiv că creează o „societate paralelă“, deşi majoritatea cercetărilor făcute în celelalte ţări dovedesc performanţele academice şi reuşitele sociale remarcabile ale copiilor educaţi astfel. Judecătorului american care a aprobat cererea de azil i s-au prezentat deciziile ridicole ale instanţelor germane: acestea acceptă homeschoolingul în cazul unor familii care călătoresc frecvent (exemplu: artiştii de circ), dar resping acelaşi drept părinţilor care vor să şi-l exercite din motive de conştiinţă.
În cazul familiei Romeike, motivul a fost dorinţa de a-şi creşte copiii în spiritul valorilor creştine, nerespectate, în opinia lor, în şcolile germane. Pentru alţi părinţi, alegerea homeshooling-ului este justificată de calitatea proastă a învăţământului instituţional, de dorinţa de a-şi feri copiii de influenţa unei educaţii puternic ideologizate, de mediul violent prezent în multe şcoli publice sau, pentru cei foarte bogaţi, de posibilitatea de a le asigura o pregătire în condiţii speciale acasă.
Românii, posibili solicitanţi de azil politic
Azilul politic acordat cetăţenilor unei ţări occidentale aliate, plasând-o astfel în compania deloc selectă a unor state precum Coreea de Nord în care se încalcă brutal drepturile omului, ridică pentru autorităţile americane probleme mult mai serioase. Precedentul ar putea fi folosit şi de cetăţeni ai altor ţări în care homeschoolingul este ilegal. Fără probleme s-ar putea califica şi românii, alături de slovaci, bulgari şi suedezi (cei din urmă au dreptul legal, dar condiţiile de autorizare fac practic imposibilă această formă de educaţie). „Nu putem ignora precedentul creat în SUA cu familia de germani“, spune Carmen Axenie.
Deputatul PD-L a decis să susţină legalizarea homeschoolingului după ce a aflat că o familie dintr-un sat din colegiul său refuză, din motive religioase, să îşi mai trimită copiii la şcoala din oraşul situat la mai mulţi kilometri depărtare, deoarece în staţia de autobuz sunt expuse permanent reviste cu conţinut pornografic. „Vor să îi educe acasă, plătind un cadru didactic, dar în oraş refuză să îi mai trimită. Mai sunt şi copiii cu părinţi plecaţi în străinătate, pentru care cadrele didactice sunt interesate să predea contra cost. Ar fi poate o şansă de a profesa şi a obţine venituri pentru mulţi specialişti în educaţie. Oricum, şi pentru stat este mai ieftină o astfel de alternativă decât înfiinţarea unei şcoli în sate cu doi-trei copii“, spune Axenie.
Singura portiţă găsită de părinţii români pentru a-şi educa acasă copiii este înscrierea la o şcoală din străinătate cu învăţământ la distanţă, variantă în care nu riscă sancţiuni din partea autorităţilor.
Carmen Axenie arată că în România există o tradiţie a „pregătirii în particular“, practicată în perioada interbelică în special de familiile foarte bogate, ai căror copii trebuiau să se prezinte însă la bacalaureat în şcolile publice, tradiţie întreruptă însă după instaurarea regimului comunist. În opinia sa, statul trebuie să îşi menţină o formă de control şi în acest sistem de educaţie, verificând periodic cunoştinţele acumulate de copii, dar evitând excesul de reglementare şi impunerea de condiţii de autorizare care să facă, de fapt, întregul sistem nefuncţional. Modelele de homeschooling acceptate în lume variază de la cele foarte reglementate din Europa şi din câteva state americane, în care autorităţile publice păstrează un control important, la cele în care statul nu intervine aproape deloc.
