Categoria “E GATA!”: Antihristul va repurta o strălucită victorie / Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE): statele Uniunii Europene TREBUIE să includă AMPRENTE digitale în CĂRȚILE DE IDENTITATE / Germania a început deja! / România, cel târziu până 2031
E gata, fratii mei dragi! A inceput! Orizontul de timp nu mai este la decenii distanta, ci e deja palpabil.
Nu se mai elibereaza buletine de tip vechi valabile dincolo de 2031:
https://saccsiv.wordpress.com/2024/03/25/are-cineva-buletin-valabil-dincolo-de-2031/
Pentru ca au stabilit deja de ani de zile cum ca:
Unii mai sperau ca exista o speranta. S-a dus si aceea. Iata ce putem citi in articolul Amprente digitale în cartea de identitate. CJUE a decis legalitatea acestei practici din Germania de pe Capital:
Amprente digitale în cartea de identitate! Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a luat o decizie extrem de importantă. Iată ce modificări vor avea loc, ca urmare a acesteia! Cum se vor schimba buletinele?
Amprente digitale în cartea de identitate. CJUE a decis legalitatea acestei practici din Germania
Încă din anul 2021, amprentele digitale sunt integrate în cipul cărților de identitate din Germania.
În România, măsura va fi implementată prin introducerea buletinului electronic până în august 2031. Acesta va conține amprentă facială şi două amprente digitale.
Această măsură a generat numeroase critici în Germania. Recent, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a emis o decizie: prezența amprentelor digitale pe cărțile de identitate este legală, însă regulamentul trebuie ajustat.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene din Luxemburg a concluzionat că viața privată și datele personale sunt încă bine protejate. Ei au argumentat că o fotografie este mai puțin fiabilă în ceea ce privește prevenirea falsificărilor decât amprentele digitale. Mai mult, judecătorii au subliniat că amprentele din cărțile de identitate au fost utile în lupta împotriva criminalității și terorismului, având un impact pozitiv în combaterea acestor amenințări.
Totul a început cu un caz specific. Este vorba de cel al unui bărbat a contestat într-un tribunal din Wiesbaden refuzul de a i se elibera o nouă carte de identitate fără amprente. Tribunalul a trimis cazul către CJUE pentru clarificări cu privire la legalitatea stocării a două amprente.
Se cerea lămurirea unei probleme precise. Încalcă această practică dreptul fundamental la protecția datelor cu caracter personal? Judecătorii au respins acum această ipoteză.
CJUE a cerut noi reglementări în această direcție
Cu toate că drepturile fundamentale referitoare la viața privată și protecția datelor personale sunt limitate, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a concluzionat că introducerea amprentelor digitale în cărțile de identitate face mai dificilă falsificarea documentelor și furtul de identitate. De asemenea, acest lucru facilitează cetățenilor UE exercitarea mai ușoară a dreptului lor la liberă circulație în interiorul Uniunii Europene.
De peste doi ani, în Germania, toți cetățenii sunt obligați să furnizeze amprentele digitale atunci când solicită un nou act de identitate. Practica este în conformitate cu cerințele Uniunii Europene. Potrivit Ministerului Federal de Interne, amprentele sunt înregistrate exclusiv pe documentul de identitate în sine, fără a fi stocate într-o bază de date centralizată.
Cu toate acestea, instanțele au constatat că baza legală a regulamentului este incorectă, ceea ce a dus la o aplicare eronată a procedurii legislative corecte. Conform deciziei, este necesar un consens între statele membre ale Uniunii Europene. Drept urmare, instanța a declarat regulamentul invalid.
Totuși, având în vedere posibilul impact negativ semnificativ asupra unui număr mare de cetățeni ai Uniunii și a siguranței acestora, conform deciziei instanței, regulamentul va rămâne în vigoare până la adoptarea unui nou regulament. Judecătorii au stabilit o dată limită pentru asta: 31 decembrie 2026.
Comentariu saccsiv:
Tehnic, “CJUE a evaluat mai multe aspecte juridice importante. În primul rând, a fost analizată baza juridică a Regulamentului UE 2019/1157, care impunea integrarea amprentelor digitale. CJUE a constatat că acest regulament a fost adoptat pe o bază juridică incorectă, deoarece ar fi trebuit să fie bazat pe Articolul 77, paragraful 3 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care se referă specific la documentele de identificare, și nu pe Articolul 21, paragraful 2, care are o aplicabilitate mai generală. Prin urmare, Regulamentul UE 2019/1157 a fost declarat invalid.
Cu toate acestea, pentru a evita consecințele negative grave și pentru a proteja siguranța juridică, CJUE a decis să mențină efectele regulamentului până când va intra în vigoare un nou regulament, care trebuie să fie adoptat pe baza articolului corect și într-un termen rezonabil de maximum doi ani după 1 ianuarie a anului următor datei pronunțării acestei hotărâri.”
Adica, berbecii care au hotarat initial treaba cu amprentele, au gresit referirea la niste articole. CJUE a observat greseala, dar au zis ca se merge in continuare cu ea pana in 2026, dupa care o vor remedia.
Cititi va rog mai multe la:
Altfel spus, acel cetatean german nu scapa de buletin biometric si nici altcineva din UE.
Deci, a inceput! Si nu e bine:
De ce tac Ierarhii si majoritatea preotilor romani? Evident, de tradatori ce sunt. Dar cati teologi romani mai vorbesc? Altii vorbesc:
Si cati romani simpli se mai opun? Altii se opun:
Din pacate insa, socotind si tragand linie, constatam ca majoritatea oamenilor de pe acest Pamant dorm pe ei, inclusiv in Grecia (chiar daca intr-un procent mai mic decat in Romania) asa ca Antihristul va repurta o stralucita victorie. Sigur, nu se va bucura multa vreme de biruinta sa, caci va avea loc si:
Dar perioda domniei sale va fi suficient de lunga incat sa se piarda multi.
Ce e de facut? Ce mai asteptam? Ce mai visam? Il mai lasam multa vreme pe diavol sa ne sufle la ureche?
Poate ultima ispita a diavolului: da, vine sfarsitul lumii, dar nu prea curand
Your Paper Please
Clipul de mai jos a fost postat in 2006:
Cat de mult au evoluat lucrurile in ultimii 18 ani?
Si cand au inceput? Iata un clip, tot din 2006:
In 1911, firma statisticianului germano-american Herman Hollerith (1860-1929) se uneste cu alte trei companii, formandu-se Computing Tabulating Recording Corporation (CTR). Aceasta noua entitate isi va schimba denumirea in International Business Machines Corporation (IBM) in 1924, sub presedintia lui Thomas J. Watson (1874 – 1956), mason, membru Carnegie Endowment for International Peace, membru al cultului Bohemian Grove.
Dupa cum s-a vazut, IBM a avut relatii cu nazismul. Gigantul, cu filiale deschise si in Germania, a creat pentru national-socialisti un sistem foarte complex, pe baza de carduri perforate, pentru a avea control asupra bazelor de date.
