Saccsiv – Weblog

Dumnezeu n-a ingaduit furtul moastelor Sfantului NECTARIE si trei dintre hoti au fost prinsi la doar 100 de metri de Manastirea Radu Voda

Posted in Manastirea RADU VODA, Sfantului NECTARIE din Eghina by saccsiv on Mai 5, 2010

 

   Citez din articolul Patru hoţi au furat moaştele Sfântului Nectarie. Trei, deja prinşi:

   Patru persoane au furat, miercuri dimineaţă, moaştele Sfântului Nectarie din Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti. Hoţii nu au neglijat nici banii din cutia milei. Trei dintre hoţii implicaţi au fost deja reţinuţi, fiind prinşi la scurt timp de poliţiştii Secţiei 14, a anunţat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan.O a patra persoană, care a reuşit să fugă, a fost identificată şi este căutată la această oră de poliţişti.
   Jaful a avut loc în jurul orei 4.00, cele patru persoane forţând uşa Mănăstirii Radu Vodă din centrul Capitalei, de unde au luat moaştele Sfântului Nectarie şi o sumă mică de bani găsită în lăcaşul de cult. Trei dintre hoţi fiind  prinşi la scurt timp. O a patra persoană, care a reuşit să fugă, a fost identificată şi este căutată la această oră de poliţişti. Potrivit oficialilor Poliţiei Capitalei, hoţii au furat şi banii din cutia milei.         

   „Au pătruns în biserică prin forţarea uşii, au sustras o pungă în care se afla o sumă mică de bani şi moaştele Sfântului. Trei au fost prinşi şi arestaţi după aproximativ 100 de metri de echipajele Secţiei 14. Cel de-al patrulea a reuşit să scape, însă cunoaştem identitatea sa”, a declarat Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Politiei Capitalei.

   Prejudiciul a fost recuperat integral, iar moaştele nu au fost deteriorate, ele fiind predate Bisericii Radu Vodă.
    O parte din moaştele Sfântului Nectarie este ţinută din anul 2000 la Mănăstirea Radu Vodă care îl are ca protector. Părticele din moaştele Sfântului Nectarie, dăruite stareţiei în 2001, sunt aşezate într-o raclă în partea dreaptă a bisericii, sub un baldachin. Sfântul Nectarie a trăit în Grecia, între anii 1846 şi 1921. Pe timpul vieţii, el s-a remarcat prin numeroase vindecări miraculoase de cancer.
   Furtul nu moaşte de sfinţi nu constituie o premieră în România. În primăvara lui 2007 din Catedrala Giurgiu, hoţii au furat din lăcaşul de cult mai multe obiecte, fără a ştii însă că printre bunurile furate se afla şi o părticică din Moaştele Sfântului Gheorghe.

   În 1993, doi hoţi au furat din Mănăstirea Sfântului Gheorghe Nou din Bucureşti, moaştele mâinii Sfântului Nicolae, ei fiind atraşi mai degrabă de răcliţa de aur de 24 de karate în care se aflau sfintele oseminte.

   Comentariu saccsiv:

   De fapt, Sfântul Nectarie din Eghina a trait intre 1846 si 1920 si este praznuit la 9 noiembrie.

   Referitor la episodul din 1993, doi hoti au patruns in toiul noptii in biserica si au furat sipetul cu moastele, cat si epitaful brodat cu fir de aur de la mormantul voievodului martir Constantin Brancoveanul, din interiorul lacasului, cu intentia sa le comercializeze. Cei doi hoti au taiat caseta de aur, dar au fost prinsi, judecati si condamnati pentru fapta lor. Mana Sfantului Nicolae a fost reasezata intr-o ladita de argint, unde se odihneste intru Domnul si azi si poate fi venerata de pelerini. Epitaful a fost si el recuperat si asezat la locul lui in biserica. La catva timp de la cele intamplate, unul din hotii care au furat sfintele moaste a murit in inchisoare, chiar in ziua de 6 decembrie, de Sfantul Nicolae.

Anunțuri