Ce inseamna a-L ispiti pe Dumnezeu?
În Biblie scrie să nu ispitești pe Dumnezeul tău și tot acolo scrie că trebuie să ne încredem în Domnul. De multe ori însă o încredere exagerată poate trece în ispitirea Domnului, așa cum vedem din ispitirea lui Iisus în pustie. Atunci cînd diavolul i-a propus lui Hristos să sară de pe aripa templului pentru a vedea dacă Dumnezeu va trimite un înger să-l prindă pentru a nu se lovi de piatră, Hristos a răspuns: „Piei înapoia mea satano, căci scris este să nu ispitești pe Dumnezeul tău”.
Care este diferența între a te încrede în Domnul și a-l ispiti? Cel mai simplu răspuns ar fi: să nu ceri de la Domnul ceea ce poți face singur sau o poate face alt om. Nu ceri în rugăciune să ți se aprindă candela, ci o aprinzi tu cu un chibrit. Același lucru este valabil și în cazul tratării bolilor și a învățăturii, mergi la medic sau la școală, nu aștepți să te lecuiască Dumnezeu în chip miraculos, decît dacă ai fost catapultat sau naufragiat într-un loc nepopulat de oameni.
O pildă foarte grăitoare la această temă o găsim în Patericul Egiptean: „Se spunea despre avva Daniil, cum că venind barbarii în schit, au fugit toți călugării. Și a zis bătrînul: dacă nu poartă grijă de mine Dumnezeu, pentru ce mai trăiesc? Și a trecut prin mijlocul barbarilor și nu l-au văzut pe el. Atunci a zis către sine: iată, a purtat grijă de mine Dumnezeu și nu am murit. Fă dar și tu ceea ce este al omului și fugi ca și ceilalți frați”.
Pr. Savatie Baștovoi
Comentariu saccsiv:
Consider ca in aceasta privinta are dreptate parintele Savatie Bastovoi. Si cred ca a nu te pregati nicicum pentru vremurile apocaliptice care vin, cu toate ca acceptam ca vin, inseamna a-L ispiti pe Dumnezeu.
Ca nici macar sa renuntam la GPS nu suntem in stare:
Ce sa mai zicem sa invatam a face ceva cu mainile?
Categoria anti imbecilizare: lucrul manual, uneltele si … supravietuirea
Parintele Savastie Baștovoi: “Naivitatea oamenilor e atât de mare, încât ei continuă să creadă că într-o zi se vor uni într-un protest major și vor schimba mersul lucrurilor”
Parintele Savastie Baștovoi pe facebook, conform ALL FOR ROMANIA:
”Naivitatea oamenilor e atât de mare, încât ei continuă să creadă că într-o zi se vor uni într-un protest major și vor schimba mersul lucrurilor.
Însăși ideea de biruință prin protest este o mare prostie inventată de cei care v-au robit prin propria voastră energie luptătoare, pe care au folosit-o pentru a-și detrona rivalii.
În afară de acest scop, nimeni nu se poate uni nici măcar cu patru cinci prieteni, nici măcar pentru a face o seră de zarzavat din care să mănânce toți.
Atât de mult ne-a dezbinat diavolul, încât cei care acum 30 de ani se adunau la clacă pentru a face casa pentru un consătean nou-căsătorit, acum nu mai pot găsi muncitori nici pe bani.
Frate cu frate nu poate face împreună un depozit de alimente pentru familiile lor.
Și cineva mai crede că o națiune se poate uni pentru un scop al libertății?
Singura cale de a supraviețui în zilele ce urmează este ca fiecare să găsească măcar 4-5 prieteni cu care să facă un plan de unire și sprijin reciproc: unul cu banii, altul cu munca, altul cu locul de păstrare, altul cu rugăciunea, ca să se poată trece de zilele rele, pînă cînd Dumnezeu va pune capăt acestei secete duhovnicești și materiale.
Nu mai stați singuri, ci alipiți-vă de prieteni și fiți prieteni pentru alții, precum și Hristos S-a făcut prieten pentru noi, venind acolo unde se adună doi sau trei în numele Lui”
Comentariu saccsiv:
Frumos indemnul de la final, dar tare greu de infaptuit, tocmai din motivele expuse la inceput.
Bebelusii nu se ineaca, parinte Savatie Baștovoi! Ei isi tin respiratia si chiar pot inota sub apa. Asa i-a facut bunul Dumnezeu!
Parintele Savatie Baștovoi, pe facebook:
Părerea mea despre botezul la 6 săptămîni este cunoscută în cercuri restrînse. Acum o voi face publică.
În toată frumusețea Bisericii, în liniștea ei înălțătoare, în bunămireasma ei de rai, în dulceața cîntărilor nu am înțeles niciodată spectacolul grotesc cînd un prunc căruia nu i s-a uscat bine buricul este trîntit sub apă în timp ce țipă ca din gură de șarpe.
Să-mi lămurească cineva cum e argumentată această urgență a botezului, încît să nu mai poată aștepta ca acel copil să se înzdrăvenească? Paralela cu tăierea împrejur vechi testamentară nu e deloc potrivită, pentru că botezul e altceva. Iar celalalt argument, „ca să nu moară nebotezat”, e de-a dreptul aberant. Uite că poate muri botezat.
Cîteva gînduri elementare despre prunci și apă:
- Pruncul nu știe că sub apă nu se respiră și nu își poate ține respirața în mod rațional cum o face un adult.
- Pruncul plînge pentru că se simte în pericol în mîini care miros altfel decît mama sa. Cînd e trîntit în apă resimte un pericol de moarte, de aceea țipă ca la tăiere, nu pentru că nu e de acord cu botezul.