IBM este si companie membra Council on Foreign Relations.
Cititi va rog si:
Studiati, va rog, atent, posterul actiunii din Germania nazista:
Foto: http://germanhistorydocs.ghi-dc.org/images/highres_30016134%20copy.jpg
Observati similitudinile cu cel al US Information Awareness Office din “democrata si libera” SUA moderna:
Information Awareness Office (IAO) a fost intemeiat de Defense Advanced Research Projects Agency (DARPA) in ianuarie 2002 si se ocupa cu proiecte tehnologice si informatice foarte avansate la nivel global pentru o asa zisa securitate nationala. A fost o consecinta directa a evenimentelor din 11.09.2001 si crea oportunitatea unei supravegheri totale de tip Big Brother .
Chiar daca intre timp a fost desfiintata, proiectele sale le-au preluat alte organizatii.
Motto-ul scientia potentia est (informatia inseamna putere) a fost folosit prima data de masonul Sir Francis Bacon.
Coincidenta? Initialele I.A.O. sunt folosite ca formula magica de Hermetic Order of the Golden Dawn (ce spun ca primesc indicatii de la “sefi secreti“ non umani).
Conform http://www.golden-dawn.com/temple/displaycontent.aspx?pageid=263 ar insemna: Isis, Apophis si Osiris.
Citat din site-ul oficial: “Proclaim: „Virgo, Isis, mighty Mother. Scorpio, Apophis, destroyer. Sol, Osiris, slain and risen. Isis, Apophis, Osiris.” Vibrate: „IAO.” O puteti auzi la: IAO.
Un mare impact asupra Hermetic Order of the Golden Dawn l-a avut Eliphas Lévi (1810 – 1875).
De-alungul timpului, Defense Advanced Research Projects Agency (DARPA) a initiat si dezvoltat (coordonand companii precum Bell Labs, General Electric, MIT, etc.) intre altele: internetul, inteligenta artificiala, realitatea virtuala.
In 1989 Tim Berners-Lee concepe ceea ce in 1990 va deveni World Wide Web. Inventie realizata in cadrul CERN (despre al carui foarte interesant istoric cititi va rog mai multe aici), acestia isi dau acordul pentru ca Web sa poata fi folosit de publicul larg. Tim Berners-Lee se muta apoi la Massachusetts Institute of Technology. In 1994 acolo infiinteaza si conduce World Wide Web Consortium (W3C) cu suportul DARPA.
Massachusetts Institute of Technology si-a adus si el aportul la tehnologia microcipurilor.
Care e finalul? Unde vor sa ajunga?
Cititi va rog si:
Sfintele Paști 4 aprilie 1944 – masacrarea civililor în timpul bombardamentele aliaţilor
Marți, 4 Aprilie 1944, orele 13:45. În câteva minute, aviația americană a săvârșit un adevărat masacru asupra civililor români: aproximativ 3.000 de morți, 2.500 de răniți și alte mii de vieți distruse, fără nici o justificare militară. Foarte mulți dintre cei care-au murit au sfârșit într-o groapă comună, iar azi nu au nici cruce și nici lumânare la căpătâi.
Se împlinesc 80 de ani de la bombardamentul aliat asupra Bucureștiului din 4 aprilie 1944. Atunci, 170 de bombardiere americane au executat ordinul mareșalului britanic al aerului Charles Portal de distrugere a Triajului București, un important nod al infrastructurii feroviare folosit de civili, dar și de armatele română și germană.
Atacul de tip „covor de bombe” s-a întins dinspre Chitila, Bucureștii Noi și Calea Griviței către Gara de Nord, dar au fost avariate sau distruse și alte clădiri din zona centrală a orașului.
Potrivit unui comunicat al guvernului Antonescu, au murit în bombardamente 2.942 de oameni. Aici însă nu sunt incluse alte câteva sute sau chiar mii de persoane care se aflau în trenurile vizate de atacul aerian. Este vorba de refugiați din Basarabia și Bucovina care așteptau să fie redirecționați prin țară.
Multe dintre victime nu au mai putut fi identificate, iar rămășițele lor au fost înmormântate în mai multe gropi comune din Cimitirul Calvin.
Apărarea antiaeriană a doborât la rândul ei zece bombardiere, 45 de aviatori americani care s-au catapultat fiind capturați.
La data de 4 aprilie 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Bucureştiul este bombardat masiv de către aviaţia anglo-americană, în urma atacului înregistrându-se importante distrugeri materiale şi numeroși morţi şi răniţi. Au fost vizate zone civile, în special partea centrală a oraşului, cartierul Griviţa și zona Gării de Nord, ținta principală fiind această gară, deoarece prin bombardarea ei se încerca împiedicarea transporturilor militare spre frontul din Moldova, unde armata sovietică forţa înaintarea spre vest. Astfel, la data de 4 aprilie 1944 pe la ora prânzului, un număr circa 220 de bombardiere „B-17”, numite și „fortăreţe zburătoare” şi peste 100 bombardiere „B-24 Liberator”, au intrat în spaţiul aerian al României, venind de la Baza Aeriană de la Foggia din Italia și în scurt timp au fost deasupra capitalei României. În acel moment, în Gara de Nord se aflau câteva sute de oameni refugiați din zona Moldovei, care urmau să fie repartizaţi în diferite locaţii din Bucureşti şi din provincie. Erau mai ales femei, copii şi bătrâni, într-o stare de totală de deprimare şi de derută după ce își părăsiseră casele şi agoniseala de o viață, aşteptând flămânzi şi obosiţi ca autoritățile să găsească locuri unde să fie repartizați. Când s-a dat alarma, aproape toţi au rămas în vagoane, deoarece nu aveau unde se adăposti, iar dezastrul a fost total deoarece sub ploaia de bombe au murit majoritatea acestor refugiați. De asemenea, mii de case au fost distruse în bombardament, iar cartiere precum Grant, Griviţa, Giuleşti, Triaj, Chitila, au devenit de nerecunoscut, suferind pagube enorme. Au căzut bombe şi în Calea Victoriei asupra Hotelului „Splendid” şi a Teatrului Național, asupra Ateneului Român, asupra Universității și a multor alte clădiri cu valoare de patrimoniu. Numărul victimelor bombardamentului din 4 aprilie 1944 a fost deosebit de mare, iar bilanţul oficial consemnează un număr de 2942 de morți, peste 4000 de răniţi și peste 55.000 de oameni care au rămas fără adăpost. Concluziile desprinse de contemporani sunt unanime și spun că bombardamentele americane nu aveau nici o justificare logică, deoarece a fost măcelărită populaţia civilă, lipsită de apărare, Bucureștiul neavând la acea dată zone economice strategice sau cu așa de mare importanță, încât să influențeze soarta războiului. Și chiar dacă rețeaua feroviară şi nodurile de comunicație sunt obiective militare și sunt atacate în timp de război, bombardarea Bucureștiului din ziua de 4 aprilie 1944 rămâne un atac fără rațiune asupra populației civile. Astfel, acea zi de Paşti din 4 aprilie 1944 a fost un moment tragic pentru capitala României, un moment care nu trebuie uitat, niciodată.