Rezultate mai bune acasă decât la şcoală
Succesul educaţiei la domiciliu este cel mai evident în Statele Unite, fiind ales în special de părinţii nemulţumiţi de şcolile publice. În prezent, aproape două milioane de copii americani sunt pregătiţi acasă (cât totalul elevilor educaţi în şcolile publice din nouă state mici). O cercetare realizată anul trecut a arătat că aceştia au obţinut scoruri cu 34%-39% mai mari decât elevii din şcolile publice la testele de cunoştinţe, frecventează bibliotecile mai des, au mai multe activităţi de socializare, folosesc computerul mai mult, dar se uită a TV mai rar, 71% merg la universitate, faţă de 69% dintre absolvenţii din şcolile publice, performanţele sunt mai puţin influenţate de venitul părinţilor şi de educaţia acestora, iar rezultatele la teste sunt la fel de bune în statele cu control ridicat din partea autorităţilor ca şi în cele cu cerinţe minime Nu în ultimul rând, costul educaţiei la domiciliu este de zece ori mai mic pentru un elev decât într-o şcoală publică (550 de dolari pe an, faţă de peste 5.300 de dolari).
Copii educaţi acasă nu au nici probleme de socializare. Învaţă să socializeze în prezenţa adulţilor şi au activităţi în care interacţionează cu alţi copii.
Carmen Axenie, Deputat PD-L
Rezultate la teste
Copii educaţi în SUA la domiciliu obţin rezultate mai bune la testele de cunoştinţe decât cei din şcolile publice, atât la citire, cât şi la matematică, iar diferenţa de performanţă între fete şi băieţi este mai mică.
OPINIA SPECIALIŞTILOR
Reforme dificile
Ionut Sterpan, coordonator programe Centrul de Analiză şi Dezvoltare Instituţională (CADI), doctorand în filosofie politică la Central European University, Budapesta
Trebuie sa înţelegem trei lucruri. Primul, unde ne aflăm: într-un sistem socialist în care statul stabileşte scopurile educaţiei si administrează mijloacele. Practic, învăţământul public este un dezastru; doar meditaţiile, internetul şi alte manifestări ale libertăţii îi atenuează consecinţele catastrofale. Al doilea, unde ar trebui să mergem. Îmi amintesc întâmpinarea pe care mi-a făcut-o Horia Terpe acum şase ani în clădirea Ministerului Culturii: „Bine ai venit într-o instituţie care nu ar trebui să existe”. Privatizarea învăţământului trebuie gândită pe două dimensiuni, a liberalizării serviciilor de furnizare, dar şi de evaluare, astfel încât standardele de educaţie însele să emearga liber pe piaţă. Al treilea, de ce reformele de pe acest traseu, inclusiv homeschoolingul, sunt dificile. Pentru că este în interesul celor aflaţi în poziţia de administratori ai resurselor să le administreze în continuare. Ei întreţin permanent retorica falsă că învăţământul are nevoie de bani, când de fapt el are nevoie de libertate. Sigur, iniţiativa apăruta din randurile partidului popular, privind homeschoolingul este salutata şi de libertarieni. Propunerea tulbură iluzia părinţilor-electori că statul îi scuteşte de răspunderea morală pentru viitorul copiilor şi foloseşte valoarea familiei pentru a recupera o libertate confiscată de stat. Mă îndoiesc însă că va ajunge departe.
Valori clasice pierdute
Ionela Bălţătescu, cercetător Institutul de Economie Mondială (Academia Română), doctorand economie Univ. Juan Carlos, Madrid, membru Institutul Ludwig von Mises Romania
Problemele învăţământului de masă (în combinaţie cu legile care obligă copiii şi părinţii să participe într-un astfel de sistem) nu sunt doar locale şi de management, ci de filosofie a sistemului, filosofie ce concordă profund cu spiritul ingineriei sociale, care în prezent stă la baza proiectelor şi măsurilor politice economice de pretutindeni, fie că sunt sisteme totalitare sau democrate. Prin învăţământul de masă, spiritul acesta al ingineriei sociale s-a extins şi asupra persoanei, a omului ca entitate, şi s-a concretizat în primul rând în negarea naturii umane şi în încercarea de a o schimba şi/sau reconstrui pe alte baze – de a o face „predictibilă” – visul dintotdeauna al inginerilor sociali.