- Cînd pruncul plînge, el deschide larg gura pentru a inspira aer. Dacă în acel moment îl trîntești sub apă, el va trage, în loc de aer, apă în piept. Pruncul nu știe că sub apă nu se respiră. Nu este adevărat că îl puteți scufunda pe segmentul cînd a inspirat și urmează expirarea – deoarece are spasme de plîns, ritmul respirației poate fi încălcat și poate inspira apă.
- Îndemînarea preotului de a acoperi nasul și gura nu aș recomanda-o tururor, mi se pare ceva ce ține de abilități de lecari nu de preoție. E destul ca cineva să nu fie atît de îndemînatec ca să se producă o tragedie. Una la zece milioane e destul.
- Botezul nu este și nu poate fi o practică riscantă. Nu există nici o virgulă în procentul de risc în botez. Discuțiile despre afundare sau stropire nu își au rostul. Întrebarea care se impune nu este dacă mai botezăm prin afundare, ci pe cine, cum și cînd afundăm.
În sfîrșit, atunci cînd e de apărat, ne apărăm, dar de ce ne mirăm cînd sîntem huliți pentru că a fost adus copilul viu la botez și a fost scos mort?
La țăranii moldoveni există chiar și pînă azi rînduiala ca bărbatul să nu ia prunc în brațe pînă la un an. Cred că acest obicei s-a impus și el din cauza că bărbații pur și simplu nu știu să apuce un prunc sugar, nu au simțul natural necesar și îi pot dăuna.
Hristos a zis: „Lăsați copiii să vină la Mine!” Nu a zis: „Aduceți copiii la Mine”. Eu cred că un copil ar trebui botezat la vîrsta cînd îl recunoaște pe părintele și întinde bucuros mîinile să îl apuce de barbă.
Dacă judecată mea vă pare greșită, iertați-mă.
Comentariu saccsiv:
Greseste fundamental parintele Savatie Baștovoi cand spune ca:
Pruncul nu știe că sub apă nu se respiră și nu își poate ține respirața în mod rațional cum o face un adult.
Tocmai ce am vazut zilele trecute pe DaVinci (canal tv ce absolut sigur nu are simpatii ortodoxe) un foarte interesant documentar despre bebelusi, in cadrul caruia, o buna parte a fost rezervata unui fabulos fenomen: acestia nu se ineaca sub apa, ba mai si inoata.
Nu era ceva nou pentru mine, mai scrisesem despre acest subiect in urma cu zece ani, insa de fiecare data cand privesc la astfel de imagini, nu incetez sa ma minunez:
Iata si ce putem citi la http://www.bebelusi.eu/w/Reflexe_bebelu%C5%9Fi despre reflexul inotului:
Se declanseaza atunci cand copilul ajunge in apa. Incepe sa isi miste bratele si picoarele ca pentru a inota, iar daca ajunge cu capul sub apa isi tine automat respiratia. De aceea exista piscine speciale pentru nou-nascuti unde ei pot sa-si exerseze abilitatea de a inota. Din motive de siguranta, reflexul inotului nu trebuie testat acasa ci doar intr-un centru specializat, in prezenta unor specialisti.
Ba mai mult, exista si nastere in apa. La spital:
Sau acasa:
Parintele Savatie Bastovoi despre filmul blasfemie “Dupa dealuri” – poveste romaneasca de lesbianism cu sfirsit tragic
Preiau integral articolul “Dupa dealuri” – poveste romaneasca de lesbianism cu sfirsit tragic
Filmul vine sa pecetluiasca imaginea unei Romanii ortodox-handicapate pe care a faurit-o presa dimpreuna cu unii oameni ai bisericii in stradania lor de a judeca intimplarea nefericita de la Tanacu.
Este un film frumos colorat, bine paginat, cu portrete si dialoguri potrivite cu talent, dar care sufera de vesnica meteahna a artistului roman: lipsa de profunzime si teama de a nu placea strainului.
Si daca nu se sugera relatia diderotiana in numele careia practic se jerfeste Alina filmul nu mai era film. Caci nu-i asa, filmul este o poveste tragica de iubire dintre doua fete, foste colege la un orfelinat, in care una ajunge la manastire, iar alta, dupa ce face ceva bani in Germania, vine sa-si scoata iubita din robia calugariei pentru a fugi amindoua in lume unde sa-si traiasca nestingherite dragostea. Dar n-a fost sa fie, caci bigotismul, cruzimea si prostia calugarilor au vazut in crizele de gelozie ale Alinei un drac si, legind-o, i-au facut molitfe pina au ucis-o. Iaca asa sfirsesc homosexualii si lesbienele in Romania…
Dar treaba lui Mungiu cum si pentru cine face filme. Eu nu-l judec. Lectia care a trebuit invatata din cele intimplate la Tanacu si apoi mai sus la cei care i-au judecat este ca daca ti se murdareste o mineca la camasa trebuie sa o speli, nu sa o tai. Altfel, tot tragindu-ti umarul si sucindu-ti cotul pentru a masca lipsa minecii ajungi sa pari calic.
Cititi si:
“Dupa dealuri” – Monahismul românesc acuzat de practici necurate şi de crimă
Parintele SAVATIE BASTOVOI a fost ARESTAT de forţele separatiste transnistrene?
Citez din articolul Un român a fost reţinut de forţele transnistrene:
Un cetăţean român, împreună cu ieromonahul moldovean Savatie Baştovoi, care este şi scriitor, şi cu un fotograf moldovean, au fost reţinuţi de forţele separatiste transnistrene.
Părintele Baştovoi, un fotograf din Republica Moldova şi un cetăţean român se deplasau cu maşina la mănăstirea „Noul Neamţ”, de la Chiţcani. Deocamdată nu se cunoaşte identitatea însoţitorilor lui Savatie Baştovoi.
