In Romania casatoria religioasa poate fi celebrata numai dupa casatoria civila. CONSIDERATI CA ESTE CORECT?
Biserica Ortodoxă a Greciei recunoaște doar Sfânta Taină a căsătoriei creștine și respinge căsătoria civilă, indiferent de sexul partenerilor.
Cititi va rog mai multe la:
Cum e in Romania?
Articolul 48 din Constitutie precizeaza:
(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi (casatoria civila, n.n.), pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.
(2) Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.
(3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie.
Asadar, “Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă”. Asa scrie, insa asa este si corect? De cand e treaba asta?
Iata ce explica acum cativa ani Florin Stuparu:
Cuza a „secularizat” nu numai mănăstirile şi averile lor, Biserica şi aşezămintele ei, ci întreaga viaţă a Românilor. Aşa, într-o nenorocită zi de 1 aprilie a anului 1864, „Cuza a promulgat Legea comunală, iar la 4 decembrie Codicele civil. Prin art. 92 al Legii comunale, s-a luat Bisericii sarcina de a întocmi actele de stare civilă – naştere, căsătorie, deces – pe care o avusese pînă la acea dată, şi s-a trecut în seama primarilor comunali, care astfel au devenit şi «ofiţeri ai stării civile»” (ŞER). Cu alte cuvinte, comisarii Antihristului au ridicat preotului vrednicia de păstor al enoriaşilor săi, aceasta trecînd asupra lu’ dom’ primar guvernamental şi a cetei sale de tîlhari întărîtaţi prin telegraf de la „centru”. A fost o nenorocire mai mare decît oricare alta de pînă atunci, căci din acea clipă Ortodoxia a încetat să mai aibă vreo putere în rînduirea vieţii obşteşti şi norodul a început să nu mai trăiască de loc creştineşte.
Şi, pentru ca lucrarea să fie temeinică, poliţaiul de la Ruginoasa a mai puşcat nişte porunci europene, care ne-au povîrnit de-a binelea în rîpa vieţuirii nu doar păgîneşti, ci şi umanist-antihristice. Astfel, a legiuit incestul, curvia şi prea-curvia „cu acte în regulă”: „Între prevederile noului Cod civil figurau şi unele în care erau «atinse şi cestiuni din rezortul bisericesc». În art. 144, de pildă, neţinîndu-se seama de deciziile unora din canoane, care îngăduie căsătoria numai după a şaptea spiţă de înrudire, s-a legiferat că «în linie colaterală căsătoria este oprită numai pînă la a patra spiţă inclusiv»; iar în art. 151, în care se vorbeşte de «celebrarea» căsătoriei civile, s-a omis cu totul de a se mai prevedea pentru cei ce au convenit şă-şi ducă restul vieţii împreună şi a obligaţia de a «celebra» şi Taina cununiei în cadrul Bisericii. De asemenea, în art. 216 s-a decretat că «despărţirile căsniceşti – divorţurile – nu se vor putea face decît numai la tribunalul civil al districtului în care soţii îşi au domiciliul», deşi pînă în acest an ele se judecaseră numai la tribunalele bisericeşti. Aceasta, pe de o parte a dus la desfiinţarea acestora din urmă, iar pe de alta, la trecerea tuturor dosarelor căsniceşti al tribunalele civile judeţene. În sfîrşit, el a dus şi la pronunţarea despărţirii numai înaintea tribunalelor civile, «fără ca Biserica să mai fie încunoştiinţată de aceasta»” (ŞER).
Cititi va rog mai multe la:
De fapt, de la Revolutia Franceza ni se trage. Si a fost, evident, intai implementata in Franta, unde, conform articolelor organice (nr. 54), adaugate la concordatul din 1801:
„Preotii nu vor da binecuvantarea nuptiala decat acelora care vor justifica contractarea casatoriei inaintea oficialului civil.”
Pentru preotii care nu respectau reglementarile civile cu privire la obligativitatea casatoriei civile inaintea celei religioase, Codul penal din 1810 s-a aratat foarte sever atat pentru sotii care acceptau casatoria religioasa fara incheierea celei civile, cat si pentru preoti. Se prevedeau amenzi, iar pentru cei ce recidivau erau prevazute chiar pedepse privative de libertate (cf. art. 200), pentru prima recidiva inchisoarea era de la doi la cinci ani, iar pentru a doua recidiva inchisoare de la zece la douazeci de ani.
Ati inteles acum de ce papausarii au procedat astfel?
Fratilor, la Judecata degeaba ne vom prezenta cu hartoaga civila. Daca nu suntem casatoriti la Biserica, tot curvari se cheama ca suntem. Unii poate vor zice ca nu-i mare scofala pentru crestini, caci dupa civila, merg si la Biserica. Dar daca, de exemplu, sunteti anti cip, deci veti refuza noul buletin, cum ca veti mai casatori civil? Iar fara hartoaga aia, cum o veti mai face la Biserica, daca este interzis?
Si apoi, cine ne garanteaza ca mai traim intre momentul casatoriei civile si Sfanta Taina a casatoriei crestine? Si astfel riscam sa murim in desfrau.
Pe de alta parte, ocupandu-se statul de inventia asta a casatoriei civile, se intampla ca in Grecia: legalizarea casatoriilor homosexuale…
Din pacate, Unirea de la 24 ianuarie 1859 a venit la pachet cu satanismul
Lamurirea, pentru cititorii mai noi:
Florin Stuparu: Din LUCRAREA ANTI CRESTINA a masonului MIHAIL KOGALNICEANU
Florin Stuparu: SPIRU HARET – masonul fanatic ce a pus bazele invatamantului anti crestin in Romania
Florin Stuparu: C. A. ROSETTI despre Revolutia Franceza si … evrei
La fel, evident, si Revolutia de la 1848:
Florin Stuparu: REVOLUTIA MASONICA de la 1848 in Principatele Romane
Pentru cei ce nu inteleg ca astfel de actiuni anti crestine reprezinta satanism:
Secularizarea averilor manastiresti
Alexandru Ioan Cuza, impreuna cu guvernul condus de Mihail Kogalniceanu, in ziua de 17 decembrie 1863, au adoptat „Legea secularizarii averilor manastiresti”, care prevedea urmatoarele:
„Toate averile manastiresti inchinate si neinchinate, precum si alte legate publice sau daruri facute de diferiti testatori si donatori din Principatele Unite la Sfantul Mormant, la Muntele Athos, la Sinai, precum si la mitropolii, episcopii si la metoacele lor de aici, din tara, si la alte manastiri si biserici din orase sau la asezaminte de binefacere si de utilitate publica, se proclama domenii ale Statului Roman, iar veniturile acestor asezaminte vor fi cuprinse in bugetul general al statului.”