Conspirativ sau nu, intenţionat sau nu – logica, filosofia şi rezultatele învăţământului de masă indică faptul că acesta rămâne unul ideologizat şi ideologizant. Idealurile sociale şi politice ale vremii ajung într-o formă standardizată şi necritică pe băncile învăţământului de masă, fie că este vorba de idealul naţionalist, de valorile euro-atlantice sau de corectitudinea politică.
Diferenţa fundamentală a învăţământului de masă actual, în raport cu educaţia clasică (care era asigurată în mod tradiţional de părinţi sau tutori) constă în erodarea şi, în final, răsturnarea valorilor tradiţionale şi respingerea creştinismului ca element central al civilizaţiei occidentale (secularizarea). Locul valorilor tradiţionale clasice a fost luat de nihilism, relativism, corectitudine politică, acestea din urmă fiind prezentate în mod fals ca filosofii ale toleranţei şi fiind instituţionalizate prin legile împotriva discriminării „minorităţilor” (legi care, în fond, implică nerecunoaşterea drepturilor „majorităţilor” paşnice de a se comporta firesc, în acord cu propriile credinţe). Meritul formativ al educaţiei clasice constă, în primul rând, într-un anumit tip de raportare la valori şi norme, care nu poate fi înţeles în afara asumării creştinismului. Virtuţile nu sunt dobândite formal ca simple reguli şi constrângeri exterioare, sociale, ci acestea se nasc prin educarea inimii şi a minţii în spiritul iubirii de oameni şi a lui Dumnezeu.
Deşi homeschooling-ul actual nu este automat legat de educaţia clasică, mulţi dintre practicanţii acestui tip de învăţământ au adoptat în prezent curriculumul educaţiei clasice. Recunoaşterea legitimităţii homeschooling-ului înseamnă recunoaşterea drepturilor acelor părinţi care decid să-şi protejeze copiii de efectele devastatoare, spiritual şi moral, ale filosofiilor la modă – relativismului moral, nihilismului – şi de „revoluţia sexuală” şi educaţia sexuală à la Kinsey, care au pătruns treptat şi în şcoli. Şi nu în ultimul rând, homeschooling-ul ar fi poate şansa cea mai bună de a trece de la filosofia ingineriei sociale către filosofia unei societăţi libere – ar putea constitui baza consolidării unui liberalism autentic.
Reformă pro-piaţă
Gabriel Staicu, Lect. univ. dr., Academia de Studii Economice (ASE), membru fondator al ECOL
Deşi a fost şi continuă să fie declarată de clasa politică o prioritate naţională, educaţia se dovedeşte tărâmul experimental al celor mai neavenite idei, în care copiii şi părinţii sunt cei care trebuie să facă faţă unui vaste şi perpetue incertitudini întreţinute de minister. Radiografierea stării învăţământului românesc scoate la iveală falimentul managementului etatist, la fel ca în multe alte domenii sociale în care statul este profund implicat, precum sănătatea, infrastructura, securitatea publică etc.
Să fie subfinanţarea cauza primordială a tuturor neajunsurilor din acest domeniu? Eu consider că nu. Atâta timp cât managementul birocratic este centrat pe dimensiunea costurilor şi pe procentul din PIB alocat de guvern, adică pe eforturi, şi nu va avea în vedere şi indicatori de efect, nu se va putea ajunge la o educaţie de calitate. Însă, aşa cum magistral demonstra Ludwig von Mises, în administraţia publică nu există preţ de piaţă pentru rezultate, iar acest lucru face imposibilă operarea sectorului public după criteriul de profit/pierdere, asemeni celui privat. A nu se înţelege că educaţia nu are valoare pentru individ, ci că valoarea acesteia nu poate fi evaluată prin tranzacţii pe piaţă. Astfel, testul succesului sau falimentului ce operează în sectorul privat şi care este instrumentul fundamental de dovedire a utilităţii sociale a unei activităţi anume, nu poate fi aplicat şi în sectorul public de învăţământ.
Prin natura sa, monopolul rigid al statului eşuează în a crea compatibilităţi între de oferta de abilităţi şi cerere, între învăţământ şi piaţa muncii. În loc să avem parte de un sistem flexibil în raport cu dinamica economiei, învăţământul actual reprezintă mai mult o pârghie prin care statul centralist acţionează asupra psihologiei sociale şi este o piedică în calea dobândirii şi exercitării libertăţii individuale.