Scriitorul a fost reţinut pentru diafilme şi un aparat de fotografiat care au fost depistate în maşină. La faţa locului s-au deplasat ofiţerii serviciului de securitate transnistrean (MGB).
Comentariu saccsiv:
Rog pe toti cei ce au informatii suplimentare, sa dea semn.
VIDEO: Inregistrarea emisiunii „NASUL”, in care parintele SAVATIE BASTOVOI lanseaza cartea “Diavolul este politic corect”
Chestiunea KLAUS KENNETH sau cum multi l-ar primi bucurosi de acum pe ANTIHRIST, fara a mai fi nevoie sa „ne salveze” de foamete si razboi …
Citez din articolul ORTODOXIA CA UN SHOW sau despre primejdia falsei renasteri harismatice:
“Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme” (II Tim 4,3-4).
Nu am fi dorit sa ne mai amestecam si sa coboram iarasi in mijlocul noii sminteli care tulbura apele si asa agitate ale ortodoxiei noastre, daca nu am fi fost martori la niste reactii pur si simplu murdare fata de Parintele Arhim. Mihail Stanciu, egumenul Manastirii Antim, cel care a scris un articol in care a indraznit (cumplit hybris!) sa puna in chestiune ultimul “idol” al spatiului nostru romanesc ortodox – “spatiu” prea insetat de a se inchina iara si iara cate unui alt “guru” duhovnicesc – acum Klaus Kenneth. Si, spre dezamagirea celor care chiar vor sa reduca orice discutie principiala la o polemica personala, spunem de la bun inceput ca nu persoana D-lui Kenneth este in discutie aici, ci moda pe care promotorii lui in Romania o incurajeaza, lucrarea pe care o face si roadele ei.
Nu putini isi iau drept portdrapel numele cate unui mare duhovnic… sau chiar a mai multora, ca sa-si poate legitima si inselarile, caderile sau inovatiile proprii prin ei, amestecandu-le cu mierea invataturii acelora, dar deturnandu-o apoi spre ei insisi, spre mesajul si spre duhul propriu. Insa oamenii trebuie apreciati nu dupa numele mari cu care se acopera, ci dupa ceea ce spun si fac ei insisi, dupa duhul si roadele marturisirii lor proprii.
Nici parintele Rafail Noica, nici Fericitul Sofronie Saharov, cu sensibilitatea si delicatetea lor duhovniceasca exceptionale, nu credem ca s-ar simti odihniti si impacati auzind (pe viu) felul in care le sunt preluate si duse mai departe ideile, cum ajung ele sa serveasca lejer justificarii pacatului (vezi aici min. 101, “Mergeti la discoteca din cand in cand; nu e nimic rau in asta. Si eu dansez bucuros”) sau sincretismului religios, “recuperarii” lui Buda (vezi aici min.40-41)) ori apologiei Maicii Tereza, si nu stim daca s-ar mai recunoaste vazand in ce ghiveci retoric sunt amestecate si in ce forma discursiva exaltata si histrionica sunt turnate, dupa tiparul evanghelizatorilor TV din America sau a “harismaticilor” penticostali.
Nu stim, de asemenea, daca parintii cuviosi care s-au ocupat de tamaduirea fratelui Klaus ar gasi buna si folositoare (lui si ascultatorilor) reamintirea cu absolut fiecare ocazie si cu o destul de mare usurinta (greu de inteles chiar pentru psihologii crestini) a faptului ca “a fost violat vreme de 7 ani de un preot catolic“; sau daca ar gasi muzica aceasta a lui extrem de “linistitoare” si, bineinteles, perfect compatibila cu… rugaciunea inimii despre care tot vorbeste, daca ar gasi in ea macar vreo firimitura din harul Duhului Sfant, al carui mesager se face… Inca ne mai intrebam daca parintele Sofronie sau Parintele Rafail ar putea sa inteleaga si sa creada pe cel care – in timp ce isi poarta chitara dupa el peste tot si isi vinde propriul CD de pop-folk american din care ”nu e chiar totul crestin” (vezi min. 99) – afirma, cu toate acestea, cu un aplomb stupefiant:
“Lumea, pur si simplu, a cazut de la mine. Acum nu ma mai intereseaza muzica”.
S-a facut caz de faptul ca viata trecuta a lui Klaus nu poate fi invocata pentru a respinge genul de ortodoxie propovaduita de el. Ceea ce e adevarat. Problema nu este atat ca Klaus Kenneth isi expune periplul sau (desi si aici trebuie un anumit discernamant cand e vorba de a selecta din trecut doar ceea ce foloseste), cat modul in care o face, modul in care se manifesta. Esentialul nu este ceea ce a facut odinioara, bineinteles, ci cum se raporteaza astazi la acele experiente si ce ceea ce propovaduieste si lucreaza acum. Da, au existat sfinti cu viata tare ratacita inainte de convertire. Dar ce au facut ei dupa ce s-au convertit, care le-a fost viata DUPA convertire si, mai ales, cum s-au manifestat si cum au propovaduit credinta? Daca ni se va raspunde ca exista nebunii pentru Hristos, atunci trebuie sa stim ca acestia se manifestau in mod cert in medii cu totul straine de orice pregatire si promovare comerciala sau de orice natura.
Cum spuneam si altadata, alegoric, nu e suficient sa spui ca ceea ce canti tu sunt stihuri din psalmi, daca muzica prin care vehiculezi aceste stihuri transmite un cu totul alt duh: Psaltirea pe ritmuri hip-hop sau pe sonoritati de rock nu mai este Psaltire, ci, trebuie sa o spunem, devine o batjocura la limita sacrilegiului ori, in cel mai bun caz, un kitsch penibil. Iar un duh gresit, strain se transmite mult mai direct si mai puternic decat cuvintele si invatatura care vin prin acel vehicul. Deci problema nu este mica, fiindca asa se intra in partasie cu duhul neortodox. Din psalmul acela – ca sa continuam alegoria – se retine mult mai usor ritmul de hip-hop sau de rock, gesticulatia, dansul, agitatia… iar nu versurile. Sau nu in aceeasi masura. Tonul chiar face muzica in acest caz.
