Saccsiv – Weblog

Richard N. Haass, preşedintele COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS despre IRAN: Enough Is Enough

Posted in Council on Foreign Relations, IRAN, RICHARD N. HAASS by saccsiv on Ianuarie 30, 2010

   Citez din articolul Enough Is Enough:

   Iată de ce nu mai putem rămâne indiferenţi faţă de eforturile pentru schimbarea regimului în Iran.

   Două şcoli de gândire au concurat în mod tradiţional pentru a determina felul în care America ar trebui să se raporteze la lume. Realiştii consideră că ar trebui să ne pese cel mai mult de ceea ce statele fac în afara graniţelor acestora – adică influenţarea politicii lor externe ar trebui să fie o prioritate pentru Washington. Neoconservatorii adesea susţin contrariul: ei cred că ceea ce contează cel mai mult este natura/tipul ţărilor celorlalte, ceea ce se întâmplă pe plan intern, în interiorul graniţelor. Neoconservatorii consideră că atât din motive morale, cât şi pentru că democraţiilor (cel puţin cele mature) îşi tratează vecinii mai bine decât regimurile autoritare.

   Eu sunt un realist, pe motiv că excluderea regimurilor şi înlocuirea lor cu ceva mai bun este mai uşor de spus decât de făcut. Mai cred şi că Washington, în majoritatea cazurilor, nu îşi permite luxul de a încerca. Statele Unite trebuie, spre exemplu, să lucreze cu China nedemocrată pentru a înfrâna Coreea de Nord şi cu autocrata Rusie pentru a reduce şi de o parte şi de alta arsenalul nuclear. Această dezbatere este departe de a fi academică. Este miezul a ceea este foarte probabil să devină cea mai irezistibilă poveste internaţională a lui 2010: Iran.

   În urma atacurlor de la 11 septembrie, administraţia Bush a judecat greşit că Iran era foarte aproape de izbucnirea unei revoluţii şi a decis că prin confruntarea directă cu Teheranul, va provoca sfârşitul unui guvern ticălos, care urma să fie curând inghiţit de valurile istoriei. Drept rezultat, o oportunitate importantă pentru limitarea programului nuclear iranian s-ar putea să se fi pierdut. Administraţia Obama, care i-a urmat, a schimbat această abordare şi şi-a exprimat bunăvoinţa spre a discuta cu Iran fără condiţii împuse în prealabil. Acest preşedinte (asemenea lui George H.W. Bush, ai cărui emisari s-au întâlnit cu lideri chinezi la scurt timp după protestele din Piaţa Tiananmen) este croit mai aproape de modelul realist. Diplomaţia şi alte negocieri nu sunt văzute ca favoruri acordate ci ca instrumente pentru a crea un angajament. Celelalte opţiuni – folosirea forţei militare împotriva instalaţiilor nucleare iraniene sau coexistenţa cu o bombă nucleară iraniană – au fost considerate ca fiind extraordinar de neatractive. Iar dacă diplomaţia ar fi dat greş, a motivat Obama, ar fi fost cu mult mai uşor să obţină sprijin intern şi internaţional pentru sancţiuni mai violente. La acea vreme, am fost de acord cu el.

   M-am răzgândit. Discuţiile despre problema nucleară nu duc nicăieri. Iranienii par a fi concentraţi asupra producerii unei arme nucleare; altfel nu există nicio altă explicaţie pentru staţia secretă de uraniu îmbogăţit din apropierea oraşului sfânt Qum. Din fericire, programul lor nuclear pare să se fi lovit de nişte probleme tehnice, care amână nevoia de a decide dacă este sau nu nevoie să fie lansată o lovitură preventivă. În schimb, ar trebui să ne concentrăm asupra unui alt fapt: Iran ar putea fi mai aproape ca oricând de o schimbare politică profundă, de la vremea izgonirii Shah-ului acum 30 de ani.

   Autorităţile au exagerat în manipularea lor evidentă a alegerilor prezidenţiale din iunie, anul trecut, şi apoi au înrăutăţit situaţia prin reprimarea brutală a celor care au protestat. Liderul suprem Ayatollah Ali Khamenei şi-a pierdut o mare parte din legitimitate, la fel ca preşedintele “ales”, Mahmoud Ahmadinejad. Opoziţia, formată din Mişcarea Verde, a devenit mai numeroasă şi mai puternică decât au prevăzut mulţi.

   Statele Unite, guvernele europene şi alţii ar trebui să-şi schimbe politica cu privire la Iran spre a creşte şansele schimbării politice. Liderii ar trebui să vorbească deschis în numele poporului iranian şi pentru drepturile acestuia. Preşedintele Obama a făcut asta pe 28 Decembrie, după ce câţiva protestatari au fost omorâţi în ziua sfântă Shia a Ashura şi ar trebui să mai facă asta încă o dată. Aşa ar trebui să procedeze şi liderii congresului şi ai lumii. Gărzile Revoluţionare iraniene ar trebui scoase în evidenţă pentru sancţiunile aplicate. Liste ale însemnatelor posesiuni financiare ale acestora pot fi publicate pe Internet. SUA ar trebui să exercite presiune asupra Uniunii Europene şi celorlalţi pentru a nu face comerţ sau furniza finanţe entităţilor controlate de către Gărzi. Amintind doar un exemplu: Gărzile Revoluţionare deţin în prezent o cotă de acţiuni majoritară din principala companie de telecomunicaţii din Iran; nicio companie nu ar trebui să-i furnizeze tehnologia de a bloca sau monitoriza accesul la Internet.