Dacă acceptăm că aranjamentul instituţional actual, caracterizat prin centralism şi uniformizare, nu generează suficiente stimulente de îmbunătăţire a calităţii serviciilor educaţionale, de inovare şi perfecţionare a tehnicilor educaţionale sau a infrastructurii şcolare, atunci care ar fi soluţia mai bună. Aruncând o privire de ansamblu asupra direcţiilor de reformă din diferite locuri de pe glob, vom constata că, deşi conţin anumite particularităţi, ele sunt construite în jurul unor componente cheie: promovarea alegerii în rândul consumatorilor de servicii educaţionale şi a concurenţei între furnizorii acestora.
Este corect ca părinţii să aibă dreptul de alegere a şcolii şi să o finanţeze pe cea considerată a fi mai bună pentru copilul lor, indiferent ca este publică sau privată? Atunci, cum poate fi interpretată posibilitatea ca anumite şcoli mai puţin solicitate să-şi închidă porţile deoarece „clienţii” lor îşi orientează preferinţele către altele mai performante? Soluţia găsită în multe alte părţi ale lumii şi pe care o susţin este o reformă pro-piaţă, adică crearea unei pieţe concurenţiale de servicii educaţionale prin încurajarea ofertei private reale la toate treptele de educaţie. Cineva ar putea spune că există ofertă privată, dar, din păcate, alternativa privată este doar în sfera finanţării, pentru că şcolile private, pentru a putea fi acreditate şi funcţiona legal, trebuie să se adapteze şi să îşi modeleze regulile de funcţionare după „chipul şi asemănarea” celor de stat. De ce să fie ministerul cel ce stabileşte câtă şi ce fel de educaţie trebuie să primească fiecare copil? Oare nu aceste reguli au dus şcoala românească la acest faliment?
Trebuie să recunoaştem că, în loc să stimuleze formarea de competenţe, regulile de până acum au generat în rândul elevilor o adevărată (diplomo)scleroză. În absenţa certificării ministeriale, unele diplome vor garanta competenţe, în timp ce altele vor fi doar simple hârtii. Astfel, încetând a mai fi modelate de stat, şcolile private sunt nevoite să îşi adapteze serviciile educaţionale la cererea beneficiarilor şi la semnalele mediului economic. Doar aşa putem apropia din nou şcoala de piaţa muncii.
Educaţia şi statul
Cosmin Marinescu, Conf. Univ. Dr. Academia de Studii Economice (ASE), coordonator ECOL
Aproape toate sistemele educaţionale sunt, în prezent, adevărate bastioane prin care statul conduce mersul societăţii. Cu foarte puţine excepţii, educaţia formală este finanţată, reglementată şi furnizată de către guverne. Practic, din punct de vedere instituţional, educaţia formală este un veritabil monopol al statului. De aceea, educaţia (de stat) asigurată chiar de guvernele democratice ale celor mai dezvoltate ţări nu diferă fundamental, în concepţie şi organizare, de învăţământul (dialectic) din ţările foste socialiste. Şi într-un caz şi-n celălalt, cineva le spune celorlalţi ce este şi cum trebuie să se facă educaţia. De altfel, istoria ne arată că, atât în cazul sistemelor politice totalitare cât şi în cele democratice, şcoala publică a fost „mâna vizibilă” prin care statul a căutat continuu să insufle „ordine” în minţile oamenilor.
Nu a fost, însă, dintotdeauna aşa. Începând de pe la 1840, în America a avut loc o vastă campanie de înlocuire a sistemului particular, divers şi extins, cu sistemul aşa-numitei „educaţii gratuite”, de fapt, şcoli în care părinţii şi orice contribuabil achitau costurile indirect, prin impozite, în loc să le achite direct prin taxe şcolare şi cotizaţii. Potrivit celebrului profesor E.G. West, care a studiat în detaliu dezvoltarea rolului statului în învăţământ, această campanie nu a fost condusă de părinţi nemulţumiţi, ci „în primul rând de profesori şi oficiali guvernamentali”. În Marea Britanie, ca şi în Statele Unite, învăţământul era aproape universal înainte ca guvernul să preia controlul. De fapt, guvernul a intervenit ca urmare a presiunilor profesorilor, birocraţilor şcolari şi a intelectualilor „de bine”, mai degrabă decât a părinţilor. Iar concluzia este că, prin „naţionalizarea” şcolii, calitatea şi diversitatea din educaţie au scăzut.