Razboaiele Americii incepand cu 1945: moartea a peste 40 de milioane de oameni
Global Research: The War on Iraq : Five US Presidents, Five British Prime Ministers, More than Thirty Years of Duplicity, and Counting….
Războiul din Irak: cinci președinți americani, cinci prim-miniștri britanici, mai mult de treizeci de ani de fățărnicie și numărătoarea continuă…
De Felicity Arbuthnot și Prof. Michel Chossudovsky, 10 Martie 2024, 06 August 2010, Global Research
O introducere de Michel Chossudovsky despre ‘războaiele umanitare’ ale Americii, urmată de un articol incisiv și atent documentat al corespondentei veterane de război Felicity Arbuthnot despre războiul din Irak.
***
Introducere
Vorbim doar de o simplă coincidență? În istoria recentă, de la războiul din Vietnam până în prezent, luna martie a fost aleasă de către Pentagon și de către planificatorii misiunilor militare ale NATO ca fiind ‘cea mai bună lună’ pentru a intra în război.
Cu excepția Războiului din Afganistan (octombrie 2001) și a Războiului din Golf din 1990-1991, toate operațiunile militare majore conduse de SUA-NATO și de aliați pe o perioadă de peste o jumătate de secol – de la invazia Vietnamului de către forțele terestre americane la 8 martie 1965 – au fost inițiate în luna martie.
Idele lui Marte (Idus Martiae) este o zi din calendarul roman care corespunde, în linii mari, zilei de 15 martie. Idele lui Marte este, de asemenea, cunoscută ca fiind data la care Iulius Caesar a fost asasinat în anul 44 î.Hr.
De reținut că luna martie (în calendarul roman) este dedicată lui Marte (Martius), zeul roman al războiului.
OPINIE: Scholz a scăpat porumbelul și a dezvăluit cel mai prost păstrat secret al Ucrainei
Global Research: Scholz’s Slip of the Tongue Spilled the Beans on Ukraine’s Worst-Kept Secret
Scholz a scăpat porumbelul și a dezvăluit cel mai prost păstrat secret al Ucrainei
De Andrew Korybko, 01 Martie 2024, Global Research
Cel mai prost păstrat secret al acestui război prin procură este acela că acest război este deja unul fierbinte între NATO și Rusia, însă nedeclarat și limitat, în care ambele părți respectă în continuare ‘reguli informale de angajare’.
Aluziile cancelarului german Scholz potrivit cărora Franța și Marea Britanie ar fi desfășurat clandestin trupe în Ucraina pentru a ajuta la ‘controlul țintelor’ împotriva forțelor rusești, au provocat o reacție dură din partea britanicilor, însă scăparea sa a dus pur și simplu la dezvăluirea celui mai prost păstrat secret al acestui război prin procură. Niciun observator onest nu a crezut în dezmințirile anterioare cu privire la trupele occidentale din acea țară, deoarece omologii lor ucraineni nu puteau fi instruiți în mod realist să opereze astfel de arme moderne într-un timp atât de scurt.
Dezvăluirea sa involuntară, care a fost împărtășită pentru a explica de ce Germania nu va trimite rachete Taurus cu rază lungă de acțiune în acea țară, deoarece nu dorește să urmeze exemplul celorlalți prin desfășurarea clandestină de trupe acolo, a venit la scurt timp după afirmația scandaloasă similară a președintelui francez Macron. El a declarat că țările NATO au dezbătut dacă să intervină în mod convențional în Ucraina atunci când mulți dintre liderii lor s-au întâlnit luni la Paris, deși nu s-a ajuns la un consens asupra acestei chestiuni ultra-sensibile.
Deși practic fiecare dintre colegii săi a negat că s-a discutat așa ceva, Financial Times a citat apoi un înalt oficial european din domeniul apărării, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, care a confirmat fără menajamente că ‘toată lumea știe că există forțe speciale occidentale în Ucraina – doar că nu s-a recunoscut acest lucru în mod oficial’. Astfel de afirmații au fost respinse până acum ca fiind ‘teorii ale conspirației rusești’, dar acum s-au dovedit, în mod previzibil, a fi declarații ale ‘faptelor conspirației’, spre surprinderea doar a celor mai necinstiți și naivi observatori.
Conflictul ucrainean a fost încă de la început un război proxy al NATO împotriva Rusiei, care a fost purtat prin mijloace hibride prin intermediul acestei foste republici sovietice, iar această ultimă evoluție elimină orice ‘negare plauzibilă’ în această privință după cuvintele care tocmai au ieșit din gura liderului de facto al UE. Acest lucru determină o reevaluare a modului în care a fost gestionată până în acest moment dilema de securitate fără precedent dintre NATO și Rusia acolo.
Președintele Putin a spus cu notorietate la 24 februarie 2022 despre cei care ar dori să intervină în operațiunea specială următoarele:
„Indiferent cine încearcă să ne stea în cale sau cu atât mai mult să creeze amenințări pentru țara noastră și poporul nostru, trebuie să știe că Rusia va răspunde imediat, iar consecințele vor fi așa cum nu ați mai văzut în întreaga voastră istorie. Indiferent de modul în care se vor desfășura evenimentele, noi suntem pregătiți. Au fost luate toate deciziile necesare în acest sens. Sper că vor fi auzite cuvintele mele.”
Privind retrospectiv, avertismentul său a fost menit să descurajeze o intervenție convențională a NATO în Ucraina de genul celei despre care Macron a spus acum că este dezbătută (deși într-un context militar-strategic complet diferit) și, prin urmare, a avut succes în acest sens. Înțelept, nedorind să riște un al treilea război mondial din cauza unei erori de calcul, Occidentul a intervenit în schimb în mod clandestin prin intermediul serviciilor sale de informații, al forțelor speciale și al ‘mercenarilor’ (dintre care unii sunt, probabil, militari ‘în concediu’ în timp ce se ‘oferă voluntar’ acolo).
Kremlinul a fost conștient de acest lucru în tot acest timp, dar se pare că a ajuns la concluzia că nu constituie o depășire a liniei sale roșii, deși asta nu înseamnă că a stat cu mâinile în sân în timp ce se întâmpla acest lucru. Mai degrabă, unele dintre loviturile sale cu rachete de precizie împotriva unor ținte militare și a unor formațiuni ‘mercenare’, cum ar fi cea din Franța de la sfârșitul lunii ianuarie, au fost răspunsuri împotriva celor care nu au ținut cont de avertismentul președintelui Putin de a nu interveni. Pentru a gestiona dilema de securitate, Rusia nu a dezvăluit că unele dintre persoanele decedate erau trupe occidentale.