Spunea Parintele Rafail Noica astfel:
Minciuna si moartea sunt acelasi lucru. Minciuna nefiind doar a zice un neadevar: iti zic ca ploua, dar e soare afara. Minciuna, in esenta ei, este ceva mult mai adanc. Este tot ce nu este dumnezeiesc. Poti sa spui lucruri foarte bune, dar daca nu sunt in Duhul lui Dumnezeu sunt minciuna. (…). Intre altele, cel care are duhul deosebirii, pe linia asta deosebeste [duhurile gandurilor]. Printre altele, prin efectul pe care cuvantul il are in sufletul tau.
Si care sunt roadele? Insesi reactiile fata de articolul Parintelui Mihail Stanciu constituie pentru noi indiciile unor astfel de roade. Este incredibil cum oameni care par atat de largi la minte si la inima incat pot intelege in ce fel e compatibila Ortodoxia cu toate experientele heterodoxe si lumesti cele mai tulburi, vazand in ele chiar lucrarea lui Dumnezeu, devin dintr-o data atat de agresivi si de lipsiti de cuviinta cand raspund unui parinte staret cunoscut pentru pozitiile sale curat ortodoxe si marturisitoare. Daca iubirea, acceptarea si atot-ingaduinta lor se reduc la idolul aclamat si sustinut aproape fanatic, plus cei asemenea lui, si daca se transforma intr-un elan de terfelire salbatica a păstorilor care inteleg sa ridice semne de intrebare asupra temeiurilor acestui bizar extaz colectiv, atunci ne-am cam lamurit despre crestinismul “vederilor largi”, profesat de fanii predicatorului elvetian (care singuri admit ca “lupta pentru Klaus Kenneth” si se arata extrem de preocupati de “imaginea” celui luat drept model de neatins).
Si, desi unii dintre cei care vad o virtute nemaipomenita in a fi cat mai… “open-minded” fac atata caz de ingustimea ortodoxistilor traditionalisti, pana la urma se intalnesc pe undeva cu zelotistii supercorecti, fiind la fel de impermeabili la puncte de vedere critice punctuale si rationale (nu rationaliste) si la fel de refractari la cercetarea lucida, calma si nepartinitoare a duhurilor si a invataturii convertitului adulat. Idolul niciodata nu se discuta, se urmeaza orbeste,se aplauda frenetic si se apara cu orice pret, in ciuda oricaror argumente si dovezi.
Dupa citirea noianului de comentarii si articole ale fanilor sai neconditionati si infierbantati – dintre care unii nu s-au sfiit sa mearga pana la jigniri grosolane , rastalmacind aberant cuvintele unor duhovnici – am ramas cu o mare si grea intrebare: ne mai trebuie, oare, astazi, discernamant si credinta dreapta pentru mantuire sau in sec. XXI consideram ca merge si numai cu iubirismul “universal” de tip New Age? “Fenomenale” sunt, mai cu seama, comentariile care il judeca cu obraznicie (uneori de sorginte feminista) pe staretul manastirii Antim, fara ca acesta sa fi comis vreo erezie care sa justifice asta, si culmea, tocmai in numele… poruncii de a nu judeca! Ce bine ne simtim cand ni se pare ca noi ii iubim pe toti si avem imaginatia asa bogata… :( Dar asta nu este iubire, ci frizeaza inselarea, frati si surori! Cu toata durerea intrebam: cand oare vom vrea sa mai ascultam si de Dumnezeu, nu numai de euforiile si inchipuirile noastre pe care le botezam trairi duhovnicesti? Parintele Mihail a demonstrat punctual, cu citate si pagini niste lucruri gravissime, dar pe noi nu ne intereseaza? E semnul cel mai elocvent ca, daca acum am cazut, cu mult mai usor il vom primi si pe Antihrist, care va fi infinit mai carismatic, mai convingator si mai… “iubitor”.
In cele din urma, acesta este esentialul – ce fel de ortodoxie traim si propovaduim? Cum e posibil sa avem, si in cele duhovnicesti, un comportament atat de… consumerist, atat de tipic pentru un spectator postmodern care asteapta mereu febril urmatorul spectacol si vrea sa vada pe cel mai nou show-man, care trebuie sa fie si mai cu sclipici si mai plin de adrenalina decat anteriorul, neaparat sa spuna glume si mai spumoase, sa aiba un joc de scena variat si interesant, sa se strambe si sa gesticuleze luxuriant, sa se miste incontinent, sa strige, “sa se joace”, sa surprinda si sa stimuleze continuu simturile si imaginatia… Mai mult: sa relateze experiente socante, sa fie neaparat “cool” si “trendy”, nonconformist si maestru in retorica, sa ne infierbante sangele si sa ne exalte afectele, sa ne faca sa radem si sa plangem in hohote, sa ne sa ne dea senzatia ca traim si ca nu suntem morti! Ce fel de umilinta, ce fel de pocainta (schimbare a vietii), de reculegere, de deschidere a ochilor launtrici si de realism cu privire la sine se pot desprinde din conferintele si cartile fratelui Klaus? Care este duhul in care acesta isi transmite chiar si invaturile corecte si bune? Daca cineva si-ar raspunde sincer la intrebare, nu am mai fi avut acum un buboi purulent care se sparge cand este atins de o observatie dura, dar cauterizatoare si profilactica pentru salvarea trupului Bisericii, cum a fost cea a Parintelui Mihail.