Legea secularizarii a vizat, din pacate, si averile manastirilor romanesti.
Cititi va rog mai multe la:
https://www.crestinortodox.ro/religie/secularizarea-averilor-manastiresti-1863-135660.html
Iata si ce scria Florin Stuparu in articolul sau din revista AXA:
[…]
„A doua [„etapă” legislativă] începe prin secularizarea averilor mănăstireşti (IST8).” Nu cu asta a început, căci nici nu putea. Nu, pentru a izbuti să împlinească poruncile stăpînilor europeni, săturîndu-şi totodată nebuneasca trufie şi slavă deşartă, în 1863 Cuza face întîi şi întîi o mişcare dibace: împinge la conducere un guvern din credincioşi de ai săi, în cap cu Mihail Kogălniceanu, haită învechită în rele, şi dizolvă Adunarea Legiuitoare (parlamentul „democratic”), apucînd astfel întreaga putere. Prin „lovitura sa de stat”, micul nostru bonaparte bahluiano-dîmboviţean – cu pieptul plin de „stele învăpăiate” (medalii francmasonnice), cîştigate în războiul cu neamul românesc – urma pilda şefului său, zisul „Împărat”(!) Napoleon al III-a (fost preşedinte al Republicii Franceze de la 1848, pe numele lui de om Ludovic Bonaparte, nepotul „marelui” Napoleon) care şi el se auto-întronase la vremea lui împărat cu puteri depline.
Abia după aceea, slobozindu-se de toate frîiele parlamentare, fostul anarhist ajuns acum monarh purcede hotărît la dărîmarea creştinismului moldo-valah, cea mai puternică cetate a Ortodoxiei în acea vreme. Căci Principatele se osebeau de celelalte ţări drept-credincioase prin puterea pe care le-o dădea monahismul, aşa cum Rusia ţarilor se sprijinea pe tăria armatei.
[…]
Căci legea „secularizării” mănăstirilor „închinate” – „atît de entuziast votată, decretată şi promulgată în decembrie 1863 – prevedea în primul său articol fără nici un echivoc că: «Toate (s. m.) averile monastireşti din România sînt şi rămîn averi ale Statului.» Se extindea astfel efectul ei şi asupra proprietăţilor mănăstirilor neînchinate şi chiar şi ale centrelor eparhiale, deşi dintru început se vorbise numai de cele ale mănăstirilor zise «închinate»”
Dar lucrurile nu se opresc aici: odată isprăvită cu bine şi această trebuşoară, procuratorul provinciei Romania Unită S. A. – strîns hăţuit şi îmboldit cu pintenii de stăpînii Europeni – se apucă să schimbe înseşi rînduielile Bisericii „naţionale”. Astfel, la „începutul anului 1864, guvernul a vrut să introducă în ţară calendarul gregorian”.
[…]
Cuza a „secularizat” nu numai mănăstirile şi averile lor, Biserica şi aşezămintele ei, ci întreaga viaţă a Românilor. Aşa, într-o nenorocită zi de 1 aprilie a anului 1864, „Cuza a promulgat Legea comunală, iar la 4 decembrie Codicele civil. Prin art. 92 al Legii comunale, s-a luat Bisericii sarcina de a întocmi actele de stare civilă – naştere, căsătorie, deces – pe care o avusese pînă la acea dată, şi s-a trecut în seama primarilor comunali, care astfel au devenit şi «ofiţeri ai stării civile»” (ŞER). Cu alte cuvinte, comisarii Antihristului au ridicat preotului vrednicia de păstor al enoriaşilor săi, aceasta trecînd asupra lu’ dom’ primar guvernamental şi a cetei sale de tîlhari întărîtaţi prin telegraf de la „centru”. A fost o nenorocire mai mare decît oricare alta de pînă atunci, căci din acea clipă Ortodoxia a încetat să mai aibă vreo putere în rînduirea vieţii obşteşti şi norodul a început să nu mai trăiască de loc creştineşte.