Știri despre identitățile lor reale s-au scurs în mod inevitabil pe rețelele de socializare și, în special, pe canalele de bloguri militare rusești, dar nici Moscova, nici Occidentul nu au confirmat vreodată în mod oficial veridicitatea lor. Totuși, observatorii cinstiți au presupus că acestea aveau o oarecare credibilitate din motivul menționat anterior, legat de dificultatea de a-i antrena pe ucraineni să opereze arme atât de moderne într-un timp atât de scurt. În ceea ce privește ‘mercenarii’, aceștia erau meniți să compenseze tocătorul de carne și să intimideze noii recruți.
Cel mai prost păstrat secret al acestui război prin procură este faptul că este deja un război fierbinte NATO-Rusia, însă unul nedeclarat și limitat, în care ambele părți respectă încă ‘reguli informale de angajare’. Deși trupele britanice, franceze și, probabil, americane și alte trupe occidentale – dintre care unele sunt desfășurate acolo ca ‘mercenari’ – ajută Ucraina să lovească Rusia, ținta lor s-a abținut să riposteze în cadrul NATO. De asemenea, ambele părți au fost de acord tacit să nu confirme prezența trupelor occidentale în Ucraina până când Scholz a scăpat cu stângăcie porumbelul.
Asta sugerează că NATO știe că Rusia s-ar putea simți presată să recurgă la o acțiune nucleară dacă blocul se laudă cu ceea ce fac trupele sale în Ucraina, dar, din moment ce până acum a jucat calm, Rusia nu a semnalat nicio intenție de a testa articolul 5. Acest lucru, la rândul său, discreditează afirmațiile conform cărora Rusia ar avea intenții agresive împotriva NATO, deoarece nu va susține public nici măcar scenariul menționat mai sus în autoapărare, în ciuda faptului că trupele NATO din Ucraina sunt responsabile pentru uciderea propriilor trupe și chiar a civililor săi.
Dilema de securitate fără precedent dintre NATO și Rusia este, prin urmare, gestionată prin faptul că NATO se abține de la o intervenție convențională pe scară largă, iar Rusia nu ripostează în interiorul NATO după atacurile ucrainene facilitate de Occident împotriva trupelor și civililor săi și nici nu confirmă prezența trupelor occidentale acolo. Aceste ‘reguli informale de angajare’ fac ca războiul lor fierbinte nedeclarat să rămână unul limitat, deși cel de-al treilea război mondial poate oricând izbucni accidental, de unde și necesitatea de a îngheța acest conflict cât mai repede pentru a reduce acest risc.
Acest articol a fost publicat inițial pe Andrew Korybko’s Newsletter.
Comentariu saccsiv:
Cititi va rog si:
OPINIE: Cel de-al treilea război mondial este pe cale să înceapă sau a început deja?
OPINIE: Cel de-al treilea război mondial este pe cale să înceapă sau a început deja?
Global Research: Is World War III About to Start or Has It Already?
Cel de-al treilea război mondial este pe cale să înceapă sau a început deja?
De Richard C. Cook, 22 Februarie 2024, Global Research
Permiteți-mi să încep prin a sublinia că cele de mai sus au fost subiectul unui articol în trei părți pe care l-am scris și care a fost publicat pe site-ul VT Foreign Policy pe 31 decembrie 2023, intitulat: ‘Este pe cale să înceapă al treilea război mondial?’.
În acest articol nu am postulat un răspuns definitiv. Desigur, unii ar spune că cel de-al treilea război mondial a început deja. Dar haideți să explorăm mai departe.
Proteste in Romania si Europa
Constanta:
Tulcea
Suceava
Arges Press: Proteste și la Pitești
Vama Calafat, Arad, Punctul de trecere a frontierei Albita:
Etc.
DW: Ce îi scoate în stradă pe fermierii europeni?
Istorie: nazismul din timpul lui Adolf Hitler a fost finanțat și sprijinit de către Wall Street, Federal Reserve, Rockefeller, Bush, IBM, etc.
Walther Rathenau in Wiener Freie Presse, 24 decembrie 1921:
„Trei sute de oameni foarte apropiati intre ei ghideaza mereu destinele economice ale continentelor si tot ei decid cine le sunt succesorii „
Woodrow Wilson:
“Unii dintre cei mai mari oameni din Statele Unite, din domeniul comertului si productiei, se tem de ceva. Ei stiu ca undeva exista o putere atât de organizata, atât de subtila, atât de atenta, atât de completa, de perseverenta încât nu au curajul sa o vorbeasca de rau sau sa o condamne, decât în soapta.“
Louis Thomas McFadden (1876-1936), Chairman al United States House Committee on Banking and Currency (1920-1931):
“Dupa primul razboi mondial Germania a cazut in mainile bancherilor internationali care acum o conduc si o aprovizioneaza dar o si imobilizeaza. I-au cumparat industria, i-au luat resursele, ii controleaza industria si utilitatile publice.
Bancherii internationali subventioneaza actualul guvern al Germaniei si de asemenea aprovizioneaza fiecare dolar din banii pe care Adolf Hitler i-a folosit in campania sa risipitoare. Prin intermediul Federal Reserve Board peste 30 de miliarde dolari din banii americanilor au fost pompati spre Germania. Cu totii ati auzit de cheltuielile ce au loc in Germania: locuinte moderniste, marele ei planetarium, salile ei de gimnastica, bazinele de inot, autostrazile ei, fabricile ei perfecte. Toate acestea au fost facute cu banii nostri. Toate acestea au fost daruite Germaniei prin intermediul Federal Reserve Board.
Federal Reserve Board a pompat atat de multe miliarde de dolari spre Germania, incat nici nu indraznesc sa spuna suma totala.”
Tot el acuza bancherii de pe Wall Street ca au subventionat Revolutia Bolsevica prin intermediul Federal Reserve Board si ca au cauzat deliberat Marea Depresie. A platit insa pentru lupta sa. Odata s-a tras asupra lui iar mai apoi a fost otravit…
Global Research: History: Adolph Hitler was Financed by Wall Street, the U.S. Federal Reserve and the Bank of England
Istorie: Adolph Hitler a fost finanțat de către Wall Street, Rezerva Federală a SUA și Banca Angliei
Investițiile SUA în Germania nazistă. Rockefeller a finanțat campania electorală a lui Adolf Hitler
De Yuri Rubtsov și Prof. Michel Chossudovsky, 21 Noiembrie 2023, Global Research
Publicat inițial de Global Research în mai 2016, acest articol atent cercetat de Yuri Rubtsov face lumină asupra rolului Wall Street și al Rezervei Federale a SUA în finanțarea guvernului nazist al lui Adolph Hitler.
Introducere, de Global Research
De la Primul Război Mondial până în prezent: datoria exprimată în dolari a fost forța motrice din spatele tuturor războaielor conduse de SUA.
Creditorii de pe Wall Street sunt principalii actori.
Aceștia s-au aflat cu fermitate în spatele Germaniei naziste. Ei au finanțat Operațiunea Barbarossa și invazia Uniunii Sovietice în anul 1941.
