SACCSIV – blog ortodox

De la ONU si pana la Mircea Badea: Omenirea va intra in colaps deoarece suntem sapte miliarde in 2011. Ghici cand a izbucnit isteria

Posted in CONTROLUL POPULATIEI, MIRCEA BADEA, ONU, ROCKEFELLER by saccsiv on Iulie 14, 2011

Citez din articolul Omenirea, în pragul colapsului demografic: şapte miliarde în 2011:

De Ziua mondială a populaţiei, care a fost celebrată în 11 iulie, ONU a încercat să atragă atenţia opiniei publice mondiale asupra suprapopulării planetei, ceea ce o ameninţă cu un dezastru planetar: peste câteva decenii, oamenii se vor confrunta cu o lipsă acută de alimente, apă şi chiar aer, transmite Reuters.

Într-un raport publicat pe site-ul său, ONU semnalează că până la sfârşitul acestui an, populaţia lumii va atinge 7 miliarde de oameni, iar către 2023 – 8 miliarde. O astfel de situaţie va afecta negativ nivelul de trai al oamenilor. Deja 925 de milioane de persoane suferă de foame pe mapamond.
Conform previziunilor oamenilor de ştiinţă americani, până în 2050, populaţia pământului ar putea ajunge la 9 miliarde de persoane, iar atunci oamenii vor începe să se lupte la propriu între ei pentru hrană.
Într-un discurs rostit cu această ocazie, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, subliniază: ‘Avem destulă mâncare pentru a hrăni toată lumea şi, totuşi, un miliard de oameni suferă de foame.Bolile şi epidemiile continuă să se răspândească în pofida progreselor ştiinţei şi medicinei.Conflictele, războaiele şi cursa înarmărilor seamănă moarte şi suferinţă’.

Ban Ki -moon şi-a exprimat speranţa că mişcările de masă populare, cum ar fi ‘primăvara arabă’ vor pune capăt tuturor acestor inegalităţi. ‘În acest an am văzut cum o putere populară gigantică poate învinge tirania şi disperarea, cerând să se facă dreptate’, subliniază el în discurs.
Lideri mondiali în creşterea populaţiei sunt ţările în curs de dezvoltare, cărora le revin 95% din creşterea populaţiei pe glob.În viitorul apropiat, cel mai populat stat va fi India, în timp ce în ţările dezvoltate şi în Europa numărul populaţiei va continua să scadă.

Comentariu saccsiv:
(more…)

Anunțuri

VIDEO (si transcriptul): DAVID ROCKEFELLER despre CONTROLUL POPULATIEI

Posted in CONTROLUL POPULATIEI, David Rockefeller by saccsiv on Iunie 23, 2010

   Iata si transcriptul:

Ironic cum inovatiile noastre care imbunatatesc viata creeaza probleme noi care ne vor duce la un dezastru alarmant si catastrofic. Si aici este dilema pe care toti o avem de infruntat. Sa va dau exemple. Imbunatatirea sistemului public de sanatate a dus ca moartea infantila sa scada cu 60%  in ultimii 40 de ani. In acelasi timp speranta de viata a crescut de la 46 in anii ‘50 la 63 de ani azi. Asta este o realizare pe care noi ca indivizi nu putem decat s-o aplaudam. Si totusi rezultatul acestor masuri positive este ca populatia lumii a crescut in aceasta perioada scurta geometric la aproape 6 miliarde si poate foarte usor  sa ajunga la 8 miliarde pina in anul 2020. Impactul negative al cresterii populatiei asupra ecosistemului planetei noastre este evident.

Ce propui pentru Natiunile Unite sa poata rezolva supra popularea?

Exploatarea continua care este in crestere, a resurselor energetice si a apei, este un motiv de ingrijorare. Produsele toxice ale industriei extinse pe scara larga au crescut poluarea atmosferica la nivele periculoase. Numai daca natiunile decid sa lucreze impreuna asupra acestor probleme care depasesc granitele lor, impuse de cresterea populatiei, consumul resurselor fara masura si degradarea mediului, persepectivele unei vieti decente pe planeta noastra n-ar fi amenintate.

Intalinirea recenta a Natiunilor Unite din Cairo s-a concentrat pe una din aceste probleme cheie: cresterea populatiei. Dar controversa pe care am aratat-o la conferinta ilustreaza problema unor noi frane care pot apare din pricina unor chestiuni care se diferenteaza foarte mult si care au dimensiuni morale profunde. Natiunile Unite pot si ar trebui sa joace un rol esential in ajutorul acordat lumii de a gasi o solutie satisfacatoare pentru stabilizarea cresterii populatiei lumii si stimularea dezvoltarii economice intr-un mod care sa fie sensibil la considerente morale si religioase.