Şi, pentru ca lucrarea să fie temeinică, poliţaiul de la Ruginoasa a mai puşcat nişte porunci europene, care ne-au povîrnit de-a binelea în rîpa vieţuirii nu doar păgîneşti, ci şi umanist-antihristice. Astfel, a legiuit incestul, curvia şi prea-curvia „cu acte în regulă”: „Între prevederile noului Cod civil figurau şi unele în care erau «atinse şi cestiuni din rezortul bisericesc». În art. 144, de pildă, neţinîndu-se seama de deciziile unora din canoane, care îngăduie căsătoria numai după a şaptea spiţă de înrudire, s-a legiferat că «în linie colaterală căsătoria este oprită numai pînă la a patra spiţă inclusiv»; iar în art. 151, în care se vorbeşte de «celebrarea» căsătoriei civile, s-a omis cu totul de a se mai prevedea pentru cei ce au convenit şă-şi ducă restul vieţii împreună şi a obligaţia de a «celebra» şi Taina cununiei în cadrul Bisericii. De asemenea, în art. 216 s-a decretat că «despărţirile căsniceşti – divorţurile – nu se vor putea face decît numai la tribunalul civil al districtului în care soţii îşi au domiciliul», deşi pînă în acest an ele se judecaseră numai la tribunalele bisericeşti. Aceasta, pe de o parte a dus la desfiinţarea acestora din urmă, iar pe de alta, la trecerea tuturor dosarelor căsniceşti al tribunalele civile judeţene. În sfîrşit, el a dus şi la pronunţarea despărţirii numai înaintea tribunalelor civile, «fără ca Biserica să mai fie încunoştiinţată de aceasta»”
[…]
Cuza a fost primul mare „iluminat” şi „luminător” de la noi căruia i s-a dat în sarcină scoaterea bietului norod Moldo-Valah din „beznele” Ortodoxiei şi alinierea lui în marşul universal către strălucirile „progresului”, Pentru asta, el a pus neasemuită rîvnă în ctitorirea învăţămîntului ateu românesc. Cum zice o Istorie de a 4-a, „Domnitorul Al. I. Cuza a despărţit învăţămîntul de biserică” (IST4). Ceea ce vrea să spună că onorabilul nostru fost colonel şi ministru de interne a ridicat Bisericii dreptul de a-i educa pe copii Români botezaţi, dărîmînd învăţămîntul creştinesc şi înfiinţîndu-l pe acela zis „laic” (=ateu), adică şcoala antihristică, organ al Statului antihristic! Atunci, s-a petrecut ceva cumplit: întreaga aşezare firească a obştii româneşti s-a prăbuşit în clipa cînd preotul a fost despuiat de vrednicia dăscălească, ce a fost dată umaniştilor mercenari ai minciunii, şi cînd însăşi preoţia a fost trecută între îndeletnicirile funcţionăreşti ale Ministerului Instrucţiunii şi Cultelor.
[…]
Cititi va rog mult mai multe la:
Cititi va rog si:
Florin Stuparu: Din LUCRAREA ANTI CRESTINA a masonului MIHAIL KOGALNICEANU
Din pacate, Unirea de la 24 ianuarie 1859 a venit la pachet cu satanismul
Lamurirea, pentru cititorii mai noi:
Florin Stuparu: Din LUCRAREA ANTI CRESTINA a masonului MIHAIL KOGALNICEANU
Florin Stuparu: SPIRU HARET – masonul fanatic ce a pus bazele invatamantului anti crestin in Romania
Florin Stuparu: C. A. ROSETTI despre Revolutia Franceza si … evrei
La fel, evident, si Revolutia de la 1848:
Florin Stuparu: REVOLUTIA MASONICA de la 1848 in Principatele Romane
Pentru cei ce nu inteleg ca astfel de actiuni anti crestine reprezinta satanism:
Alexandru Ioan Cuza si schimbarea calendarului
Foto: https://www.shtiu.ro/de-ce-alexandru-ioan-cuza-statea-cu-amanta-si-sotia-in-aceeasi-casa-20445.html
Florin Stuparu:
“Procuratorul provinciei Romania Unită S. A. – strîns hăţuit şi îmboldit cu pintenii de stăpînii Europeni – se apucă să schimbe înseşi rînduielile Bisericii „naţionale”. Astfel, la „începutul anului 1864, guvernul a vrut să introducă în ţară calendarul gregorian” (ŞER). Fireşte că „mica schimbare” era pusă la cale de papistaşii de la Roma, precum zice şi cronica:
„În ţară s-a produs oarecare nelinişte în legătură cu schimbarea calendarului. Se vorbea chiar că puţin înainte de a se ivi ideea introducerii noului calendar, capitala României fusese vizitată de Bore, şeful iezuiţilor Orientali de la Constantinopol, care ar fi conferit mai multe zile cu oamenii noştri de stat, şi că prin urmare guvernul ar fi decis a introduce în România papismul” (ŞER).
Pînă la urmă, nu s-a mai făcut nimic, dar nu din vina lui „Vodă”, ci a împotrivirii Consiliului Bisericesc, a poporului şi a Patriarhului Ecumenic. Pentru ca asemenea greşeli să nu se mai întîmple, napoleonul nostru de buzunar se autoîntronizează „papă” al arhiereilor ortodocşi, căci, „potrivit Decretului organic din 1864 şi Legii pentru numiri din 1865, Prinţul domnitor al României avea dreptul de a convoca Sinodul; Ministrul Cultelor participa la lucrările Sinodului, cu drept consultativ; şeful Statului avea dreptul de a numi pe mitropoliţii şi episcopii ţării” (ŞER).
Cuza terminase mănăstirile, dar nu şi monahismul, care e la drept vorbind liber de toate legile şi aşezămintele lumeşti. Pentru a zdrobi viaţa duhovnicească, el născoceşte însă alte legi care lovesc de-a dreptul în Taina călugăriei”
Cititi va rog mai multe la:
Iata si ce putem citi la O incercare de introducere a calendarului gregorian in timpul domniei lui Cuza de pe Crestin Ortodox:
Domnia lui Alexandru Ioan Cuza este un moment de varf in procesul de constituire a statului roman modern, reformele sale schimband societatea romaneasca si impregnandu-i caracteristicile care au constituit baza statului modern.
Unirea Principatelor atragea dupa sine nevoia unirii celor doua Biserici. Acest proces nu a fost unul usor mai ales in conditiile in care statul condus de Cuza s-a dovedit a fi „laic”. Domnitorul a intreprins un amplu si controversat proces de reforme care si-au avut justificare in cadrul nevoii de afirmare a noului stat. Divanurile ad-hoc au vrut aceste reforme, in special cele legate de prezenta in tara a calugarilor straini care detineau numeroase manastiri si domenii inchinate lor de-alungul timpului, cele legate de nivelul cultural scazut al preotilor s.a.m.d.
Intre aceste reforme se numara si cea legata de introducerea calendarului gregorian, in ianuarie 1864. Pentru aceasta a fost cerut si acceptul Bisericii in acest scop fiind convocat, din ordinul ministrului Dimitrie Bolintineanu inca din decembrie 1863, un consiliu bisericesc, in speranta ca acesta va califica problema ca fiind una pur stiintifica si care nu are nici o legatura cu dogmele. Un rezultat favorabil ar fi facut posibila introducerea calendarului gregorian fara tulburari. Locotenentii eparhiali au fost chemati in capitala si initiati in problema. in tara mai erau doar doi episcopi alesi dupa vechiul uz al bisericii, mitropolitul Nifon ales in 1850 si episcopul Calinic al Ramnicului ales in 1851. In aceasta situatie loctiitorii de scaune episcopale care erau dependenti de cel ce-i confirma sau ii concedia dupa bunul plac, trebuia sa obtina rezultatul dorit. Dionisie Romano, unul dintre episcopii ce-si datorau scaunul domnitorului, s-a opus cu inversunare introducerii noului calendar, lucru care i-a atras destituirea.