În zilele noastre, la douăzeci de ani de la destrămarea regimului comunist, şcoala românească ascultă la fel de mult de comenzile de la centru; profesorii sunt plătiţi la fel (de uniform), adică în lipsa oricăror criterii de diferenţiere prin competenţe; manualele şcolare au rămas anchilozate în principiul lecţiei „gata de memorat”; elevii îşi caută devenirea, pe bună dreptate, în educaţia informală, descătuşată de explozia media şi a internetului; „6% din PIB pentru educaţie” a fost parcă dintotdeauna leitmotivul eşecului, cu iluzia că, dacă ar deveni mai mare peste noapte, bugetul statului ar înceta să mai fie „gaura neagră” a banilor contribuabilului; în sfârşit, şcoala românească este mai degrabă instituţia ministerului şi a profesorului, decât una a elevului şi a familiei, care ar trebui să fie adevăraţii ei beneficiari.
Situaţia cu care ne confruntăm în prezent şi deficienţele acumulate în trecutul recent demonstrează eşecul modelului actual al şcolii româneşti, al centralismului statal în educaţie. Problema educaţiei nu poate fi rezolvată cu mai mulţi bani de la bugetul statului. Mai mult nu înseamnă mai bine, nici măcar în privinţa bugetelor şcolare. În educaţie, nu banii lipsesc, ci piaţa pe care aceştia să circule, prin stimulente antreprenoriale, concurenţă între şcoli şi responsabilitate morală.
Problema fundamentală a şcolii româneşti ţine de imposibilitatea ca sistemul centralizat al educaţiei de stat să se adapteze la sistemul descentralizat, concurenţial, al pieţei muncii. Nu administratorii şi birocraţii şcolari ori politicienii trebuie să spună de ce calificări şi competenţe profesionale are nevoie economia, ci numai piaţa.. Altfel, educaţia este scoasă din sfera mijloacelor economice şi transplantată, prin centralizare educaţională, adică prin solidaritatea forţată a impozitării, în mijloc de prezervare a status-quo-ului statal…
Programul politic aflat în prezent la putere ne spune că importantă este finanţarea elevului şi nu a şcolii, deoarece „calitatea educaţiei contează mai mult decât tipul furnizorului acesteia”. În acest caz, soluţia automată ar trebui să fie introducerea voucherelor pentru educaţie, ca mecanism menit să potenţeze concurenţa dintre furnizorii de servicii educaţionale, publici şi privaţi. Dincolo de pericolul iluziei întreţinute de Milton Friedman – că şi pe bani publici s-ar pune în mişcare o piaţă adevărată, ce ar putea fi greşit în încurajarea alegerii şi concurenţei în educaţie?!
Este, bineînţeles, o întrebare retorică, ce nu necesită a invoca dreptul fundamental al părinţilor de a decide asupra aspectelor din viaţa copiilor lor. Până şi convenţiile internaţionale susţin acest „drept natural”: de exemplu, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului arată că: „…părinţii au dreptul prioritar să aleagă felul educaţiei pe care o va primi copilul lor”, iar Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede că „…în exercitarea funcţiei de educare şi predare, statul va respecta dreptul părinţilor de a asigura acea educare şi predare în conformitate cu convingerile lor filozofice şi religioase.”
