SACCSIV – blog ortodox

Parintele Arhimandrit Iustin Parvu se adreseaza Senatului Romaniei

Posted in 666, APOCALIPSA, CIPURI, Iustin Parvu, NOILE PASAPOARTE, SENATUL ROMANIEI by saccsiv on Martie 16, 2009

   Reiau de pe Blog Rafael Udriste urmatorul apel al marelui duhovnic:

06620parintele20iustin20parvu20manastirea20petru20voda

   Domnilor senatori,

   cu multă părere de rău pentru că din pricina neputinţelor trupeşti nu mă găsesc în mijlocul onoratului Senat al României, îmi exprim de aici, din chilia mea din Mănăstirea Petru Vodă, către domniile voastre frământările şi controversele care preocupă societatea noastră creştin-ortodoxă şi la care am contribuit în mare parte.

   Domnilor senatori,

   rugându-vă să mă iertaţi, găsesc de cuviinţă să vă adresez sentimentele mele de ortodox român şi mărturisitor: ne găsim în faţa unor stări de lucruri cu totul neobişnuite. Nu e vorba de o problemă financiară, economică sau teritorială, ci este vorba despre ducerea unei naţiuni spre pierzanie, este vorba despre un act care are urmări asupra copiilor şi nepoţilor noştri. Poporul nostru a fost un popor cinstit, care nu a vătămat şi nici nu a atacat alt popor în istorie. Noi, şi eu personal, nu suntem împotriva cipurilor şi a sistemelor biometrice – să facă cine ce crede în ţara lui. Însă pentru noi, pe lîngă Constituţia oficială, avem o Constituţie care se bazează pe conştiinţa Ortodoxiei, o Constituţie mai presus de om.

   Noi nu avem nevoie de sisteme de control – de acte de identitate electronice, de cărţi de identitate, de carnete de conducere electronice, ş.a.m.d. Controlul nostru este Adevărul şi Dreptatea cu care ne-am născut din liberul arbitru cu care ne-a creat bunul Dumnezeu. Cine vrea poate să-şi construiască viaţa cum doreşte: să-şi pună fluturi în vârful nasului, bicicletă la ureche sau să strige pe străzile Bucureştiului: “Vrem incest! Vrem uciderea pruncilor! Vrem homosexualitate! Vrem să avem cipuri!”. Noi credem că fiecare poate să-şi păstreze conştiinţa fără să atace caracterul neamului românesc.

   Domnilor senatori,

   dumneavostră reprezentaţi ţara şi neamul – trecutul, prezentul şi viitorul. Domniile voastre trebuie să vă orientaţi spre cei care au stat înainte pe locurile pe care staţi acum: spre Ştefan cel Mare şi Sfânt, spre Matei Basarab, spre Vasile Lupu, spre Mihai Viteazul, spre Vlad Ţepeş.

   Domnilor senatori,

   dacă nu se ia o hotărâre conform vederilor şi aspiraţiilor noastre româneşti şi ortodoxe, vom avea de suferit nu numai aici şi acum, ci şi dincolo în veşnicie. Domniile voastre reprezentaţi Ortodoxia şi neamul nostru; ca urmare, ştim că nu vă este uşor a delibera propuneri şi decizii care să vatăme viitorul copiilor noştri.

   Noi ne rugăm cu toţii în mănăstiri pentru sănătatea, liniştea şi bunăstarea familiilor voastre. Ne rugăm ca Dumnezeu să vă lumineze inimile şi minţile în acest moment crucial. Noi ne rugăm ca tot darul desăvîrşit, de sus, să fie de la Părintele Luminii.

Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă lumineze în Hristos Domnul nostru.

Amin!

Părintele Ieroschimonah Iustin Părvu,
stareţul Mănăstirii Petru Vodă
15 martie 2009

 

   Cititi va rog si articolele:

 

APOCALIPSA, traim vremurile din urma ?

 

APEL LA NESUPUNERE: refuzati noile pasapoarte, buletine, acte de identitate, carnete de sofer. Cuvant al Parintelui Iustin Parvu catre poporul ortodox: Este vremea muceniciei! Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!

 

Ce mancam dupa ce refuzam noile acte cu cip incorporat?

 

Doctrina: “Sa schimbam ELITELE planetare si sa facem o lume mai buna“ este o “alternativa” malefica

 

Hotararea Sfantului Sinod in legătură cu problema noilor paşapoarte electronice, conferinta de presa a purtatorului de cuvant al Patriarhiei si ce se va intampla cu monahii care nu vor asculta de sfatul dat

 

Parintele ADRIAN FAGETEANU nu incurajeaza actiuni de „fortare” a statului pentru a-l determina sa renunte la noile acte cu cip incorporat – video

 

PARINTELE IUSTIN PARVU a spus: “SI DACA NU SUNT, TOT SUNT!”, referitor la noua dilema: sunt sau nu prezente cipuri in noile carnete auto

 

Parintele pustnic Proclu: “Antihristul s-a nascut!”

 

Anunțuri