In timp ce predicam tocmai despre “surogate”, nu facem decat sa livram publicului, cu generozitate, divertisment “spiritual” si duhovnicie “fast food”. Surogatul nostru de viata este in cele exterioare si facile, in orice altceva decat in Duh si in Adevar. Se vorbeste de “libertatea Duhului”. Libertatea o vedem, dar… care duh? Si care Adevar, daca fiecare are adevarul lui?
Cazul Klaus Kenneth spune multe despre genul de inselare la care suntem predispusi. Acea spiritualitate despre care Cuviosul Seraphim Rose si Sfantul marturisitor Daniil (Sandu Tudor) spunea ca e duhul antihristic – pentru ca predispozitia catre idolatrie, catre amagire, catre spectacol si divertisment, dar si catre emotiile provocate de stimuli puternici, de istorii si interpretari lacrimogene, sunt toate foarte potrivite pentru cel mai mare lider charismatic care sta sa vina…
Cu sau fara K. Kenneth, ar fi important pentru mantuirea noastra sa ne vedem si sa ne asumam slabiciunea funciara care poate sa ne coste scump, sa recunoastem ca, si in Biserica, ne place sa fim distrati, sa ni se tina de urat, sa ne uitam fascinati la spectacol. Cautam viata, da, e foarte bine, dar parca mereu o cautam in alta parte decat in noi insine si in smerenia si simplitatea Bisericii noastre, decat in sobrietatea implinirii poruncilor Dumnezeiesti si in osteneala “banala” a nevointei si pocaintei de fiecare zi. Cum spunea foarte frumos si Protos.Arsenie Muscalu:
de multe ori se intampla ca noi sa cadem intr-o stare de plictiseala, de delasare, de epuizare si de dezorientare si parca asteptam sa vina ceva asa, din afara sa ne aduca o solutie de eliberare, asteptam sa se intample ceva extraordinar, sa se petreaca un lucru spectaculos, insa de multe ori nu de acest lucru avem nevoie. Noi multumim Lui Dumnezeu ca am primit cu totii de la El darul credintei, intr-un fel luminat, avem trebuinta sa-l lucram prin staruinta si rabdare, in chip neimprastiat faptele bune numite trupesti, caci acesta este inceputul calatoriei duhovnicesti. Nu de intamplari extraordinare avem nevoie, ci de o lucrare cuminte, echilibrata, statornica si sarguitoare…
Genul acesta de “renastere harismatica” ortodoxa spune foarte multe despre noi insine, despre predispozitia noastra catre cultivarea “senzationalismului religios”, despre atractia noastra irezistibila catre tot ceea ce impresioneaza si emotioneaza usor, despre superficialitatea si tarele lumesti de care nu ne-am dezbarat, ca si de amorteala duhovniceasca in care ne aflam. Cum de alte cuvinte si alte experiente duhovnicesti sau existentiale veritabile nu ne pot trezi din somnul inimii, asa incat sa trebuiasca sa ne dam iluzia trezirii, prin surogate si meta-surogate? Ce profetii si descoperiri ale sfintilor, ce cuvinte tari si avertismente ale parintilor, ce semne ale sfarsitului, ce criza devastatoare, ce asalt al perversiunilor antihristice, ce Liturghie, Evanghelie, Sfinti Parinti…, plictiseala… Noi vrem show, bancuri, jonglerii si picanterii verbale, experiente limita, viziuni si minuni nemaiintalnite, crime, violuri si rataciri descrise cu voluptate, convorbiri directe cu Iisus, povestiri incredibile si zguduitoare, socuri si senzatii tari, traire mistica exploziva, euforica si trepidanta, acces la Duhul Sfant si la rugaciunea inimii pe calea cea mai usoara si mai scurta, cu tot cu pacate si patimi “la pachet”… Asta da, ortodoxie, frate… (Desigur, gradele si formele in care suntem cuprinsi fiecare de acest duh sunt felurite).
Dar Sfintii Parinti oare ce spun despre toate astea? Ne mai intrebam daca nu cumva exista si inselare?
Mai mare vina au cei care promoveaza un astfel de “revival ortodox” sui-generis, decat bietul convertit inca zbuciumat Klaus Kenneth. Dumnezeu sa-l miluiasca si pe el, si pe noi!
In incheiere sa reflectam putin si asupra parerii parintelui Savatie Bastovoi, el insusi un convertit (VEZI)...
PS1. Probabil e o pura coincidenta ca editorul cartilor lui K. K. este si unul dintre aparatorii din oficiu ai Patriarhului Daniel, intr-o carte lingusitoare aparuta la scurta vreme dupa alegerea acestuia, scrisa in colaborare cu alti doi faimosi valeti de curte, ei insisi un soi de vedete media, dar si – surpriza! – propovaduitori constanti si agresivi ai ecumenismului, mereu de veghe impotriva vocilor traditionaliste din Biserica si manipulatori neintrecuti, exersati, profesionisti. Si in replica data parintelui egumen al Man. Antim, aprigul patron al Agnos-ului face recurs la aceeasi autoritate a ucazurilor patriarhale:
am reuşit să înţeleg şi anumite prevederi, cu titlu de sfătuire, venite din Dealul Patriarhiei către preoţii noştri de a nu da nicio declaraţie publică presei fără acordul ierarhului locului… De a nu se expune public…
PS2: Incercand ignobil sa-l umileasca si sa-l discrediteze pe parintele Mihail, editorul sibian nu a gasit un alt standard de referinta pentru ortodoxia autohtona decat o Enciclopedie recenta, scoasa sub egida… aceleiasi Patriarhii (ne mai miram?), indicand implicit, cu ocazia aceasta, si care este sensul unei astfel de aparitii editoriale – anume, instituirea unui fel de Who’s Who ortodox roman. Un fel de diptic oficial, un fel de Carte a Patriarhului, in care, daca esti trecut existi, daca nu, nu. Citim in ziarul patriarhal despre acest volum ca a fost alcatuit sub coordonarea PF Daniel insusi, care declara ca
“cei mai mulţi colaboratori la acest vast proiect sunt doctori în teologie de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu”,
printre care este enumerat, la loc de cinste, aceeasi nelipsita si veche cunostinta a noastra care ne anunta mai de mult ca ne “monitorizeaza atent”, preotul Constantin Necula.