Iar dincolo de ceea ce este „drept” stă chiar „eficienţa”: părinţii sunt cei mai capabili să aleagă şcoala se potrivită copilului lor. Ei cunosc cel mai bine nevoile copiilor lor, cu siguranţă mai bine decât birocraţii şi teoreticienii educaţionali. Părinţii au atât un mai mare interes în educarea copiilor lor, cât şi o mai profundă cunoaştere a posibilităţilor şi nevoilor acestora decât oricine altcineva. Reformatorii din educaţie pornesc de la premisa nefastă că părinţii nu sunt interesaţi de educaţia copiilor lor şi nici nu au competenţa de a decide şi alege pentru ei. În realitate însă, atunci când statul ar elibera educaţia din frâiele monopolului său, până la nivelul absolut al demnităţii familiale, părinţii ar fi cei mai buni „inspectori şcolari” ai copiilor lor, continuu omniprezenţi şi individual informaţi. Iar în acest context, homeschooling-ul apare drept forma naturală, firească, de renaştere a familiei prin şi odată cu educaţia liberă.
Aici, educaţia liberă înseamnă libertatea de alegere, care fiinţează drept concept esenţial al oricărei reforme. Educaţia nu se face într-o manieră unică şi indiscutabilă, fapt ce implică, în mod natural, diversitatea serviciilor educaţionale. Aşadar, educaţia bazată pe alegere şi competiţie este un rezultat normal şi de dorit. Căci altfel, şcoala nu poate spera că va conduce la libertate, autonomie şi responsabilitate în societate, fără a dobândi, mai întâi ea însăşi, aceste virtuţi.
Cititi va rog si:
Indemn UNESCO: copiii vor invata despre MASTURBARE la 5 ani si despre AVORT la 12 ani
EDUCATIA ACASA (HOMESCHOOLING) – ce face statul copiilor nostri si ce putem face noi?
Elevii din Marea Britanie sunt indemnati sa aiba un orgasm pe zi
Unei familii germane I S-A ACORDAT AZIL IN SUA, deoarece in Germania HOMESCHOOLING (educatia copiilor la domiciliu) ESTE INTERZISA
Citez din articolul Homeschooling: German Family Gets Political Asylum in U.S.
Romeikes nu sunt solicitanţi tipici de azil politic. Ei nu au venit in Statele Unite pentru a fugi din ţara lor natală de război sau de despotism. Nu, aceste cadre didactice de muzică au părăsit Germania pentru că lor nu le plăcea ceea ce copiii lor învăţau în şcolile publice – şi pentru că educaţia la domiciliu este ilegala acolo. (A se vedea fotografii cu educaţia la domiciliu ale copiilor familiei Tennessee.)
„Este dreptul nostru fundamental de a decide modul în care vrem să-i învăţăm pe copiii noştri„, spune Uwe Romeike, un creştin evanghelic şi un pianist concertist, care si-a vândut preţuitul pian Steinway pentru a plati cheltuielire mutarii.
Romeike a decis sa-si stramute familia, în 2008, după ce el şi soţia lui au acumulat aproximativ 10.000 de dolari in amenzi pentru educaţia la domiciliu, a celor mai in varsta trei copii a lor iar poliţia a aparut la usa lor şi a escortat copiii la şcoală. „Copiii mei au plâns, dar nimanui nu parea sa-i pese” a spus Romeike despre incident. (A se vedea imagini dintr-un grup divers de adolescenti americani.)
Deci, de ce a solicitat azil în Statele Unite, mai degrabă decât să se mute in apropiere, in Austria sau o altă ţară europeană care permite educaţia la domiciliu? Hannelore, sotia lui Romeike, spune revistei TIME ca familia a fost contactata de Home School Legal Defense Association (HSLDA) din Virginia, care a sugerat ca ei sa vina in SUA şi sa se stabilească în Morristown, Tenn. Organizatia non-profit, care apără drepturile comunităţii celor ce educa la domiciliu copiii din SUA – cu o estimata cifra de 2 milioane de copii, sau aproximativ 4% din totalul populaţiei de vârstă şcolara – isi extinde activitatea sa si peste ocean. Şi pe 26 ianuarie, HSLDA a ajutat Romeikes sa devina primii oameni ce li s-a acordat azil în Statele Unite, deoarece au fost persecutaţi pentru educaţia la domiciliu a copiilor lor. (A se vedea poze din Germania de Est care aduc lumina trecutului.)