Acordul secret din anul 1932: Wall Street finanțează partidul nazist al lui Hitler
„La 4 ianuarie 1932, a avut loc o întâlnire între finanțatorul britanic Montagu Norman (guvernatorul Băncii Angliei), Adolf Hitler și Franz Von Papen (care a devenit cancelar câteva luni mai târziu, în mai 1932). În cadrul acestei întâlniri, s-a ajuns la un acord privind finanțarea Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei (NSDAP sau Partidul Nazist).
La această reuniune au participat, de asemenea, factori de decizie politică din SUA și frații Dulles, lucru pe care biografii acestora nu le place să îl menționeze.
Un an mai târziu, la 14 ianuarie 1933, a avut loc o altă întâlnire între Adolf Hitler, finanțistul Germaniei baronul Kurt von Schroeder, cancelarul Franz von Papen și consilierul economic al lui Hitler, Wilhelm Keppler, unde programul lui Hitler a fost aprobat în totalitate.” (Y. Rubtsov, textul de mai jos)
Odată cu accederea lui Adolph Hitler în funcția de cancelar, în martie 1933, a fost inițiat un program masiv de privatizare care poartă amprentele celor de pe Wall Street.
Dr. Hjalmar Schacht – numit din nou în martie 1933 de către Adolf Hitler în funcția de președinte al Reichsbank – a fost invitat la Casa Albă (mai 1933) de către președintele Franklin D. Roosevelt.
„După întâlnirea sa cu președintele SUA și cu marii bancheri de pe Wall Street, America a alocat Germaniei noi împrumuturi în valoare totală de 1 miliard de dolari.” [echivalentul a 23,7 miliarde de dolari în 2023, estimare PPP] (Y. Rubtsov, op cit)
Deutsche Reichsbahn (Căile Ferate Germane), a fost privatizată. Guvernul nazist a vândut companiile de construcții navale deținute de stat, infrastructura de stat și utilitățile publice.
Cu o înclinație ‘nazi-liberală’, – fără îndoială cu ‘condiționalități’ – programul de privatizare a fost negociat cu creditorii germani de pe Wall Street. Mai multe instituții bancare importante, inclusiv Deutsche Bank și Dresden Bank, au fost, de asemenea, privatizate.
„Guvernul Partidului Nazist a vândut proprietatea publică către mai multe firme de stat, la mijlocul anilor 1930. Aceste firme aparțineau unei game largi de sectoare: siderurgie, minerit, bănci, utilități publice locale, șantiere navale, linii navale, căi ferate etc.
În plus, furnizarea unor servicii publice care erau produse de guvern înainte de anii 1930, în special servicii sociale și legate de muncă, a fost transferată către sectorul privat, în principal către organizații din cadrul partidului.” (Germa Bel, Universitatea din Barcelona)
Veniturile din programul de privatizare au fost folosite pentru a rambursa datoriile restante, precum și pentru a finanța complexul industrial militar al Germaniei naziste.
Numeroase conglomerate americane au investit în industria de armament a Germaniei naziste, inclusiv Ford și General Motors:
„Atât General Motors, cât și Ford insistă asupra faptului că poartă o responsabilitate redusă, sau chiar inexistentă, pentru operațiunile filialelor lor germane, care controlau 70% din piața auto germană la izbucnirea războiului în anul 1939 și care s-au retehnologizat rapid pentru a deveni furnizori de material de război pentru armata germană.
… În anumite cazuri, managerii americani atât ai GM, cât și ai Ford au fost de acord cu transformarea uzinelor lor germane în producție militară într-o perioadă în care documentele guvernului american arată că aceștia încă se împotriveau apelurilor administrației Roosevelt de a intensifica producția militară în uzinele lor din țară.” (Washington Post, 30 noiembrie 1998)
‘O faimoasă familie americană’ în pat cu dușmanul. Rolul lui Prescott Bush
Semnificativ: ‘O faimoasă familie americană’ a făcut avere de pe urma naziștilor, potrivit analizei istorice documentate a lui John Loftus.
Prescott Bush (bunicul lui George W. Bush) a fost partener la Brown Brothers Harriman & Co., și director al Union Banking Corporation, strâns legată de interesele corporațiilor germane, inclusiv Thyssen Stahl, o importantă companie implicată în industria de armament a celui de-al Treilea Reich.
Legăturile familiei Bush cu economia de război a Germaniei naziste au fost scoase la iveală pentru prima dată la procesele de la Nürnberg, în mărturia magnatului oțelului din Germania nazistă, Fritz Thyssen.
Senatorul Prescott Bush cu fiul său George H. Walker Bush. (anii 1950)
Thyssen a fost partenerul bunicului lui George W. Bush, Prescott Bush:
„Din 1945 până în 1949, la Nürnberg, în zona americană din Germania ocupată a început unul dintre cele mai lungi și, după cum se pare acum, cele mai inutile interogatorii ale unui suspect de crime de război nazist.
Magnatul multimiliardar al oțelului, Fritz Thyssen – omul al cărui combinat siderurgic a fost inima rece a mașinii de război naziste – a vorbit, și a vorbit și a vorbit, cu o echipă comună de interogatori americani și britanici.
… Ceea ce anchetatorii aliați nu au înțeles niciodată a fost că nu i-au pus lui Thyssen întrebarea corectă. Thyssen nu avea nevoie de conturi bancare străine, deoarece familia sa deținea în secret un întreg lanț de bănci.
El nu a fost nevoit să își transfere activele naziste la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, tot ce a trebuit să facă a fost să transfere documentele de proprietate – acțiuni, obligațiuni, acte și trusturi – de la banca sa din Berlin, prin banca sa din Olanda, la prietenii săi americani din New York: Prescott Bush și Herbert Walker [socrul lui Prescott Bush]. Partenerii de crimă ai lui Thyssen au fost tatăl și [bunicul] unui viitor președinte al Statelor Unite [George Herbert Walker Bush].” (John Loftus, How the Bush family made its fortune from the Nazis: The Dutch Connection – Cum a făcut familia Bush avere de pe urma naziștilor: Legătura cu Olanda)
Publicul american nu a fost conștient de legăturile familiei Bush cu Germania nazistă, deoarece dosarul istoric a fost ascuns cu grijă de către mass-media. Cu toate acestea, în septembrie 2004, The Guardian a dezvăluit că:
„Bunicul lui George Bush, răposatul senator american Prescott Bush, a fost director și acționar al unor companii care au profitat de pe urma implicării lor cu finanțatorii Germaniei naziste. …
Afacerile sale, care au continuat până când bunurile companiei sale au fost confiscate în anul 1942, în conformitate cu Legea privind comerțul cu inamicul, au dus, mai bine de 60 de ani mai târziu, la o acțiune civilă pentru despăgubiri intentată în Germania împotriva familiei Bush de către doi foști muncitori sclavi la Auschwitz, și din cauza unui zvon de controversă preelectorală.”