Cresterea economica este bineinteles o variabila in corolarul cresterii populatiei si este esentiala pentru a impune standardele de viata. Dar fara o coordonare atenta  pentru a limita cresterea economica, aceasta va pune in pericol mediul. Acesta a fost principalul subiect de discutie in Rio de Janeiro, in legatura cu mediul in urma cu doi ani. Discutia s-a concentrat asupra cresterii care sa se mentina in echilibru si dezvoltarea globala. S-a subliniat  ca cresterea se realizeaza cel mai eficient  de catre sectorul privat si ca regularizarea procesului la nivelul guvernelor nationale si la nivelul gruparilor internationale este necesara si ca inca o data , Natiunile Unite trebuie sa fie parte din catalizatori si sa coordoneze acest process.

David Rockefeller si Natiunile unite sunt raul in persoana. Sunt sigur ca ei lucreaza sau au un plan pentru a mentine populatia la un anumit nivel. Acele planuri sunt sigur ca nu sunt spre binele marii majoritati ai oamenilor de pe planeta asta. Nu vreau sa astept sa vad acele planuri. Tu vrei? Trezeste-te! Timpul se scurge!

   Comentariu saccsiv:

   Cum conferinta despre mediu de la Rio de Janeiro a avut loc in 1992, putem considera ca inregistrarea de mai sus a fost facuta in 1994.

   Aceasta sinistra familie este preocupata demult de uciderea de prunci nenascuti. Sa facem o scurta incursiune in istorie:

   In 1916, iubita lui H.G. Wells, evreica Margaret Sanger, a început promovarea eugeniei în SUA. În 1923, Sanger primeşte fonduri masive din partea familiei Rockefeller. Tot ea a fost amica si colaboratoare cu revolutionara Emma Goldman (1869 – 1940)

   John Davison Rockefeller, Jr. a ajutat-o si finantat-o masiv pe Margaret Sanger cu a ei the American Birth Control League, devenita mai tarziu Planned Parenthood (gigantica uzina de avorturi si unul din principalii factori ai promovarii acestui macel) . 

   Clarence J. Gamble, stapanul mega companiei Procter and Gamble a fost foarte activ in uciderea de prunci nenascuti  Fondatorul Pathfinder International. Impreuna cu Margaret Sanger si Robert Latou Dickinson au reusit raspandirea avortului in intreaga SUA , dupa care si-a inceput o intensa activitate de promovare a lui la scara globala .

EUGENIE: instrumentul prin care ELITELE doresc diminuarea drastica a populatiei planetei si transformarea celor ramasi in sclavi

VIDEO (Trailer – subtitrare in limba romana): „BOOD MONEY”, un documentar despre PLANNED PARENTHOOD, uzina de ucis prunci nenascuti

   Pe vremea aceea, motivatia pentru avort era emanciparea femeii. Abia mai tarziu au inventat minciuna suprapopularii:

   John D. Rockefeller III  (1906 – 1978), membru Council on Foreign RelationsForeign Policy Association si Institute of Pacific Relations .

   In cadrul vizitei in Japonia din 1950 pentru concluziile tratatului de pace, intreprinsa impreuna cu secretarul de stat John Foster Dulles, ia contact cu multi lideri locali din toate domeniile importante ale tarii. De asemenea a fost foarte activ in cadrul Asia Society.

   In 1952 fondeaza Population Council.

   Presedinte al Rockefeller Brothers Fund (1940 – 1956) si Rockefeller Foundation .

   In 1967 creaza Asian Cultural Program pentru incurajarea schimburilor culturale dintre extremul orient si vestici .

   La initiativa sa se creaza Lincoln Center (Chamber Music Society of Lincoln Center, Film Society of Lincoln Center, Jazz at Lincoln Center, Juilliard School, Lincoln Center Theater, Metropolitan Opera, New York City Ballet, New York City Opera, New York Philharmonic, New York Public Library for the Performing Arts, School of American Ballet si  Lincoln Center for the Performing Arts, Inc.) , careia ii devine presedinte si pe care o finanteaza masiv .

   Population Council

   Cu toate ca a fost controversat la inceput, avandu-si radacinile in eugenie, consiliul si-a vazut linistit de treaba, devenind cu timpul un gigant in domeniu cu ramificatii in peste 60 de tari. Cel mai important obiectiv al sau este family planning.

   Primul presedinte al ei a fost eugenistul apropiat familiei, Frederick Osborn, autorul Preface to Eugenics (1940), liderul American Eugenics Society si unul din fondatorii Pioneer Fund. Acesta scria in 1968 : “ Scopurile eugenie ar trebui realizate sub alte denumiri decat eugenia “ . 