Lucrarile comisiei au fost deschise la 12 ianuarie 1864, la aceasta data guvernul inmultind numarul membrilor, pentru a obtine rezultatul scontat. Dorinta guvernului de a schimba calendarul a provocat nemultumire in tara, unde populatia era ingrijorata de zvonurile potrivit carora guvernul dorea sa catolicizeze tara. Numeroase personalitati laice au luat atitudine impotriva intentionatei masuri. Dintre acestia, Ion Heliade Radulescu scria mitropolitului, cerandu-i sa se opuna incercarii guvernului. Tot el tipareste mii de foi volante pe care le raspandeste in tara. in acestea se arata ca noul calendar este in contradictie cu canoanele Bisericii Ortodoxe, in special cu problema stabilirii datei Pastelui, si, mai apoi, complicatiile ce s-ar naste din aceasta schimbare.
Comisia adunata la Mitropolie redacta in chiar prima zi a lucrarilor o adresa catre Ministerul Cultelor si Instructiunii Publice in care arata ca problema calendarului este una pur stiintifica, dar ea sta in stransa legatura cu hotararile Sinodului I de la Niceea, care fixeaza data serbarii Pastelui (si implicit a tuturor celorlalte sarbatori cu data schimbatoare) dupa calendarul iulian, lucru care in timp a devenit aproape o chestiune dogmatica. Adresa era semnata de toti membrii comisiei in frunte cu mitropolitul.
Din cauza agitatiei din tara, guvernul a fost obligat sa recunoasca schimbarea intentionata ca fiind inoportuna pe motivul neoranduielilor ce s-ar produce in tara si sa renunte la adoptarea calendarului gregorian. Patriarhul Constantinopolului adresase o scrisoare mitropolitului Nifon, aratandu-se tulburat de intentia autoritatilor de a renunta la calendarul folosit de intreaga Ortodoxie.
Calendarul gregorian a fost adoptat in Romania la 1 aprilie 1919, fara a se cere consimtamantul Bisericii. Prin decretul lege din 5 martie acelasi an, 1 aprilie devenea 14 aprilie. Biserica Ortodoxa Romana, in urma conferintei pan-ortodoxe de la Constantinopol din 1923, hotara in 1924 inlocuirea calendarului iulian cu cel gregorian. Tot acum Biserica Ortodoxa Greaca, Bulgara, Patriarhia Constantinopolului, a Alexandriei si mai tarziu a Antiohiei introduceau noul calendar. Biserica Ortodoxii Rusa, Sarba, Sfantul Munte Athos si Patriarhia Ierusalimului au pastrat calendarul iulian pana astazi.
Parintele drd. Alin-Doru Barz
Sursa: Baraganul Ortodox
Din CODUL PENAL al lui Alexandru Ioan Cuza: PUSCARIE pentru PREOTII ce CRITICA GUVERNUL…
Art 167. Ori-ce preot sau obraz bisericesc, de ori-ce cult, care, in adunare publica, in exercitiul functiunei sale, va pronunta vre-un discurs cuprinzand vre-o critica sau censura contra guvernului, in contra Adunarei legiuitoare, in contra unei legi, a unui decret domnesc, sau ori-carui act al autoritatei publice, se va pedepsi cu inchisoarea dela trei luni pana la doi ani.
Cititi va rog mai multe la:
UNIREA de la 24 ianuarie 1859 si MASONERIA / ALEXANDRU IOAN CUZA – luptator impotriva Ortodoxiei, stricator de neam, s-a straduit sa puna bazele unui stat antihristic si baga la puscarie preotii ce criticau guvernul…
UNIREA DE LA 24 IANUARIE 1859
Ziarul de Vrancea: Masonii si Unirea
Majoritatea boierilor favorabili unirii Moldovei cu tara Romaneasca au facut parte din Masonerie u rolul acesteia a fost insa cu ostentatie negat, atît in perioada interbelica, cit si sub comunisti u In fostul judet Putna nu a existat o Loja inainte de 1859, astazi insa exista una cu o bogata activitate socio-culturala u Biserica Ortodoxa Romana si Vaticanul au condamnat oficial Masoneria, desi preoti si ierarhi catolici si ortodocsi au facut si fac parte, neoficial, din organizatie u Patriarhul Daniel nu este mason, dar recunoaste Masoneria
Unirea Moldovei cu Tara Romaneasca, prin alegerea colonelului Al. Ioan Cuza ca Principe al tarii Romanesti la 24 ianuarie, dupa ce fusese ales la 5 ianuarie ca Principe al Moldovei, nu ar fi fost posibila fara interventia Lojilor masonice din tara si mai ales din Europa. Mai mult decat atat, ajungerea in acest punct strategic a dublei alegeri a unui singur candidat pare sa fi fost opera masonilor unionisti din cele doua Principate. Pregatirea terenului pentru acest moment important din istoria romanilor a inceput cu mult inainte, prin actiunile Revolutiei de la 1848, prima mare manifestare masonica din istoria Tarilor Romane. „Nu Masoneria, ca organizatie, a facut Unirea, ci masonii din cele doua Principate, cu ajutorul masonilor din Europa. Nu inseamna ca toti cei care au fost unionisti erau masoni, dar nu putem scrie istoria Unirii de la 1859 fara sa nu amintim eforturile duse de Lojile masonice din Moldova ai Tara Romaneasca, incepand cu Loja infiintata de Ionica Tautu la Iasi in 1825, cu Fratia lui Nicolae Balceascu si culminand cu cele trei Loji fondate de masonul francez Auguste Carance, la Iasi, Bucuresti si Galati, pentru a sprijini infaptuirea Unirii. Sunt realitati pe care nimeni nu le poate contesta”, ne-a spus Olimpian Ungherea, Maestru Venerabil in cadrul Marii Loje Nationale a Romaniei (MLNR) si specialist in istoria Masoneriei. Din cauza unei literaturi apocrife, care a exagerat rolul Masoneriei, dar mai ales a prejudecatilor, de un veac si jumatate, istoriografia romaneasca refuza oficial sa consemneze contributia masonilor europeni si a Lojilor masonice din tarile Romane, la realizarea unirii Moldovei cu Tara Romaneasca: in perioada interbelica si in timpul dictaturilor carlisto-antonesciene, din cauza puternicului curent nationalist antisemit si antimasonic, iar in timpul comunismului din cauza aversiunii regimului fata de o organizatie ce nu putea fi controlata ideologic. Din aceste motive, Lojile masonice romane au fost desfiintate temporar de Carol al II-lea in 1937 si de regimul comunist in 1948. Dupa 1989, Masoneria romaneasca a reintrat in normalitate. Dupa mai multe dispute intermasonice, Loja din Romania cu cea mai mare respectabilitate si recunoastere internationala este MLNR, al carei Mare Maestru este jurnalistul Eugen-Ovidiu Chirovici. La aproape un secol si jumatate de la Unirea cea Mica, „Ziarul de Vrancea” va ofera in premiera o lectie de istorie despre Masonerie, Masoni si Unirea de la 1859.