Acesta este etalonul de ortodoxie care ni se propune (impune?) de catre mainile harnice intru diversiune si sincretism ale teologilor si editorilor de la Sibiu. O carte in care nu doar parintele Mihai Stanciu nu figureaza, dar nici Parintele Justin Parvu, de pilda, nici Mircea Vulcanescu (desi a fost si teolog si e martir al Bisericii, iar profesorul sau, Nae Ionescu este prezent). Si cati altii nu se regasesc oare in acele pagini? Nume de care cu siguranta nu suntem vrednici! In schimb, se afla in Enciclopedie, cu poza mare, un oarecare profesoras intrigant de la Facultatea de Teologie din Bucuresti, faimos tot pentru murdariile, diversiunile si calomniile pe care le propaga – atat in viu grai cat si pe internet – impotriva Parintelui Justin si a ortodocsilor care cauta sa pastreze Sfanta Traditie nealterata. Asa standarde de ortodoxie, asa reactie!
I. Bucur
A. Maxim
Comentariu saccsiv:
Iata si un scurt dialog preluat de la http://blog.patermihail.ro/arhive/1113#comment-723:
Părintele Savatie spune:
Parinte Mihail, blagosloveste.
Eu am citit cartea in manuscris. M-au rugat editorii sa le scriu un cuvint inainte. Am citit-o cu bagare de seama si multa ingaduinta, ca un pacatos si convertit ce sint, tot tragind nadejdea ca voi da de sensul tuturor acelor marturisiri. Dar, spre neintelegerea mea, nu l-am gasit. Prin urmare, cu tot respectul meu fata de editori si fata de tot ce inseamna Parintele Sofronie si Parintele Rafail, am refuzat sa prezint aceasta carte. Raspunsul meu, dat in 5 septembrie 2008, a fost acesta:
“… am citit cartea. Eram entuziasmat la inceput, dar nu am aceeasi impresie despre cartea in ansamblu. Mi se pare ca ramine in sfera delirului si a incertitudinii. Ma si tem sa o recomand cuiva. Altminteri, ramin acelasi, pretuind truda pe care o faci”.
Părintele Mihail spune:
Cu pace, Părinte Savatie. Delir, delir, dar nu e doar al lui, e și al tuturor celor ce-l promovează pe la noi.
K.K. continuă diversiunea și propaganda ecumenisto-new-age-istă și azi, trecutului amețitor îi este foarte fidel. Iată câteva ”perle” din conferința de la facultatea de teologie – București, 5 mai 2010:
– min. 40-41: “Buda nu a fost un fariseu, a fost autentic si cred ca este in rai, adica daca eu as fi Dumnezeu, eu l-as primi in rai.” Iar mai inainte a zis ca ceea ce a facut Buda a fost prima parte, lepadarea de omul vechi, dar fiindca nu Il stia pe Hristos, nu a avut ce om nou sa imbrace. Deci Buda e un fel de precursor al lui Hristos, asa se intelege, practic e un soi de profet, care si merita raiul… – Parcă Hristos a zis că ”Toţi câţi au venit mai înainte de Mine sunt furi şi tâlhari.” (Ioan 10, 8).
– min. 39: “Acum nu ma mai intereseaza muzica”, “lumea, pur și simplu, a cazut de la mine.” – Atunci la Varna ce a fost? Atunci de ce își face reclamă propriului CD de muzică pop-folk american din care ”nu e chiar totul creștin” (min. 99)?
– min. 101: “Mergeti la discoteca din cand in cand; nu e nimic rau in asta. Si eu dansez bucuros. Dar doar atunci cand sunteti pe marginea prapastiei. [Cuum? Păi până acolo te momește diavolul, ca apoi să te ia în brațe cu totul. n.n.] Discoteca nu e rea, insa depinde in ce masura mergi.” … “Am vazut oameni convertindu-se acolo, la carnaval!… Eu nu ma tem… Acesta este Hristosul Cel viu.” – Nu, fraților, Dumnezeu nu găsește plăcere la discotecă, nici la carnaval!
Mai sunt și altele…
*
Apoi, folosește unele artificii retorice pentru a-și câștiga simpatia auditoriului vrăjit de poveștile lui:
– face pe victima pentru a-și atrage compasiunea: copil fiind mamă-sa l-a agresat, apoi 7 ani a fost abuzat (min. 46-47) (etc… Înseamnă că nu a uitat, deci nici n-a iertat, deci nici lui nu i s-au iertat păcatele.), că ce spune nu e pe placul Patriarhiei și că va fi ”penalizat” – asta ca să-i ”câștige” pe nemulțumiții față de structurile oficiale…
– presară multe ”glumițe” și exemple forțate (unele fără legătură cu subiectele) pentru a degaja atmosfera și pentru a distrage gândirea sobră și trezvia spectatorilor. Nu mai știi apoi ce să apreciezi: umorul interesat și manipulator, sinceritatea și seriozitatea ”mărturisirilor” sau jocul de scenă cu efecte emoționale (actorie desăvârșită) între două extreme: râs și lacrimi…
– invocă adesea ”M-am întredat adesea: de ce, Doamne?…”, ”Doamne, Dumnezeule dacă ești viața, dacă exiști, dă-mi viață!” (min. 45), ”Hristos cel viu”, luând în deșert numele Domnului, dar arătând că-L și cheamă pe Dumnezeu doar în ocazii critice… – Oare nu se cade să-I și mulțumim lui Dumnezeu cu smerenie?