   Apoi presedintele Nixon a infiintat Commission on Population Growth and the American Future, cunoscuta ca Rockefeller Commission cu Rockefeller presedinte. Presedintele Nixon a dat o importanta mare acestor comisii, creand cadrul legislativ adecvat functinarii lor dar si pentru punerea in practica a hotatarilor luate de acestea. Se considera de neacceptat realizarea previziunilor ca in 2013 populatia SUA sa ajunga la 400 milioane (daca se continua ritmul de atunci al cresterii demografice).

   Ca modalitati importante avute in vedere pentru mentinerea unui numar constant al populatiei se aflau :

   Legalizarea avortului

   Educatia sexuala in scoli

   Equal Rights Amendment – suport financiar masiv:

   NOW and Abortion Rights/Reproductive Issues ( avorturi )

   NOW and Lesbian Rights

   Cititi va rog si:

„IARNA DEMOGRAFICA„ – filmul si completari necesare

VIDEO (animatie) – O mare minciuna: SUPRAPOPULAREA …

Familia ROCKEFELLER, NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL (partea 1)

Familia ROCKEFELLER , NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL (partea 2)

   Actualul patriarh al familiei este David Rockefeller (1915 -), FONDATOR al Bilderberg Group, MEMBRU CONSILIU DE CONDUCERE PE VIATA (din 1954). Membru Bohemian Grove. Seful Rockefeller Foundation si Rockefeller Center

   Cum laude  Harvard University, teza “ Fabian socialism “ .

   Director Carnegie Endowment for International Peace alaturi de Alger Hiss, John Foster Dulles (Central Intelligence Agency), Dwight D. Eisenhower si fondatorul IBM Thomas J. Watson

   In 1946, David Rockefeller devine singurul bancher al familiei (Chase National Bank). Pe atunci presedinte era unchiul sau, Winthrop Aldrich, fiul gigantului Nelson W. Aldrich, si fratele mamei sale, Abby Aldrich. Banca devine Chase Manhattan Bank in 1955, acum denumita  JPMorgan Chase.

   In 1949 devine cel mai tanar director al Council on Foreign Relations, pe care de atunci il stapaneste. A initiat Marshall Plan

   Printre apropiatii lui David: Rothschild, generalul George C. Marshall , membrii Ford family , Bill Clinton , Henry Kissinger, Riley P. Bechtel ( Bechtel Group) , Gianni Agnelli ( Fiat ) , John Loudon ( Royal Dutch-Shell ) , C. Douglas Dillon , David Packard (Hewlett-Packard ) , familia Dulles , Katharine Graham ( Washington Post ) , Brooke Astor ( Astor familyWaldorf-Astoria Hotel ) , Peter G. Peterson ( presedintele Blackstone Group, fost presedinte Council on Foreign Relations) , Arthur Ochs Sulzberger, Jr. ( presedintele New York Times ) .

   Paul Volcker, un apropiat al familiei, a lucrat pentru banca sa, inainte de a deveni presedinte Federal Reserve.

   Banca sa are stranse legaturi cu BANCA MONDIALA. Trei dintre presedintii acesteia, John J. McCloy, Eugene R. Black, Sr. si George Woods au lucrat pentru el. James D. Wolfensohn este chiar asociat apropiat al familiei, fiind director al Rockefeller Foundation si al altor organisme Rockefeller. De asemenea familia a gazduit pe propietatile sale numeroase intalniri regulate cu guvernatori de banci nationale sau ale Bancii Mondiale si FMI. Cititi va rog si articolele:

Instrumente ale crearii GUVERNULUI MONDIAL (partea 1): BANCA MONDIALA

Instrumente ale crearii GUVERNULUI MONDIAL (partea 2): FMI (Fondul Mondial International)

   Un alt apropiat al familiei, Joseph Verner Reed, Jr , a fost asistentul lui Eugene R. Black, Sr. (al carui tata a fost Chairman of the Federal Reserve).

   A dezvoltat legaturi apropiate cu Central Intelligence Agency (CIA) inca din anii ‘ 50. Apropiati ai familiei: Allen Dulles, directorul Richard Helms, Archibald Roosevelt, Jr., Kermit Roosevelt, Jr., William Bundy.

   In vara lui 1964 are o intalnire de doua ore si jumatate cu Nikita Hrusciov. Apoi si cu succesorul sau, Leonid Brejnev

   In 1965, Rockefeller si cativa oameni de afaceri au fondat  Council of the Americas. Principalul lor proiect este North American Free Trade Agreement ( NAFTA ) despre care Henry Kissinger spunea :

   “NAFTA este o piatra de temelie la construirea Noii Ordini Mondiale. “

   In 1973 a fost creata la initiativa sa Comisia Trilaterala. Alti membri fondatori au fost Alan Greenspan si Paul Volcker, ambii fosti capi ai Federal Reserve. De asemenea si Zbigniew Brzezinski, care a fost si director. 