Hotararea este înşelătoare din punct de vedere politic pentru Washington şi aliaţii săi din Europa, în cazul în care mai multe ţări – inclusiv Spania şi Ţările de Jos – permit educaţia la domiciliu numai în situaţii excepţionale, ca de exemplu atunci când un copil este extrem de bolnav. Acet lucru explica de ce la sfarsitul lunii februarie, U.S. Immigration and Customs Enforcement în mod oficial a facut recurs la hotarerea data lui Romeike, care a fost emisa de un judecător de imigraţie din Memphis, Tenn. Decizia sa fără precedent a ridicat îngrijorarea că deja foarte aglomerate, instanţele de imigrare, vor fi inundate cu petiţii de azil pentru educatie la domiciliu a celor din ţările ce sunt considerate ca având guverne nerepresive.
„Este foarte neobişnuit pentru oamenii din ţările occidentale să li se acorde azil în Statele Unite„, spune David Piver, un avocat de imigrare, cu birouri într-o suburbie a Philadelphiei şi Flagstaff, Arizona. În 2008, cel mai recent an pentru care există date disponibile, doar cinci germani au primit azil în Statele Unite (Departamentul de Justitie a refuzat sa comenteze despre cazurile respective). Piver, care nu este implicat în cazul Romeike, a prezis ca guvernul SUA va face recurs la decizie „, astfel încât să nu ofenseze un aliat apropiat„.
Petiţii de azil cu succes, de obicei implica solicitanţii ale căror situaţii sunt mai cumplite, cum ar fi femeile care au fost nevoite să facă avorturi sau sa se mutileze genital, sau bărbaţilor ale căror vieţi au fost amenintate pentru că sunt homosexuali sau disidenţi politici. Dar Piver consideră că judecătorul Memphis a acordat corect dreptul de azil pentru Romeikes, deoarece legea acopera si grupurile sociale cu „o temere bine întemeiată de persecuţie” în ţara lor de origine.
În Germania, frecventarea obligatorie a şcolii datează din 1717, când a fost introdusa în Prusia, şi aceasta politica a fost în mod tradiţional privita ca un bun social. „Această lege protejează copiii„, spune Josef Kraus, presedintele Asociatiei Profesorilor Germani. Curtea Europeană a Drepturilor Omului este de acord cu el. În 2006, Curtea a respins cazul educaţiei la domiciliu atunci când a considerat legea de şcolarizare obligatorie din Germania ca fiind compatibila cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, un tratat internaţional, redactat în 1950. Având în vedere acest context, este puţin de mirare ca Romeikes s-au lovit de un perete de opoziţie atunci când au încercat să vorbesca cu Directorul şcoalii despre beneficiile educaţiei la domiciliu.
Una din preocupările lui Romeikes a fost despre hărţuirea copiii lor. Însă obiecţia lor principala referitoare la ceea ce se predă in clasă: „Curriculum-ul este împotriva valorilor noastre creştine„, spune Uwe. „Şcolile germane folosesc manuale care impun cu forta subiecte inadecvate la copiii mici in poveşti cu personaje ce promoveaze vulgaritatea şi lipsa de respect.”
Deşi nu există cifre oficiale, se estimeaza la 1.000 numarul de familii germane care isi educa la domiciliu copiii. Elisabeth Kuhnle, un purtator de cuvant al unui grup german ce promoveaza o reţea pentru libertatea învăţământului, spune ca o întâlnire recentă despre educaţia la domiciliu a atras aproximativ 50 de familii în statul Baden-Württemberg, unde Romeikes obisnuiau sa locuiasca. Ea crede, de asemenea, ca multe familii germane adepte ale educaţei copiilor la domiciliu s-au mutat în ţări ca Franţa şi Marea Britanie, unde educaţia la domiciliu este permisa.