– ne laudă pe noi, românii, că suntem cei mai credincioși, cei mai ”trăitori” dintre ortodocși, ca să credem că ne și apreciază, ca și noi să-l apreciem, să-l aplaudăm eventual, pentru ”periatul și gâdilatul” lui. ”God bless Ameri… aa Romania, pardon!” Asta e cea mai folosită metodă de câștigare a bunăvoinței auditorilor…
*
Am aflat cu tristețe că azi, duminică, după Sfânta Liturghie, K.K. a predicat chiar în biserica unei mănăstiri (L.). E jale! Și-a respectat întocmai ideile din carte: iertare prin glas nu prin pocăință și dreaptă credință, el s-a despătimit deja, toate confesiunile au ”taine” și părți din învățătura lui Hristos, mare vrajă și ”iubire” ecumenistă, ce mai! Oricum, lumea a început să iasă din biserică, dezamăgită… Mă întreb dacă nu cumva, păstrând ritmul ăsta, peste vreo 10 ani îi vom lăsă pe toți transsexualii și psihopații să ne vestească ”ortodoxia” vieții și a căutării lor. Dumnezeu să ne lumineze mințile să nu luăm lupii drept pastori!
In caz ca ati trecut prea rapid peste un foarte important paragraf din articolul de mai sus, subliniez:
Incepand cu min. 99 (“Mergeti la discoteca din cand in cand; nu e nimic rau in asta”):
http://www.trilulilu.ro/agnos/6a94c3928490bd
Incepand cu min. 40 (il lauda pe Buda):
http://www.trilulilu.ro/agnos/6a94c3928490bd
Apologia Maicii Tereza:
Cititi va rog si:
Articolul zilei (12.05.2010): KLAUS KENNETH, un RATACIT …
Sper ca multi dintre cei ce refuza sa-i vada greselile, se vor trezi. Sper de asemenea sa se trezeasca chiar KK … Sa ne rugam pentru el.
Pana atunci, trebuie sa intelegem ca ceea ce face el este foarte grav, caci pune otrava in prajiturele: de la a da liber la discoteca si pana la a-l promova pe Buda … altfel spus, se manifesta, speram ca doar deocamdata, aidoma unui inainte mergator al antihristului.
Trebuie sa contientizam ca antihristul va fi frumos, carismatic, va promova iubirea si pacea si va vorbi fiecaruia pe „limba” lui: ortodoxului, catolicului, musulmanului, budistului, etc. Trebuie sa intelegem ca ecumenismul, in forma sa finala, ca religie a antihristului, nu va reprezenta neaparat o unire administrativa a religiilor, cu toate ca majoritatea mai marilor acestor religii il vor recunoaste ca invatator suprem … Astfel, pentru ortodox, de exemplu, el va figura a fi ortodox, dar unul pe care il putem cataloga caldicel, deci foarte pe gustul maselor, caci va fi „deschis” si spre alte religii, care cica ar reprezenta alte cai de a ajunge la acelasi Dumnezeu. Va fi si un invatator foarte ingaduitor cu placerile lumesti: putina curvie, putin alcool, putina muzica, mai putina rugaciune In plus, va face si minuni … Adica, un individ ce-l intrece cu foarte mult pe acest KK. Asta pe de o parte.
Pe de alta parte insa, va fi si salvatorul ce va „rezolva” mega problemele cu care a inceput sa se confrunte omenirea: el va fi speranta NOII ORDINI MONDIALE, cea fara razboaie, fara natiuni, fara homofobi, fara habotnici, fara „extremistii” non caldicei …
Ce triste invataminte putem trage din faptul ca atat de multi romani il apreciaza pe KK? Acelea ca in Romania, pentru prea multi, nici n-ar mai fi nevoie sa vina foamete, mega miscari de strada, razboi … L-ar primi de acum si cu mare drag pe antihrist …
Ciprian Voicila despre „DIAVOLUL ESTE POLITIC CORECT”, romanul Parintelui SAVATIE BASTOVOI
Citez din articolul O lectura pascala:
Noul roman al Părintelui Savatie este unul profetic, în măsura în care eutanasia este o problemă care vine în viteză spre noi, din viitor. Dincolo de proza fluentă, suprind miza existenţială a autorului ei: tinerii de astăzi trebuie să problematizeze în jurul unei întrebări filosofice, cu consecinţe reale, ca orice idee filosofică: merită sau nu ca viaţa să fie trăită? Şi mai ales: cine hotărăşte asta?
Din acest motiv, Diavolul este politic corect este un roman existenţialist. Iacob Kohner, personajul în jurul căruia se desfăşoară textul, este un om încă tânăr: are 4o de ani. Provine din realitatea noastră cotidiană: îşi trăieşte viaţa pe internet; e în faliment la capitolul prieteni; face figuraţie la talk-show-urile televizate; îşi toceşte nervii în disputele ideatice cu Vik, pe mess. În schimb, este viu sufleteşte: îl frământă diverse probleme existenţiale, şi mai presus de toate: nu e un superficial; „orice cuvânt îl reprezintă” fiindcă „cuvintele sunt gânduri materializate; iar gândurile unui om sunt ca şi sufletul lui”.