(Ben Aris și Duncan Campbell, How the Bush’s Grandfather Helped Hitlers Rise to Power – Cum a ajutat bunicul lui Bush la ascensiunea lui Hitler la putere, Guardian, 25 septembrie 2004)
Captură de ecran, The Guardian
Dovezile privind legăturile familiei Bush cu nazismul au fost disponibile cu mult înainte ca George Herbert Walker Bush (senior) și George W. Bush să intre în politică.
Presa americană a rămas complet mută. Potrivit lui John Buchanan (New Hampshire Gazette, 10 octombrie 2003):
„După 60 de ani de neatenție și chiar de negare din partea presei americane, documente guvernamentale recent descoperite în Arhivele Naționale și în Biblioteca Congresului dezvăluie că Prescott Bush, bunicul președintelui George W. Bush, a fost partener de afaceri și agent bancar american al arhitectului financiar al mașinăriei de război naziste din 1926 până în 1942, când Congresul a luat măsuri agresive împotriva lui Bush și a partenerilor săi „naționali”.
Documentele arată, de asemenea, că Bush și colegii săi, conform rapoartelor Departamentului de Trezorerie al SUA, au încercat să ascundă alianța lor financiară cu industriașul german Fritz Thyssen, un baron al oțelului și cărbunelui care, începând cu mijlocul anilor 1920, a finanțat personal ascensiunea lui Adolf Hitler la putere prin subminarea principiilor democratice și a legilor germane. Mai mult, documentele declasificate demonstrează că Bush și asociații săi, printre care se numărau E. Roland Harriman, fratele mai mic al simbolului american W. Averell Harriman, și George Herbert Walker, străbunicul din partea mamei al președintelui Bush, și-au continuat afacerile cu magnatul industrial german timp de aproape un an după ce SUA au intrat în război.”
În timp ce activele companiei lui Prescott Bush, și anume Union Banking Corporation, au fost confiscate în anul 1942, în conformitate cu Legea privind comerțul cu inamicul (a se vedea mai jos), bunicul lui George W. Bush nu a fost niciodată urmărit penal pentru afacerile sale cu Germania nazistă.
„[Ordinul de intrare în drepturi numărul 248]
ÎNTREGUL CAPITAL SOCIAL AL UNION BANK- ING CORPORATION ȘI ANUMITE DATORII ALE ACESTEIA
Sub autoritatea Legii privind comerțul cu dușmanii, cu modificările ulterioare, și a Ordinului executiv nr. 9095, cu modificările ulterioare1 , și în conformitate cu legea, subsemnatul, în urma unei investigații, constatând:
(a) Că bunurile descrise după cum urmează:
Întregul capital social al Union Banking Corporation, o corporație din New York, New York, New York, New York, care este o întreprindere comercială din Statele Unite, constând în 4.000 de acțiuni de capital social comun cu o valoare nominală de 100 de dolari, ale căror nume ale proprietarilor înregistrați și, respectiv, numărul de acțiuni deținute de aceștia sunt următoarele:
Nume
Roland Harriman…
Cornelius Lievense…
Harold D. Pennington…
Ray Morris…
Prescott S. Bush…
J. Kouwenhoven…
Johann G. Groeninger…
Total 4000
17 F.R. 5205.”
„În anul 1952, Prescott Bush a fost ales în Senatul SUA, fără ca presa să relateze despre trecutul său nazist, bine ascuns.
Nu există nicio înregistrare a vreunei relatări în presa americană despre legătura dintre Bush și naziști în timpul campaniilor politice conduse de George Herbert Walker Bush, Jeb Bush sau George W. Bush, cu excepția unei scurte mențiuni într-un articol fără legătură cu acesta din Sarasota Herald Tribune în noiembrie 2000 și a unei relatări scurte, dar inexacte, în The Boston Globe în 2001.” (John Buchanan, op. cit.)
Până la Pearl Harbor (decembrie 1941), Wall Street a făcut comerț cu Germania.
În urma Pearl Harbor (1941-1945), Standard Oil ‘făcea comerț cu inamicul’, vânzând petrol Germaniei naziste prin intermedierea așa-numitelor ‘țări neutre’, printre care Venezuela și Argentina.
Fără aprovizionarea cu petrol a Germaniei naziste de către Standard Oil din New Jersey, cel de-al Treilea Reich nu ar fi putut invada Uniunea Sovietică.
Michel Chossudovsky, 21 noiembrie 2023
***
Istorie: Hitler a fost finanțat de către Rezerva Federală și Banca Angliei,
De Yuri Rubtsov, Mai 2016
Al Doilea Război Mondial: Acum mai bine de 80 de ani a început cel mai mare măcel din istorie.
Dacă dorim să abordăm problema ‘responsabilității pentru război’, atunci trebuie să răspundem mai întâi la următoarele întrebări cheie:
- Cine i-a ajutat pe naziști să ajungă la putere?
- Cine i-a trimis pe drumul lor spre o catastrofă mondială?
Întreaga istorie a Germaniei de dinainte de război arată că punerea în aplicare a politicilor ‘necesare’, a fost gestionată de turbulențele financiare în care a fost cufundată lumea în urma Primului Război Mondial.
Structurile cheie care au definit strategia de dezvoltare postbelică a Occidentului au fost instituțiile financiare centrale ale Marii Britanii și Statelor Unite – Banca Angliei și Sistemul Federal de Rezerve (FRS) – și organizațiile financiare și industriale asociate, create ca mijloc de a stabili un control absolut asupra sistemului financiar al Germaniei și capacitatea sa de a controla procesele politice din Europa Centrală.
Pentru a pune în aplicare această strategie, s-au avut în vedere următoarele etape:
- Între anii 1919 și 1924 – pregătirea terenului pentru investiții financiare americane masive în economia germană;
- Între anii 1924 și 1929 – stabilirea controlului asupra sistemului financiar al Germaniei și susținerea financiară a nazismului (național-socialism);
- Din 1929 până în 1933 – provocarea și declanșarea unei crize financiare și economice profunde și asigurarea venirii la putere a naziștilor;
- În perioada anilor 1933-1939 – cooperarea financiară cu guvernul nazist și susținerea politicii externe expansioniste a acestuia, cu scopul de a pregăti și declanșa un nou război mondial.
‘Reparațiile de război’ ale Primul Război Mondial
În prima etapă, principalele pârghii pentru a asigura pătrunderea capitalului american în Europa au început cu datoriile de război din Primul Război Mondial și cu problema strâns legată de reparațiile germane.
După intrarea oficială a SUA în primul război mondial, acestea au acordat aliaților (în principal Anglia și Franța) împrumuturi în valoare de 8,8 miliarde de dolari. Suma totală a datoriilor de război, inclusiv împrumuturile acordate Statelor Unite în anii 1919-1921, a fost de peste 11 miliarde de dolari.
Pentru a rezolva această problemă, națiunile creditoare au încercat să impună condiții extrem de dificile pentru plata reparațiilor de război pe seama Germaniei. Acest lucru a fost cauzat de fuga capitalului german în străinătate și de refuzul de a plăti impozite, ceea ce a dus la un deficit al bugetului de stat care a putut fi acoperit doar prin producția în masă de mărci germane negarantate.
