Saccsiv – Weblog

29 mai 1453: CADEREA CONSTANTINOPOLULUI. Constantinopolul nu ar fi cazut daca in aceasta cetate ar fi existat 5 crestini adevarati?

Posted in CONSTANTINOPOL by saccsiv on Mai 29, 2014

(more…)

Anunțuri

DE CE A CAZUT CONSTANTINOPOLUL? (marti, 29 mai 1453) Din doua rele, care era mai rea? Un Constantinopol catolic sau unul turcesc?

Posted in CONSTANTINOPOL by saccsiv on Mai 29, 2012

   Cititi va rog cu rabdare articolul Căderea Constantinopolului scris de Bogdan Mateciuc.

Imperiul în vremea lui Iustinian, veacul al şaselea

„Imperiul” în 1453

In continuare voi relua articolul de anul trecut DE CE A CAZUT CONSTANTINOPOLUL? (marti, 29 mai 1453) Din doua rele, care era mai rea? Un Constantinopol catolic sau unul turcesc?:
(more…)

Sfantul Constantin cel Mare – etnic si spiritual a fost straroman in cel mai clasic sens al cuvantului

Posted in BIZANT, Constantin cel Mare, CONSTANTINOPOL, Romania by saccsiv on Mai 21, 2012

   Cum astazi ii pomenim pe Sfintii Constantin si Elena , voi relua articolul  ROMANIA = Imperiul Roman cu capitala la Bizant? Un text de Preot Mihai-Andrei Aldea (aparut initial pe Foaia Nationala):

Constantin cel Mare, Sfântul Constantin cel Mare, a fost şi rămâne una dintre cele mai mari personalităţi ale Istoriei. Etnic şi spiritual a fost străromân în cel mai clasic sens al cuvântului. Sau, cu alte cuvinte, el este primul – şi probabil cel mai mare – domnitor român1. Crescut pentru a sluji şi – posibilitatea nu se excludea niciodată în marile familii – pentru a conduce Imperiul Roman, cu multiple legături tracice – atât de sânge cât şi spirituale – convertit la Ortodoxie, dar păstrând în permanenţă o linie diplomatică necesară, totuşi fără a se depărta de Dumnezeu, sinteză a geniului diplomatic şi organizatoric roman şi a entuziasmului şi misticismului traco-ilir, Sfântul Constantin cel Mare rămâne o pildă de neegalat în toată istoria civilizaţiei creştine. (Tocmai de aceea este şi ponegrit şi antipatizat de cei ce se opun lui Dumnezeu). El s-a născut la Niş şi a crescut în complexul mediu al traco-romanilor şi protoromânilor aflaţi la putere în Imperiu. Ca sugestiv exemplu al sus-amintitei complexităţi este faptul că a trebuit, atunci când tatăl lacom de putere şi-a abandonat soţia – pe Sfânta Elena – să se obişnuiască a trăi între mama vitregă, fiică a lui Maximianus Hercules (deci tot traco-romană) şi mama sa adevărată. Este de mirare cum, în aceste condiţii vitrege, a izbutit să devină creştin, şi încă unul de asemenea impresionantă dimensiune spirituală. Desigur, nu trebuie să idealizăm în stil pietist imaginea Sfântului Constantin. Drumul său către Hristos a fost, ca la aproape absolut toţi oamenii, un drum lung şi greu în care ispitele au fost multe. El a fost multă vreme influenţat de religia tatălui său – pe care sigur, dincolo de nedreptatea făcută mamei sale, l-a iubit şi admirat. Dar în final nu doar a acceptat creştinismul, ci s-a făcut şi propovăduitor al acestuia în tot Imperiul. Şi este cazul să subliniem faptul că a fost propovăduitor al creştinismului, nu persecutor al altor religii. El nu a impus credinţa sa nimănui, chiar dacă şi-a susţinut-o pe a sa şi s-a străduit să creeze armonie între feluritele religii din Imperiu. Introducerea elementelor creştine a făcut-o treptat şi cu multă diplomaţie, evitând tulburările, pe care le considera primejdioase pentru Imperiu2. Acest lucru dovedeşte de altfel şi realitatea şi vechimea adeziunii sale la creştinism.