   Noi fonduri sunt stopate pentru proiectul realizat la Universitatea din Yale, care oferă documentaţia pentru abuzurile din Iran. Dacă guvernul SUA nu îşi schimba decizia de a nu furniza banii necesari, atunci o fundaţie a unor indivizi bogaţi ar trebui să o facă. Un astfel de registru ar putea împiedica unii membri ai Gărzilor sau ai puternicei miliţii Basij pe care o controlează să atace sau să tortureze membri ai opoziţiei. Şi chiar dacă nu, gestul va trimite semnale iranienilor că lumea ia aminte la lupta lor.

   Este esenţial să susţinem ceea ce oamenii din Iran ştiu. Cei din afară ar putea ajuta la furnizarea accesului la Internet, mediumul care ar putea fi cel mai important mijloc pentru a aduce informaţia în Iran şi pentru a facilita comunicarea pentru cei din opoziţie. Opoziţia are de asemenea nevoie de sprijin financiar din partea diasporei iraniene, pentru ca dizidenţii să poată rămâne activi politic după ce şi-au pierdut slujbele.

   La fel de important ca ceea ce este e de făcut este şi ceea ce trebuie evitat. Congresmenii şi cei din administraţie ar trebui să evite întâlnirile cu regimul. Oricare ajutor dat opoziţiei iraniene ar trebui să nu fie de factură violentă. Opoziţia iraniană ar trebui să fie sprijinită de către guvernele occidentale, nu conduse. În această înclinaţie, cei din afară ar trebui să îşi înfrâneze tendinţa de a articula obiective politice specifice, în afară de cele care sprijină democraţia şi o încetare a violenţei şi detenţiei ilegale. Sancţiunile pentru importurile şi rafinarea de benzină, care sunt dezbătute la acest moment în Congres, ar trebui continuate la ONU pentru ca atenţia internaţională să nu fie distrasă de la ilegalitatea comportamentului Iranului faţă de legalitatea sancţiunilor unilaterale realizate de SUA. Negocierile la nivel de lucru asupra problemei nucleare ar rebui să continue. Dar, dacă se ajunge la un neaşteptat progres, recompensa Iranului ar trebui limitată. Normalizarea totală a relaţiilor ar trebui legată de o reformă semnificativă a politicii Iranului şi o încetare a suportului oferit de Teheran pentru terorism.

   Criticii ar spune că promovarea schimbării regimului ar încuraja autorităţile iraniene să acuze opoziţia că este un pion al Occidentului. Dar regimul deja face asta. Cei din afară, străinii, ar trebui să acţioneze pentru întărirea opoziţiei şi pentru a adânci fisurile dintre conducători. Acest proces este în desfăşurare, şi cât timp va dura, promite prima şansă după decenii spre a ajunge la un Iran care, chiar dacă nu este o ţară model, va acţiona cu siguranţă mai bine pe plan intern şi extern. Chiar şi un realist ar trebui să recunoască faptul că este o oportunitate care nu trebuie ratată.

   Haas, preşedinte al Consiliului de Relaţii Externe, este autorul “Război din necesitate, război ales: memorii ale celor două războaie din Irak”.

   Cititi va rog si:

Obama recunoaste implicarea CIA in rasturnarea de guvern din 1953 din Iran. Care este semnificatia discursului sau de la Cairo?

Va fi folosit Iranul pentru declansarea celui de al treilea razboi mondial? Elemente esentiale din istoria sa contemporana (ce nu apar insa in marea mass-medie actuala)

VIDEO – BRENT SCOWCROFT (fost US National Security Adviser): SUA are agenti secreti ce lucreaza in Iran

VIDEO: Cum mass-media occidentala sustine revolutia verde din Iran

VIDEO: tulburarile din IRAN sunt un plan CIA?

   COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS a fost creat in 1921, primul ei director fiind Paul Warburg (membru al celebrei familii de bancheri evrei, unul din fondatorii Federal Reserve). Cei care au stapanit consiliul inca de la inceput sunt Rockefeller family, la infiintarea lui prin John D. Rockefeller, Jr. care l-a si finantat enorm. Finantarile au continuat prin Rockefeller Brothers Fund. In 1949 David Rockefeller devine cel mai tanar director al Council on Foreign Relations, pe care de atunci il stapaneste. A initiat si pregatit figuri importante ale politicii internationale americane, TOTI obligatoriu membri ai consiliului. Printre ultimii: Condoleezza Rice si vice presidintele Dick Cheney. In crearea sa au avut interes si cei de la Morgan.

   Consiliul publica bilunarul Foreign Affairs . Evreul Elihu Root, cel ce fusese primul presedinte al Council on Foreign Relations spunea despre publicatie ca este un ghid pentru opinia publica.

   Consiliul este strans legat de David Rockefeller Studies Program.

   Joseph Kraft fost membru CFR si Trilateral Commission spune despre consiliu ca este Power Elite, condus de oameni cu interese si viziuni similare ce creaza evenimente de pe pozitii invulnerabile aflate in spatele “scenei”. 

   Cititi va rog si:

COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS, istoric si lista membrilor (A-D)

NE PUTEM PREGATI DE RAZBOI. Analiza unui document marca Brookings Institute (think tank ROCKEFELLER) despre IRAN …

 

Anunțuri

Personalitati si organizatii: RICHARD N. HAASS (Richard Nathan Haass)

Posted in Bilderberg, Grupul Bilderberg, RICHARD N. HAASS by saccsiv on Mai 13, 2009

Foto: http://www.shatteringdenial.com/images/06/haas0603.jpg

   Richard Nathan Haass (1951-), participant Bilderberg Group , presedinte Council on Foreign Relations, fost  Director of Policy Planning. Membru Comisia Trilaterala si Brookings Institution.