Inceputul Masoneriei romane
Prima Loja masonica romana a fost infiintata la 1825, de Ionica Tautu, la Iasi si se numea „Moldova”. A urmat Loja fondată de de Ion Heliade Rădulescu si Ioan Campineanu, cu un nume destul de ambigu, „Societatea filarmonica”. Influentati de moda masonica occidentala, cu precadere franceza, fiii de boieri ajunsi in tara unde masonii au facut Revolutia franceza la 1789 au intrat in Lojile destinate strainilor. întorsi pe meleagurile valahe, acestia au pus bazele, dupa model francez, a primelor Loje pasoptiste, „Lumina” la Bucuresti si „Fraternitatea” la Iasi, dar si a unor societati cu nume inspirate din idealurile umaniste ale Masoneriei. Membrii acestor Loje nu sunt altii decat intelectualii emancipati care vor moderniza Romania, prin Revolutia de la 1848 si Unirea din 1859: Nicolae Balcescu, Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu, Costache Negri, Alecu Russo, Costache Negruzzi, Ion Ghica, Nicolae si Dinicu Golescu, dar si Ion C. Brătianu ai generatia „Junimei”. Prezent la Muzeul National de Istorie al Transilvaniei din Cluj-Napoca pentru inaugurarea unei expozitii despre persecutia masonilor in timpul comunistilor, Virgil NiÃulescu, secretar de stat in Ministerul Culturii si membru in conducerea MLNR, a vorbit despre rolul Masoneriei in istoria Romaniei moderne. „Aceasta s-a intimplat nu atit datorita faptului ca politicieni de frunte erau masoni, ci pentru ca ei au obtinut sprijinul unor mari puteri europene, sprijin conditionat de aceasta apartenenta”, a declarat pentru „Evenimentul Zilei”, Virgil Nitulescu, Prim Mare Supraveghetor in MLNR.
Masonii si Romania moderna
Masonii au fost motorul european al Revolutiei de la 1848 si tot masonii au fost cei care au tras sforile Unirii de la 1859. Infiintarea cu sprijinul masonului francez Auguste Carance a celor trei Loji Masonice la Bucuresti, Iasi si Galati, cu nume de mult timp celebru, „Steaua Dunarii”, a facut ca pe 5 si 24 ianuarie 1859 sa fie ales ca Principe la Iasi si Bucuresti colonelul Al. Ioan Cuza, mason din Loja Masonica din Galati. Si tot masonii au fost aceia care au dus detronarea lui Al. Ioan Cuza, in februarie 1866, dupa ce acesta intrase in conflict deschis cu Masoneria si devenise un Principe absolutist. O parte din membrii „Junimei”, cea mai importanta societate culturala moderna din Principate si Regatul Romaniei, erau masoni. In fostul judet Putna nu a existat o Loja, dar au existat membri activi care au luptat pentru realizarea Unirii. Trebuie amintita aici activitatea poetului Grigore Alexandrescu, care lucra la Vama in Focsani si crease un cadru unionist intr-o localitate situată pe malurile Milcovului, localitate care va deveni, prin unificare, Orasul Unirii prin excelenta – Focsanii. Dupa 1989, Masoneria romana a fost reactivata cu ajutorul Marelui Maestru Marcel Shapira, care a tinut aprinsa flacara luminii masonice in exil si a asigurat reunificarea Masoneriei romanesti. Astazi, pe teritoriul Romaniei sint sase mari grupari masonice. Cea mai importantă este MLNR, care are 6.234 membri activi, reuniti in 203 de Loji regulare si active, in care lucreaza 4.657 de Maestri, 690 de Calfe si 887 Ucenici.