   In mai 1973 Chase Manhattan Bank deschide la Moscova un birou in piata Karl Marx.

   A fost Chairman Overseas Development Council of the US-USSR Trade and Economic Council, Inc. ce a fost fondat in 1973. 

   L-a convins pe presedintele Jimmy Carter sa aprobe intrarea sahului Iranului Mohammad Reza Pahlavi in SUA pentru spitalizare. Aceasta actiune a precipitat criza ostaticilor din Iran. Cititi va rog si articolul:

Va fi folosit Iranul pentru declansarea celui de al treilea razboi mondial? Elemente esentiale din istoria sa contemporana (ce nu apar insa in marea mass-medie actuala)

   In ianuarie 1989, o delegatie a Comisiei Trilaterale, formata din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-presedintele francez Valéry Giscard d’Estaing, bancherul american David Rockefeller si fostul secretar de stal al SUA, Henry Kissinger, s-a intalnit cu Mihail Gorbaciov  pentru a-l convinge ca URSS trebuie sa se integreze în marile institutii financiare ale lumii, GATT, FMI şi Banca Mondiala. Potrivit lui Bukovsky, la un moment dat Giscard d’Estaing a luat cuvantul si i-a spus lui Gorbaciov: “Domnule presedinte, nu pot sa va spun exact cand se va întampla – probabil intr-un interval de 15 ani – dar Europa va fi un stat federal si trebuie sa va pregatiti pentru aceasta.” Bukovsky nu si-a putut retine uimirea fata de capacitatile profetice ale lui d’Estaing:”Asta se intampla in ianuarie 1989, intr-o vreme in care tratatul de la Mastricht din 1992 nici macar nu fusese schitat.

  In 1992, a fost desemnat sa conduca Russian-American Bankers Forum, grup consultativ ce a sfatuit Rusia in privinta modernizarii bancilor. 

   In 2006 a format o echipa cu sefii Goldman Sachs pentru crearea Republicans Who Care.

   JPMorgan a anuntat in toamna ca l-a numit in board-ul sau de consilieri internationali pe Anatoli Ciubais, fost vicepremier cunoscut drept unul dintre principalii artizani ai reformelor economice din Rusia. Ciubais este primul rus care se alatura consultantilor JPMorgan .

   Este actionar majoritar la Atlantic Richfield Petroleum and International Petroleum Corporation ce produce si napalm.     

   Edificator pentru ce are in cap sunt insasi declaratiile sale:

   In august 1973 intr-un articol pentru New Yorker Times, scria:

   “Experimentul social din China lui Mao este unul din cele mai importante si de success din istorie “ 

   Aceasta deoarece si China le-a servit si le serveste drept laborator special de studiu pentru societatea de maine dorita de ei. Cititi va rog si articolul:

CHINA, sinistru laborator al NOII ORDINI MONDIALE

   La Consiliul de Afaceri al Natiunilor Unite, 14 Sept. 1994:

   “ Dar aceasta fereastra de ocazii, în care putem construi o ordine mondiala interdependenta, nu va fi deschisa pentru mult timp. Deja sunt forte puternice care lucreaza si ameninta sa distruga toate sperantele si eforturile noastre de a ridica o structura rezistenta de interdependenta globala. “

   Si cea mai celebra :

   „Tot ce avem nevoie este o criza majora, iar natiunile vor accepta Noua Ordine Mondiala

   Sub impulsul lui David Rockefeller, Bilderberg Group se intruneste pentru prima data la Hotel de Bilderberg, de unde si denumirea, langa Arnhem, intre 29 si 31 mai 1954. Emblematic pentru scopul si modalitatea de lucru a celor ce se intrunesc periodic la aceste intalniri este declaratia de la 5 iunie 1991, a fondatorului David Rockefeller, cu privire la prestatia presei fata de deciziile Bilderberg:

    „Suntem recunoscatori conducerilor publicatiilor The Washington Post, The New York Times, Time Magazine si altor mari publicatii ai caror directori au participat la intalnirile noastre si au respectat promisiunea lor de discretie pentru ultimii 40 de ani. Ar fi fost imposibil pentru noi sa dezvoltam planul nostru global daca am fi devenit subiecti ai luminilor presei in toti acesti ani, dar lumea este mult mai sofisticata si mai pregatita acum sa inainteze spre o guvernare globala …”

   Cititi va rog si:

Ce omite sa spuna cititorilor articolul din HOTNEWS despre BILDERBERG? De ce este prezentata o falsa definitie a NOII ORDINI MONDIALE?

   De mentionat ca prima conferinta Bilderberg din SUA , din 1957 , a fost sponsorizata de Ford Foundation .