În acelaşi timp însă a avut grijă şi să îşi îndeplinească îndatoririle creştineşti personale. Să nu uităm că mult admirata biserică Sf. Petru din Roma i se datorează, ca şi cea din Lateran, ca şi Biserica Sfântului Mormânt (a Învierii) din Ierusalim, cea a Naşterii Domnului din Bethleem şi cea a Înălţării de pe Muntele Măslinilor. Tot el a ridicat şi alte locaşuri sfinte la Cirta (Numidia), Nicomedia şi Antiohia şi le-a înzestrat cu mari averi. Alte biserici deosebit de frumoase a ridicat în Bizanţ, cea mai vestită fiind biserica Sfinţilor Apostoli3.

Dar ceea ce conferă domniei sale o semnificaţie care este superioară pentru noi, Românii, celei general creştine, este acel act uimitor al mutării capitalei de la Roma la Bizanţul tracic. Mutarea capitalei are o semnificaţie aparte. Constantin cel Mare nu a fost singurul împărat ce ar fi avut nevoie de un post de conducere mai bine plasat decât Roma. Mai mult, au fost împăraţi care, prin aşezarea preferenţială într-o anumită localitate, fie ea Săruna (Salonic), Sirmium sau alta, au transformat respectiva localitate într-un fel de capitală personală4. Gesturile acestea erau totuşi extrem de limitate, neavând un caracter oficial şi fiind puţin durabile. Constantin a fost singurul care a îndrăznit să facă acest gest incredibil: să mute capitala Imperiului Roman de la Roma în alt oraş al Imperiului. Roma era Oraşul, era Capitala; toate drumurile duceau la Roma. Cum să o înlocuieşti? Cu ce?
(more…)

DE CE A CAZUT CONSTANTINOPOLUL? (marti, 29 mai 1453) Din doua rele, care era mai rea? Un Constantinopol catolic sau unul turcesc?

Posted in CONSTANTINOPOL, ORTODOXIE by saccsiv on Iunie 1, 2011

O istorie a imperiului gasiti in articolul din 2008:

555 DE ANI DE LA CĂDEREA CONSTANTINOPOLULUI

   Iata ce putem citi la Caderea Constantinopolului – dezvaluiri noi:

Acum catva timp scriam in urmatorul mesaj cuvintele pustnicului Proclu:

http://groups.yahoo.com/group/credinta_ortodoxa/message/3866

* Constantinopolul nu ar fi cazut daca in aceasta cetate ar fi existat 5 crestini adevarati.

* Patriarhul Ghenadie a cerut rasplata de la sultan oprirea prigoanei impotriva grecilor

* Aceasta marturie adevereste starea jalnica si vrednica de plans a poporului si clerului din vremea aceea

Arhimandritul Filothei Zervakos (1884-1980)

Sa ne pocaim sincer, pentru a ne mantui

Primul patriarh de dupa cucerirea Constantinopolului, Ghenadie si dascalul acestuia, Iosif Vrienie

Povestire vrednica de luat aminte

Cand eram copil de doisprezece ani, am auzit de la unchiul meu, parintele Dimitrie Skaliotis, urmatoarea povestire, pe care acesta a auzit-o de la unchiul tatalui sau, care a fost mult timp arhimandrit al Patriarhiei.

Cand Constantinopolul a fost cucerit de turci, cotropitorul Mohamed al II-lea s-a instalat in palatele imparatilor bizantini, bucurandu-se pentru biruintele si jafurile armatelor sale. Intr-o zi a asezat masa oficiala pentru mai-marii trupelor lui aghiotanti, generali si ofiteri superiori. In vreme ce ospatul incepuse, intorcandu-se spre peretele camerei, a avut o descoperire, o mana goala cu palma si cele cinci degete deschise. Inspaimantat, i-a intrebat pe cei de la masa daca si ei vad acest lucru, si ce sa insemne oare? Au raspuns ca vad si ei, dar ce inseamna nu stiu.