Focsanii, masonii si Unirea
Masoneria a iesit din adormire si la Focsani dupa 1989. Cum s-a intamplat in toata tara, printre cei care se afla in fruntea Masoneriei vrancene se numara si foste cadre ale vechiului regim. Deloc intamplator, in ultimii ani, manifestarile de la 24 ianuarie au fost coorganizate la Focsani, de Marea Loja Nationala a Romaniei (MLNR). Simpozioanele pe tema Unirii, fie initiate de Directia pentru Cultura si Culte, fie de Consiliul Judetean au avut ca invitati simpatizanti si membri importanti din conducerea MLNR. Astfel, in 2006, simpozionul organizat la Sala de SedinÃe din CJ Vrancea a fost dedicat Masoneriei si Unirii de la 1859. A existat chiar un stand cu lucrari de vanzare despre Masonerie, au fost acordate distinctii masonilor focsaneni, in speta scriitorului Gheorghe Neagu, iar Olimpian Ungherea a fost maestru de ceremonii. „Avand in vedere personalitatile invitate la Focsani, respectiv academicianul Alecu Bogdan si scriitorul Olimpian Ungherea, am considerat ca acestea pot onora si sustine o dezbatere pertinenta despre Unirea Principatelor Romane”, ne-a spus Paraschiv Usturoi, organizatorul evenimentului din 2006. In 2007 scenariul s-a repetat, despre Unire vorbind tot masonii sau simpatizanti ai acestora: academicianul Alecu Bogdan, criticul de arta George Radu Serafim, senatorul Ion Basgan, istoricul Ioan Vulpe, Olimpian Ungherea ºs Radu Comanescu. Anul acesta masonii vranceni au organizat aniversarea Micii Unirii cu o saptamana inaintea festivitatilor oficiale. Cap de afis a fost George Radu Serafim. Meritul este al scriitorului Gheorghe Neagu, unul din capii Masoneriei din Vrancea, care a reusit sa faca un fel de pax masonica si sa reintroduca abil Masoneria in cetate. „Pe langa faptul ca avem obligatia sa fim recunoscatori inaintasilor, care au tinut sus stindardul romanismului, ar trebui sa ne straduim sa avem o mai pronuntata prezenta impotriva deznationalizarii neamului romanesc, practicata tot mai mult de oameni inconstienti, care inca nu-si dau seama de meritele Masoneriei”, ne-a spus Gheorghe Neagu. Cel putin la capitolul Masonerie, Vrancea nu mai este rusinea Romaniei, in rest”¦ (Valentin MUSCĂ’)
ALEXANDRU IOAN CUZA
AXA: STATUIA LUI AL. I. CUZA DIN FAŢA PATRIARHIEI BOR
(articolul a fost scris de fratele Florin Stuparu, mutat la Domnul. Din pacate, nici revista AXA nu mai e…)
Cuza – C. V.
„Cuza, Alexandru Ioan (1820-1873), domnitor. Prefect de Covurlui, Galaţi (1857) şi ministru de Război (1858). Primul domnitor al Principatelor Unite (1859-1966), ales de Adunările Elective ale Ţării Româneşti şi Moldovei ca urmare a sfatului delegaţiei europene, alcătuită numai din masoni şi aflată în Principate pentru a supraveghea alegerile. Pentru a evita luptele intestine, conspiratorii, de comun acord, au decis să ofere coroana română unui prinţ străin, şi el mason: Carol I de Hohenzollern. Prezent la înmormîntarea lui Cuza, fratele Mihail Kogălniceanu a afirmat că acesta «ţinea cheia Orientului şi nimic nu se făcea la Orient nu numai fără ştirea, dar fără voia lui». Urmaşii lui Cuza au fost foarte atenţi cu omagierea personalităţii sale. Astfel, în 1875, au fost aprinse luminile Lojii «Alexandru Ioan I» din Bucureşti, iar după şapte ani, ale lojii «Cuza Vodă» din Dorohoi. În 1992, Supremul Consiliu al Ordinului Masonic Român (aflat în exil, la Paris) a instituit Medalia de Onoare şi Merit «Alexandru Ioan Princeps» (EMD).” Cuza a fost unul dintre înainte-mergătorii Români al Antihristului. De aceea şi Frăţia Universală l-a trecut în rîndul „binefăcătorilor omenirii”, prăznuindu-l cu pompă, aşa cum a fost în 1970, cînd UNESCO a organizat aniversarea a 150 de ani de la naşterea sa, pentru a-i readuce amintirea „în memoria opiniei publice internaţionale”.
Cuza – unificatorul, unirea de la 1859
CODUL PENAL al lui Alexandru Ioan Cuza: PUSCARIE pentru PREOTII ce CRITICA GUVERNUL …
Foto: http://www.redescoperaistoria.ro/2013/12/03/3-decembrie-in-istorie/
Art 167. Ori-ce preot sau obraz bisericesc, de ori-ce cult, care, in adunare publica, in exercitiul functiunei sale, va pronunta vre-un discurs cuprinzand vre-o critica sau censura contra guvernului, in contra Adunarei legiuitoare, in contra unei legi, a unui decret domnesc, sau ori-carui act al autoritatei publice, se va pedepsi cu inchisoarea dela trei luni pana la doi ani.
Cititi va rog mai multe la:
Cititi va rog si:
Radu Iacoboaie: A FOST MASON ALEXANDRU IOAN CUZA?
Mărturisesc că în urma lecturii atente asupra unor materiale de pe internet am fost curios să descopăr adevărul. Într-un articol mai vechi, îmi exprimasem admirația față de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, fiind convins că masoneria a distrus viața unui om nevinovat și virtuos. Am tras această concluzie în mod greșit, fiind încredințat că tot ce a făcut el, toate reformele sale au fost numai spre binele poporului român. Am fost convins că a luptat împotriva corupției fanariote.
În istoria noastră, domnitorul Unirii – cum a mai fost numit, ocupă după cum bine știm un loc reprezentativ, în sensul că a pătruns adânc în conștiința colectivă românească, fiind considerat de mulți fondatorul statului modern România, al cărui prim conducător a și fost, începând cu anul 1862. Nimeni nu poate să îi conteste argumentat rolul de reformator al statului, creator al unor instituții importante ale statului (majoritatea după model francez). Nici măcar masoneria, mai ales când încearcă să-l glorifice pe regele Carol I în detrimentul său.
În timpul lui Cuza s-a făcut separarea puterilor în stat; s-au promulgat legea agrară, legea electorală, legea rurală, legea fiscală, Codul civil, Codul penal, Codul comercial; s-a înfiinţat şi modernizat prima armată a României (care ulterior a obţinut independenţa de stat sub Carol I); s-a înfiinţat serviciul statistic şi Casa de Consemnaţiuni (actualul CEC); s-a stabilit învăţământul ca obligatoriu pentru toţi; s-a sprijinit înfiinţarea unor importante instituţii de cultură şi educaţie naţională (Muzeul de antichităţi din Bucureşti, Conservatorul de muzică de la Iaşi, Şcoala de arte frumoase de la Bucureşti, prima instituție deînvățământ superior – Universitatea de la Iaşi care îi poartă şi azi numele, mai târziu, Universitatea din Bucureşti, Arhivele statului etc.).