Rezultatul a fost prăbușirea monedei germane – ‘marea inflație’ din 1923, când dolarul valora 4,2 trilioane de mărci. Industriașii germani au început să saboteze în mod deschis toate activitățile de plată a obligațiilor de reparații, ceea ce a provocat în cele din urmă faimoasa ‘criză a Ruhr-ului’ – ocuparea franco-belgiană a Ruhr-ului în ianuarie 1923.
Elitele conducătoare anglo-americane, pentru a lua inițiativa în propriile mâini, au așteptat ca Franța să se implice într-o acțiune de aventură și să își dovedească incapacitatea de a rezolva problema. Secretarul de stat american Hughes a subliniat:
„Este necesar să așteptăm ca Europa să se maturizeze pentru a accepta propunerea americană.”
Noul proiect a fost dezvoltat în adâncurile ‘JP Morgan & Co.’, la indicațiile șefului Băncii Angliei, Montagu Norman. În centrul ideilor sale s-a aflat reprezentantul ‘Dresdner Bank’, Hjalmar Schacht, care l-a formulat în martie 1922, la sugestia lui John Foster Dulles (viitor secretar de stat în cabinetul președintelui Eisenhower) și consilier juridic al președintelui W. Wilson la Conferința de pace de la Paris.
Dulles a dat această notă administratorului șef ‘JP Morgan & Co.’, care l-a recomandat apoi pe H. Schacht în urma consultării cu Montagu Norman, guvernatorul Băncii Angliei.
În decembrie 1923, H. Schacht a devenit manager al Reichsbank și a avut un rol esențial în aducerea laolaltă a elitelor financiare anglo-americane și germane.
În vara anului 1924, la conferința de la Londra a fost adoptat proiectul cunoscut sub numele de ‘Planul Dawes’ (după numele președintelui comitetului de experți care l-a creat – bancher american și director al uneia dintre băncile grupului Morgan). El a cerut înjumătățirea reparațiilor și a rezolvat problema privind sursele de acoperire a acestora. Cu toate acestea, sarcina principală era asigurarea unor condiții favorabile pentru investițiile americane, ceea ce era posibil doar cu stabilizarea mărcii germane.
În acest scop, planul a acordat Germaniei un împrumut important de 200 de milioane de dolari, din care jumătate a fost acordat de JP Morgan.
În timp ce băncile anglo-americane au obținut controlul nu numai asupra transferului de plăți germane, ci și asupra bugetului, sistemului de circulație monetară și, în mare măsură, asupra sistemului de credit al țării.
Republica Weimar
Până în august 1924, vechea marcă germană a fost înlocuită de o nouă situație financiară stabilizată în Germania și, după cum scria cercetătorul G.D Preparta, Republica Weimar era pregătită pentru:
„cel mai pitoresc ajutor economic din istorie, urmat de cea mai amară recoltă din istoria lumii” – „un potop de neoprit de sânge american vărsat în venele financiare ale Germaniei”.
Consecințele acestei situații nu au întârziat să apară.
Acest lucru s-a datorat în primul rând faptului că reparațiile anuale trebuiau să acopere valoarea datoriei plătite de aliați, formată din așa-numitul ‘cerc absurd Weimar’.
Aurul pe care Germania îl plătea sub formă de reparații de război a fost vândut, amanetat și a dispărut în SUA, unde a fost returnat Germaniei sub forma unui plan de ‘ajutor’, care l-a dat Angliei și Franței, iar acestea, la rândul lor, trebuiau să plătească datoria de război a Statelor Unite. Apoi a fost suprapusă cu dobânzi și trimisă din nou în Germania. În cele din urmă, toți în Germania trăiau în datorii [erau îndatorați] , și era clar că, dacă Wall Street își retrăgea împrumuturile, țara ar fi suferit un faliment total.
În al doilea rând, deși creditul formal a fost emis pentru a asigura plata, acesta a reprezentat de fapt refacerea potențialului militar-industrial al țării.
Adevărul este că germanii au fost plătiți în acțiuni ale companiilor pentru împrumuturile acordate, astfel încât capitalul american a început să se integreze activ în economia germană.
Valoarea totală a investițiilor străine în industria germană în perioada 1924-1929 s-a ridicat la aproape 63 de miliarde de mărci de aur (30 de miliarde au fost reprezentate de împrumuturi), iar plata reparațiilor – 10 miliarde de mărci. 70% din venituri au fost asigurate de bancheri din Statele Unite, iar cele mai multe bănci erau din JP Morgan. Ca urmare, în 1929, industria germană era pe locul doi în lume, dar se afla în mare parte în mâinile principalelor grupuri financiar-industriale din America.
Investițiile SUA în Germania nazistă. Rockefeller a finanțat campania electorală a lui Adolf Hitler
‘Interessen-Gemeinschaft Farbenindustrie’, principalul furnizor al mașinii de război germane, a finanțat 45% din campania electorală a lui Hitler în anul 1930 și se afla sub controlul ‘Standard oil’ a lui Rockefeller.
Morgan, prin intermediul ‘General Electric’, controla industria radio și electrică germană prin AEG și Siemens (până în 1933, 30% din acțiunile AEG erau deținute de General Electric), prin intermediul companiei de telecomunicații ITT – 40% din rețeaua de telefonie din Germania.
În plus, aceștia dețineau 30% din acțiunile companiei producătoare de avioane ‘Focke-Wulf’.
‘General Motors’, care aparține familiei DuPont, a stabilit controlul asupra ‘Opel’.
Henry Ford a controlat 100% din acțiunile ‘Volkswagen’.
În anul 1926, cu participarea băncii lui Rockefeller, ‘Dillon, Reed & Co.’, a apărut al doilea monopol industrial ca mărime din Germania după ‘I.G. Farben’ – concernul metalurgic ‘Vereinigte Stahlwerke’ (Trustul Oțelului) Thyssen, Flick, Wolff, Feglera etc.
Cooperarea americană cu complexul militaro-industrial german a fost atât de intensă și generalizată încât, până în anul 1933, sectoarele cheie ale industriei germane și marile bănci, precum Deutsche Bank, Dresdner Bank, Danat-Bank (Darmstädter und Nationalbank) etc., se aflau sub controlul capitalului financiar american.
În același timp, se pregătea forța politică care urma să joace un rol crucial în planurile anglo-americane. Este vorba despre finanțarea partidului nazist și a lui Adolf Hitler personal.
După cum a scris fostul cancelar german Brüning în memoriile sale, încă din 1923, Hitler a primit sume importante din străinătate. Nu se știe unde s-au dus, dar au fost primite prin bănci elvețiene și suedeze.
De asemenea se știe că în anul 1922 la München a avut loc o întâlnire între A. Hitler și atașatul militar al SUA în Germania – căpitanul Truman Smith – care a întocmit un raport detaliat pentru superiorii săi de la Washington (din cadrul biroului de informații militare), în care vorbea în termeni elogioși despre Hitler.