Într-o dimineaţă care a debutat prost, primeşte din mâna poştaşului o citaţie prin care este înştiinţat că trebuie să plătească 202 euro, taxa de eutanasiere şi cremaţie: mama sa, Roza Kohner, a fost eutanasiată la vârsta de 65 de ani, potrivit legilor statului. Nimeni nu avea voie să traiască mai mult: zilele omului, 65 de ani, pentru că aşa va vrea Statul! Ai ieşit din sfera societăţii active, eşti ajutat să ieşi complet din sfera existenţei pământeşti, fără dureri, uşor şi simplu.
Şi pentru că îmi place să citesc ultimele două romane ale Părintelui în cheie realistă, aşa se va întâmpla în lume, când Statul Dumnezeu va deveni atotputernic şi va hotărâ că a sosit vremea să răspundă el la întrebarea dacă viaţa merită sau nu să fie trăită. Statul va ridica de pe umerii persoanei această imensă problemă. Ca în Legenda Marelui Inchizitor, unde biserica- redusă la o instituţie- devine pe pământ mai puternică decât Dumnezeu şi se întoarce împotriva Lui, făcând, cu cler cu tot, jocul Antihristului. Statul va deveni principalul referent, instituţia absolută, care va norma la amănunt viaţa individului. Pentru că îmi vrea binele şi pentru că ştie el mai bine decât mine ce este bine pentru mine, va gestiona resursele naturale ale pământului, va controla numărul naşterilor,într-un cuvânt, va impune economicul ca unic reper şi loc de întâlnire al meu cu ceilalţi oameni. Va face ca marile sărbători creştine să îşi piardă semnificaţia, deviind atenţia de la Hristos la simboluri păgâne, resemnificate economic: Moş Crăciun, iepuraşul de Paşte.
Iacob Kohner este salvat în singurul mod cu putinţă într-o lume sufocată de materie: prin Cuvântul viu ieri, astăzi, de-a pururi. Deşi „în timpul lui Iacob Kohner foarte puţini oameni văzuseră o Biblie; dar şi mai puţini citiseră din ea”. Cam ca în timpurile noastre. O Biblie pe care mama sa i-o lasă, cu dragoste, moştenire învie inima muribundă a fiului. Dragostea trece, prin Cuvânt, din inima mamei în inima fiului.Pe Iakob Kohner „dragostea îl făcea să se simtă nemuritor. Pentru prima dată îşi dădu seama că nu este nici o putere în lume mai mare decât dragostea. Nici chiar moartea.”
Că iubirea ca moartea e de tare… Idee centrală, după mine, în viziunea Părintelui Savatie despre lume.
„VIP” ii explica parintelui SAVATIE BASTOVOI cum e treaba cu TEORIA CONSPIRATIEI
Cum Marius Ianus a tinut sa anunte la VIDEO si FOTO: Stricarea societatii prin RECLAME (partea 1) ca a scris articolul Calugarii de pe bloguri infrunta „Noua Ordine Mondiala”, il public integral, ca sa fie cat mai vizibil:
Abia ce s-a stins flama violeta a agresarii parapsihologice a familiei Geoana, ca motoarele teoriei conspiratiei mondiale au prins sa duduie mai ceva ca economia defunctului Guvern Nastase. Vifornita anti si promasona e livrata in direct pe internet si la televizor si a prins in mrejele ei lume pestrita, personaje cu tresaltari de gindire si intorsaturi lingvistice de chelneri beti, de tip Pavel Corut, fosti puscariasi pocaiti, cum e saccsiv, facut cunoscut de parintele Danion Vasile, si el unul dintre adeptii teoriilor antimasonice, si alti cunoscuti formatori de opinie ortodocsi.
Dupa ce ne intreaba insidios daca nu cumva americanii ar fi provocat cutremurul din Haiti si ne-ar fi transmis asta prin filmul 2012, Sfintia Sa Savatie Bastovoi ne da si raspunsul, citind din Bernard Russel, filozof rationalist, „laureat al Premiului Nobel“ (de ce sa lipseasca Nobelul din ghiveciul conspiratiei?): „Reducerea numarului populatiei este un bine necesar pentru dezvoltarea lumii“; „Populatia nu va cunoaste felul in care i se inoculeaza convingerile. (…) Exista insa doua puternice forte care se opun unei astfel de politici: una este religia, iar cealalta este patriotismul…“ si alte prostii.
Ce l-a apucat pe bunul meu prieten Savatie? L-a smintit succesul conspirationist pe care il are pe internet saccsiv? I s-au sters din minte rolul si puterea Demonului si a ajuns sa le puna in circa unor bieti oameni conspiratii pe care, cit de egoisti ar fi, nu le pot ridica? Sa fi uitat Savatie ca Dumnezeu lucreaza cu cangi dureroase pentru a ne smulge curati din carnea si viata asta? Si ca e mereu prezent linga noi? Nu a trecut nici o luna de cind am vazut intr-o minastire o icoana plingind… Dumnezeu are icoane de pinza care pling, ginduri infinite si o putere care transcende orice gind sau fapta umana. De unde sa stim noi caile Lui? Se poate sa fie oameni care s-au pus in slujba Satanei, oameni care si-au vindut sufletele pentru citiva ani de prosperitate aici. Dar ce importanta are? Ce putere au ei in fata lui Dumnezeu? Si ce cauta in ciorba asta nationalismul? Statele nationale au aparut recent, la initiativa unor francmasoni…
Savatie, dragul meu prieten, te inseli. Blogul si mintea ta sint minunate asa cum sint, tu nu ai nevoie de astfel de enormitati conspirationiste ca sa te faci ascultat. Toti oamenii mor, pentru ca locuiesc in bucati de materie, de finit. Sa nu uitam asta.
Cititi va rog si:
Cotidianul, vaccinul si blogurile
ARTICOLUL ZILEI (24.08.2009): “Securitatea moldoveneasca ma cauta si nu ma poate gasi?”
Cititi va rog articolul parintelui Savatie Bastovoi
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
4 comments