MAMA …

“Aceasta este o poveste despre sacrificiul unei mame din timpul cutremurului din China.

După ce cutremurul a luat sfârșit, iar salvatorii au ajuns la ruinele unei case, au zărit trupul unei femei printre fisurile unui zid. Li s-a părut ciudat când au vazut femeia stând în genunchi ca și cum s-ar ruga: trupul ei era aplecat în față, cu mâinile sprijinite de un obiect. Cu greu, șeful echipei de salvare a ajuns la trupul femeii sperând sa mai fie încă în viață, dar trupul rece și rigid al acesteia l-au făcut pe acesta să înteleagă că femeia nu supraviețuise. Atât șeful, cât și restul echipei au părăsit casa continuând operatiunile de salvare ale supraviețuitorilor. Totuși, din unele motive, liderul echipei a fost îndemnat de propria sa costiinta să se întoarcă la casa femeii decedate.

Din nou, el a îngenunchiat, încercând sa ajunga la trupul ei. Dintr-o dată a strigat cu entuziasm: “Un copil! Aici este un copil!” Întreaga echipă a lucrat împreună pentru a scoate copilașul din ruine. Era un băiețel de 3 luni, înfășurat într-o pătură, care a fost protejat de corpul mamei sale. Evident, femeia a făcut un sacrificiu enorm pentru a-și salva fiul. În momentul în care a început cutremurul iar clădirea s-a prăbușit, ea și-a folosit corpul pentru a face un paravan care să-i protejeze fiul. Când a fost găsit, băiețelul încă dormea liniștit. Medicul care a preluat copilul pentu a-l examina, a găsit în brațele micuțului un telefon mobil care avea următorul text pe ecran: “Dacă supravietuiești, trebuie să îți amintești că te iubesc.” Acest telefon a fost trecut din mână în mână, iar toți cei care au citit mesajul au început să plângă.

Sursa: http://www.aliceinwonder.net/2012/02/dragoste-de-mama-imaginea-virala-de-pe.html#sthash.GvETXjpt.dpuf

Şi când un copil crescut de mama cu atâta jertfă, cu atâta dragoste şi cu atâta milă, nu ascultă de ea, este păcat strigător la cer. Să ferească Dumnezeu! Cât veţi trăi voi, să iubiţi pe mama, s-o ajutaţi la bătrâneţe, la boală, la chin, că mare binecuvântare primiţi de la Dumnezeu.

Cititi va rog mai multe la:

Cât veţi trăi voi, să iubiţi pe mama voastră…!

Cititi va rog si:

PENTRU TATA – poezie si video

Articolul zilei (20.10.2011): Sacrificiul unei mame – A ales viata bebelusului in locul tratamentului pentru cancer

   Iata ce aflam din articolul Sacrificiul unei mame: A ales viaţa bebeluşului în locul tratamentului pentru cancer:

Ca să poată trăi, Stacie Crimm trebuia să facă chimioterapie, tratament care ar fi obligat-o să renunţe la sarcină. Însă americanca de 41 de ani a hotărât să se sacrifice pentru a da naştere singurului ei copil, scrie 7sur7.be.

Un sacrificiu pe care Stacie n-a ezitat să-l facă. Visa să fie mamă şi urma să-şi realizeze cea mai puternică dorinţă: să aducă pe lume un copil.

Medicii au anunţat-o însă că suferă de un cancer foarte agresiv, cu evoluţie rapidă, că numai chimioterapia ar putea-o salva şi că n-ar mai putea să aibă copii niciodată.Stacie, însărcinată, s-a hotărât totuşi să renunţe la viaţa ei pentru bebeluş. L-a purtat timp de cinci luni şi în cele din urmă a născut prin cezariană o fetiţă de 1 kg. La trei săptămâni de la naştere, Stacie a putut în sfârşit să o ţină în braţe pentru prima oară şi s-a stins după trei zile de cancer.

“Bebeluşul era tot ce avea”, spune fratele ei, Ray Phillips, în cotidianul “Oklahoman”. Stacie l-a sunat fericită în martie să-i spună că este însărcinată, deşi credea că nu poate avea copii. Însă nu după multă vreme a aflat o altă veste, tragică de această dată: Stacie suferea de un cancer deosebit de agresiv, la nivelul cefei şi capului.

Pentru că era deja despărţită de tatăl copilului, i-a cerut fratelui ei să aibă grijă de copil când ea nu va mai fi. Pe 16 august, Stacie s-a simţit rău şi a fost transportată la spitalul din Oklahoma City. După două zile, ritmul cardiac al bebeluşului a scăzut. Mamei i s-a făcut de urgenţă cezariană, singura şansă de supravieţuire a copilului.