El a impus la noi pentru prima dată denumirea de ,,român’’ şi ,,România’’, a impus grafia latină şi nu slavonă. Pentru prima oară românii s-au simţit solidari prin apartenenţa lor la o singură patrie sau ţară, prin patriotism (care nu era demonetizat ca astăzi).
Domnitorul Cuza a fost conştient de tranziţia domniei sale şi tocmai de aceea a accelerat toate reformele, ,,având visul de a rămâne în istorie’’, a fost un liberal moderat, un om înzestrat cu ,,geniul moderaţiei’’, care a realizat un echilibru permanent între forţele politice într-o perioadă foarte dezechilibrată, când echilibrul dintre marile imperii vecine era unul foarte fragil.
Încercăm prin această modestă cercetare a domniei lui Cuza și în special a detronării sale, a descifra însă cu adevărat personalitatea sa și a vedea dacă unele dintre reformele sale au fost cu adevărat benefice pentru poporul român. Încercăm a înțelege cine a fost cu adevărat Alexandru Ioan Cuza, care a domnit 7 ani iar alți 7 ani și i-a petrecut în pribegie, departe de țara natală. Ne interesează așadar dacă a fost mason, dacă a luptat împotriva ortodoxiei.
Studiind atent istoriografia comunistă care l-a mitizat excesiv, manualele de istorie dinainte de 1989 și după, literatura de specialitate, mass media, poziția Patriarhiei B.O.R., site-urile de pe internet, observăm că acestea sunt în general net favorabile domnitorului A. I. Cuza.
Cercetând însă mai aprofundat istoria acelor ani, faptele ca atare, biografia domnitorului și ținând seama de faptul important, că regimul lui Ceaușescu (naționalist până la un punct) s-a folosit din plin de modelul Cuza pentru propaganda comunistă (un model de cinste, dreptate și patriotism), tipul conducătorului apropiat de mase (adică de țărani pe atunci), care se deghiza uneori și mergea personal pentru a lua pulsul societății românești, care de fapt urmărea în final a-l impune pe Ceaușescu ca un nou reformator de seamă al statului român (erou în galeria eroilor neamului românesc!), ajungem să înțelegem că, de fapt meritele lui Alexandru Ioan Cuza au fost exagerate cu bună știință.
Nicolae Ceaușescu însuși se visa un mare reformator al societății românești, asemenea lui Cuza, pentru a conduce poporul spre comunism, adică spre ,,cele mai înalte culmi ale progresului și civilizației”. Unii cercetători au arătat deja că și Ceaușescu a intrat în conflict cu masoneria (deși activase în loja Propaganda Due), refuzând înrobirea economică către FMI, care l-a somat apoi să achite înainte de vreme datoriile restante.
Să mai reținem faptul că și Cuza și Ceaușescu au avut un sfârșit tragic tocmai datorită poziționării lor față de masonerie. În ambele cazuri, au fost trădați și părăsiți de către cei apropiați, detronați prin forță și lăsați pe mâna celor care au organizat lovitura de stat. Asta însă nu le spală nicidecum păcatele. Oricum, credem că și-au primit parțial plata.
Pe noi ne interesează mai mult faptele ca atare, pentru a avea o viziune critică, apropiată de realitate. Nu judecăm pe nimeni. Credem că A. C. Cuza a fost inițial mason. Nu știm însă, dacă mai târziu s-a căit, dacă și-a mântuit sufletul. Se pare că nu…
În decembrie 1863 s-a adoptat legea secularizării averilor mănăstirești. În fapt, s-a produs un fel de naționalizare, cum ar spune comuniștii. Au fost trecute în proprietatea statului pământurile, vitele, stupii și alte bunuri mobile ale mănăstirlor. Deși inițial era vorba doar de cazul mănăstilor închinate (ale căror venituri parțial ajungeau sub titlu de donație în virtutea unor donații și legi întocmite de foști domnitori români ortodocși către Sfântul Munte Athos și Patriarhia Constantinopolului, căci pe atunci mitropoliile noastre aparțineau ierarhic acesteia), au fost confiscate și pământurile celorlalte mănăstiri, schituri și biserici (însumând după unele surse circa 25% din pământul țării), pentru a se face în vara anului următor împroprietărirea țăranilor (400 000 de familii sau 3 milioane de clăcași).
În aplicarea legii de mai sus s-au făcut multe abuzuri, s-au desființat unele schituri, au fost alungați mulți călugări, unele mănăstiri au devenit parohii, cu biserici de mir. Ne putem întreba însă, de ce nu s-a făcut această reformă agrară luându-se pământuri de la marii moșieri, care aveau proprietăți latifundiare întinse.
Cităm în acest sens: ,,Alt fapt arbitrar îl săvârşi guvernul în 1859, luând averile bisericeşti ale mânăstirilor Neamţul, Secul, Agapia, Adam şi Verona, sub pretext de administraţie rea, trecându-le sub administrarea Ministerului de Culte, ca şi pe celelalte averi mănăstireşti. Atunci se luară tipografiile din Mânăstirea Neamţul, se desfiinţară fabricile mânăstireşti, se vândură la iarmaroc vitele, stupii şi toate averile mobile ale mânăstirilor, oprindu-se numai ceea ce era de absolută necesitate pentru soborul mânăstiresc. În schimb se făcură mânăstirilor state, în marginile strictului necesar şi se trecură la buget.
Astfel aceste mânăstiri începură a trăi în mizerie, din cauza sumelor bugetare ridicole şi neînsemnate. Mitropolitul Sofronie Miclescu, care protestă în 1859 demn, dar energic, în contra actului arbitrar al guvernului privitor la vătămarea drepturilor bisericeşti prin confiscarea averilor mânăstireşti, fără a se da garanţii suficiente a fost în fine depus, în noiembrie 1860.