Prin intermediul cercului de cunoștințe al lui Smith, Hitler a făcut cunoștință pentru prima dată cu omul de afaceri germano-american Ernst Franz Sedgwick Hanfstaengl, absolvent al Universității Harvard, care a jucat un rol important în formarea lui A. Hitler ca om politic, susținut de un sprijin financiar semnificativ, asigurându-i în același timp legături și comunicare cu personalități proeminente ale establishment-ului britanic.
Hitler a fost pregătit în politică, însă, în timp ce în Germania domnea sub Republica Weimar, partidul său a rămas la periferia vieții publice. Situația s-a schimbat dramatic odată cu începutul crizei financiare din anul 1929.
Încă din toamna anului 1929, după ce prăbușirea bursei americane a fost declanșată de Rezerva Federală, a început cea de-a treia etapă a strategiei establishmentului financiar anglo-american.
Rezerva Federală și JP Morgan au decis să nu mai acorde împrumuturi Germaniei, inspirate de criza bancară și de depresiunea economică din Europa Centrală. În septembrie 1931, Anglia a renunțat la etalonul aur, distrugând în mod deliberat sistemul internațional de plăți și tăind complet fluxul de „oxigen financiar” către Republica Weimar.
Dar un miracol financiar a avut loc cu partidul nazist: în septembrie 1930, ca urmare a unor donații mari de la Thyssen, ‘I.G. Farben’ și de la industriașul Emil Kirdorf (care era un susținător ferm al lui Adolf Hitler), partidul nazist a obținut 6,4 milioane de voturi și a ocupat locul al doilea în Reichstag, după care au fost activate investiții generoase din străinătate.
Principala legătură între marii industriași germani și finanțatorii străini, a devenit H. Schacht.
Acordul secret din anul 1932: Wall Street finanțează partidul nazist al lui Hitler
La 4 ianuarie 1932, a avut loc o întâlnire între finanțatorul britanic Montagu Norman (guvernatorul Băncii Angliei), Adolf Hitler și Franz Von Papen (care a devenit cancelar câteva luni mai târziu, în mai 1932). În cadrul acestei întâlniri, s-a ajuns la un acord privind finanțarea Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei (NSDAP sau Partidul Nazist).
La această reuniune au participat, de asemenea, factori de decizie politică din SUA și frații Dulles, lucru pe care biografii acestora nu le place să îl menționeze.
Un an mai târziu, la 14 ianuarie 1933, a avut loc o altă întâlnire între Adolph Hitler, finanțistul Germaniei, baronul Kurt von Schroeder, cancelarul Franz von Papen și consilierul economic al lui Hitler, Wilhelm Keppler, în cadrul căreia programul lui Hitler a fost aprobat în totalitate.
Aici s-a rezolvat în cele din urmă problema transferului de putere către naziști, iar la 30 ianuarie 1933 Hitler a devenit cancelar. A început astfel punerea în aplicare a celei de-a patra etape a strategiei.
Atitudinea elitelor conducătoare anglo-americane în raport cu noul guvern nazist a fost foarte înțelegătoare.
Atunci când Hitler a refuzat să plătească reparațiile, ceea ce, firește, a pus sub semnul întrebării plata datoriilor de război, nici Marea Britanie, nici Franța nu i-au arătat pretențiile de plată.
Mai mult, după vizita sa în Statele Unite din mai 1933, H. Schacht a redevenit șeful Reichsbank, iar după întâlnirea sa cu președintele american și cu marii bancheri de pe Wall Street, America a alocat Germaniei noi împrumuturi în valoare totală de 1 miliard de dolari.
În iunie, în timpul unei călătorii la Londra și a unei întâlniri cu Montagu Norman, Schacht a solicitat, de asemenea, un împrumut britanic de 2 miliarde de dolari, precum și o reducere și încetare a plăților pentru împrumuturile vechi.
Astfel, naziștii au obținut ceea ce nu au putut obține cu guvernul anterior.
În vara anului 1934, Marea Britanie a semnat acordul de transfer anglo-german, care a devenit unul dintre fundamentele politicii britanice față de cel de-al Treilea Reich, iar la sfârșitul anilor 1930, Germania a devenit principalul partener comercial al Angliei.
Banca Schroeder a devenit principalul agent al Germaniei în Marea Britanie, iar în anul 1936, biroul său din New York s-a asociat cu Rockefeller pentru a crea banca de investiții ‘Schroeder, Rockefeller & Co.’, pe care Times Magazine a numit-o ‘axa de propagandă economică a axei Berlin-Roma’.
După cum Hitler însuși a recunoscut, el și-a conceput planul său de patru ani pe baza împrumuturilor financiare străine, așa că acest lucru nu i-a inspirat niciodată cea mai mică îngrijorare.
În august 1934, compania americană Standard Oil [deținută de Rockefeller] din Germania a achiziționat 730.000 de acri de teren și a construit mari rafinării de petrol care au aprovizionat naziștii cu petrol. În același timp, Germania a primit în secret din Statele Unite cele mai moderne echipamente pentru fabricile de avioane, care urmau să înceapă producția de avioane germane.
Germania a primit un număr mare de brevete militare de la firmele americane ‘Pratt and Whitney’, ‘Douglas’, ‘Curtis Wright’, iar tehnologia americană a construit ‘Junkers-87’. În anul 1941, când cel de-al Doilea Război Mondial făcea ravagii, investițiile americane în economia Germaniei se ridicau la 475 de milioane de dolari. ‘Standard oil’ a investit – 120 de milioane de dolari, ‘General Motors’ – 35 de milioane de dolari, ITT – 30 de milioane de dolari, iar Ford – 17,5 milioane de dolari.
Strânsa cooperare financiară și economică dintre cercurile de afaceri anglo-americane și cele naziste a fost fundalul pe fondul căruia, în anii 1930, o politică de reconciliere a dus la cel de-al Doilea Război Mondial.
Astăzi, elitele financiare ale lumii au pus în aplicare Marea Depresiune 2.0 [2008], cu o tranziție ulterioară către o ‘Noua Ordine Mondială’.
Iuri Rubtsov este doctor în științe istorice, academician al Academiei ruse de științe militare și membru al Asociației internaționale a istoricilor celui de-al Doilea Război Mondial.
Traducere din limba rusă (în limba engleză) de Ollie Richardson pentru Fort Russ. (referințele nu sunt disponibile în această versiune a articolului)
ru-polit.livejournal (articolul original din anul 2009)
Comentariu saccsiv:
Consider textul util deoarece demonstreaza ca varianta cu care a fost indoctrinata opinia publica, precum ca Germania s-a ridicat din dezastrul in care era dupa primul razboi mondial doar construind autostrazi, este falsa prin omisiunile esentiale.
In completarea articolului de mai sus (pentru o mai buna intelegere a evenimentelor, ele vor fi prezentate cronologic):
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
1 comment