Dottie Mae avea la naştere mai puţin de o treime din greutatea medie a unui nou-născut. A rămas la terapie intensivă, ca şi mama ei ale cărei tumori avansau cu mare viteză, împiedicând-o să vorbească sau să întoarcă capul şi lăsând-o uneori inconştientă.

“I-am arătat fotografii ale micuţei, dar voia atât de mult să o vadă şi să o ţină în braţe! Nu puteam face nimic în faţa disperării ei. Medicii ne spuseseră că mai are de trăit doar câteva zile”, spune fratele lui Stacie (foto). La insistenţa familiei, personalul medical a organizat o deplasare asistată a micuţei Dottie, care a fost adusă într-o capsulă special amenajată. Stacie, în lacrimi, şi-a putut ţine în sfârşit fetiţa în braţe. A murit după trei zile.

Înmormântarea a avut loc pe 14 septembrie, iar micuţa Dottie Mae este acum alături de Ray, soţia lui, Jennifer, şi cei patru copii ai lor.

 

O britanica isi imbraca baiatul de clasa a VI-a in fetita …

Foto: http://www.dailymail.co.uk/news/article-2038392/Why-I-let-son-live-girl-Mother-boy-returned-school-skirt-bravely-tells-extraordinary-story.html?ito=feeds-newsxml

Citez din articolul O femeie şochează Marea Britanie: îşi îmbracă băiatul în haine de fată

Samuel, un băiat de zece ani din Marea Britanie care a intrat în această toamnă în clasa a VI-a, şi-a şocat colegii şi profesorii în prima zi de şcoală.

El a mers îmbrăcat un haine de fată: fustă cu pliuri şi buzunare decorate cu inimioare. Mai mult decât atât, Samuel, care până acum câteva luni mergea la şcoală în pantaloni şi sacou, a spus că numele său va fi, de aici înainte, Livvy.
Mama băiatului Saffron, în vârstă de 36 de ani, a spus presei britanice că alegerea aparţine fiului ei, scrie ediţia de astăzi a publicaţiei Daily Mail.

O mama doreste sa nasca chiar cu pretul propriei sale vieti …

   Iata un comentariu postat de cititoarea Dana, la articolul Comentariul zilei (11.05.2010): BASESCU, marioneta ELITELOR, identifica printre cauzele actualei crize si parintii care fac copii fara sa aiba bani de pampersi … De ce continua preseditele natiunii acest joc periculos? E cumva DEMONIZAT?:

Azi am aflat despre o marturie al carui text ar merita citit de Dl Presedinte. Poate se trezeste. Pe mine m-a trezit. Este scrisoarea unei viitoare mame. Citez:

“Nu este o poveste, nu scriu pentru a demonstra ceva anume si nici pentru a dojeni pe cineva, scriu luand scrisul ca pe o eliberare, dar si ca pe o marturie.
Poate ajuta cuiva sau la ceva. Si mai este ceva: aceasta experienta mi-a aratat cat de multe piedici ne punem singuri si cat de mult Il limitam pe Dumnezeu dupa propriile noastre neputinte.

Sunt un om liber, extraordinar de liber, de impacat cu sine, fericit. Si toate astea sunt un dar pentru care nu am facut nimic ca sa il merit.

Sunt casatorita de sapte ani si am decis sa facem un copil.Nu am facut avorturi, nu am avut alte sarcini. Am tot asteptat verdictul medicilor, ingaduinta lor de a face un copil, din cauza afectiunilor pe care le am.

Intre timp am trait tot felul de experiente: o moarte clinica, vizite tot mai dese in departamentul de desocare. Am inteles: nu am voie sa iau niciun medicament, sa mananc 70% din alimente, sa citesc toate etichetele produselor alimentare, sa Il rog pe Dumnezeu ca toti copacii sa infloreasca o singura zi si atat. Alergiile de toate felurile, modurile, durerile date de celalate afectiuni cam de aceasi natura imi limitau drastic cam toate optiunile de viata normala. Operatiile facute pe viu, imposibilitatea administrarii oricarui calmant, antivomitiv, toate pareau sa ma condamne la o viata de om bolnav.

Nicidecum.

Parintele Steinhardt spune ca in crestinism curajul este esential. Sa nu va ganditi ca s-a petrecut peste noapte.

Nu. Cand am aflat toate diagnosticele, cea mai buna prietena a mea, Tatiana, bolnava fiind de cancer, m-a ajutat sa vad altfel lucrurile si sa realizez ca Dumnezeu vede lucrurile diferit de noi oamenii.