În 2007, Curtea Suprema a Germaniei Federale a emis o hotărâre – care nu a implicat în mod specific pe Romeikes – că părinţii ar putea pierde custodia copiilor lor, dacă aceştia continua să ii educe acasa. „Am fost sub o presiune constantă, si am fost speriati de ideea ca autorităţile germane ne-ar lua copiii noştri„, spune Romeike. „Aşa că am decis să plecam in SUA”
Oficialii germani, la rândul lor, au precizat că Romeikes au avut si alte opţiuni. „În cazul în care părinţii nu vor să-si trimită copiii la o şcoală publică, ei pot să-i trimită la şcoli alternative private”, spune Thomas Hilsenbeck, un purtător de cuvânt pentru landul Baden-Württemberg al ministerului educaţiei. Sustinatorii educatiei la domiciliu spun că există câteva şcoli private în Germania, şi au tendinţa de a fi costisitoare. Dar dincolo de faptul acesta, mulţi părinţi religiosi au probleme cu educaţia sexuală şi alte cerinţe curriculare. „Indiferent dacă este o şcoală de stat sau privată, există un curriculum, care este forţat impus copiilor”, spune Kuhnle. (A se vedea imagini cu visele copiilor unei şcoli din Detroit despre viitorul lor.)
Si apoi mai sunt aspectele sociale referitoare la mersul la şcoală. Părinţii copiilor educati la domiciliu au tendinţa de a-i proteja de influenţele negative. Dar acest lucru este în contradicţie cu ideea că şcolile reprezinta societatea şi contribuie la promovarea toleranţei. „Nici o familie nu poate oferi o paleta larga de educaţie [care sa poata] înlocui profesorii cu experienţă„, spune Kraus, Asociaţiei Profesorilor Germani. „Copii, de asemenea, pierd contactul cu colegii lor.”
Ingrijorarile că educaţia la domiciliu ar putea conduce la izolare – sau, mai rău, aşa cum zice Kraus, „ar putea ajuta favorizarea dezvoltarii unei secte” – modeleaza dezbaterile politice în ţările europene. In Marea Britanie, spre exemplu, Parlamentul are în vedere o legislaţie care ar crea un nou sistem de monitorizare pentru a se asigura că copiii educati acasa primesc o educaţie corespunzătoare.
În Suedia, unde părinţii trebuie să solicite permisiunea de a preda copiilor lor la domiciliu, guvernul intenţionează să impună restricţii, chiar mai dure pentru acestia. Şi în Spania, părinţii nu au voie să educe copiii lor la domiciliu. Punct! Dacă un copil are nevoi speciale, care îl împiedică să meargă la şcoală, un profesor va fi trimis la casa lui.
Prin contrast, educaţia la domiciliu este legala în toate cele 50 de state ale SUA, dintre care unele nu necesită ca familiile sa notifice autorităţile cu privire la intenţia lor de a preda copiilor lor la domiciliu. Tennessee se numără printre statele care necesita o anumită formă de notificare, precum şi teste de evaluare periodică.
Când Uwe şi Hannelore au auzit că judecătorul a decis in favoarea lor, au sarbatorit prin luarea copiii lor, cinci la numar, care sunt cuprinsi în intervalul de vârstă 4-12 ani, pentru a manca o inghetata la Baskin-Robbins. Dar a doua zi, ei s-au intors la programul lor obişnuit. Lectiile incep la 9 dimineaţa şi se termină la circa 4 pm. Copiii de vârstă şcolară învăţa toate subiectele obisnuite – matematică, ştiinţă, etc – cu ajutorul manualelor şi a altor materiale didactice, în conformitate cu legislaţia statului. Familia sa alăturat, de asemenea, unui grup local care organizează, o dată pe săptămână, activităţi şi excursii tematice pentru copii educati la domiciliu.
Între timp, HSLDA spune că lucreaza pentru a apăra o familie ce-si educa la domiciliu copiii din Suedia şi investigheaza cazuri din Brazilia, unde educaţia la domiciliu este interzisă – toate subiecte bune pentru un studiu guvernamental comparativ, indiferent dacă educatia este predata in scoala sau la domiciliu.
Cititi va rog si:
EDUCATIA ACASA (HOMESCHOOLING) – ce face statul copiilor nostri si ce putem face noi?
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
27 comments