Se luară apoi măsuri restrictive împotriva mânăstirilor şi călugărilor, iar mânăstirile Doljeşti, lângă Roman, Zagovia din Iaşi şi 31 de schituri au fost desfiinţate, bisericile lor fiind prefăcute în biserici de mir. Aceste măsuri restrictive se luară atât în Moldova cât şi în Ţara Românească. În Ţara Românească multe mânăstiri şi schituri au fost transformate în închisori, ospicii etc. […] Apoi prin legea de secularizare a averilor mânăstireşti din 13 Decembrie 1863, au fost declarate ca averi ale statului toate averile mânăstireşti din România. […] Prin «legea comunală» din anul 1864 se luară actele stării civile din mâna clerului, cum fusese până atunci, şi încredinţară purtarea lor primarilor care purtară de acum şi titlul de «ofiţeri ai stării civile» […]
Romania – incotro? (partea 1)
Documentul produs de Domnul Constantin Bulibaşa are la bază o muncă uriaşă şi este deopotrivă un fel de jurnal de front al perioadei 1859–2008, şi o sabie foarte bine ascuţită, care curăţă această perioadă de balastul zgomotos al manevrelor de ocultare a adevărului istoric – cu alte cuvinte, scoate la iveală şi îndrumă pe cititor spre imaginea reală a acţiunilor celor care au condus Ţara în acest răstimp. Este o lucrare care are de-a face cu punctul – totul este punctual; tonul neutru; potop de date – toate, pe cât de incredibile, pe atât de verificabile (la sfârşitul textului sunt notele bibliografice, sursele de lucru). Nu se găsesc păreri, în „România – încotro?”, fiindcă, punct cu punct, lucrurile afirmate pur şi simplu „sunt” – fără „să pară”, nici pentru o clipă.
Acest text trebuie citit cu foarte mare atenţie şi, mai mult, acest text trebuie „avut” (la fel cum trebuie avut instrumentul pentru a cânta) – fiindcă este un real instrument de lucru de o mare importanţă şi utilitate, de nepreţuit pentru oricine vrea sau crede că trebuie să se orienteze într-o lume opacă, în care istoria oficială are rolul de a ascunde adevărul.
Sub alt aspect, paginile pe care le veţi citi conţin liste de ocultări ale actelor politice, administrative, militare, economice şamd, atât din politica internă cât şi din exteriorul Ţării – nepublicări ale anumitor legi în Monitorul oficial (lucru care, de drept, ar fi trebuit să atragă după sine nulitatea acelor legi şi care înseamnă acte de ilegalitate evidentă), tratate secrete cu personaje misterioase din afara Ţării (încheiate la fel de ocult şi ilegal şi, fără nici o îndoială, împotriva poporului român) şamd.
În viaţa politică a oricărei cetăţi din istoria omenirii, ocult înseamnă ilegal – în credinţa creştin ortodoxă, adică pentru români, ocultul aparţine diavolului, tenebrosului şi se opune Epifaniei, Învierii lui Hristos; pe de altă parte, ceea ce ni se pare foarte important este faptul că în această perioadă (din 1859 şi până astăzi) modul de lucru a acestor conducători a fost acelaşi – indiferent dacă e vorba despre Alexandru Ioan Cuza, Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea, Mihai de România, Gheorghe Gheorghiu Dej, Nicolae Ceauşescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu sau Traian Băsescu; este acelaşi mod de a obstrucţiona viaţa firească a poporului român, de a lupta permanent împotriva fenomenului românesc – acelaşi mod şi, de cele mai multe ori, lupta se duce chiar cu aceleaşi arme, după aceleaşi strategii şi după aceleaşi reţete! E uluitor cum această practică de ocultare, această încercare insistentă de dizolvare a românismului este singura constantă a celor care au condus Ţara, în toată această perioadă – şi, e tot atât de uluitor, că acest mecanism continuă să funcţioneze; cum s-ar spune: lucrurile se petrec acum, sub ochii noştri. Toate acestea arată, fără doar şi poate, că în spatele aşa-zişilor conducători se află aceiaşi „mână”; şi de aici vine importanţa imensă a documentului pe care îl aveţi în faţă, şi care va continua în fiecare marţi, pe site-ul axa.info.ro.
Şi dacă va apărea (şi, sigur că va apărea) şi vom auzi (deci, vom auzi) din nou refrenul cu „teoria conspiraţiei”, atunci vom spune – ca şi altă dată – că există, fără nici cea mai mică umbră de îndoială, o „teorie a conspiraţiei”, dar că, cel puţin la fel de sigur, există şi o „realitate a conspiraţiei”, o punere în practică a acestei teorii a conspiraţiei; e foarte simplu de observat, fiindcă se arată în fiecare zi, în viaţa noastră cotidiană, în tot ceea ce se consemnează ca fiind istorie contemporană. Iată încă un motiv pentru care e atât de important acest document.
Mai jos se află prima parte a acestei liste de „ne-„… sau de ocultări, care se referă la perioada de la 1859 şi până la 27 septembrie 1914 – adică perioada lui Al.I.Cuza şi cea a lui Carol I. Peste o săptămână, tot marţi – şi în fiecare zi de marţi – vom merge mai departe cu acest „Jurnal de front”, „România – încotro?”, al domnului Constantin Bulibaşa, până vom ajunge la anul 2008.
Mai trebuie precizat că această lucrare a cerut multă vreme de lucru şi multă trudă şi că a fost sprijinită de mai mulţi profesori de istorie, istorici, profesori şi alţi nevoitori, din care autorul a ţinut să menţioneze pe Nela Cioca, Vasile Agapie, Gheorghe Zaharia, Jan Ciută, Eugen Manoliu, Gigi Manea şi pe preoţii şi enoriaşii din mai multe parohii din Bacău – fără de sprijinul cărora, această lucrare nu ar fi putut fi dusă la capăt, şi cărora, împreună cu autorul, le mulţumeşte şi „AXA – revista de oceanografie ortodoxă”.
(more…)
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
25 comments