Sotul meu isi dorea foarte mult un copil, asa ca am am redus orice tratament antihistaminic, de la 16 pastile pe zi, la una singura. Bebele trebuia sa vina in conditii sigure.

Pe 6 decembrie am stiu ca bebele meu a luat viata.

Am asteptat 2 saptamani si mi-am facut teste, dar au iesit negative. Doctorii au spus ca nu sunt. Eu stiam ca sunt. Simteam.

Am racit intre timp si a trebuit sa fac radiografie, desi stiam ca am bebe,dar testele……….Asa ca m-am supus, am facut radiografia, dar nu am luat antibiotic.

Am mai facut un test si a iesit pozitiv.

Am fost foarte fericiti.

Am reusit sa gasesc un doctor extraordinar, deosebit, care a inteles dorinta noastra de a avea un copil. Mi-a spus insa calm:” Stiti ca s-ar putea sa fie ultimul lucru pe care il faceti in viata dumneavoastra”.

Am spus ca da, dar merg inainte. Dumnezeu cu mila.

Cum nu puteam rata nimic, am si sarcina toxica, vomit in fiecare zi, de mai multe ori. Apa si painea prajita sunt cele mai bune alimente. Sper sa nu slabesc sub 40 de kg.

Am facut prima ecografie si i-am vazut inimioara. Am inceput sa plang. Era cel mai frumos copil din lume, desi era doar o inimioara, nici manutele si nici piciorusele nu erau complet formate.

Plina de entuziasm mi-am facut toate analizele, insa cele care se refereau la afectiunile mele erau mult mai rele ca inainte.

Nu renunt.

Cu greu am gasit un notar in fata caruia sa dau declaratia notariala prin care mi-am asumat riscul de deces in timpul sarcinii si la nastere.

Le spunem celor din familie despre copil. Soacra mea a uitat numarul avorturilor facute si altceva decat urari sa ma duc pe lumea cealalta, nu primesc. Asa e ea, nu o bagam in seama.

Tata ma intreaba daca vom mai avea bani sa ii intretinem si pe ei, iar mama imi spune sa avortez.

Surorile mele si prietenii se bucura foarte mult si ma sprijina.

Pe 1 martie primim “martisorul”: sotul meu este somer.

Mama isi reinnoieste propunerea de a face avort.

Ii spun sa plece, pentru ca nu raspund de reactiile mele.

Am refuzat sa fac testul pentru sindromul Down, dar daca asa trebuie, asa trebuie, asa ca l-am facut si pe acela. Dumnezeu mi-a dat un copil sanatos.

La ecografia morfofetala il iau si pe sotul meu.

Ne uitam amandoi si vedem pe cel mai frumos copil din lume, cu un teribil chef de joaca, inotand si miscandu-se de colo colo.

Speram sa fie fetita, dar… Dumnezeu a vrut sa fie un baietel sanatos si neastamparat.

Suntem foarte fericiti, chiar daca nu pot manca pentru ca vomit de la sarcina toxica, iar la ce poftesc, poftesc degeaba, pentru ca are histamina si sunt alergica.

In urma cu doi ani am facut o operatie de apendicita, am facut moarte clinica din cauza anesteziei. La firele care se resorb, am facut reactie de respingere, iar ele s-au cantonat undeva sub piele, pe traiectul unui nerv. Acum uterul a crescut si preseaza zilnic pe acele fire, si implicit pe nerv.

In noaptea de Inviere stateam ghemuita de durere si ametita de nemancare, sub icoanele Mantuitorului si ale Fecioarei Maria. O femeie m-a rugat sa trec pe bancuta, dar nu am vrut… in acel moment am simtit ca un fluturas. Am zis ca e de la nemancare, dar aripioarele fluturasului meu bateau tot mai des in burtica. Pentru prima data puiul meu isi facea simtita prezenta. De fericire imi venea sa rad si sa plang. I-am luat mana sotului meu si am asezat-o pe burtica. Era fericit.

Ne-am impartasit plini de bucurie si multumindu-I lui Dumnezeu pentru puiutul pe care ni l-a daruit.

Continui lupta, ii multumesc lui Dumnezeu pentru fiecare zi la capatul careia ajung, pentru puterea pe care mi-o da si ignor “sansele sigure” de a muri.

Stiu ca e o lupta grea, ca s-ar putea sa nu castig, dar e frumos, e o stare de fericire, o stare binecuvantata, un dar de la Dumnezeu, pe care nu il merit.

Nicoleta”

   Sa ne rugam pentru Nicoleta. Si sa incercam s-o ajutam si s-o intarim.