Presedintele Venezuelei in vizita in Iran: Epoca supremației militare a SUA în lume s-a încheiat
The Cradle: ‘The era of US military dominance in the world is over’: Nicolas Maduro
Nicolas Maduro: Epoca supremației militare a SUA în lume, s-a încheiat
În timpul vizitei sale în Iran, președintele Venezuelei a vorbit despre ‘declinul puterii hegemonice’ și a subliniat rolul Teheranului și al Caracasului în modelarea unei noi lumi
Publicat pe 11 Iunie 2022, de The Cradle

Foto: Vahid Salemi/AP
La 11 iunie, Ebrahim Raisi, președintele Iranului, i-a urat bun venit omologului său din Venezuela, Nicolas Maduro, în cadrul unei ceremonii oficiale la complexul Saadabad din Teheran.
Maduro a sosit în Republica Islamică la 10 iunie, conducând o delegație la nivel înalt pentru o gamă largă de discuții pe tema cooperării.
În ultimii ani, Iranul și Venezuela au fost țintele unui război economic sever lansat de Occident.
Legăturile de cooperare dintre cele două țări s-au dovedit a fi esențiale pentru depășirea sancțiunilor unilaterale.
În timpul unei conversații cu HispanTV, Maduro a subliniat modul în care Teheranul și Caracas se află în prima linie a creării unei noi lumi eliberate de imperialism și colonialism.
„Epoca supremației militare a Statelor Unite în lume, a luat sfârșit”, a declarat președintele Venezuelei.
„Trăim o perioadă de tranziție geopolitică care va defini destinul secolului XXI”, a adăugat Maduro, referindu-se la repercusiunile invaziei militare a Rusiei în Ucraina, lansată ca răspuns la agenda expansionistă a NATO.
„Acesta este secolul declinului puterii hegemonice, iar Iranul și Venezuela se află în prima linie a modelării acestui proces”, a mai spus Maduro.
În timpul interviului, liderul Venezuelei a anunțat, de asemenea, că va semna un plan de cooperare pe 20 de ani cu omologul său iranian.
„Vom avea o zi completă de lucru cu președintele Raisi și cabinetul său… Am venit cu o echipă solidă pentru a construi această nouă etapă. Lucrăm la o foaie de parcurs pentru cooperare care va fi semnată mâine, stabilind planuri și strategii pentru următorii 20 de ani de dezvoltare între Iran și Venezuela”, a declarat Maduro la HispanTV.
El a precizat că Teheranul și Caracas „și-au plasat privirile pe termen mediu și lung [astfel încât] alianța noastră strategică să fie de nezdruncinat”.
Maduro a mulțumit Republicii Islamice pentru ajutorul acordat în depășirea sancțiunilor unilaterale impuse de SUA, care aproape că au distrus industria petrolieră a Venezuelei.
În mod specific, Maduro și-a exprimat recunoștința față de Iran pentru că a trimis mai multe petroliere cu combustibil, aditivi și diluanți, precum și pentru că a oferit Venezuelei echipamente cruciale și asistență tehnică pentru a-și reface rafinăriile de petrol.
La începutul acestui an, analiștii din industria petrolieră au dezvăluit că sprijinul Iranului a dublat producția de petrol a Venezuelei din 2021. Chiar luna trecută, Republica Islamică a trimis peste un milion și jumătate de barili de benzină și aditivi în Venezuela.
Președintele Venezuelei a confirmat, de asemenea, sprijinul țării sale pentru poporul palestinian, descriind lupta acestuia ca fiind ‘cea mai sacră cauză a umanității’.
De asemenea, el a condamnat Occidentul și aliații săi pentru că au rămas tăcuți în fața încălcărilor drepturilor omului comise de Israel și a genocidului comis asupra poporului palestinian, și a declarat că Iranul și Venezuela vor fi întotdeauna alături de Palestina.
Maduro a sosit în Iran în cadrul unui turneu regional în care a vizitat, de asemenea, Turcia și Algeria.
Maduro și-a început turneul săptămâna aceasta după ce Washingtonul a exclus în mod arbitrar Venezuela, Cuba și Nicaragua de la Summitul Americilor, desfășurat în SUA.
Comentariu saccsiv:
Asadar, opozitie la:
Joe Biden: Urmeaza o Noua Ordine Mondiala condusa de SUA
Cititi va rog si:
Sancționații: Cum stabilesc Iran-Rusia noi reguli
Dar o opozitie cu botnita pe chip:
Cititi va rog si:
Ecuatia VREI PAINE? IA CIP: Iranul implementează cupoane digitale pentru raționalizarea pâinii
VENEZUELA: Ai ID BIOMETRIC? Mananci de la stat
Iata ce aflam din articolul Venezuela introduces food ID in face of shortages, black markets:
Confruntat cu un deficit acut al lipsei de zahăr, lapte, făină de porumb şi alte alimente de bază, guvernul venezuelean a lansat marţi un nou sistem de identificare a cumpărătorilor, despre care criticii opinează ca este o versiune modernă a cartelei de raţie. Preşedintele Nicolas Maduro a descris-o ca fiind un mijloc de “a proteja suveranitatea alimentară.”