Sultanul era nedumerit si a cerut sa i se spuna semnificatia acelei vederi. Unii i-au spus sa caute ghicitori si vrajitori, caci aceia ii vor putea arata semnificatia. Sultanul a chemat la el pe multi otomani si arabi care se ocupau cu vrajitoria, dar nimeni nu-i putea descoperi ce semnifica descoperirea pe care a avut-o. Vazand bucatarul sultanului, care era grec, dar credincios si iubit de acela, ca sultanul e suparat si trist, caci nu o data, ci de multe ori, a vazut mana goala cu degetele deschise, ii spuse:

–         Cauta un crestin sfant, pentru ca numai acela iti va putea descoperi semnificatia acestei vederi.

Intr-adevar, sultanul a cercetat indata si i-a intrebat pe multi crestin daca cunosc pe vreun om sfant, fagaduindu-le acestora ca vor primi rasplata bogata in schimb. Atunci cativa crestini i-au spus:

–         Noi il stim de sfant pe inteleptul Gheorghe Scholarul (scholari se numeau cei care studiau teologia si filozofia adevarata, cercetarii Sfintelor Scripturi).

Sultanul a poruncit sa-l gaseasca indata, l-a chemat si i-a zis:

–         Daca vei putea sa-mi descoperi semnificatia celor cinci degete ale mainii pe care o vad, iti voi da tot ce-mi vei cere.

Iar inteleptul Gheorghe i-a raspuns lui Mahomed al II-lea:

–         Prea inalte, eu cu puterea, cunostinta si intelepciunea mea nu pot talcui descoperirea ta, doar adevaratul Dumnezeu in care cred si pe care Il slavesc mi-o poate dezvalui. Da-mi, te rog, un ragaz de sapte zile ca sa postesc si sa ma rog lui Dumnezeu sa mi-o descopere.

Sultanului i-au placut vorbele inteleptului Gheorghe si i-a dat ragazul cerut. Dupa ce au trecut sapte zile, acela a aparut in fata sultanului si i-a zis cu indrazneala:

–         Domnul si Dumnezeul meu, la Care m-am rugat si pe care il slavesc, Care ne-a fagadut ca ne va da tot ce-I vom cere cu credinta, daca este spre folosul sufletului nostru, mi-a descoperit semnificatia vederii tale. Cunoaste, asadar, prea inalte sultan, ca cele cinci degete ale mainii pe care o vezi inseamna ca n-ai fi intrat in acest oras daca in el ar fi existat cinci crestini adevarati.

Imparatului i-a placut explicatia lui Gheorghe Scholarul si i-a zis:

–         Intrucat te vad intelept si mi-ai dezlegat nedumerirea alungandu-mi tristetea, cere-mi orice vrei si sunt gata sa-ti ofer.

Si Gheorghe a spus:

–         Un lucru cer de la tine, prea inalte, sa dai porunca severa ostasilor tai sa inceteze crimele impotriva grecilor, torturile, prigoanele, talhariile si jafurile.

Si Mohamed a dat imediat porunca si l-a numit pe Gheorghe carmuitor al natiei sale, si i-a dat putere ca, cati dintre greci sufera nedreptati din partea turcilor, sa i se adreseze lui, si el sa-i spuna sultanului. Din ceasul acela au inceput sa se imputineze chinurile si suferintele crestinilor. In continuare, Mohamed a incuviintat sa fie hirotonit un patriarh, cu numele Ghenadie. I-a dat mari cinstiri patriarhului Ghenadie, i-a asezat masa la palat si dupa aceea l-a condos afara in curte, i-a daruit un cal ales, cum se obisnuia printre imparati, si le-a poruncit tuturor conducatorilor curtii sa-l insoteasca in procesiune, unii mergand inaintea lui, iar altii in urma, pana la biserica Sfintilor Apostoli.

Si in felul acesta, cu ajutorul si harul lui Dumnezeu, si cu credinta, cumpatarea si intelepciunea patriarhului Ghenadie, elenismul si crestinismul ortodox au fost salvate.
(more…)