Noul sistem va implementa ID-urile de amprente electronice similare cu cele utilizate pentru a identifica alegătorii din Venezuela, în vederea înregistrării cumpărătorilor care achziţionează bunuri de la lanţurile alimentare de stat Mercal, Biocentenario şi PDVAL. Anunţând implementarea noului sistem, Maduro a declarat că va asigura aprovizionarea cu alimente pentru 84% din venezueleni. Cu toate acestea, el nu a făcut nici o declaraţie cu privire la impactul acestei măsuri asupra celorlalte 16% procente de populaţie.
PENTAGONUL: IRANUL a marit numarul trupele de şoc Qods din VENEZUELA
Citez din articolul Iran boosts Qods shock troops in Venezuela:
Iran creşte forţele operative paramilitare Qods din Venezuela în timp ce în mod secret continuă furnizarea de arme şi explozibili către talibani şi alţi insurgenţi din Afghanistan şi Irak, potrivit primului raport al Pentagonului către Congres în legătură cu forţele militare ale Teheranului.
Raportul asupra puterii militare iraniene oferă noi detalii asupra grupului odinioară cunoscut ca Grupul Gărzile Revoluţionare Islamice – Qods Force (IRGC-QF), trupele de şoc islamice dislocate în întreaga lume pentru a avansa interese iraniene. Unitatea este aliniată cu terorişti din Irak, Afghanistan, Israel, Africa de Nord şi America Latină, iar raportul avertizează că este destul de probabil ca trupele SUA să intre în luptă cu paramilitarii iranieni în viitor.
Forţele Qods “menţin capabilităţile operaţionale în întreaga lume”, spune raportul, adăugând că “sunt bine stabilite în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord şi, în ultimii ani, au fost martorii unei prezenţe tot mai crescute în America Latină, în mod special în Venezuela.”
“Dacă implicarea SUA în conflictul din aceste regiuni se adânceşte, contactul cu gruparea IRGC-QF, în mod direct sau prin intermediul grupurilor extremiste pe care aceasta le sprijină, va fi mai frecvent şi va avea consecinţe”, spune raportul.
Raportul furnizează primul avertisment într-un raport guvernamental oficial al SUA cu privire la activităţile paramilitare iraniene din Emisfera vestică. De asemenea, evidenţiază legăturile dintre Iran şi guvernul anti-SUA al preşedintelui venezuelean Hugo Chavez, care a fost acuzat de suţinerea teroriştilor marxişti din Columbia.
• Apăsaţi aici pentru a vizualiza raportul. (PDF)
Raportul nu oferă detalii asupra activităţilor iranienilor din Venezuela şi America Latină. Teroriştii susţinuţi de Iran au condus câteva atacuri în regiune. Cu toate acestea, oficiali ai Serviciilor Secrete SUA spun că trupele operaţionale Qods dezvoltă o reţea de terorişti în regiune care ar putea fi chemată să atace SUA în eventualitatea unui conflict în legătură cu programul nuclear al Iranului.
Sprijinul trupelor Qods asupra extremiştilor include aprovizionarea cu arme, fonduri şi instruire paramilitară şi nu este constrâns de ideologia islamică. “Multe dintre grupurile pe care le sprijină nu împart, şi adesea se opun în mod deschis, principiilor revoluţionare iraniene, dar Iran le sprijină pentru că au aceleaşi interese sau inamici”, spune raportul.
Trupele de comandouri Qods sunt plasate în ambasadele iraniene, în instituţii caritabile, religioase şi culturale care îi sprijină pe musulmanii şiiţi. În timp ce oferă ceva ajutor umanitar, forţele Qods se angajează de asemenea în “operaţii paramilitare pentru a sprijini extremişti şi pentru a destabiliza regimuri neprietenoase”, afirmă raportul.
Raportul leagă trupele operaţionale Qods şi mai marele IRGC de unele dintre cele mai mortale atacuri din ultimii 30 de ani: atacul cu bombă de la ambasada SUA din Beirut, în 1983, bombardarea centrului evreiesc din Argentina, în 1994, atacul cu bombă din 1996 asupra Turnurilor Khobar din Arabia Saudită şi multe alte atacuri insurgente în Irak, începând cu anul 2003.
Comentariu saccsiv:
Acum sunt rai iranienii, alta data erau buni … In functie de conjuncturi, desigur. Sa ne amintim ca administratia Bill Clinton (chiar daca nu oficial) a dat “unda verde“ Iranului sa inarmeze musulmanii din Bosnia si “din 1992 pana in ianuarie 1996 a fost un aflux de arme iraniene si consilieri in acea zona.“ Mai mult, “Iranul si alte state musulmane au ajutat la aducerea luptatorilor mujahedini in Bosnia, pentru a lupta impreuna cu musulmanii, impotriva sarbilor. Unii dintre acesti ‘luptatori sfinti’ din Afganistan, Cecenia, Yemen si Algeria, erau suspectati de legaturi cu taberele de antrenament ale lui Osama bin Laden din Afganistan.“ Vorbim de aceeasi marioneta Clinton, ce a autorizat bombardamentele asupra Serbiei (sa ne amintim ca in zi Sfanta de Pasti, americanii scriau pe bombe “Paste Fericit “):
Cititi va rog si:
Presedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad: e nevoie de o NOUA ORDINE MONDIALA
5 comments